agrăi, agrăiesc, v.t. (reg.) 1. A avertiza, a preveni: „De păstorul de pe Rotunda îi plăcea și zânei și de multe ori zâna l-a agrăit să nu meargă la fete” (Bilțiu-Dăncuș, 2005:130). 2. A interpela (pe cineva), a se adresa cuiva: „Președintele composesoratului îi agrăiește cu cuvintele Cinstiți boieri!” (Bârlea, 1924: 462). – Din a- + grăi, cf. germ. reden – anreden / sprechen – ansprechen (DEX, DER).

agrăi, agrăiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A avertiza, a preveni: „De păstorul de pe Rotunda îi plăcea și zânei și de multe ori zâna l-a agrăit să nu meargă la fete” (Bilțiu-Dăncuș, 2005:130). 2. A interpela (pe cineva), a se adresa cuiva: „Președintele composesoratului îi agrăiește cu cuvintele Cinstiți boieri!” (Bârlea, 1924: 462). – Din a- + grăi, cf. germ. reden – anreden / sprechen – ansprechen (DEX, DER).

agrăit, -ă, agrăiți, -te, adj. (reg.) 1. Avertizat. 2. Interpelat. – Din agrăi.

amandea i [At: ALECSANDRI, T. 723 / V: ~ela^[1], ~dilea / E: tc amadè] (Mol) Exclamație care exprimă un îndemn, o avertizare Si: pe ei, păzea. corectat(ă)

