MAGNEZIU n. Metal solid, de culoare albă-argintie, ușor maleabil, ductil și fuzibil, care arde în aer producând lumină puternică și este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor ușoare, în fotografie și în metalurgia nichelului. /<fr. magnésium

PULSOREACTOR motor cu reacție cu aplicații relativ puține, asemănător statoreactorului (v.) utilizat la avioanele cu viteză supersonică; introducerea și comprimarea aerului necesar arderii combustibilului se face în timpul zborului aeronavei, combustibilul fiind introdus intermitent în camera de ardere cu ajutorul unor instalații de distribuție speciale astfel încât motorul funcționează pulsatoriu. Aeronavele utilate cu pulsoreactor folosesc rachete la decolare, pulsoreactorul intrând în funcțiune la o anumită viteză de zbor.

MAGNÉZIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650°C, p. f. 1.100°C), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).

REACTÓR (< fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

*magnéziŭ n. (d. magnezie). Chim. Un metal bivalent obținut ca amalgamă de Davy la 1808 și izolat la 1829 de Bussy. E alb ca argintu, maleabil și dúctil, cu o densitate de 1,75, cu o greutate atomică de 24. Se topește la 800° și se destilează la1000°. Un fir gros de 0,297 mm arde în aer și luceaște cît 74 de lumînărĭ de stearină.

*metán n. (d. aceĭașĭ răd. cu metil). Chim. Idrocarbură de idrogen (CH₄) care se prezentă supt forma unuĭ gaz incolor, inodor și insipid cu o densitate de 0,559 (decĭ de 8 orĭ maĭ greŭ de cît idrogenu). Arde în aer cu o flacără albăstruĭe și se licheface supt 300 de atmosfere la -20°. El ĭese din materiile în putrefacțiune și formează periculosu gaz exploziv din minele de cărbunĭ numit fr. grisou. A fost descoperit de Volta în gazu bălților la 1778. Metan triclorat, cloroform. Metan triĭodat, ĭodoform.

* naftalínă f., pl. e (d. naftă; fr. naphtaline). Chim. O carbură scoasă din catranu cărbunilor de pămînt. – Naftalina arde în aer. Din ĭa se face negru de fum și alte numeroase colorĭ. Se întrebuințează contra moliilor și altor insecte și la conservarea peĭlor.

METÁN (< fr. {i}) s. n. Hidrocarbură saturată aciclică. Gaz incolor și inodor care arde în aer cu flacără albăstruie. Se degajă din materiile organice în putrefacție și constituie grizu în minele de cărbuni. Este întrebuințat drept combustibil gazos cu putere calorică mare și la fabricarea negrului de fum. În industria petrochimică, gazul metan este valorificat prin chimizare, pentru obținerea amoniacului, acetilenei, acidului cianhidric, metanolului, aldehidei formice.

DEZNĂDĂJDUIT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care și-a pierdut orice nădejde; desperat. Deznădăjduit, săracul se duse la bogatul satului, unul Matrache, și-și vîndu bordeiul, grădina, pentru un sac de făină. CAMILAR, TEM. 79. Parcă plînge... privind deznădăjduită cupa. CAMIL PETRESCU, T. III 333. Tată-său, deznădăjduit, pusese în gînd să-l taie [mărul]. ISPIRESCU, L. 82. 2. (Despre sentimente, manifestări, acțiuni etc.) Care exprimă deznădejde; provocat de deznădejde; desperat. Al treilea [rănit], cu un glas deznădăjduit, ca un blestem, cînta. CAMILAR, N. I 445. În această pace adîncă, în această fîntînă dintre munți... pocni răcnetul deznădăjduit: «Fugiți! fugiți! vin turcii!». GALACTION, O. I 160. O întristare deznădăjduită se vede pe fața sa palidă. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ (Metaforic) Cîteva sute de vaci și de boi trecură pe lîngă rugul care ardea... umplînd aerul cu mugetele lor deznădăjduite. BOGZA, C. O. 36. ◊ (Adverbial) Niște ființe care ar putea iubi și suferi adînc și deznădăjduit. GHEREA, ST. CR. III 97.

ZDROBI, zdrobesc, vb. IV. 1. Tranz. A strivi, a sfărîma. Au sărit cu sonda în aer, au ars de vii, au fost zdrobiți în explozii. BOGZA, A. Î. 89. Puterea îmi lipsește să-i calc și să-i zdrobesc. MACEDONSKI, O. I 50. O stîncă înaltă Ce din vîrf, de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale. ALECSANDRI, P. II 15. ◊ Fig. Zdrobită de năcazuri stă multă vreme-n plîns. COȘBUC, P. II 188. Iartă-mă, scumpa mea mamă, că-ți zdrobesc inima atît de amarnic. VLAHUȚĂ, O. AL. 102. Am primit o telegramă din Iași care m-a zdrobit. CARAGIALE, O. VII 421. Puica s-a întors în luncă; ea aînfrînt și a zdrobit inima poetului. ODOBESCU, S. III 85. ◊ Refl. (Metaforic) Oltul se frămîntă și se zdrobește de stînci. BOGZA, C. O. 163. Apriga furtună, Pe marea tulburată săltînd din val în val, Se nalță, se lățește și vîjie și tună Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. I 193. ♦ A nimici, a distruge. In locul acesta s-a dat vestita bătălie navală dintre turci și ruși, în care flota turcească a fost zdrobită. BART, S. M. 21. Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! EMINESCU, O. I 60. ♦ Refl. (Despre abstracte) A se împrăștia, a se destrăma, a pieri. Puterea farmecului se zdrobi. ISPIRESCU, L. 241. 2. Refl. Fig. (Transilv.; despre oameni) A se frămîntă; a se zbuciuma. Să-ntoarce baba pe lîngă lac și se zdrobește, dar în zadar, că rățoiul nu-și scoate capul din apă. RETEGANUL, P. I 41.

pastilă sf [At: KRETZULESCU, M. 27/11 / Pl: ~le / E: fr pastille, ger Pastille] 1 (Udp „de”) Mic preparat farmaceutic sau zaharos de formă circulară Vz bomboană, comprimat, drajeu, pilulă, tabletă. 2 (Îs ~le de parfumat) Mici cornuri în a căror compoziție întră diferite substanțe care, în momentul când ard, parfumează aerul. 3 (Teh) Piesă în formă de disc mic folosită la unele mașini sau la unele mecanisme.

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A mișca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capăt, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoară a păcăli; a înșela. ~ la răspundere a cere ca cineva să dea socoteală pentru faptele sale. ~ sapa a) a prăși; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tracțiune, mașini etc.) A face să se miște ducând după sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-și) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A îmbrăca potrivind în grabă pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafață plană. 2. intranz. 1) (despre drumeți, călători etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalații de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normală a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pușca. /<lat. trahere

AEROREACTOR s.n. Reactor la care comburantul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat. [Cf. fr. aéroréacteur].

AEROREACTOR s. n. reactor la care carburatorul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat. (< fr. aéroréacteur)

AEROREACTOR dispozitiv de propulsie prin reacție, la care carburantul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat. V. Motor cu reacție.

MOTOR organ de forță care propulsează aeronava și îi conferă o anumită viteză de zbor. Există motoare cu combustie internă, cu reacție, din cauciuc (compus din fire elastice care prin destindere pot învârti elicea unui aeromodel) etc. Motorul cu reacție, motor capabil să dezvolte o forță de propulsie prin evacuarea cu viteză a jetului reactiv în sens opus acestei forțe. Forța de tracțiune este o consecință a aplicării teoremei impulsului, valoarea ei fiind egală cu suma reacțiunilor forțelor care accelerează substanța evacuată din motor sau cu produsul dintre debitul masic al jetului și viteza în vid a acestuia. La aeronavele care zboară în atmosferă și nu în vid, forța reactivă este diminuată ca urmare a presiunii existente la nivelul secțiunii de ieșire a gazelor din motor, împiedicându-se destinderea gazelor în continuare. Motoarele reactive se pot împărți în: motoare aeroreactoare (în care jetul reactiv se formează prin arderea carburantului folosind aerul atmosferic și în motoare rachetă (care utilizează carburanți și comburanți depozitați la bordul aerospațial. Motorul cu reacție cu propergol lichid reglează forța de tracțiune automat prin program, din exterior sau din interior, acționând asupra debitului, coeficientul de amestec al componenților propergolului este menținut cât mai aproape de valoarea pentru care se obține un impuls specific maxim. Motorul cu reacție cu propergol solid reglează forța de tracțiune prin modificarea controlată a suprafeței de ardere a blocului de propergol, a cărei formă geometrică rezultă din programul de ardere prestabilit. Noțiunea de forță de tracțiune specifică sau viteza caracteristică se utilizează pentru aprecierea calitativă a propergolului. Motorul rachetă, motor cu reacție al cărui jet reactiv se formează ca urmare a proceselor termodinamice independente de mediul străbătut, forța de tracțiune crescând o dată cu micșorarea densității mediului. Tracțiunea motorului rachetă este egală cu produsul dintre debitul masic al gazelor din jetul reactiv și viteza de evacuare a acestuia din motor. În aeronautică se folosesc motoare rachetă cu propergoli solizi în calitate acceleratoare de start în faza de decolare a avioanelor de pe portavioane sau a avioanelor cu greutate mare. În astronautică motoarele cu combustibili lichizi (criogenici) au cunoscut o mare dezvoltare. Există motoare rachetă de mai multe tipuri: chimice, nucleare, cu plasmă, ionice, fotonice și termosolare.

TURBINĂ/CU ARDERE INTERNĂ/CU GAZE, motor cu rotor pus în mișcare de gazele de ardere produse de aerul atmosferic, comprimat de compresor și introdus în camera de ardere, unde prin injectarea combustibilului, se aprinde cu ajutorul unor bujii. Sin. turbocompresor.

PEROXÍZI (< fr. {i}) s. m. pl. Derivați ai apei oxigenate, rezultați prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici; conțin în moleculă gruparea caracteristică peroxi- (-O-O-). ◊ Peroxid de sodiu = substanță gălbuie formată prin arderea sodiului în aer uscat. Reacționează cu apa, formând apă oxigenată. Este un agent oxidant puternic. ◊ Peroxid de benzoil = substanță organică cristalină, solubilă în dizolvanți organici. Prin încălzire se descompune în radicali liberi. Se întrebuințează pentru inițierea reacțiilor de polimerizare.

REVENEALĂ, reveneli, s. f. 1. Umezeală, jilăveală din pămînt, din atmosferă. Cîteva stele ard... încă, în aer e o reveneală caldă. CAMIL PETRESCU, O. I 298. În oasele mele se încuiba tot mai jilav frigul și reveneala toamnei. I. BOTEZ, ȘC. 70. Ploile și reveneala pămîntului nu strică nimic din fîn. PAMFILE, A. R. 163. 2. Răcoare, răcoreală, adiere ușoară de vînt. (Fig.) Banii – cînd e zăduf – ți-aduc reveneală... cînd ți-e frig, îți țin de cald. DELAVRANCEA, O. II 297. ♦ Emanație, miros. Țuica te amețea cu reveneala ei de prune. CAMIL PETRESCU, O. I 328. – Variantă: răvineală (SADOVEANU, O. I 27) s. f.

aeroreactor sn [At: DEX² / P: a-e-ro-re-ac-tor / Pl: ~oare / E: fr aéroréacteur] Reactor la care comburantul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat.

*CARBON sbst. 🔬 Corp simplu, metaloid, care constitue cea mai mare parte a cărbunelui de lemn și se găsește pur în diamant; oxid de ~, oxid rezultat din arderea incompletă în aer a carbonului; este inodor, incolor și foarte toxic [fr.].

CAUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din n. pr. Edward Alfred Cowper.

ARZĂTOR³ ~oare n. Aparat care amestecă un combustibil cu aerul pentru a ușura arderea. /arz (a arde) + suf. ~ător

BURSUFLURĂ s.f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorită gazelor produse de o ardere rapidă. ♦ Bulă de aer sub tencuială sau sub vopsitorie. [< fr. boursouflure].

COMBUSTIBILITATE s. f. proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. (

COMBUSTIBILITATE s.f. Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. [Cf. fr. combustibilité, it. combustibilità].

BURSUFLURĂ s. f. umflătură pe suprafața unei piese ceramice datorită gazelor produse de o ardere rapidă; bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă. (< fr. boursouflure)

CARBURAȚIE s. f. amestecare a combustibilului cu aer (la motoarele cu ardere internă). (< fr. carburation)

OXIGEN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)

FUZEE rachetă propulsată prin aer cu ajutorul gazelor arse care ies dintr-un efuzor. Fuzee auxiliară de start este un accelerator de tip rachetă ajutând la decolarea mai rapidă a unor aeronave.

POSTCOMBUSTIE totalitatea proceselor de ardere completă a unei cantități suplimentare de carburant (într-o cameră specială situată după turbina unui motor cu reacție de tip aeroreactor), a gazelor care au servit la antrenarea turbopompelor motorului reactiv cu propergoli lichizi (v.), a propelgolilor lichizi reziduali ai unui motor-rachetă chimic sau a restului de carburant și gaze incomplet arse prin injectarea de aer în ajutajul motorului reactiv. Postcombustia contribuie la o creștere a forței de tracțiune a motoarelor cu reacție cu 30-40%. Sin. ardere suplimentară.

