VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VILĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

TICĂLOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scârnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~oasă.) 3. s. bandit, nemernic, tâlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urât. (Era o vreme ~.)

VIL adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

vil adj. m., pl. vili; f. sg. vilă, pl. vile

vilă s. f., g.-d. art. vilei; pl. vile

COCHET ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care cochetează; preocupat de ideea de a plăcea unei persoane de sex opus. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă eleganță; cu purtare plăcută. Gest ~. Zâmbet ~. 3) (despre obiecte) Care se caracterizează prin eleganță; cu aspectul plăcut. Mobilier ~. Interior ~. Vilă ~tă. /<fr. coquet

VIL ~ă (~i, ~e) rar livr. Care vădește lipsă de demnitate și de loialitate; în stare să inspire dispreț; josnic. /<fr. vil, lat. vilis

VILĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /<fr., lat. villa

VILBROCHEN ~e n. tehn. Arbore articulat de una sau mai multe biele, care permite transformarea mișcării de rotație în mișcare rectilinie a unor pistoane și invers; arbore cotit. [Sil. vil-bro-; Pl. și: vilbrochenuri] /<fr. vilebrequin

CHALET s.n. (Franțuzism) Vilă în stil elvețian. [Scris și șalet. / < fr. chalet].

VILĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [< fr. villa, it., lat. villa].

VIL, -Ă adj. (Liv.) Ordinar; josnic, abject. [< fr. vil, lat. vilis].

CANTALUP s.m. Varietate de pepene galben, foarte dulce și cu coaja groasă. [< fr. cantaloup, cf. it. Cantalupo – vilă papală aproape de Roma].

CHALET [ȘA-] s. n. vilă în stil elvețian. (< fr. chalet)

VILĂ s. f. 1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu. 2. casă elegantă înconjurată de grădină. (< fr., it., lat. villa)

BORGHESE, familie patriciană de mecenați, originară din Siena. Mai importanți: Camilio B., papă (1605-1612), sub numele de Paul V, și nepotul acestuia, cardinalul Caffarelli, fondatorul celebrei galerii de artă din Roma, adăpostită de Vila Borghese.

YMER (YMIR) (în mitologia scandinavă), primul gigant, format din picături de apă, gheață topită și însuflețită de vântul din Sud. Hrănit de vaca primordială Audhumla. Este strămoșul giganților, al oamenilor. Omorât de zeii Odin, Vili și Ve. Corpul său a servit ca materie primordială la crearea lumii. Din piele a apărut Pământul, din oase stâncile, din sânge marea, din păr norii și din craniu Cerul.

VATICAN, Cetatea Vaticanului ~ (Stato della Città del Vaticano/Status civitatis Vaticanae), stat în S Europei, în perimetrul Romei (Italia), pe dreapta râului Tibru; 0,44 km² (cel mai mic stat din lume); reședința papei și centrul mondial al catolicismului. 921 loc. (2005) – statul cu cel mai redus număr de loc. din lume. Limba oficială: italiana; latina este limba Bisericii romano-catolice. Religia: creștină (romano-catolică) 100%. De dimensiuni liliputane (c. 900 m lungime max. și c. 600 m lățime max.) statul V. este amplasat pe colina omonimă (una dintre cele șapte coline ale Romei) cu alt. între 19 m și 75 m. Înconjurat de ziduri, V. dispune de șase intrări, dintre care trei pentru public (inclusiv intrarea în muzeul V. amplasată în zidul de nord). V. cuprinde bazilica San Pietro, piața omonimă, palatele V., muzee, grădini; în afara acestui spațiu Sfântul Scaun dispune de alte 13 edificii în Roma (bazilicile Santa Maria Maggiore, San Giovanni în Laterano, San Paolo’ fuori le Mura, unele palate și vile), palatul de la Castel Gandolfo (reședința estivală a papei) și zona din apropiere de Cesano (în vecinătatea Romei). Climă mediteraneană. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le Opere di Religione (IOR, 1887), de contribuții voluntare, donații și dobânzile investițiilor făcute în străinătate, din comercializarea timbrelor poștale și din turism. V. dispune de un patrimoniu cultural și artistic inestimabil care atrage anual mil. de turiști din întreaga lume. Întregul stat a fost inclus (din 1984) în Patrimoniul cultural universal. Bazilica San Pietro, cel mai mare edificiu religios creștin din lume; „Capela Sixtină”; Palatul Vatican (construit începând cu sec. 15) cuprinde muzeele Pio-Clementino (cu sculpturi antice elene și romane, între care „grupul Laocoon”, „Apolo din Belvedere” și „Atletul”), Chiaromonti (sec. 19). Galeria candelabrelor. Muzeul egiptean, Muzeul etrusc, Muzeul Etnologic, Muzeul istoric; faimoase sunt, de asemenea, Pinacoteca (unde pot fi admirate tablouri de Rafael și alți pictori celebri ai Renașterii italiene și europene), Galeria hărților, Galeria de tapiserii și Biblioteca cu peste 2 mil. volume și o colecție de hărți și manuscrise (65.000 cele mai multe în latină și greacă) unică în lume. – Istoric. V. este astăzi cel mai mic stat suveran al Globului, constituit în 1929 pentru a asigura o bază temporală suveranității spirituale a papei. Episcopul orașului Roma, considerat urmaș al Sf. Apostol Petru, își impune treptat primatul în Italia, apoi asupra episcopilor din Occidentul latin. În 313, Papalitatea dobândește proprietatea domeniului Lateran din Roma, care devine reședința princiară până în 1309. Papa Gelasius I (492-496) afirmă primatul puterii spirituale a papei asupra celei lumești, ceea ce va declanșa, în Ev. med., conflicte între Papalitate și suveranii Sfântului Imp. Roman („lupta pentru învestitură”) sau regii Franței („captivitatea babiloneană”, la Avignon, în 1309-1377). Statul papal ia ființă în sec. 8, când papa obține în stăpânire fostele posesiuni bizantine din Italia centrală, sporite în cursul Ev. med., făcând din Roma centrul politic și spiritual al Bisericii catolice. În Ev. med., statul papal deține un rol important pe eșichierul politic european. Reforma (sec. 16) scoate de sub autoritatea papală terit. ai căror loc. îmbrățișează confesiunea protestantă. Declinul puterii papale continuă și în sec. 17-18. Desființat de către Napoleon I, statul papal (0,44 km²) este restaurat prin hotărârile Congresului de la Viena (1814-1815), dar terit. sale sunt înglobate în statul național italian. În 1870, trupe italiene ocupă Roma, ultimul bastion deținut de Papalitate și o proclamă, la 20 aug. 1870, capitala Italiei. În semn de protest, papa se retrage (1870) în Vatican, pe care nu-l părăsește până în 1929. Legea din 1871 garanta papei suveranitatea și libera exercitare a autorității sale spirituale. Statul V. ia ființă prin Tratatul de la Lateran din 11 febr. 1929 (devenit art. 7 al Constituției italiene din 26 mart. 1947), când statul italian recunoaște V. proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din NV Romei. Noua Constituție a Italiei din 22 dec. 1947 reafirmă adeziunea la Concordat (prin care religia catolică devine religie de stat pe terit. italian) și la Tratatul de la Lateran. Conclavul V. îl alege, la 16 oct. 1978, pe cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, drept cel de-al 264-lea papă, Ioan Paul II devenind primul papă neitalian de după 1523 și cel mai tânăr di ultimul sec. Personalitatea puternică și dinamică a papei Ioan Paul II marchează din plin istoria Bisericii catolice din ultimele decenii. Noul Concordat dintre V. și Italia, semnat la 18 febr. 1984, îl înlocuiește pe cel din 1929 și consacră abolirea „relațiilor speciale” instaurate prin Tratatul de la Lateran, Biserica catolică și statul italian fiind acum „independente și suverane”, catolicismul încetând a mai fi religia oficială a statului italian, iar predarea religiei în școlile italiene devenind facultativă. În 1993, V. și statul Israel se recunosc reciproc, iar la 15 iun. 1994 stabilesc relații diplomatice. Ioan Paul II se afirmă, în decursul celor 25 de ani de pontificat, ca un factor activ în viața internațională, militând, în cursul vizitelor sale întreprinse în cele 129 de țări ale lumii (multe situate în zone de conflict – Bosnia și Herțegovina, Liban, Cuba, Israel ș.a.), pentru pace și concordie. Vizitând, în mai 1999, România, Ioan Paul II este primul suveran pontif care pășește pe pământul unui stat locuit în majoritate covârșitoare de credincioși ortodocși. La 30 oct. 1999, Biserica catolică și Uniunea Mondială Protestantă semnează, la Augsburg, un document care pune capăt unor dispute vechi de 450 de ani între aceste două confesiuni creștine. În timpul manifestărilor, suveranul pontif a cerut iertare pentru greșelile comise de catolici, în ultimii două mii de ani, împotriva semenilor lor, pentru persecuțiile religioase sau discriminările față de femei. Călătoria lui Ioan Paul II în Grecia (2001) este prima vizită a unui papă după Marea Schismă (1054) care a separat cele două Biserici. Vizitând Siria (2001), Ioan Paul II este primul papă care intră într-o moschee și se roagă ca musulmanii și creștinii să-și ierte reciproc fărădelegile săvârșite unii împotriva altora. La 1 febr. 2001, Ioan Paul II a promulgat noua „Lege fundamentală a statului V.”, Care o înlocuiește pe cea din 1929. După 26 de ani de pontificat, timp în care a vizitat 129 state și s-a întâlnit cu peste 1.300 șefi de stat și guvern căutând să împletească dimensiunea politică cu cea de promovare a valorilor credinței și moralei creștine, se stinge din viață la 2 apr. 2005. La 19 apr. 2005 conclavul cardinalilor reuniți în Capela Sixtină îl alege pe Joseph Ratzinger ca suveran pontif sub numele de Benedict XVI.

