ABANOS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr de culoare negru-lucios. – Din tc. abanoz.

EBEN s. n. Varietate de lemn tare, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și intrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus.

EBENIN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca abanosul. – Din fr. ébénin.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire. ◊ Expr. A călca (sau a trece, a păși) pragul (casei) = a) a ieși din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acțiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului ușii. ◊ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe. ♦ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință; cămin, familie. ◊ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ P. gener. Proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic. ◊ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = mărime minimă a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzație abia perceptibilă. 7. Bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fixează perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

ABANOS s. (livr.) eben.

EBEN s. v. abanos.

abanos s. m., (arbori) pl. abanoși

ABANOS ~și m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face mobilă de lux. 2) Lemn al acestui arbore. /<turc. abanoz

EBEN n. rar Lemn de culoare neagră, obținut din arbori exotici, folosit la confecționarea mobilei de lux și a unor instrumente muzicale; abanos /<fr. ébene, lat. ebenus

abanos, s. m. – Lemn din specii de copaci exotici, greu, foarte tare, de culoare neagră. – Mr. abanoz. < Tc. abanos, din ngr. ἔβενος (Roesler 587); Șeineanu, II, 5; REW 2816; Lokotsch 3); cf. ngr. ἀμπανός, bg. abanos, alb. abanos

EBEN s.m. (Liv.) Abanos. [< fr. ébène].

EBENIN, -Ă adj. (Liv.) Asemănător abanosului; negru ca abanosul. [Cf. fr. ébénin, it. ebenino].

EBENIST s.m. Tîmplar care execută mobilier din lemn de abanos; (p. ext.) tîmplar de mobilă fină, de lux. [< fr. ébéniste].

tumbac, tumbacuri, s.n. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac.

EBEN s. n. abanos. (< fr. ébène, lat. ebenus)

EBENIN, -Ă adj. asemănător abanosului. (< fr. ébénin)

ABANOS, abanoși, s. m. Arbore exotic căutat pentru lemnul lui negru, greu și durabil (Diospyros ebenum); lemnul acestui arbore. – Tc. abanoz.

ABANOS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Diospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz.

castaniete (< it. castagnette, nacchere; engl. castagnets; fr. castagnettes; germ. Kastagnetten), instrumente autofone de percuție, formate din două plăcuțe din lemn de abanos, scobite în formă de cochilie, fie legate între ele cu o coardă (tip pop.), fie fixate de un mâner din lemn (tip orch.). Cunoscute din antic., la greci și romani, pentru acompanierea anumitor dansuri, c. au rămas până în zilele noastre instr. pop. în Spania și în unele regiuni din Italia și Franța. În sec. 19 sunt introduse în muzica de operă de către Wagner (Tannhäuser), Saint-Saëns (Samson și Dalila), Bizet (Carmen) ș.a.

CAMERUN 1. Republica ~, stat în Africa Ecuatorială, cu ieșire la G. Guineii; 475,4 mii km²; 11.54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și engleza. Cap.: Yaoundé. Orașe pr.: Douala, Nkongsamba, Maroua. Este împărțit în zece prov. ad-tive cu 50 departamente. Podiș întins traversat de lanțuri muntoase, între care masivul Adamaoua în centru. În zona litorală apare masivul vulcanic C. (4.070 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (pînă la 10 mii mm anual), care determină existența pădurii exuberante pe coastă și tropicală în care mai mare parte a țării; în nord vegetație de savană. Expl. de petrol (8,64 mil. t 1989), huilă, aur și bauxită. Pe 14,7% din supr. țării, se cultivă manioc (1,53 mil. t 1989), sorg, arahide, porumb (430 mii t, 1989); orez; plantații de cacao (440 mii ha, 120 mii t, 1989), trestie de zahăr (1,3 mil t. 1989), bananieri (1,15 mil. t, 1989) și arbori de cauciuc (31,2 mii t cauciuc natural, 1989). Se cresc bovine (4,6 mil. capete, 1989), ovine (3,2 mil capete, 1989), porcine (1,3 mil. capete, 1989). Pescuit: 82.5 mii t (1988). Pădurile ocupă 52,1% din terit. țării și sînt bogate în esențe valoroase (abanos, mahon, okoumé). Întreprinderile ind. ale C. produc energie electrică (2, 4 miliarde kWk, 1988), aluminiu (79 mii t, 1987), ciment, conserve de carne, uleiuri vegetale, zahăr ș.a. Cf.: 1,2 mii km. Căi rutiere: 67 mii km. Moneda: 1 C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao și cafea (c. 40%), petrol, lemn prețios, bumbac, aluminiu, cauciuc natural, banane, bumbac ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, semifabricate și materii alim. – Istoric. În ev. med. timpuriu, pe terit. C. au exista mai multe state (Bornu, Bagirmi). În sec. 17, C. a devenit una dintre sursele comerțului de sclavi negri pentru America. În 1884, Germania proclamă C. colonie. După primul război mondial, cea mai mare parte a țării a trecut sub administrația Franței ca terit. sub mandat al Ligii Națiunilor, iar partea de NV, sub administrația Marii Britanii. La 1 ian. 1960, C. francez a devenit stat independent, sub denumirea de Republica C. În 1961, ca urmare a unui plebiscit, partea de N a C. britanic a intrat în componența Nigeriei. Totodată partea de S a C. britanic (devenită C. de Vest) s-a unit cu Rep. C. (devenită C. de Est), constituind Rep. Federativă c. În 1972, în urma unui plebiscit, este adoptată o nouă Constituie, care proclamă C. stat unitar cu numele de Republica Unită C., iar din 1984 de Republica C. Este o republică prezidențială. Puterea executivă este deținută de un cabinet numit de președinte, iar cea legislativă de președinte și Adunarea Națională. 2. Masiv muntos vulcanic activ în Africa de Vest (Rep. Camerun) pe țărmul G. Guineea. Alt. max.: 4.070 m (vf. Fako). Ultima erupție: 1959. Climă ecuatorială umedă (c. 10.000 mm/an). Păduri ecuatoriale.

limbă (it. tastiera, tasto; fr. touche; germ. Griffbrett; engl. stop), parte ce intră în construcția instrumentelor cu coarde și arcuș, fiind fixată pe gâtul acestora. Pe ea se află, culcat, prăgușul și deasupra ei sunt întinse coardele*. L. se confecționează din abanos. Pe l. acționează degetele prin apăsare în scopul scurtării coardelor [v. poziție (2)], din care rezultă înălțimile (2) diferite ale sunetelor. Cântând cu arcușul deasupra l. (tastierei) (sulla tastiera* sau sul tasto) se obțin sunete moi și catifelate. Sin. tastieră (2).

tastă (< it. tastare „a pipăi”), clapa (I) care, prin apăsarea sau lovirea cu degetele, pune în funcțiune mecanismul de producere a sunetelor la instrumentele cu claviatură* (pian*, orgă*, clavecin* etc.). T. albe, acoperite cu fildeș, reprezintă gama* diatonică* do major iar t. negre, din abanos, corespund semitonurilor*. La unele instr. vechi, culorile sunt distribuite invers.

negru-abanos adj. De culoare negru intens, ca abanosul ◊ „Aici se vor ridica hale pentru adăpostirea a 10000 de nurci, îndeosebi din varietățile topaz, negru-abanos și alb.” R.l. 5 VIII 67 p. 1 (din negru + abanos)

abanós m. ca copac și n. ca materie (turc. abanos și -oz, d. pers. abnus, ar. ebenüs, care vine d. vgr. ébenos, iar acesta d. ebr. eben, peatră; lat. ébenus [copacu] și ébenum, it. ébano, fr. ébène fem.) Un copac din India (diospýros ébenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens și apreciat în strugărie, nu plutește pe apă și cînd cade, dacă e în formă de băț, se frînge ca sticla. Fig. Păr de abanos, păr foarte negru. Adv. A rămînea abanos a nu maĭ îmbătrîni (pin aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezește). – Barb. ebén (după fr.).

CONGO, Republica Populară ~, Stat în Africa Ecuatorială; 342 mii km²; 2,25 mil. loc. (1989). Limba de stat: franceza. Cap.: Brazzaville. Orașe pr.: Pointe-Noire, Loubomo ș.a. Este împărțit în nouă regiuni și șase comune. Țara corespunde unui podiș întins și puțin înalt (alt. max. 1.040 m) care coboară în trepte spre E (către valea fl. Congo/Zair, care este navigabil în întregime pe terit. C.) și domină în SV o îngustă cîmpie litorală. Climă ecuatorială cu temperaturi constante (27-32°C) și precipitații bogate (1.200-1.700 mm/an). C. 2/3 din terit. este acoperit de o pădure tropicală umedă (arbori de cauciuc, mahon, okoumé, abanos). Expl. de petrol (7,39 mil. t, 1989); se mai extrag min. de cupru, zinc, diamante și săruri de potasiu. Activitatea agricolă antrenează c. 60% din populația activă. Se cultivă pe 0,5% din supr. țării bananieri, arahide, palmieri de ulei, arbuști de cacao, cafea, trestie de zahăr (400 mii t, 1989), tutun, ananas (155 mii t, 1989). Pentru consumul intern se cultivă orez, porumb, manioc (760 mii t, 1989), batate. Se cresc caprine, ovine, bovine. Pescuit: 41,8 mii t (1988). Ind. C. este reprezentată de întreprinderi de prelucr. a lemnului, a produselor agricole (zahăr, 35 mii t, 1989, țigarete, ulei de palmier ș.a.) și de ciment, îngrășăminte chimice, textile ș.a. C. f.: 1.040 km. Căi rutiere: 12 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă petrol (90%), produse petroliere, lemn și produse din lemn, diamante, zahăr ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse alim., bunuri ind. de larg consum, produse chimice, textile ș.a. – Istoric. Din sec. 15-16 pe terit. C. au existat mai multe formațiuni statale (Makoko, Loanga). La sfîrșitul sec. 19 terit. actual al C. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie; între 1910 și 1958 a fost inclus, sub denumirea de Congo Central, în componența fostei Africi Ecuatoriale Franceze; în 1958, C. a fost proclamat rep. (cu autonomie internă) în cadrul Comunității Franceze, iar la 15 aug. 1960 a devenit stat independent, sub numele de republica C. (din dec. 1969, Republica Populară C.). În 1969-1977, șeful statului a fost N. N’Gouabi, după asasinarea căruia (mart. 1977), organul suprem al puterii de stat a devenit Comitetul Militar al Partidului Congolez al Muncii (P.C.M.). Șeful statului și al guvernului este președintele, iar puterea legislativă este exercitată de Adunarea Națională Populară.

calembéc n. (turc. kalembek). Vechĭ. Un fel de lemn negru mirositor din India. V. abanos.

*ében, V. abanos.

*ebenín, -ă adj. (lat. ebéninus, d. vgr. ebéninos). De abanos. Fig. Negru ca abanosu: păr ebenin.

*ebeníst, -ă s. (fr. ébéniste). Care lucrează orĭ vinde obiecte, mobile ș. a. de abanos orĭ de alte lemne prețioase.

*incrustéz v. tr. (lat. in-crustare, d. crusta, coajă). Lipesc (aplic) plăcĭ dintr’o substanță pe alta formînd desemne: a incrusta sedef pe abanos. Acoper c’un strat petros. V. refl. Mă lipesc tare de o suprafață. Mă acoper c’un strat petros. Fig. Mă întipăresc adînc: mincĭunile demagogilor s’aŭ incrustat în mintea cea simplă a țăranuluĭ. – Și încr-.

FOWLES [fáulə], John (1926-2005), romancier englez. Scriitor cerebral, experimentează în domeniul formei, folosind procedee diverse (inclusiv cele ale romanului polițist) pentru a investiga relația dintre realitate și iluzie („Colecționarul”, „Magicianul”, „iubita locotenentului francez”, „Turnul de abanos”, „Daniel Martin”).

GABON, Republica Gaboneză (République Gabonaise), stat în partea central-vestică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (950 km); 267,7 mii km²; 1,28 mil. loc. (1993). Limba oficială: franceza; uzuală: fang (bantu). Religia: creștină (catolici 65,2%, protestanți 18,8%), animistă (2,9%). Cap.: Libreville. Orașe pr.: Port-Gentil, Franceville, Lambaréné. Este împărțit în nouă regiuni administrative. Trei trepte de relief: câmpia litorală (în V), zona muntoasă (alt. max. în vf. Mont Iboundji: 1.575 m) în centru, podișurile drenate de fl. Ogooué (în E). Climă ecuatorială, vegetație luxuriantă, păduri cu esențe valoroase (okoumé, ozigo, acaju, abanos) ocupând 74,7% din terit. țării (lemn – 4,3 mil. m³, 1991). Expl. de petrol (13,8 mil. t, 1990), gaze naturale, min. de mangan (1,2 mil. t, 1989, locul 3 în lume), uraniu (870 t, 1989), aur; importante zăcăminte de min. de fier. Ind. de prelucr. a lemnului (cherestea, placaje, furnire), a produselor agricole (zahăr, ulei de palmier ș.a.). Agricultura se practică pe 1,7% din terit. țării: manioc, batate, yams, porumb, trestie de zahăr (210 mii t, 1991), banane (9 mii t, 1991), arahide, cacao, cafea. Pescuit: 17,6 mii t pește (1990). C. f. (1991): 668 km. Căi rutiere (1991): 7,3 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Export (1989): petrol brut, lemn brut și prelucrat, min. de mangan, uraniu ș.a. Import (1989): utilaje ind. și mijloace de transport, produse agro.-alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. În sec. 15, litoralul G. este explorat de navigatorii portughezi; în 1839, francezii fondează prima așezare pe malul stâng al estuarului G. Ocupat de trupele franceze la sfârșitul sec. 19, G. este inclus în 1886 în colonia Congo Francez, iar din 1910, în componența Africii Ecuatoriale Franceze. În 1958, G. a devenit republică autonomă, în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat rep. independentă. În 1993 au loc primele alegeri libere multipartite, câștigate de Omar Bongo (la putere din 1967). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament unicameral (Adunarea Națională), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri.

