UED, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed] – Din fr. oued.

UED, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de Nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed] – Din fr. oued.

BURLAN ~e n. 1) Tub de tinichea, prin care se scurge apa de ploaie de pe acoperișurile caselor. 2) Tub (de tinichea sau de olane) prin care trece fumul din sobă spre coș. 3) rar Țeavă prin care se scurge apa dintr-un izvor; șipot; țurloi. 4) Tub din materiale de mare rezistență (oțel, fontă, beton) care se introduce în găurile sondelor pentru susținerea pereților acestora. /cf. turc. buru

GARGUI ~ie f. Burlan scurt (de obicei ornamentat) prin care se scurge apa de ploaie. /<fr. gargouille

STREAȘINĂ streșini f. 1) Prelungire a acoperișului peste marginea de sus a pereților unei construcții, pe care o apără de ploaie. * A(-și) pune (sau a duce) mâna ~ (la ochi) sau a se uita cu mâna ~ (la ochi) a(-și) pune mâna deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a vedea mai bine. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat de marginea acoperișului unei case; uluc. 3) Partea ieșită mai în afară a unei girezi sau a unui stog, pe care se scurge apa de ploaie. 4) Marginea de jos a caierului, pus pe o furcă de tors. [G.-D. streșinii] /<sl. strĕšină

UED ~uri n. (în pustiurile Africii de Nord și în cele din Orientul Mijlociu) Vale largă prin care se scurg apele de ploaie torențială sau unele ape curgătoare nepermanente. [Sil. u-ed] /<fr. oued

STREAȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără de ploaie fațada și fundațiile. Chiar în colț văzu cîrciuma cu streașină foarte lată. REBREANU, R. I 93. Veni-vor rîndunele din nou la primăvară Și iar vor face cuibul sub streșini peste prag. COȘBUC, P. II 192. Săracele mîndrele Chiscuiesc ca paserile Pe sub toate streșinile; Numai la streașina mea Chiscuiesc și nice prea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. ◊ Fig. Spre asfințit, din cînd în cînd, din luminișuri, se lămuresc, sub streașina cerului, valuri de munți. SADOVEANU, O. VII 216. Radu... se uită în sus, la crengile negre și fără nici o frunză ale marelui pom și se așeză trudit sub streașina-i largă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. ◊ Expr. A(-și) pune mîna (sau palma) streașină (la ochi, mai rar ochilor, sau la frunte) sau a duce mîna streașină la ochi sau a se uita, a sta etc. cu mîna streașină (la sau pe ochi sau deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce (sau a se uita, a sta cu) palma la frunte deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a putea vedea mai bine. Își privi omul, punîndu-și mîna streașină la ochi, vrînd să înțeleagă mai bine ce vrea să spună. PREDA, Î. 95. Cînd aveau răgaz, și mai ales dumineca, se bucurau făcîndu-le [porumbeilor] vînt și urmărindu-i cu mîna streașină, cum se rotesc și cît de mult se înalță în văzduh. PAS, Z. I 129. Se ridică din locu-i și se uită peste țarcuri, cu mîna streașină pe ochi. GALACTION, O. I 166. Duce mîna streașină la ochi, căutînd să deslușească zarea. DUNĂREANU, CH. 105. ◊ (Glumeț, pentru borul pălăriei; atestat în forma streșină) Ian privește, parcă-s umflată cu țevia; am talie de modă, cît o bute, ș-o oboroacă de capelă cu streșină. ALECSANDRI, T. 920. ♦ Jgheab de scurgere a apelor, montat la acoperișul caselor. Streșinile se dezgheață, Picură mărgăritare. IOSIF, V. 26. ♦ Acoperiș (de șindrilă) cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o gireadă, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ (Mai ales la pl.) Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea pădurii; poalele pădurii. Petrecură cu ochii pînă departe pe necunoscuți, pe supt streșinile luncii. SADOVEANU, la TDRG. (În forma strașină) Aici, pe lîngă Olt, avea sub strașina unor păduri întinse de stejar, un crîmpei de moșie. GALACTION, O. I 291. ◊ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). Cîntă, muindu-și pripit degetele de sub streașina caierului. DELAVRANCEA, S.167. – Variante: strașină (pl. strașini, VLAHUȚĂ, P. 10, și strășini, VLAHUȚĂ, O. A. 80), streșină s. f.

iroavă sf [At: PLOPȘOR, V. O. / Pl: ~ve / E: cf iroagă] (Reg) 1 Vâlcea largă. 2 Padină mult alungită din care, în urma ploilor, se scurge apa. 3 (Pex) Vale.

postavă sf [At: PANN, P. V. III, 69/15 / V: (reg) ~av s / Pl: ~tăvi, ~ve / E: srb postava, bg постав] 1 (Pop) Albie care servește la spălatul rufelor, la frământatul aluatului etc. 2 (Pop; pex) Vas mai mare de lemn asemănător cu o albie. 3 (Reg) Ladă în care curge făina la moară, în timpul măcinatului Si: covată, (reg) ladă, troacă, tron, vălău. 4 (Reg) Jgheab de lemn sau de fier care se pune la streașina caselor pentru a se scurge apa de ploaie.

spicui [At: (a. 1817) URICARIUL, IV, 304/6 / Pzi: ~esc, (reg) spicui / E: spic + -ui] 1 vt(a) (C. i. spice) A culege din lan sau după secerat Si: (îrg) a spica² (1). 2 vt(a) (Reg) A alege spice de grâu frumoase, înainte de secerat, pentru sămânță. 3-4 vtrp (Reg; c. i. lanuri de grâu) A (se) secări (1). 5 vt (Reg; c. i. clăi sau stoguri de spice de grâu) A aranja la vârf în formă de spic (1), întors, punând snopii de grâu cu spicele în afară, ca să se poată scurge apa de ploaie. 6 vi (Îdt; d. graminee) A înspica. 7 vr (Reg) A se destăinui cuiva. 8 vr (Reg) A se încumeta. 9 vr (Reg) A sări la bătaie. 10 vrr A se lua la întrecere cu cineva. 11 viu (Rar) A ninge cu fulgi mari de zăpadă amestecată cu stropi rari de ploaie. 12-13 vtrp (Fig; c. i. idei, informații, materiale documentare etc.) A (se) extrage din diferite izvoare, alegând dintr-o cantitate mai mare Vz selecta.

spicuială sf [At: DDRF / P: ~cu-ia~ / Pl: ~ieli / E: spicui + -eală] 1-2 (Rar) Spicuire (1-2). 3 (Pop; ccr) Vârful în formă de spic (1) al clăii sau al stogului de grâu, făcut cu snopii așezați cu spicele în afară ca să se poată scurge apa de ploaie Si: coamă (16), vârf .

streașină sf [At: GCR I, 172/29 / V: stra~, streș~, (îvr) staș~, steașână, sterș~, ~rașână, ~rășână, ~răș~, ~ajnă, ~șănă, ~șnă, ~eșănă, ~eșână, ~eșnă, ~eștină, ștreș~ / Pl: ~eșini, (rar) ~eașini, (pop) ~eșine / E: vsl *стрѣшина cf bg стрешина] 1 Prelungire a acoperișului unei costrucții peste marginea superioară a pereților exteriori, care apără fațada și fundațiile de ploaie și previne acumularea apei la baza zidurilor Si: jgheab, (îvr) scoc, (reg) plasă¹, polată, cetârnă. 2 (Pex) Jgheab de scurgere a apelor montat la marginea acoperișului caselor. 3 (Îe) A-și pune sau a(-și) duce mâna (sau palma) ~ la (sau pe, peste) ochi (ori frunte) sau deasupra ochilor sau (a se uita, a sta etc.) cu mâna ~ (la sau pe ochi, deasupra ochilor sau sprâncenelor) ori a-și face ~ la ochi cu palma A-și propti muchia palmei deasupra sprâncenelor ca o apărătoare împotriva soarelui sau pentru a vedea mai bine. 4 (Reg; îe) A-i curge (cuiva) ~eșinile A-i curge nasul. 5 (Pan) Nume dat părții de deasupra a unor construcții, a marginilor unor obiecte etc. care are rolul de a proteja de ploaie ori de razele soarelui sau care constituie extremitatea unor obiecte. 6 Acoperiș (de șindrilă, țiglă etc.) înclinat, cu care se acoperă unele grajduri sau părți de lemn. 7 Parte clădită mai înafară la un stog, la o șiră etc., pe care se scurge apa de ploaie. 8 (Reg) Acoperiș la șira sau stogul de paie. 9 (Reg; gmț) Bor (la pălărie). 10 (Reg; gmț) Cozoroc (la șapcă). 11 (Rar; urmat de determinări) Poală (de pădure). 12 (Rar; de obicei urmat de determinări) Poală (de munte). 13 (Pop) Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). 14 (Reg; îf strașână) Prispă. 15 (Îvr) Cort (1). 16 (Înv) Etaj (al unei construcții).

scochină, scochini, s.f. (reg.) 1. cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 3. (în forma: scochilă) loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 4. (în forma: scochină) unealtă de pescuit de forma unui coș de nuiele. 5. scorbură; loc ascuns. 6. peșteră. 7. gaură, scobitură, cavitate; copcă în gheață.

ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Șuviță abundentă de apă care curge sau se prelinge (pe ceva sau de undeva). În locul vîntului care țiuise în horn, picura acum ploaia și din vatră se prelingeau șiroaie lungi de apă, tîrîndu-se pe pămîntul bordeiului. CAMILAR, N. I 213. Umbra eroului... dispărea prin șiroaiele ploaiei. EMINESCU, N. 34. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Moș Petrache gonea șiroiul de lacrimi, clipind des. POPA, V. 157. Își ștergea mereu șiroaiele de nădușeală. I. BOTEZ, ȘC. 103. Un șiroi de sînge i se prelingea pe bot. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ◊ (Poetic) De fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. EMINESCU, O. IV 135. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență, li curgea sîngele șiroi. SADOVEANU, O. I 87. După miezul nopții, a început să plouă și apa se scurge șiroaie prin pînza corturilor. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Pumnii i se umplură de sîngele ce curgea șiroi din nasul lui George. REBREANU, I. 39. 2. Torent, puhoi de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile în pantă (în urma ploilor mari); șuvoi. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri. ALECSANDRI, P. III 298. Bistrița, șiroi de frunte, ce te făcuși Dunăre Și te umflași turbure. id P. P. 255. – Variantă: șirloi (CONACHI, P. 50, I. CR. III 322) s. n.

scochină sf [At: BARONZI, L. 119 / V: scochin, ~ilă, scohi~ / A și: scochină / Pl: ~ni / E: nct cf scoc] (Reg) 1 Cale adâncă și îngustă rezultată în urma acțiunii de eroziune a apelor de munte sau a ploilor. 2 Albie naturală de scurgere a apelor de ploaie. 3 Urmă lăsată de șiroaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 4 (Îf scochilă) Loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 5 (Pex; îf scochină) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un coș de nuiele care se așază pe fundul apelor curgătoare. 6 Scorbură (1). 7 (Pex) Ascunzătoare (5). 8 (Reg) Peșteră (1). 9 (Reg) Scobitură (6). 10 (Spc) Copcă² (1).

LIZIMETRU ~e n. Instalație pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pământ (pe o anumită suprafață). /<fr. lysimetre

LIZIMETRU s.n. Instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pămînt. [< fr. lysimètre, cf. gr. lysis – disoluție, metron – măsură].

tireghie (-ii), s. f. – 1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. – 2. Piatră, mălură. – 3. Tartrat, acid de potasiu. – 4. Funingine. – 5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. – Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262), cf. bg. trigija „piatră”. Var. cu v sînt înv. și reproduc pronunțarea lui γ ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 286); din lat. *stiliginea, contaminare a lui stilla cu fuligineus (Giuglea, Cercetări, 20; Tiktin; Candrea), cf. ribagorz. estellesin; de la stiricidium (REW 8266).

RAVÉNĂ (< fr.) s. f. (GEOMORF.) Formă negativă de relief în general cu adâncimi mai mari de 2 m, rezultată ca urmare a eroziunii în adâncime efectuată de apa de ploaie care se scurge pe versanți; are aspect de vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili adâncită în sol sau în depozitele de versant; poate evolua spre un organism torențial. Se formează îndeosebi pe versanți despăduriți, în regiuni cu roci sedimentare neconsolidate.

jghiab n 1. lemn gros scobit în care s’adapă vitele; 2. canal, conduct, în special de scurs apa la moară sau ploaia de pe case; 3. pl. (în stilul biblic) cataracte: jghiaburile cerului; 4. colț de stâncă, drum îngust între dealuri; 5. drob mare de sare gemă. [Slav. JLĬEBŬ, canal (cu un g intercalat ca în sglobiu)].

stoarce [At: MINEIUL (1776), 158^v1/3 / Pzi: storc; Pfs: (înv) storșuiu / E: ml extorquere] 1-2 vtr (Complementul sau subiectul indică fructe, legume etc.) A (se) supune unei presiuni, a (se) strivi etc. cu mâinile, cu o mașină etc. pentru a (se) extrage (o parte din) sucul conținut Si: a pasa (2), a tescui (1), a zdrobi. 3 vt (Îvr; îe) A ~ (cuiva) ceapa (sau lămâia) în nas A înfrunta (pe cineva). 4 vt (C. i. obiecte, lucruri etc. îmbibate cu apă sau cu alt lichid) A răsuci, a strânge etc. manual, cu o mașină etc. pentru a face să iasă (o parte din) apa sau lichidul pe care îl conțin. 5-6 vt (Îe) A-și ~ viața sau a ~ (pe cineva) de puteri (ori de vlagă) A munci sau a face pe cineva să muncească din greu. 7-8 vt (Îae) A depune sau a face pe cineva să depună eforturi deosebite. 9 vr (Fam; îe) A-și ~ creierii (sau creierul, mintea) A se gândi intens pentru a găsi o soluție (pentru a ieși dintr-o dificultate, pentru a rezolva ceva dificil etc.) 10 vt (C. i. apa sau un lichid aflat în obiecte îmbibate) A face să se scurgă prin răsucire, strângere etc. manual sau cu o mașină etc. 11 vt (Olt; Mun; cu complementul „nasul”) A sufla (pentru a elimina mucozitățile). 12 vr (Pop; d. apa de ploaie) A se scurge (1). 13 vt (Rar; c. i. recipiente sau spații închise ori circumscrise care conțin lichide) A goli Si: (înv) a stoci (1). 14 vr (C. i. lichide care se află în circuite închise ori în vase) A lăsa să se scurgă sau a face să se scurgă până la ultima picătură. 15 vr (Ban; Trs) A se scurge (1). 16 vr (Ban; Olt; d. vite) A lepăda. 17 vt (C. i. inflamații, bube etc.) A supune unei apăsări pentru a elimina lichidul, substanța, materia purulentă etc. pe care le conține. 18 vt (C. i. lichidul, substanța, materia purulentă etc. dintr-o inflamație, dintr-o bubă etc.) A face să iasă și să curgă. 19 vr (Îrg) A strecura (1). 20 vt (C. i. substanțe vâscoase, lichide etc.) A separa de fructul, leguma sau de locul în care se află, de corpul din care face parte etc. Si: a extrage (8). 21 vt (Pex) A scoate (1). 22 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (un râu de, câteva) lacrimi (sau, rar, o lacrimă, plâns) A face (pe cineva) să plângă. 23 vt (Îe) A ~ untul (sau măduva) din cineva A scoate untul (sau măduva) din cineva Vz unt. 24 vt (Pal; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), (îrg) a scurge, (înv) a stoci (7) Vz sărăci (2, 3), exploata. 25-26 vtr (Complementul sau subiectul indică mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A (se) consuma (aproape) tot Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), a scurge, (înv) a stoci (8) Vz sărăci, exploata. 27 vt (C. i. bani, profituri, avantaje, informații etc.) A obține cât mai mult de la cineva fără liberul consimțământ al acestuia și prin orice mijloc (de obicei prin viclenie, prin înșelăciune sau prin forță, prin amenințări etc.) Si: a extorca. 28 vt (De obicei fig sau în contexte figurate; c. i. bani, bunuri, produse etc. sau, pex, afirmații, declarații etc.) A dobândi cu mari eforturi Si: a smulge (27). 29 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor; adesea udp „de”) A face să ajungă la capăt, la limită Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca² (1), a secătui (1), a suge, a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (4) Vz sfârși. 30 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca², a secătui, a suge (24), a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (5) Vz sfârși.

