STREAȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără de ploaie fațada și fundațiile. Chiar în colț văzu cîrciuma cu streașină foarte lată. REBREANU, R. I 93. Veni-vor rîndunele din nou la primăvară Și iar vor face cuibul sub streșini peste prag. COȘBUC, P. II 192. Săracele mîndrele Chiscuiesc ca paserile Pe sub toate streșinile; Numai la streașina mea Chiscuiesc și nice prea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. ◊ Fig. Spre asfințit, din cînd în cînd, din luminișuri, se lămuresc, sub streașina cerului, valuri de munți. SADOVEANU, O. VII 216. Radu... se uită în sus, la crengile negre și fără nici o frunză ale marelui pom și se așeză trudit sub streașina-i largă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. ◊ Expr. A(-și) pune mîna (sau palma) streașină (la ochi, mai rar ochilor, sau la frunte) sau a duce mîna streașină la ochi sau a se uita, a sta etc. cu mîna streașină (la sau pe ochi sau deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce (sau a se uita, a sta cu) palma la frunte deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a putea vedea mai bine. Își privi omul, punîndu-și mîna streașină la ochi, vrînd să înțeleagă mai bine ce vrea să spună. PREDA. Î. 95. Cînd aveau răgaz, și mai ales dumineca, se bucurau făcîndu-le [porumbeilor] vînt și urmărindu-i cu mîna streașină, cum se rotesc și cît de mult se înalță în văzduh. PAS, Z. I 129. Se ridică din locu-i și se uită peste țarcuri, cu mîna streașină pe ochi. GALACTION, O. I 166. Duce mîna streașină la ochi, căutînd să deslușească zarea. DUNĂREANU, CH. 105. ◊ (Glumeț, pentru borul pălăriei; atestat în forma streșină) Ian privește, parcă-s umflată cu țevia; am talie de modă, cît o bute, ș-o oboroacă de capelă cu streșină. ALECSANDRI, T. 920. ♦ Jgheab de scurgere a apelor, montat la acoperișul caselor. Streșinile se dezgheață, Picură mărgăritare. IOSIF, V. 26. ♦ Acoperiș (de șindrilă) cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o gireadă, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ (Mai ales la pl.) Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea pădurii; poalele pădurii. Petrecură cu ochii pînă departe pe necunoscuți, pe supt streșinile luncii. SADOVEANU, la TDRG. (În forma strașină) Aici, pe lîngă Olt, avea sub strașina unor păduri întinse de stejar, un crîmpei de moșie. GALACTION, O. I 291. ◊ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). Cîntă, muindu-și pripit degetele de sub streașina caierului. DELAVRANCEA, S.167. – Variante: strașină (pl. strașini, VLAHUȚĂ, P. 10, și strășini, VLAHUȚĂ, O. A. 80), streșină s. f.