EBÉN (< fr., lat.) s. m. 1. Denumire generică pentru esențele lemnoase de culoare închisă, grele, dure, cu pori foarte fini. V. abanos. 2. Nume dat esenței lemnoase a arborelui de palisandru (ex. e de Sénégal, e. de Mozambic). 3. E. verde = nume dat esenței lemnoase de culoare brun-măsliniu-vânăt, ce se obține din specia Diospyros crassifolia.

PUNT, Țara ~, nume sub care era cunoscută în Egiptul antic regiunea din Africa răsăriteană cuprinsă între Marea Roșie și G. Aden, corespunzând astăzi regiunii de coastă a statelor Eritreea șI Djibouti. De aici negustorii aduceau fildeș, aur, abanos, smirnă ș.a.

1) tumbác și tumbéchĭ n., pl. urĭ (turc. tumbak, bobiță). Vechĭ. Abanos, lemn negru: cu toĭag de liliac și mătăniĭ de tumbac (P. P.).

abanós s.m. 1 (bot.) Arbore exotic din zonele tropicală și subtropicală (mai ales din India), cu lemnul negru, greu, tare și durabil (Diospyros abenum). 2 Lemnul acestui arbore folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben. Un lung caic de abanos În aur prelucrat (ALECS.). ◊ Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. • pl. -oși. /<tc. abanoz, ngr. αµπανός, bg. абанос, alb. abanos.

abanos s. m., (arbori) pl. abanoși

abanos m. 1. arbore din India al cărui lemn e negru și tare, întrebuințat în tâmplărie fină și în strungărie (Diospyros ebenum); 2. fig. foarte negru: păr de abanos. [Turc. ABANOS, din gr. ébenos]. ║ adv. sdravăn, tare ca abanosul; șade tot abanos, țeapăn și vârtos PANN.

eben n. 1. Bot. abanos, arborele și lemnul său; 2. de un negru frumos: un păr bogat și negru de eben strălucitor BOL.

ebenist m. lucrător în abanos și în alte lemne din cari se fac mobile.

hazran n. od. 1. unul din insigniile boierești și în special al marelui Ban; 2. cârja episcopilor și arhimandriților: baston de abanos cu căpătâiul de argint. [Turc. HAZARAN, baston de bambu].

mahon n. lemnul numit și acaju: scaune de mahon și de abanos. [Turc. MAHUN].

CORDAR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

EBEN s. n. Varietate de lemn dur, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și întrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire. ◊ Expr. A călca (sau a trece, a păși) pragul (casei) = a) a ieși din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acțiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului ușii. ◊ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe. ◊ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință; cămin, familie. ◊ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format din materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ P. gener. Proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic. ◊ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = minimul de intensitate al unui stimul la care este posibilă percepția sa. 7. Bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fixează perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.

ABANOS, abanoși, s. m. Arbore exotic cu lemnul negru, greu și durabil (Diospyros ebenum). Foiuleană de-abanos, La luncuța rară-n jos Trece Ghiță cel frumos. ȘEZ. II 80. ♦ Lemnul acestui arbore. Un lung caic de abanos în aur prelucrat. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ Fig. [Femeia] lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87.

EBEN s. m. (Franțuzism) Varietate de lemn tare, greu și de culoare închisă, dat de diferiți arbori exotici; abanos.

EBENIN, -Ă, ebenini, -e, adj. (Rar) Negru ca abanosul. Fața-și ascunde l-a lui sărutare În păr ebenin. EMINESCU, O. I 5.

EBENIST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. Persoană care confecționează sau vinde obiecte de tîmplărie de lux, în special de abanos.

BAGHETĂ, baghete, s. f. 1. Bețișor subțire; nuielușă, vărguță. Cu o mînă... cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. ◊ Baghetă magică = bețișorul de care se servesc scamatorii în operațiile lor. La un semn al baghetei sale magice [scamatorul] făcea să apară... doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. ♦ Vargă ușoară și nu prea lungă cu care dirijorii de cor și (mai ales) de orchestră bat măsura și conduc execuția ansamblului muzical; fig. priceperea, talentul dirijorului. Cîntecul urcă pe culmile intensității în urmărirea atentă a zborului repezit al baghetei dirijorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 4/1. ♦ Bețișor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale (toba mică, țambalul etc.). ♦ Vergeaua de lemn pe care stă întins părul arcușului. Nume generic dat unor piese cilindrice subțiri din organismul unei mașini.

FOIULEANĂ, foiulene, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). Foiuleană de-abanos, La luncuța rară-n jos Trece Ghiță cel frumos. ȘEZ. II 80.

BRONZAT, -Ă, bronzați, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. (Despre piee, p. ext. despre persoane) Cu pielea pîrlită, arsă, înnegrită (de soare, vînt etc.). Pe fața bronzată a omului se vede mulțumirea. CAMILAR, TEM. 50. Temistocli, vechi căpitan de lungă cursă, bronzat, cu barba neagră de abanos, cu șapca pe ceafă, își povestea tinerețea. BART, E. 26.

AUTOMATIC, -Ă, automatici, -e, adj. De automat. [Doi urși polari] fac ocolul bazinului... Labele se ridică și se așază cu o regularitate automatică. ANGHEL, PR. 114. ◊ (Adverbial, fig.) Dreaptă ca o somnambulă, ea lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87.

CLAVIR, clavire, s. n. (Învechit) Pian. Ea lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87. A găsit clavirul spart cu toporul în mii de bucăți. GHICA, S. 43. – Variantă: (învechit) claviriu (EMINESCU, N. 46) s. n.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Placă de lemn sau de abanos, aplicată la vioară sau la cobză, de care sînt legate coardele. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrău- Iui pentru a se întinde pînza; încordător, sucitor.

IMN, imnuri, s. n. Cîntec de laudă, adesea cu caracter festiv sau ocazional, compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment etc. Impresia de vară o dă Coșbuc în acest imn [Vara] prin cîteva trăsături, alese cu un superior simț artistic din diversitatea aspectelor naturii. IBRĂILEANU, S. 137. Un lung caic de abanos În aur prelucrat, Cu imnuri din Coran frumos Pe margine săpat. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ (Poetic) Cîntă ciocîrliile Imn de veselie; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. Imnul tăcerii neturburate se înălța de pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 180. Voi ați cîntat cu glas fierbinte Naturii calde imnuri sfinte. COȘBUC, P. I 90. ♦ Cîntec solemn adoptat ca simbol al unității de stat sau de clasă. Imn național. ▭ În acordurile imnului R.P.R. și ale imnului U.R.S.S. s-a înălțat gloriosul pavilion sovietic. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2796. - Pl. și: (învechit) imne (NEGRUZZI, S. I 206).

MĂTĂSĂRIE, mătăsării, s. f. 1. Cantitate mare de mătăsuri. La belșugul de abanos și de mahon, de mătăsării... iubirea de flori a chiriașului, împinsă la patimă, adăoga o nebunească risipă de trandafiri. M. I. CARAGIALE, C. 37. 2. (Învechit) Țesătură de mătase; produse confecționate din această țesătură. Logodnica îi ceruse să-i facă o haină de o mătăsărie foarte scumpă. ISPIRESCU, L. 399. Ia mătăsăria cea albă, colțunii, colanul și ce mai are. NEGRUZZI, S. I 32. Să îmi cumpăr o mătăsărie după placul meu. GORJAN, H. I 158. 3. (Învechit) Meseria de mătăsar (1). Băbacă, cît pentru a învăța mătăsăria, răchieria și creșterea oilor spaniolești, aceasta o doresc și eu din toată inima me. KOGĂLNICEANU, S. 107.

ÎNDEMÎNATIC, -Ă, îndemînatici, -e, adj. 1. Priceput la orice lucru; iscusit, dibaci, destoinic, abil. Mîinile-i... pare că pierduse îndemînatica lor agerime. ODOBESCU, S. I 130. (Și în forma îndemînatec) Cu o mînă ce se silea să pară indemînatecă, cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. Iute și îndemînatecă umbla de colo-colo și punea toate la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ♦ (Adverbial) Cu îndemînare. Discuția trecea într-un domeniu ferm, în care se descurca îndemînatic. VORNIC, P. 164. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. (Atestat în forma îndemănatec) Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemănatecă. CREANGĂ, P. 106. 3. (Învechit) Potrivit, favorabil, prielnic, corespunzător. (Atestat în forma îndămănatic) Au început... a încunjura muntele, ca doar va găsi loc îndămănatic de lăcuință. DRĂGHICI, R. 48. – Variante: îndemănatec, -ă, îndămănatic, -ă, îndemînatec, -ă adj.

OBOI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat, în formă de tub cu ancie dublă, construit din lemn (de abanos sau de cedru), cu găuri și clape, folosit mai ales în orchestră; are o sonoritate potrivită pentru a crea o atmosferă pastorală melancolică. Alăturea ursuz platanul mîncat și găurit de ploi Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. N 37. O instrumentație bizară din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul. HOGAȘ, M. N. 86.

MIGRAȚIA CUVINTELOR s. f. + s. n. (cf. fr. migration, lat. migratio + lat. conventus „adunare”, „întrunire”, conventum „înțelegere”): fenomen de răspândire a formelor, a cuvintelor pe zone geografice întinse, potrivit unor condiții favorabile. Este unul din factorii principali ai transformărilor lingvistice: întovărășind, de obicei, lucrurile, obiectele, obiceiurile, cuvintele iradiază (se propagă), din anumite centre (vetre folclorice și etnografice) și „călătoresc” spre graiurile învecinate și mai departe, suferind din partea acestora o anumită influență. Condițiile geografice pot facilita „călătoria” cuvintelor, a formelor literare (văile, cursurile de apă mijlocie navigabile și munții ușor de trecut pot asigura o ambianță propice contactelor lingvistice) sau pot îngreuna această „călătorie” (munții și apele mari, greu de trecut, pot constitui adevărate bariere naturale în calea propagării formelor lingvistice). Cuvintele „călătoresc” fie în interiorul aceleiași limbi, realizând unitatea lingvistică a vorbitorilor unei țări, fie de la o limbă la alta, îmbogățind vocabularul acestora. Din Dicționarul de cuvinte călătoare al lui Al. Graur cităm următoarele asemenea cuvinte migratoare, venite în limba română printr-o întreagă filieră: abanos < ar. abanus < gr. ebenos < egipt. hbjn (poate de origine nubiană); algebră < fr. algèbre < lat. med. algebra < ar. ğabr „restabilire” (titlul unei cărți); ananas < fr. ananas < sp. anana < amer. anana; balcon < fr. balcon < it. balcone < pers. bālāhānä (< bālā „înalt” + hānä „casă”); balon < fr. ballon < it. derivat ballone „minge mare” < it. dialectal balla „minge” < v. germ. balla „glonț”; banană < fr. banane < port. banana < limba „soso” din Guinea: banana; barbar < fr. barbare < lat. barbarus < gr. barbaros „sălbatic” < sumer. barbar „străin”; bumbac < scr. bumbak < tc. pambuk < pers. pämbä; cafea < ngr. kafes < tc. kahve (Kaffa, regiune din Etiopia, patria cafelei) etc.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau piesă de lemn, de piatră etc. așezată la intrare, de obicei mai ridicată decît suprafața de la intrare. Pe sub pragul ușii o șuviță neagră de apă, ca un șarpe, a vîrît capul. C. PETRESCU, S. 57. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, în amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ Partea de jos a unei porți. Pe cărare-n bolți de frunze Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale... Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. ♦ (Determinat prin «de sus») Partea de sus, orizontală, a tocului ușii, care leagă cele două părți laterale. Ieși plecîndu-se adînc să nu se lovească cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 199. ◊ Expr. A se lovi (sau a se izbi) cu capul de pragul de sus = a trage învățătură dintr-o pățanie, a cîștiga experiență. Își zicea că... băiatul se va cuminți cînd se va izbi el însuși cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 50. 2. (De obicei precedat de prepoziții) Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință. Din prag privește bătrînica Cum se tot duce mărunțel. DEȘLIU, M. 17. Fetele și nevestele din sate, pe la praguri, pe la porți, privind la noi... poate-și ziceau: frumos cal, cutezător voinic! GALACTION, O. I 78. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi Că-n urm-a-nebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) Din prag în prag = din casă în casă. Vestea alergase ca focul din, prag în prag. SADOVEANU, O. VII 79. A călca (sau a trece) pragul casei (sau pragul cuiva) = a) a veni în casa cuiva, a vizita pe cineva. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele. CARAGIALE, O. III 34; b) a ieși din casă. Și tu, bade, – așa-i gîndit, Că dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi... Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva, a se împotrivi, a se opune. S-a găsit una cu ochii verzi și cu sprîncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă. SADOVEANU, B. 50. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, opunîndu-se cu dîrzenie la ceva sau somînd pe cineva să facă ceva. Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi punea picioru-n prag, s-o potolească, ori o trimitea înapoi la babacă-său. CARAGIALE, O. III 33. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a colinda. 4 Porțiune de teren din față ușii. Noaptea strălucitoare de iulie se boltea solemnă și încremenită deasupra satului. Dormeau adînc și cîinii făcuți covrig în pragurile caselor. V. ROM. mai 1953, 119. ♦ (Rar) Temelie. Înainte vreme, în așa loc ș-așezau pragul căminului cei cari, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Fig. Loc de intrare sau de ieșire; început sau sfîrșit. Crăpau mugurii liliecilor și mirosea în aerul mahalalei a rod. Se trecea, de fapt, pragul iernii, către tinerețea unei primăveri adevărate. SAHIA, N. 111. Numai dragostea cea vie, Zi și noapte tot învie Pe aripi de bucurie; Și s-alintă-așa cu drag Pe al tinereții prag. BELDICEANU, P. 84. Moldova este pragul întîiului meu pas. ALECSANDRI, P. A. 138. ◊ Loc. prep. În pragul... = la începutul..., în fața..., în apropierea..., în momentul cînd urmează să înceapă ceva. În pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. GOGA, P. 20. După atîta vreme scursă ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii. BART, S. M. 12. Natura surîdea, în pragul primăverii, cam tristă. D. ZAMFIRESCU, R. 91. 4. Ridicătură a fundului albiei unei ape curgătoare, sau banc de depuneri format din materialele transportate de apă. Pîrîul Șerpilor se rostogolește clocotind din întunecimi de pădure și saltă peste un prag, în cascadă. SADOVEANU, O. A. II 198. Sunînd din unde, se aruncă pîrîul pe praguri de stînci. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ◊ Prag de fund = baraj mic făcut în albia unui rîu sau a unui torent, pentru, a împiedica săparea albiei de către ape; obstacol la gura unei ape pentru a opri intrarea aluviunilor. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafață unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ Discontinuitate care apare în relief pe suprafața plană sau cilindrică a unui organ de mașină sau a unui ghidaj de alunecare datorită uzurii prin frecare. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi de stare, deasupra sau dedesubtul căreia nu se mai poate petrece un anumit fenomen; limită. ♦ (Med.) Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 7. Bucățică de lemn de abanos sau de os de elefant, care se fixează perpendicular pe capătul superior al punții instrumentelor muzicale și pe care se sprijină coardele pentru a nu se atinge de această punte.