BĂLTI¹ (-tesc), BĂLȚI¹ (-țesc) vb. intr. A sta pe loc fără să se scurgă (vorb. de apa de ploaie), a stagna, a forma băltoace: gălbaza se face numai pe la șes unde băltește apa (ȘEZ.) [baltă].

* CISTERNĂ (pl. -ne) sf. 1 Basin sau groapă pentru strîngerea apei de ploaie ce se scurge de pe acoperișuri (🖼 1219) ¶ 2 🚝 Vagon ~, vagon care servește la transportarea țițeiului, benzinei, etc. [lat.].

scursătură sf [At: I. IONESCU, ap. CADE / Pl: ~ri / E: scurs² + -ătură] (Îvr) Apă (stătută) de ploaie sau reziduală adunată într-o adâncitură.

INFILTRA vb. 1. a pătrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pământ.) 2. a pătrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidărie.)^[1]

PĂTRUNDE vb. 1. v. intra. 2. a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. înfige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pământ.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a străbate. (Lumina ~ pe fereastră.) 7. a răzbate, a se strecura. (Frigul ~ în casă.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literară.) 9. v. răspândi.

INFILTRA vb. 1. a pătrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pămînt.) 2. a pătrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidărie.)

PĂTRUNDE vb. 1. a intra, a merge. (Au ~ în casă.) 2. a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. a intra, a se împlînta, a se înfige. (Glonțul i-a ~ adînc în corp.) 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pămînt.) 5. a se infiltra, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa ~ în zidărie.) 6. a intra, a străbate. (Lumina ~ pe fereastră.) 7. a răzbate, a se strecura. (Frigul ~ în casă.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvînt a ~ în limba literară.)

drenare sf [At: DEX / Pl: ~nări / E: drena] 1 Colectare și evacuare a apei de infiltrație de pe un teren cu ajutorul drenurilor (1, 2) Si: drenaj (1). 2 Colectare (de către o apă curgătoare) a apelor provenite din ploi Si: drenaj (2). 3 (Med) Scurgere a secrețiilor dintr-o plagă cu ajutorul drenurilor (3) Si: drenaj (3). 4 Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune.

ȘUVOI, șuvoaie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari, a topirii zăpezilor etc.). V. puhoi, torent. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. Iar podul peste care era să trec L-a dus șuvoiul cu înec. BENIUC, V. 20. S-au topit repede nămeții... Au pornit apele. Șuvoaiele cresc, se scurg spre gîrlă. STANCU, D. 108. Muntele se învălui o lună întreagă în neguri și în ploi putrede; potecile se prefăcură în șuvoaie. GALACTION, O. I 159. ◊ Fig. Soarele vărsa șuvoaie de foc. SADOVEANU, O. VI 211. Șuvoaie de metal lichid au început să se împrăștie prin fabrică, născînd groază. SAHIA, N. 34. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). Șuvoiul acesta de oameni era o manifestație a tineretului studios. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 6/3. Priveam gările metroului și vedeam cum șuvoaie de oameni pătrundeau în aceste gări. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Vorbire repede, debit verbal. A oprit Dima șuvoiul vorbelor și a rămas pe loc cu mîinile căzute de-a lungul trupului. GALAN, Z. R. 94. 2. Curs, fir de apă (umflat de ploi). Am intrat în șuvoi. Luntrea merge lin, o dată cu apele. STANCU, D. 521. A trecut iarna, apoi șuvoiul de primăvară al Lisei. Au ieșit mălurenii la arat. SADOVEANU, M. C. 10. Se bălăciră în apă pe lîngă sălciile de pe malul celălalt, unde era șuvoiul adînc. CAMIL PETRESCU, O. I 619. Șuvoiul apei = partea (de obicei mijlocul) unui rîu, unde apa curge cu repeziciune. – Pl. și: șuvoiuri (SADOVEANU, O. VI 257). – Variante: șivoi (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 154, ANGHEL, PR. 56, ALECSANDRI, T. 254), șioi (SANDU-ALDEA, U. P. 37, ALECSANDRI, P. III 214) s. n.

APUST (pl. -turi) sn. Mold. (HASD.) 🏚 Păreți de scînduri în fața iezăturii iazului unei mori, avînd o stavilă care se ridică dacă apa a crescut în urma ploilor, unul lăsînd-o să se scurgă, căci altfel, umplîndu-se iazul, s’ar strica iezătura [rut. opust].

ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și din abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău^[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, având, în general, sub 50 km lungime Si: râuleț. 2 sn (Pex) Râu. 3 sn (Reg) Albie a unei ape curgătoare. 4 sn Șiroi de apă provenind din ploi sau din topirea zăpezilor. 5 sn (Pex) Șanț săpat de ape pe pantele de scurgere. 6 sn (Pex) Urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva Si: dâră. 7 sn (Fig; mpl; udp „de”) Cantitate mare. 8 sn (Fig; mpl) Șuvoi. 9 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 10 sn (Pan; reg) Jgheab la teascul de stors struguri. 11 sn (Pan; pop) Canal prin care se scurge murdăria de la grajd. 12 sn (Pan; Trs) Șanț săpat în piatră. 13 sn (Pan; reg) Gardină la fundul unui butoi. 14 sn (Pan; Trs; Buc; îf parău, părău) Vâlcea. 15 sn (Pan; Trs; Buc; îs) Parăul cel strâmt Strâmtoare între doi munți sau între două dealuri. 16 sn (Pan; reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți. corectat(ă)

șiștoacă sf [At: TDRG / V: (reg) șoș~, șust~ sf ~toc s / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Vale îngustă, puțin adâncă, în pantă¹, prin care se scurg șuvoaiele¹ (1) după ploaie sau după topirea zăpezii. 2 (Reg) Vale mlăștinoasă. 3 (Trs) Cădere de apă. 4 (Plu; Mar; Buc) Poarta principală a stăvilarului prin care ies buștenii și plutele.

vărsare sf [At: CORESI, EV. 128 / Pl: ~sări / E: vărsa] 1 Răsturnare a unui vas¹, a unui recipient etc. (care conține lichide, materii în formă de pulbere sau de granule etc.). 2 Golire a unui vas¹, a unui recipient etc. (prin înclinare sau prin răsturnare) Si: (pop) deșertare (1). 3 Curgere a unui lichid (dintr-un vas¹, dintr-un recipient) Si: vărsat¹ (1). 4 Aruncare a unui lichid, a unor materii în formă de pulbere sau de granule, a unor obiecte etc. (dintr-un vas¹) Si: vărsat¹ (2). 5 (Îs) ~ de sânge Omor. 6 (Pex; îas) Măcel. 7 (Înv; îs) ~a sângelui (său sau lor etc.) Moarte. 8 (Pex; îas) Jertfire de sine. 9 (Înv; îs) ~ de lacrimi (sau, îvr, ~a lacrimilor) Plâns (din cauza unei dureri, a unei supărări, a unei emoții etc.). 10 (Înv; îas) Tânguire. 11 (Îvr; îs) ~ de sudori Străduință (pentru a realiza ceva). 12 Ieșire din albie a unei ape Si: revărsare. 13 (Înv; pan) Ieșire peste margini a conținutului unui vas¹. 14 Unire a cursului unui fluviu cu marea sau cu oceanul. 15 Unire a două cursuri de apă. 16 (Ccr) Loc unde cursul unui fluviu se unește cu marea sau cu oceanul Si: (îrg) vărsătură (1). 17 (Ccr) Loc de unire a două cursuri de apă Si: (îrg) vărsătură (2). 18 (Înv) Ploaie (torențială). 19 (Reg) Făgaș săpat de șuvoaiele apelor. 20 (Îrg) Curgere (a unui lichid, a unei secreții etc.). 21 Scurgere (a unui lichid, a unei secreții etc.). 22 Vomă (1). 23 (Mpp; îs) ~ de sânge Hematemeză. 24 (Rar) Ofertă în bani. 25 Depunere a unei sume da bani, a unor obiecte de valoare la o instituție (bancară), la o casă² etc. (pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.). 26 (Adesea poetic) Propagare (de radiații, de emanații etc.). 27 (Pop; îs) ~ de zori (sau de ziuă) Revărsat de zori. 28 (Pop; îs) ~a serii Înserare. 29 (Înv; fig) Exteriorizare (a unor sentimente, a unor stări sufletești etc.). 30 (Înv) Vaccinare preventivă a animalelor împotriva variolei (3).

smârc² sn [At: DOSOFTEI, PS. 140/16 / V: (reg) ~âlc, ~rg, smorc, zm~, zmorc / Pl: ~uri, (rar) ~rce / E: vsl смръкъ] 1 (Înv) Vârtej de apă. 2 (Înv; pex) Vârtej. 3 Loc mocirlos, acoperit cu vegetație, unde izvorește apă fără a se scurge Si: băltoacă (3), mlaștină, mocirlă, (rar) băltac¹, (pop) rovină, (îrg) hățiș, (înv) batac², băltină, paludă, piștelniță, (reg) bahnă (1), bahlui, bară (8), băhniș, bălăștioagă (3), bâlc (1), bulhac, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât², smârdie, tălbăriță, tău². 4 Ochi de apă pe un teren mocirlos. 5 (Rar) Baltă rămasă în urma ploilor. 6 (Lpl; în basme) Loc îndepărtat și primejdios unde își are izvoarele marea sau unde se scurg apele mării. 7 (Pex) Cantitate mare de apă. 8 (Rar) Izvor al unui râu. 9 (Rar) Smoc (1) de iarbă. 10 (Reg) Pompă la fântână. 11 (Reg; pex) Țeavă. 12 (Reg; pex) Furtun. 13 (Reg; pex) Tulumbă. 14 (Trs; Ban) Tâlv pentru scos lichidul dintr-un butoi. 15 (Ban; Trs) Cumpănă la fântână.

DRENA, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DRENA, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2).^[1] – Din fr. drainer.

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.

ȘIPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țîșnește cu putere (și care este de obicei captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n seară. ANGHEL, Î. G. 43. Suspină apele sfioase în fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore. IOSIF, P. 86. Colo sub nucii ce se văd în dosul casei e un șipot, o apă – s-o tot bei. SLAVICI, N. I 342. ◊ Fig. Cald sînge năpădește cu șipote pe gură. COȘBUC, P. II 201. ♦ Jgheab, țeavă sau uluc prin care se captează apa unui izvor. Stoica oprește la fîntina cu șipot, acoperită de o troiță de stejar. CAMIL PETRESCU, O. I 324. Copii cu cofe, un întreg norod adăsta la fîntîni și la șipotele noroioase. ANGHEL, PR. 110. Zăriră sub umbra unor sălcii pletoase o fîntînă cu trei șipote. POPESCU, B. III 10. ♦ Țeavă sau burlan de scurgere. Am admirat noua brînă de piatră. întreruptă pe alocurea de șipote grațioase prin care, scurgîndu-se apele de ploaie, va fi cruțată pe viitor învelitoarea cea de plumb. ODOBESCU, S. II 503. 2. Loc unde o apă curge foarte repede; curent, vîrtej. Sînt adîncimi mari, numite șipote. ȘEZ. VI 133.

diluviu sn [At: HELIADE, O. I, 334 / V: del~ / Pl: ~ii / E: fr, lat diluvium, it diluvio] 1 Potopul amintit în Biblie. 2 (Pgn) Ploaie torențială. 3 (Pgn) Revărsare mare de ape Si: inundație. 4 Depozite de terenuri, de material sedimentar, aflat în curs de scurgere pe pantele versanților sub influența apelor. 5 (Glg) Pleistocen.

picătoare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~tor sn / Pl: ~ori / E: pica¹ + -toare] 1 (Îrg) Vas de tuci, de lut etc. care se pune sub grătar sau sub frigare ca să se scurgă în el grăsimea. 2 (Pgn) Vas de gătit. 3 (Fam) Pipetă. 4 (Reg) Praștie. 5 Vas în care se adună apa de ploaie din burlane.

TORENT, torente, s. n. Apă curgătoare, cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care se scurge vijelios pe povîrnișurile munților sau ale dealurilor; puhoi, șuvoi. Albia uscată a torentului nestatornic... apare îngrozitor de tristă. BOGZA, C. O. 210. Pîraiele umflate, Mici torente spumegoase, De pe culme, de prin sate Curg în văile-aburoase. ALECSANDRI, P. A. 190. Acest torent se arunca cu zgomot dintr-o înălțime într-un lighean de granit. BOLINTINEANU, O. 329. ◊ (Prin exagerare) Unde te oprești acum... sub torentele vijelioase ale ploii? GALACTION, O. I 80. Te mirai că mai rezistă torentelor de ploaie. EMINESCU, N. 34. Ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat, Sîngele dupe pietre încă nu l-au spălat. ALEXANDRESCU, M. 11. ◊ Fig. Vuietul infernal care se ridică din torentul mulțimii te amețește. BART, S. M. 40. Soarele dimineților de vară revarsă torente de viață. VLAHUȚĂ, O. A. 343. Și apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorității. CARAGIALE, M. 36. ◊ Loc. adv. În torent = din belșug, din plin. Toastele se repetară și vinul curgea în torent. BOLINTINEANU, O. 394. – Pl. și: (m., rar) torenți.

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

TORENȚIAL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; repede, vijelios. Într-o clipă senin... într-altă clipă nori căzuți din cer, ploi torențiale, tunete și trăsnete. VORNIC, P. 107. Cerul se acoperi de nori. O ploaie torențială vine răpăind pe miriștea arsă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 73. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs violent, prezentînd creșteri bruște de debit, cu viteze mari de scurgere. – Pronunțat: -ți-al.