AMBIGUITATE Posibilitate de a da două sau mai multe interpretări unei construcții sau unui component al ei, ca o consecință semantică a fenomenelor de omonimie* și polisemie*. 1. în funcție de tipul de omonimie prezent în construcție, ambiguitatea poate fi lexicală, morfologică, sintactică, pragmatică; dacă apare ca o consecință a polisemiei, ambiguitatea este lexicală, a) Propozițiile Și-a închis casa, A împrumutat o carte conțin ambiguități lexicale, ca urmare a prezenței omonimelor lexicale casă₁, „clădire de locuit”; casă₂, „seif” și, respectiv, împrumuta₁, „a da cu împrumut”, împrumuta₂, „a lua cu împrumut”. Propoziția El este un copil bun conține o ambiguitate lexicală, ca urmare a polisemiei adjectivului bun, pe care vecinătatea substantivului copil n-o rezolvă decât parțial, rămânând nespecificate distincțiile semantice dintre: bun₁ „calitate cu referire la generozitate”, bun₂ „calitate cu referire la cumințenie”, bun₃ „calitate cu referire la rezultate școlare”, b) Propoziția Am plecat la facultate conține o ambiguitate morfologică, dată fiind omonimia gramaticală a formei verbale am plecat, care poate fi interpretată ca „singular” sau ca „plural”, c) Construcțiile Îl văd pe Ion mergând pe stradă și Chemarea profesorului conțin ambiguități sintactice, pentru prima fiind posibile patru interpretări: „îl văd pe Ion că merge pe stradă”/ „îl văd pe Ion care merge pe stradă” / „îl văd pe Ion, când Ion merge pe stradă”/ „îl văd pe Ion, când eu merg pe stradă”, iar pentru a doua, două interpretări:, „profesorul este cel care cheamă”/ „profesorul este cel chemat”. • Aparține competenței* lingvistice capacitatea vorbitorilor nativi de „a simți” enunțurile ambigue și de a indica semnificațiile diferite. Gramatica generativ-transformațională*, ca model al competenței lingvistice, și-a propus captarea și explicarea fenomenului de omonimie sintactică și, implicit, de ambiguitate sintactică, atribuindu-1 istoriei transformaționale diferite (vezi TRANSFORMARE) a construcțiilor. Structurile omonime sunt construcții în exclusivitate de suprafață*, cărora le corespund structuri de bază* diferite, răspunzătoare de sensurile diferite ale organizării de suprafață, d) Ambiguitățile pragmatice sunt ambiguități de dincolo de sintaxă, relevante din perspectiva enunțării*, fiind explicabile prin intențiile de comunicare diferite încorporate în forma aceluiași enunț; dezambiguizarea* lor este posibilă numai prin raportare la situația* de comunicare. Enunțul Mâine intri la ministru, de ex., încorporează forțe ilocuționare* diferite: aserțiune, rugăminte, promisiune, avertizare, amenințare, ordin, pe care intonația* și accentul*, singure, nu le pot dezambiguiza decât parțial. 2. În stilistică, procedeu bazat pe echivocul* lexical/gramatical rezultat din posibilitatea de a interpreta semantic diferit un cuvânt sau o construcție, în funcție de context'; ambiguitatea are adesea funcție ironică (mai rar și de intensificare prin repetiție), apropiată de aceea a jocului de cuvinte (vezi CALAMBUR). Ambiguitatea stilistică poate fi realizată prin: a) omonimie*: –Veux-tu toute ta vie offenser la grammaire? / –Qui parle d’offenser grand-mere ni grand-pere? (Moliere) – ironia textului provine din faptul că personajul necultivat confundă termenul savant (grammaire „gramatică”) cu un cuvânt cunoscut, omonim (grand-mere „bunică”, la care se adaugă în serie semantică grand-pere „bunic”, pentru sporirea efectului comic); b) polisemie*: Și când se va întoarce pământul în pământ / Au cine o să știe de unde-s, cine sunt? / Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă e tină / Și praf e universul întreg – fără de vină / Ai căzut, geniu mândru (Eminescu). În ambele exemple, sensurile „țărână” și „trup” sunt grupate în același context, cu funcție de accentuare prin repetiție și nuanțare prin semnificația diversă; forma unui astfel de enunț se apropie adesea de aforism; c) încadrare sintactică în context: Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici (Caragiale). • În apariția ambiguității, semnificația cuvântului se poate altera prin intervenția tropilor*: astfel, metonimia* este considerată de unii autori (Fontanier, H. Lausberg) trop prin intermediul căruia se obține ambiguitatea contextuală; în exemplul Capul i s-abate sub tăiosul fier (Bolintineanu). metonimia rezultă din ambiguizarea deliberată, care face posibilă trecerea de la sensul denotativ (vezi DENOTAȚIE) „minereu, metal folosit pentru fabricarea armelor albe” la cel contextual, conotativ (vezi CONOTAȚIE) „sabie”. Antanaclaza* este și ea o figură* definită prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) ne determină să nu privim ambiguitatea ca pe o figură propriu-zisă, ci ca pe un procedeu stilistic emblematic și înglobant, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative; unele dicționare de retorică (Gh. Dragomirescu) tratează chiar într-o clasă separată așa-numitele figuri ale ambiguității. G.P.D.(1); M.M.(2).

A AMENINȚA ameninț tranz. 1) (ființe) A speria cu o pedeapsă printr-o vorbă sau printr-un gest (pentru a intimida sau pentru a obține ceva). 2) A avertiza cu un gest asupra eventualelor consecințe. 3) A pune în primejdie; a face să fie în primejdie. 4) A fi gata să...; a fi pe punctul de... 5) înv. A semnaliza prin sine însuși; a prevesti. /<lat. amminaciare

