ÎNDEMÎNATIC, -Ă, îndemînatici, -e, adj. 1. Priceput la orice lucru; iscusit, dibaci, destoinic, abil. Mîinile-i... pare că pierduse îndemînatica lor agerime. ODOBESCU, S. I 130. (Și în forma îndemînatec) Cu o mînă ce se silea să pară indemînatecă, cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. Iute și îndemînatecă umbla de colo-colo și punea toate la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ♦ (Adverbial) Cu îndemînare. Discuția trecea într-un domeniu ferm, în care se descurca îndemînatic. VORNIC, P. 164. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. (Atestat în forma îndemănatec) Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemănatecă. CREANGĂ, P. 106. 3. (Învechit) Potrivit, favorabil, prielnic, corespunzător. (Atestat în forma îndămănatic) Au început... a încunjura muntele, ca doar va găsi loc îndămănatic de lăcuință. DRĂGHICI, R. 48. – Variante: îndemănatec, -ă, îndămănatic, -ă, îndemînatec, -ă adj.