topografie (fr. topographie „descrierea locului”), figură de compoziție care constă în descrierea locului (cadrului spațial) unde are loc o scenă ori se află un templu, un palat, un peisaj etc. (P): „După ce ai ieșit de sub bolțile bazarului, ți se năzare grădina cea mai uimitoare. Peste pajiști își întind ramurile copaci puternici, ca-n epocile cele mai pline de vigoare de la începuturile lumii. Înaintezi de-a lungul strâmtelor canale, ocolești bazinele prinse în marmuri lucitoare... Pătrunzi în construcțiile de piatră roșie și de marmură, printre colonade pe care le lasă deschise către exterior lipsa unui perete, a porții. Sunt hypostile, pe zidurile cărora, pe colonade, pe micile strade de marmură, făcute numai pentru odihnă, sunt încrustate motive decorative florale, făcute din pietre colorate, aparținând varietăților prețioase. Pe peretele din furul al tronului înalt își desfac păunii cozile lor de nestemate. Pe alți pereți, în alte hale, curg râulețe răcoroase de apă, care se scurg cu murmur dulce către grădini. Parfumul, frăgezimea, splendoarea acestor locuri încântă inima, care cere clipe să întârzie puțin [aluzie].” (T. Vianu) Alte exemple de t. oferă Bălcescu (Istoria românilor supt Mihai voevod Viteazul), Calistrat Hogaș (în munții Neamțului) etc. Din literatura franceză se citează descrierea grotei lui Calypso, în Télémaque de Fénelon sau a Ierusalimului de Chateaubriand (cf. Lefranc, p. 94-95).