MURSĂ¹ s. f. 1. Apă îndulcită cu miere, obținută prin fierberea sau prin spălarea fagurilor storși sau a vaselor și a instrumentelor care au servit la storsul fagurilor, la strecuratul mierii (lb, DAMÉ, T. 120, BARCIANU, MARIAN, INS. 147, PAMFILE, I. C. 96, id. S. V. 211, TDRG, FRÎNCU-CANDREA, M. 103, com. din ZAGRA- NĂSĂUD, T. PAPAHAGI, M. 226, L. COSTIN, M. B. 142, CHEST. VI 153/20, 162/9, 11, 13, 16, 21, 25, 27, 32, 163/17, ALR II 4 158/105, 250, 279); (regional) băutură obținută, prin fermentare, din apă sau lapte îndulcite cu miere (in care se adaugă diferite substanțe aromatice), mied (1), hidromel, (regional) must (i 5) (LB, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., com. PUȘCARIU, ALR I 1 690/280, ALR II 4 158/2, 130, 172, 310, 514, A V 22). Ce-mi deaderâ oțăt pentru mursă. DOSOFTEI, PS. 225/18. Vei uda vro cîtăva fărină cu mursă. ECONOMIA, 58/22. Colea vezi un șipot dă răchie, Ici dă proaspătă mursă un izvor. BUDAI-DELEANU, Ț. 325. Mursă de miere trecută în fermentație vinoasă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 197. Culege o poală de somnoroasă pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntînă din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Paus se numește în Bucovina încă și vinul, miedul sau mursa care se duce la biserică . . . cînd se face parastas. MARIAN, Î. 158. Și mila de la măicuță E ca mursa din stecluțâ. id. NU. 406, cf. id. NA. 295, id. S. R. II, 75. Am dus la biserică doi colaci și un șip cu mursă. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI. Și ti-o știut legăna De țî-i gura ca mursa. GR. S. VI, 241. Și-ș lasă măicuța dulce, Maică dulce ca morsa. T. PAPAHAGI, M. 40. E ca mursa ( = e foarte dulce). ZANNE, P, IV, 2. ◊ F i g. Izvoarăle apelor celor cu mursă de minuni curgătoare. MINEIUL (1776), 82^r2/32. ♦ (Regional) Miere stoarsă din faguri. Cf. PRECUP, P. 31. Păcurar cămeșă unsă Gura ta-i fagur și mursă. id. ib. ♦ (Regional) Apă îndulcită cu zahăr, sirop (PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, T. 1 753, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 5, 6 supl., A V 15); s p e c. (prin Bucov.) sirop subțire cu care se ung plăcintele cînd se scot din cuptor (LEXIC REG. 105). 2. (Învechit) Suc, zeamă, sevă de plante, de fructe, de flori etc. V. m u s t (I 6), mustăreață (1). Cf. ANON. CAR. Mîngîierea spirituală și oarecare mursă, stoarsă din ierburi minunate . . . , produsă deodată în starea sănătății lui Caliman o prefacere neașteptată. ASACHI, S. L. II, 52. Mursă stoarsă din ierburi minunate. CALENDAR (1852), 20/33. Vinul armaș de Cotnar . . . , de culoare galbenă și gros la mursă. HEM 1 682. Mii de albine bîzîind zboară de pe o floare pe alta, ca să adune mursă pentru miere și ceară. CREANGĂ, GL. Să suflăm în mursa poamelor și a săminților din care se nutrește omul . . . și-apoi să învățăm pe oameni cum să stoarcă mursa aceasta, cum s-o fiarbă ca să fie mai tare și mai îmbătătoare și cum să facă din ea o băutură bună și dătătoare de chef ! SBIERA, P. 306. Străinul e tot străin ca și mursa de pelin. MARIAN, NU. 52. Căci dulceața cea de soacră . . . [E] ca mursa de venin. id. ib. 538. Mursî di peri. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ P. g e n e r. (Regional) Sevă; s p e c. seva arborilor; must (I 6), (popular) mustăreață (1), mîzgă (1). Cf. CONV. LIT. XLIV₂, 619, ALR I 957/217, 962/5, 34, 217, 361, ALR II 6 397/64, 362, A I 13, 20, VII 4, GLOSAR REG. ♦ (Regional) „Rachiu fiert întîia oară”. Era harnică velnița să fiarbă atîta mursă, cîtă li trebuia oamenilor. ȘEZ. VIII, 67, cf. ALR II/349. 3. (Regional) Must (I 8), [Bălegarul] de va sta în grămezi și-l va apuca ploaia, se scurge mursa din el. I. IONESCU, M. 426. – Pl.: murse. – Și: (regional) mulsă (TODORAN, GL., ALR I 1 690/257), morsă s. f. – Lat. mulsa.