MATAHALĂ, matahale, s. f. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ființă foarte mare; ceea ce este voluminos și diform; colos, namilă. De mult nu se văzuse așa matahală de om; înalt, zdravăn ca un uriaș, cu ochii mici ca bobul de mazăre. DUNĂREANU, N. 96. Iar bietul Dragoș, deși era o matahală de om mare și lălîie, se făcuse totuși mic numai cît un purece. HOGAȘ, DR. II 97. ◊ Fig. Agentul se uită la vila domnului ministru, matahală cu zeci de ferestre, plină de întunerec și de pustiu. DUMITRIU, N. 236. ♦ (Rar) Sperietoare. Se tem precum se teme un corb d-o matahală. NEGRUZZI, S. II 254. – Variantă; mătăhală (BOGZA, C. O. 170, SLAVICI, O. I 218, CONTEMPORANUL, IV 45) S. f.