avantajos, -oasă adj. (În special la rubrica de mică publicitate, pentru vânzări-cumpărări, despre plăți) Făcut în monedă forte, în dolari ◊ „Urgent cumpărăm vilă [...] Plată avantajoasă.” R.l. 12 X 91 p. 7 (formal cf. fr. avantageux; DEX – alt sens)

bloc-vilă s. n. Bloc mic, cu aspect de vilă ◊ „În timpul verii [...] s-au înălțat mai multe blocuri-vilă [...]” Sc. 8 XI 74 p. 4 (din bloc + vilă; v. Coman Lupu în CL 1/83 p. 53)

deosebit, -ă adj. (În anunțuri de vânzare-cumpărare de după 1989, în sint. plată deosebită) În valută ◊ „Cumpăr cu plată deosebită tablouri vechi [...]” R.l. 25 VIII 92 p. 11. ◊ „Cumpăr urgent vilă [...] zonă centrală, plată deosebită.” R.l. 15 IX 92 p. 11; v. și 8 IX 92 p. 10

emanat, -ă s. m. f., adj. (Folosit după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Ivit pe neașteptate cu ocazia Revoluției din decembrie 1989, propulsat într-o funcție înaltă în stat/într-un partid ◊ „Tot ce are mai emanat țara”, ◊ „Fiecare mai emanat decât celălalt [...]” R.l. 228/90 p. 1. ◊ „Despre părerea poporului nici nu se discută, el nu are de ce să se amestece într-o afacere de aleși («Azi» am zice emanați).” R.l. 14 III 91 p. 4. ◊ „Emanații în fotolii, în pământ eroii.” R.l. 24 IV 91 p. 1. ◊ „O țară întreagă a asistat acum un an în sanctuarul Albei Iulia, la întinarea zâmbăreață a proaspetei noastre sărbători naționale de către aceeași regie de culise a emanaților revoluției [...]” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 1. ◊ „De ce «emanații revoluției» s-au instalat în palate și vile luxoase?” R.l. 10 IX 93 p. 3; v. și D. 202/96 p. 3 (din emana; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, Irina Preda în LR 10/92 p. 547, D. Urițescu CV 5052)

hotel-restaurant s. n. Hotel în care se află un restaurant ◊ „În jurul pieții au fost construite birourile unor instituții, un hotel-restaurant, un teatru și o sală destinată expozițiilor industriale și comerciale (târguri).” R.l. 1 I 67 p. 3. ◊ „Vila «9 Mai» se reamenajează pentru gradul de confort 1. La sfârșitul lunii iunie, va deveni hotel-restaurant cu 90 de locuri.” R.l. 5 IV 74 p. 5 (din hotel + restaurant, după fr. hôtel-restaurant)

minigrădiniță s. f. Grădiniță cu un număr mic de copii ◊ „În prezent, zeci de copii din capitală beneficiază de îngrijirea unor cadre calificate care lucrează ca pedagogi la minigrădinițele de cartier.” R.l. 2 II 74 p. 3. ◊ „Fiecare minigrădiniță are maximum zece copii preșcolari.” R.l. 11 III 78 p. 5. ◊ „Minigrădiniță ultracentral, vilă, curte, ore predare germană, engleză.” R.l. 10 X 91 p. 6 (din mini- + grădiniță)

minihotel s. n. Hotel cu un număr mic de paturi ◊ „Hotelul, de fapt un «minihotel», dispune doar de cinci garsoniere cu câte două paturi.” I.B. 5 XII 67 p. 4. ◊ „[...] s-a dat în folosință un minihotel pentru producătorii veniți pentru mai multe zile pe piața ploieșteană.” R.l. 26 III 76 p. 5. ◊ „Lucrez în turism din 1969, din 1982 am în gestiune minihotelurile și vilele [din Mamaia].” R.l. 3 VII 93 p. 10 (din mini- + hotel; Fl. Dimitrescu în SMFC VI p. 139, 140)

odihnist, -ă adj.^[1] Vilegiaturist, persoană care vine să se odihnească în concediu ◊ „Ni se arată numeroșii «odihniști» care vin să-și petreacă vacanța într-o vastă vilă la munte, în plin sezon de sporturi de iarnă.” R.lit. 17 V 73 p. 21 (din odihnă + -ist)

sejur s. n. Ședere temporară într-un loc/hotel/vilă pentru vacanță, tratament etc. ◊ „O.J.T. și I.T.H.R. București asigură sejururi în hoteluri și vile din stațiunile Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Bușteni.” Sc. 11 I 77 p. 4. ◊ „[3.000.000 de vilegiaturiști]. O cifră record în ce privește sejuririle pe riviera românească.” Sc. 12 IV 79 p. 4. ◊ „Reprezentanții acestor firme, cele mai multe englezești, vând dreptul de proprietate (cu drept de moștenire cu tot) asupra unui sejur anual într-un club de vacanță [...]” R.l. 31 X 94 p. 4; v. și Sc. 9 III 77 p. 5 (din fr. séjour; Th. Hristea în LR 3/72 p. 186; DEX, DN3)

solar, -ă adj. Care utilizează energia solară ◊ „Vilă solară. Prima locuință din R.F. Germania alimentată cu energie solară a fost inaugurată nu de mult în localitatea Aachen.” R.l. 20 VI 75 p. 6. ◊ „În 1976-77 s-au realizat și s-au dat în funcțiune primele case solare sistem pasiv și activ la Câmpina [...] Televizor alimentat de o baterie cu pilă solară (SUA)” R.l. 26 VI 79 p. 6 (cf. fr. solaire; DMC 1970; DN, DEX, DN3 – alt sens)

șaleu s. n. (franțuzism) Vilă la munte (în stil elvețian) ◊ „În imaginația noastră, portretul lui Chaplin nu se decupează pe un «șaleu» ci într-o cabană, la o masă de scândură negeluită, unde Charlot își devorează șireturile de la ghete [...]” Sc. 27 XII 77 p. 3 [scris și chalet] (din fr. chalet; DN3)

trage (a-și) vb. III A-și clădi sau cumpăra ceva, de obicei cu mijloace nu tocmai licite, mai ales de către noii îmbogățiți de după 1989 ◊ „Am primit aurul înapoi [țiganii], ne-am tras casele astea, cum să nu-l votăm pe Iliescu [...]” R.l. internaț. 28 XI 94. ◊ „Șmecherii și-au tras vile, mașini și costume în valută.” R.lit. 35/94 p. 24; v. și Expr. Mag. 19/95 p. 2

*1) áer (saŭ și áĭer) n., pl. e (lat. aër, -aëris, d. vgr. aér, ngr. aéras, aéri; it. aria, vpv. sp. aire, fr. air, pg. ar. V. arie 2). Gazu pe care-l respirăm și care formează atmosfera: aer curat, stricat, sănătos, nesănătos, rece, cald. – A lua aer, a ĭeși la plimbare în aeru liber. Văzduh, atmosferă: a pluti în aer. Aspect (după fr.): aeru vesel al unuĭ cîștigător la loterie, al uneĭ vile. Atitudine: a avea, a-țĭ da, a-țĭ lua aer de savant. A-țĭ da saŭ a-țĭ lua aere, a-țĭ lua ifos, a te arăta grozav. – Chim. Aeru pur nu e un element simplu, cum credeaŭ ceĭ vechĭ, ci un amestec de elemente format din 21 de părțĭ de oxigen și 79 de azot, pintre care e amestecat și argon 1ǀ100, acid carbonic, abur de apă ș. a. El joacă un mare rol în natură: e indispensabil viețiĭ animalelor și plantelor; întreține arderea și respirațiunea, care e tot o ardere; e transmițătoru sunetuluĭ; în fine industria-l utilizează ca forță motrice într’o mulțime de împrejurărĭ, între altele la navigațiunea cu pînze și la morile de vînt. Galilei și, după el, discipulu săŭ Torricelli stabiliră că aeru e greŭ, de unde se derivă presiunea atmosferică. Acesteĭ proprietățĭ i se datorește suirea apeĭ în pompe, nu, cum se credea în ainte, „aversiuniĭ naturiĭ contra vidului”.

cantalúp m. (it. cantalupă, adică „cîntă lupu” de pustiŭ ce e locu, numele uneĭ vile papale aproape de Roma, de unde-s originarĭ aceștĭ pepenĭ). Un fel de pepene galben (zămos) lătăreț ca mandarina, împărțit în feliĭ groase adîncate în coajă și aromat.

1) casă f., pl. e și (Olt.) cășĭ (lat. casa, colibă, căsuță; it. pv. cat. ps. pg. casa, fr. chez). Edificiŭ de locuit, imobil. (V. hardughie). Familie, persoanele dintr’un edificiŭ: s’a sculat toată casa. Familie, gospodărie, menaj: are casă grea (de susținut). Dinastie: casa de Hohenzollern. Stabiliment: casă de bancă, de comerciŭ, de joc. Placenta prunculuĭ. Casă de sănătate, spital (maĭ ales cu plată). Casă de corecțiune (saŭ de’ndreptare), un fel de școală saŭ și de închisoare p. copiĭ. Casă militară, trupele de gardă la un suveran. Casă civilă, persoanele care întovărășesc un suveran. Casă de țară, casă țărănească orĭ și vilă. Casă de painjin, pînză de painjin. Casă de melc, găoace de melc. Ĭepure de casă, V. mosc 2. Lucru de casă, lucru făcut în casă, nu’n fabrică. A fi fără casă, a nu avea locuință. A avea o casă de copiĭ, a avea mulțĭ copiĭ. A sta’n casă, a sta acasă, a nu ĭeși pe stradă. Om cu casă, om la casa luĭ, om căsătorit. A duce orĭ a ținea casă cu cineva, 1) a face gospodăria’n comun, 2) a trăi în căsătorie. A strica casa cuĭva, a-l face să se divorțeze.

*castél n., pl. e (lat. castellum, dim. d. castrum, redută, fort. V. coșteĭ). Casă feudală fortificată. Locuință de suveran. Vilă mare.

COSTINEȘTI, sat. în com. Tuzla, jud. Constanța, stațiune balneoclimaterică estivală situată pe țărmul Mării Negre, la 28 km S de Constanța. Mare complex turistic pentru tineret, numeroase vile, minihoteluri, camping. Tabără studențească internațională de vară.

SATURN 1. (În mitologia romană) Vechi zeu al agriculturii și viticulturii. Identificat cu Cronos din mitologia greacă. A guvernat în Latium, în epoca mitică de aur. Celebrat în luna dec., la Saturnalii, când sclavii erau serviți de stăpânii lor. 2. Planetă a sistemului nostru solar, văzută pe cer ca un astru de mărimea întâi. Numită așa după zeul roman S. (1). Diametru: 121.000 km (mai turtită la poli). Se află la 1.430 mil. km depărtare de Soare. Revoluție: 29,5 ani. Rotație: 10 h 14 min. Atmosferă de metan și de hidrogen; se consideră că temperatura suprafeței este de -150°C. Prezintă anotimpuri analoge celor terestre. Are zece sateliți, primul dintre ei, Titan, fiind descoperit de C. Huygens (1655). Particularitatea sa o constituie inelul (observat prima dată de Galilei în 1610 și explicat de Huygens în 1662), concentric, foarte plat (grosimea sub 20 de km), având diametrul interior de c. 150.000 km, cel exterior de c. 278.000 km și alcătuit din corpuri mici și din pulberi care gravitează în jurul planetei, rotindu-se rapid pe orbite circulare. În anii 1980 și 1982 date importante despre S. au fost transmise de sondele spațiale Pionier II și Voyager 2. 3. Stațiune balneoclimaterică estivală în jud. Constanța, pe țărmul Mării Negre, în complexul de stațiuni Mangalia-Nord. Cuprinde numeroase hoteluri, vile, restaurante și baruri. 4. Rachetă în trepte, dezvoltată de S.U.A. începând din 1958; a fost utilizată pentru prima oară în 1961.

