BAGHETĂ, baghete, s. f. 1. Bețișor subțire; nuielușă, vărguță. Cu o mînă... cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. ◊ Baghetă magică = bețișorul de care se servesc scamatorii în operațiile lor. La un semn al baghetei sale magice [scamatorul] făcea să apară... doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. ♦ Vargă ușoară și nu prea lungă cu care dirijorii de cor și (mai ales) de orchestră bat măsura și conduc execuția ansamblului muzical; fig. priceperea, talentul dirijorului. Cîntecul urcă pe culmile intensității în urmărirea atentă a zborului repezit al baghetei dirijorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 4/1. ♦ Bețișor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale (toba mică, țambalul etc.). ♦ Vergeaua de lemn pe care stă întins părul arcușului. Nume generic dat unor piese cilindrice subțiri din organismul unei mașini.