TURBOREACTOR motor aeroreactor format din: compresor centrifugal sau axial (cmprimă aerul atmosferic), camera de ardere, turbină, ajutaj reactiv și agregate auxiliare pentru sistemele de pornire, alimentare, control etc. Prin arderea carburantului crește temperatura gazelor care se destind în turbină (antrenând viteze de rotație mari, ieșind în atmosferă și asigurând forța de propulsie). Prin postcombustie (v.) forța de tracțiune este substanțial mărită, injectându-se alcool sau apă în camera de ardere. Există turboreactor cu simplu circuit (cel descris mai sus) și cu dublu circuit, acesta având prevăzut un compresor suplimentar pe același ax cu turbina, aspirând aer atmosferic și prezentând un spațiu inelar între carcasa principală și cea a compresorului secundar, asigurând forțe de tracțiune superioare.

carbogel s. (cuv. sued.) ◊ „Specialiștii suedezi au descoperit un procedeu de transformare a «rocii negre» într-o gelatină care, în timpul arderii, nu mai poluează aerul. Denumit «carbogel», acest produs se obține prin concasarea cărbunelui, amestecarea sa cu apă (30 la sută) și cu o substanță chimică ce-i conferă consistență de pastă.” Sc. 17 X 78 p. 3. ◊ „În Suedia a fost produs un combustibil sub formă de jeleu care prin ardere nu poluează. Numit carbogel, combustibilul se produce prin măcinarea cărbunelui în particule fine.” R.l. 17 I 79 p. 6

călugăráș m. (dim. d. călugăr). Con făcut dintr’o substanță care, aprinsă la vîrf, arde încet și parfumează aeru din casă. V. cursă 2.

CAUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cowper. corectat(ă)

FECUNDA, fecundez, vb. I. Tranz. A provoca procesul fecundației, a pune în stare de procreație. ◊ Intranz. (Poetic) Soarele arde cîmpiile și în aer se împrăștie mirosul voluptos al pămîntului care fecundează. DEMETRESCU, O. 148.

GAZIFICA, gazific, vb. I. Tranz. A transforma (complet sau parțial) un combustibil solid sau lichid în combustibil gazos prin ardere incompletă în prezența aerului și a vaporilor sau în prezența numai a unuia dintre aceste două elemente. – Variantă: gazeifica vb. I.

VOLUPTOS, -OASĂ, voluptoși, -oase, adj. Care inspiră sau produce voluptate, care exprimă voluptate; plin de voluptate. Ești tot atît de voluptoasă în gips, ca și în carne și oase. CAMIL PETRESCU, T. II 14. Soarele arde cîmpiile și în aer se împrăștie mirosul voluptos al pămîntului care fecundează. DEMETRESCU, O. 148. În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Adverbial) Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13. Stelele tremură voluptos în aerul moale și clar. EMINESCU, N. 50. – Variantă: voluptuos, -oasă (MACEDONSKI, O. I 245, NEGRUZZI, S. I 223) adj.

combustibilitate sf [At: MAIORESCU, L. 13 / E: fr combustibilité] Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul.

cuptor sn [At: PSALT. 34/11 / V: cop~, (Mol) ~tior, (Mun) ~teor, (reg) cutior / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: lat *coctorium] 1 Construcție din cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. 2 Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. 3 Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. 4 (Reg; îs) ~ bătrânesc (sau ~ țărănesc, ~ moldovenesc) Instalație care servește la încălzitul camerelor de locuit, construită din pământ, din lut, din lespezi de piatră, din țigle, din cărămidă nearsă, din teracotă Vz cămin, vatră. 5 (Trs; Ban) Sobă (de fier, tablă, fontă). 6 (Reg; îe) A-i cădea (sau a-i pica) pe – Se spune despre o fată care a avut relații cu un băiat și-l silește să o ia în căsătorie. 7 (Pop; îe) A aduce (părinților) noră pe – A se însura. 8 (Pop; îe) A trăi pe – A fi leneș. 9 (Pop; îe) A sta (sau a zăcea) pe – (sau a se muta de pe vatră pe -) A trândăvi. 10 (Pex) Aragaz. 11 (Pex) Plită. 12 (Spc) Despărțitură a mașinii de gătit sau a aragazului, în care se coc prăjituri, cozonaci, se rumenesc Si: (reg) cocătoare, Ier. 13 (Mol; Mun) Instalație pe care se pune alambicul pentru fiert țuica, rachiul etc. 14 (Reg) Bucătărie de vară. 15 Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar, în vederea supunerii unui material la tratamente termice de topire sau la alte operații tehnologice. 16 (Îs) ~ de (pentru) cărămizi, țigle Cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. 17 (Îs) ~ de var Varniță. 18 (Îs) ~ de cărbuni (de lemn) Cărbunărie. 19 (Îs) ~ electric Cuptor (pentru topit) în care căldura este dezvoltată de unul sau mai multe arcuri electrice. 20 (Îs) ~ul unei găuri de mină Porțiune din gaura de mină ocupată de o coloană de explozivi. 21 (Îs) ~ (basculant) Siemens-Martin Cuptor de topit, în care materialul ajunge în contact cu produsul arderii (gazele) și cu aerul și care poate bascula mecanic. 22 (Înv) Altar. 23 (Înv) Loc de tortură (de forma unui cuptor) încălzit până la incandescență, în care erau aruncați cei persecutați pentru credința lor. 24 (Reg; îe) A fi la gură de ~ A fi în mare primejdie. 25 (Fig) Arșiță. 26 (Pop; îs) Luna lui ~ (Luna) iulie.

mireasmă sf [At: MOXA, ap. GCR I, 57/83 / V: ~azmă (Pl: ~azme), (înv) ~ezmă, mirizmă / Pl: ~esme / E: slv моуризма] 1 Miros foarte plăcut, răspândit mai ales de flori Si: aromă, parfum, (rar) balsam. 2 (Mpl) Uleiuri sau substanțe aromatice pentru ungerea trupului sau a unei părți a lui, pentru ardere în scopul parfumării aerului etc. Si: balsam, (înv) mirodie (1).

bec² s.n. 1 Sferă sau pară de sticlă cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și cu un filament în interior, care devine incandescent și luminează cînd este străbătut de un curent electric; ext. orice corp de iluminat electric. ◊ Bec de siguranță = siguranță care oprește un aparat, o instalație etc. în caz de deranjament. Bec de control = a) lampă electrică portativă, cu care se încearcă dacă un circuit electric prezintă sau nu o întrerupere; b) bec electric montat pe un tablou de distribuție pentru a semnaliza anumite deranjamente. Bec cu incandescență v. incandescență. ◊ expr. (fam.) A face (sau a curăța) ceva bec = a face ceva să strălucească de curățenie. A fi (sau a cădea, a călca) pe bec = a) a fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda; b) a rămîne uimit; c) (fam.) a cădea în mîinile poliției; d) (arg.) a rămîne însărcinată. A-i stinge (cuiva) becul v. stinge. 2 Sită a unei lămpi de gaz. 3 Arzător special de laborator pentru combustia gazelor, care permite reglarea accesului aerului și al gazului, arderea făcîndu-se cu flacără luminoasă sau neluminoasă, în funcție de necesități. 4 (tehn.) Bec de sudură = ajutaj de sudură prin care iese amestecul de gaz combustibil și gaz carburant. 5 (constr.) Mulură la partea de jos a ferestrei, care împiedică prelingerea apei de ploaie pe fațadă. • pl. -uri. /<fr. bec.

bursuflură s.f. Umflătură apărută pe suprafața unei piese ceramice din cauza gazelor produse de o ardere rapidă. ♦ Bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă. • pl. -e. /<fr. boursouflure.

MIREASMĂ s. f. 1. (Adesea la pl.) Miros deosebit de plăcut (răspîndit mai ales de flori); parfum, aromă, balsam. A șasea zi feace Dumnezeu raiul cu toate pomeatele și cu frumoase mirizmă și cu dulceață desfătată. MOXA, ap. GCR i, 57/38. Direpții să vor veseli. . . de frămsiațea. . . și de mirezma ce va ieși din vistearele ceriului. VARLAAM, ap. GCR I, 106/34. Pre carea mirosind. . . ne umplem de prea scumpul ei miros, ca de o d[u]mnezeiască mireazmă (a. 1742). GCR II, 30/19. Înviorează mirezmile florilor cîmpului. PISCUPESCU, O. 62/8. Mulțimea păsărilor de tot soiul. . . ce cînta prin acele pline de mireazmă și cu flori împodobite păduri. DRĂGHICI, R. 61/7. O boare lină Care. . . mireazmă împărțeaște. BĂRAC, A. 79/2. Florile-i cu gura de miresme plină. ALECSANDRI, POEZII, 529. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Miresme plutesc prin grădină, Iar roua deșiră mărgele. MACEDONSKI, O. I, 194. Copacii înfloresc – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. I, Un vînt. . . a trecut și a împrăștiat mireazma grea a teilor. ANGHEL, PR. 7. Luă o bucată de colac și mireasma lui părea câ-l îmbată. AGÎRBICEANU, A. 508. Rămăsese pierdut, răsuflînd mireasma îmbătătoare. GÎRLEANU, L. 30. Miresmele de floare se înalță în văzduh. EFTIMIU, Î. 126. O mireasmă dulce ca mierea. . . îmi izbea în obrajii înfierbîntați. GALACTION, O. 39. Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplînd de mirezme cerdacul. TOPÎRCEANU, B. 63. E mereu o mireazmă de brad și de fîn copt. CAMIL PETRESCU, U. N. 227. Salcîmi mulți, din a căror puzderie de flori se răspîndea o mireazmă îmbătătoare. STĂNOIU, C. I. 88. Și-acum mă simt un car de fîn cosit Adus în tîrg pe-o noapte-ntunecoasă, Să port pe-aici miresme de la coasă. D. BOTEZ, P. O. 17. Acorduri slabe de violină. . . expirau în unde depărtate, ca niște suspine ușoare ale naturii amețită de miresme și vrajă. BRĂESCU, V. 17. Vîntu-mi prinde fața-n palme de mirezme răcoroase. LESNEA, A. 73. Coborîm repede în vale, pe lîngă finețe care ne trimit, pe boarea fină, miresme calde. SADOVEANU, O. IV, 142. Tot orașul dormea sub mireasma trandafirilor înfloriți. BOGZA, A. Î. 528. Vîntul poart-o blîndă mîngîiere De miresme. BENIUC, C. P. 111. Foșnetul pomilor umplu încăperea, o dată cu o puternică mireasmă de flori de cîmp. CAMILAR, N. I, 105. Miresme de codru coboară din munți în șesuri cu holdele coapte. FRUNZĂ, Z. 55. Nu cereți trandafirului să răspîndească aceiași mireasmă ca violeta. CONTEMP. 1953, nr. 338, 4/6. E o zi de octombrie luminoasă și caldă, încărcată de miresmele florilor ofilite și ale ogoarelor brăzdate de arătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 816. Burnița. . . Se scurge-n ramurile joase, Cu murmurînde picături Pe trunchii palidei păduri, Stîrnind miresme rășinoase. V. ROM. octombrie 1954, 25. ◊ F i g. Și s-au arătat noaî astădzi primăvara, plină de mirezma tuturor florilor celor sufletești (a. 1661). GCR I, 179/15. Patruzeci de lăcașuri sfinte, de unde neîncetat în toate zilele buna mireasmă a rugilor cătră Dumnezeu pentru pămîntul acesta se rădică (cca 1770). ARHIVA, I, 67/23. Peste tot, răscolitoare, plutea mireazma tinereții. MACEDONSKI, O. I, 223. S-a cățărat pe stînd cîntarea mea Și-a smuls aripa din cătușa grea; Ci iată azi de-aicea de pe culme Din viitor miresme tari adulmec. BENIUC, M. 95. 2. (De obicei la pl.) Nume dat unor uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului (sau a unei părți a lui), pentru ardere în scopul parfumării aerului etc.; balsam, (învechit) mirodie (1). Cei dezmierdați carii iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă. CHEIA ÎN. 99^r/5. Ungîndu-te cu mireazme cinstite. MINEIUL (1776), 116^r2/4, cf. 6^v2/3, 106^v2/30, 157^r1/26,164^r2/16. Să duce spre răsăritul soarelui, și [a]duce mulțimea mult[ă] de mirezme bune (a. 1777). GCR II, 109/12. Mirezmele ard asupra jirtvenicului. BELDIMAN, N. P. II, 129/2, cf. 146/17. Afumîndu-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, H. I, 98/32, cf. ODOBESCU, S. III, 54, MACEDONSKI, O. I, 151. Repausatul așezat pe un pat înalt și uns cu miresme unsuroase, este întins cu picioarele înțepenite spre ușă. MARIAN, Î. 75. A cumpărat mirezme scumpe. HOGAȘ, M. N. 28. Negoțul cu luminări de ceară și alte mirezme întrebuințate în biserici li se oprește prin anumite hrisoave. N. A. BOGDAN, C. M. 180. Am ars mirezme otrăvitoare în trepieduri de argint. MINULESCU, V. 48. Miresmele care au ars în vase largi. GALACTION, O. 341. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. . . și i-au pus cunună de trandafiri. SADOVEANU, D. P. 25. ◊ F i g. Tăcerea și soră-sa uitarea Sint sfintele mirezme ce toarnă alinarea Pe rănile deschise. PETICĂ, O. 113. – PI.:miresme. – Și: mireázmă (pl.șimireazme), (învechit) mirézmă, mirizmă s. f. – Din slavonul муризма.