SIMPATIC, -Ă, simpatici, -e, adj. 1. (Despre persoane, rar despre lucruri) Care inspiră simpatie; plăcut, atrăgător. Am aflat răspunsul de la slujitorul acela al meu care-ți este domniei-tale simpatic. SADOVEANU, Z. C. 29. Fetele profesorului de limba romînă... erau mai urîțele, dar foarte bune și simpatice. REBREANU, I. 97. Ea lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir, Pe cînd ochii ei în zare urmăresc un chip simpatic, Rentregind cu-ncet conturul unui dulce suvenir. MACEDONSKI, O. I 87. Simpatica muzică a lui Weber, așa plină de suave melodii, pare că netezește, cu suflare lină, toate asprimile. ODOBESCU, S. III 99. 2. (Învechit) Care dă dovadă de simpatie (pentru cineva sau ceva); plin de simpatie. De cele mai multe ori, durerea lui Beldiceanu are tonul larg și simpatic al altruismului. IONESCU-RION, C. 127. ♦ (Rar) Favorabil. O cronică simpatică acelui dintre pribegi care ajunsese astfel la domnie. IORGA, L. I 347. 3. (În expr.) Sistem nervos simpatic sau (substantivat, n., învechit) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni și din fibre nervoase, care reglează, sub controlul scoarței, funcțiile glandelor și ale organelor interne. Ganglioni (nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi) care fac parte din sistemul nervos simpatic. Rothberger și Winterberg, lucrînd pe mamifere, au emis părerea că medicamentele digitalice excită terminațiile simpatice. DANIELOPOLU, F. N. II 35. Granulațiunile coloidale din celulele ganglionilor spinali și simpatici și din centrii nervoși sînt izolate și nu constituie aglomerațiuni. MARINESCU, P. A. 50. Cerneală simpatică = cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea ei cu diferite soluții speciale (și care se folosește pentru a scrie texte secrete).

SOMNAMBUL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism. Cu ochii țintă în vid privea ca un somnambul. BART, S. M. 78. Dreaptă ca o somnambulă ea lovește-automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87. El nu vede pe unde calcă, nu se uită la nimeni; și merge ca un somnambul, parc-ar pluti. VLAHUȚĂ, O. A. 441.

abanos s.m. Lemnul unui arbore exotic, de culoare neagră, din care se fac mobile, instrumente muzicale de suflat etc.

SUBȚIRATIC, -Ă, subțiratici, -e, adj. 1. Subțire (I 1.). Luna în creștere călătorește subțiratică, de-a lungul pridvoarelor de abanos. GALACTION, O. I 218. În crini e beția cea rară: Sînt albi, delicați, subțiratici. MACEDONSKI, O. I 181. Trei stînjeni cvadrați de grădină englezească cu vreo șese salcîmi slabi și subțiratici ce nu sînt buni nici de foc, nici de umbră; atîta tot. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ (Despre oameni) Zvelt, slab. Crîșmarul, om cărunt, negricios și subțiratic; nu părea posac și avea ochi ager. SADOVEANU, B. 165. Era un bărbat subțiratic, înalt, cu o mustață mică, mătăsoasă. CAMIL PETRESCU, O. I 110. ◊ (Substantivat) L-am cunoscut. Un subțiratic chel, spîn și cu ochelari. SADOVEANU, A. L. 170. 2. (Despre glas, voce) Subțire (I 5). Măria-ta, se ridică un glas subțiratic, tîrgu-i plin de oaspeți. SADOVEANU, Z. C. 334. – Variantă: supțiratic, -ă (CREANGĂ, P. 200) adj.

ARBORI. Subst. Arbore, arboraș (dim., rar), copac, copăcel (dim.), pom. Abanos, eben; acaju, mahon; arbore-de-cacao; arbore-de-cauciuc; arbore-de-pîine; arin; arțar, arțăraș (dim.); banan, bananier (livr.); baobab; brad, brăduț (dim.), brădișor, brăduleț, brăduliță (rar), brădan (reg.), brădănaș (dim., reg.), brădui, brăduștean, tîrș, tîrșuț (dim.); calembec (înv.); castan, castan-sălbatic, castan-porcesc; cedru; cer; chinchină; chiparos; chitru; coconar; cocotier; cola; corn; curmal; dafin, laur; eucalipt; fag, buc (reg.); fistic; frasin; frasin-de-munte; mojdrean, urm; gaiac; gîrneață (reg.), gîrniță (reg.); gorun, slădun (reg.); hicori; jugastru; livan; manghier; manglier; măslin; mesteacăn, mestecănaș (dim.); migdal; molid, molidaș (dim.), brad-negru, brad-roșu; nuc, nuculeț (dim.), nucuț, nucșor; palisandru; palmier, palm (neobișnuit); paltin, păltinaș (dim., pop.), păltinel (pop.), păltior (pop.); papaia; pin; platan; plătică, roșcov-sălbatic; plop, plopușor (dim., rar), plopuț (reg.), plop-alb, plop-negru, plop-tremurător, plop-de-munte; plută, plutaș, plop-plutaș, plop-piramidal; portocal, oranz (înv.), răchită, răchițică (dim.); rodiu, rodier (rar); roșcov; salcă, sălcuță (dim.); salcie, sălcioară (dim.), sălcică, salcie-pletoasă, salcie-plîngătoare; salcîm, acaț (reg.); santal; scorțișor; sicomor; smochin; sorb; stejar, tufan, stejărel (dim.), stejăraș, ghindar (reg.); tamarin; tec; tei, teișor (dim.), teiuleț; terebinț; tufar; tufan; tuia, arborele-vieții; ulm; velniș; ylang-ylang; zadă. Arboret, pădure, pădurice (dim.), păduriță, păduriște (rar), rediu (reg.); crîng, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), selbă (rar), tufărie, tufăriș, tufiș; dumbravă. Arbori-cultură; arboricultor. Dendrologie, dendrografie. Adj. Dendrologic. Vb. A planta, a sădi. A crește. V. arbust, creangă, fructe, frunză, pădure, plante ornamentale, pomi fructiferi.

NEGRU. Subst. Negru, culoare neagră, negreală, negreață; înnegrire, înnegreală (rar), negritură (rar), cernire, cernit (pop.), cănire (pop.). Brunet; arăpilă (pop.). Cioară (fig.), cioroi (fig.). Rasă neagră; negroid; negru, arap (pop.). Adj. Negru, de culoare neagră; negru ca tăciunele, tăciunat, (negru) ca pana corbului, corbiu (rar), negru ca abanosul, ebenin, negru ca smoala, negru ca păcura, păcuriu (rar), înnegrit, cernit, întunecat, fumuriu, lai (pop.); negricios, negrișor (dim.), negrior (pop.), negriu, negruț, smolit, cătrănit, tuciuriu, brunet, brun, oacheș, țigănos, smead, smedior (dim., pop.), smedișor, bărnaci (reg.). Vb. A (se) face negru, a (se) înnegri, a (se) negri (înv. și pop.); a cerni (pop.), a căni (pop.). V. cafeniu, întuneric.

ABANOS s. (livr.) eben. (Lemn de ~.)

DIOSPYROS L., ABANOS, fam. Ebenaceae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale, cca 195 specii, arbori ornamentali și fructiferi, cu lemn foarte tare, deseori negru. Frunze alterne (cca 10 cm lungime, 5 cm lățime), foarte decorative, mari, eliptic-ovate, coriacee, verzi-închis pe partea superioară și lucioase și mai deschise pe partea inferioară. Flori albe-verzui, unisexuate sau hermafrodite, monoice sau dioice. Fructe mari, comestibile. Specii puțin rezistente la ger, rezistente la secetă.

eben s. v. ABANOS.

abanos sm [At: (a. 1669) DOC., ap. HEM 67 / Pl: ~oși / E: tc abanos, ngr εφενος] 1 Arbore din familia ebenaceelor, cu lemnul negru, greu și tare. 2 (Spc) Lemnul abanosului (1) folosit la fabricarea unor mobile de lux, a unor instrumente muzicale de suflat etc.

armonică sf [At: TIM. POPOVICI, D. M. / V: ~nie² / S și: (înv) h~ / P și: (înv) h~ / Pl: ~ici / E: ger [Mund] sau [Zieh] Harmonika, it armonica] 1 Mic instrument de suflat cu ancii de abanos. 2 (Șîs ~ de gură) Muzicuță. 3 (Reg; șîf ~nie²) Acordeon de dimensiuni reduse, acționat prin butoane. 4 (Lpl) Tonuri secundare și suprapuse care însoțesc orice ton principal. 5 (Teh)^[1] Dispozitiv cu formă de burduf cu mai multe articulații pliante. 6 (Fig; d. haine) Încrețitură. 7 (Îe) A (se) face (ceva) ~ A (se) turti. 8 (Fiz) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. corectat(ă)

cordar [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: coardă + -ar] 1 sm (Rar) Fabricant de coarde¹. 2 sn Plăcuță din lemn de abanos, de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 3 sn Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat Si: încordător, sucitor, (reg) codârlău. 4 sn (Reg) Ferăstrău mic cu coardă, mânuit de un singur om, întrebuințat de dulgheri sau de butnari. 5 sn Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf coardă.

eben sm [At: HELIADE, L. B. II, 103/22 / Pl: ~i / E: fr ébène, lat ebenum] 1 (Bot; înv) Abanos (Diospyros ebenum). 2 Varietate de lemn tare, greu, de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, care se folosește la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative.

ebenin, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 230 / Pl: ~i, ~e / E: fr ébénin, it ebenino] 1 (Înv) De culoarea abanosului. 2 (Îvr) De abanos.

ebenist, ~ă smf [At: CONV. GEOM. 2/11 / Pl: ~iști, ~e / E: fr ébéniste, ger Ebenist] 1-2 Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. 3 Tâmplar specializat în placarea mobilei. 4 (Pex) Tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină.