ROMANO, Giulio (zis și Giulio Pippi) (1492 sau 1499-1540), pictor și arhitect italian. Însemnat elev al lui Rafael, cu care a colaborat la frescele Vaticanului și pe care le-a terminat după moartea acestuia („Transfigurația”). Din 1527 s-a stabilit la Mantova, unde a construit palatul „del Te”, pe care l-a decorat cu fresce. Printre creațiile sale arhitecturale se numără și vilele Madama și Lante din Roma.

SARAZIN (SARRAZIN) [sarazẽ], Jacques (1588-1660), sculptor francez. A lucrat mulți ani la Roma pentru cardinalul Aldobrandini, unde a decorat numeroase fântâni și vila Frascati. Unul dintre fondatorii (1648) Academiei de Pictură și Sculptură din Paris. Prin lucrările executate la Luvru și Chantilly anunță apariția clasicismului.

SÃO JOSÉ DOS CAMPOS, oraș în SE Braziliei (São Paulo), situat la poalele SV ale Sierrei da Mantiqueira și cele V ale Serrei do Mar, pe râul Paraibo do Sul, la 643 m alt., la 80 km NNE de São Paulo; 562,2 mii loc. (2003). Aeroport. Constr. de motoare Diesel. Ind. ceramicii, cauciucului, hârtiei (cartoane), cosmeticii (săpunuri), textilă (mătase artificială) și alim. (vin). Centru agricol; centru de studii aerospațiale și de construcții aeronautice. Oraș din 1767. Cunoscut succesiv cu numele Vila Nova de São José, Vila de São José do sul și de São José do Paraiba.

SAN REMO sau SANREMO, oraș în NV Italiei (Liguria), situat pe Riviera dei Fiori a M. Mediterane, la poalele Alpilor Maritimi, la 122 km SV de Genova, în apropiere de granița cu Franța; 50,8 mii loc. (2003). Renumită stațiune balneară estivală (din 1861) pe Riviera italiană. Piață pentru flori. Festival anual național de muzică ușoară (din 1951). Hoteluri, vile, pensiuni. Cazino. Catedrala romanică San Siro (sec. 13-14). Turism. – Conferința de la ~, conferință internațională (19-26 apr. 1920). Au participat: Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia; observator: S.U.A.; invitați: Belgia și Grecia. S-a discutat proiectul tratatului de pace cu Turcia, repartizarea mandatelor Societății Națiunilor asupra țărilor arabe, îndeplinirea de către Germania a prevederilor militare ale tratatului de la Versailles, poziția Aliaților față de Rusia Sovietică.

SANGALLO, familie de arhitecți italieni din Renaștere: 1. Giuliano Giamberti (zis Giuliano da S.) (c. 1445-1516). A construit vila de la Poggio a Caiano pentru Lorenzo de Medici, biserica Santa Marta delle Carceri la Prato și sacristia Santo Spirito la Florența; influențat de arhitectura clasică. 2. Antonio Giamberti (zis Antonio da S.) (c. 1455-1534), fratele lui S. (1). A construit palate și biserica San Biagio la Montepulciano, inspirat de Bramante. 3. Antonio Cordiani (zis Antonio da S.) (1484-1546), nepotul lui S. (1) și S. (2). A preluat stilul lui Bramante, popularizându-l (Palatul Farnese, planurile pentru continuarea construcției bazilicii San Pietro din Roma).

OURO PRÉTO, oraș în E Braziliei (Minas Gerais), la 64 km de Belo Horizonte, pe pantele Serrei do Espinhaço, la 1.061 m alt., în bazinul lui Rio Doce; 62,5 mii loc. (1991). Centru agricol și comercial. Turism. Școală minieră (1876). Monumente coloniale baroce (bisericile São Francisco de Assis, Nossa Senhora do Carmo, poduri, fântâni) majoritatea datorate sculptorului Antonio Francisco Lisboa (Aleijadinho), aflate din 1980 în patrimoniul cultural universal. Teatru colonial (restaurat în 1861-62), cel mai vechi din Brazilia. Muzeul Inconfidência. Fundat în 1701 ca așezare minieră (O.P. = „aurul negru”) rămâne întreg sec. 18 centrul celei mai mari „goane după aur” din America de Sud. Devine oraș sub numele de Vila Rica (1711).

LE CORBUSIER [lə korbüzié] (pseud. lui Charles Édouard Jeanneret-Gris) (1887-1965), arhitect, designer, pictor și teoretician de artă francez, de origine elvețiană. Adept al funcționalismului. Unul dintre maeștrii arhitecturii moderne. A aplicat principiile unei arhitecturi raționaliste, folosind formele geometrice simple și unele elemente structurale inedite (piloți, ferestre în bandă cu ramă metalică, peretele de sticlă, acoperișul în terasă) cu scopul de a realiza un maximum de confort în clădirile moderne (vila Savoye din Poissy, locuințe la Marsilia, biserica Notre-Dame-du-Haut din Ronchamp, Pavilionul elvețian din Cetatea universitară din Paris, Palatul Congreselor din Strasbourg). Planurile orașului indian Chandigarh. Și-a expus principiile asupra arhitecturii moderne în numeroase lucrări („Manieră de a gândi urbanismul”, „Orașul radios”, „Modulorul”). Împreună cu A. Ozenfant, a inițiat purimul în pictură (1918).

MAICU, Horia (1905-1975, n. Constanța), arhitect român. Prof. univ. la București. În prima parte a activității sale (1931-1940) realizează la Constanța numeroase hoteluri, vile și locuințe, iar apoi, în colab., al Casei Presei Libere, Sălii Palatului, Teatrului Național, toate la București.

RUCĂR, com. în jud. Argeș, situată pe cursul superior al râului Dâmbovița, în culoarul depresionar Rucăr-Bran, la poalele NE ale m-ților Leaota, cele de S ale m-ților Piatra Craiului și cele SE ale m-ților Iezer; 6.230 loc. (2005). Expl. de gresii și calcare. Expl. și prelucr. lemnului. Produse textile și alim. (preparate din lapte). Centru de dulgherit și de confecționare a uneltelor din lemn. Muzeu etnografic. Important punct de vamă în Ev. med. În apropiere de R., pe Dealul Orății, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă (sec. 14), cunoscută și sub numele de Cetatea Dâmboviței sau Cetatea Nemților. În satul R., atestat documentar în 1602, se află biserica având dublu hram – Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru (1780), o dârstă cu piuă (sec. 19) și o casă țărănească din brad pe soclu de piatră. Important centru turistic, în special pentru turism rural (peisaj submontan, climat tonic, costume de port popular, case țărănești cu aspect de vile etc.). Punct de plecare spre complexul carstic Cheile Dâmboviței-Dâmbovicioarei-Brusturet din parcul național Piatra Craiului și spre crestele montane din jur.

SINAIA, oraș în jud. Prahova, situat pe cursul superior al râului Prahova, la poalele SE ale m-ților Baiului, la 798-971 m alt.; 12.253 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată șa 10 iun. 1879). Expl. de calcar. Întreprindere mecanică (din 1953) profilată pe producția de pompe de injecție pentru echiparea motoarelor Diesel, de pompe de ulei și de distribuitoare hidraulice. Fabrici de cherestea, de conserve și de preparate din carne (salam, din 1897). S. este una dintre cele m ai importante stațiuni balneoclimaterice ale țării. Are un climat de culoar montan, cu veri răcoroase și ierni puțin friguroase, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni și izvoare cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene. Localit. S. apare menționată documentar în 1690, când, în preajma Mănăstirii Sinaia, au fost construite primele locuințe ale unor scutelnici, care apoi au format o populație stabilă. Inițial, așezarea s-a numit Izvorul, iar din 1874 poartă denumirea actuală. Declarat oraș în 1880, când localit. a devenit reședința de vară a regelui Carol I. În prezent, S. este un important centru turistic și de desfășurare a unor conferințe internaționale și naționale, în cadrul căruia, alături de numeroase hoteluri moderne (Alpin, Palas, Sinaia, Montana, Păltiniș, Cota 1400 ș.a.), vile cu arhitectură specifică așezărilor de munte, hanuri, popasuri turistice, cabane ș.a., există amenajări speciale destinate practicării sporturilor de iarnă: pistă de bob cu 13 viraje și 132 m diferență de nivel, pârghii de schi cu diferite grade de dificultate, pârtii pentru săniuș ș.a. Numeroase poteci marcate, șoseaua cu acces auto până la cota 1400, telefericul (dat în folosință în 1971) între Sinaia și Cota 1400 și în continuare până la Vârful cu Dor, asigură legăturile turistice între zona centrală a orașului și platoul m-ților Bucegi. S. reprezintă punctul de plecare spre cabanele și obiectivele turistice din m-ții Bucegi, Monumente; Mănăstirea Sinaia, cu biserica veche, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 m lungime și 6 m lățime), a fost construită în anii 1690-1695 din inițiativa și prin strădania marelui spătar Mihail Cantacuzino (fiu postelnicului Constantin Cantacuzino și fratele domnului Șerban Cantacuzino)după modelul unei mănăstiri de pe Muntele Sinai, pe care o vizitase cu puțin timp înainte; de aici provine și numele. Biserica veche a fost inițial pictată de renumitul zugrav de biserici Pârvu Mutu, reparată și repictată în anii 1792-1795, când s-a scris și pisania (16 sept. 1795), sub domnia lui Alexandru Moruzi. Biserica veche a fost supusă unor lucrări de consolidare și de spălare a picturilor în anii 1994-1995. Alături de chiliile construite la adăpostul unor ziduri înalte, se află biserica-paraclis, datând din aceeași perioadă (1690-1695) și refăcută în 1792, sub stăreția monahului Damaschin. Biserica nouă, cu hramul Sf. Treime, este o construcție elegantă, începută în 1843 de starețul Paisie, împreună cu chiliile laterale. Între 1897 și 1903, Biserica nouă și chiliile au fost restaurate sub conducerea arhitectului francez Émile André Lecompte du Noüy, pe cheltuiala Eforiei Spitalelor Civile din București, realizându-se o sinteză de elemente stilistice moldovenești și muntenești. Atunci s-a efectuat ornamentația exterioară cu ceramică policromă, smălțuită, și s-au executat picturile murale interioare, în stil neobizantin, de către danezul Aage Exner. În pronaos, se află și portretele regelui Carol I, reginei Elisabeta și a fiicei lor principesa Maria. Clopotnița a fost ridicată în 1892. Muzeu de artă religioasă (înființat în 1895), primul de acest fel din țară, care funcționează și astăzi. La mănăstirea Sinaia se află cavoul lui Take Ionescu, iar în cimitirul orașului, la Izvoru Rece, este înmormântat Badea Cârțan; Castelul Peleș, construit între 1873 și 1883 (etajul întâi) și între 1896 și 1914 (etajul II), în stilul Renașterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer și ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lvov), cu transformări și adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman, în anii 1896-1914, este compus din 160 de camere și are un turn central de 66 m înălțime. Castelul a fost reședința regală de vară (până în 1947), iar în prezent adăpostește un muzeu cu colecții de pictură și sculptură, de armuri, covoare, mobilă, tapiserii ș.a. În apropierea castelului Peleș se află castelul Pelișor, destinat inițial prințului Ferdinand, astăzi muzeu; clădirea Cazinoului, construită în 1912 după planurile arhitectului Petre Antonescu. În cartierul Cumpătul, pe stg. văii Prahova, se află rezervația complexă Aninișul de la Sinaia (1,4 ha) în care este ocrotit pâlcul de pădure de foioase, în cadrul căruia aninul (Alnus incana) are o frecvență mare. În zona centrală a orașului S. se află un frumos parc natural.