BALTĂ (pl. bălți) sf. 🌐 1 Întindere mai mare sau mai mică de apă stătătoare care prin vărsarea unui rîu se grămădește în basinuri, și care apoi, cînd seacă rîul, seacă și ea în parte sau de tot: pîraiele ce se scurg din dealuri o prefac într’o ~ plină de nomol și mocirlă (BĂLC.); friguri de ~ ¶ 2 🌐 Lac: Balta-Albă e un lac în județul Rîmnicu-Sărat ¶ 3 Îngrămădire de apă formată de ploaie ¶ 4 pr. ext. Apă, sau alt lichid vărsat în mare cantitate pe jos: vinul amestecat cu sînge făcuse o ~ pe lespezile sălii (NEGR.); familiar: E sabie în țară! au năvălit Tătarii! Ș’acum în bălți de sînge își joacă armăsarii (ALECS.) ¶ 5 🔱 pop. Cel-din-baltă, una din numeroasele denumiri ale dracului ¶ 6 proverb: A rămînea ~, a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; – a lăsa ~, a lăsa în părăsire, neisprăvit, a lăsa pe loc; – are balta pește, știu că se află în mare număr, se va găsi. se va face neapărat; – nare balta pește (ZNN.), se zice cînd nu se află un lucru care trebuia neapărat să fie în belșug acolo unde-l căutăm; – a da cu bîta (sau cu măciuca) în ~ (ZNN.), a face o muncă zadarnică; – șade dracu ’n ~ și rîde de altul, se zice cînd cineva ține de rău pe altul pentru niște cusururi pe care le are singur [vsl. blato].

zdrobi [At: PSALT. HUR. 39^v/10 / V: (înv) zdrubi, zrobi / S și: sd~ / Pzi: ~besc / E: vsl здробити(<съдробити)] 1-2 vtr (C. i. mai ales obiecte) A (se) preface (cu violență) în bucăți (foarte) mici (prin lovire, ciocnire, presare puternică) distrugând(u-se), dărâmând(u-se), împrăștiind(u-se) etc. Si: a (se) fărâmița (1-2), a (se) sfărâma (1), (rar) a (se) sparge, a (se) strivi (1), (pop) a (se) fărâma (1-2), a zdruci (1), a (se) zdrumica (1), a zobi (3), (îrg) a (se) risipi, (reg) a (se) mleci³, a (se) sfărâmiți, a (se) sfărmuri, a (se) sfârmica, a zdrobica (1-2), a se zdroboli (2), a se zdruhăi (6), a se zbâncoti (2), a (se) distruge (1-2), a (se) dărâma (2-3), a (se) împrăștia, a mărunți, a mărunțeli, a mărunțișa, a pisa (1), a pisălogi (1), a pisăza, a pisăgi (1), a smicura. 3 vt (Îvp; c. i. lacăte, încuietori etc.) A sparge. 4 vt (Înv; îe) A ~ lanțurile A elibera (din robie, din starea de aservire etc.). 5 vt (Reg; spc; c. i. lemne tăiate) A sparge. 6 vt (Reg; c. i. știuleți de porumb) A curăța de boabe Si: (reg) a zdrumica (2), a zobi (4). 7 vt (Reg; spc; c. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A sparge. 8 vr (D. ploaie sau, mai ales, d. picăturile de ploaie) A se împrăștia și a se desface în cantități mici prin cădere, prin scurgere etc. pe un corp sau pe o suprafață tare, producând un zgomot specific. 9 vr (D. valuri de apă) A se desface și a se împrăștia în stropi prin izbire de țărm, de stânci etc., producând un zgomot specific Si: a se sfărâma, a se sparge. 10 vt (C. i. legume, fructe, frunze, semințe etc.) A desface în bucăți prin apăsare sau prin lovire (puternică), modificând forma și consistența și transformând într-o pastă (moale), într-un lichid Si: a bate (1), a lovi, a sparge, a strivi (1), a terciui, (pop) a stropși (1), a zdruci (2), (reg) a fleciui, a meci⁴, a pistosi, a storcoși, a toropi², a toroști, a zdroboli (3), a zemoși (2), a zdrumica (3). 11 vt (C. i. unele alimente) A face să devină o pastă omogenă, un lichid sau un amestec omogen Si: (reg) a se zăgălui (2), a zărmădi (2). 12 vt (Reg; fig; c. i. limbi vorbite) A stâlci. 13 vt (Înv; c. i. abcese, furuncule, bășici etc.) A stoarce. 14 vt (C. i. obiecte, construcții sau părți ale acestora, așezări umane etc.) A face să dispară prin violență de pe suprafața pământului Si: a distruge (1), a nimici (1), a prăpădi (1), a rade, a sfărâma (1), a zvânta (5), (rar) a sparge, (pop) a potopi, a zdrumica (4). 15 vt (Fig; c. i. stări, sentimente etc.) A face să nu mai existe (sau să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc.) Si: a desființa (1), a destrăma (5), a împrăștia, a pierde, a pieri, a prăpădi (1), a risipi, a sfărâma, a spulbera, (îvp) a răpune, (pop) a fărâma (3), a isprăvi, (grî) a afanisi (1) , a zdrumica (5). 16 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A lovi (foarte) puternic, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: (reg) a zdrumica (6), a zdreli (2), a zobi (5) a zdrumica (6), (rar) a zgudui (15), a zdruncina (15). 17 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A deforma prin apăsare, prin strângere etc. (foarte) puternică, transformând într-o masă informă sau provocând modificarea ori încetarea funcțiilor (vitale) Si: a sfărâma, a strivi, a turti (1), (rar) a stâlci (1), a zdreli (1), (îvp) a zdruncina (4), (pop) a stropși (1), a zdruci (4), a zdrumica (7), a zobi (6), (îrg) a răzbi (1), a zdruci (4), a struji (1), (reg) a pistosi, (rar) a zgudui (16), a zdruncina (16). 18 vt (Fig; c. i. persoane sau inima, sufletul lor) A produce o durere sufletească copleșitoare. 19 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, strivind, mutilând etc. Si: (pop) a zdrumica (8). 20 vr (D. oameni) A muri¹ din cauza unor traumatisme grave. 21 vr (Îvp; d. oameni) A se sfărâma. 22-23 vtr (Fig; d. ființe, mai ales d. oameni) A (se) obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos etc.) Si: a (se) epuiza (8-9), a (se) extenua (1-2), a istovi, a seca² (1), a secătui (1), a se sfârși, a slei², a stoarce, a suge, a vlăgui, (îrg) a trudi (1), (înv) a zămorî (1), (reg) a dehobi (1-2), a stoci, a tâhobi (1). 24 vt (C. i. armate, grupări de oameni înarmați, comandanți de armate, state etc. în conflict armat) A suferi o înfrângere categorică în urma unei acțiuni energice a adversarului, soldate cu mari pierderi Si: a bate (141), a birui (1), a învinge, a înfrânge, a nimici (1), a potopi, a prăpădi (1), (pop) a zdrumica (9), (îrg) a stropși. 25 vt (Fig; c. i. oameni) A face să nu mai acționeze din inițiativă proprie, în urma unor represalii, a unor constrângeri etc. 26 vt (Fig; c. i. oameni) A distruge din punct de vedere social, profesional etc. (aducându-l în stare de totală supunere).

SCÚRGERE (< scurge) s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge. ♦ (TEHN.) Proces de deplasare cu debit relativ mic a unui fluid care părăsește o incintă, un mediu poros sau suprafața unui corp solid. 2. (HIDROL.) Proces de deplasare a apei căzute pe suprafața Pământului, constituind o fază a circuitului apei în natură. Poate fi de suprafață (difuză, pe întreaga întindere a versanților, torențială, de-a lungul ogașelor, ravenelor, organismelor torențiale și fluvială, prin rețeaua hidrografică organizată) și subterană (deplasare a apei infiltrate în stratele permeabile sau prin golurile subterane). S. poate fi temporară (intermitentă), când se produce numai într-un interval scurt, în urma ploilor și a topirii zăpezilor; semipermanentă (cu perioade nu prea lungi, de obicei în timpul secetei de vară, lipsite de s.) și permanentă (caz în care, chiar dacă există oscilații de debit, râul nu seacă niciodată). ♦ Coeficient de s. = raportul dintre cantitatea de apă scurs ăpe unitate de timp și cantitatea de apă căzută în aceeași unitate de timp pe o anumită suprafață. S. medie specifică = cantitatea de apă scursă într-un bazin hidrografic de pe unitatea de suprafață în timp de o secundă (q l/s km²); se calculează raportând debitul râului într-un punct dat la suprafața de bazin aferentă. S. solidă = cantitatea de material solid (în suspensie sau târât pe fundul albiei) transportat de un curs de apă.

2) múșchĭ m. fără pl. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. *músculus, dim. d. muscus, mușchĭ [plantă], it. múschio și [rar] músco, sp. pg. musgo, înrudit cu germ. moos, vgerm. mos, de unde vine fr. mousse; rus. moh). O plantă criptogamă care crește pe stîncĭ, petre, zidurĭ vechĭ, trunchĭurĭ de arborĭ, pintre arboriĭ pădurilor, pe supt tufișurĭ ș. a. Prov. Peatra care se rostogolește nu prinde mușchĭ, omu instabil nu strînge avere. – Supt numele de mușchĭ se cuprind în bot. diferite plante micĭ care trăĭesc la umezeală, dar rezistă și celor maĭ marĭ uscăcĭunĭ, ca mnium, bryum, hypnum, polýtrichum, sphagnum ș. a. Mușchĭu se înmulțește pin sporĭ, n’are vase lemnoase, nicĭ rădăcinĭ, ci numaĭ niște firișoare care aduc nutrimentu și fixează planta. El se poate usca așa de mult în cît să se prefacă în praf. Dar, îndată ce e udat de ploaĭe, renaște. El se fixează pe locurile cele maĭ sărace în substanțe nutritive, acolo unde plantele marĭ ar peri de foame. Cele maĭ multe substanțe nutritive îĭ vin din apa de ploaĭe, care le aduce în drumu luĭ. Ocupînd stîncile ca un covor, el formează încet-încet un pămînt vegetal, pe care se pot fixa pe urmă și plante maĭ marĭ, așa în cît el e principalu înaintaș al vegetațiuniĭ. În locurile mlăștinoase, unde nu poate putrezi bine mușchiu mort, el se carbonizează și se preface într’un cărbune poros numit turbă, cum e maĭ ales în Irlanda (unde o zecime din pămînt e acoperită de turbă), în Olanda, Bavaria, Prusia, ĭar în România, în munțiĭ Leaoteĭ (Dîmbovița) și la Dorna (Suceava). V. la turbă. Mușchĭu absoarbe multă apă, ceĭa ce ține umed pămîntu pădurilor. Unde se taĭe o pădure, pere și mușchĭu ĭubitor de umbră, și, dacă e la munte, ploile torențiale ĭaŭ pămîntu vegetal, scot la iveală stîncile, formează șivoaĭe și, nefiind oprite de vegetațiune, dărîmă tot în calea lor. Pe urmă, fiind-că toată se scurge violent, seacă izvoarele, și dezolarea se întinde în prejur. Mușchĭu servește ca adăpost insectelor, painjinilor, melcilor și altor vietățĭ în timpu ĭerniĭ. Păsările îșĭ fac cuĭburile tot din mușchĭ, ĭar oameniĭ îl întrebuințează la împachetat și umplut pernele, saltelele și mindirele. Cînd mușchĭu se desvoltă pin pășunĭ și ogoare, face răŭ, că răpește plantelor lumina, aeru, nutrimentu și locu. Chear pe scoarța arborilor nu trebuĭe lăsat, că formează ascunzătorĭ p. insecte stricătoare și ține prea mult timp tulpina umedă, în cît ĭa poate putrezi.

must sn [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18 / V: (reg) most, mușt / Pl: ~uri / E: ml mustum, ger Most] 1 Lichid dulce, nefermentat sau care abia a început să fermenteze, stors din struguri. 2 (Pex; udp „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe și care adesea se extrage din acestea. Si: mursă (6). 3 Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. 4 (Pop) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor Si: cidru. 5 (Pop) Băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. 6 (Trs) Compot de mere sau de pere uscate. 7 (Reg) Sirop de mure sau de zmeură. 8 (Reg) Mied (1). 9 (Reg) Apă în care se pun fagurii storși. 10 (Pop) Sevă. 11 (Spc) Sevă a arborilor Si: (pop) mâzgă (1), mustăreață, (reg) miericică. 12 (Reg) Rășină de brad. 13 (Înv) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. 14 Lichid care se scurge din carne, când se frige. 15 (Reg) Apă de pe slănină. 16 (Reg) Secreție a anumitor glande din organismul omului. 17 (Pop) Zeamă din gunoiul vitelor Si: mujdar, murdărie, mursă¹, mustalău, mustar¹, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare. 18 Lichid cu care este îmbibat pământul, după topirea zăpezii. 19 (Reg) Apă care îmbibă pământul după ploaie. 20 (Reg) Boală de piele cauzată de degerături, caraterizată prin mâncărime la talpa piciorului Si: păducel.

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

ȚÎRÎI¹, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

ZĂPOR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de gheață care se formează primăvara pe o apă curgătoare (și care, la dezgheț, se rupe și provoacă revărsări); p. ext. revărsare, inundație, puhoi. Se va mîntui zăporul și se vor scurge puhoaiele. SADOVEANU, B. 211. E destul numai o schimbare de vînt să adie cîteva zile Sudul, și zăpoarele se rup; sloii se mișcă alunecînd la vale. BART, E. 309. ◊ Fig. Să pornească, în sfîrșit, și zăporul lor, ca ploaia aceasta ușurătoare. C. PETRESCU, A. R. 46. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor (v. hait) sau a morilor; p. ext. apa oprită la baraje, curentul apei cînd se deschide barajul. Te duci la oraș, Fată de plutaș Pornită-n zăpor Ca un vînător? CORBEA, A. 38. Cînd se îmblînzi faur și porni zăporul pe Bistrița, Axinte se înfățișă cu cel dintîi miel și cu cea dintîi floare. SADOVEANU, O. VIII 111. Poartă moara cu zăpor. Pe secetă închide iazul morii, de se strînge apă mai multă căreia îi dă drumu de poartă pietrele. ȘEZ. IX 152. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă, a se împotrivi, a se arăta nărăvaș; a se pune în poară. Caii, ca și cum și-ar fi uitat năravul, merseseră bine pînă atunci. Dar, la jumătatea dealului – tranc! puseră zăpor. MACEDONSKI, O. III 105.