FUMIVOR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea focarului locomotivei cu aer suplimentar, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

OXIGEN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene

ARZĂTOR¹, arzătoare, s. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor, în scopul arderii. ♦ Injector. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -(ă)tor (după fr. brûleur).

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

EXPLOZIE, explozii, s. f. 1. Ardere și detonație a unui dispozitiv de distrugere, provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține. Smulse inelul de sîrmă și zvîrli grenada în tufișul din fața lui. De-a lungul liniei sclipeau scurt exploziile. DUMITRIU, V. L. 90. C-un zgomot de explozie, ușa din sală se izbi de perete. BART, E. 173. ♦ Proces fizico-chimic de descompunere a unor substanțe explozive și de transformare a lor în alți compuși, mai simpli, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. Explozia nitroglicerinei. ◊ Fig. M-am simțit ca în fața unei explozii de lumină. SADOVEANU, L. 20. ♦ Termen impropriu pentru arderea amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. ◊ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scînteie. 2. Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. În general trebuie să spunem spre știrea tovarășilor care au pasiunea exploziilor că legea trecerii de la o veche calitate la una nouă prin explozii este inaplicabilă nu numai istoriei dezvoltării limbii; ea nu este întotdeauna aplicabilă nici altor fenomene sociale ale bazei sau suprastructurii. STALIN, PROBL. LINGV. 26. În societățile împărțite în clase dușmane, trecerea de la o stare calitativă a societății la alta are loc în mod obligatoriu sub forma unui salt cu explozie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 129. 3. Fig. Manifestare bruscă, izbucnire neașteptată, dar de scurtă durată, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unui sentiment etc. Porumbii fremătau ușor din sfîrcuri, în așteptarea exploziei [furtunii]. GALACTION, O. I 79. Fata însă se arătă măgulită de explozia aceasta. REBREANU, R. I 26. Bietul director, care s-aștepta să aibă de-a face c-un mic animal sălbatic, nu putea să-și creadă ochilor, văzînd cu ce... blîndeță se poartă băiatul acesta. Din zi în zi aștepta o explozie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 52. 4. (Fon.) Ieșire bruscă a aerului, după ce a fost oprit de un obstacol (limbă, dinți, buze), din cuprinsul aparatului fonator.

NEGRU¹ s. n. 1. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră, întunecată. Să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului. C. PETRESCU, R. DR. 8. Vasul în goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripilor desfăcute în negrul apei. BART, S. M. 15. Un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. IBRĂILEANU, A. 145. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a i se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. De nu mă propteam de-un stîlp de la gărduț, cădeam; negru mi s-a făcut înaintea ochilor. MIRONESCU, S. A. 76. Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor. CREANGĂ, A. 5. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. ♦ Veșmînt, îmbrăcăminte, acoperămînt de culoare neagră. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată. MACEDONSKI, O. I 43. ♦ Fig. Întristare, mîhnire, jale. De cînd badea mi s-a dus, Negru-n curte mi s-a pus Și pe par și pe nuia Și pe inimioara mea! BIBICESCU, P. P. 118. 2. Materie care înnegrește, vopsea neagră. Pudra se topise de pe obraji, negrul curgea de sub gene. C. PETRESCU, C. V. 198. ◊ Negru de fum = cărbune obținut prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor substanțe organice, întrebuințat la prepararea unor vopsele negre. Negru de anilină = substanță colorantă obținută prin oxidarea unei sări de anilină. Negru animal = cărbune de natură organică, extras din substanțe organice. 3. Murdărie. Radu Comșa văzu că unghiile prietenului sînt netăiate, cu negru dedesubt. C. PETRESCU, Î. II 189. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) de loc. Aș păcătui de moarte, deacă o aș învinui numai cît e negru sub unghie. RETEGANUL, P. II 49. Da și din mîini și din picioare, cum se zice, și folos, nici cît negru sub unghie. ISPIRESCU, L. 207.

TIRAJ, tiraje, s. n. 1. Numărul total de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. Fac corectura în zaț pentru tot tirajul. IBRĂILEANU, S. 229. Spune-mi dacă... s-a petrecut prea multe exemplare peste obicinuitul tiraj. CARAGIALE, O. VII 326. ◊ Loc. adj. (Mai ales despre publicații periodice) Cu (sau de mare) tiraj = care apare într-un număr mare de exemplare. Se îmbuibă și se lansează prin redacțiile jurnalelor de mare tiraj. REBREANU, R. I 182. Se întîlnea prin curți și ganguri cu fel de fel de trepăduși, Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11. 2. Circulația aerului și a gazelor de ardere într-o instalație de încălzire cu focar sau a aerului într-un coș de ventilație (și care se datorește diferenței de presiune dintre două secțiuni ale coșului).

arzător, ~oare [At: CORESI, PS. 5 / Pl: ~i, ~oare / E: arz (pzi al lui arde) + -ător] 1 a (Iuz) Inflamabil. 2 a Torid. 3 a (Fig) Înfocat. 4 a (Pex) Chinuitor. 5 a (Fig) Care cere o soluționare imediată. 6 sm Muncitor calificat care încinge cuptoarele. 7 sn Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderilor. 8 sn Focar.

carbonizare sf [At: GHEREA, ST. CR. 144/ Pl: ~zări / E: carboniza] 1 Descompunere termică a cărbunilor, în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen Si: carbonizat¹ (1). 2 Prefacere a lemnelor în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer Si: carbonizat¹ (2). 3 Descompunere, prin ardere, a materiilor organice Si: carbonizat¹ (3).

fumivor, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr fumivore] 1 a Care absoarbe fumul. 2 sn Dispozitiv folosit pentru alimentarea focarului locomotivei cu aer suplimentar, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului.

GRĂTAR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel și prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptură preparată pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucișate ori dintr-o tablă găurită, care se pune în sobe, instalații de ardere, pentru a lăsa să pătrundă aerul și să cadă cenușa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixează la instalațiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor străine. /<lat. gratarium

ȘOC² ~uri n. Dispozitiv de reglare a debitului de carburant și de aer în carburatorul unui motor cu ardere internă, folosit pentru pornirea lui la rece. /<germ. Schock

MOTOCOMPRESOR s.n. Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă și un compresor de aer, folosit pentru a acționa mașini pneumatice. [< fr. motocompresseur, rus. motokompressor].

EXPLOZIE s. f. 1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație (2). ♦ ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 3. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 4. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc. 5. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)

sfîr interj. – Imită zgomotul unui obiect lansat în aer sau al unui obiect care arde. – Var. svîr, și der. Creație expresivă, cf. sfor, hor, hîr, cîr, mîr. – Der. sfîrîi, vb. (a vibra, a șuiera, a bîzîi, a zumzăi), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleași sensuri (după Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfîrîiac, s. n. (zbîrnîitoare); sfîrîitoare, s. f. (zbîrnîitoare); sfîrîială, s. f. (sfîrîit); sfîrlă, s. f. (bobîrnac), cu suf. expresiv -lă, cf. cocîrlă (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, din sl. svirĕlĭ „flaut”); sfîrleză, s. f. (titirez), de la sfîrlă cu suf. -ză (Denssusianu, Bausteine, 477; după Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteză neverosimilă); sfîrlag (var. sfîrlac), s. n. (roi mic; băltoacă), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperlă, sfîrc. De la var. svîr derivă svîrli (var. asvîrli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepăda; a lăsa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfîrlă, sperlă (der. din bg. hvărljam, sb. vrljiti, cr. vérljiti, propusă de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibilă formal, dar cuvintele sl. sînt tot de origine onomatopeică, după DAR și Candrea, dintr-un sl. *vrŭliti < vrŭlŭ „repede” cu s- de la svîr, explicație care nu este convingătoare; după Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvrŭliti; după Lambrior 107, din lat. *exvellῑre < exvellĕre); (s)vîrlită, s. f. (tragere; joc de copii; bătaia unei aruncări cu piatră); (a)svîrlitor, adj. (care aruncă); (a)svîrlitură, s. f. (tragere; distanța unei aruncări cu piatra); svîrlugă (var. vîrlugă), s. f. (pește mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapidității mișcărilor lui, cf. sb. čvrljuga „ciocîrlie”; vîrlan, s. m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat în general drept. der. din sl. vrŭlŭ „rapid” (Tiktin; Candrea); vîrlav (var. vîrlogan), adj. (robust), în Olt., legat în mod greșit de Candrea de sb. vrljav, vrljok „care suferă de ochi” vîrligoanță, s. f. (zvîrlugă), în Trans. – Cf. bîrliga.

*sulf n. fără pl. (it solfo și zolfo, d. lat. sulpur și sulphur, id.). Chim. Pucioasă, un corp simplu bivalent galben care se găsește mult în natură cristalizabil orĭ amorf, maĭ ales în Italia, Sicilia și insulele măriĭ Mediterane și tot așa în județu Prahova. Frecat orĭ încălzit în aer, devine fosforescent pe la 200° și arde la 250 c’o flacără albastră. Are o greutate atomică de 31,98 și o densitate de 1,95 și 2,07. Se întrebuințează la facerea prafuluĭ exploziv, a chibriturilor, la fixarea feruluĭ în peatră ș. a.

FUMIGAȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio.

TOPIT², -Ă, topiți, -te, adj. 1. Devenit moale, lichid, sub acțiunea căldurii. În lumina lunei apa părea argint topit. SADOVEANU, O. VI 262. Clocotește mîl solar Într-un lac de fier topit, Înroșind ca un pojar Trupul omului călit. D. BOTEZ, F. S. 42. Le-a dat chiroște calde ce-notau în unt topit. CONTEMPORANUL, I. 162. ◊ (Poetic) Diadem de topiți aștri arde-n blondele ei plete, Încălzind aerul serei. EMINESCU, O. IV 126. ◊ Fig. Albastrul șters al văzduhului topit apăsa greu peste pămînt, iar subt arșița covîrșitoare a miezului zilei, vîntul adormise obosit. HOGAȘ, M. N. 165. 2. (Despre plante textile) Care a suferit operația de topire. Cînepă topită. 3. Fig. Slab, tras, istovit, vlăguit, obosit. Stă pașa beat, cu ochi topiți. Se trag spahiii-ncremeniți. COȘBUC, P. I 114. Pentru ce puterile noastre sînt acum topite? BĂLCESCU, O. II 246. ◊ (Poetic) Ochii tăi, topite stele a demineții, privesc atît de adînc... în noaptea sufletului meu. EMINESCU, N. 72. ♦ Lipsit de forță morală. Leana (cu frică): Cin’ să mai fie? – Cine mai e? – (topită) Mama. DELAVRANCEA, O. II 369. ♦ Măcinat, descompus, dezagregat. Cînd topit îmi va fi corpul, voi fi cîmpul plin de flori. MACEDONSKI, O. I 97.

ȘUIERA, șuier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vînt, furtună, vijelie) A face un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. Vîntul șuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde. EFTIMIU, Î. 174. Un vînt rece începuse a sufla, șuierînd prin viile de primprejur. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Vîntul șuieră prin hornuri, răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Despre ființe) A produce un zgomot ascuțit (ca al vîntului) respirînd și suflînd aerul printre buzele întredeschise. Printre buzele arse răsuflările șuierau scurte. SADOVEANU, O. VI 214. 2. (Despre un corp, un obiect) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci cînd se deplasează, se mișcă, se învîrtește sau spintecă aerul cu viteză. Cravașele șuieră. STANCU, D. 57. Uneori cîte-un uliu, care plutea sus în undele înălțimilor, cădea șuierînd ca o săgeată. SADOVEANU, O. VI 47. Țîșnesc săgeți din arcuri și șuieră în aer. EFTIMIU, Î. 144. ◊ Tranz. fact. Mișca șuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor. PAS, Z. I 227. [Securea] șuieră în aer al morții rece fior! MACEDONSKI, O. I 255. 3. (Despre oameni sau despre instrumente, aparate) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung. V. fluiera. Pusei la gură două degete și șuierai de amuți urletul clocotitor al apelor. HOGAȘ, M. N. 224. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva, a huidui. Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici V-aplaud. EMINESCU, O. IV 201. ♦ A fluiera cu gura sau din frunză; a cînta fluierînd. Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu, șuierînd, cu mîinile la spete. HOGAȘ, M. N. 168. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, Printre papuri, cînd și cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42. ◊ Tranz. Un cîntec tainic șuierînd; E-ntîia zi frumoasă, caldă. IOSIF, PATR. 80. 4. (Despre animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. Un balaur... care... cînd șuiera, clocotea codrul. CREANGĂ, O. A. 121. Toată acea nenumărată lume de insecte, ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt! ALECSANDRI, P. P. 274.

baleiaj sn [At: LTR / P: ~le-iaj / Pl: ~e / E: fr balayage] Eliminare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă printr-un curent de aer sau un amestec combustii proaspăt.