SMĂRĂNDESCU, Paul (1881-1945, n. București), arhitect român. Elev al lui Ion Mincu. A conceput, în stilul „neoromânesc”, preconizat de acesta, vile (Sinaia, Balcic și București), imobile administrative (clădirea fostei societăți „Astra Română”, București).

MACKINTOSH [mækintoʃ], Charles Rennie (1868-1928), arhitect, designer și acuarelsit britanic. Unul dintre principalii reprezentanți ai Modern Style-ului britanic, promotor al funcționalismului. Lucrări care au constituit un model de arhitectură modernă, împletind simplitatea cu tradiția castelelor scoțiene (biblioteca Școlii de artă „Tea Rooms” și vile, toate în Glasgow, „Hill House” în Helensburg). A realizat decorații, mobilier și imprimeuri. Retras în sudul Franței (1920), s-a dedicat acuarelei.

FERNANDO DE NORONHA [fernəndu di noróñə], ins. vulcanică în Oc. Atlantic, în E coatelor Braziliei (la NE de Capul São Roque); 26 km²; 1,3 mii loc. (1980). Face parte din statul Pernambuco. Localit.: Vila dos Remédios. Relief deluros (332 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (1.300 mm/an) și vegetație de savană. Locul cu cea mai redusă variație a temp. aerului (13,4°C). Escală aeriană. Descoperită în 1501.

GEORGESCU, Haralamb (1908-1977), arhitect român. Stabilit în S.U.A. (1947). Prof. la universitățile din București și Lincoln (Nebraska). Lucrări în stil modern (vila Hurmuzescu din Mangalia) sau amintind de monumentele din N Moldovei (bisericile Sf. Maria din Clevaland și Sf. Gheorghe din Detroit).

MINOVICI 1. Mina M. (1858-1933, n. Brăila), medic legist român. Prof. univ. la București. Fondatorul școlii române de medicină legală; întemeietorul și directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) și al serviciului antropometric din București. Cercetări importante în problematica putrefacției cadaverice, a bolilor mintale simulate, a antropologiei criminale. Lucrări didactice („Tratat complet de medicină legală”). 2. Ștefan M. (1867-1935, n. Râmnicu Sărat), chimist român. Frate cu M. (1). M. coresp. al Acad. (1925), prof. univ. la București. Unul dintre organizatorii învățământului farmaceutic universitar din România. Studii și cercetări privind rolul colesterolului în organismul animal. Lucrări în domeniul chimiei toxicologice analitice, organice și biologice („Tratat de chimie analitică”, „Manual practic de chimie organică”). 3. Nicolae M. (1868-1941, n. Brăila), medic legist român. Frate cu M. (1) și M. (2). Prof. univ. la Cluj și București. Studii în domeniile histologiei și histochimiei putrefacției, a morții prin spânzurare. Lucrări didactice („Manual tehnic de medicină legală”). Colecția sa de artă populară a stat la baza întemeierii Muzeului de la Vila M.

NEUTRA [nóitra], Richard Joseph (1892-1970), arhitect și urbanist american de origine austriacă. Elev și discipol al lui Fr. L. Wright. Unul dintre exponenții mișcării moderne și a stilului internațional preconizând armonia între formele pure ale arhitecturii și peisaj. Specializat în construirea de centre comerciale (Haifa, în colab. cu E. Mendelsohn), sanatorii și vile particulare (Casa numită „a deșertului”, Palm Springs, California), școli. Ca urbanist a proiectat un oraș de un milion de locuitori și planurile de expansiune ale orașului Los Angeles.

PANKOK, Bernhard (1872-1943), arhitect și decorator german. Prof. univ. la München. Unul dintre fondatorii Atelierelor pentru Arte Reunite din München. Lucrări în maniera Jugendstil-ului (Vila Konrad Lange din Tübingen, ansamblurile de exterior ale Expoziției Universale de la Paris din 1900).

PERCIAC, Vladimir (n. 1917, Vîborg, Federația Rusă), arhitect român. Lucrări de orientare funcționalistă, într-un stil modern (cartiere de vile și blocuri în Hunedoara, Roman, Piatra Neamț, Deva, Pitești, centralele telefonice din Sibiu și Roman, Centru sportiv Floreasca din București).

PIERMARINI, Giuseppe (1734-1808), arhitect italian. Prof. univ. la Milano. Arhitect și inspector general al Lombardiei (1770-1794). Principalul reprezentant al stilului neoclasic milanez (Teatrul Scala și Palatul Greppi, ambele la Milano, Vila regală și Teatrul din Monza).

POIANA BRAȘOV, stațiune climaterică și de odihnă în jud. Brașov, situată la poalele masivului Postăvaru, la 1.030 m alt., la 12 km S de municipiul Brașov, de care este legată printr-o șosea modernizată. Centru turistic internațional și al sporturilor de iarnă (teleferic, teleschi, 12 piste de schi cu diferite grade de dificultate, între care o pârtie olimpică de schi și una de bob, terenuri de tenis, baschet, pentru patinaj, piscine acoperite, saune, lac artificial, mari hoteluri, vile).

PORT-VILA (VILA), capitala statului Vanuatu, situată în SV ins. Efate, port la G. Mele al Oc. Pacific; 29,3 mii loc. (1999). Aeroportul Bauerfield. Centru comercial. Ind. mat. de constr. și alim. (prelucr. cărnii, conserve de pește). Turism. Export de mangan. Universitate (1989).

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vilă, pl. vile

vilă s. f., g.-d. art. vilei; pl. vile

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

*vil, -ă adj. (lat. vilis). Josnic, ordinar. Adv. În mod vil.

*vílă f., pl. e (lat. villa, casă la țară). Casă elegantă nu prea mare la țară orĭ într’o stațiune balneară saŭ climatică orĭ și în oraș.

REMÉDIOS, Vila dos ~, localitate în Brazilia, în ins. Fernando de Noronha (statul Pernambuco), centrul ad-tiv al terit. omonim; c. 800 locuitori. Centru comercial. Escală aeriană.

ROMAN², -Ă (< lat. romanus) adj., s. m. și f. 1. Adj. Propriu Romei antice, care se referă la Roma, care aparține Romei. V. latin. ◊ Cifre romane = semne speciale (litere sau combinații de litere), care reprezintă numerele. V. și cifră. Biserica r. = Biserica catolică; catolicism. 2. Arta r. = denumire dată artei dezvoltate în Roma antică și apoi în Imp. Roman, a cărei evoluție se situează între sec. 4 î. Hr. și sec. 4 d. Hr. Prin a.r. antică se înțelege nu numai arta care s-a dezvoltat în metropolă, ci și realizările artistice din provincii. Istoria a.r. se divide în două mari perioade: republicană și imperială. În prima parte a perioadei republicane, până către sec. 3 î. Hr. (așa-numita perioadă primitivă), a.r. antică a fost puternic influențată de arta etruscă. Principalele elemente ale arhitecturii etrusce, arcul și cupola, au fost mult utilizate în arhitectura romană; tot de la etrusci, romanii au preluat sistemul construcțiilor de apeducte, tehnica tăierii pietrei și prelucrarea metalelor. Din această perioadă datează închisoarea mamertină, templul lui Iupiter Capitolinul ș.a. Începând din sec. 3 î. Hr. pătrund în arta romană influențele elenistice, care, altoite pe fondul tradițional, vor constitui un factor definitoriu în perioada următoare. O prelucrare tot mai abilă a materialelor, folosirea pe scară largă a betonului, constanta preocupare pentru realizarea, cu un minimum de cheltuială, a unor edificii grandioase și cu apareiaj complex au asigurat arhitecturii romane din perioada imperială o diversitate și măreție fără precedent în arta antică. Preluând din arhitectura elenistică sistemul ordinelor grecești, romanii au preferat corinticul, pe care l-au interpretat în nenumărate forme decorative, creând în cele din urmă un ordin nou, ordinul compozit. De asemenea, în arhitectura romană a fost folosit așa-numitul ordin toscan, de origine etruscă. În perioada imperială, arhitectura romană a atins deplina maturitate. Definitorii pentru arhitectura romană din această perioadă sunt: a) folosirea blocajului și placajului în construcții (miezul zidului era alcătuit dintr-o masă informă de pietre și cărămizi legate prin mortare, fațadele fiind placate cu piatră fățuită sau marmură divers colorată în cazul construcțiilor pretențioase); b) îndrăzneața întrebuințare a arcului și cupolei (Panteonul din Roma are o cupolă cu diametrul de 43,30 m); c) varietatea și măreția programelor arhitectonice. Construcțiile erau încadrate într-un sistem urbanistic precis, constând în esență din două axe stradale perpendiculare (carda și decumanum), la intersecția cărora se află piața principală, forul. Arhitecții romani au tratat cu multă libertate programele statornicite în arhitectura greacă (temple, bazilici, amfiteatre), creând în același timp programe noi. Pornindu-se de la prototipuri grecești, au fost construite temple dreptunghiulare (templul Fortunei virile) sau circulare (templul Vestei, Panteonul). Un loc important în arhitectura publică îl ocupau termele, uneori de proporții grandioase (termele lui Caracalla), teatrele (teatrul lui Marcellus), circurile (Colosseum), amfiteatrele (amfiteatrul Castrense), bazilicile (bazilica lui Maxențiu), arcurile de triumf (arcul lui Titus, arcul lui Constantin). Construcțiile dobândeau deseori rezolvări de o certă valoare inginerească și artistică, apeductele de la Sequoia (Spania) și Gard (Franța), ca și podul de pe Via Aurelia (Roma), fiind exemple de notorietate universală. Palatele și vilele de lux ale patriciatului roman uimesc și azi prin amploare și rafinamentul amenajărilor. Curțile interioare și încăperile palatelor erau decorate cu statui și picturi murale, foarte multe inspirate din arta greacă (Palatul Flaviilor de pe Palatinum – Roma, Vila lui Adrian la Tivoli, Palatul lui Dioclețian din Split – Croația, casa Poetului și casa Faunului din Pompei). În sculptură, romanii au fost puternic influențați de statuara greacă. Deosebit de interesante ca document istoric sunt reliefurile care decorează monumentele trimfale evocând războaiele R. cu diferite popoare (Columna lui Traian și Columna lui Aureliu – Roma, Monumentul de la Adamclisi – Dobrogea). De reală valoare artistică sunt reliefurile, amintind arta elenistică, care decorează Altarul Păcii (Ara Pacis), ridicat de Octavian August (13 î. Hr.) la Roma. Sculptura romană a excelat în arta portretului, gen în care au fost realizate numeroase opere remarcabile prin puterea de caracterizare a personajelor (bustul lui Nero, bustul lui Caracalla, bustul lui Gordianus). Pictura s-a bucurat de un real prestigiu în R. antică atât în decorarea edificiilor publice și a locuințelor, cât și în ornamentarea sarcofagelor și a mobilierului. Cele mai frumoase exemple de pictură romană s-au păstrat pe pereții unor vile din Pompei și Roma. Dezvoltând tradițiile picturii elenistice, alexandrine în primul rând, pictorii romani au realizat opere caracterizate prin vioiciunea cromatică, prin efectele de lumină și prin libertatea tratării (decorațiile din Casino Rospigliossi – Roma, din casa Poetului – Pompei etc.). În provincii, în funcție de tradițiile artistice locale, au avut loc și unele sinteze care nu se regăsesc în alte părți. Deosebit de importantă a fost arta romană din provincia Siria, unde au fost realizate monumente de dimensiuni colosale (tempulul lui Iupiter Heliopolitanul din Baalbek) și unde s-a constituit un anume tip de bazilică, transmis apoi arhitecturii medievale bizantine și romanice. Un loc important în a.r. l-au ocupat orfevrăria, numismatica și gliptica. Pe terit. României, a.r. este reprezentată prin câteva monumente importante: monumentul triumfal de la Adamclisi, ridicat de Traian în 105, palatul Augustaliilor și amfiteatrul de la Sarmizegetusa, termele de la Histria, podul de la Drobeta Turnu-Severin, construit de către arhitectul Apolodor din Damasc (101), mozaicul de la Constanța (sec. 2-3) etc. În muzeele arheologice din București, Constanța, Cluj-Napoca, Deva etc. se păstrează numeroase statui de epocă romană, vase de lut, obiecte de artă, care ilustrează excepționala înflorire a artelor și meșteșugurilor pe teritoriul Daciei romane. A.r. a sintetizat și a răspândit principiile artistice ale lumii antice, influențând arta bizantină, musulmană, romanică și a Renașterii. 3. S. m. (În Imp. Roman) Nume dat celor care se bucurau de drepturi depline de cetățenie. ♦ Locuitor al Romei.