vărsa [At: PSALT. HUR. 67^r/22 / Pzi: vărs, 3 (reg) ~sează, 6 (îvr) vărs / E: ml versare] 1 vt (C. i. vase¹, recipiente etc., care conțin lichide, materii în formă de pulbere sau de granule etc.) A răsturna făcând să curgă sau să iasă conținutul. 2 A goli un vas¹, un recipient prin răsturnare sau prin înclinare. Si: (pop) a deșerta (1). 3 vt (Mol; îe) A ~ putina cu huștii A spune tot ce știi. 4 vt A face să curgă un lichid (dintr-un vas¹, dintr-un recipient). 5 vt A arunca un lichid dintr-un vas¹. 6 vt (Îe) A ~ laptele în păsatul cuiva A ajuta pe cineva. 7 vt (Îe) A ~ lacrimi (fierbinți ori, pop, de sânge) sau a ~ șiroaie de lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 8 vr (Îvr; îe) A se ~ în lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 9 vt (Îe) A ~ sânge (nevinovat ori omenesc, înv, de om) sau, înv, a ~ sângele cuiva A ucide (pe cineva). 10 vt (Îe) A-și ~ sângele (pentru cineva sau ceva) A-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). 11 vt (Îvp; îe) A ~ (multe) sudori (sau nădușeli) sau a ~ sudori de moarte A face mari eforturi pentru a realiza ceva. 12 vt (Îvp; îae) A fi în agonie. 13 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) mațele A spinteca (pe cineva). 14 vt (Pop; îae) A ucide (pe cineva). 15 vt (Îrg) A turna¹ metale sau materii topite². 16 vt (Îrg) A obține un obiect prin turnarea¹ metalelor topite. 17 vt (Trs) A sufla cu argint un obiect de metal. 18 vt (C. i. materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului¹ în care se află, prin aruncare etc.). 19 vr (Reg; d. cereale) A se scutura de rod¹. 20 vt A lansa asupra inamicului săgeți, bombe, gloanțe etc., în cantitate mare. 21 vr (D. ape) A ieși din albie Si: a se revărsa. 22 vt (Îrg; d. față; îe) A ~ sânge (sau rumeneață) A se înroși. 23 vr (Înv; pan; d. conținutul unui vas¹) A da pe dinafară. 24 vr (Reg; pan; d. muguri) A se deschide (14). 25 vr (D. fluvii) A-și duce apele în mare sau în ocean Si: (îvp) a veni (141). 26 (D. ape curgătoare) A-și uni cursul cu o altă apă (cu debit¹) mai mare Si: (îvp) a veni (142). 27 vr (Îvp; d. ploaie, adesea cu determinări modale) A cădea din abundență. 28 vim (Pop; îe) Plouă de varsă Plouă torențial. 29 vt (Poetic; d. nori) A lăsa să cadă precipitații (în cantitate mare). 30 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A curge (4). 31 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A se scurge. 32 vr (Reg; pan; d. pământ) A se surpa. 33 vr (Îvr; pan) A aluneca (3). 34 vt(a) A vomita. 35 vt (Îe) A-și ~ (și) mațele (sau măruntaiele) A vomita foarte tare. 36 vt (Îae) A simți un dezgust violent (față de cineva sau de ceva). 37 vt (Înv; îe) A ~ ceva pe nas A o păți. 38 vt (Înv; îe) A-și ~ sufletul A muri¹. 39 vt (În basme; d. balauri, zmei etc.) A scoate foc, jeratec etc. (pe gură). 40 vt (Îe) A ~ foc Se spune despre caii iuți și puternici. 41 vt (Pan) A da afară ceva. 42 vt A preda sume de bani, obiecte de valoare etc. 43 vt A depune sume de bani, obiecte de valoare etc. la o instituție (bancară), la o casă² etc. (pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.). 44 vt A cheltui peste măsură. 45 vt (Rar) A investi. 46 vt A repartiza un soldat la o anumită unitate militară. 47 vt A transfera un soldat de la o unitate militară la alta. 48 vt (Adesea poetic; d. surse de lumină, de căldură etc.) A răspândi lumină, căldură, radiații etc. 49 vr (Pop; îe) A se ~ zorile (sau de ziuă) A se revărsa zorile. 50 vt (Fig) A-și manifesta sentimentele, starea de spirit prin comportare, prin atitudine etc. 51 vr (Înv; d. oameni) A se îmbolnăvi de variolă (1). 52 vr (Pop; d. animale) A se îmbolnăvi de variolă (3). 53 vt (Pop) A vaccina preventiv un animal împotriva variolei (3).

SCURGE vb. 1. a se prelinge, (pop.) a pica, (înv. și reg.) a piști. (Vinul se ~ din vas.) 2. a se strecura. (Lichidul se ~ prin fisura vasului.) 3. (înv. și reg.) a strînge. (~ brînza proaspătă prin sedilă.) 4. a-i curge, a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, (pop.) a-i merge. (I se ~ lacrimi din ochi.) 5. a se infiltra, a pătrunde, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pămînt.) 6. a se perinda, a se succeda, a urma, (înv. și pop.) a se petrece. (Mașinile se ~ una după alta.) 7. a trece. (Întreg convoiul s-a ~.) 8. a trece, (pop.) a vremui, (înv.) a se prelungi, (fig.) a curge. (Timpul s-a ~ încet.) 9. a se împlini, a trece. (S-au ~ 100 de ani de la...)

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Trunchi de copac (sau piesă de lemn, de piatră etc.) scobit la mijloc de la un capăt la altul ca un șanț și servind drept canal de scurgere pentru apă sau ca adăpătoare pentru vite. [Calul] băgă capul în jgheab și bău. PREDA, Î. 132. Vinul tău e apă goală și paharul tău e de lemn scobit ca jgheabul din care s-adapă vitele. DELAVRANCEA, O. II 259. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Conductă deschisă așezată la marginea acoperișului unei case, pentru scurgerea apei; uluc. 2. Șanț îngust, crestătură, adîncitură. V. șănțuleț. Trecui din stinga la dreapta tamponul, luai guma de șters din jgheabul de sticlă și o pusei pe o bucată de hîrtie, pe masă. ARGHEZI, P. T. 153. O lespede lată... brăzdată de jgheaburi netede, adîncite de mînă de om. C. PETRESCU, R. DR. 55. ◊ Fig. [Picăturile] se scurgeau tot mai grele, tot mai dese, pe jgheabul unui creț al cioarecilor. GALAN, Z. R. 208. 3. Făgaș, rîpă, dîră făcută de șuvoiul ploilor la munte; p. ext. vale. Uraganele umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. HOGAȘ, M. N. 175. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Pămîntul se lăsa la vale... pînă se cufunda în jgheaburile mult umbrite ale Rîmnicului și Rîmnicelului. ODOBESCU, S. III 195. 4. Șănțuleț săpat în pămînt care servește la udatul semănăturilor, mai ales în grădinile de zarzavat; rigolă. Jgheabul se întinde ca un vrej, ca un șarpe, făcînd înconjurul grădinii, iar pe-alocuri trece printre brazde și le udă pe toate. PAS, L. II 69. – Variantă: zgheab (TEODORESCU, P. P. 171) s. n.

vărsa vb. I. 1 tr. (compl. indică lichide) A face să curgă (dintr-un vas, dintr-un recipient). ◊ (absol.) Obiceiul țăranilor noștri de a vărsa din pahar înainte de a bea este străvechi. ◊ (refl. pas.) Vărsîndu-se mierea, s-au adunat viespile. ◊ Expr. A vărsa sînge (nevinovat sau omenesc) ori a vărsa sîngele cuiva = a ucide, a omorî pe cineva. A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu, a face mari eforturi; b) a fi în agonie, a trage să moară. A vărsa laptele în păsat = a ajuta pe cineva. A vărsa lacrimi fierbinți (ori de sînge) sau a vărsa șiroaie (ori, înv., rîu, pîrîu) de lacrimi v. lacrimă. A-și vărsa sîngele (pentru cineva sau ceva) v. sînge. ♦ (înv., reg.; compl. indică metale topite) A turna. ♦ Ext. (compl. indică obiecte) A obține prin turnare. 2 tr. (compl. indică lichide, materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească, să se răspîndească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului în care se află, prin aruncare etc.). ◊ (absol.) Dacă răsipești meiul, anevoie îl aduni (PANN). ◊ (refl. pas.) O ploaie de grăunțe se varsă în ceaunul tainic (VOIC.). ◊ Expr. A vărsa vinul mîrtanului v. mîrtan. ◊ Fig. (refl.) Să izgonim abuzurile ce se vărsaseră în legile și viața noastră (KOGĂL.). ♦ (refl.; despre cereale) A se scutura de rod. ♦ (compl. indică săgeți, gloanțe etc.) A lansa, a arunca, a trimite asupra cuiva (în cantitate mare). Escadrile de bombardament vărsau bombe (CAM.). 3 tr. (compl. indică vase, recipiente etc.) A răsturna făcînd să curgă sau să iasă conținutul. A vărsat călimara pe fața de masă albă. ◊ Expr. A vărsa laptele în păsatul cuiva v. păsat ♦ A goli prin înclinare sau prin răsturnare. A vărsat paharul, turnînd vinul în sos. 4 refl. (despre ape curgătoare; cu determ. locale) A-și duce apele în altă apă mai mare ca volum. Delta s-a format acolo unde se varsă Dunărea în mare. ◊ (tr.) Pîrîul își varsă apele în Prut. ◊ Fig. Anumite graiuri nu se varsă direct în limba literară (PER.). ♦ A se revărsa (peste maluri). Dacă se mai încălzește puțin, azi-mîine se varsă apele (BEN.). ◊ (tr.) Oltule,... Să verși păgîn potop de apă (GOGA). ♦ Analog. (despre conținutul unui vas) A da pe dinafară. Uitată pe foc, oala cu lapte s-a vărsat. 5 refl. (înv., pop.; despre ploaie) A cădea, a curge din abundență. Se vărsară ploi de acoperiră pămîntul (MOXA). ◊ Expr. Plouă de varsă = plouă torențial. A vărsa cu găleata v. găleată. ◊ Poet. (tr.; despre nori) Norii cei negri... Varsă piatră cu mînie (PANN). 6 refl. (despre lichide, secreții etc.; mai ales cu determ. locale) A curge; a se scurge. I s-a vărsat fierea în sînge de necaz. ◊ (tr.) Pancreasul își varsă secreția în stomac. 7 tr. A vomita. ◊ (absol.) I s-a făcut greață și a început să verse. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele) = a) a vomita foarte tare; b) a fi profund dezgustat de cineva sau de ceva. A(-și) vărsa venin(ul) sau a(-ți) vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). A-și vărsa amarul v. amar. A-și vărsa bojocii v. bojoc. A vărsa fiere v. fiere. A-și vărsa focul v. foc. A-și vărsa sufletul v. suflet. ◊ Ext. Șerpii veninoși au... cei doi colți... prin care își varsă veninul (ATIL.). ♦ Analog. A scoate, a da afară. Care munte foc a vărsat? (VĂCĂR.). 8 tr. (despre surse de lumină, căldură etc.; compl. indică radiații, emanații etc) A revărsa, a răspîndi, a propaga. Numai pentru mine varsă lumină încălzitoare (CON.). ◊ (refl.) Se varsă-n aer al florilor miros (MACED.). ◊ Expr. A se vărsa zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori A se (re)vărsa de ziuă v. revărsa. ◊ Poet. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie (EMIN.). 9 tr. Fig. (compl. indică sentimente, stări sufletești etc.) A arăta, a manifesta, a exprima (prin comportare, prin atitudine, prin vorbe etc.). ◊ Expr. A-și vărsa năduful v. năduf. A-și vărsa necazul (pe cineva) v. necaz. 10 tr. Fig. (despre Dumnezeu) A arunca (ceva) asupra cuiva sau a ceva; a oferi în cantitate mare. Cel de Sus varsă darul său și peste cei neputincioși (CR.). II tr. 1 (compl. indică persoane) A repartiza la o anumită unitate, a transfera de la o unitate în alta. Lucrătorii din administrație vor fi vărsați în altă parte. 2 (fin.; compl. indică sume de bani, obiecte de valoare etc.) A preda cuiva, a înmîna; a depune la o instituție (bancară), la o casă etc. (pentru centralizare, pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.); a plăti, a achita. Casierul a vărsat la bancă toți banii, în ziua încasării lor. III refl. (înv.; despre oameni) A se îmbolnăvi de variolă. • prez. ind. vărs. /lat. versare.

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși. corectat(ă)

STRECURĂTOARE, strecurători, s. f. Unealtă de gospodărie pentru strecurat lichide, avînd fundul de tablă cu găurele sau din sită de sîrmă. Ceaiul era negru fiindcă mama îl fierbea în cratiță dimpreună cu apa. N-avea strecurătoare să opărească firele deasupra paharului. PAS, Z. I 22. ◊ Fig. Pe sus, norii călătoreau prin cerul de fum. Uneori, din strecurătoarea de ceață, sfîrîia pe pămînt o ploaie subțire și rece. DUMITRIU, B. F. 14. În aer era aur și-n gradine miros și-o umbră adînc-viorie... care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. EMINESCU, N. 57. ♦ Pînză rară (sau săculeț de pînză) prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul ca să se scurgă de zer. – Variantă: strecătoare (DAMÉ, T. 31) s. f.

luneca vb. I. (în concurență cu „aluneca”) I intr. 1 (despre ființe) a aluneca, <reg.> a înluneca. Era să lunece pe gresia umedă. 2 (despre ființe) a aluneca, a se da². Copiilor le place să lunece pe gheață. 3 (geol.; despre terenuri, zone etc.) a aluneca, a se deplasa, a se mișca, a se porni. Pământul a lunecat din cauza ploilor abundente. 4 (despre corpuri aflate în contact) a aluneca, a glisa. Sania lunecă pe gheață. Hidroavionul lunecă pe suprafața apei. 5 (despre obiecte) a aluneca, a cădea, <înv. și pop.> a pica². Mereu îi lunecă ochelarii de pe nas. 6 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a aluneca, a cădea, a scăpa, <înv. și pop.> a pica². Farfuria i-a lunecat din mână. 7 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol.; despre unele secreții) a aluneca, a curge, a picura, a se prelinge, a se scurge, <pop.> a merge, a pica², a veni, <fig.> a se strecura. Picături de transpirație îi lunecă pe frunte. 8 (despre ființe; de obicei cu determ. locale) a aluneca, a cădea, <înv. și pop.> a pica², a scăpăta, <înv.> a se scăpa. A lunecat cu mașina în prăpastie din cauza poleiului. 9 (despre pământ, stânci, construcții etc.) a aluneca, a se prăvăli, a se rostogoli, <pop.> a (se) prăpăstui, <reg.> a (se) prăstăvăli. Câteva stânci au lunecat de pe versantul muntelui, blocând șoseaua. Casa a lunecat în puhoaiele nestăvilite. II fig. (înv.; despre oameni) 1 intr. v. Aluneca. Greși. Păcătui. 2 refl. v. Ademeni. Amăgi. Îmbrobodi. Încânta. Înșela¹. Minți. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trișa.