ședea vi [At: PSALT. HUR. 5878 / Pzi: șed, (Mun; Olt) șez, (Trs) șeg, 3 șade, (Mol; Trs) șede; Cj 3 să șadă, (Mun; Olt) să șază / E: ml sedere] 1 (Adesea întărit prin „jos” și, pfm, „în șezut”, „în fund”, „în popou”, „în cur”) A fi așezat, sprijinindu-se pe partea inferioară a bazinului. 2 (Pfm; îe) A ~ (grecește) în inima (cuiva) sau a ~ călare în inima (cuiva) A ști tot ceea ce gândește cineva. 3 (Pfm; îe) A ~ cu curul în cenușă A fi leneș. 4 (Pfm; îe) A ~ (cu curul) în două luntri A evita o opțiune fermă (pentru a nu pierde un profit). 5 (Pfm; îae) A da dovadă de duplicitate. 6 (Pfm; îe) A ~ pe capul (cuiva) A plictisi (pe cineva) cu insistența. 7 (Pfm; îae; șîe a ~ pe urechile (sau pe spinarea) (cuiva)) A fi întreținut. 8 (Pfm; îe) A ~ (ca) pe ghimpi (sau pe spini, pe foc, pe ace, pe sponci) A fi îngrijorat. 9 (Pfm; îae) A fi nerăbdător să plece. 10 (Pfm; îe) A ~ (ca dracu) pe comoară A fi bogat și zgârcit. 11 (Pfm; îe) A ~ pe bani A fi bogat. 12 (Pfm; îe) A ~ pe saltea A trăi fară griji, fiind bogat. 13 (Pfm; îe) A ~ strâmb și a judeca (sau a vorbi) drept A discuta cu franchețe. 14 (Pfm; îae) A recunoaște adevărul. 15 (înv; îe) A ~ asupra (cuiva) A incomoda (pe cineva) cu prezența, cu pretenții exagerate. 16 (Fig. îlv) A ~ călare A călări¹ (4). 17 (D. animale sau păsări) A fi în poziție de repaus. 18 (Pop; îlv) A ~ pe ouă A cloci (1). 19 (Adesea întărit prin „jos”) A lua loc. 20 (înv; îe) A ~în (sau la) scaun A se urca pe tron. 21 (înv; cu determinări nume de animale sau echivalente ale acestora, introduse prin pp „pre” sau, rar, „spre”) A încăleca. 22 (Bis; cu determinări care indică locul) A se plasa într-un anumit loc. 23 (Adesea întărit prin „pe loc”, „locului” etc.) A se opri din mers (așezându-se). 24 (Pex) A poposi. 25 (Reg) A se odihni. 26 (De obicei la imperativ sau îcn; adesea întărit prin „la un loc”, „locului”, „binișor” etc.) A avea astâmpăr. 27 (Urmat de determinări care indică locul, poziția, situația) A rămâne câtva timp într-un anumit loc, poziție, situație. 28 (Pop; îe) A ~ cloșcă (sau moartă, abanos, îvp, molcom, smirna) A sta nemișcat. 29 (Olt; îe) A ~ cu capul pe tipsie A se căi de o faptă reprobabilă. 30 (Olt; îae) A avea o atitudine smerită. 31 (Pop; îe) A ~ cu dinții la stele (sau la soare) A nu avea mânca. 32 (Pop; îe) A ~ în pat (sau în casă) A zăcea. 33 (Reg;cereale; îe) A ~ în picioare (sau drept) A avea paiul vertical. 34 (înv; îlv) A ~ împotrivă A se opune. 35 (Pop; de obicei determinat prin „bine”, „rău” etc.; cu un complement indirect introdus prin pp „cu”) A fi în anumite relații (cu cineva). 36 (Pop; cu un complement de relație introdus prin pp „cu”) A se afla într-o anumită situație în ceea ce privește... 37 (Pop; ccd; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău”, „frumos” etc.) A i se potrivi (ceva). 38 (Ban; îe) A-i ~ cu greu A fi într-o situație neplăcută. 39 (Pop; îcn; cu determinări modale_ca „frumos”, „bine” etc.) A se cuveni (3). 40 (Pop; îe) ~ rușine Este rușinos să... 41 (Reg; îe) A ~ Ia bedreag A sta la vorbă cu cineva în văzul tuturor. 42 (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) la inimă A fi preocupat de ceva. 43 (Pop; îe) A ~ la (sau în, înv, cu) cinste A avea toată considerația. 44 (Pfm; îe) A ~ la răcoare (sau, arg, la zdup) A fi întemnițat. 45 (Pop; îe) A ~ între două hotare (sau între două scaune) A fi nehotărât. 46 (Pop; îlv) A ~ de față A fi prezent. 47 (D. obiecte) A se afla (depus sau depozitat) într-un anumit loc. 48 (D. vehicule) A staționa. 49 A avea locuința, domiciliul undeva Si: a domicilia, a locui. 50 (Pop; îe) A -laolaltă A trăi în concubinaj. 51 (Cu determinări care indică o circumstanță modală) A petrece un timp oarecare într-o anumită situație, dispoziție sufletească, stare de spirit. 52 (Pfm; îe) A – ca o mireasă A nu lucra nimic. 53 (Pfm; îae; șîe a ~ ca o fată mare) A fi timid. 54 (Pop; îe) A ~ parcă i-a murit mireasa (sau parcă i-a murit vrabia din streașină, parcă nu-i place mirele, parcă i-a căzut iapa din ham) ori a ~ ca găina în lemne A fi supărat. 55 (Pop; îae) A fi tăcut. 56 (Pop; îe) A ~ ca câinele nimănui A fi lipsit de sprijin (moral sau material). 57 (Mol; Buc; îe) A ~ ca dracu-n spini (sau pe mărăcini, în cânepă) A fi într-o situație neplăcută. 58 (Pop; îe) A ~ ca cioara-n par A fi foarte grăbit. 59 (Reg; îe) A ~ lipcă A sta lipit de cineva sau de ceva. 60 (Reg; îe) A ~ în nădejdea (cuiva) A conta pe (cineva). 61 (Pfm; îlv) A ~ (dus) pe (sau Ia) gânduri A se gândi (3). 62 (Pop; îe) A – după (cineva) A aștepta pe cineva. 63 (Pop; d. femei) A rămâne nemăritată. 64 (De obicei cu determinări finale) A-și consacra timpul unei anumite ocupații. 65 (Pop; îlv) A – de (sau la) vorbă (sau, reg, la taifas, înv, la voroavă) A vorbi. 66 (îlv) A ~ la conversație A conversa (2). 67 (Pop; îlv) A ~ la sfat A se sfătui. 68 (Pop; îlv) A ~ la rugăciune A se ruga. 69 (Pop; îlv) A ~ în priveghi A priveghea (mortul). 70 (Înv; îlv) A ~ la judecată (sau la giudeț, la divan sau a ~ spre giudecare) A judeca. 71 (Pop; cu valoare aspectuală) A fî pe punctul de a... 72 (Înv; cu determinări care indică funcția, rangul etc.) A avea calitatea, funcția de... 73 (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse prin pp „cu”) A se afla împreună (cu cineva). 74 (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”) A participa la... 75 (Adesea întărit prin „degeaba”) A nu avea nici o ocupație. 76 (Pop) A consta în... 77 (Pop) A se reduce la... 78 (Îe) A ~ turcește (sau armenește, grecește) A sta jos cu picioarele încrucișate sub corp, ca orientalii.

prag sn [At: CORESI, L. 106/5 / V: (reg) prav / Pl: ~uri / E: slv прагъ] 1 Parte de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, de obicei puțin mai ridicată față de rest, peste care se trece la intrare sau la ieșire. 2 (Șîs ~ de sus) Parte de sus, orizontală, a tocului ușii, situată între cele două părți laterale. 3 (Îe) A(-i) păși ori a(-i) trece, a(-i) călca etc. ~ul (cuiva sau a ceva) A intra la cineva sau undeva. 4 (Îae) A ieși de la cineva sau de undeva. 5 (Pex; îae) A vizita pe cineva. 6 (Îe) A (se) da (sau a se lovi, a se izbi etc.) cu capul de ~ (sau de ~ul de sus) A se convinge de unele adevăruri în urma unei experiențe personale neplăcute. 7 (Îae) A trage învățătură dintr-o întâmplare neplăcută. 8 (Îae) A câștiga experiență în urma unui insucces. 9 (Îe) A(-i) pune piciorul (sau, rar, picioarele) în (sau, rar, pe) ~ A lua o atitudine hotărâtă. 10 (Îae) A se opune în mod energic. 11 (Îae) A obliga pe cineva să facă ceva. 12 (Rar; îe) A se pune ~ A se așeza în calea cuiva, pentru a-l împiedica să treacă. 13 (Rar; fig; îae) A împiedica acțiunile cuiva. 14 (Reg; îe) A trăi la ~uri A trăi din mila altora. 15 (Reg; îae) A cerși. 16 (Îe) A fi ~ul casei A fi sprijinul, susținătorul familiei. 17 (Fam; îe) A bate ~urile A umbla de colo-colo fără rost. 18 (Fam; îae) A fi haimana. 19 (Îlav) Din ~ în ~ Din casă în casă. 20 Spațiu, porțiune din imediata apropiere a unei uși sau a unei porți. 21 Cadru al unei uși. 22 (Pex) Spațiu din cadrul unei uși. 23 Poartă. 24 (Pex) Casă. 25 (Fig) Locuință. 26 (Fig) Familie. 27 (Fig) Sediu. 28 (Rar) Temelie. 29 (Îrg; fig) Treaptă socială Si: rang. 30 (Îrg; fig) Categorie socială Si: situație, stare. 31 (Fig) Limită, margine, hotar care desparte ceva de altceva, în spațiu sau în timp. 32 (Fig) Imediată apropiere în spațiu, timp sau mod. 33 (Fig) Apropiere iminentă în timp. 34 (Fig) Început al unei situații noi. 35 (Înv; pan) Stâlp de susținere la pod¹. 36 Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape. 37 Banc de nisip și de pietriș care se formează prin depunere pe fundul apei. 38 Banc de depuneri format din materiale transportate de apă. 39 (Îs) ~ suboceanic Treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin, care separă două depresiuni oceanice. 40 (Îs) ~ glaciar Proeminență în profilul longitudinal al unei văi glaciare, care separă o treaptă glaciară superioară de alta inferioară. 41 (Înv; îs) ~ul mării Litoral. 42 Perete de piatră, stâncă peste care trece cursul unei ape, formând o cascadă. 43 (Pex) Cădere de apă Si: cascadă. 44 Ridicătură de teren în formă de prag (1). 45 Ridicătură de teren care barează trecerea. 46 Treaptă de stâncă mai înaltă decât cele din jur. 47 (Teh) Proeminență în formă de treaptă executată sau formată, în urma uzurii, pe suprafața ori muchia unei piese. 48 Bucățică de lemn de abanos, de fildeș etc. pe care se sprijină coardele la unele instrumente muzicale Si: (reg) prăguș. 49 Mică ridicătură ori linie de demarcație special amenajată pe unele terenuri de sport, pentru a indica limita de la care se efectuează săriturile atletice de lungime și triplu salt. 50 (Reg) Fâșie îngustă de pământ care a scăpat nearată între brazde, când plugul ia brazda prea mare Si: (reg) greș. 51 (Reg) Parte laterală a unei brazde. 52 (Atm; pop) Bazin. 53 (Atm; pop) Abdomen. 54 (Îdt; șîs osul ~ului) Cadă pubiană. 55 (Pop) Fiecare dintre dungile late, de diferite culori, care formează desenul țesăturilor învârstate Si: (reg) vârcă, vârstă. 56 (Reg; îs) Săptămâna de ~uri Săptămână care precedă postul propriu-zis al Paștilor, în care se mănâncă în unele zile de dulce și în altele de post. 57 (Reg; îs) Sâmbătă în ~uri Sâmbătă din săptămâna de praguri (56), închinată morților. 58 (Ban; Mun) Lemn, bârnă groasă, grindă, folosită la construcții. 59 (Reg; îs) ~ul lesei Grindă transversală, din lemn tare, care ține lipit, pe fundul apei, capătul dinapoi al coșului de pescuit. 60 (Reg; îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean, perinoc, pod, scaun. 61 (Fiz) Valoare limită, minimă sau maximă, a unei mărimi, caracteristică unui fenomen, sub care sau deasupra căreia fenomenul nu se poate produce. 62 (Fzl) Valoare minimă pe care trebuie să o aibă un factor pentru a determina declanșarea și dezvoltarea unei stări. 63 (Med) Valoare minimă a unui factor, necesară pentru a declanșa apariția unui fenomen patologic. 64 (Fzl; îs) ~ de excitabilitate Intensitate minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 65 (Fzl; îs) ~ senzorial absolut Mărime minimă a unui excitant necesară pentru a provoca o reacție abia perceptibilă. 66 (Pol; îs) ~ electoral Procent minim de voturi, diferit în funcție de țară sau de sistem electoral, pe care trebuie să-l primească un partid politic pentru a fi reprezentant în parlament.