cascadă f. 1. cădere de apă, masă de apă ce cade din stâncă în stâncă; 2. fig. succesiune neregulată: o cascadă de vile.

vil a. abject, josnic: cu ochiul vil și vicleim EM.

Vilaf. zină aeriană (în poveștile sârbești).

vilă f. casă elegantă la țară sau prin împrejurimile unui oraș.

Livadia f. 1. orășel în Olimp (Macedonia) cu 3000 loc., dintre cari 2000 Armâni (Livadiot); 2. numele vilei imperiale rusești din orășelul Ialta, în Crimea.

Monte-Carlo n. oraș în principatul Monaco, cu vile și cu o faimoasă casă de joc: 10.800 loc.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VILĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În Evul Mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

BIDONVILLE, bidonville-uri, s. n. Cartier sărăcăcios cu locuințe improvizate, la periferia marilor orașe. [Scris și: bidonvil. – Pr.: -vil] – Din fr. bidonville.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mînă caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi ceva prin cuvinte. Mai întîi a descris casa: o adevărată vilă. C. PETRESCU, A. 422. A fost o scenă de teroare de nedescris. CARAGIALE, O. II 142. ◊ Refl. pas. O strofă... frumoasă... în care se descrie înmormîntarea eroului poemei. MACEDONSKI, O. IV 14. 2. A trasa o linie curbă, un cerc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. Un copil fugărit de alți doi descrise un semicerc, căutînd un refugiu. C. PETRESCU, C. V. 181. – Forme gramaticale: perf. s. descrisei, part. descris.

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. (Atestat și în forma dezvăli) (Uneori în concurență cu dezvălui) 1. Tranz. A da la o parte, a îndepărta (din jurul cuiva sau de pe cineva sau ceva) o învelitoare; a descoperi. Omul se mișcă și închise ochii, desfăcîndu-și brațele și dezvelindu-și-le, apoi îi deschise clipind. PREDA, Î. 164. Copila cu fața coperită Ce-l făcusă de jele să cînte... Dezvălindu-și obrazul s-arată. BUDAI-DELEANU, Ț. 142. Un caș dulce dezvălea, Optzeci de fălii tăia. ALECSANDRI, P. P. 55. ◊ (Poetic) Văd pe sfînta Marți cum rîde și descîntă de noroc Și-alungînd pe baba Dochie, dezvelește primăvara. COȘBUC, P. II 137. ♦ A despacheta. Calul de lemn era măreț și depășise toate visurile lui... cînd a apărut în prima zi, dezvelit din ambalajul de hîrtie, geluitură și scîndurele. C. PETRESCU, A. 309. ♦ A da jos (în parte sau în întregime) acoperișul unei case, a descoperi o casă. Azi dimineață am dezvălit bordeiu ca să-i dau [vacii] o mînă de ogrinji. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Refl. (Neobișnuit, despre morminte) A se deschide. Este ceasul nălucirii: un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, P. 132. ♦ (Cu privire la cuptorul de ars cărămizi) A dezlipi, a îndepărta lutul sau pămîntul cu care e acoperit cuptorul, după ce s-au ars cărămizile. Cînd, după cîteva zile, cuptorul [pentru arderea cărămizilor] s-a răcit, oamenii încep să-l dezvelească. BOGZA, C. O. 225. 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă, a arăta. Dantelele îi dezveliră brațul gros și alb. DUMITRIU, N. 41. Pîlpîiala ei însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți, dezvelind într-însele... priveliști dintr-o lume de mucenicii și de patimi. M. I. CARAGIALE, C. 101. ♦ Refl. A apărea în fața cuiva, a se înfățișa. Cu cîtă strălucire, ce adînc și albastru se dezvelea cerul! GÎRLEANU, L. 22. Deschizînd fereastra care dădea în grădină, începu să privească cum se dezvelesc încet din umbră și parcă cresc în desișuri negre de copaci vilele cochete. VLAHUȚĂ, O. AL. II 34. ♦ (Rar) A afla, a descoperi. Dimpotrivă, stăpîne, trebuie să-l aperi și să-l păzești cel puțin pînă ce vei ispiti toate și vei dezvăli adevărul. SADOVEANU, D. P. 48. 3. Tranz. Fig. A destăinui, a da în vileag, a da pe față, a trăda. Acest secretar al lui Mihai dezvelise mai întîi prințului Andrei proiectul stăpînului său d-a năvăli în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ Refl. pas. Cum mi s-a dezvelit taina, greu să vă spun. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Refl. În atenția și interesul pe care ni-l arată un nou cunoscut, sufletul nostru găsește o plăcere, o sete irezistibilă de a se dezvăli. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. ♦ (Învechit) A expune, a dezvolta. Dă-mi voie, prietine, a-mi dezvăli ideea. NEGRUZZI, S. I 270. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor, p. ext. despre plante) A se deschide. Pe sub zăplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau. SADOVEANU, O. IV 41. Pornea înflorirea de primăvară. Se dezvăleau liliecii și în tufișuri de mesteceni își începeau viersul încă sfios niște păsărele cîntărețe. id. M. C. 120. ◊ Fig. Mai să nu-l cunoască, așa crescuse și se dezvelise ca un măr rotat care înflorește întîia oară într-o primăvară. SADOVEANU, M. C. 32. 5. Refl. (Neobișnuit, despre un fir depănat) A se desface, a se desfășura. Vîrtelnița se mișcă alene scîrțîind îndelungat și lasă firul a se dezvăli. SLAVICI, N. I 33. – Variantă: (Mold., Transilv.) dezvăli vb. IV.

HOȚIE, hoții, s. f. 1. Faptul de a fura, de a trăi din furturi. Fătul meu, te-am dat să înveți toate meșteșugurile. Nu mi-a venit în gînd că și hoția este un meșteșug. ISPIRESCU, L. 367. 2. Faptă săvîrșită de hoț; furt. Hoții, spargeri nu s-au pomenit niciodată în Sulina. BART, E. 326. De cînd ai trimis jandarmi prin sate, s-au înmulțit hoțiile... că ei singuri, jandarmii aceștia ai dumitale, sînt cei mai prima hoți! SP. POPESCU, M. G. 63. ♦ Defraudare, fraudă. Niște domni nobili... cu vile și automobile... au organizat hoția în stil mare. BOGZA, A. Î. 37.

MATAHALĂ, matahale, s. f. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ființă foarte mare; ceea ce este voluminos și diform; colos, namilă. De mult nu se văzuse așa matahală de om; înalt, zdravăn ca un uriaș, cu ochii mici ca bobul de mazăre. DUNĂREANU, N. 96. Iar bietul Dragoș, deși era o matahală de om mare și lălîie, se făcuse totuși mic numai cît un purece. HOGAȘ, DR. II 97. ◊ Fig. Agentul se uită la vila domnului ministru, matahală cu zeci de ferestre, plină de întunerec și de pustiu. DUMITRIU, N. 236. ♦ (Rar) Sperietoare. Se tem precum se teme un corb d-o matahală. NEGRUZZI, S. II 254. – Variantă; mătăhală (BOGZA, C. O. 170, SLAVICI, O. I 218, CONTEMPORANUL, IV 45) S. f.

MILITARIZARE s. f. Acțiunea de a militariza; introducerea formelor și metodelor organizării militare (într-un sector sau în întregul domeniu al vieții sociale). Orașul, din cauza militarizării trăiește în casele cu aspect de vile, în grădini, în centrul plin de prăvălii, o viață deosebită. CAMIL PETRESCU, U. N. 418.

SAT (lat. fossatum) s. n. 1. Așezare umană a cărei populație se ocupă îndeosebi cu agricultura sau alte activități neindustriale (pescuit, meșteșuguri tradiționale). Constituie în general unitatea cea mai mică din punct de vedere ad-tiv-teritorial; este alcătuit de obicei din locuințe individuale însoțite de grădini și construcții gospodărești anexe („vatra” satului) și dintr-un terit. adiacent de pe care se obține producția agricolă (numit „hotarul”, „moșia” sau „mereaua” s.). În prezent, în România există 13092 s. Unul (mai rar) sau mai multe sate la un loc formează o comună. În funcție de modul de grupare a locuințelor se disting sate de tip adunat (cu case așezate unele lângă altele într-un perimetru compact), de tip răsfirat (cu case dispuse pe câteva direcții principale, în funcție de neregularitățile reliefului), sau de tip risipit (s. de munte, cu gospodării puternic dispersate, la distanță mare unele de altele); există însă numeroase forme intermediare și mixte. Pe măsură ce a luat amploare navetismul spre oraș și pe de altă parte, mai ales în țările dezvoltate, tendința de deplasare a locuințelor în afara spațiului urban, unele sate au început să aibă preponderent caracter de „sate-dormitor”, principalele venituri provenind din afara teritoriului s.; sat de vacanță = complex de vile sau sau de căsuțe destinate turiștilor, cu spații comune pentru activități recreative și sportive; sat turistic = sat situat într-un ținut pitoresc, adesea cu un specific etnografic bine conturat în care există posibilități de cazare la localnici (în sistem de pensiune), în condiții corespunzătoare de igienă și confort, în scop de odihnă și recreere, eventual și pentru a asista și chiar a participa la activități și manifestări tradiționale. 2. Locuitorii unui s. (1); sătenii. ♦ Țărănime.