APĂ. Subst. Apă, apșoară (dim.). Apă dulce; apă sărată; apă minerală. Apă termală. Apă potabilă, apă de băut; apă menajeră; apă nepotabilă. Apă de fîntînă; apă de izvor; apă de ploaie. Apă neîncepută; apă vie (în basme); apă moartă (în basme); apă sfințită, agheasmă. Apăraie, apărie; fleșcăială, fleașcă. Picătură de apă, strop de apă; aburi, vapori de apă. Apă freatică; apă stătătoare; apă curgătoare. Izvor, izvoraș (dim.), fîntînă (reg.); sorginte (înv.), slatină, șipot, șipoțel (dim.), cișmea; izvor artezian. Fîntînă, fîntînioară (rar), fîntînea (rar), fîntîniță (dim., rar), puț, cișmea. Apeduct. Rîu, fluviu. Lac; mare; ocean. Hidrosferă, Hidrologie; potamologie; hidrogeologie; hidrometeorologie; hidrografie; oceanografie. Hidrolog, hidrograf. Adj. De apă, acvatic; hidric. Apos, apătos. Acvifer. Hidrologic, hidrografic. Oceanografie. Hidrotermal. Vb. A curge, a se scurge; a se revărsa, a se vărsa. A turna, a vărsa, a stropi, a uda. A iriga. A canaliza. V. ape curgătoare, ape stătătoare, curgere, umezeală.

broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

zăpor¹ sn [At: (cca 1650) IORGA, D. B. I, 99 / V: zapur, (înv) ~oară sf, zăbor, zap~¹ (A și: zapor / Pl: zaporuri), zop~, jap~ / A și: (îvr) zăpor / Pl: ~oare / E: vsl запор, cf bg *запор] 1 (Mol; înv) Poprire (1). 2 (Pex) Sechestru. 3 (Reg) Baraj a cărui manevrare permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă. 4 (Reg; pex) Apă oprită de un baraj. 5 (Reg) Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, în special la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, din cauza căreia se produc creșteri de nivel și inundații. 6 (Reg; pex) Revărsare (1). 7 (Reg; îe; d. cai) A pune ~ A nu voi să tragă Si: a se împotrivi. 8 (Reg; îae; d. oameni) A refuza să facă ceva. 9 (Rar; îe; d. oameni) A pune ~ gurii A-și impune tăcere. 10 (Trs; îe) A sta la ~ A rezista în fața dificultăților, înfruntându-le. 11 (Reg; d. cai) A fi cu ~ la luătură A porni greu. 12 (Reg) Ploaie torențială. 13 (Reg) Furtună (4).

broască sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~aște / E: mpl *brosca] 1 Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). 2 (Pfm; îe) Lac să fie că ~aște se-adună! Numai prilej bun ori belșug să fie, că se-adună întotdeauna cumpărători sau prieteni. 3 (Pfm; îe) Ochi de ~ Ochi bulbucați. 4 (Pfm; îe) Când o face ~ca păr Niciodată. 5 (Pfm; îe) Plouă cu ~ște Plouă torențial. 6 (Pfm; îe) A se face (a se lipi) ~ la (pe) pământ A se ascunde întinzându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 7 (Zlg; îc) ~ verde sau ~-de-iarbă Brotac (Hyla arborea). 8 (Zlg; îc) ~ râioasă sau ~-de-pământ, ~ buboasă, ~ buburoasă Specie de broască foarte neplăcută la vedere, având pe corp niște umflături din care se scurge un lichid bălos și iritant (despre care se crede, în mod greșit, că ar fi otrăvitor sau ar răspândi râia) Si: bombină, cioască, ioarcă, lioarcă, mioarcă. 9 (Îc) ~ țestoasă (sau cu țest, cu țist, cu troacă, cu carapace) Specie de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testugo graeca și hermannî), iar altele în apă (Emys orbicularis). 10 (Bot; îc) ~ca apei Plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 11 (Bot; îae) Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament Si: (reg) limba-soacrei, palmă-cu-spini (Opuntia ficus indica). 12-13 (Bot; îc) Lâna ~aștei Lână broștească (7-8). 14 (Fig) Copil mic Cf broscoi, brotan. 15 (Pop; la oameni) Umflătură (nedureroasă) ce se formează sub pielea de la pleoape sau a obrajilor. 16 (Pop) Nod sub piele. 17 (Pop) Gușă. 18 (Pop) Modâlcă. 19 (Pop) Scrofule. 20 (Pop) Umflătură în stomac. 21 (Med; pop) Urcior. 22 (La vite) Umflătură formată pe (sau sub) limbă, la margine sau sub falcă. 23 (Teh) Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. 24 (Pop) Rindea folosită la netezirea scândurilor. 25 (Pop) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. 26 (În industria petrolieră, complinit prin „de pene”) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, când se introduc sau se scot din puț. 27 (Înv) Bucată de lemn sau de fier gros și lat pe care se sprijinea grindeiul roții morii Si: brotac Cf bontău. 28 (Înv) Bucată de fier gros în care se învârteau călcâiele de fier ale ciuturii^[1] (la moară) Si: brotac (2). 29 (Înv) Parte de la mijlocul barelor ce susțin sulul leagănului Si: tigaie. 30 (Îvp) Osie la teleaga plugului. 31 O parte a mesei dulgherului Si: drug. 32 (Pop) Capăt crestat și, adesea, înflorit al stâlpilor unei case Si: capitel Cf bașlâc. 33 (Pop) Capăt al scăunoaiei. 34 (Pop) Parte în care se fixează sfredelul. 35 (Pop) Șurubelniță cu care se strânge teascul. 36 (Muz) Parte inferioară a arcușului. 37 Porțiune din luntre. 38 (Lpl) Parte din războiul de țesut. 39 (Reg) Bucată de pânză ori de postav în formă de romb cusut la subraț. 40 (Îrg) Bucată triunghiulară cusută la cămașă, pe umăr, lângă guler sau la subraț. 41 (Înv) Model în țesătura pânzei. 42 (Înv) Opincă rău croită Si: hârzoabă. corectat(ă)

ZĂGAZ, zăgazuri și zăgaze, s. n. 1. Baraj de dimensiuni mici (de obicei executat rudimentar din lemn, din bolovani, din împletituri de nuiele etc.), care se face de-a curmezișul unui rîu sau al unui torent, pentru a ridica nivelul apei sau pentru a forma un iaz artificial; stăvilar, stavilă, opritoare, iezătură. Atunci, ai băgat de seamă că zăgazul de azi se prelungește printr-un zăgaz de pămînt și piatră pînă la dealul Poșarliei? STANCU, D. 21. Printre copitele zglobiilor mînji... se strecoară pitpalacul... pe un heleșteu cu zăgaz de tar aci. ODOBESCU, S. III 160. ◊ (Metaforic) Din fund aleargă pîrîul, sărind peste înalte zăgazuri de stînci, s-aducă Bistriței-stăpîne prinosu-i de unde. VLAHUȚĂ, O. A. 419. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune cînd sînt ploi foarte mari, torențiale. Ce ploaie! S-au descuiat zăgazurile cerului și curg potoapele. SADOVEANU, N. P. 248. Subt urgia întregului zbucium al făpturii, zăgazurile cerului se rupseră... și din înaltul întunecimilor se prăpăstuiră asupra pămîntului, cu șuier de aer sfîșiat, potopul greu al apelor cerești. HOGAȘ, M. N. 176. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, barieră, obstacol (în calea unei acțiuni). Un val de proteste împotriva acestei provocări se ridică, trecînd peste zăgazurile stării de asediu. PAS, Z. IV 217. Au ajuns să dărîme toate zăgazurile autorității. REBREANU, R. II 187. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul, Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. 3. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui rîu, pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. Un rîu spumegat cînd își rupe zăgazul, Iese din matcă, răpind în vîrtej apărările casei. COȘBUC, AE. 41. 4. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să se scurgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc, stăvilar. Verde, verde ș-o lalea, Șî-și avea Tudor ș-avea: Noauă vii într-un pîrleaz, Noauă mori într-un zăgaz. ȘEZ. III 212.

PUHOI¹, puhoaie, s. n. 1. Torent vijelios de apă; apă curgătoare umflată de ploi, care iese din matcă și se revarsă, producînd inundații; șuvoi. La viituri mari puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C. 5. Apa venise mare în munte se topeau încă nămeții... Pluteau rădăcini, bucăți de garduri împletite, strujeni smulși de undeva, unde puhoiul a inundat. C. PETRESCU, Î. II 174. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. ◊ Fig. Așezările de la Timiș rămaseră ca-ntr-o destindere leneșă sub puhoiul de soare al primăverii. SADOVEANU, F. J. 86. Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. Cînd am zărit ursul, deodată am simțit, frate... un puhoi de sloiuri curgîndu-mi ici, în spate. ALECSANDRI, T. II 77. ◊ (În metafore și comparații) întunericul veni puhoi. CAMILAR, N. I 46. Ura creștea, ca puhoiul turbat al unui Șiret milos, vînăt, în creșterea zăporîtă a ploilor turburi și năprasnice. POPA, V. 332. ◊ Loc. adv. În puhoaie = ca un puhoi; mult, îmbelșugat. Ploaia cădea în puhoaie: deasă, repede, cu bășici. DELAVRANCEA, S. 151. 2. Fig. Mulțime mare, val de oameni (sau de alte ființe), care se scurge sau năvălește undeva. Împărăția ridica alte puhoaie de oști din Rumelia și Anadol, îmbulzindu-le la noi în Țara de Jos. SADOVEANU, N. P. 11.. – Pl. și: puhoiuri. - Variante: pohoi (RUSSO, S. 17), povoi (NEGRUZZI, S. III 346), puvoi (SADOVEANU, O. A. II 202) s. n.

PIC², picuri, s. n. (Mai ales la sg.) 1. Picătură, strop. De cînd șed afară Și ploaia mă ploaie, Căpeneagu-mi moaie, Și picul mă pică Pălăria-mi strică! HODOȘ, P. P. 119. Sus pe munte ninge. Jos în vale plouă. La Grozești pe muchie Pică-mi pic de rouă. TEODORESCU, P. P. 58. 2. Cantitate mică din ceva; fir, fărîmă. Cîrligul cădea în apă cu zgomotul și picul de spumă al miei pietre aruncate. DUMITRIU, P. F. 5. Dar biata morișcă, Deși avea un pic De porumb și hrișcă. Nu lucra nimic. ALECSANDRI, P. III 122. ◊ Loc. adv. (Cîte) un pic = puțintel, cîtva. Mă uit mereu la barometru Și mă-nfior cînd scade-un pic Căci soarele e tot mai mic în diametru. TOPÎRCEANU, M. 32. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez. Și-un prinț la anul, blînd și mic. Să crească mare și voinic, Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! COȘBUC, P. I 59. Nici pic = deloc, cîtuși de puțin. Cînd s-au apropiat de pod, a început calul a se da îndărăpt, aforăi, a azvîrli din tuspatru picioarele și a nu voi să meargă nici pic înainte. SBIERA, P. 94. Pic cu pic = puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Și anii trec, se scurge vremea pic cu pic, iar tu isprăvești școala, te faci mare, ești om serios. PĂUN-PINCIO, P. 94. ◊ Expr. Fără (nici un) pic de... = lipsit cu totul de.:. Ședea la masă fără pic de chef, cu capul greu și cu inima necăjită. GALACTION, O. I 264. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin, – Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin! COȘBUC, P. I 225. Fața ei era atît de slabă... atît de schimbată. Pielița ei semăna cu batista subțire, fără pic de viață. NEGRUZZI, S. I 50. (Nici sau nici un) pic de... = cîtuși de puțin, deloc, nici urmă de... O ușoară abureală de vînt, în aceeași direcție cu trăsura, nu ne dădea nici un pic de răcoare. IBRĂILEANU, A. 117. Noaptea era frumoasă. Pic de nor nu se vedea. Din cînd în cînd greierii și prigoriile te făceau să-ți mai aduci aminte că trăiești pe lume. ISPIRESCU, L. 246. Stanislav, dacă cădea, Greu trei zile că dormea Și trei zile-n apă sta: Cu gura-n nisip ședea. Pic de apă nu-nghițea. TEODORESCU, P. P. 568. Cît e picul = nicidecum, cîtuși de puțin, deloc. N-am putut închide ochii cît e picul: în rana de-abia astupată parcă prindea să mă înțepe un ac. SADOVEANU, O. VI 119.

PRELINGE, preling, vb. III. Refl. (Obișnuit la pers. 3; despre lichide) A se scurge încet, a curge domol. Copila se veseli și i se prelingeau lacrimile pe obraji. SADOVEANU, M. C. 81. Rănitul deschise ochii și din gură i se prelinse un fir subțire de sînge. SAHIA, N. 35. O picătură de apă din izvorul rece, care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. GÎRLEANU, L. 20. ◊ Tranz. Pîrîul... a mai prelins un timp o ață încropită și împuținată de apă pe prunduri. C. PETRESCU, R. DR. 151. Ochii ei lacrimi Lungi către tîmplele slabe-au prelins. LESNEA, I. 37. ♦ Fig. A se strecura, a pătrunde. [Fumul] se destrăma suflat de vînt, cădea îndărăt, se prelingea pe lîngă ferestre. C. PETRESCU, A. 490. Gerul de afară se prelingea mereu și Ilinca îl simțea bine cum tot vine din nesecatul izvor de afară. AGÎRBICEANU, S. P. 41. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. II 140. ♦ Fig. (Despre ființe) A merge încet ferindu-se; a se strecura, a se furișa. Mai merse o bucată de drum și zări cum se prelinge pe pămînt, ca un cățel cu coada prea stufoasă, o vulpe mică și galbenă. DUMITRIU, N. 14. Își lăsase umbrela, galoșii și pardesiul de ploaie... pe divanul de la ușă, ca să se prelingă acum pe lîngă pereți, ferindu-se de șuroiala de pe acoperișuri. C. PETRESCU, Î. II 129.

