TOPIT², -Ă, topiți, -te, adj. 1. Devenit moale, lichid, sub acțiunea căldurii. În lumina lunei apa părea argint topit. SADOVEANU, O. VI 262. Clocotește mîl solar Într-un lac de fier topit, Înroșind ca un pojar Trupul omului călit. D. BOTEZ, F. S. 42. Le-a dat chiroște calde ce-notau în unt topit. CONTEMPORANUL, I. 162. ◊ (Poetic) Diadem de topiți aștri arde-n blondele ei plete, Încălzind aerul serei. EMINESCU, O. IV 126. ◊ Fig. Albastrul șters al văzduhului topit apăsa greu peste pămînt, iar subt arșița covîrșitoare a miezului zilei, vîntul adormise obosit. HOGAȘ, M. N. 165. 2. (Despre plante textile) Care a suferit operația de topire. Cînepă topită. 3. Fig. Slab, tras, istovit, vlăguit, obosit. Stă pașa beat, cu ochi topiți. Se trag spahiii-ncremeniți. COȘBUC, P. I 114. Pentru ce puterile noastre sînt acum topite? BĂLCESCU, O. II 246. ◊ (Poetic) Ochii tăi, topite stele a demineții, privesc atît de adînc... în noaptea sufletului meu. EMINESCU, N. 72. ♦ Lipsit de forță morală. Leana (cu frică): Cin’ să mai fie? – Cine mai e? – (topită) Mama. DELAVRANCEA, O. II 369. ♦ Măcinat, descompus, dezagregat. Cînd topit îmi va fi corpul, voi fi cîmpul plin de flori. MACEDONSKI, O. I 97.