PĂPURIȘ, păpurișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Loc acoperit cu papură, desiș de papură. Pe țărmul înalt al lacului, mult deasupra păpurișurilor... se ridica o vilă. DUMITRIU, N. 233. Omătul se topește. Puhoaiele se umflă. Păpurișul verde prinde a încolți. BART, E. 309.

PORTAL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală, monumentală a unei clădiri mari (palat, catedrală etc.), încadrată în diverse ornamente. Vile somptuoase, ale căror umbre se profilau straniu în lumina mohorîtă a portalurilor. VORNIC, P. 127. Vin amintirile-n valuri. Din negre clopotnițe, din mari mînăstiri, Din vechi cetățui și portaluri. ANGHEL, P. 35. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. (Poetic) Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor... Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. TOPÎRCEANU, B. 17. 2. (Adesea determinat prin «de tunel») Lucrare de zidărie sau de beton așezată la gura unui tunel pentru sprijini terenul din jurul acesteia și a opri căderea pămîntului, a pietrelor etc. – Pl. și: partale (EMINESCU, O. I 25).

SANATORIU, sanatorii, s. n. Instituție spitalicească (climatică sau balneară) pentru îngrijirea bolnavilor de tuberculoză sau de boli mintale, a convalescenților etc. care au nevoie în special de cură igieno-dietetică și de supraveghere medicală; (în trecut) spital particular. Așezat în marginea Vienei, în mijlocul unui mare parc cu flori și arbori, sanatoriul era o vilă elegantă și austeră. CĂLINESCU, E. 386. Se ducea la un sanatoriu, unde se afla în convalescență un bătrîn pentru care purta mare evlavie. C. PETRESCU, Î. II 222. Aveam impresia că tata... se-ntoarce din război și nicidecum dintr-un sanatoriu de nebuni. SAHIA, N. 59.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism rar) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar, josnic, abject. Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105. Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.

VILĂ, vile, s. f. Casă înconjurată de grădină, construită de obicei într-un stil particular, în afară de centrul orașului, la țară sau în stațiuni balneo-climaterice. Crama, Coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264. Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168. Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. AL. I 153.

VÎLCĂ, vilei, s. f. (Regional) Umflătură sub piele. V. gîlmă, gîlcă. O vîlcă groasă cît degetul îi răsări drept în mijlocul frunții. CAMILAR, N. I 120.

SOMPTUOS, -OASĂ, somptuoși, -oase, adj. Luxos, elegant, bogat. Apăreau grădini și parcuri cu vile somptuoase. VORNIC, P. 127. Raluca poartă în portret... un veștmînt somptuos de atlas. CĂLINESCU, E. 29. Va trece cu echipagiul ei somptuos pe sub ferestrele d-voastră. ALECSANDRI, O. P. 138. ◊ (Adverbial) Tablouri numeroase, încadrate somptuos, păreau puse la întîmplare. CAMIL PETRESCU, N. 104.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

CONSTRUCȚIE. Subst. Construcție, clădire, edificiu, zidire, zidărie. Construcție civilă; casă, clădire, imobil, locuință, bloc, blochaus (rar), vilă, conac, culă (înv.), palat, castel; terasă, pavilion, belvedere, rotondă. Clădiri oficiale: instituție, așezămînt, stabiliment (ieșit din uz), reședință; teatru, operă, ateneu, ateneu popular, casă de cultură, cămin cultural, sală de concerte; muzeu, expoziție. Construcții sanitare: spital, policlinică, sanatoriu, bolniță (înv.), dispensar; maternitate, casă de nașteri; casă de odihnă. Construcții sportive: stadion, teren de sport, arenă; amfiteatru; sală de sport; bazin de înot, piscină; velodrom; kartodrom; hipodrom. Sat olimpic. Construcții turistice: hotel, motel, han, cabană, camping, casă de vînătoare. Construcții industriale: uzină, fabrică; hală; secție, atelier; turn; pavilion. Construcții hidrotehnice: dig, stăvilar, baraj; ecluză; canal; hidrocentrală. Construcții feroviare: gară; peron; depou; scanton; tunel; pod, viaduct. Construcții anexe: adăpost, șopron, șură, grajd, saivan (reg.), saia (reg.), olum (reg.), colniță (reg.), slon (reg.); magazie, siloz, doc; garaj. Construcții militare: fortificație; cetate, cetățuie (dim.), fort, redută, fortăreață, cazemată, bastion, meterez; turn, culă, donjon. Așezăminte de cult: biserică, catedrală, bazilică, templu, mănăstire, capelă, paraclis. Construcții monumentale: monument; obelisc, coloană; piramidă; mauzoleu, panteon; cavou, criptă, osuar. Construcție, construire, edificare, clădit, zidărie, zidărit. Șantier de construcții. Arhitectură, arhitectonie (înv.). Constructor, clăditor (rar), arhitect, proiectant, ziditor, zidar. Adj. Zidit. Arhitectural, arhitectonic; edilitar; imobiliar. Vb. A construi, a clădi, a zidi, a zidui (rar), a dura, a înălța, a edifica, face (a ridica) o construcție. A proiecta, a face un proiect. A pune piatra de temelie; a ridica schelele; a pune cărămizi; a turna beton; a cimenta; a finisa; a da în folosință. Adv. Arhitectonicește (rar). V. adăposturi pentru animale, apărare, așezămînt de cult, local, locuință, magazie, monument, obstacol.

VAVILA, și VIL, cf. asir. Bab-ili „poarta zeului”. 1. – eg (16 B I 83; Cat). 2. Cu schimbarea părții finale Vavilin, act. 3 – 5 cu afereză: 3. Vil, -a, -nea fam. (Moț); -an Ion (T-Jiu); -oiu, P., act. 4. Vilaia jupîneasa (Giur 102, 188; Cras); pren., frecv.; f., Vilae f. 1650 (Sd XV 359; 16 B II 16). Formele 3 și 4 pot avea și altă origine. 5. + -ie sau în genitiv: Vilii, D-tru (Șchei II)

Vil, -a, -aia, -ae, -iĭ v. Vavila 3 – 5.

JOSNICIE. Subst. Josnicie, mîrșăvie, ticăloșie, ticăloșenie (rar), mișelie, nelegiuire, fărădelege (înv. și pop.), nemernicie, netrebnicie, păcătoșenie, păcătoșie, abjecție, infamie, ignominie (livr.), meschinărie, murdărie (fig.), micime (fig.), imoralitate. Om de nimic, ticălos, mișel, nemernic, netrebnic, secătură păcătos, infam, mizerabil, hienă (fig.). Adj. Josnic, mîrșav, ticălos, mișel, mișelnic, mișaucă (reg.), nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcător, abject, vil (franțuzism înv.), infam, mizerabil, ignobil (livr.), meschin, murdar (fig.), mic (fig.), ordinar, decăzut, imoral. Vb. A fi josnic (mîrșav, ticălos etc.). Adv. (În mod) josnic, mîrșav, mișelnic; ticăloșește (rar), mișelește, ca un mișel. V. imoralitate, înșelătorie, necinste, neîndurare, neomenie, răutate.

LOCUINȚĂ. Subst. Locuință, locaș (rar), domiciliu, casă, căsuță (dim.), căscioară, căsișoară (rar), căsulie (rar), căsoaie (augm.), adăpost, acioală (rar), sălaș (pop.), cămin (fig.), penați (fig., livr.). Vilă. Conac. Castel, palat, palută (reg., înv.). Clădire, imobil, bloc, blochaus (rar), bloc-turn, zgîrie-nori. Cămin (studențesc); internat; cazarmă. Azil, orfelinat. Hotel, motel, camping, cabană. Colibă, budă (reg.), comarnic, surlă, cocioabă, tîroagă (reg.), coștoroabă (rar), magherniță, hardughie, șandrama, chichineață (fam.), baracă, bojdeucă (reg.), bujdă (reg.), otac (reg.), coșmagă (reg.), coșmelie (reg.), colnă (reg.), izbă, bordei, bordeiaș (dim.). Palafită, locuință palustră, locuință lacustră. Apartament; garsonieră; mansardă. Spațiu locativ. Vb. A locui, a domicilia; a sta; a se stabili, a(-și) avea domiciliul. V. construcție, încăpere, locuire.

ABJECT adj., s. infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~; o faptă ~.)

FARCA cf. ung. farka „coadă”. 1. – pren. (17 B I 481; Olt); Farcă, pren. (Olt). 2. Farco (Dm; C Ștef; Sur I); Farcovici, Albul (16 A I 253); Farcul t. 3. Farchie, boier (17 A V 260). 4. Fărcă, loan, mold. (Sd VIl 354). 5. Cf. Ferce din Urlați (17 B I 341).

ȘOPÎRLA subst. 1. – b. (Glos; Șt.ef); – f., țig. (Vil 28). 2. Șăpărlan, Oprea (Puc 71). 3. Șopîrliga Țiganului, s. (17 B I 332).

VILA 1. Vilae ban (P Gov f° 18); – f. (Ins 342); Vilica f., 1636 (AO XVIII 444). 2. Cf. Vilău și Vilenci bb., act. (BG LIV 158).

SAITA, P., Or. (AO VIl 216).

Allium narcissiflorum Vili. (syn. A. grandiflorum Chaix, A. pedemontanum Willd., A. nigrum All.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori violete, roșii-purpur, roz-mov sau roz-închis, campanulate, pendente, dispuse pînă la 10 în racem lax, terminal, pe o tulpină subțire, aproape rotundă, înaltă pînă la 30 cm. Frunze 5-6 la bază, cărnoase, îngust-liniare, lungi pînă la 25 cm, gri-verzi. Folosită mult ca plantă la ghiveci pentru decorarea interioarelor.

BERARDIA Vill., BERARDIA, fam. Compositae. Gen cu o singură specie: Berardia subacaulis Vili. (syn. B. lanuaginosa Lam., Fiori) originară din Italia (munții Alpi). Plantă mică, aproape fără tulpină. Cultivată în alpinarii, la soare. Flori galbene (sepale necrestate, stamine în formă de săgeată) hermafrodite fertile. înflorește vara. Papus păros, dentat, spiralat.

Hypochaeris uniflora Vili. (syn. H. helvetica Wulf.). Specie care înflorește vara. Flori aurii-pale, sepale lanceolate, verzi-negricioase cu peri, dispuse într-un capitul mare, erect. Frunzele ele la baza tulpinii în formă de rozetă, cuneiforme, nepețiolate, dentate, pubescente. Tulpină de cca 45 cm înălțime.