ține [At: PSALT. HUR. 109^r/19 / V: ~a, (înv) țenea / Pzi: țin, (îvp) țiu / E: ml tenere] 1 vt A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să cadă sau să scape. 2 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) lumânarea (sau, reg, lumina) A-i fi naș (cuiva) la cununie. 3 vt (Îae) A veghea pe cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână, potrivit unui vechi obicei creștin. 4 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cununa A-i fi naș (cuiva) la cununie. 5 vt (Îe) A ~ frânele țării (sau ale împărăției) A conduce o țară. 6 vt (Îe) A ~ pâinea și cuțitul A fi stăpân pe situație. 7 vt (Îe) A ~ doi pepeni într-o mână A căuta să obțină profituri din două părți. 8 vt (Îe) A ~ în (sau, înv, supt) mână (sau mâini) (pe cineva sau ceva) A avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa. 9 vt (Îe) A ~ împrejurările în mână A stăpâni situația Si: a dispune (2), a hotărî. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ursita A fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. 11 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) foc la spate A-i fi naș cuiva la cununie. 12 vt (Îe) A ~ clanț (sau fuior) cu (cineva) A se lupta cu vorba într-o dispută, într-o conversație etc. 13 vt (Îae) A nu se lăsa intimidat de cineva. 14 vt (Îae) A nu se da bătut. 15 vt (Imt) Poftim! 16-17 vtrr A (se) apuca (pe sau de cineva sau ceva) cu mâna sau într-un anumit fel și a nu lăsa să scape. 18 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în clește A aduce pe cineva în siuația de a nu mai putea scăpa. 19 vt (Îae) A forța pe cineva să cedeze. 20 vt (Îe) A ~ cu dinții să... A dori foarte mult să... 21 vt (Îae) A face totul pentru a... 22 vt (Îe) A-și ~ sufletul în buze A fi pe moarte. 23 vt (Îe) A-și ~ inima în dinți (sau cu dinții) A se stăpâni, nelăsându-se cuprins de o emoție puternică. 24 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de chică A prinde cu putere pe cineva de păr. 25 vt (Îe) A ~ pe dracul de coadă A intra într-o încurcătură și a nu mai putea ieși din ea. 26 vt (Îae) A decădea din punct de vedere material. 27 vt (Îae) A întârzia voit o acțiune. 28 vt (Îe) ~ lupul de ureche Se zice despre un om slab care vrea să se opună unuia mai puternic. 29 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de mână A pune pe cineva ca martor. 30 vrr (Îe) A se ~ de brâu (sau de gât) cu (cineva) A fi prieten foarte bun (cu cineva). 31 vt (Adesea determinat prin „în mână”, înv, „a mână”; c. i. o armă, un instrument, o unealtă) A folosi cu pricepere cu ajutorul mâinilor Si: a mânui. 32 vt (Determinat prin „în brațe”, „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele, în semn de dragoste, de prietenie etc. Si: a îmbrățișa. 33 vt (D. ființe) A susține un obiect sau un corp greu ridicat de la pământ și a nu-l lăsa să cadă. 34 vt (Îe) Parcă-l țin în spinare Se spune despre cineva nedorit, greu de suportat. 35 vt (Îe) Oaia care nu poate să-și ție lâna trebuie tăiată Se spune despre cineva care nu este în stare să-și ducă la îndeplinire obligațiile asumate. 36 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (numai) pe (sau în) palme (sau pe brațe, pe mâini sau, reg, pe mână) A avea o grijă deosebită față de cineva. 37 vt (D. o parte a corpului; în construcție cu „abia”) A susține cu dificultate greutatea trupului. 38 vt (Îe) Cât îl țin picioarele (sau puterile) Cu toată forța. 39 vt (Îe) A nu-l mai ~ șalele A nu mai fi în stare să continue o activitate. 40 vt (Îe) A nu-l mai ~ spatele A abandona o activitate. 41 vt (Îe) A-l ~ părul A fi capabil să facă un lucru. 42 vt (Îe) A-l ~ puterile A-l ajuta pe cineva puterile Si: a rezista. 43-44 vt (înv; îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) inima să... A (nu) se putea stăpâni să... 45 vt (Îe) A nu-l mai ~ balamalele A-și pierde vigoarea. 46 vt (Îae) A îmbătrâni. 47 vt (Îe) A nu-l ~ proptelele A fi gârbov și neputincios. 48 vt (Fig) A răbda. 49-50 vti A prinde pe cineva sau ceva ca să nu cadă Si: a sprijini. 51 vt (Pop; irn; îe) Ține-mă, Ghincule Se spune celui care se laudă că va face ceva peste puterile sale. 52 vt A (putea) cuprinde în sine Si: a conține (2), a încăpea. 53 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ pielea A fi foarte gras. 54 vt (Pop; îae) A nu-și mai putea stăpâni bucuria. 55 vt (Pop; îae) A fi foarte îngâmfat. 56 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ cămașa A fi foarte nerăbdător. 57 vt (Pop; îae) A fi foarte ocupat. 58 vt (Îe) A nu-l mai ~ pământul A nu mai avea loc pe pământ. 59 vt (Îae) A nu fi tolerat din cauza răutăților făcute. 60 vt (Îe) A nu-l (mai) ~ locul (sau pământul) A fi neliniștit. 61 vt (Îe) A nu-l ~ drumurile A nu mai putea merge pe drum din cauza beției. 62 vt (Îvr) A împresura (pe cineva). 63 vr (Urmat de un complement indirect introdus prin „de”) A se prinde cu mâinile pentru a nu cădea, pentru a nu fi despărțit de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4). 64 vr (Îe) A se ~ cu dinții de (ceva) A nu ceda cu nici un preț Si: a persevera. 65 vr (Îe) A se ~ de poalele (sau pulpana, fustele) (cuiva) A căuta să fie mereu împreună sau în preajma cuiva, insistând pentru a-i cere ceva. 66 vr (Urmat de determinări modale) A se menține într-un loc. 67 vr (Urmat de determinări modale) A nu cădea de undeva. 68 vr A apăsa o parte a corpului pentru a-i încetini funcția, pentru a potoli o senzație dureroasă etc. 69-70 vir A fi prins, fixat. 71 vr (D. țesături; îe) A se ~ (numai) în ață (sau într-un ori de un fir de ață) A fi pe punctul de a se rupe. 72 vr (D. viață; îae) A fi oricând gata să se sfârșească. 73 vr (Îe) A nu se ~ nădragii pe (cineva) Se spune despre cineva foarte sărac. 74 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A nu se ~ petec de petec (sau zdreanță de zdreanță), a nu se ~ pe (sau în) spate A fi foarte uzat. 75 vr (Îae) A se rupe. 76 vr A se afla în imediată apropiere unul de altul. 77 vr (Șîe a se ~ cârd) A urma unul după altul Si: a se înșirui. 78 vr (Îe) A se ~ tot (de) una (sau unul) A fi unul lângă altul, formând un tot. 79 vr (Udp „de”, „după”, „în urma”, „pe urmă”) A merge în urma cuiva sau a ceva, (pășind) cât mai aproape. 80 vr (Pex; șîe a se ~ ca râia de om) A fi nelipsit de lângă cineva. 81 vr (Îae) A urmări pe cineva pretutindeni. 82 vr (Pex) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 83 vr (Îe) A se ~ droaie după (cineva sau ceva) A urma în număr mare pe cineva sau ceva. 84 (Îae) A acționa păstrând ritmul impus de cineva sau ceva. 85 vr A se ghida după cineva sau ceva. 86 vr (Udp „de”; c. i. un text) A respecta cu fidelitate. 87 vr A lua ca exemplu pe cineva sau ceva. 88-89 vtir (D. persoane; pan, d. un drum; udp „de”; adesea determinat prin „drept”, „înainte”) A urma una și aceeași direcție. 90 vti (Îe) A o ~ spre... A merge spre... 91 vr (Îe) A se ~ ață de un drum (de o cărare etc.) A nu se abate de la un drum. 92-93 vti (Îe) A ~ dreapta (ori la dreapta sau stânga, reg, hăisa) A merge pe partea dreaptă (sau stângă) a unui drum. 94 vt (Îe) A ~ marginea A înainta pe (sau aproape de) marginea unui drum, a unei suprafețe. 95-96 vti (Înv; îe) A ~ marea, a ~ spre plina mare A naviga în (sau spre) larg. 97-98 vti (Reg; îe) A ~ țel (sau țelul), a ~ la țel A ochi cu pușca. 99 vr (Pop; cu complementul „drumul”) A-și continua drumul. 100 vr (Pop; îe) Nu-și ~ drumul, ci apucă pe de lături Se spune despre cei care nu-și văd de treabă. 101 vi (Udp „de”, îrg, „la”, înv, „cu”; șîe a ~ una cu ...) A face parte integrantă dintr-un tot. 102-103 vir (Udp „de”) A se referi la... 104-105 vir (Udp „de”) A privi, a interesa pe... 106-107 vir (Udp „de”) A depinde de... 108-109 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se preocupa neîntrerupt (numai) de... 110-111 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se îndeletnici mult (numai) cu... 112-113 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A persevera în... 114 vr (Îe) A se ~ de ale sale A-și vedea de treabă. 115 vi (Udp „la”) A fi legat sufletește de cineva sau de ceva. 116 vi (Udp „la”) A-i fi pe plac cineva sau ceva. 117 vi (Udp „la”) A iubi. 118 vi (Îe) A ~ la (cineva) ca la pingele A nu avea pentru cineva decât foarte puțină afecțiune. 119 vi (Înv; îe) A ~ la un cuvânt A avea toți aceeași opinie. 120 vi (Reg; îe) A ~ la un loc A fi solidari. 121 vi (Udp „cu”, înv, „lângă”) A susține pe cineva sau ceva. 122-123 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A dori să... 124-125 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A intenționa să... 126-127 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A se angaja să... 128 vi (Îe) A fi ținut să... (sau a..., la..., asupra...) A fi obligat să... 129 vt (C. i. corpul sau o parte a corpului) A face să stea mai mult timp într-o anumită poziție. 130-131 vtir (Îe) A-și ~ gura (sau limba, dep, pliscul, reg, fălcile etc., de gură) A-și impune tăcere. 132 vtr (Îe) A-și ~ gura cusută (sau strânsă) A tăcea. 133 vt (Îe) A ~ piept (la ceva sau cuiva sau, rar, cu cineva) A se împotrivi cuiva sau la ceva. 134 vt (Îe) A ~ urechea la (cineva) A fi atent la ceea ce spune cineva. 135 vt (Îe) A ~ mâna căpătâi A pune mâna sub cap drept pernă. 136 vt (Îe) A ~ ochii (sau privirea) la... (ori către, spre, pe, în...) A se uita cu insistență la cineva sau ceva. 137 vt (Îe) A ~ ochii de (cineva) A supraveghea pe cineva. 138 vtr (Îe) A-și ~ cumpăna A sta în echilibru. 139 vr (Urmat de determinări modale) A sta într-o anumită poziție. 140 vr (Urmat de determinări modale) A lua o anumită atitudine. 141 vr (Îe) A se ~ cu capul sus A fi orgolios. 142 vr (Îae) A fi îngâmfat. 143 vr (Rar) A sta în picioare. 144 vtf A face (pe cineva sau ceva) să stea o perioadă de timp într-un anumit loc. 145-146 vtrf (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) la distanță (sau departe) A se arăta distant față de cineva. 147 vr (Îe) A se ~ la o parte (sau deoparte, la distanță, în rezervă) A nu lua parte la ceva. 148 vr (Îe) A se ~ departe de apă curgătoare A se feri de primejdii. 149 vt A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost și mâncare. 150 vt A nu lăsa pe cineva să plece în altă parte. 151 vt (Îlv) A ~ în gazdă A găzdui. 152 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe lângă sine A face pe cineva să trăiască aproape de sine. 153 vt (C. i. animale) A pune sub acoperământ spre a feri de intemperii Si: a adăposti (1). 154 vr (Îrg) A trăi (undeva). 155 vr (Îrg) A locui într-un anumit loc. 156 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A imobiliza. 157 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său. 158 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau drumul, rar, drumurile) A opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă mai departe. 159 vt (Îae) A sta în calea cuiva. 160 vt (Îae) A aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte, pentru a-i pune o întrebare etc. 161 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau, rar, cărarea) A urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea etc. 162 vt (Îae) A fi mereu în drumul cuiva. 163 vt (Îe) A ~ drumurile (sau drumul, calea) A opri pe cineva din drum pentru a-l jefui sau a-l ucide. 164 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de vorbă (sau, înv, cu cuvinte) A vorbi cu cineva întrerupându-i o acțiune. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna, înv, cu cuvinte) A duce pe cineva cu vorba. 166 vt (Îe) A ~ (pe cineva) sub picior (sau papuc) A avea pe cineva sub autoritatea sa Si: a domina (1). 167 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ușa A ajuta pe cineva să săvârșească o faptă rea. 168 vt (La volei, polo pe apă etc.; îe) A ~ mingea A opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 169 vt A face pe cineva să aștepte. 170 vt (D. o parte a corpului) A produce jenă. 171 vt (D. o parte a corpului) A durea. 172 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte) A deranja la mișcări, prin croiala prea strâmtă. 173 vt (Urmat de determinări modale) A face ca cineva sau ceva să rămână un timp oarecare într-o anumită stare Si: a menține. 174 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau din) frâu (sau în nouă frâne, în hățuri, în strună, din sau de scurt) sau, înv, a ~ (pe cineva) scurt A nu lăsa cuiva libertatea de acțiune sau de mișcare. 175 vt (Îae) A supraveghea îndeaproape și cu severitate (pe cineva). 176 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub (sau în) ochi A urmări îndeaproape (pe cineva sau ceva). 177 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de aproape A controla pe cineva cu strictețe, permanent. 178 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în evidență A înregistra pe cineva în actele unei instituții pentru a-l avea sub supraveghere. 179 vt (Îe) A ~ (ceva) în loc A împiedica să evolueze. 180 vt (Înv; cu complementul „corabia”) A menține în stare de plutire. 181 vt A înfrâna un sentiment, o pornire etc. 182 vtr (Îe) A-și ~ răsuflarea (sau răsuflul, suflarea, sufletul, respirația) A se sili să respire ușor, fără zgomot. 183 vt (Îae) A-și opri respirația. 184 vtr (Înv; îe) A-și ~ mâinile de către (sau despre) (cineva) A se stăpâni de a ucide pe cineva. 185 vtr (Îrg; îe) A-și ~ mâinile sau a-și ține mâinile de (la) (ceva) A se abține de la ceva. 186 vt (De obicei urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva. 187-188 vr (rar) vi (De obicei îcn, urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”) A se abține de la ceva. 189 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A dobândi prin moștenire. 190 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A pune stăpânire pe ceva. 191 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A avea și a păstra în proprietatea și folosința sa Si: a poseda. 192 vt (Îe) A ~ fumul de pe urma (cuiva) A trage tot folosul de pe urma cuiva. 193 vt (De obicei urmat de determinări ca „în arendă”, „în” sau „cu chirie”, „ca zălog”, „cu anul” etc.) A avea în folosință pe timp limitat o proprietate. 194 vt A avea în proprietate sau în chirie un local (cârciumă, pensiune, restaurant, băcănie etc.) și a exercita meseria de comerciant în ramura respectivă. 195 vt (Îe) A ~ negustorie A întreprinde afaceri comerciale. 196 vt (C. i. o marfă) A avea de vânzare (sau a vinde) ceva în mod obișnuit în prăvălie. 197 vt (C. i. animale) A crește. 198 vt (Rar) A strânge și a păstra bunuri materiale Si: a agonisi (2). 199 vt (Înv) A stăpâni (o țară, un ținut, o cetate etc.). 200 vt (Înv) A conduce (o țară, un ținut, o cetate etc.). 201 vt (Astăzi pop; c. i. poziții strategice) A apăra de invazia dușmanului. 202 vt (Înv) A pune stăpânire pe cineva sau ceva Si: a stăpâni. 203 vt (D. boli, stări sufletești etc.; de obicei cu determinări temporale) A cuprinde. 204 vt (C. i. un loc, o poziție, o situație etc.) A ocupa. 205 vt (Îlv) A ~ loc de... A fi folosit ca... 206 vt (îlv) A ~ locul (cuiva sau a ceva) A înlocui pe cineva sau ceva. 207 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A avea sub conducerea sau administrația sa. 208 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A deține. 209 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau socotelile) A avea în grijă evidența banilor (venituri și cheltuieli). 210 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau seama, răboj) A păstra evidența unor date, a unor întâmplări etc. 211 vt (Îlv) A ~ socoteală (sau seamă, seama) (de sau că...) A avea în vedere (pe cineva sau ceva). 212 vt (Îal) A respecta întocmai. 213 vt (Îrg; îlv) A-i ~ (cuiva) în seamă (ceva) A-i lua (cuiva) în considerare (ceva). 214 vrp (Îlv) A i se ~ (cuiva) în seamă (ceva) A i se lua (cuiva) în considerare (ceva). 215-216 vt (Îlv) A (nu) (se) ~ în seamă (sau nici într-o seamă ori la nici o seamă) A (nu) (se) lua în considerație. 217-218 vt (Îal) A (nu) (se) recunoaște. 219 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) toate în seamă A avea evidența faptelor cuiva. 220 vt (Îlv) A ~ casa A îndeplini funcția de casier. 221 vt (Îlv) A ~ contabilitatea A îndeplini funcția de contabil. 222 vt (Îlv) A ~ registrele (sau catastifele, listele etc.) A fi însărcinat cu evidența registrelor, listelor etc. 223 vt (Îlv) A ~ jurnal A însemna evenimentele zilnice. 224 vt (Înv; îlv) A ~ foaie de... A face listă cu... 225 vt (Îlv) A ~ evidența A înregistra situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate. 226 vt (Îe) A ~ (registrele, dosarele etc.) la zi A însemna cu regularitate, zilnic, schimbările survenite față de situația cuprinsă într-un registru, într-un dosar etc. 227 vt A avea (pe cineva) în serviciul său. 228 vt A avea (pe cineva) în casa sa într-o anumită calitate. 229 vt (Pop) A avea de soție (rar, de soț) (pe cineva). 230 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) fără cununie A trăi în concubinaj. 231 vt (Pop; cu complementul „amant”, „drăguț”, „țiitoare” etc.) A avea (pe cineva) ca amant. 232 vr (Pop; udp „cu”, reg, cu determinarea „laolaltă”) A avea (cu cineva) relații de dragoste în afara căsătoriei. 233 vt (Pop; îe) A ~ dragoste cu (cineva) A face dragoste cu cineva. 234 vt A păstra la loc sigur, păzind cu grijă. 235 vt A păstra mai departe în posesia sa. 236 vt A păstra un lucru într-un anumit loc pentru a-l avea la îndemână în caz de trebuință. 237 vt A păstra un anumit timp un lucru primit de la cineva. 238 va (Reg; îe) Ține în el (sau țin în mine, ții în tine etc.) Se spune despre un om tăcut care nu-și exteriorizează sentimentele. 239 va (Reg; îae) Se spune despre un om discret care știe să păstreze un secret. 240 vt (C. i. alimente) A conserva în bună stare, ferind de alterare. 241 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A păstra asupra sa. 242 vt (Cu complementul „banca”, „banii”) A mânui suma de bani pusă ca miză la un joc de cărți, de noroc etc.. 243 vta (Reg; d. femeie) A duce sarcina. 244 vt A opri (ceva) la sine. 245 vt A opri (ceva) pentru sine. 246 vta (Pop; cu complementele „soția”, „iubita”, „soțul”, „iubitul”) A nu părăsi. 247 vt (Mai ales ccd) A rezerva un lucru pentru cineva, pentru o împrejurare oarecare. 248 vt (Îla) De ținut Care este destinat unei utilizări viitoare. 249 vt (Îal) Care este păstrat pentru o anumită ocazie. 250 vt (Reg; d. animale domestice; îal) De prăsilă. 251 vt A reține pe nedrept (ceva). 252 vt A păstra neschimbat Si: a conserva (2). 253 vt A nu lăsa să dispară. 254 vt A nu lăsa să se altereze Si: a conserva (1). 255 vt (Îlv) A ~ minte (sau, rar, în minți, în minte) A-și întipări în memorie. 256 vt (Îal) A-și aminti. 257 vt (Îe) (De) să mă ții (sau țină) minte Se spune pentru a sublinia violența unor acțiuni sau a unor manifestări. 258 vt (Reg; îe) A da pe ~-minte A da pe datorie. 259 vt (Îe) A ~ mânie (sau pizmă, supărare, alean, rar, urgie, dușmănie) (cuiva sau, reg, pe cineva, înv, asupra cuiva ori spre cineva) A păstra sentimente de ură, de mânie față de cineva. 260 vt (Îe) A-i ~ credință (cuiva) A fi credincios cuiva. 261 vt (Îe) A-și ~ rangul A duce un fel de viață potrivit cu rangul pe care-l ocupă în societate. 262 vt (Îe) A-și ~ gândul la (ceva) A se gândi permanent la ceva. 263 vt (Înv; îe) A ~ păcatele (cuiva) A nu ierta păcatele cuiva. 264 vt (Îe) A-și ~ lucrul (său) A-și păstra neschimbate obiceiurile. 265 vt (Rar) A ~ (la mână) 1, 2, 3, ....9 Se spune în limbajul elevilor, în operația de adunare, despre cifrele care nu se scriu sub linia de adunare, ci se rețin în memorie pentru operația următoare. 266 vt (Uneori cu determinările „viața”, „în viață”) A lăsa pe cineva să trăiască. 267 vt (Pop; d. o plantă, un copac etc.; c. i. frunze, fructe etc.) A nu lăsa să cadă. 268 vr (D. frunze) A nu cădea. 269 vt A nu dezvălui (o taină, un secret etc.). 270 vt A ascunde. 271 (C. i. o calitate sau o stare) A păstra vreme mai îndelungată. 272 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de cald A încălzi pe cineva. 273 vi (Îae) A-i fi de folos cuiva. 274 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de frig A apăra pe cineva de frig. 275 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de rece A răcori (pe cineva). 276 vi (Îe) A ~ cumpăt la (ceva) A manifesta moderație în legătură cu ceva. 277 vi (Îe) A(-i) ~ de foame (cuiva) A sătura pe cineva pentru un timp mai îndelungat. 278 vi (Reg; d. o mâncare; îe) A ~ bine la rânză A sătura. 279 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de urât A sta împreună cu cineva, vorbindu-i, distrându-l, pentru a-i alunga plictiseala. 280 vt (Îe) A ~ companie (sau tovărășie) (cuiva) A nu lăsa pe cineva singur. 281 vt (Îae) A fi mereu în preajma cuiva. 282 vt (C. i. norme, legi, angajamente etc.) A respecta cu strictețe. 283 vt (Îe) A ~ post A posti. 284 vt (Îe) A(-și) ~ cuvântul (sau vorba, pop, vorbele) A îndeplini o promisiune făcută. 285 vt (Îe) A ~ pas cu vremea (sau pasul vremii) A fi la modă. 286 vt (Îe) A ~ zilele (sau miercurea, joile, vinerea, vinerile, sâmbetele, soroacele) (pe cineva), a-i ~ (cuiva) sâmbăta (sau sâmbetele, lunile, vinerile) A posti și a nu lucra în anumite zile, cu un anumit scop (în folosul cuiva, pentru a evita o nenorocire sau pentru a atrage asupra cuiva o nenorocire). 287 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) sâmbetele A urî pe cineva. 288 va (Îe) A ~ creștinește (sau jidovește, elinește, păgânește) A respecta preceptele religiei creștine (sau ale celei ebraice, grecești, păgâne etc.). 289 vt (Îlv) A ~ tactul A marca prin mișcări regulate, făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă, accentele unui text sacadat. 290 vt (Îlv) A ~ măsura A respecta cu strictețe măsura unei piese muzicale. 291-292 vir (Adesea urmat de determinări ca „sfatul”, „credința”, „porunca”, „cuvântul” etc., introduse prin prepozițiile „de”, rar, „la”, „cu”, înv, „întru”) A nu se abate de la... 293 vr (Îe) A se ~ de cuvânt (sau de vorbă, de parolă, de jurământ) A îndeplini o promisiune făcută. 294 vr (Îae) A respecta angajamentul dat. 295 vi (Îe) A ~ la vorba sa A rămâne nestrămutat într-o hotărâre. 296 vt (C. i. sărbători, mai ales, religioase) A sărbători o zi prin odihnă, post, rugăciune. 297 vt A sărbători o zi aniversară mâncând și bând. 298-299 vir A rezista. 300 vr (Imt; p 2 sg, rar, p 3, de obicei urmat de „bine”) Formulă de încurajare. 301 vr (Imt; p 2, rar, p 3) Formulă de amenințare. 302 vr (La conjunctiv și imperativ, p 2 sg, urmat de un substantiv) Cuvânt care accentuează calitatea, intensitatea unei acțiuni. 303 vr (Îe) A se ~ gata A sta pregătit pentru a face ceva. 304 vt (Îe) ~, măi! (sau hăi!, ha!) Formulă cu care se alungă câinii sau lupii. 305 vr (Îe) ~-te, pârleo! (sau băiete!), să te ții, pârleo! Formulă folosită pentru a intensifica acțiunea exprimată de verbul propoziției pe care o însoțește. 306 vr (Îe) ~-te! Formulă de avertisment dat vânătorului vecin, prevenindu-l de apariția vânatului. 307 vt (Înv) A afirma cu tărie. 308 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A (se) suporta toată cheltuiala necesară întreținerii cuiva sau a ceva Si: a întreține. 309 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A aproviziona cu cele necesare traiului. 310 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe mâncare și pe băutură, a ~ (pe cineva) pe mâcat(e) și pe băut(e) A oferi cuiva mâncare și băutură. 311 vt (Îe) A ~ casă mare A duce un trai bogat și luxos. 312 vt (Îe) A ~ casă (sau masă) deschisă A primi bucuros și adesea oaspeți. 313 vt (Îe) A ~ masă întinsă A primi oricând persoane la masă. 314 vt (Îe) A ~ casă (cu cineva) A fi căsătorit cu cineva. 315 vt (Îae) A trăi în aceeași casă, formând o singură familie. 316 vt (Reg; îe) A ~ târlă împreună A trăi împreună în aceeași casă. 317 vt(a) (C. i. animale) A hrăni. 318 vt A avea față de cineva o anumită comportare Si: a trata. 319 vt A avea grijă de ceva Si: a îngriji, a gospodări (3). 320 vi (De obicei cu determinări care arată timpul) A continua să existe Si: a dura³ (2), a dăinui (1). 321 vt (D. o acțiune) A avea o anumită evoluție Si: a se desfășura (4). 322 vt A face să dureze. 323 vtf (Reg; îe) Cât ~ Dumnezeu lumea La nesfârșit. 324 vi A fi suficient pentru un timp oarecare. 325 vi A nu se termina pentru ceva mai mult timp. 326-327 vt (Îe) A (nu-)l ~ (pe cineva) punga (sau buzunarele) A (nu) face față la o cheltuială. 328 vr (D. oameni; de obicei determinat prin „bine”) A se păstra în deplină sănătate și putere. 329-330 vi (Îe) A (nu) se (mai) ~ sufletul (sau suflet de om) în (cineva) A (nu) mai trăi. 331 vi (Îe) A se ~ abanos A se păstra foarte bine. 332 vi (Îae) A arăta mai tânăr decât vârsta pe care o are. 333 vr (De obicei determinat prin „viu”, „în viață”, „cu viață”) A se menține în viață. 334 vtf (Cu complementul „viața”, „zilele”, „capul”, „sufletul”) A (se) menține în viață. 335 vt (Îe) A-și ~ sufletul (sau inima) A mânca atât cât să-i treacă foamea. 336 vt (Îae) A se hrăni puțin numai cât să-și întrețină viața. 337-338 vir (D. construcții, clădiri etc.) A rezista timpului. 339-340 vir (D. materiale, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.; de obicei udp „la”) A nu se deteriora sub influența unor factori externi. 341 vi (D. ființe; de obicei udp „la”) A suporta bine (o încercare). 342 vi (Fam; îe) Nu ~ figura Se spune pentru a arăta că o intenție a cuiva nu are sorți de izbândă. 343 vti (Îe) Cât îi ~ (cuiva) gura, cât (sau ce) îl ~ gura (sau, rar, gâtlejul, capul) Până la epuizare. 344-345 vti A se întinde într-o direcție. 346-347 vti (C. i. sunete; șîe a o ~) A face să dureze mai mult timp Si: a prelungi. 348 vt (Îe) A (-i) ~ (cuiva) isonul (sau ison, isonuri, hangul, bâzoiul) A executa acompaniamentul unei melodii. 349 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) isonul (sau hangul, bâzoiul, coarda) A aproba vorbele și faptele cuiva, pentru a-i fi pe plac. 350 vt (Îae) A se comporta la fel ca cineva pentru a-i face pe plac. 351 vt (Cu valoarea stilistică a unui prezent de durată; îe) A (o) ~ una (și bună), a – întruna (sau morțiș), a o ~ (coardă sau sfoară) înainte (sau, fam, ca prostul ori ca prostul înainte) A susține cu insistență ceva. 352 vt (Îe) A o ~ întruna (cu), a o ~ una A vorbi fără întrerupere, repetând același lucru. 353 vt (Îe) A o ~ pe-a mea (sau pe a ta, pe a lui etc.) A nu-și schimba atitudinea. 354 vt (Îae) A nu vrea să admită că altul ar putea avea dreptate. 355 vt (Îe) A o ~ așa (ca gaia mațul), a o ~ în... (sau într-un... ori tot într-o...), a ~ maț A persista în aceași atitudine. 356 vt (Reg; îe) A o ~ sfoară (sau ață) A merge fără oprire. 357 vt (Îe) A o ~ (tot una cu...) A face fără întrerupere ceva. 358 vt (Îe) A o ~ (așa sau într-o copce), a (o) ~ (tot într-un) suflet sau (numai) o fugă, a ~ fuga tot întruna A fugi fără oprire. 359 vt (Îe) A ~ tot un plâns (sau numai o gură) A plânge fără întrerupere. 360 vt (Îe) A ~ numai o gură A face gălăgie. 361 vt (Îe) A o ~ într-un cântec A cânta fără întrerupere. 362 vt (Îe) A o ~ forfota A se agita multă vreme. 363 vt (Îe) A o ~ una, a ~ strună A continua în același ritm, neîntrerupt. 364 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (tot sau numai) în... A nu slăbi pe cineva cu... 365 vt (Înv; îe) A ~ tot un glas A vorbi monoton. 366 vt (Îe) A ~ o vorbire (sau o cuvântare, un cuvânt, un discurs, o orație, un toast, reg, vorbiri) sau, rar, a ~ cuvânt A vorbi în fața unui auditoriu (la ocazii festive etc.). 367 vt (Îe) A ~ o conferință (o prelegere, un curs) A prezenta o prelegere, un curs etc. în fața unui auditoriu. 368 vt (Îlv) A ~ convorbire cu... A discuta cu (cineva). 369 vt (Îlv) A ~ judecată (sau județ) A prezida un consiliu de judecată. 370 vt (Îlv) A ~ divan A se întruni în divan. 371 vt (Pex; îal) A sta de vorbă. 372 vt (Îlv) A ~ (o) adunare (sau ședință, consiliu, sobor etc.) A se întruni (într-o adunare, ședință etc.). 373 vt (Îlv) A ~ sfat A delibera. 374 vt (Îlv) A ~ război (sau luptă, bătălie, reg, foc) (cu cineva sau împotriva cuiva) A se război (cu cineva). 375 vt (Îlv) A ~ strajă A veghea. 376 vt (Îlv) A ~ predică A predica în fața unui auditoriu. 377 vt (Îal) A sfătui (pe cineva). 378 vt (Îlv) A ~ slujbă (sau liturghie) A oficia slujba religioasă. 379 vt (Îlv) A ~ iertăciune A rosti o cuvântare în cadrul înmormântării cuiva, prin care se amintesc faptele bune din viața decedatului. 380 vt (Îlv) A ~ corespondență A coresponda cu cineva. 381 vt (Înv; îlv) A ~ vrăji A face vrăji. 382-383 virp A avea loc. 384 vtf A face să aibă loc. 385-386 vtrp (Pop; adesea udp „de”) A (se) considera (2-3). 387 vt (Îe) A ~ (de) rău (pe cineva, rar, ceva) A face pe cineva răspunzător. 388 vt (Îae) A fi supărat pe cineva. 389 vt (Îae) A interzice cuiva ceva. 390-391 vt (Îe) A (nu) ~ (cuiva ceva) în nume de rău A (nu) se supăra. 392-393 vt (Îae) A (nu) atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 394 vr (Îe) A-și ~ de datorie (sau de datorință) să... A se considera obligat să... 395 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva sau ceva) în (sau la) (mare, multă) cinste, a-l ~ (pe cineva) în mare prețuire A da cuiva o considerație deosebită. 396 vt (Înv; îae) A socoti pe cineva sau ceva demn de stimă. 397 vt (Îe) A nu-l ~ (pe cineva) întru nimica (sau într-o nemică), a nu-l ~ (pe cineva) nice într-o cinste A desconsidera pe cineva. 398 vt (Îae) A nu lua în serios pe cineva. 399 vt (Reg; îe) A nu-l ~ (pe cineva) nici în două bețe A disprețui pe cineva. 400 vir (Îe) A-și ~ de (cineva) A suspecta pe cineva. 401 vr (Udp „de”) A se considera (2). 402 vr (Pop; adesea determinat prin „mândru”, „mare” sau un echivalent al acestora) A-și lua aere de superioritate Si: a se îngâmfa, a se fuduli (1). 403 vt (Pop) A obliga la o cheltuială Si: a costa (7). 404 vi A avea o valoare în bani Si: a prețui.