MANĂ s. f. I. 1. (Și în sintagmele mană cerească, mana evreilor, panțu, pl.) Lichen comestibil care crește pe stînci în forma unor mici ghemuri cenușii purtate uneori de vînt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta) ; p. e x t. pîine făcută din acest lichen. Și ploo lor mannă să mărănce și pâre din ceriu deade lor. PSALT. 157. I-au hrănit cu mană în pustie. PALIA (1581), 6/12. Părinții noștri mîncară mannă în pustie. N. TEST. (1648), 113^r/1. Lada. . . în carea era vadră de aur cu mană. ib. 297^r/6. l-au hrănit în pustie cu mană din cer (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 337. Năstrapa de aur cea cu mană. MiNEIUL (1776), 197^v1/2. L-au împodobit cu haină țesută. . . și-l hrănește. . . cu mană cerească. MOLNAR, RET. 19/23. Cîntul meu, ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 2. (Popular; și în sintagma mana albinelor, chest. VI 19 supl.) Polenul florilor de porumb, de secară etc.; polen de brad sau de fag (care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.); (regional) moină galbenă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 62, GOROVEI, CR. 21, ATILA, P. 68, ȘEZ. II, 65, V, 105, VI, 21, ALR SN I h 107, ALR II 5053/228, 514, A V 15. 3. (Și în sintagma mana florilor) Nectar; p. e x t. miere. Fagurii albinii n-ar fi dulci, de ar fi strîns mană din toate florile, ci pentru că ea se ferește de cele rele și adună din cele bune. NEAGOE, ÎNV. 303/10. Alte timpuri, alte-Albine, De soartă mai favorite, Cu mană vor face pline Fagurile – acum urzite! ASACHI, S. L. I, 125. Intrau într-una monahi cu faguri proaspeți Și minunata mană a florilor se scurgea în vase. CAMILAR, C. P. 81. ♦ Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte (și Care este folosit ca laxativ). Cf. LB. Sirop de mană. PISCUPESCU, O. 214/22, cf. 218/11, BIANU, D. S., VOICULESCU, L. 173. ♦ Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. DICȚ. 4. Compuse: (Bot.) mană-de-apă (sau -de-ape) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule; crește prin mlaștini și pe marginea apelor; roua-cerului (Glyceria- aquatica). Cf. BARCIANU, PANȚU, PL. ; (regional) mana-cîmpului = barba-ursului. ALR I 1952/590 ; (regional) mana-pămîntului = rodul-pămîntului. H X 469, cf. ALR II 6318/537; mana-pădurii = Asphodelus odoratus. Cf. BARCIANU; mana-jidovului = a) zmeur. BRANDZA, FL. 53, PANȚU, PL. ; b) zmeură. BIANU, D. S., cf. ALR I 867; (regional) mana-albinelor = numele unei plante nedefinite mai de aproape. CHEST. VI 27 supl. 5. F i g. Recoltă bogată, belșug (în semănături) ; p. e x t. condiții prielnice pentru o recoltă bogată. Cf. POLIZU. [Norul] vine repede, minat de vînt, Și plouînd, el varsă mană, varsă aur pe pămînt. BELDICEANU, P. 65, Cf. GOROVEI, CR.447, PAMFILE, A. R. 67. Scoală, Doamne, nu dormi, De-ți dă mană cîmpului și apă izvoarelor. BIBiCESCU, P. P. 254. Din țipău de grîu Să ne sâmănăm Roada Timpului, Meana grîului. VICIU, COL. 105, cf. ȘEZ. XVIII, 49, GRAIUL, I, 463. Peste vara întreagă mană multă. COM. SAT. V, 33, cf. CHEST. VI 3. Strigoile umblă noaptea de ie mana de pe hotar. ALR II 4234/141, cf. 4240/704, 4241/172. N-are pînea mană anul acesta. A VI 26, cf. II 12. ◊ F i g. Îs înțeleși toți ca să ne ieie mai cu spor mana mînilor. CAMILAR, N. I, 145. ♦ Belșug de lapte la vite; frupt. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. Mana vitelor. ȘEZ. I, 128. Unele babe, pentru ca vacile să aibă lapte mult și bun, le descîntă de mană. ib. VII, 74. Cînd scade laptele la oi, atunci se zice că li s-a luat mana. CHEST. V 74/173. ** (Regional) Belșug de produse la recolta stupilor (Globu Craiovei-Orșova). CHEST. VI/13. 6. F i g. Cantitate mare de bunuri materiale; cîștig, profit, venit. Cu ce mană te-ai ales? ap. DDRF. Iaca, oameni buni, ce mană v-aduc vouă două sute și optzeci de vite cîte aveți aici. GALAN, Z. R. 285. ◊ E x p r. A fi de vreo mană sau a fi mare mană (de... ) = (de obicei în construcții negative) a fi de valoare sau de folos, a aduce profit. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Lasă, că nu va fi mare mană de cîștigul meu. ISPIRESCU, ap. CADE. Că nu e mană mare unu a spune dă pă carte ș-altu a asculta. JIPESCU, O. 19. II. 1. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite care, pătrunzînd în țesuturile verzi ale plantelor și localizíndu-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii. V. r u g i n ă, m ă l u r ă, t ă c i u n e, p e r e n o s p o r ă. Cf. anon. car. Săcara nu este atîta de supusă la boala numită mană râ. I. IONESCU, C. 182/2. De agriși m-am cam lăsat. . . , mana îi răpune uneori cu nemiluita. COMȘA, N. Z. 51, cf. ALRM SN I h 32, ALR II 6116. 2. Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor; p. e x t. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. Cf. COSTINESCU, LM, DDRF. ◊ (Popular, în imprecații) Mînca-te-ar mana, pămînt, Ce-am semănat n-o ieșit; Am sămănat grîu de vară Și-o ieșit neagră săcară. ȘEZ. XVIII, 31. ♦ (Regional) Un fel de rouă care cade pe plante (și care, fiind mîncată de albine, le produce o boală numită coleră) (Mărgineni-Făgăraș). CHEST. VI 19 supl. - Și: (regional) meánă s. f. – Din v. sl. мана, gr. μάννα.

SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce sunete. Clopotele de aramă ale cailor sunau cu putere. SADOVEANU, O. VII 107. Întinse pocalul plin de vin gros de Cnidos. Brățările sunară încet și dulce. C. PETRESCU, A. 21. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă. IOSIF, P. 34. ◊ (Poetic) Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic. Bătînd eu într-o dimineață niște cuiere pentru straie, mi s-a părut că sună un perete a gol într-un anumit loc. C. PETRESCU, A. 337. A-i suna (cuiva) scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri. Lasă-te, puică, de mine, Că viu astăzi, ori viu mîine... Eu de tine m-oi lăsa Cînd mi-o suna scîndura. ȘEZ. I 291. Cînd să mă satur de tine, Lume, lume, soro lume? De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287. A-i suna cuiva doagele, se spune cînd un lucru e hodorogit, fig. cînd un om e sleit de puteri, aproape de moarte. Sună a dogit v. dogit. ◊ Tranz. Ea trecu la volan, Radu alături. Dădu drumul motorului... un timp merse atentă la trecătorii străzilor și la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd clacsonul. C. PETRESCU, Î. II 96. ◊ Tranz. fact. Piciorul cel adevărat... ar fi cel mai suprem dar pe care l-aș face tatii, tatii care a îmbătrînit și-și sună lemnul piciorului prin casă. SAHIA, N. 23. Ascultă neclintită un ceas, două, parc-ar înțelege ce spune vîntul holdelor, ce grăiește murmurul apei, care dă d-a dura petricelele din matcă și le sună. DELAVRANCEA, S. 13. ♦ (Despre ceas) A anunța orele, a marca timpul (prin bătăi mecanice); a bate. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei ce mi-l asculta samă că se scursese a 12-a oară a nopții. EMINESCU, N. 37. ◊ (Poetic) Vecinic în noapte tristă, adîncă, Ascult a vremei pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu au sunat! ALECSANDRI, P. I 151. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau ceasul de veșnicie) = a-i sosi (cuiva) clipa morții. Mie-mi sună ceasul să-mi plătesc datoria ca orice muritor. CARAGIALE, O. III 86. Un arnăut... intră și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el... Negreșit că ceasul morții ar fi sunat pentru acel cutezător, dacă... NEGRUZZI, S. I 21. ◊ Tranz. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ♦ (Despre ape) A susura, a murmura. Sub plopii rari – apele sună, Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 104. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. id. ib. 121. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) A foșni. Înfiorat de taina singurătății grele, Străvechiul codru sună, foșnindu-și frunza rar... IOSIF, V. 63. Că de-i vremea rea sau bună, vîntu-mi bate, frunza-mi sună, Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 123. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. id. ib. 117. ◊ Tranz. (Poetic) Își sună-n zare plopii argintul frunzei lor. EFTIMIU, C. 118. ♦ (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ♦ A trosni. Trudnic se-ntinde Drumu-nainte, Putrede vreascuri sună sub pas. DEȘLIU, M. 30. ♦ Tranz. (Popular) A scutura cu zgomot frîul (pentru a chema calul). Sună frîul... și veni calul lui înșelat. ISPIRESCU, L. 166. 2. Intranz. (Despre glasuri, cuvinte, cîntece) A se face auzit, a răsuna. Tremurul frunzei stătu; un glas, hăulind, începu a suna; pe urmă iar porni a cînta frunza. SADOVEANU, O. VIII 51. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeiele de noapte. EMINESCU, O. I 158. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva. N-o mai caut... Ce să caut? E același cîntec vechi, Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi. EMINESCU, O. I 157. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? id. ib. 194. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude. ◊ Tranz. fact. Nourii, sosind din cer și din prăpăstii, sunară și ei glas de cutremur. SADOVEANU, O. VIII 252. ♦ (Despre urechi) A țiui. Ghici care ureche îmi sună. ♦ A geme, a se tîngui. Petrea Nastase a venit peste două zile, cu zîmbetu-i sfios și cu vorbele-i pripite, sunînd de durere. SADOVEANU, O. V 558. ♦ Fig. A reveni în minte. Îi suna glasul de departe, din afund de timp. C. PETRESCU, A. R. 192. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. Sună coasta; turma-ncet Peste cîmpuri face-și calea; Latră cîni de sună valea. COȘBUC, P. II 165. Mihnea-ncalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. Codrul sună, clocotește De-un lung hohot pîn-în fund, Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot, ce-ngrozește. ALECSANDRI, P. I 12. 4. Intranz. (Despre persoane) A scoate sunete armonioase dintr-un instrument muzical; a cînta. Colo se sparge undă de undă alungată; Colo din frunză sună ai noștri călători; Colo privighetoarea suspină-namorată, De vînturi legănată pe patul ei de flori. BOLINTINEANU, O. 199. Cobuz, ciobanu-n Calafat, Suna voios din fluier, Iar noi jucam hora în sat, Rîzînd de-a boambei șuier. ALECSANDRI, O. 237. Apoi badea s-a-nturnat Și din bucium a sunat. TEODORESCU, P. P. 149. Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Cum se apropiară de curtea domnească, trîmbițele, fluierele și dobele începură a suna fără întrerupere. SADOVEANU, O. VII 155. Peste vîrfuri trece luna, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. Colo-n crîngul ce-nverzește Sună-un bucium de cireș. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Tranz. (Complementul indică melodia executată) Cîte aleanuri nu-și potolea sunînd vro doină în frunză. MIRONESCU, S. A. 46. Ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi. ALECSANDRI, T. 686. 5. Intranz. A anunța, a vesti apropierea unei persoane sau a unui eveniment (prin sunete de clopot sau suflînd într-un instrument). Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie... după dînsele veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. Cînd se urcă noul domn p-acel scaun... oastea de afară slobozi puștile și sănețele cu chiote de bucurie și începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. ◊ Impers. Mai era o jumătate de ceas pînă să sune de intrare prin clase. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Ascultam pe craiul Ramses, și visam la ochi albaștri... Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Tranz. (Complementul indică scopul) Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin semnale sonore. (Intranz.) Am sunat; o slugă intră cu un bilet în mîni. NEGRUZZI, S. I. 53. ◊ Expr. (Familiar) A suna (pe cineva) la telefon = a chema (pe cineva) la telefon. Dumnealui vine întotdeauna după unu jumătate... L-au întrebat doi domni pînă acum. L-au sunat și la telefon. C. PETRESCU, C. V. 61. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. Prima legendă a cucului... sună precum urmează... MARIAN, O. I 2. Nimeni n-a știut ce însemnează povestea aceea, nici că despre ei sună. RETEGANUL, P. II 36. Întîia întrebare sună așa... ISPIRESCU, L. 176. ♦ A corespunde cu..., a sugera că..., a avea aerul de... În «Năpasta» societatea burgheză cu autoritățile ei nu apare întrupată pe scenă în anumite personaje; apare numai ca un ecou depărtat, și acest ecou sună a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni. Se sună prin sat că Sultănica merge rău cu sănătatea. DELAVRANCEA, S. 51. Cartea d-tale și gazetele le-am primit. Gazete, dacă mai ai, bine ar fi să-mi mai trimiți. Prin Daco-Romînia se sună de război. CARAGIALE, O. VII 110.

trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri¹. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești¹, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.

MURSĂ¹ s. f. 1. Apă îndulcită cu miere, obținută prin fierberea sau prin spălarea fagurilor storși sau a vaselor și a instrumentelor care au servit la storsul fagurilor, la strecuratul mierii (lb, DAMÉ, T. 120, BARCIANU, MARIAN, INS. 147, PAMFILE, I. C. 96, id. S. V. 211, TDRG, FRÎNCU-CANDREA, M. 103, com. din ZAGRA- NĂSĂUD, T. PAPAHAGI, M. 226, L. COSTIN, M. B. 142, CHEST. VI 153/20, 162/9, 11, 13, 16, 21, 25, 27, 32, 163/17, ALR II 4 158/105, 250, 279); (regional) băutură obținută, prin fermentare, din apă sau lapte îndulcite cu miere (in care se adaugă diferite substanțe aromatice), mied (1), hidromel, (regional) must (i 5) (LB, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., com. PUȘCARIU, ALR I 1 690/280, ALR II 4 158/2, 130, 172, 310, 514, A V 22). Ce-mi deaderâ oțăt pentru mursă. DOSOFTEI, PS. 225/18. Vei uda vro cîtăva fărină cu mursă. ECONOMIA, 58/22. Colea vezi un șipot dă răchie, Ici dă proaspătă mursă un izvor. BUDAI-DELEANU, Ț. 325. Mursă de miere trecută în fermentație vinoasă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 197. Culege o poală de somnoroasă pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntînă din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Paus se numește în Bucovina încă și vinul, miedul sau mursa care se duce la biserică . . . cînd se face parastas. MARIAN, Î. 158. Și mila de la măicuță E ca mursa din stecluțâ. id. NU. 406, cf. id. NA. 295, id. S. R. II, 75. Am dus la biserică doi colaci și un șip cu mursă. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI. Și ti-o știut legăna De țî-i gura ca mursa. GR. S. VI, 241. Și-ș lasă măicuța dulce, Maică dulce ca morsa. T. PAPAHAGI, M. 40. E ca mursa ( = e foarte dulce). ZANNE, P, IV, 2. ◊ F i g. Izvoarăle apelor celor cu mursă de minuni curgătoare. MINEIUL (1776), 82^r2/32. ♦ (Regional) Miere stoarsă din faguri. Cf. PRECUP, P. 31. Păcurar cămeșă unsă Gura ta-i fagur și mursă. id. ib. ♦ (Regional) Apă îndulcită cu zahăr, sirop (PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, T. 1 753, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 5, 6 supl., A V 15); s p e c. (prin Bucov.) sirop subțire cu care se ung plăcintele cînd se scot din cuptor (LEXIC REG. 105). 2. (Învechit) Suc, zeamă, sevă de plante, de fructe, de flori etc. V. m u s t (I 6), mustăreață (1). Cf. ANON. CAR. Mîngîierea spirituală și oarecare mursă, stoarsă din ierburi minunate . . . , produsă deodată în starea sănătății lui Caliman o prefacere neașteptată. ASACHI, S. L. II, 52. Mursă stoarsă din ierburi minunate. CALENDAR (1852), 20/33. Vinul armaș de Cotnar . . . , de culoare galbenă și gros la mursă. HEM 1 682. Mii de albine bîzîind zboară de pe o floare pe alta, ca să adune mursă pentru miere și ceară. CREANGĂ, GL. Să suflăm în mursa poamelor și a săminților din care se nutrește omul . . . și-apoi să învățăm pe oameni cum să stoarcă mursa aceasta, cum s-o fiarbă ca să fie mai tare și mai îmbătătoare și cum să facă din ea o băutură bună și dătătoare de chef ! SBIERA, P. 306. Străinul e tot străin ca și mursa de pelin. MARIAN, NU. 52. Căci dulceața cea de soacră . . . [E] ca mursa de venin. id. ib. 538. Mursî di peri. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ P. g e n e r. (Regional) Sevă; s p e c. seva arborilor; must (I 6), (popular) mustăreață (1), mîzgă (1). Cf. CONV. LIT. XLIV₂, 619, ALR I 957/217, 962/5, 34, 217, 361, ALR II 6 397/64, 362, A I 13, 20, VII 4, GLOSAR REG. ♦ (Regional) „Rachiu fiert întîia oară”. Era harnică velnița să fiarbă atîta mursă, cîtă li trebuia oamenilor. ȘEZ. VIII, 67, cf. ALR II/349. 3. (Regional) Must (I 8), [Bălegarul] de va sta în grămezi și-l va apuca ploaia, se scurge mursa din el. I. IONESCU, M. 426. – Pl.: murse. – Și: (regional) mulsă (TODORAN, GL., ALR I 1 690/257), morsă s. f. – Lat. mulsa.