Poa chaixii Vill. (syn. P. sudetica Haenche., P. silvatica Vili.). Specie care înflorește primăvară-vara. Spiculețe scurt-pedunculate, 4-8 flori verzi, destul de mari, palea inferioară cu 5 nervuri proeminente, evidentă, dispuse în paniculă piramidală, lungă de 26 cm, cu ramuri îndepărtate. Frunze cu lamina lată pînă la 1,6 cm. Plantă robustă, vivace, 90 cm înălțime, formînd covoare dense.

INFAM adj., s. 1. adj., s. abject, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.)

Scabiosa lucida Vili. Specie care înflorește din mijlocul verii pînă toamna-tîrziu. Flori roșii- lila, în exterior pubescente (caliciul cu peri purpur-negrii), dispuse în capitule mari, lung-pedunculate. Frunze radicale, ovate sau romboidale, serate, cele caulinare în formă de liră, penate, cu segmente lanceolate sau liniare, glabre. Plantă vivace, pînă la 35 cm înălțime, tulpină glabră, ramificată spre vîrf.

JOSNIC adj., s. 1. adj., s. abject, infam, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (liyr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

VILI- „peri, păros”. ◊ L. villus „smoc de păr” > fr. villi-, engl. id. > rom. vili-. □ ~fer (v. -fer), adj., cu peri lungi și lînoși; ~form (v. -form), adj., în formă de peri lungi și moi.

MIȘEL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

MIZERABIL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.) 3. adj. păcătos, rău, ticălos, urît. (Era o vreme ~.) 4. adj. mizer, prăpădit, sărăcăcios. (Un tîrg ~ de odinioară.) 5. adj. sărac, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 6. adj. deplorabil, jalnic, lamentabil, nenorocit, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Casa era într-o stare ~.) 7. adj. anevoios, greu, necăjit, prost, rău, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.)

MÎRȘAV adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.)

NEDEMN adj., s. 1. adj. nevrednic, (înv.) netrebnic. (Ești ~ de această demnitate.) 2. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) palăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 3. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 4. adj. compromițător, degradant, dezonorant, infamant, înjositor, rușinos, (livr.) difamant, (rar) degradator, (înv.) necinstitor, pierzător. (Atitudine ~.)

NELEGIUIT adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. adj. criminal, (înv.) criminalicesc. (Faptă ~.)

NEMERNIC adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, veri-gaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. s. bandit, ticălos, tîlhar. (Un ~ de negustor.)

NETREBNIC adj., s., adv. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Ce om ~!) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. adv. mișelește, ticăloșește, (livr.) infam. (A procedat ~; s-a comportat ~.) 4. s. derbedeu, lepădătură, lichea, pușlama, scîrnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștie, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E un ~ total lipsit de caracter.)

TICĂLOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. s. bandit, nemernic, tîlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urît. (Era o vreme ~.)

vil adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

ARGELAȘ s. n. (Ban.) Cocioabă, bordei. Argĕlash. Vile tectum. AC, 328. Etimologie: argele (pl. lui argea) + suf. -aș. Vezi și argea. Cf. argea (1), hîj, zemnic, zomoniță.

Caius Spre deosebire de celelalte limbi indo-europene, latina avea un sistem de denominație personală cu totul aparte, adoptat probabil de la etrusci; fiecare individ purta cel puțin trei nume: praenomen - prenume „ce se pune înaintea numelui” sau numele individual, nomen – numele ginții – și cognomen – supranume, poreclă. Ca nume individuale romanii nu aveau decît 18: Appius, Aulus, Decimus, Caius, Cnaeus, Kaeso, Lucius, Mamercus, Manius, Marcus, Numerius, Publius, Quintus, Servius, Sextus, Spurius, Tiberius, Titus. Foarte rar scrise în întregime, cel mai adesea folosindu-se prescurtările stabilite într-o epocă destul de veche, cînd romanii nu aveau un semn grafic special pentru litera -g explică faptul că prenumele care în realitate suna Gaius a fost scris Caius (și prescurtat ca atare C.), tradiție grafică care s-a păstrat pînă în zilele noastre. Caius era foarte frecvent – lucru care se explică și prin faptul că din cele 18 prenume, doar 10 erau folosite curent – și este atestat dintr-o perioadă foarte veche a istoriei romane. În ceea ce privește semnificația și originea lui, afirmații cît de cît sigure nu se pot face. Unii specialiști au încercat să-l explice prin gaudium „bucurie” (greu de acceptat din multe motive), iar alții l-au pus în legătură cu numele unei păsări gaius (cf. rom. gaie „coțofană”). Deși numele păsării apare în izvoare mult mai tîrziu decît prenumele (deci ar fi posibil ca pasărea să fi fost denumită cu un nume propriu) e interesant de amintit că și anticii puneau în legătură pe Caius cu numele unei păsări: în inscripțiile latino-etrusce prenumele era tradus prin Vil, cuvînt înrudit cu Velthur, corespunzător lat. voltur sau vultur (de aici rom. vultur). Este posibilă însă și o origine etruscă: ca nume gentilic, Caius, Caia este înrudit cu Caenius, foarte apropiat de numele sau cuvintele etrusce cainnia, caini etc. În timpurile mai noi, Caius a început să fie din ce în ce mai rar folosit. A contribuit la acest fapt și obiceiul juriștilor antici de a folosi cu predilecție în exemplele lor pe Caius, Titus și Sempronius, cele trei nume ajungînd să desemneze o persoană oarecare, să se transforme aproape în nume comune. La noi, Caius a început să fie folosit, dar puțin frecvent, odată cu alte nume latinești introduse în Transilvania ca urmare a mișcării de emancipare a românilor inițiată de Școala Ardeleană. Astăzi apare foarte rar și probabil numai în anumite medii orășenești. ☐ It. Caio, magh. Kajusz etc., rus. Cai, Caia. ☐ Dintre personalitățile romane mai cunoscute care au purtat acest nume: legendarul Caius Mucius Scaevola, ilustrul om de stat Caius Iulius Caesar, poetul liric Caius Valerius Catullus, bogatul protector al artelor Caius Cilnius Maecenas, istoricul, literatul și filologul Caius Plinius Secundus (sau Pliniu cel Bătrîn), împăratul de tristă faimă Caius Caesar Caligula, scriitorul și istoricul Caius Suetonius Tranquillus, împăratul Caius Aurelius Valerius Diocletianus etc.

vavile sfp [At: MAT. FOLK. 1576 / A: nct / E: ns cf srb vila „zână”] (Olt; într-un descântec; csnp) Năluci.

velitură sf [At: ISER / V: văl~ (Pl și: văliture), vâl~, vil~ / Pl: ~ri / E: (în)veli + -tură] (Reg) Acoperământ pentru cap, în formă de coif, de pălărie etc., folosit de femei, confecționat dintr-o bucată lungă de pânză albă, brodată (și tivită cu mărgele colorate), înfășurată de obicei pe un cerc sau pe un cilindru de carton (și ale cărei capete sunt lăsate să atârne pe spate) Si: (Trs) vălitoare (1).

vieliște sf [At: FM (1847), 247¹/21 / V: gel~, hil~, hel~, hăl~,^[1] jil~, jel~, jăl~, vel~, vil~^[2] / Pl: ~ti / E: vsl *виѩалиште (cf vsl виѩлица „furtună”)] 1 (Reg) Loc deschis, expus vântului. 2 (Reg) Suflare (puternică) a vântului. 3 (Mun; pex) Loc pustiu. 4 (Reg; pex; îf hăliște) Loc părăsit. 5 (Trs; îf jiliște) Loc neted (bun pentru locuit). 6 (Trs; îf veliște; îla) De ~ De origine. 7-8 (Trs; îf veliște; îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 9 (Trs; îf veliște; îe) De veliștea lui Din fire.

vil, ~ă a [At: CALENDARIU (1794), 38/4 / Pl: ~i, ~e / E: fr vil, lat vilis] 1 (Îvr) De origine modestă. 2 (Îvr) De condiție umilă. 3 (Înv; liv; d. oameni sau d. manifestările lor) Josnic. 4 (Îvr) Lipsit de valoare. 5 (Îvr) Ieftin.

vilă¹ sf [At: AR (1838), 170¹/3 / S și: (înv) villa / Pl: ~le / E: fr villa, lat villa] 1 Casă spațioasă, construită într-un stil arhitectonic particular, de obicei înconjurată de grădină, folosită ca locuință sau destinată găzduirii de vilegiaturiști. 2 (În Imperiul Roman) Reședință somptuoasă, construită în apropierea unui oraș, care era folosită de aristocrație ca loc de vilegiatură. 3 (În Imperiul Roman) Clădire sau ansamblu de clădiri care includea locuința proprietarului și anexele gospodăriei, situată pe un domeniu rural. 4 (În Renaștere, în Italia) Reședință somptuoasă constuită în stilul vilei romane. 5 (În Evul Mediu) Denumire generică pentru diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban).

vilă² sf vz viră

vilișoară sf [At: BENIUC, M. C. I, 116 / Pl: ~re / E: vilă + -ișoară] 1-2 (Șhp) Vilă (1) (mică).

viră sf [At: RESMERIȚĂ, D. / V: (4) vilă / Pl: ? / E: ns cf vira¹] 1 (Olt) Scripete (1). 2 (Olt) Troliu. 3 (Reg) Sul pe care se înfășoară lanțul la o fântână. 4 (Buc; Mar) Dispozitiv cu ajutorul căruia se desfac barajele de plute.

ȚUNDRĂ s.f. (Ban.) Suman, zeghe. Czondrĕ Bracca. Vile indumentum rusticanum. AC, 333. Etimologie: magh. condra.

vetust, -ă adj. 1 Care nu mai este actual; care are un aspect învechit, arhaic, perimat sau demodat; uzat. Vila avea o arhitectură vetustă. ♦ Care denotă, exprimă, sugerează un aspect, o atitudine etc. învechită. Avea ceva vetust și intim în același timp (PER.). 2 Care există de mult timp; care a fost făcut, care a apărut cu mult timp în urmă. • pl. -ști, -ste. / <fr. vétuste, lat. vĕtustus, -a, -um <vĕtus, -eris „vechi”.

vil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. ale lor) Care este de proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic, abject. • pl. -i, -e. /<fr. vil, it. vile, lat. vīlis, -e.

vilă s.f. 1 Casă luxoasă (înconjurată de grădină), folosită ca locuință sau destinată găzduirii de vilegiaturiști. 2 (în Roma antică) Reședință rurală somptuoasă a marilor proprietari de sclavi. ♦ Ext. Locuință luxoasă a membrilor aristocrației romane. 3 (în Ev. Med.) Denumire dată unor forme de așezări: obștea țărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpînului feudal și, uneori, centrul urban. • pl. -e. /<lat. villa, -ae, fr., it. villa.

vilișoară s.f. Dim. al lui vilă. • pl. -e. /vilă + -ișoară.