MAHON subst. 1. Subst. Lemnul dur, de culoare galbenă-roșcată, al mahonului (2), folosit pentru confecționarea mobilelor de lux, a ușilor, ferestrelor etc. Toată piatra cîtă am văzut-o în lucrare avea fața mahonului, adecă puțintel mai închisă decît fața lemnului tisa. GOLESCU, Î. 19, cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. Un soclu de mahon. SAHIA, U.R.S.S. 38. Privea mîhnit ... cum se încărcau mesele de mahon cu geamantane. VORNIC, P. 227. Țintuit în cadrul de mahon, scruta conștiincios depărtările istoriei. T. POPOVICI, S. 6. O rază de soare lumină cu o dungă galben-roșietică ușa de mahon lustruit. CONTEMP. 1955, nr. 477, 3/5. În mijlocul camerei trona o masă mare, rotundă, de mahon. V. ROM. februarie 1955, 236. Îl tocmi să-i scoată-ndată... O bibliotecă lată De mahon cu abanos Și sidef. ARGHEZi, VERS. 540. Nu credeau că cedrul și mahonul (esențe importante) pot fi înlocuite. V. ROM. iulie 1960, 51. 2. S. m. Arbore din regiunea tropicală a Americii; acaju (Swietenia mahagoni). Cf. DDRF. Bastonul. .. din lemn de mahon. c. petrescu, c. v. 60. Pervazul... este alcătuit de fiecare parte dintr-un pilastru de lemn roșcat de mahon. CAMIL PETRESCU, O. II, 409. Ușile și ferestrele sînt din lemn rar de mahon. V. ROM. iulie 1954, 218. – Pl.: (2) mahoni. – Din tc. mahun, mahon.