explozie sf [At: AR (1829), 243²/12 / V: (înv) ~iune, ~losiune, esp~, esplosiune, (îvr) ~osie, ~lusiune, esploziune, esplosie, esplusiune / Pl: ~ii / E: fr explosion, lat explosio] 1 Reacție chimică sau fizică foarte rapidă, violentă, însoțită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține un dispozitiv de distrugere Si: detonație, fulminație. 2 Proces fizico-chimic de descompunere bruscă a substanțelor explozive, sub acțiunea unor factori termici sau mecanici și de transformare a lor în alți compuși, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic. 3 (Prc) Zgomot puternic și zguduitură care însoțesc explozia (2). 4 (Îlv) A face ~ A exploda (4). 5 Ardere și detonație ale unui dispozitiv de distrugere, provocate de explozia încărcăturii. 6 (Înv) Erupție a unui vulcan. 7 Expansiune bruscă de gaze și de material vulcanic, în cursul unei erupții. 8 (Imp) Ardere a amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 9 (Îs) Motor cu ~ Motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scânteie. 10 (Fig; cu determinanți precedați de pp „de”, care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă, violentă și de scurtă durată (a unui sentiment, a unui fenomen etc.). 11 (Fig; îvr) Izbucnire (a unui război, a unei boli etc.). 12 (Ecp) Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. 13 (Fon) Ieșire bruscă a curentului de aer din aparatul fonator, la articularea consoanelor oclusive Si: detentă, metastază.

fumigație sf [At: ODOBESCU, S. II, 293 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr fumigation, lat fumigatio] 1 Tehnică de dezinfecție și dezinsecție care constă în producerea de fum sau vapori prin combustia unor anumite substanțe. 2 (Lpl) Ritual religios străvechi constând în afumarea locului de cult (în special a altarului) cu plante sau substanțe aromate, arse lent, ca o formă de sacrificiu pentru divinitate. 3 Parfumare a aerului într-un spațiu închis prin arderea unor rășini, substanțe parfumate etc. 4 (Med) Expunere a corpului sau a unei părți a corpului la fumul sau vaporii degajați de unele produse medicamentoase supuse combustiei.

oxigen sns [At: DESCR. AȘEZ. 4/26 / V: (înv) ~ighen, ~igheniu, ~iu, ~ghenum, osi~ / E: lat oxygenium, fr oxygène, it ossigeno] Gaz incolor, inodor și insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil respirației și arderii.

tiraj sn [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e / E: fr tirage] 1 Număr de exemplare în care se tipărește o carte sau o publicație periodică. 2 Imprimare. 3 (Mai ales d. publicații periodice; îla) De (sau cu) (mare) ~ Care apare într-un număr mare de exemplare. 4 Producție orară normală a unei mașini de tipărit. 5 Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentrua asigura numărul de copii necesar rețelei cinematografice. 6 Circulația aerului carburant și a gazelor de ardere într-o instalație de încălzire cu focar (sobă, cuptor industrial etc). 7 Diferența de presiune prin care se asigură tirajul (6). 8 Operație de turnare în sticle a vinului pregătit pentru fabricarea șampaniei. 9 Tragere a aerului în plămâni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. 10 Efort inspirator în dispnee.

CĂRBUNE sm. 1 Lemn ars și stins înainte de a se preface în cenușă: ~ de lemn, mangal, cărbune poros care se obține prin arderea incompletă a lemnelor ferite de aer (🖼 901); a frige pe cărbuni; negru ca un ~, foarte negru, ca un cărbune stins; Fig. ~ acoperit, fățarnic, cel ce tace și mușcă pe furiș: a stinge cărbuni, a descînta (în spec. de deochiu) aruncînd cărbuni aprinși în apă ¶ 2 Jar, jăratec, tăciune stins, mangal: a aprinde cărbunii ¶ 3 Ori-ce rămîne, după o combustiune incompletă, din substanțe organice: a lăsat friptura la foc pînă s’a făcut ~; ~ animal, ~ de case, cărbune care se obține prin arderea incompletă a oaselor de animale, numit și „negru-animal” ¶ 4 🗺 Cărbuni de pămînt (sau de piatră), substanță combustibilă, de origine vegetală, dar mineralizată, care se găsește în pămînt în cantități mari, și e întrebuințată la încălzit, huilă ¶ 5 🔬 ⚡ ~ de retortă, depozitul de pe pereții superiori ai retortelor în care se fabrică gazul de luminat ; bun conducători de electricitate și se întrebuințează la elementele voltaice ¶ 6 🌿 Boală a cerealelor, tăciune 1f © 🩺 🐕 Boală la om și la vite, dalac, bubă-rea [lat. carbonem].

EXPLOZIE, explozii, s. f. 1. Ardere și zgomot puternic al unui dispozitiv de distrugere, provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține acești dispozitiv. ♦ Proces de descompunere a substanțelor explozive și de transformare a lor în alți compuși, mai simpli, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. ♦ (Impr.) Ardere a amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. ♦ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scînteie. 2. Trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 3. Fig. Manifestare brusca, izbucnire neașteptată, dar de scurtă durată, a unei acțiuni, a unui sentiment etc. 4. Ieșire bruscă a aerului, după ce a fost oprit de un obstacol (limbă, dinți, buze) din cuprinsul aparatului fonator. – Fr. explosion (lat. lit. explosio, -onis).

CARBURANT ~ți m. Combustibil lichid volatil, care, în amestec cu aerul, este folosit la alimentarea motoarelor cu ardere internă. /<fr. carburant

RĂSUFLĂTOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

BALEIAJ s.n. 1. (Fiz.) Trecere a unui fascicul electronic pe suprafața ecranului luminescent al unui tub catodic. 2. Îndepărtarea gazelor arse din cilindrul unei mașini cu ardere internă cu ajutorul unui curent de aer. [< fr. balayage].

CAUPER s.n. Instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. [Pron. cau-. / < engl. cowper].

CAUPER s. n. instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. (< engl. cowper)

PULSOREACTÓR (< fr.; {s} lat. pulsus „împins” + fr. réacteur „reactor”) s. n. Sistem de propulsie la unele avioane sau rachete (ex. racheta germană V-1 în cel de-al Doilea Război Mondial), la care propulsia se realizează datoriră presiunii gazelor de ardere asupra grătarului cu clapete cu care este echipat difuzorul; când această presiune scade, clapetele se deschid pentru admisia aerului care întreține un nou ciclu de ardere.

azot sms [At: PONI, CH. 62 / E: fr azote] (Chm) Element simplu, gazos, incolor, inodor, insipid, inactiv chimic, impropriu pentru ardere și respirație, care intră în componența aerului atmosferic în proporție de 4/5 și a țesuturilor vegetale și animale Si: nitrogen.

carboniza vtr [At: DA / Pzi: ~zez / E: fr carboniser] 1-2 (D. cărbuni) A (se) descompune termic în absența oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen. 3-4 (D. lemne) A (se) preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer. 5-6 (D. alte materii organice) A (se) descompune (prin ardere).

cauper sn [At: DN³ / P: ca-u~ / Pl: ~e / E: eg cowper] Instalație pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere.

diesel [At: DAVIDOGLU, M. 84 / P: dizel / Pl: ~e, ~uri / E: Diesel] 1-2 sn, a (Șîs motor ~) Motor cu ardere internă la care combustibilul introdus în camera de ardere se autoaprinde venind în contact cu aerul, comprimat în prealabil în cilindrul motorului. 3 a (Îs) Locomotivă ~ Locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel (1).

baleiáj s.n. 1 (tehn.) Evacuare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă cu ajutorul unui curent de aer sau de carburant proaspăt. 2 (telec.) Deplasare ordonată și periodică a spotului luminos pe ecranul unui osciloscop, al unui televizor, al unui radiolocator etc. • pl. -e. /<fr. balayage.

COMBUSTIE ~i f. Reacție chimică rapidă de combinare a unei substanțe cu oxigenul din aer, însoțită de degajare de căldură și lumină; ardere. [Art. combustia; G.-D. combustiei; Sil. -ti-e] /<fr. combustion; lat. combustio, ~onis

SUFLAI ~iuri n. 1) Țeavă metalică prin care se suflă un curent de aer pentru a face ca o flacără să ardă mai viu. 2) Instalație specială pentru aerisirea încăperilor subterane. /a sufla + suf. ~ai

BALEIAJ s. n. 1. explorare cu ajutorul unui fascicul electronic a suprafeței ecranului unui tub catodic. 2. evacuare forțată cu ajutorul unui curent de aer sau al unui amestec carburant a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. (< fr. balayage)

TURBOCOMPRESOR, turbocompresoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un compresor de aer și o turbină, folosit la supraalimentarea cu aer a motoarelor diesel sau a motoarelor cu ardere internă.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

DIESEL s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dizel] – Din fr. diesel, germ. Diesel.

CARBONIZA vb. refl. 1. (despre cărbuni) a se descompune termic în absența oxigenului din aer. 2. (despre lemne) a se transforma în cărbuni (prin ardere); (despre substanțe organice) a se face scrum. (< fr. carboniser)

ARDERE combinare intensă, rapidă și cu degajare de căldură a unui carburant (v.) cu un comburant (v.) în camerele de ardere (v.) ale motoarelor cu reacție (v.) având drept scop obținerea forței reactive. Viteza de ardere depinde de: temperatura de ardere, proprietățile fizico-chimice ale substanțelor combinate în procesul de ardere etc. La motoarele aeroreactive în scopul măririi temperaturii de ardere și implicit a forței de tracțiune se introduce aer secundar preîncălzit prin trecerea acestuia peste părțile calde ale motorului. Înainte ca gazele de reacție să fie evacuate din motorul cu reacție, uneori este introdusă sub presiune o cantitate de carburant suplimentar, care arde în combinație cu oxigenul existent. Acest procedeu poartă numele de ardere suplimentară sau postcombustie (v.) și conduce la mărirea forței de tracțiune a motorului. A. suplimentară, postcombustie (v.)

COMBURANT substanță din compunerea unui combustibil destinat motoarelor cu reacție care conținând oxigen, întrețin arderea carburantului în motor. Motoarele aeroreactive iau oxigenul din aerul atmosferic aspirat de motor, iar motoarele-rachetă folosesc comburanți speciali: oxigen lichid, acid azotic etc.

STATOREACTOR motor cu reacție fără organe mobile, constând în principal dintr-un tub de secțiune variabilă deschis la ambele capete, paralel cu direcția de zbor, în difuzor realizându-se comprimarea dinamică a aerului datorită deplasării aeronavei cu viteză mare, gazele de ardere fiind evacuate din cameră prin efuzor (destinderea lor realizând forța de propulsie); statoreactorul poate intra în funcțiune doar la o anumită viteză de zbor a aeronavei, furnizând viteze supersonice (M 2-4) și hipersonice (M>5) în funcție de organizarea arderii. Statoreactorul este destinat avioanelor aerocosmice, rachetelor autoghidate etc.

OXÍD (< fr. {i}; {s} gr. oxys „acru”) s. m. Compus rezultat prin combinarea unui element cu oxigenul. ◊ O. de aluminiu = pulbere albă greu fuzibilă, greu solubilă în apă și în acizi care se găsește în natură în stare cristalizată sub formă de corindon și pietre (semi)prețioase (safir, rubin, topaz etc.); alumină. ◊ O. de calciu = var nestins; calce. ◊ O. de carbon = gaz incolor, fără miros, otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale carbonului. Industrial se obține prin trecerea aerului, a oxigenului sau a apei peste cărbune incandescent. Se folosește în sinteza organică. ◊ O. de plumb = litargă, miniu. ◊ O. de zinc = pulbere albă folosită în vopsitorie; alb de zinc. ◊ O. de etilenă = gaz incolor (p. f. 12°C), toxic, foarte reactiv, obținut prin oxidarea catalitică a etilenei sau din etilenclorhidrină. Se întrebuințează la fabricarea glicolului, a unor dizolvanți, plastifianți etc. ◊ O. de magneziu = substanță cristalină, cu p. t. 2.800°C, insolubil în apă, care se găsește în natură sub formă de periclaz. Se mai folosește ca material refractar. Sin. magnezie.

DIESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dizăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Ustensilă din metal pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

APĂSAT, -Ă, apăsați, -te, adj. 1. (Despre pumn) Greu. Ursan, pletos ca zimbrul... Cu brațul de bărbat, cu pumnul apăsat. ALECSANDRI, P. A. 164. 2. (Despre umblet, pași etc.) Energic; greoi. Venea și de pe șosea... greu, apăsat, tropot de pași. DUMITRIU, B. F. 136. ◊ (Adverbial) Plecară toți apăsat și cu zel. TOMA, C. V. 329. ◊ Încordat, începu să se plimbe călcînd apăsat cu tocurile în puntea de lemn. BART, E. 212. Păși hotărît și apăsat... la poarta cea mare. RETEGANUL, P. V. 71. 3. (Despre vorbă) Tare, răspicat; p. ext. înciudat, poruncitor. Privi țintă inainte-i văzîndu-l pe Gheorghieș, între ciobanii de la cîmp și între oi, și spunindu-i lui vorbe apăsate. SADOVEANU, B. 43. Ba o să se poată... adaose... cu vorbă apăsată. ISPIRESCU, L. 315. ◊ (Adverbial) Tîrziu, colonelul își ridică fruntea și întrebă apăsat, vădit supărat: Atîta tot, nu? SAHIA, N. 80. Vreau să mergem, răspunse apăsat Moroi. DELAVRANCEA, S. 110. ◊ Puternic. Mă arde-n spate! zise fata cu-n gemăt apăsat. EMINESCU, N. 23. 4. Trist, necăjit, chinuit. Era un contrast plăcut: fața lui trasă și fină, din care nu se putuse încă șterge amărăciunea unei tinereți apăsate. EMINESCU, N. 83. ♦ (Rar) Apăsător, greu, încărcat. Ardeau lămpi somnoroase, rîspîndind dungi de galbănă lumină prin aerul apăsat. EMINESCU, N. 35.