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vilă, pl. vile

vilă s. f., g.-d. art. vilei; pl. vile

bidonville [bidon’vil] s.n. Cartier de locuințe mizere, improvizate din deșeuri industriale, din tabla bidoanelor uzate etc., unde locuiește populația săracă a unui oraș. • scris și bidonvil. pl. -uri. /<fr. bidonville <bidon „bidon”, ville „oraș”.

bidonville (fr.) [ville pron. vil] (desp. -don-ville) s. n., pl. bidonville-uri

Hesperidele și grădina Hesperidelor – Nu ne referim nici la constelația cu acest nume, nici la insulele Hesperide, nici la Hesperidele lui Mendelssohn Bartholdy. Toate acestea își trag numele de la Hesperidele din mitologia greacă, cele trei frumoase nimfe surori care stăpîneau o grădină cu mere de aur, păzită de Ladon, un fioros dragon cu o sută de capete. Cu merele fermecate și fetele fermecătoare, grădina Hesperidelor a ajuns să ispitească foarte des pe scriitori, poeți, pictori, muzicieni. Shakespeare, în Loves Labours lost (Chinurile zadarnice ale dragostei, act. IV, sc. 3), vorbind de farmecele dragostei, invocă merele Hesperidelor. Mai frecvent însă se face aluzie în literatură la „grădina Hesperidelor” cu referire la o pază severă, la o supraveghere puternică instituită în jurul unei comori, a unor opere de artă prețioase etc. Henri Murger, autorul romanului Scene din viața de boem, care a inspirat opera Boema, scrie: „Am căutat mult timp mijlocul prin care am putea pătrunde în casă: dar intrarea în grădina Hesperidelor era mai puțin păzită decît aceea a misterioasei vile…” MIT.

MOLIPSÍT, -Ă adj. Infectat (cu microbi), contaminat; căruia i s-a transmis o boală molipsitoare. Să să cerceteze a nu veni și dă la locuri molepsite (a. 1824). DOC. EC. 319, cf. 945. Cîți vor fi molipsiți, dar nu bolnavi, numaidecât, să-și arunce în foc hainele. CR (1829), 70²/2. Să găsească mijloace cu care să împuțineze iuțimea vărsatului și se păzească întinderea lui din materiile molivsite. CONOFAU, V. 13/9. Acest dregător. . . a luat toate măsurile cuviincioase pentru curățirea aerului molevsit din oraș și din spitaluri. KRETZULESCU, M. 2/1, cf. NEP. VIND. 25/11, C. VÎRNAV, H. 33/18. Cine nu se va cutremura de mulțimea pruncilor molipsiți în asemenea împregiurări. CALENDAR (1853), 90/4. Știind cum a face hultuirea la vilele molipsite, spre a nu se lăți boala. CUPARENCU, V. 11/30. ◊ (Substantivat) Holera să lipește. . . încă și din înghițirea aerului celui molipsit. AR (1830), 431²/5. – Pl.: molipsiți, -te. – Și: (învechit) molivsit, -ă, molepsít, -ă, molevsit, -ă adj. – V. molipsi.

josnic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. abject, infam, mârșav, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. și pop.> eretic, nebun, parșiv, becisnic, rău, <pop.; deprec.> tigoare, japiță, <înv. și reg.> ticăit², bedaș, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pohoț, pângar, proclet, <înv.>: fărădelege, fărălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutățit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, <fig.; livr.> reptilian, <fig.; pop. și fam.; deprec.> lighioană, șobolan, vierme. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om josnic. 2 adj. (despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, mârșav, mișel, mișelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, turpid, <livr.> ignobil, sacrileg, <înv. și pop.> scârnav, <pop. și fam.> parșiv, <reg.> chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemățesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, <fig.> infect, murdar, sordid, <fig.; rar> lamentabil,<fig.; pop. și fam.> spurcat². A recurs la cele mai josnice manipulări.

larg, largă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ținuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins², mare¹, vast², <înv. și reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, <fig.; rar> răsfățat². În toate provinciile țării sunt câmpii largi. Are o moșie largă. 2 (despre spații delimitate sau închise, mai ales despre construcții, părți componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins², mare¹, spațios. Casa are un salon larg. 3 (în opoz. cu „mic”; despre suprafețe, spații etc.) amplu, întins², mare¹. Epidemia s-a extins pe un teritoriu larg. 4 (despre locuri, artere de circulație etc.) întins², spațios, vast². Vila are o curte interioară largă. În toate capitalele europene sunt bulevarde largi. 5 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) lat, mare¹. Patul din dormitor este foarte larg. Pe câmp erau brazde largi. 6 (despre obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) întins², lăbărțat, lărgit, lățit, <înv. și pop.> dezmățat. Largă, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 7 (despre veșminte) bogat. Canadiana îi este prea largă. 8 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, mare¹, voluminos. Damigeana este destul de largă pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. 9 (despre orificii, găuri etc.) lat. Gura cănii este largă. 10 (despre părți ale corpului ființelor) lat. Bărbatul are o ceafă largă. Pe fruntea largă îi atârnă câteva șuvițe de păr. 11 (despre legături, noduri etc.) liber, <înv. și pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie largă pentru a o suporta sub barbă. 12 (despre noțiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, extins, lax, <fig.> întins², spațial. Romanul are o structură largă. Are o perspectivă largă asupra acestui proiect. 13 indispensabil. Prețul produselor de consum larg a crescut. 14 (rar; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare¹. Mărit². Umflat. II adj. fig. 1 (despre oameni) culant, darnic, galant, generos, mărinimos, milostiv, <fig.; înv.> ieftin. Tata, larg ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivități) mare¹, numeros, <fig.; înv.> lat. L-a înconjurat un grup larg de copii. 3 (despre gesturi, mișcări) maiestuos, <fig.> măreț. Avocatul pleda pătimaș, cu gesturi largi. Totdeauna salutul lui era larg și zâmbitor. III s.n. (rar) 1 (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unități convenționale de măsură, însoțite de un num.) v. Lat. Lărgime. Lățime. 2 fig. v. Belșug. Bogăție. Bunăstare. Cornul abundenței (v. corn). înflorire. Prosperitate.

MORTASIPÍE s. f. Taxă ce se încasa, în epoca fanariotă, la vînzarea mărfurilor și care se calcula după greutatea acestora sau la bucată; p. e x t. venitul și slujba încasatorului acestor taxe; instituția respectivă. Au scornit și Duca Vodă mortasipia în țară. N. COSTIN, LET. II, 21/17. Numai din desetină și din mortasipii, din goștină și din vamă ce lua să chivernisie. NECULCE, L. 17. 100 lei ce are să ia m[ănăst]tirea Răchitoasa de la mortasipia din Galați (a. 1733). CAT. MAN. I, 503. Au plătit mortasipie pe 6 vite ce au vîndut (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 245. Nu vor plăti mortasipie nici pentru brînză, . . . nici pentru alte cele (a. 1747), ȘTEFANELLI, D. C. 43. Să nu cuteze a cere vama sau mortasăpiia (a. 1759). GALDI, M. PHAN. 212. larăș să aibă a trece cu pace și să fie în pace de vamiea de mortasipie, de părcălăbie și de toate alte slujba (a. 1767). IORGA, S. D. VI, 134. Mortasipia (dare pe vite) în ce chip să se urmeze (a. 1776). N. A. BOGDAN, C. M. 66. Hotărîm ca să aibă a lua episcopia Hușii venitul mortasipiei de la tîrgul Hușii (a. 1784). ap. TDRG. Mortăsăpia acelui tîrg iarăși o dăm dumisale (a. 1795). URICARIUL, I, 145. Vînzînd și alte slujbe: ocnă, vămi, mortasăpii (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 226/21. Mortasăpia tărgului Dorohoiului (a.1803). IORGA, S. D. XXIII, 400. Mortăsăția vililor di la acest tîrg să fie a dumisale (a. 1823). N. A, BOGDAN, C. M. 109. – Pl.: mortasipii. – Și: (învechit) mortasăpíe, mortăsăpíe, mortăsăție s. f. – Mortasip + suf. -ie.

liniște s.f. I 1 tăcere, <reg.> tacă, <înv.> fără-voroavă, <latin.; înv.> silențiu. Spectatorii urmăresc evoluția trapeziștilor într-o liniște deplină. 2 acalmie, calm², pace, serenitate, tăcere, <livr.> chietudine, <înv. și pop.> lin², <înv. și reg.> paos, <înv.> liniștire, molcomire, <fig.; rar> placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând liniștea dinaintea furtunii. 3 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-și găsi”) astâmpăr, calm², calmare, liniștire, odihnă, pace, tihnă, <livr.> ecuanimitate, <înv. și pop.> tihneală, <înv. și reg.> paos, răzbun², <reg.> ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, <fig.> destindere, relaxare, repaus, seninătate, <fig.; înv. și reg.> seninare, <fig.; înv.> așezare, așezământ, discordare, senineață. Este atât de surescitat, încât nu-și poate găsi o clipă de liniște. 4 pace, tihnă, <înv.> isihie. S-a bucurat de o viață plină de liniște. 5 pace, răgaz, tihnă. După atâta muncă, simte nevoia câtorva momente de liniște. 6 (în opoz. cu „război”) pace. În țară este liniște. 7 (în opoz. cu „ceartă”, „neînțelegere”, „vrajbă”) acord, armonie¹, înțelegere, pace, unire, <livr.> concordie, <înv. și pop.> bunăvoire, <pop.> împăciuire, învoire, potriveală, <înv. și reg.> sloagă, <grec.; înv.> omonie, <fig.; livr.> concert. În familia lor este o liniște deplină. 8 comoditate, confort, tihnă, <înv. și reg.> odihnă, <înv.> rahat², tihneală, <grec.; înv.> evcolie, <fig.; fam.> pană. Nu poate renunța la liniștea din vila de la munte. 9 fig. (în concepțiile relig.) liniște de veci = liniște eternă = liniște veșnică = moarte, <fig.> odihnă de veci, odihnă veșnică, odihnire, pace, repaus, repaus etern, somnul cel veșnic (v. somn²), somnul de veci (v. somn²), somnul mormântului (v. somn²), somnul morții (v. somn²), somnul veșnic (v. somn²), somnul veșniciei (v. somn²), <fig.; rar> mormânt, pacificare,<fig.; înv. și pop.> noapte, repauzare, <fig.; înv.> somn etern (v. somn²). Liniștea de veci este fără sfârșit. II (bot.; reg.) v. Mătasea-broaștei (v. mătase) (Conferva rivularia). III (cu val. de interj.) pst!, st!, tăcere!, <pop.> țist!, <reg.> meclez!, <arg.> mucles! Liniște! Vine profesoara!

* COCHET I. adj. 1 Care caută să placă, mai ales printr’o îmbrăcăminte îngrijită, elegant: femeie ~ă ¶ 2 pr. ext. Drăgălaș, frumușel: vilele ~e ale acestui orășel de munte (VLAH.) ¶ 3 Care caută să inspire dragostea prin vorbe, prin maniere, etc. II. * COCHETĂ (pl. -te) sf. Femeie cochetă, femeie care caută să placă prin cochetăriile ei: să mă văd sacrificată unei cochete (ALECS.) [fr. coquet].