MUST s. n. I. 1. Lichid dulce, nefermentat sau, p. e x t., care a început să fermenteze, stors din struguri și folosit ca băutură. Pîntecele mieu ca un foaie de must ce fiarbe iaste legat. BIBLIA (1688), 377¹/9, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 230, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Mustul . . . începe a sfărăi, a scoate clăbuci și a prinde pe deasupra o cămeșă. I. IONESCU, C. 198/17, cf. PONTBRIANT, D. Nice un fîrtari de most n-au ieșit din struguri (a. 1864). IORGA, S. D. XIII, 74, cf. COSTINESCU, LM. Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must. EMINESCU, O. IV, 119. Fugi, nene, că mustul strică stomacul ! CARAGIALE, O. II, 43, cf. DDRF. O, dați-mi vin și must să beu, Să-nec durerea-n mine ! COȘBUC, P. II, 220, cf. BARCIANU. Tu, spirite-al Pămîntului, îmi ești Mai prieten, mai aproape, și-mi sporești Puterile, ca mustul care-mbată. GORUN, F. 23. Mustul de struguri modifică în mod favorabil enterocolita. BIANU, D. S. 705. Must făcut din poamă văratică. PAMFILE, S. T. 4. Prin teascul ca un urs Ridicat în două labe, Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros din boabe. D. BOTEZ, F. S. 91. În Cotnari, ieșeau oameni cu cofăiele de must. SADOVEANU, O. IV, 189. În dreapta, sînt două butoaie pe care scrie cu tibișirul: Must dulce, pe unul; Turburel, pe celălalt. CAMIL PETRESCU, O. I, 402. Aduceau un boloboc de țuică și unul de must. PAS, Z. I, 170. Mă plimb din cramă-n cramă . . . Să beau must de poamă coarnă. TEODORESCU, P. P. 332, cf. 561. Cu must de viță crescu copilul pînă începu să mănînce și altceva. FUNDESCU, L. P. I, 75. ◊ (Ca termen de comparație) Se scurge sînge roșu din artere, Ca un must din struguri negri. MACEDONSKI, O. I, 105. Ca un must e pentru mine Glasul să ți-l aud. BLAGA, L. U. 15. Ca mustul tînăr soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Sufletele fierb cum fierbe mustul, Căci le îneacă ura și dezgustul. V. ROM. iulie 1954, 227. Must tăiat v. t ă i a t. Must înăsprit v. î n ă s p r i t. 2. P. e x t. (De obicei urmat de determinări nume de fructe introduse prin prep. „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe (și care adesea se extrage din acestea). V. m u r s ă¹ (2). Mustu de lămăie (a. 1749). GCR II, 45/12. Gustul ei iaste ca a mustului de meare sau peare. IST. AM. 65^r/10. Mama Stanca intră în casă trîntind ușa de perete; chipul ei era ca mustul de bozii. DELAVRANCEA, S. 52. ♦ Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. Cf. ENC. AGR. IV, 105. 3. (Popular) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor, cidru; băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BIANU, D. S. 795. În tindă se țin marile poloboace cu curechiu, pepeni și must de mere uscate. PAMFILE, I. C. 445, cf. DIACONU, VR. LV. 4. (Prin vestul Transilv.) Compot de mere sau de pere uscate. Cf. ALR II 6 096/95, 310. 5. (Regional; determinat prin „de mure” sau „de zmeură”) Sirop (de mure sau de zmeură) (Glimboca-Caransebeș). ALR II/27. 5. (Regional) Mied (1), hidromel, mursă¹ (1) (ALR II 4 158/219, 704); apa în care se pun fagurii ștorși (ib. 4 158/260). 6. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor; (popular) mîzgă (1), mustăreață (1), (regional) miericică (I 3). Pîine . . . tocmită din fănini și musturi den verdeț. DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18. Modrul sau mijlocirea cu carea se poate face sirup și zahăr din mustul cel dulce al tuleilor de cucuruz, după ce ai cules de pre dînșii rodul (a. 1812). BV III, 61. [Albina] a scoate știe dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269, cf. PONBRIANT, D., DDRF. Dacă grîul este . . . copt fără vreme, în pripă, gospodarul iarăși se întristează, căci cu toate că paiele vor fi uscate în mustul sau verdeața lor, grăuntele va fi mic. PAMFILE, A. R. 116. Prin jud. Dolj se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137. Vinele vegetale ale pămîntului, pline de must, se ridică spre miazăzi. ARGHEZI, P. T. 21. Must de lemne verzi, care iese prin capul lemnelor cînd ard în sobă. ȘEZ. IV, 29, cf. ALR I 957, 968, A I 12, 20, 21, 22, II 6, III 5, 17, 18 V 14. Albina din orice floare strînge mustul cel mai bun și în miere îl preface. ZANNE, P. I, 313. ♦ (Regional) Rășină (de brad) (Movilenii-Slatina). ALR I 977/890. 7. (Învechit) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. Fu bătut . . . de-i cura sîngele svînt de mohorîți pămîntul de sînge și de mustul de topitura trupului. DOSOFTEI, V. S. februarie 69^r/18, cf. PONTBRIANT, D. ♦ (Sens curent) Lichid care se scurge din carne, cînd se frige. Crestă friptura pe de toate părțile și îi dete sare multă. Și puind-o iarăși la foc o lăsă să se frigă pînă ce era cu mustul într-însa. ISPIRESCU, L. 340. Bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39, cf. BARCIANU. Nu le pusese dinainte decît mămăliguță și un talger cu pastramă, care încă mai sfîrîia în mustul ei sărat. CAMIL PETRESCU, O. II, 521. ♦ (Regional) „Apa de pe slănină” (Imoasa-Strehaia). ALR I 740/842. ♦ (Regional) Secreție a anumitor glande din organismul omului. Trebuiește a să amesteca și a să măcina bine în dinți . . . spre a să măcina bucătura cu de-amăruntul și a să amesteca și a să frămîntă cu mustul gurii. PISCUPESCU, O. 197/6. Muncesc pînă-mi iese mustul din mine (sudoarea). PAMFILE, J. I, 128. 8.2 (Popular; adesea urmat de determinări) Zeama din gunoiul vitelor; (regional) mustăreață (4), mujdar (2), musteală (2), mustoare, mustalău, muștar¹ (2), mustăraie, mustărie (3), mursă¹ (3), murdărie (2). O baltă cu must de gunoi în curtea sa (a. 1817). IORGA S. D. XII, 206. Isprăvise asta grindă de cioplit, Se baligă peste dînsa boul unui ce-a venit, Și deși am curățit-o, dar mustul din ea intrînd, Astfel a rămas pătată. PANN, H. 65/13. Vitele cele priboite la rădicarea carantinei . . . să vor pitrece de câteva ori prin fum, spălîndu-se bine picioarele lor și pintre unghii de baligă și must. CUPARENCU, V. 11/7, cf. ALEXI, W. Băligarul și mustul . . . se strîng cu îngrijire pentru a fi utilizate în agricultură. PĂCALĂ, M. R. 275, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI, ALR II 5 678, A I 35, III 2, VI 3.9. (Determinat prin „omătului” sau „zăpezii”) Lichid cu care este îmbibat pămîntul, după topirea zăpezii. Soiul orzului de pe la noi să samănă în martie și mai nimerit în mustul omătului. I. IONESCU, C. 64/14, cf. id. P. 239. Ți-oi mai spune și altele, ceva mai nevinovate, ceva mai gingașe, ca și florile ieșite din mustul omătului. SADOVEANU, P. S. 204. Logofătul pusese ovăzul în mustul zăpezii. SANDU-ALDEA, U. P. 178. Mustul omătului nu-i bun pentru arătură; e tare ca un fel de leșie. PAMFILE, VĂZD. 166, cf. ALR II 5 053/36, A VI 8, 26. ♦ (Regional) Apă care îmbibă pămîntul după ploaie (Ghilad-Timișoara). ALR II 5 053/36. 2II. (Regional) Boală de piele (cauzată de degerături), caracterizată prin mîncărime la talpa piciorului; păducel (Straja-Rădăuți). Cf. ALRM I/I h 185/388. – Pl.: musturi. – Și: (regional) mușt (ALR I 957/295), most s. n. – Lat. mustum. – Most < germ. Most.

SEBEȘ 1. Râu, afl. stg. al Mureșului la 12 km în aval de municipiul Sebeș; 88 km. Izv. prin pârâul Valea Frumoasă, din S m-ților Cindrel, de la 2.060 m alt., de sub vf. Cindrel. Curge mai întâi pe direcție NE-SV printr-un culoar mărginit de m-ții Lotrului (la S) și m-ții Cindrel (la N), iar după ce primește afl. Tărtărău pe stg., râul capătă o direcție de curgere predominantă către N, făcând o serie de meandre, separând m-ții Cindrel (în E) de m-ții Șureanu (în V). În zona montană are o pantă accentuată de scurgere (în medie 18‰, iar în amonte de com. Șugag aceasta ajunge la 29‰), fapt ce a permis construirea, în aval de Gâlceag, a mai multor lacuri de acumulare și hidrocentrale. În zona montană, la 1.255 m alt., au fost construite (1979-1983) barajul (92 m înălțime) și lacul de acumulare Oașa (6 km lungime; supr.: 400 ha; vol.: 136 mil. m³), iar în aval, la 790 m alt., acumularea Tău (81 ha; vol. 20 mil. m³; barajul are 70 m înălțime), inundată în 1982. Constelația hidrocentralelor de pe râul S.: Gâlceag (150 MW), Șugag (150 MW), Săsciori (42 MW), Petrești (4 MW). Afl. pr. ai S. sunt: Bistra, Dobra și Secaș. Valea S. este însoțită, pe aproape întreg parcursul ei, de drumul alpin Novaci-Oașa-Sebeș. 2. Munții ~ v. Șureanu. 3. Municipiu în jud. Alba, situat în V pod. Secașelor, pe cursul inf. al râului Sebeș; 28.807 loc. (2005). Stație (Sebeș) și haltă de c. f. (în satul Răhău). Nod rutier. Hidrocentrală, în localit. componentă Petrești, dată în folosință în 1986. Expl. și prelucr. lemnului, tricotaje, ciorapi, articole de marochinărie, de hârtie și materiale de papetărie (în localit. componentă Petrești) și de produse alim. Tăbăcărie. Articole din piele (haine, poșete) în satul Răhău. Moară de cereale (1875). Muzeu cu secții de istorie, artă și științele naturii, adăpostit în casa Zápolya. Vestit și tradițional centru de iconari (în localit. componentă Lancrăm). Vestigii neolitice, din Epoca bronzului (Cultura Coțofeni) și din sec. 9-10. S. a început să se dezvolte din sec. 12, ajungând în sec. 13-14 o așezare înfloritoare. Apare menționat documentar prima oară în 1245 cu numele Malembach (Sacerdos de Malembach), iar în 1300 este consemnat cu toponimul Sebus. În 1341 capătă statut de oraș, iar la 13 nov. 2000 a fost declarat municipiu. În 1376, orașul avea o intensă activitate meșteșugărească (19 bresle) și comercială, negustorii de aici întreținând strânse relații comerciale cu cei din Țara Românească. În 1387 a început construirea zidurilor de apărare ale cetății (terminate la începutul sec. 15) împotriva pericolului turcesc, fiind primul oraș din Transilvania care a realizat o fortificație. În a doua jumătate a sec. 15, la S. a luat ființă un gimnaziu, iar în sec. 16-17 a funcționat o tipografie de sub teascurile căreia a ieșit, printre altele, „Carte ce se cheamă evanghelie cu învățătură” (1581), în limba slavonă, aparținând tipografului Coresi, lucrare ce reprezintă un monument de cultură și artă tipografică, atât din punctul de vedere al tehnicii și artei tipografice, cât și din cel al contribuției la dezvoltarea limbii literare. În sec. 18, orașul S. a fost pentru o perioadă de timp sediul Dietei și al principilor Transilvaniei. Monumente: ruinele cetății S., cu fragmente de ziduri înalte (c. 5 m) și groase (peste 2 m), străjuite de mai multe turnuri de apărare (Turnul Cizmarilor, sec. 15; Turnul Croitorilor, sec. 15; Turnul semicircular, 1654; Turnul octogonal, 1678); biserica evanghelică, a cărei construcție a început înainte de anul 1241 ca o bazilică romanică, a fost supusă unor transformări gotice (1361) și terminată în 1382. Are un altar poliptic decorat cu compoziții pictate sau sculptate în relief, realizate în anii 1518-1528; biserica romano-catolică Sf. Bartolomeu (sec. 14-15); bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (1778) și Învierea Domnului (1819); casa Zápolya (a doua jumătate a sec. 15) în care a locuit și a murit (1540) Ioan Zápolya; casele „Roth” (sec. 16), „Hettz-Konrad” (sec. 16, renovată în sec. 19). În cimitirul Lăncram se află mormântul și statuia poetului Lucian Blaga, operă a sculptorului Romulus Ladea, dezvelită în 1975. La 3 km NE de S. se află „Râpa Roșie” rezervație geologică, geomorfologică și botanică extinsă la 10 ha. Aceasta se evidențiază ca un perete înalt de 125 m și lung de 800 m, în care apar variate alternanțe de roci (pietrișuri, nisipuri cuarțoase, gresii, argile) asupra cărora au acționat apele de șiroire provenite din ploi sau zăpezi, dând naștere unor frumoase forme piramidale de culoare roșie. În acest areal se dezvoltă o serie de plante rare: cârcelul (Ephedra distachya), zglăvocul (Centaurea atropurpurea), o specie panonică de garofiță (Dianthus serotinus), Cephalaria radiata și o feriguță de stâncărie (Asplenium adiantum nigrum). 4. V. Carnsebeș.