violoncel s.n. (muz.) Instrument muzical cu coarde și cu arcuș asemănător cu vioara, dar de dimensiuni mult mai mari și cu un timbru mai grav, care a apărut în sec. 16. Îl întrebă dacă mai cîntă la violoncel (CĂL.). ◊ Compar. Nurlia cu trupul de violoncel de abanos (VOIC.). ♦ Ext. Parte de melodie sau melodie interpretată de violoncel. ♦ Meton. Violencelist. • sil. vi-o-. pl. -e, -uri. /<fr. violoncelle, it. violoncello.

MĂClUCĂ s. f. I. 1. Bîtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă ; mai² (I). V. c i o m a g, f u ș t e, g h i o a g ă. O bătu cu ciocane (adaos marginal: măciuci) de plumb, preste tot trupul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 85^r/17, cf. MINEIUL (1776), 146^v1/16. Și stocuri și măciuce ș-a lancelor izbire Ș-a cailor năvală le-ntîmpinâ el singur. HELIADE, O. I, 333. Îi zise să dea poruncă la toți ferarii să-i facă o măciucă de fer. ISPIRESCU, L. 318. Afară de aceste două feluri de arme ofensive, dacii mai purtau topoare, ciomege și măciuci. XENOPOL, I. R. I, 81. A început măciuca a da în el. PAMFILE, VĂZD. 38. A doua palmă, ca o măciucă de grea, l-a prăvălit la pămînt. POPA, V. 185. Primi ca o lovitură de măciucă în creștet răspunsul fetei. SADOVEANU, O. VII, 93. Se apropiară de oi și începură să le atingă peste cozi cu măciucile, luîndu-le la goană. PREDA, Î. 145, cf. id. 148. Luasem eu de-acas' O măciucă bătrînească. V. ROM. octombrie 1954,18. Cu măŝuca-l măŝuca. ALEXICI, L. P. 40. Da brînza cine-o făcea? Doi ciobani motîntani Cu măcioacéle mari. VICIU, COL. 184. Cu o măciucă a lovit două capete (= cu o vorbă a lovit doi inși). Cf. ZANNE, P. 217. Dintr-un lemn iese și cruce și măciucă (= dintr-un om bun ies și copii buni și copii răi). Cf. id. ib. I, 203. Ajunge o măciucă la un car de oale (= pentru un om simțit ajunge să i se spună o dată ceva). Cf. CREANGĂ, P. 258, ZANNE, P. IV, 10. ◊ E x p r. A da cu măciuca-n baltă v. b a l t ă. A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) măciucă (în sau pe cap) = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimînta. Să fi văzut. . . blesteme, de ți se punea părul măciucă. ZILOT, CRON. 87, cf. GORJAN, H.100/33, PANN, P. V. III, 52/13, BARONZI, L. 67, SLAVICI, N. II, 252. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. ISPIRESCU, L. 7, cf. 18, 190, 301, id. U. 30. Cîte a îndurat bietul om, ți se făcea părul măciucă. REBREANU, R. II, 224. Ți s-ar zburli părul măciucă în cap, cînd ți-aș spune ce știu eu și ce se pregătește. C. PETRESCU, A. R. 31, cf. ȘEZ. IV, 172. ♦ (Regional) Mai² (de bătut rufe, pămînt, pari etc.) ; maiul tîmplarului. Cf. ALR I 723, ALR II 3 373/537, ib. 6670/537, 551. ♦ (Regional) Baston (ALR II 3360/157, 682); cîrjă (ALR II/I MN 148, 3926/157, 272); băț cu care se duce o sarcină pe umăr (ALR II/I MN 148,3927/141). ♦ (Regional) Par (Leicești-Pitești). CHEST. II 265/70. 2. P. r e s t r. Partea bulbucată a unei măciuci (I 1), a unui baston etc. ; măciulie. Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron luga. REBREANU, R. II, 197. Își juca degetele pe bastonul de abanos cu măciuca de argint. CAMIL PETRESCU, O. I, 304. La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162, cf. 217. ♦ (Regional) Prîsnel (la fus). ALR I 1 270/770, cf. 1 270/760, 776, 782, 846. 3. Lovitură dată cu măciuca (I 1). Să-ți dau măciuci, să te moi. ALECSANDRI, P. P. 250. 4. (Regional) Partea bulbucată a unor plante. Măciuca macului. ALR SN I h 197. Măciuca cepii. ALR II 6 014/769. ◊ Măciucă cu fulgi = floarea papurei. ALR I 1 907/727, cf. 1 907/178, 746, 764, 768, 776; 780, 803, 825, 839, 850. Măciucă de brad = con de brad. ALR I 974/896, cf. 974/786. ♦ Floarea cînepii. Cf. A III 1, 18. 5. (Regional) Plazul plugului; călcîi (Borșa-Vișeu de Sus). ALR SN I h 22/362. II. (Bot. ; regional) 1. (La pl.) Cîrciumărese (Zinnia élegans). PANȚU, PL. 2. Compus: măciuca-ciobanului = a) rostogol (Echinops sphaerocephalus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. ; b) tătarnică (Echinops commutatus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. - Pl.: măciuci și (învechit) măciuce. – Și: (regional) măcioácă, mocioácă (LB, PAȘCA GL.), mociúcă (ALR II 4 952/130) s. f. – Lat. *matteuca.