DIESEL s. n. (Numai în expr.) Motor diesel = motor cu ardere internă la care combustibilul pulverizat prin injectoare în aerul din cilindru se aprinde datorită temperaturii înalte realizate prin comprimare. – Pronunțat: dizel.

OXIGEN s. n. Element chimic gazos, incolor, fără miros, care reprezintă aproximativ o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină.

SUFLĂTOR², suflătoare, s. n. 1. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită pentru a forma diverse obiecte. 2. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de aer sau de abur în cutia de fum a unei locomotive, pentru curățirea țevilor de fum și pentru activarea tirajului. ♦ Țeavă scurtă, cu diametrul mic, îndoită în unghi drept, prin care se suflă un curent de aer în dreptul unei flăcări pentru a-i activa arderea; suflai.

supraalimentare sf [At: CADE / Pl: ~tări / E: supraalimenta] 1 Alimentație care depășește nevoile obișnuite ale organismului Si: supraalimentație, (rar) supranutriție. 2 (Teh) Alimentare în exces a unui motor cu ardere internă pentru asigurarea puterii necesare la funcționarea în aer rarefiat sau la turații foarte mari.

TURBOREACTOR, turboreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur.

ARDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. Oxidare rapidă a unei substanțe în prezența oxigenului din aer, însoțită de dezvoltare de căldură și lumină. 3. (La pl.) Procesul de descompunere prin oxidare a diferitelor substanțe din organism.

*azót n. (vgr. ázotos, fără vĭață). Chim. Un gaz care formează vre-o patru cincimĭ (79%), din aeru atmosferic și care nu poate întreținea nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea, din care cauză Lavoisier l-a și numit așa. Are o greutate atomică de 14. – Se numește și nitrogen.

trag, tras, a tráge v. tr. (lat. tráhere, tractum, a tîrî, de unde, pin anal. cu culeg-cules, dreg-dres, s’a făcut trag-tras; it. trarre, pv. fr. traire, cat. traure, sp. traer, pg. trazer). Tîrîĭ, aduc spre mine saŭ după mine: îmĭ trag scaunu spre masă, calu trage căruța (locomotiva vagoanele, remorcheru șlepurile). Scot: a trage sabia din teacă, cizmele din picĭoare (a trage cizmele în picĭoare, a te încălța cu ele). Scot sugînd cu gura saŭ cu pompa: a trage vin din butoĭ; a trage cĭubuc, tutun (adică „fum de tutun”, a fuma). Apuc și întind puțin: l-a tras de picĭor ca să se scoale, de urechĭ fiind-că era obraznic. Scot din urnă la noroc: a trage sorțĭ. (A trage sorțiĭ înseamnă și „a te prezenta la serviciu militar”, unde, în ainte, te recruta dacă trăgeaĭ un număr maĭ mic de cît micu contingent necesar și-țĭ dădea drumu dacă trăgeaĭ un număr maĭ mare). Scot din mașina tipografică: a trage o mie de exemplare dintr’o carte. Însemn, duc pe pămînt orĭ pe hîrtie: a trage o brazdă cu plugu, un hotar, o linie pe hîrtie. Frec, masez: l-a tras pe (saŭ la) picĭoare ca să se dezmorțească. Arunc săgețĭ din arc (trăgînd de coardă), gloanțe din pușcă (trăgând de pedică): a trage săgețĭ, gloanțe, cartușe, ghĭulele. Adresez, aplic (lovesc) orĭ scot (sunete): a trage cuĭva o înjurătură saŭ o palmă (un cuțit, un glonț), a trage un cîntec saŭ un plîns (V. taxim). Fac, mă apuc de: a trage un chef, un somn. Atrag, chem: s’a dus unde-l trage inima. Chem, aduc, traduc: l-a tras în judecată. Sufer, pățesc: de-aș maĭ trage cîte-am tras, eŭ de tine nu mă las (P. P.). Fac să răcească: m’a tras curentu și am răcit. A trage clopotele, a apuca de funia lor și a le face să sune, (fig.) a linguși, a te gudura, a face curte (pin aluz. la clopotele care se trag la biserică în onoarea unuĭ preut maĭ mare). A trage folos, a profita. A trage de mînecă pe cineva (fig.), a te ținea după el cu oferte. A trage nădejde, a nădăjdui: trage și el nădejde ca spînu de barbă și prepelița de coadă. A-țĭ trage păcatu cu un lucru, a suferi cu el după ce l-aĭ acceptat. A trage o poliță asupra cuĭva, a emite o poliță pe numele luĭ. A-țĭ trage sufletu, a răsufla: era o îmbulzeală de nu puteaĭ să-țĭ tragĭ sufletu. A trage în țeapă, a pune în țeapă (un supliciŭ medieval). A trage ușa după tine, a o în chide. V. refl. Mă retrag: a se trage la munte, apele s’aŭ tras. Mă scobor, am originea: Româniĭ se trag din Romanĭ. Provin, rezult: din boala ceĭa i s’a tras moartea. Tind, mă îndrept: acest copil se trage la învățătură. V. intr. Mîn, poposesc pe noapte: a trage la han. A avea curent bun și a face să ardă bine focu: soba asta trage bine. E curent de aer și poțĭ răci: odaĭa asta trage. A emite răceală: acest zid trage. Am greutate4, apes în cantar: acest sac trage zece chilograme, trage mult (saŭ greŭ) la cantar. A trage a, a tinde a, a călca a: acest copil trage a soldat; apa trage la matcă, și mojicu la teapă. A trage cu, a da cu, a lovi cu: a trage cu cĭocu, cu toporu, cu pușca, cu tunu, cu gloanțe, cu cartușe. A trage cu ochĭu, a te uĭta pe furiș. A trage cu urechea, 1. a asculta pe furiș, 2. a asculta atent un zgomot care nu se aude lămurit. A trage de moarte, a trage să morĭ, a fi aproape de ultima suflare, de moarte. A trage în gazdă, a poposi la cineva ca să dormĭ. A trage la măsea, a bea, a fi bețiv. A trage pe sfoară, a înșela, a escroca.

TURBOSTATOREACTOR, turbostatoreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turbostatoréacteur.

FUMIVOR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.

ARZĂTOR², arzătoare, s. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibilelor solide (pulverizate), lichide sau gazoase, în scopul arderii (pentru a produce căldură, lumină etc.). Amestecul de gaz metan și aer se face într-un arzător de gaz metan.

VIU², VIE, vii, adj. 1. (În opoziție cu mort) Care e în viață, care (mai) trăiește. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. Să nu mai știu De sînt mort sau de sînt viu. ALECSANDRI, P. 102. Cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții ii mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (În opoziție cu limbă moartă) Limbă vie = limbă care se vorbește și care evoluează; limbă în circulație. Limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici. SADOVEANU, E. 35. Amintirile și povestirile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului, ridicată la un înalt potențial artistic. id. ib. 97. ◊ Loc. adj. De viu = fiind încă în viață, trăind încă. Chinul ăsta cum se cheamă, Cînd de viu ești în mormînt? COȘBUC, P. II 10. Amîndoi se pierd de vii În codri merei pustii. ALECSANDRI, P. II 90. Cine face orz din grîu, Să-l mînce viermii de viu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. Îl mănîncă viermii de viu, se spune despre cineva extrem de leneș sau de neîngrijit, de murdar. ◊ Expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu î a supune pe cineva la chinuri, jupuindu-l; fig. a jefui, a jecmăni pe cineva; a fi fără milă față de cineva. V. jupui. A îngropa (pe cineva) de viu sau a băga (pe cineva) de viu în mormînt (sau în groapă, în pămînt) v. băga (I 2). A mînca (pe cineva) de viu v. mînca (1). Viu-viuț (sau -viuleț)= chiar viu, într-adevăr viu; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia vie-viuliță, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Căprioara ce-o împușcase fugea vie-viuliță. ȘEZ. VII 50. Viu sau mort = în viață sau mort, în orice stare s-ar afla, oricum ar fi. Mai mult mort decît viu v. mort (1). ◊ (Substantivat) Cu viii nu mai am de-a face de mult. MACEDONSKI, O. I 32. Părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luînd și de pe viu și de pe mort... el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. (Expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune celor care se consolează greu de pierderea unei persoane dragi, neglijîndu-și interesele. Morți cu morți și vii cu vii, Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. ♦ (În opoziție cu inert, neînsuflețit) Care este dotat cu viață, p. ext. cu simțire, cu mișcare; însuflețit. Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, N. 36. Harabagia... e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos. CREANGĂ, P. 107. Eu sînt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. Inventar viu v. inventar. Gard viu v. gard (1) Carne vie v. carne (1). Rană vie = rană deschisă, care sîngerează. Îl legă în pat, și-l bătu, și-l crestă cu iataganul de i-a făcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. VIII 236. Argint viu v. argint (3). 2. (În concepția creștină, despre dumnezeu) Care trăiește în veci; etern, nemuritor. Mă jur pe viul dumnezeu și pe stema mea de împărat că... îi voi da pe fata mea. ISPIRESCU, L. 378. 3. Plin de viață, de neastîmpăr, cu mișcări, iuți, vioaie. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. ♦ Cu reacțiuni viguroase, prompte, firești; plin de vitalitate, dinamic. Duduie, să știi că de dala asta te admir eu, pentru că urăști, iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. IBRĂILEANU, A. 751 ♦ Expresiv, animat. Mesenii încîntați Rămas-au – Atît era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui. ALECSANDRI, T. II 100. 4. (Despre plante) Viguros, sănătos; verde. Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. ALECSANDRI, P. P. 35. ♦ (Despre ape) Care curge vioi, repede. Iată punțile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I 8. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ♦ (Rar, despre aer) Curat, proaspăt, răcoros. Stătură toți trei în picioare în aerul viu, trezit, tare, desprimăvărat. DUMITRIU, N. 21. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron. SADOVEANU, O. VIII 214. 5. (Despre zgomote și despre sursele zgomotelor) Răsunător, puternic. A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Tunetul prin bubuire viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. ♦ (Despre lumină, p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. O lumină vie se deschisese într-o clipă cătră sale în ceață, cătră apele împrăștiate ale Moldovei. SADOVEANU, O. IV 486. Era un soare viu ca de cristal apos. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, N. 55. ◊ (Adverbial) Și cît de viu s-aprinde el [luceafărul] în orișicare sară. EMINESCU, O. I 168. ♦ (Despre culori, p. ext. despre obiecte colorate) Aprins, strălucitor. Îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins și de culorile vii și minunate pe care le-am șters, în glumă, de pe aripile lor. STANCU, D. 24. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii. EMINESCU, O. IV 165. ◊ (Adverbial) Raze de soare scînteiau în mătăsuri și dantele viu colorate, răspîndite în neorînduială pe mese. SADOVEANU, O. VIII 39. Sînt păduri de portocale Ce s-acoper viu cu flori. ALECSANDRI, P. III 130. ♦ (Despre ochi, priviri) Care strălucește de vioiciune, de inteligență; ager, vioi. Privea țintă numai cu ochii lui vii și zîmbea cu zîmbetul lui misterios. SADOVEANU, O. VII 77. Pe figura lui negricioasă, cu privirea vie de diamant negru a ochilor, a trecut un surîs. CAMIL PETRESCU, O. I 283. 6. (Despre abstracte) Intens, puternic. În oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului. HOGAȘ, M. N. 107. Aici amintirile istorice sînt vii. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere crește nencetat. BOLINTINEANU, O. 87. ◊ (Adverbial) E Ileana Cosînzeana!... la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III 20.

STÎMPĂRAT, -Ă, stîmpărați, -te, adj. (Învechit și popular) 1. (Despre stări sufletești) Potolit, liniștit, alinat. 2. Care nu e nici prea cald, nici prea rece, care are o temperatură moderată. [În Brazilia] aerul este stîmpărat. DRĂGHICI, R. 29. ♦ (Despre cărbuni) Care nu mai arde; stins. Era p-aci, p-aci s-aducă un cărbune stîmpărat în loc de tăciune. SLAVICI, N. I 48. ◊ (Rar) Var stîmpărat = var stins. 3. Domol, lin. O clătinătură și un duruit stîmpărat se simte în vagon; după asta înțelege și moș Gheorghe că sînt plecați. SP. POPESCU, M. G. 31.

turboreactor sn [At: LTR² / P: ~re-a~ / Pl: ~oare / E: fr turboréacteur] Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine (1)) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, fiind folosit la propulsia unui avion de mare viteză.

DIESEL [pr.: dizel] n.: Motor ~ (sau ~) motor cu ardere internă la care combustibilul se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat de piston. /<fr. diesel, germ. Diesel

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămîni prin inspirație aer și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. 2. Fig. A răspîndi, a revărsa, a degaja. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară (CĂLINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).

CARBURAȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt» sau «de piatră») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîntului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, G. 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întîi, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA, V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energie – cărbunele alb – vom putea face economii considerabile în rezervele noastre de petrol și cărbune. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN, P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMINESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stîlp cilindric de marmură, de piatră, de lemn etc., servind la sprijinirea frontoanelor și a părților interioare ale unor clădiri, sau numai la înfrumusețarea lor. Mai mult chiar decît o coloană de granit... sînt puternice trunchiurile vii [ale stejarilor]. BOGZA, C. O. 245. Ai fi zis că te afli subt o imensă boltă de templu, sprijinită de mii de coloane. HOGAȘ, M. N. 73. Înălțimea coloanelor de dinaintea ușii principale îl face pe Moș Gheorghe să se simtă mic, mic de tot. SP. POPESCU, M. G. 69. Eu nu am serai pe mare, Cu coloane de porfir. BOLINTINEANU, O. 101. ◊ Fig. Ardeau și copaci, coloane subțiri, trandafirii. DUMITRIU, B. F. 53. Vezuviul în aer împinge... Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum. MACEDONSKI, O. I 52. ◊ Coloană vertebrală = ansamblu osos alcătuit din totalitatea vertebrelor unui animal, formînd baza de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țîșnind cu putere dintr-o conductă ori dintr-un rezervor. Coloană de mercur. Coloană de apă. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte uneori o pagină tipărită (în special la ziare și reviste) și care este despărțită de celelalte printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. Ziarele noastre... au găsit mai toate loc pentru a jertfi, din cînd în cînd, cîte o coloană, două, poeziei. MACEDONSKI, O. IV 6. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor și va face să răsune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. BOLINTINEANU, O. 247. Coloanele ziarului... mi-au fost deschise. GHICA, S.175. Povestea asta se tipări în foaia «Propășirea», mai mult ca să împle coloanele jurnalului. NEGRUZZI, S.I 94. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a arăta că cineva a plagiat, a expune, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul pe care l-a imitat sau copiat. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.) care urmează să fie completată. În coloana întîi se trece numele, în coloana a doua data nașterii. ▭ Sta la masă, în față cu un registru deschis, cu o mînă oprită hotărît pe una din coloanele pline de cifre. MIHALE, O. 524. 4. (Determinat uneori prin «de cifre») Șir de cifre așezate unele sub altele (pentru a putea fi adunate). 5. (Adesea urmat de determinări) Grup de oameni (de obicei de soldați) sau de vehicule în mers, așezate în șiruri paralele în adîncime (spre a ocupa cît mai puțin loc din lățimea căii de comunicație). Coloană de tractoare. ▭ Coloana se înșira tăcută. SAHIA, N. 43. Soldații se așezară la rînd și coloana, porni în urma felinarului. D. ZAMFIRESCU, R. 127. Acum coloana s-au oprit Sub crivățul de noapte. ALECSANDRI, P. A. 159. Coloană de marș = formație de mișcare a trupelor pe drum. Coloana a cincea = grup de elemente trădătoare strecurate în spatele unei armate, cu scopul de a-i submina lupta prin acțiuni de sabotaj, spionaj etc. (nume dat pentru prima oară grupului aflat în Madrid în timpul războiului civil, pe care se bizuiau fasciștii spanioli cînd înaintau cu patru coloane asupra orașului).

ciment sn [At: PONI, CH. 201 / A: cim~ / V: cem~, țamentru^[1], țâmen^[2], țem~, țim~ / Pl: ~uri / E: fr ciment, it cimento] 1 Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, se întărește. 2 (Fig) Legătură trainică. 3 (Reg; îf țâmen) Pământ argilos, frământat cu picioarele, utilizat în construirea caselor. 4 (Îs) ~ hidraulic Amestec de calciu, nisip și pulbere de lavă care se întărește în contact cu apa. 5 (Îs) ~ metalurgic Ciment (1) care include în compoziție zgură (de furnal). 6 (Îs) ~ roman Produs obținut din calcinarea mamelor cu un conținut mare de argilă și care, în contact cu aerul sau apa, se întărește repede. 7 (Îs) ~ portland Produs obținut prin arderea (până la vitrifiere) a unui amestec omogen de calcar și argilă, după un anumit dozaj, și a cărui rezistență este de cinci ori mai mare decât a cimentului (6). 8 Amestec fluid și dens de ciment (1) cu apă, cu diverse întrebuințări în construcție. 9 Podea de ciment (1). 10 (Îs) ~ dentar Material special asemănător cu cimentul (1), folosit în lucrările dentare.

suna [At: CORESI, EV 338 / Pzi: sun, (înv) sunez / E: ml sonare] 1 vi (Dob; d. obiecte de metal, de lemn, d. părți ale acestora, d. pământ etc.) A produce, a emite sau a propaga sunete (1) ori, pex, zgomote caracteristice (prin atingere, prin lovire, prin ciocnire, prin apăsare etc.) Si: (pop) a da sunet. 2 vi (Îrg; îe) A (-i) ~ (cuiva) cojocul (sau cocoașa sau doagele) A bate tare (pe cineva). 3 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) doagele A fi un obiect foarte uzat. 4 vi (Îae) A fi un sleit de puteri. 5 vi (Îae) A fi aproape de sfârșitul vieții. 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) scândura (sau potcoavele ori coliva) în piept A (-i) sosi cuiva momentul să moară Si: (pfm) a-i suna ceasul morții. 7 vi (Îae; pex) A muri. 8-9 vit (C. i. frunze, pex, copaci) A produce un zgomot ușor, (prin mișcare, prin apăsare etc.) Si: a fâșâi, a foșni (1-2), a susura, a șâșâi, a șopoti, a șușoti, a șușui², (rar) a sâsâi, (înv) a prâsui, (reg) a fălălăi, apârâi, a pocni, a șușora. 10 vi (Pan; asr; d. haine, țesături, covoare etc.) A foșni (1-2). 11 vi (Pex; rar; d. crengi uscate, vreascuri etc.) A trosni¹. 12 vi (Spc; d. ape, valuri etc.) A produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: a clopoci (1), a murmura, a susura, a șopoti, a șușui², (rar) a zuzui, a zvoni, (înv) a murmui¹, (reg) a ujui. 13 vi (Pex) A vui. 14 vi (Asr; d. vânt sau curenți de aer) A șuiera. 15 vi (Spc; rar; d. lemne ori cărbuni care ard, pex, d. foc) A dudui (6). 16 vi (Pop; d. arme de foc) A pocni. 17 vi (D. instrumente muzicale, d. voce) A emite un șir de sunete armonioase, care alcătuiesc un acord, o melodie etc. 18-19 vit (D. oameni sau grupuri, d. ansambluri orchestrale ori corale etc.) A cânta (o parte dintr-o) bucată muzicală. 20 vi (D. cuvinte sau d. glasuri, d. râsete ori d. plânsete, d. cântece sau d. zgomote) A se face sau a fi auzit până (ori de) departe Si: a se auzi, a răsuna. 21-22 vi (Îe) A (nu)-i ~ (cuiva) bine la (înv în) ureche (sau urechi) A-i produce o impresie auditivă ne(plăcută), (dez)agreabilă. 23 vi (Îe) A (-i) mai ~ (cuiva) (încă) la (sau în) urechi (sau în auz) A-și aminti obsesiv de ceva auzit cândva. 24 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în minte A-i reveni în amintire cineva sau ceva auzit sau văzut cândva. 25 vi (Construit cu un adjectiv) A părea că... . 26 vi (Fam; d. urechi) A țiui. 27 vi (D. unele instrumente muzicale, d. dispozitive de alarmă, d. aparate, clpote etc.) A emite semnale sonore pentru a atrage atenția cuiva asupra a ceva Si: a bate (18), a cânta, dăngăni (1), tăngăni, țârâi, zbârni, zvoni. 28 vi (Pex; d. oameni) A face să sune (27) soneria de la ușă. 29 vt (Fam; d. oameni) A da telefon. 30 vt (Pop; c. i. frâul calului) A scutura cu zgomot pentru a chema calul. 31 vi (D. ceasuri, mai ales pendule) A marca prin mijloace sonore (ritmice) anumite unități de timp (de obicei orele, jumătățile de oră) Si: a bate (169). 32 vi (D. unele ceasuri) A emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (continuu și puternic) pentru a trezi din somn sau a atrage atenția că trebuie să se facă un anumit lucru Si: a deștepta (1), a trezi. 33 vi (Îe) A-i ~ ceasul (sau, rar, vremea, ora, clipa) (ca ori să) A(-i) sosi (cuiva) momentul să (i) se întâmple ceva. 34 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) ceasul (morții, sau pieirii, rar, de veșnicie) A-i sosi (cuiva) momentul să moară. 35 vi (Pfm; îae) A muri. 36-37 vit (Îrg) A se auzi. 38-39 vit (Îrg) A se zvoni. 40 vi (Îpf; d. comunicări scrise sau vorbite) A fi formulat într-un anumit fel Si: a glăsui (8). 41 vi (D. comunicări scrise sau vorbite; pex) A scrie. 42 vi (D. norme, legi etc sau d. părți ale acestora) A stipula. 43-44 vit (Îe) A ~ a... A corespunde cu... Si: a aduce cu, a sugera că... . 45 vi (Trs) A se referi la... . 46 vi (Trs) A face aluzie la...

SUPRAALIMENTARE s. f. acțiunea de a (se) supraalimenta; hipernutriție. ◊ alimentare a unui motor cu ardere internă cu o cantitate mai mare de amestec combustibil sau de aer decât cea necesară. (< supraalimenta)

CAMERĂ, camere, s. f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. A rămas în fața casei. Ce măruntă și nemernică i se pare! O cameră și o sală. SAHIA, N. 96. Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit. MACEDONSKI, O. I 140. ◊ Cameră de culcare (sau de dormit) = dormitor, iatac. Mioara a venit de alături ca să aducă vasele cu flori din camera de dormit. CAMIL PETRESCU, T. II 143. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Cameră mobilată = cameră de închiriat, cu mobila proprietarului. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrîns de instrumente. ♦ (În denumirea unor instituții din regimul burghezo-moșieresc) Camera agricolă. Camera de muncă. Camera deputaților. Camera Comunelor v. comună. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Camera de punere sub acuzare. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: Cameră obscură = a) încăpere în care se fac diverse operații fotografice (prepararea plăcilor, developarea etc.); b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau clișeu) imaginea răsturnată a obiectului. Cameră de comandă = încăpere specială de unde se comandă, în mod automat, activitatea unei centrale electrice. Camera pompelor = încăpere subterană în care sînt instalate pompele pentru evacuarea apei din lucrările miniere. ♦ Spațiu gol închis, în interiorul unui aparat sau al unei mașini. ◊ Cameră de combustie = încăpere în care se aprinde amestecul la un motor cu ardere internă. ♦ Tub de cauciuc cu capetele unite, în care se introduce aer sub presiune și care se pune, înăuntrul anvelopei, pe roată; (la mingi de sport) balon de cauciuc în care se introduce aer cu pompa și care se pune înăuntrul anvelopei.

TROTIL, trotiluri, s. n. Trinitrotoluen. Se văd ziduri arse, rupte de bombardamente, colțuri de case care au fost aruncate în aer cu trotil așezat la temelie. STANCU, U.R.S.S. 109.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica fierii. ♦ Bășică (1) (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze care le ajută la plutire. 2. Umflătură a pielii conținînd o materie lichidă. De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflătură mică, plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă; balon. [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

PULSOREACTOR, pulsoreactoare, s. n. Reactor pentru vehicule aeriene cu viteză foarte mare, la care arderea combustibilului nu e continuă, efectuîndu-se într-o succesiune de explozii ale aerului carburat.

injector [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 627 / Pl: ~oare / E: fr injecteur] 1 sn (Med) Instrument folosit pentru a introduce un lichid într-o cavitate. 2 sn (Teh) Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 3 sn Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune, dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. 4 sn Parte dintr-un atomizator care reglează gradul de umidificare al unei săli. 5 a Care servește pentru injectare (1).

*carbónic, -ă adj. (d. lat. carbo, cărbune). Chim. Se zice despre un acid care rezultă din combinațiunea cărbuneluĭ cu oxigenu, cum se întîmplă în ardere, fermentațiune orĭ respirațiune. Acidu carbonic e un gaz incolor, maĭ greŭ de cît aeru și asfixiant. Cînd te scoborĭ într’un becĭ orĭ puț și vezĭ că ți se stinge lumînarea, e semn că e acid carbonic, și decĭ trebuĭe să te retragĭ.

trage v. (activ) 1. a mișca spre sine sau după sine: a trage masa mai încoace, boii trag plugul; a trage de mânecă, a provoca de a spune: tot ce are pe inimă; 2. a trage prin aspirațiune: a trage vin din bute; a trage tutun, a fuma; a trage cu urechea, a asculta cu luare aminte; a trage la măsea, a bea; 3. a respira greu: a-și trage sufletul; a trage de moarte, a fi în agonie; 4. a face să iasă, a scoate: a trage sabia din teacă, a trage cișmele; fig. a trage folos; 5. a lungi, a întinde tare: a trage o funie, a trage de urechi; 6. a desena: a trage o linie; 7. a tipări: a trage o carte în mii de exemplare; 8. a lua într’o doară: a trage la sorți; a trage o poliță, a adresa cuiva plata ei; 9. a arunca săgeți, a descărca o armă de foc: a trage cu arcul sau cu pușca, a trage cu tunurile; 10. a da repede: a trage o înjurătură, o palmă; 11. a face: a trage un somn, un chef; 12. a suporta, a suferi urmările (obișnuit rele): capul face, capul trage; fig. a trage nădejde, necaz; 13. a îndemna: nu-l trage inima la nimica; 14. a chema înaintea justiției: a trage în judecată; 15. a face să sune trăgând: a trage clopotele; 16. a scoate sunete: a trage din vioară; 17. a face masaj: l’a tras pe tot corpul.║ (neutru) 1. a sufla tare (de vânt); 2. a fi un curent de aer: casa asta trage; fig. a trage a sărăcie; 3. se zice de soba când arde bine; 4. a fi greu, a cântări: a trage ia cumpănă; 5. a se opri în treacăt: a trage în gazdă. ║ (reciproc) 1. a se retrage: s’a tras la casa lui CR.; 2. a avea origina, a se cobori: se trage din neam mare GR. Al.; 3. fig. a proveni: nu voiu să ți se tragă moartea dela mine CR. [Lat. TRAHERE].

OFRANDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități, prinos; dar făcut bisericii. Grătarele sfîrîie aruncind în aer valuri de miros fierbinte și gras, ca niște altare antice pe care se ard ofrande unui zeu tutelar. CARAGIALE, M. 279. O scenă religioasă în care împăratul aduce rugăciuni și ofrande zeilor. ODOBESCU, S. III 75. ♦ Dar oferit unei persoane în semn de recunoștință, devotament, respect. Binevoiți a primi o ofrandă mai prozaică. ALECSANDRI, T. 1311. ◊ Fig. Venim ca să-ți aducem ofrandele durerii, Venim să vărsăm lacrimi. ALECSANDRI, P. III 339. ♦ Contribuție la o operă de binefacere, de ajutorare a celor lipsiți.

TĂMÎIE s. f. Substanță rășinoasă mirositoare care se obține din scoarța unor copaci (exotici) și care, în contact cu aerul, se solidifică sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie sau roșiatică; prin ardere, produce un fum cu un miros puternic și aromat; se întrebuințează în practicile religioase. Mirosul de tămîie, de smirnă și de lumînare îi dădea dureri de cap doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 121. Mirosul rășinei se amesteca cu mirosul tămîiei și cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?... Dar baba cu tămîia? MACEDONSKI, O. I 43. ◊ Expr. A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de tămîie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva, pentru a evita situații neplăcute, penibile. De spovădanie fugi ca dracul de tămîie. CREANGĂ, A. 17. Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!... Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîie? ALECSANDRI, T. I 32.

SUFLAI, suflaiuri, s. n. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu de ieșire strîmt, prin care se suflă aer într-o flacără de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (2).

NINSOARE s. f. 1. Faptul de a ninge; cădere a zăpezii; (rar) ningere, ninsătură, (regional) ninsă mare. Lovise și niște răcele cu ploi și cu ninsori. m. costin, let. i, 253/6. Lovise ninsoare și un ger mare. n. costin, let. ii, 33/25. l-au lovit o ploaie cu ninsoare, de i-au ținut... vro trei, patru dzili. neculce, l. 107, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. O ninsoare îmbelșugată au statornicit iar drum de sanie. ar (1839), 5¹/16, cf. polizu, pontbriant,d. Bătrînul munte albit de ninsori. bolintineanu, ap. ddrf. Am semne că la noapte o să vremuiască, o să fie furtună cu ploaie și ninsoare. conv. Lit. viii, 441. Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. eminescu, o. i, 94. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare cum se cade. CREANGĂ, a. 30, cf. DDRF, TDRG. Pînă cînd tot nor, ninsoare, Fără nici o zi cu soare? f, (1903), 13, cf. 159, alexi, w., candrea, f. 350. Orașul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cînta. bacovia, o. 140. Tristeți pustii, molipsitoare... De ce mă urmăriți mereu Și, fie ploaie ori ninsoare, Vă țineți scai de capul meu? topîrceanu, p. o. 144. După acalmii și călduri pripite, năvăliseră în trei rînduri zloate, ninsori și viscole. sadoveanu, o. xii, 683. Apoi, cînd au ajuns pe un platou, a început ninsoarea. v. rom. octombrie 1955, 165. Zăpada ultimei ninsori, subțirică și capricioasă, rîdea soarelui cu miliarde de dinți albi și mărunți. galan, b. ii, 113. Ploi și ninsori și prăpădenie de vreme rea. marian, s. r. ii, 35. Fulguie a ninsoare. pamfile, c. 44. Vine ninsoare cu uomăt. alr i 1 230/257. Astăzi ploaie, mîine ninsoare și poimîine soare. zanne, p. i, 12. Dacă nu e ploaie, fie și ninsoare. id. ib. 51. Pisica cînd se va pune Cu spatele lîngă foc, Frig sau ninsoare ne spune. id. ib. 596. Mii de păsărele zbor: Vine un om fără picioare Și le mănîncă fără gură (Ninsoarea și soarele). gorovei, c. 238. (Fig.) Te văd ca o umbră de-argint strălucită... Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. eminescu, o. i, 37. Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur... Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. topîrceanu, p. o. 156. ◊ loc. adv. Pe ninsoare = în timp ce ninge. Ies pe lună... Plugurile cu plăvani, Ca să are, Pe ninsoare. arghezi, s. p. 121. 2. Zăpadă, (regional) nea² (1), omăt. Să să pogoare ca rooa cuvintele meale, ca ploaia pre troscot și ca ninsoarea pre buruian. biblia (1688), 150²/1. Coboară-se ca roua graiurile mele și ca ninsoarea pe iarbă. heliade, o. ii, 33. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori. alecsandri, p. i, 221. Doritul soare Strălucește și dismeardă oceanul de ninsoare. id. ib. III, 10. Manta albă ca ninsoarea. eminescu, n. 29. Sub troiane de ninsoare zace stîncă, zace val. macedonski, o. i, 163. Cu barba și pletele albe ca ninsoarea. n. rev. r. i, nr. 1, 30. Io-s Ileana Cosînzeana Albă, părcă-s de ninsoare. f (1900), 555. La poalele munților acoperiți iarna de ninsoare și vara de codri de brazi. ib. (1906), 27. În parc ninsoarea cade rar. bacovia, o. 11. Sclipește-n ferestre ninsoarea. id. ib. 154. Ninsoarea albă se așternuse peste casele mici, cocoșate, ale mahalalei noastre. v. rom. mai 1954, 142. Afară era lună și căzuse prima zăpadă, un strat de ninsoare, înghețînd lent. barbu, ș. n. 48. Neatins de vînt, De fulg de ninsoaie Și de spic de ploaie. teodorescu, p. p. 68. Iată d-un voinic călare, Alb ca fulgul de ninsoare. id. ib. 453. Era o vreme rea: un sfic de ploaie și altul de ninsoare. șez. vii, 199. ◊ Fig. Stelele sclipeau în aer ca o ninsoare de diamanturi. alecsandri, t. 1 212. Sfărmați statuia goală a Venerei antice, Ardeți acele pînze cu corpuri de ninsori. eminescu, o. i, 60. Caișii zîmbesc sub ninsori. macedonski, o. i, 225. Din cînd în cînd se întorcea spre un domn civil... în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreață pe umeri. c. petrescu, î. ii, 72. Vin la geamul meu închis, Ca din basme și din vis... Valuri, ploi, ninsori de fluturi. arghezi, c. o. 69. Iată mîndra giupîneasă, Dochiana cea frumoasă... Sufleca ea mînici albe.. . Și cernea, mări, cernea, Ninsoarea se așternea. alecsandri, p. p. 390. ♦ Fig. Căruntețe. Dar și în părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. beniuc, v. 38. Cu toată ninsoarea care-i acoperea creștetul, avea, nu știu cum, o înfățișare haină, dar poate era numai o închipuire. tudoran, p. 37. – pl.: ninsori. – Și: (regional) ninsoaie, linsoare (alr i 1 248/900,1 249/690, 704, 725) s.f. – Nins + suf. -oare.

OFRANDĂ s. f. Jertfă adusă unei divinități, prinos; p. ext. dar făcut bisericii. Amici! Voi lui Zamolxis ofranda o-nchinați. Depuneți-o-n altaru-i, la templu-i alergați. alecsandri, t. ii, 387. Grătarele sfîriie aruncînd în aer valuri de miros fierbinte și gras, ca niște altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. caragiale, m. 279. O scenă religioasă în care împăratul aduce rugăciuni și ofrande zeilor. odobescu, s. iii, 75, cf. șăineanu, severin, s. 8. ♦ Dar, cadou oferit unei persoane în semn de recunoștință, de devotament, de respect. Binevoiți a primi o ofrandă mai prozaică. alecsandri, t. 1 311. ◊ Fig. Venim ca să-ți aducem ofrandele durerei, Venim să vărsăm lacrimi. alecsandri, poezii, 339. Am stat privind în depărtări albastre Ofranda rece și albastră-a lunii. d. botez, p. o. 71. Plîngea văduvit, fără să știe cui i se cuvine ofranda lacrimilor lui cinstite, klopștock, f. 215, cf. 101. Inima, de cîte ori încercasem s-o dărui – ofrandă – în palma întinsă, se făcuse spin. g. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 241. Era o candidă și dureroasă ofrandă a buzelor neștiutoare și a sufletului plin încă de povești, teodoreanu, m. ii, 506. ♦ Contribuție la o operă de binefacere, ajutor material oferit celor lipsiți. v. pomană. cf. șăineanu, babcianu, alexi, w. Întind peste capetele plecate pungi fixate în vîrful unor prăjini lungi. Nu urmăresc dări obligatorii: prind o privire, un gest, și aruncă imediat undita cu care pescuiesc ofranda. sadoveanu, o, ix, 242. – pl.: ofrande. – Din fr. offrande.

DIESEL [DIZEL] s. n. (motor) ~ = motor cu ardere internă la care combustibilul, injectat în cilindru, se aprinde spontan datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. (< fr. diesel, germ. Diesel)

carbonizat², ~ă a [At: BACOVIA, O. 25 / Pl: ~ați, ~e / E: carboniza] 1 (D. cărbuni) Descompus termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen. 2 (D. lemne) Prefăcut în cărbune (prin ardere incompletă). 3 (D. alte substanțe organice) Descompus prin ardere. 4 (Fig) Nimicit. 5 (Fig) Înnegrit.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

smírnă și zmírnă f. fără pl. (ngr. și vgr. smýrna și mýrra; vsl. smirŭna, zmirúna, rus. smirna). Rășina scoasă pin inciziunĭ din coaja copaculuĭ stýrax benzoin, care crește pe șesurile și malurile rîurilor din insulele Sonde (Ĭa e un suc albicĭos foarte compact care se solidifică la aer și-șĭ ĭa o coloare cafenie împestrițată cu alb. Are un gust dulce și balsamic, arde răspîndind un miros foarte plăcut șl mulțĭ vaporĭ de acid benzoic și se disolva în alcool și eter. Calitatea eĭ variază după modu extrageriĭ și preparăriĭ și după etatea și originea copaculuĭ. În med. se întrebuințează contra inflamațiunilor cronice ale căilor respiratoriĭ ș. a. În biserică se afumă cu ĭa și se consideră maĭ prețioasă de cît tămîĭa). V. stirac.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

tămâie sf [At: TETRAEV. (1574), 2 / V: (înv) ~mie, tăm~, timie, (reg) ~muie / Pl: ~âi / E: ns cf gr Θυμίαμα] 1 Substanță rășinoasă mirositoare care se obține din scoarța livanului și care, în contact cu aerul, se solidifică sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie sau roșiatică și care, prin ardere, produce un fum cu miros puternic, plăcut aromat, fiind întrebuințată în practicile religioase Si: (înv) oliban. 2 (Pfm; îe) A fugi (sau a se feri) de ceva sau de cineva ca dracul de ~ A se feri cu cea mai mare grijă de ceva sau de cineva, pentru a evita situații neplăcute, penibile. 3 (Reg; îe) A umbla cu ~ pe lângă cineva A linguși. 4 (Reg; îe) A arde dracului ~ A linguși pe un om rău. 5 (Reg; îe) A da dracului ~ A munci în zadar. 6 (Reg; îc) ~ia-dracului Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 7 (Reg; îs) ~ia calului (sau ~ia dracului) Piele îngroșată pe care o au caii sub genunchiul piciorului dinapoi și deasupra genunchiului celui dinainte. 8 (Reg) Rășină de brad. 9 (Îvp) Arbore care produce tămâie (1) Si: livan (Boswellia serrata). 10 (Bot; îvp) Arborele-vieții (Thuja occidentalis). 11 (Bot; îvp) Arborele-vieții (Thuja orientalis). 12 (Îvr; fig) Lingușire. 13 (Pfm; îe) A fi ~ A nu avea nici un ban. 14 (Pfm; îae) A nu ști nimic. 15 (Pfm; îe) A fl neam ~ A fi ignorant. 16 (Mun; cu rol de propoziție eliptică) Nimic.

CAMERĂ s.f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Muzică de cameră = compoziție muzicală făcută pentru un număr redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamănă cu o încăpere, cu o odaie. ◊ Cameră obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; cameră fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură; cameră de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune și care se așază pe roată sub anvelopă; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentară constituită; instituție parlamentară. [< it. camera].