PROPOZIȚIE s. f. (cf. fr. proposition, lat. propositio, -onis): unitate sintactică de ordin superior cu un singur predicat. Este caracterizată prin conținut de cunoaștere (rezultatul constatărilor vorbitorului în legătură cu realitatea) sau prin conținut afectiv-volițional (atitudinea vorbitorului față de realitate) și prin ideea de predicație unică (referirea sau raportarea conținutului propoziției sau reprezentărilor vorbitorului la realitate, prin intermediul unui singur indice de predicație: verb sau locuțiune verbală la moduri personale, expresie verbală impersonală cu verbul a fi la un mod personal, adverb predicativ, interjecție predicativă, intonație predicativă însoțită uneori de pauză, de topică și de punctuație corespunzătoare). ◊ ~ enunțiativă: p. care conține relatarea unui fapt real, realizabil sau ireal, ca în exemplele „Munca e ritmul vieții” (V. Pârvan); „Când te-aud, nu m-aș mai duce” (Folclor); „Să fi rămas la coasă” (O. Goga). v. și enunțiativă. I se mai spune și p. asertivă sau declarativă, fiind opusă interogativei și imperativei. ◊ ~ interogativă: p. prin care se formulează o întrebare, ca în exemplele „Acum, ce-ai rămas cu capul între urechi?” (M. Preda); „...cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie hăi?!” (Ion Creangă). v. și interogativă. ◊ ~ neafectivă (neexclamativă): p. care nu conține sentimente, care nu sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Frații săi prinseseră pizmă pe el” (P. Ispirescu); „Câți ani or fi de atunci?” (Z. Stancu). ◊ ~ afectivă (exclamativă): p. care conține sentimente, care sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Ce mândri sunt oțelarii de cutezătoarea lor muncă!” (Geo Bogza); „De ce nu moare omul... fericit!?” (I. L. Caragiale). ◊ ~ afirmativă (pozitivă): p. cu caracter de afirmație, de fapt pozitiv; p. care afirmă ceva, care reprezintă o afirmație, ca în exemplele „Prin ceață – obosite, roșii fără zare – / Ard afumate triste felinare” (G. Bacovia); „În vremea asta, el și pusese ochii pe o tânără din vecini” (I. L. Caragiale); „Ce ne facem, noi, Patrocle?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ negativă: p. cu caracter de negație, de fapt negativ; p. care neagă ceva (acțiunea verbului predicat), care reprezintă o negație, ca de exemplu „Ba eu n-am înțeles!” (Ion Creangă); „Din fericire pentru dânsul, Eminescu n-a fost martor al acestei rătăciri” (N. Iorga); „...și să nu uitați a citi cartea” (Z. Stancu); „Nu-ți dă demâncare?” (I. L. Caragiale); „Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ analizabilă: p. care poate fi analizată, care poate fi desfăcută în părțile ei componente, ca de exemplu „Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, / Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum” (V. Alecsandri). ◊ ~ neanalizabilă: p. care nu poate fi analizată, care nu poate fi desfăcută în părți componente, ca de exemplu „- Așa a spus? – Da” (M. Sadoveanu); „A intrat în pământ! – Nu... E la han” (I. L. Caragiale); „- Te întorci la Pașcani? – Desigur” (M. Sadoveanu); „(Ilinca): Fa, Oană, ție ți-e lene. (Oana): Ba.” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ simplă: p. alcătuită numai din subiect și predicat sau numai dintr-o parte principală de propoziție, ca de exemplu „Drumețul intră” (V. Alecsandri); „Petre Rădoi nu muncește” (Z. Stancu); „Era o frumusețe!” (I. L. Caragiale); „Apa e lină, adâncă, tăcută” (A. Vlahuță); „Primăvară!”; „Plouă”. ◊ ~ dezvoltată: p. alcătuită din părți principale (subiect și predicat) și părți secundare (atribut, complement și element predicativ suplimentar), ca de exemplu „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt” (M. Eminescu); „Patria e... târâm de vis” (Ion Lăncrănjan); „...pădurea înseamnă pentru noi... o parte a ființei noastre sufletești, o notă constitutivă a noțiunii de român” (C. C. Giurescu). ◊ ~ monomembră: p. care dispune numai de una din părțile sale principale (sau numai de predicat, sau numai de subiect), la care se pot adăuga, bineînțeles, determinantele fiecăreia (poate fi deci simplă sau dezvoltată), ca de exemplu „...dimineața ninge iară” (V. Alecsandri); „De-abia se-nnoptase” (I. Slavici). „Toamnă. Pădurea fumegă” (Em. Gârleanu); „Frumoasă vreme.” (L. Rebreanu). ◊ ~ bimembră: p. care dispune de ambele părți principale (exprimate sau neexprimate), ca de exemplu „Dormi!” (G. Topârceanu) – cu subiect inclus; „A intrat în baltă” (Em. Gârleanu) – cu subiect subînțeles: „Tăceau acum toți” (L. Rebreanu) – cu subiect exprimat. ◊ ~ verbală: p. în care există un verb la un mod predicativ, ca de exemplu „Afară tuna... Afară fulgera” (I. Slavici); „Flăcăii tăcură” (Em. Gârleanu); „Lina-i vinovată!” (G. Coșbuc); „Sună clopotele” (I. L. Caragiale); „Scutură ștergarul!” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ nominală: p. în care nu există un verb la un mod predicativ, ci numai nume și determinantele acestora, ca de exemplu „Duminecă. Satul e la horă” (L. Rebreanu); „Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curtea boierului – vraiște” (Z. Stancu). ◊ ~ principală: p. care dispune fie de o anumită suficiență și autonomie semantică, limitate însă prin relațiile ei cu alte propoziții din frază, fie de o insuficiență semantică și de o lipsă de autonomie, completate de relațiile ei cu alte propoziții din frază, ca în exemplele „Maică, mulți te-au dușmănit, / Că ești neam blagoslovit” (T. Arghezi); „Ne dusesem acolo împreună cu ei, ca să cumpărăm niște lemne”; „De când a plecat, noi nu mai avem liniște”; „Oamenii au ieșit la câmp și au început culesul porumbului”; „Cred că are dreptate”; „Trebuie să mai așteptăm”; „E ușor să vorbești”; „Dorința lui este să obțină aprobarea”; „Zicea că va veni joi”; „Bineînțeles că nu mai plecăm”. ◊ ~ secundară: p. cu înțeles insuficient, care depinde lexical (și gramatical) de o altă propoziție din cadrul frazei, al cărei înțeles este completat de o altă propoziție, ea neputând exista ca unitate de sine stătătoare. Astfel: „După ce s-au dus leșii, m-am dus cât colea pe urma lor până la Cotnari” (C. Negruzzi); „Până la o sută de metri am impresia că zbor ca un tren fulger” (Aurel Vlaicu). ◊ ~ regentă (supraordonată): p. cu înțeles suficient sau insuficient, principală sau secundară, de care depinde gramatical o propoziție din cadrul frazei. Astfel: „Aici e țara, unde-i brazda ei” (Adrian Păunescu); „Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată” (Folclor); „E firesc să preferați un loc așa de frumos” (M. Sadoveanu); „Desigur că în știință lipsa de documentare supără” (G. Călinescu); „Timpul însă părea că contrariază înadins mania de lux și opulență a fanariotului” (N. Filimon); „Iară Lică era... precum nu fusese mai înainte” (I. Slavici); „...e fermecătoare naivitatea / să crezi / că tu poți îndrepta o țară” (Camil Petrescu). ◊ ~ subordonată (dependentă): p. cu înțeles insuficient, care depinde gramatical de o altă propoziție, denumită regentă, și care îndeplinește pe lângă aceasta funcția unei părți de propoziție (de subiect, de nume predicativ, de atribut, de complement, de element predicativ suplimentar). Astfel: „Nu e basm născocit ceea ce spune mătușă-mea Uțupăr” (Z. Stancu); „Doar să te porți de acum tare bine, să mai fiu ceea ce am fost pentru tine” (Ion Creangă); „Până una alta, își căutară culcuș unde să mâie peste noapte” (P. Ispirescu); „În cele din urmă premiantul tuși și începu să spună o poezie” (M. Preda); „Faptul îl împiedica să spuie ce căuta” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ apozitivă: p. cu funcție de apoziție (v.) pe lângă substantivul explicat din altă propoziție, ca în exemplul „Avea un singur gând¹ /: / să meargă până la ei.² /” ◊ ~ independentă: p. cu înțeles suficient, cu autonomie semantică și gramaticală, neintegrată în frază, fără relații gramaticale cu alte propoziții. Astfel: „Oamenii din târg trec repede” (B. Șt. Delavrancea); „Eminescu și-a deschis singur calea spre poporul român într-o existență foarte de timpuriu împinsă înspre slujirea unor țeluri mai înalte decât acelea ale unei vieți individuale” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). ◊ ~ dependentă: v. p. subordonată. ◊ ~ coordonată: p. principală sau secundară, regentă sau subordonată, care se află în raport de coordonare (paratactică sau joncțională) cu o altă propoziție de același fel din cadrul frazei. Astfel: „Patria e conștiință și muncă, / e luptă și cinste, / e adevăr și dreptate, / e durere și bucurie” (Ion Lăncrănjan); „Nu-i simplă misiunea / și / viața nu-i ușoară” (Adrian Păunescu); „...mie îmi părea bine / fiindcă Huțu știa lecția / și / o spunea frumos” (I. Slavici); „Mi se părea / că pământul se scurge în haos... sau / mi se părea / că... niște negre și vaste cercuri concentrice se desfac” (C. Hogaș). ◊ ~ juxtapusă: p. coordonată, bazată pe o intonație de enumerare în raport cu coordonata ei, ca în exemplul „Uniți-vă în cuget,¹ /uniți-vă-n simțiri!”² / (Andrei Mureșanu).◊ ~ copulativă: p. coordonată care exprimă asocierea față de coordonata ei, cu coordonata acesteia, ca în exemplul „înalță-ți a ta frunte¹ / și / cată-n giur de tine!”² / (Andrei Mureșanu); ◊ ~ adversativă: p. coordonată care exprimă divergența față de coordonata ei, în exemplul „Ca trestia ne-am îndoit sub vânt,¹ / dar / nu ne-am rupt”² / (A. Vlahuță). ◊ ~ opozitivă: p. coordonată care exprimă opoziția față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu voi sicriu bogat, / Podoabe și flamuri,¹ / Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri”² / (M. Eminescu). ◊ ~ disjunctivă: p. coordonată care exprimă excluderea față de coordonata ei, ca în exemplul „Se oprise¹ / sau / nu se oprise?”² / (M. Preda). ◊ ~ alternativă: p. coordonată care exprimă alternarea față de coordonata ei, ca în exemplul „Aci râde,¹ / aci plânge”² /. ◊ ~ conclusivă: p. coordonată care exprimă concluzia față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu ne-a trimis nici o veste,¹ / deci / vom pleca noi acolo”² /. ◊ ~ eliptică: p. căreia îi lipsește o parte principală (subiectul sau predicatul) ce se subînțelege. De aici: p. eliptică de subiect și p. eliptică de predicat: „Nu a ajuns la timp” (el, ea); „În parc, foarte mulți copii” (erau); „Nu știu¹ / când² / și / unde au plecat”³ / (ei, ele – au plecat). ◊ ~ fără subiect: p. care nu dispune de subiect gramatical (acesta nu e nici inclus, nici subînțeles măcar). Ea are aspectul unei monomembre verbale: „O, cum fulgeră de strașnic” (C. Negruzzi); „Se-nserase bine” (G. Coșbuc); „Ziua plouă” (G. Topârceanu); „Noaptea ninge” (V. Alecsandri). ◊ ~ fără predicat: p. care nu dispune de predicat (care nu este nici presupus, nici subînțeles). Are aspectul unei monomembre nominale: „Iarnă. Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curte dreptunghiulară, de câteșipatru părțile întărită, ca o închisoare” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ impersonală: p. realizată cu ajutorul unui verb sau al unei expresii verbale impersonale (v. exemplele date la p. fără subiect). O asemenea p. poate fi de multe ori regenta unei subordonate subiective: „Plouase în ajun” (M. Sadoveanu); „Și ninge ca-ntr-un cimitir” (G. Bacovia); „...acuși se face ziuă!” (Ion Creangă); „Se luminează încet, încet” (Em. Gârleanu); „Cred că în noaptea asta brumează” (Pavel Dan); „Mi se întâmpla din când în când / să mă aflu cu Caragiale într-o cafenea” (I. Slavici); „...trebuie / să ceri de la tată-tău... arcul” (P. Ispirescu); „- Nene Niță... nu e bine / să porți țidula asta în buzunar” (I. L. Caragiale). ◊ ~ hortativă (imperativă): p. care exprimă un îndemn prin modul imperativ cu care se construiește sau prin forma de conjunctiv prezent cu valoare de hortativ (imperativ) pe care o include într-un context determinat. Astfel: „Ascultați!... / marea fantomă face semn” (Gr. Alexandrescu); „Dă-mi patru mii de franci” (M. Preda); „...și-ți adă aminte în zilele tale fericite de prietenul tău Dianeu!” (I. Budai-Deleanu); „Să nu vă supărați, cucoane!” (Ion Creangă). ◊ ~ optativă: p. care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită, ca în exemplele „Aș merge în excursie”; „Aș mânca o înghețată”; „M-aș odihni puțin”; „Aș sta pe iarbă”. ◊ ~ potențială: p. care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu, ca în exemplul „Cu prilejul acesta, am vedea și mănăstirile” (am putea vedea...). ◊ ~ condițională: p. circumstanțială care exprimă condiția realizării acțiunii din propoziția regentă, ca în exemplele „Dacă mergi pe aici,¹ / nu ți se întâmplă nimic rău”² /; „Să am eu bani,¹ / aș face multe”² /. ◊ ~ dubitativă: p. care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială, ca în exemplul „Păi, să fi fost așa, la cincisprezece-douăzeci de minute după încetarea bombardamentului” (M. Preda). ◊ ~ intercalată: p. așezată într-un loc neobișnuit, între componentele unei conjuncții subordonatoare compuse, între conjuncția subordonatoare și predicatul subordonatei pe care aceasta o introduce, între subiectul și predicatul altei propoziții, între predicatul și complementul altei propoziții, între complementul și predicatul altei propoziții etc., ca în exemplele „Asta înseamnă ca, după ce le-ai primit, să anunți imediat editura”; „Știu că, dacă întârzie, se va supăra”; „Jupânul, ca să-l îmbărbăteze, i-a dat un pumn în ceafă” (I. L. Caragiale); „...trebuie să mă urmezi – și aceasta îți va fi pedeapsa – într-o lungă controversă” (Al. Odobescu); „...totdeauna când o pedepseam se uita urât” (M. Sadoveanu). ◊ ~ incidentă: p. intercalată între părțile unei propoziții sau între propozițiile unei fraze, care aduce o informație suplimentară în comunicare, nelegată însă sintactic de fraza în care este inclusă. Astfel: „În sfârșit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea... m-am frământat” (Ion Creangă); „...numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă!” (idem); „Mie, adăugă mătușa mea Caliopi, îmi place mai ales frumoasa poftă de mâncare a domnului Ghenciu” (M. Sadoveanu); „Bagă de seamă, bărbate, – îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă” (L. Rebreanu); „Poftim, nepoate Grigri, zice, citește și te bucură” (M. Sadoveanu); „Nevastă-sa – că uitasem... – aprinsese o sumă de lumânări” (I. L. Caragiale); „Când a plecat de-acasă... mama lui – de treabă femeie! - l-a sărutat” (idem); „Ce bine ar fi fost – nu e așa, amice? – să-mi fi adus eu mai demult aminte” (Al. Odobescu); „Amicul nostru (mărturisesc astăzi / că acela eram eu însumi)... s-a grăbit a schimba vorba” (idem); „Catrino, ia, fa, secerile astea! strigă el supărat...” (M. Preda). ◊ ~ relativă: 1. (rar) p. atributivă introdusă prin pronume, adjective sau adverbe relative (v. atributivă). 2. orice propoziție subordonată introdusă prin pronume, adjective și adverbe relative (v. circumstanțială și completivă). ◊ ~ echivocă: p. care conține o construcție ambiguă, neclară, echivocă sau care capătă caracter ambiguu de la un cuvânt echivoc din propoziția anterioară, ca în exemplul „...vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici” (I. L. Caragiale). ◊ parte de ~: v. parte de propoziție (Pentru clasificarea p. v. criteriu).