MĂTANIE s. f. 1. (În unele practici religioase ; mai ales la pl. ; adesea în legătură cu verbele „ a bate”, „ a face”) îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Metanii în toate zilele (a. 1 640). GCR I, 90/17, cf. 91/3. Postul și metaniile cu fața pîn-la pămînt (a. 1 661). id. ib. 181/12. Cu greu iaste omului la miază noapte a să scula la rugăciune, cu greu iaste a face metanii și a da milostenie. CHEIA ÎN. 18^r/13, cf. ANON. CAR. [Boierul] bătea metanii multe ca vechiul meu stăpîn. NEGRUZZI, S. II, 235. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1 415, cf. FILIMON, O. I, 200. Se puse la făcut metanii și ne blăstăma, de-i curgea foc din gură. CREANGĂ, A. 101. Cum, cînd omul, crezînd că trăznetul e produs de un dumnezeu. . ., bătea mătănii. . . aceasta încuraja pe om? GHEREA, ST. CR. II, 304. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, B. 111, cf. id. P. II, 177. Multe metânii ai să faci, fiule, și nu știu dacă te voiu putea dezlega de păcatele tale. NEGRUZZI, S. I, 20. Mama copilului. . . așteaptă pînă ce preotul îi îmbisericește și închină copilul pe la icoane. Iar după ce i l-a îmbisericit. . . bate trei metane. MARIAN, NA. 287, cf. id. Î. 34. De cu seară, oamenii fac o sută de mătănii. PAMFILE, S. T. 122, cf. id. B. 15. De trei ori se plecă în chip de metanie în fața atotputernicului. HOGAȘ, M. N. 134. Căzu în genunchi și bătu la repezeală vreo zece mătănii. REBREANU, I. 130. Tu, fiule, pînă ce mă voi înapoia, bate cîteva sute de mătănii. GALACTION, O. 253, cf. 184, STĂNOIU, C. I. 11, BRĂESCU, A. 75. Vitoria suspină, bătu metanie sărutînd lespedea de piatră și se înălță în picioare. SADOVEANU, B. 91, cf. id. O. IX, 59, X, 558. A făcut noduri la genunchi. . . bătînd mătănii. STANCU, R. A. II, 335, cf. T. POPOVICI, S. 184. Cînd a zărit icoanele pe păreți. . . și pe oameni închinîndu-se la ele și bătînd metanie înâintea lor, mult s-a mai mirat de aceasta. SBIERA, P. 283, cf. TEODORESCU, P. P. 301. După ce rosti o rugăciune plină de milă la icoane, făcînd și nouă metanii, se culcă. ȘEZ. I, 61, cf. 260. Hîța, bîța, țup la pămînt (Mătăniile). GOROVEI, C. 222, cf. SBIERA, P. 324. ◊ (Glumeț) Sînt copii. . . Și se împing și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrînd. COȘBUC, F. 63. 2. Plecăciune adîncă în semn de supunere, de respect ; închinăciune, temenea. Iară ea, deaca intră, îi feace întîi metanie [împăratului]. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 163/13. Și veni ucenicul și făcu metanie bătrînului (a. 1 692). GCR I, 305/31, cf. 306/12. Apropiindu-se de greacă cu o sfială prefăcută, făcu mătanie și-i sărută mîna. FILIMON, O. I, 134. Anton Pann salută cu un fel de metanie pe preotul bisericii, care sta de vorbă cu niște poporeni. N. REV. R. I, 168. Safta s-a rugat cu metanie boierului să-l ia [pe băiat] de la fierărie. GALACTION, O. 68. Mai bine să mergi chiar acuma la părintele stareț, să-i pui metanie și sâ-l rogi să trimeată pe altul. STĂNOIU, C. I. 8. Se pune în calea alaiului, se închină și bate metanie în fața părintelui mitropolit. SADOVEANU, O. VII, 351, cf. DEȘLIU G. 6, ALR II/I h 101. ◊ (Învechit, în formule epistolare) La al nostru ca un fiiu sufletesc jup[a]n Hrisant starostea. . . multă săn[ă]tate. . . poftim. . . Iar de la noi metanie (a. 1 716). IORGA, S. D. XII, 19, cf. 20. Cu zmerenie și cu metanii. . . sărutăm cinstită dreapta (a. 1843). DOC. EC. 781. 3. (La pl.) Șirag de mărgele pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. Inventarium printru celi ci s-au aflat în casa călugăriții. . . : cingători de mătasă, într-un săculeț părale, părechi de mătănii, o scrisoare (a. 1 752). IORGA, S. D. XII, 63. Acei ce poartă metanii la gît. IST. AM. 69^r/2. A băgat mîna în buzunar și, scoțînd niște metanii de corail. . ., începu a se juca cu ele. NEGRUZZI, S. I, 18, cf. 160. Lasă tot, neagră chilie, Comanac, metanii, rasă. ALECSANDRI, P. I, 18. Învîrtea pe degete niște mătănii de chihlimbar. FILIMON, ap. DDRF, cf. ODOBESCU, S. I, 16. Subt icoane atîrnau trei șiruri de mătănii împopistrate cu boabe de sidef, de chihlimbar și abanos. N. REV. R. I, 168. Bătrînă îi aștepta. . . cu o pereche de mătănii în mînă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 34. Își amintea ca într-un vis. . . de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. În mînă poartă mătănii făcute din retezături de lemn înșirate pe o sfoară. PAMFILE, CR. 189. Drept în față, într-un cui, un șirag de metanii de os cafeniu. HOGAȘ, M. N. 137. Maica Agapia mîngîie cu degete liniștite mătăniile de lemn de trandafir. CAZiMiR, GR. 240, cf. GALACTION, O. 214. M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. Ședea turcește pe sofa. . . cu fesul pe cap, cu mătăniile în mînă. DEMETRIUS, A. 23. Să-mi fac rasă De mătasă, Cu toiag de liliac Și mătănii De tumbac, Să fiu femeilor drag. TEODORESCU, P. P. 301, cf. 44. ♦ Rugăciuni repetate și numărate pe mătănii (3). Rosteau alene un șirag de metanii lungi. HOGAȘ, DR. II, 7. 4. (Învechit) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios ; p. ext. consacrare ca monah. V. a s c u l t a r e. Am rínduit igumen. . . pe cuvioșia sa ieromonahul Teofan, ca unul ce este cu metanie de la mănăstirea Rusico (a. 1810). URICARIUL, VI, 352. Cel ce va voi ca să se spăsească făcînd diiată, partea ce va popri pentru sine iaste a mănăstirii unde își va pune metaniia sa. PRAVILA (1814), 130/8. Ghedeon. . . a fost cu metania din mînăstirea Secului. ap. TDRG. Soră-mea Oana, după numele de monahie Olimpiada, s-a desfăcut de mănăstirea unde își luase metania și a nimerit la o altă mănăstire. SADOVEANU, O. XIII, 747. Întru această întristare a creștinătății am primit eu metania mea de monah. id. ib. 750. – Pl.: mătănii și mătănii. – Și: (regional) metánie (pl. metanii și metănii, metăni, metane), mătáne (CADE, ALR II/I MN 110, 2 766/260, 279, 284 ; pl. mătănii ALR II/I MN 110, 2 766/279, 284 și mătăni ib. 2 766/228, mătane ib. 2 766/272), mătánă (pl. mătăni ib. 2 766/192 și mătănii ib. 2 766/514, mătane ib. 2 766/219) s. f. – Din v. sl. метанига, gr. μετáνοια.

MĂTĂSĂRÍE¹ s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cantitate mare de mătase (1); mărfuri de mătase. Am întocmit fabrică spre facere a tot felul de mătăsărie (a. 1 833). DOC. EC. 527, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. 2. (Învechit și regional) Țesătură de mătase (1). Să îmi cumpăr o mătăsărie după placul meu. GORJAN, H. I, 158/32. Ia mătăsăria cea albă. NEGRUZZI, S. I, 32, cf. II, 190. Am primit acum de curînd: mâtăsârii de Veneția, tulpanuri, panglice. FILIMON, O. I, 146, cf. 217. Mi-ai prăpădit rochia de mătăsărie. CARAGIALE, O. IV, 267. Logodnica îi ceruse sâ-i facă o haină de mătăsărie foarte scumpă. ISPIRESCU, L. 399. La belșugul de abanos. . ., de mătăsării. . ., adăoga o nebunească risipă de trandafiri. M. I. CARAGIALE, C. 37, cf. ALR II 5 776/551. – Pl.: mătăsării. – Mătase + suf. -ărie.

abanos s. m., (arbori) pl. abanoși

ABANOS sm. 🌿 Lemnul negru, tare și greu al unui arbore din India și Ceilan (Diospyros ebenum) (🖼 4): bastoane lungi de ~, cu mînerul de fildeș (I.-GH.) [tc.].

BĂTĂIOS adj. 1 Căruia-i place să (se) bată, să (se) ia la bătaie pentru cel mai mic lucru ¶ 2 Căruia-i place să se certe, să caute mereu gîlceavă altora; de aci, pr. ext. iute la fire, mînios, năbădăios, neastîmpărat: o sgripțoroaică urîtă și bătăioasă și rea de mama focului (VLAH.) ¶ 3 familiar pop. Se întrebuințează pentru a arăta o calitate sau un defect în mod superlativ; grozav, înfricoșat, extraordinar, nevoie mare: a pregătit o salată de țîri bătăioasă (BR.-VN.); vin ~, cum nu se poate mai bun; cai bătăioși, foarte iuți; muiere bătăioasă, a) grozav de frumoasă; b) grozav de rea ¶ 4 ~ la ochi, care bate la ochi: peste albul cel ~ la ochi cădea... un păr negru de abanos (GN.).

*EBEN sm. ‼ 1 🌿 = ABANOS ¶ 2 Negru ca abanosul: Un păr bogat și negru de ~ strălucitor BOL. [fr.].

*EBENIN adj. Negru ca abanosul: Fața-și ascunde în păr ~ EMIN. [fr.].

CLAPĂ (pl. -pe) sf. 1 🎼 Căpăcel de metal care, ridicîndu-se sau lăsîndu-se în jos, deschide sau astupă găurile unui instrument de suflat (flaut, clarinet, etc.) (🖼 1280) ¶ 2 Căpăcel care se ridică la o pompă sau tulumbă spre a lăsa să curgă apa, și care se închide spre a opri apa de a se întoarce la locul de unde a ieșit (🖼 1281) ¶ 3 Capac de coșciug, pleoapă ¶ 4 Capac de doniță ¶ 5 📰 Fie-care din dinții de fier la cilindrul unei mașini tipografice, care apucă coalele ¶ 6 👕 Bucată de țesătură (pînză, postav, etc.) care acopere deschizătura glugii, buzunarului, etc. ¶ 7 🎼 Fie-care din bucățelele de abanos, de fildeș, etc. care se ating cu degetele, cînd vrea cineva să cînte la pian, la o pogă, etc., tastă (🖼 1282): degetele ei moi, delicate, albe ca și clapele pe care lunecau (VLAH.) ¶ 8 Cursă, clapcă Ⓟ: a trage clapa, a înșela [comp. germ. Klappe].

CORDAR (pl. -are) sn. 1 Bățul cu care se strunește coarda sau sfoara ferăstrăului, numit și „strună”, „încordător”, „întinzător”, „limbă”, etc. ¶ 2 🎼 Limbă de lemn (mai adesea de abanos) fixată pe vioară, violoncel, etc., mai jos de căluș, care prezintă niște tăieturi circulare în care sînt introduse coardele (🖼 1459).