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în introducerea și scoaterea alternativă și ritmică a aerului din plămâni, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în efectuarea unui ansamblu de mișcări ce se execută asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc., în vederea introducerii și scoaterii alternative și ritmice a aerului din plămâni. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

CAMERĂ s. f. I. 1. încăpere într-un apartament. ♦ muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat). ♦ ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Proces fiziologic constînd din schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră (pe nas sau pe gură) aerul ambiant conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. Și toți, îngrămădiți la provă, ca o turmă speriată, muți și palizi, cu respirația tăiată, privesc țintă înainte la orizont. BART, S. M. 38. El urmă mai departe rar, de-abia vorbind, cu respirația scurtă. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Poetic) După ora două nu s-a mai auzit decît respirația domoală a orașului adormit. BOGZA, M. S. 10. ◊ (Rar, considerat ca unitate de măsură) Izvorul e aproape, la cîteva respirații numai. BOGZA, C. O. 18. ◊ Respirație artificială = mișcare mecanică care se execută asupra corpului unui pacient, pentru a provoca reluarea mișcărilor normale respiratorii, întrerupte în caz de asfixie, sincopă etc. ◊ Expr. Operă (studiu, lucrare) de largă respirație = operă (studiu, lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul expirat, suflare. Încep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleacă deasupra să le simți respirația caldă. C. PETRESCU, Î. II 54. Îi simt respirația fierbinte. SAHIA, N. 20.

plesnire sf [At: MOLNAR, RET. 33/7 / V: plezn~ / Pl: ~ri / E: plesni] 1 (Înv) (Cu determinări ca „din palme”, „în palme”, „din degete”, „din buze” etc.) Lovire cu zgomot a palmelor una de alta pentru a chema pe cineva, pentru a aplauda, pentru a exprima bucuria, veselia, nerăbdarea etc. 2 Lovire cu mâna sau cu un obiect care produce un zgomot caracteristic Si: (rar) plesneală (1). 3 (Spc) Pălmuire. 4 Producere a unui zgomot caracteristic prin lovirea aerului cu un obiect flexibil, în special bici. 5 Producere a unui zomot caracteristic în urma unei explozii, a arderii etc. 6 (Înv; pex; îf pleznire) Zgomot produs în urma unei explozii, a unei arderi etc. 7 Spargere cu violență și de obicei, cu zgomot, a unui vas, obiect etc. din cauza unei presiuni interioare, a unei apăsări, lovituri etc. 8 (Spc) Fisurare. 9 Rupere prin întindere, prin suprasolicitare, prin uzare etc.

LAVOISIER [lavuazié], Antoine Laurent de (1743-1794), chimist francez. Unul dintre creatorii chimiei moderne. Cercetări asupra proceselor de ardere, care l-au condus la elaborarea teoriei arderii, foarte importantă pentru dezvoltarea ulterioară a chimiei. A formulat prima nomenclatură rațională a compușilor chimici. A studiat compoziția aerului, a descoperit rolul oxigenului în combustie și în respirația animalelor, a enunțat legea conservării masei. În lucrarea „Tratat elementar de chimie” a sistematizat toate realizările din domeniul chimiei până în acea vreme. Vastă activitate și în alte domenii (fizică, fiziologie, chimie agricolă, științe economice). Implicat în politică, în timpul Revoluției Franceze, a fost ghilotinat.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Obiect de bucătărie alcătuit din vergele de fier paralele, prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frige carnea deasupra jarului sau uneori deasupra focului. Iancu tinichigiul le făcea grătarul. PAS, Z. I 170. Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I 250. Nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată... să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre fripturi) fript pe grătar. Miel la grătar. ♦ Friptură la grătar. 2. Dispozitiv în interiorul unei instalații de ardere, alcătuit din bare de oțel paralele și distanțate, pe care se așază cărbunii sau lemnele, prin care pătrunde aerul la foc și prin care cade cenușa. 3. Obiect de lemn sau de fier alcătuit din stinghii sau vergele paralele, așezat la intrarea caselor, și servind la ștergerea de noroi a încălțămintei. 4. Dispozitiv folosit pentru a împiedica pătrunderea corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice. ♦ Piesă (la diferite mașini) care servește la separarea de impurități a materiei prime. 5. Aparat de separare, după mărime, a bucăților mari de minereuri, de cărbuni și de alte roci, construit dintr-o serie de bare de oțel, așezate paralel, la distanțe egale și fixate între ele prin bare transversale. 6. Rețea alcătuită din vergele de oțel-beton, așezate pe două direcții în cruce, legată în punctele de încrucișare și formînd armătura betonului.

bombă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 430/13 / V: boam- / Pl: ~be, (înv) boambe / E: fr bombe] 1 Proiectil încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă asupra unor obiective. 2 Dispozitiv de distingere prin explozie. 3 (Îs) – atomică (sau nucleară) Bombă cu o putere de distrugere foarte mare, care folosește energia nucleară. 4 (Reg) Bolovan mare, rotund Si: stoampă. 5 (Pop; îf boambă) Bilă. 6 (Îs) ~ vulcanică Bucată de lavă aruncată în aer și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 7 (Fiz; îs) – calorimetrică Vas rezistent de metal, întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 8 (Spt; fig) Lovitură puternică de minge. 9 (Fig) Știre senzațională. 10 (Fig) Moment critic. 11 (Înv; fig) Locuință subterană. 12 (Fig) Cameră insalubră. 13 (Arg) Ascunzătoare pentru hoți și vagabonzi. 14 (Arg; fig) Speluncă. 15 (Arg; îf boambă) Pahar cu rachiu. 16 (Frm) Chef dezlănțuit.

mocnire sf [At: DDRF¹ / Pl: ~ri / E: mocni] (Rar) 1 Ardere înăbușită a focului, fără flacără Si: mocneală (1). 2 Fierbere înceată, înăbușită Si: mocneală (2). 3 Rămânere a unui aliment închis, fără aer Si: mocneală (3). 4 Alterare a alimentelor Si: mocneală (4). 5 (Fig) Pierdere a vremii fără folos Si: mocneală (5). 6 Atitudine a celui care stă în așteptare, ascuns, gata să izbucnească Si: mocneală (6). 7 Atitudine a celui care stă tăcut și posomorât Si: mocneală (7). 8 Nutrire de sentimente de ură, de revoltă etc., fără manifestarea acestora Si: mocneală (8). 9 (Reg) Macerare. 10 (Pex) Indispoziție. 11 Lâncezeală.

plămîn m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Umflătură a pielii conținînd materie lichidă. Colina se ridica mereu în sus; se umfla ca o bășică uriașă. PREDA, Î. 36. O bășică mare îi plesni, curse un fel de apă sălcie. CAMILAR, TEM. 302. Cu dăsagii la spinare... De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare. TEODORESCU, P. P. 307. 2. (Mai ales la pl.) Balonașe, umflături mici, pline cu aer, care se fac la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc.; bulbuci, clăbuci. Bășici de săpun. ▭ Se porni o ploaie cu bășici. PAS, L.55. 3. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica udului. Bășica fierii. ▭ (în forma beșică) Mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41. ♦ Aceeași membrană (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor, pergamentului, etc. O pungă de bășică de bou. ▭ Se duse într-un oraș își puse o bășică de cirviș în cap. ISPIRESCU, L. 150. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze mult mai ușoare decît apa și care. le ajută la plutire. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă, balon. (în forma beșică) Casa se prefăcu într-o peșteră... cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56. ♦ Lampion. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. I 375. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșică s. f.

RESPIRA, respir, vb. I. 1. Intranz. A introduce în plămîni prin inspirație aerul ambiant (conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții) și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. Cobor geamul, aplecîndu-mă să respir. CARAGIALE, O. II 270. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. O parte din lume ieșea în grădinița din față, ca să respire aerul curat și rece care adia dinspre mare. BART, E. 145. Să ne oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. ◊ Fig. Sînt fericit de a respira dulcele aer al țării. ALECSANDRI, S. 205. 2. Tranz. Fig. A răspîndi, a revărsa, a împrăștia, a degaja. Lumina feerică a saloanelor, zgomotul, mișcarea invitaților respirau veselie. BASSARABESCU, S. N. 147. Scrierile unuia... vor respira energie, sănătate, ale altuia, moliciune. GHEREA, ST. CR. II 23. Pădurile, munții respirau o dulce liniște de seară. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ Intranz. A se degaja, a se revărsa. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară. CĂLINESCU, E. 52. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni. SADOVEANU, E. 218. Din toate manifestările intelectuale, morale și artistice ale acestor clase respiră un aer greoi de descompunere. IONESCU-RION, C. 109.

plesni [At: DOSOFTEI, PS. 336/13 / V: plezni^[1], (înv) ~nevi, (reg) plejni, plemni, pleos~^[2], pleșni, plios~, plis~, plos~, plozni / Pzi: ~nesc / E: slv плєснѫти] 1 vi (Cu determinări ca „din palme”, „în palme”, „din degete”, „din buze” etc.) A lovi cu zgomot palmele, degetele, buzele etc. unul de altul (pentru a chema pe cineva, pentru a aplauda, pentru a exprima bucuria, veselia, nerăbdarea etc.). 2 vi (Îlav) Cât ai ~ în (ori din) palme (sau, reg) în pălmi (sau, reg, cât plesnești în pălmi) ori cât ai ~ din bici Foarte repede Si: imediat. 3-4 vti A lovi cu mâna sau cu un obiect care produce un zgomot caracteristic. 5-6 vti (Spc) A pălmui. 7 vt (Îlv) A ~ pe cineva în pălărie A ironiza. 8 vt (Îe) Unde-o ~nești și unde crapă Se zice când spusele cuiva nu au nici o legătură cu discuția purtată. 9 vt (Îae) Se spune când cineva înțelege cu totul altfel, pe dos spusele cuiva. 10 vt (Îae) Se spune atunci când rezultatele sunt cu totul altele decât cele așteptate. 11 vt A așeza, a împinge printr-o mișcare bruscă Si: (pop) a tufli. 12 vt (Fig; rar) A spune răspicat în față condamnând, demascând. 13 vt (Fig) A nimeri. 14 vt (Îe) A o ~ (bine) A spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. 15 vi (Îcr a trăsni, a trânti etc.) A face zgomot din cauza mâniei. 16 vi (În corelație cu a trăsni, a trânti etc.) A-și manifesta zgomotos supărarea, nemulțumirea. 17-18 vit (Pop; îe) A-i ~ (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) A-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică. 19-20 vit (Pop; îae) A avea pe neașteptate intenția să... 21-22 vit (Pop; rar; îae) A simți deodată atracție pentru cineva de sex opus. 23 vi (Fam; îe) Cum îi plesnește în (sau prin) cap Cum crede. 24 vi (Fam; îae) Cum se pricepe. 25 vi (Fam; îae) Cum știe. 26-27 vit A produce un zgomot caracteristic, lovind aerul cu un obiect flexibil, mai ales bici. 28-29 vit A produce un zgomot caracteristic în urma unei explozii, a unei arderi etc. 30 vi A crăpa cu violență și de obicei cu zgomot, din cauza unei presiuni interioare, a unei apăsări, loviri etc. 31 vi (Spc) A crăpa la suprafață căpătând fisuri Si: a se fisura. 32 vi (Spc) A exploda. 33 vi (Fam; îe) A ~ de... A nu mai putea de... 34 vi (Fam; îae) A(-i) fi foarte... 35 vi (Fam; îae) A fi plin de... 36 vi (Îe) A-i ~ cuiva obrazul de rușine A-i fi cuiva foarte rușine. 37 vi (D. muguri, boboci) A începe să iasă. 38 vi (Pex; d. muguri, boboci) A se desface. 39 vi (Pop; d. vite) A muri prin pocnirea pântecelui, datorită gazelor acumulate în organism Si: a crăpa. 40 vi (Pfm; fig; prt) A muri. 41 vit (Pfm; prt) A mânca foarte mult Si: a crăpa. 42 vi A se rupe prin întindere, prin suprasolicitare, prin uzare etc. 43 vi (D. haine) A fi foarte strâns pe corp. 44 vi (D. abcese) A se sparge. corectat(ă)

CARBURATOR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă, cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur.

MANGAL ~uri n. 1) Cărbune obținut prin arderea lentă și incompletă a lemnului în cuptoare speciale. 2) Vas de metal în care se aprind cărbuni, servind la încălzit în aer liber. /<turc. mangal

carburator sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr carburateur] Aparat al unui motor cu ardere internă, cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil aerodinamic încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

CARBURATOR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur.

răsuflător, ~oare [At: BIBLIA (1688) 1612/39 / Pl: ~i, ~oare / E: răsufla + (ă)tor] 1 a (Rar) Care respiră (1). 2 a Care servește la respirat. 3 a Nume dat unor părți ale aparatului respirator (căile nazale, traheea, laringele, plămânii). 4 sf Deschizătură de aerisire prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul Si: (rar) răsuflare (14). 5 sf Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 6 sn Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. 7 sf (Bot; îc) ~oarea~ pământului Ciupercă din familia lycoperdacee, de culoare alb-gălbuie în perioada de tinerețe și de culoare cenușie la maturitate, când se deschide în vârf pentru a lăsa să iasă sporii (Lycoperdon bovista). 8 sf (În basme) Loc prin care se crede că pământul comunică cu tărâmul celălalt. 9 sf (Pop; îs) ~oarea picioarelor Umflătura care se formează deasupra genunchilor la picioarele dinainte ale cailor sau sub genunchi la picioarele dinapoi.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

inflamabil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. 113 / Pl: ~i, ~e / E: fr inflammable] 1 (D. corpuri, materiale) Care se aprinde ușor și arde repede. 2 (Fig; d. oameni, irn) Care se înflăcărează. 3 (Chm) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil.