spicuială sf [At: DDRF / P: ~cu-ia~ / Pl: ~ieli / E: spicui + -eală] 1-2 (Rar) Spicuire (1-2). 3 (Pop; ccr) Vârful în formă de spic (1) al clăii sau al stogului de grâu, făcut cu snopii așezați cu spicele în afară ca să se poată scurge apa de ploaie Si: coamă (16), vârf .