AMENINȚARE. Subst. Amenințare, intimidare, înfricoșare, înspăimîntare (rar); războiul nervilor (fig.); sperietură, speriat, speriere (rar); teroare, terorizare; terorism; avertizare, avertisment, prevenire; șantaj, șantajare; admonestare, admonestație (rar), apostrofare, răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.). Blestem, imprecație, afurisenie, urgisire (înv. și pop.), anatemă, anatemizare (rar). Pericol, primejdie, sabia lui Damocles. Sperietoare. Adj. Amenințător, înspăimîntător, îngrozitor, abominabil, înfricoșător, înfiorător. Intimidat, înfricoșat, înfricat (reg.), înspăimîntat, speriat, timorat (livr.), îngrozit. Blestemat, afurisit, urgisit (pop.). Periculos, primejdios, riscant. Vb. A amenința, a intimida, a speria, a băga spaima (în cineva), a băga în sperieți, a înspăimînta, a înfricoșa, a îngrozi, a umple de groază, a teroriza, a ține sub teroare. A primejdui, a periclita, a pune în pericol. A preveni, a avertiza; a șantaja; a apostrofa, a admonesta, a stropși (pop. și fam.). A se speria, a se înspăimînta, a se înfricoșa, a se înfrica, a se îngrozi, A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar). A fi amenințat, a fi în pericol, a fi periclitat, a fi terorizat, a fi (a sta) între ciocan și nicovală, a atîrna de un fir de păr, a-l paște pe cineva moartea (păcatul, primejdia). Adv. În pericol; între ciocan și nicovală, la marginea prăpastiei; cu amenințări, amenințător. V. asuprire, ceartă, frică, mustrare, pedeapsă.

Anteriul lui Arvinte – Arvinte e un personaj comic din snoavele noastre populare. L-au zugrăvit Vasile Alecsandri în comedia Arvinte și Pepelea și Al. Donici în fabula Anteriul lui Arvinte. E tipul zgîrcitului ridicol care, avînd coatele roase la anteriu, le-a peticit tăind din mîneci. Cum însă lumea se prăpădea de rîs, și-a făcut mîneci, tăind din poale. Astfel pînă la urmă, anteriul nu mai semăna nici măcar cu-un mintean. Celor ce se comportă la fel, adică celor ce strică într-o parte, spre a drege, chipurile, în altă parte, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul său. Poezia Sonete de mart, scrisă în anul 1908, din Caleidoscopul lui A. Mirea, avertizează în încheiere cu privire la condițiile vieții de atunci: „Muncește fără preget înainte / Și nu uita că viața asta proastă / E ca și anteriul lui Arvinte”. FOL.

antifurt sn, a [At: DEX² / E: anti- + furt (după fr anti-vol)] 1-2 (Dispozitiv) care avertizează în cazul pătrunderii unei persoane în spațiul controlat. 3-4 (Dispozitiv) care face mai dificil furtul.

aposematism s. n. [zool.] Strategie defensivă evolutivă a animalelor prin care se avertizează potențialii prădători prin semnale vizuale, sonore sau chimice. ♦ p. restr. Colorație de avertizare. – Din engl. aposematism, fr. aposématisme.

A ATENȚIONA ~ez tranz. 1) (persoane) A face să-și concentreze atenția (asupra a ceva sau a cuiva). 2) A face în prealabil atent asupra consecințelor unei acțiuni; a preveni; a preîntâmpina; a avertiza. 3) (persoane) A lua în seamă, oferind un dar. [Sil. -ți-o-] /Din atenție

ATRAGE, atrag, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a trage spre sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras] – A³ + trage (după fr. attirer).

atrage [At: (a. 1865) URICARIUL, X, 377/4 / Pzi: atrag / Ps: -răsei / E: a³ + trage după fr attirer] 1 vt A trage ceva spre sine. 2 vr (D. mai multe obiecte) A tinde reciproc să micșoreze distanța dintre ele. 3 vr (Fig) A se iubi. 4 vt A face pe cineva să simtă dorința de a se apropia de ceva sau de cineva. 5 vt A aduce pe cineva cu sine. 6 vt (Fig) A ispiti. 7 vt (Îe) – atenția A face ca atenția tuturor să se îndrepte spre sine. 8 vt (Îae) A face ca atenția cuiva să se îndrepte spre un fapt important neglijat. 9 vt (Îae) A avertiza. 10 vt (Fig) A exercita o fascinație asupra cuiva. 11 vt A determina pe cineva (adesea prin viclenie) să vină undeva. 12 vt (Fig) A avea drept consecință un fapt.

ATRAGE, atrag, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras] – A³ + trage (după fr. attirer).

AVERTISMENT s. n. 1. înștiințare prealabilă, prevenire. 2. sancțiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară. 3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervențiilor sale nereglementare. (< fr. avertissement)

AVERTISMENT s.n. 1. Înștiințare prealabilă (în legătură cu ceva). 2. Mustrare din partea unui organ superior. ♦ (Sport) Măsură premergătoare penalizării, prin care arbitrul avertizează pe un jucător de intervențiile sale neregulamentare. [Pl. -te. / < fr. avertissement].

AVERTISMENT ~e f. 1) Preîntâmpinare asupra unui risc, a unei primejdii; prevenire. 2) Sancțiune administrativă pentru o abatere disciplinară. Mustrare aspră cu ~. 3) sport Sancțiune prin care un arbitru avertizează un jucător pentru comportare nereglementară. /<fr. avertissement

avertiza (avertizez, avertizat), vb. – A preveni, a atrage atenția. Fr. avertir. – Der. avertisment, s. n. (înștiințare, prevenire), din fr. avertissement.

AVERTIZA vb. tr. a atrage cuiva atenția, a înștiința în prealabil, a preveni. (după fr. avertir)

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvîrșească). – După fr. avertir.

*AVERTIZA (-izez) vb. tr. A face cunoscut cuiva un lucru de mai ’nainte, a pune în vedere, a preveni, a înștiința: am să te avertizez, cînd voiu sosi [fr. avertir].

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvîrșească; a înștiința de mai înainte, a face cunoscut în prealabil, a preveni.

avertiza (a ~) vb., ind. prez. 3 avertizează

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (asupra consecințelor unei acțiuni). – După fr. avertir.

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvârșească). – După fr. avertir.

AVERTIZA vb. a informa, a înștiința, a preveni, (prin Transilv. și Ban.) a priti, (înv.) a prevesti. (Te ~ că mîine vine controlul.)

avertiza vt [At: DA / Pzi: ~zez / E: fr avertir] 1 A atrage atenția cuiva asupra pericolelor la care se expune dacă întreprinde o anumită acțiune Si: aviza (2). 2 A preveni pe cineva asupra sancțiunilor pe care le va suferi dacă va comite o anumită greșeală. 3 A reaminti cuiva urmările rele ale actelor pe care dorește să le îndeplinească.

AVERTIZA vb. I. tr. A atrage cuiva atenția, a înștiința în prealabil, a preveni. [< fr. avertir].

avertiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avertizez, 3 avertizează; conj. prez. 1 sg. să avertizez, 3 să avertizeze

AVERTIZA vb. v. preveni.

avertiza vb., ind. prez. 1 sg. avertizez, 3 sg. și pl. avertizează

A AVERTIZA ~ez tranz. (persoane) A înștiința în prealabil printr-un avertisment; a preveni; a atenționa; a preîntâmpina. ~ incendiu. /<fr. avertir

AVERTIZARE s. v. prevenire.

avertizare s. f., g.-d. art. avertizării; pl. avertizări

avertizare s. f., g.-d. art. avertizării; pl. avertizări

AVERTIZARE s. f. Acțiunea de a avertiza.

AVERTIZARE s. informare, înștiințare, prevenire, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mîine.)

AVERTIZARE, avertizări, s. f. Acțiunea de a avertiza.

avertizare sf [At: DA / Pl: ~zări / E: avertiza] 1 Atenționare a cuiva asupra pericolelor la care se expune dacă întreprinde o anumită acțiune Si: avizare (2), (rar) avertizat¹ (1), avizat¹ (2). 2 Prevenire a cuiva asupra sancțiunilor pe care le va suferi dacă va comite o anumită greșeală Si: (rar) avertizat¹ (2). 3 Reamintire a urmărilor rele ale actelor pe care cineva dorește să le îndeplinească Si: (rar) avertizat¹ (3).

avertizare s. f., g.-d. art. avertizării; pl. avertizări

AVERTIZARE s.f. Acțiunea de a avertiza. [< avertiza].

avertizat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: avertiza] (Rar) 1-3 Avertizare (1-3).

avertizat², ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: avertiza] 1 Care a fost atenționat asupra pericolelor la care se expune dacă întreprinde o anumită acțiune Si: avizat² (2). 2 Care a fost prevenit asupra sancțiunilor pe care le va suferi dacă va comite o anumită greșeală. 3 Căruia i s-au reamintit urmările rele ale actelor pe care cineva dorește să le îndeplinească.

avertizez.

*avertizéz și (maĭ bine) -séz v. tr. (fr. avertir, avertissant). Înștiințez, atrag atențiunea.

AVERTIZOR, -OARE I. adj. care avertizează. II. s. n. aparat care semnalează optic sau acustic un pericol. (< fr. avertisseur)

avertizor, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 173 / Pl: ~i, ~oare / E: avertiza + -or] 1-3 a Care avertizează (1-3). 4 sn Aparat care semnalizează (automat) un pericol, o avarie (la un sistem tehnic etc.).

AVIZA vb. I. tr. a înștiința în prealabil, a avertiza. II. intr. a-și da avizul; a aproba; a decide. (< fr. aviser)

aviza [At: MON. OF. (1907) / Pzi: ~zez / E: fr aviser] 1 vt A atrage atenția asupra a ceva ce prezintă interes. 2 vt A avertiza (1). 3 vt A înștiința verbal sau în scris Si: (înv) avizălui (1). 4 vi A-și exprima părerea autorizată într-o chestiune oficială Si: (înv) avizălui (2). 5 vi (Îe) A ~ la... A se gândi la ceva ce urmează a fi făcut. 6 vi (Îae) A recurge la ceva. 7 (D. o autoritate) A decide.

AVIZA vb. I. 1. tr. A înștiința în prealabil, a avertiza. 2. intr. A-și da avizul, părerea; a decide. [< fr. aviser, cf. it. avvisare].

avizare sf [At: DA / Pl: ~zări / E: aviza] 1 Atenționare asupra a ceva ce prezintă interes Si: (rar) avizat¹ (1). 2 Avertizare (1). 3 Înștiințare verbală sau scrisă Si: (rar) avizat¹ (3), (înv) avizăluire (1), (îvr) avizăluit¹ (1). 4 Exprimare a unei păreri autorizate într-o chestiune oficială Si: (rar) avizat¹ (4), (înv) avizăluire (2), (îvr) avizăluit¹ (2). 5 Reflectare la ceva ce urmează a fi făcut Si: (rar) avizat¹ (5). 6 Recurgere la ceva Si: (rar) avizat¹ (6). 7 (D. o autoritate) Decizie.

avizat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aviza] (Rar) 1 Avizare (1). 2 Avertizare (1). 3-6 Avizare (3-6).

avizat², ~ă a [At: EMINESCU, N. 36 / Pl: ~ați, ~e / E: aviza] 1 Căruia i s-a atras atenția asupra a ceva. 2 Avertizat² (1). 3 Înștiințat verbal sau în scris Si: (înv) avizăluit² (1). 4 Care a primit un aviz (4) favorabil Si: (înv) avizăluit² (2). 5 Care a fost proiectat spre a fi realizat în viitor. 6 La care s-a recurs. 7 Care a fost decis de către o autoritate. 8 (Îrg) Constrâns, astfel încât nu-i rămâne decât să...

bâca [At: ALECSANDRI, T. 441 / E: fo] (Înv) 1 i Cuvânt cu care se avertizează copiii să nu cadă Vz buf. 2 i (Înv; iuz; îe) A da (sau a veni, a face) – A cădea. 3 sn (Îljc; iuz) Pământ.

bâhni, bâhnesc, vb. intranz. – (reg.) A lătra, a avertiza: „Câne negru nu bâhnea’, / Fata albă cosâță galbenă nu-mplătea’” (Papahagi, 1925: 285). – Et. nec. (MDA); et. nes., probabil derivat de la o bază onomatopeică (DELR).

bâhni, bâhnesc, v.t. (reg.) A lătra, a avertiza: „Câne negru nu bâhnea', / Fata albă cosâță galbenă nu-mplătea'” (Papahagi, 1925: 285). – Et. nec. (MDA).

beep s. n. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit, piuit ◊ „Viața mea e ritmată de sunetul beep-erului care de câte ori sună îți dă ceva de făcut. Dar fiecare beep înseamnă business.” ◊ Rev. 22 5 X 94 p. 13 [pron. bip] (din onomatopeea engl. beep-beep răspândită în întreaga lume o dată cu trimiterea sateliților artificiali în spațiu; cf. fr., it. bip[-bip]; DPN 1982)

BEEP BIP/ s. n. semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit. (< engl. beep-beep)

beep [bip] s.n. 1 Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații; țiuit. 2 (fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. ◊ Expr. A da un beep = a apela o persoană (pe telefonul mobil) fără a efectua convorbirea, în baza unei convenții dinainte stabilite. Dă-mi un beep cînd ai terminat ședința. • scris și bip. pl. -uri. /<engl. beep.

BENEŠ [béneș], Edvard (1884-1948), om politic cehoslovac. Unul dintre creatorii Micii Înțelegeri. Ministru de externe (1918-1935), prim-min. (1921-1922), apoi președinte al Rep. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigrație; 1945-1948). A reprezentat țara sa la Conferința de Pace de la Paris (1918). Împreună cu N. Titulescu a căutat să avertizeze și să obțină sprijinul democrațiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de țările fasciste. Alături de Tomáš Masaryk, fondator al Cehoslovaciei moderne. Memorii. M. de onoare al Acad. Române (1934).

BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep.

bubă s.f. 1 Nume generic dat umflăturilor dureroase cu caracter purulent ale țesutului subcutanat. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube! (ISP.). ◊ Expr. (fam.) A avea bube în cap = a fi făcut lucruri rele care ar putea ieși la iveală. A face buba (și, eliptic, buba!) = (mai ales ca avertizare pentru copii) a se lovi. A ședea ca o bubă coaptă v. copt. A fi bubă coaptă v. copt. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă v. copt. A pune degetul pe bubă v. pune. A se sparge buba v. sparge. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Gener. Leziune a pielii; rană. Se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă (ISP.). ♦ Ext. Excrescențe pe suprafața fructelor și legumelor. 2 Fig. (fam.) Punct slab, parte delicată a unei probleme. Acolo unde este buba și răul (AGÂR.). ♦ Încurcătură. Stați, că d-aici începe buba cu Miai (PRED.). ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). I s-a stricat mașina și nu știa unde-i buba. • pl. -e. /form. expr.

cartonaș sn [At: SADOVEANU, P. S. 193 / Pl: ~e / E: carton + -aș] 1 (Dep) Carton¹ (1) de calitate inferioară. 2-3 (Șhp) Bucată de carton¹ (1) (de dimensiuni mici). 4-5 (Spt; îs) ~ galben, roșu Cartonaș (2) dreptunghiular arătat de arbitru pentru a avertiza sau a exclude din joc un jucător care a comis o greșeală.

căpitan sm [At: COD. VOR. 35/34 / V: (rar) ~petean / Pl: ~i / E: it capitano, rs капитан] 1-2 (Înv) Persoană care comandă o armată sau o parte a ei Si: comandant. 3 (Pan) Căpetenie (1). 4 Om foarte iscusit Si: strateg. 5 (Pop; îe) A fi fata banului, sora ~ului Se spune despre fetele cu pretenții (de noblețe). 6 (Pop; îe) Ori Stan, ori ~ Se spune când cineva pune totul în joc, riscând tot ce are în vederea unui câștig important. 7 (Fam; gmț; îe) Ai să dai de ~ Tăvăliciu Se spune pentru a avertiza pe cineva că va avea necazuri (dacă va întreprinde o anumită acțiune). 8 (Înv; îc) ~-pașa Comandant al flotei turcești. 9-10 (Ist) Comandant al unui corp de ostași sau slujitori (care aveau și îndatoriri civile). 11 Ofițer superior locotenentului și inferior maiorului. 12 Persoană care are gradul de căpitan (11). 13-14 (Mrn; îc) ~-locotenent Grad corespunzător căpitanului din armata de uscat (sau de aviație). 15 Ofițer care are gradul de căpitan-locotenent în marină. 16-18 (Îs) ~-de rangul întâi (al doilea, al treilea) Grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului sau maiorului) în marină. 19-21 Ofițer care are gradul de căpitan (16-18). 22 (Mrn; urmat de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher” etc.) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. 23-24 (Îs) ~ de port Persoană însărcinată cu conducerea activității unui port (sau a unui oficiu portuar). 25 (Ist; Buc; îs) ~ul țării Șef administrativ suprem și reprezentant autonomiei (în provinciile austro-ungare). 26 (Iuz; îs) ~ al unui district Șef administrativ al unui județ Si: prefect, (înv) ispravnic. 27 (Mol; Trs; înv; îs) ~ de târg, ~ul orașului Prefect al poliției Si: (iuz) agă. 28 (Iuz; îs) ~ de poștă Diriginte. 29 (Iuz; îs) ~ de barieră Șef al corpului de pază care apăra bariera orașului. 30-31 (Înv) Căpetenie a unei bande de hoți, (de haiduci etc.) 32 (Spt) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul echipei din care face parte. 33 (Bot; îc) ~ul-leacurilor Fierea pământului (Erythraea centaurium). 34 (Bot; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

crici (-cesc, -it), vb. – 1. A aviza, a dispune. – 2. A însărcina, a recomanda. Sb. kričati „a avertiza” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). În Banat și Olt.

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în mod just de obiectele și fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. [Filozofia materialistă] arată că nu există decît lumea percepută prin simțuri, că lumea este materia în mișcare, că lumea exterioară pe care o cunoaștem cu toții și fiecare dintre noi, fizicul, e singura realitate obiectivă. LENIN, MAT. EMP. 244. Dacă lumea poate fi cunoscută și cunoștințele noastre despre legile dezvoltării staturii sînt cunoștințe autentice, care au însemnătatea unui adevăr obiectiv, urmează că viața socială, dezvoltarea societății, poate fi de asemenea cunoscută, iar datele științei asupra legilor de dezvoltare a societății sînt date autentice, care au însemnătatea unor adevăruri obiective. STALIN, PROBL. LEN. 561. 2. Tranz. A avea sau a dobîndi cunoștințe (temeinice) pe baza studiului, cercetării, experienței. Partidul proletariatului, dacă vrea să fie un adevărat partid, trebuie să cunoască, înainte de toate, legile de dezvoltare a producției, legile de dezvoltare economică a societății. STALIN, PROBL. LEN. 568. ◊ (Cu sens lipsit de adîncime filozofică) Dar dumneaei nu cunoaște că toate animalele... nu se ating de brîndușa de toamnă. SADOVEANU, N. F. 35. Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci vechi și moderni. GHICA, S. A. 133. Cunosc urmările acestei grozave patimi. NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Absol. Eu cunosc bine pe-aici și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. 3. Tranz. (Cu privire la persoane) A ști cine este, a identifica, a recunoaște, a fi făcut cunoștință (personală). A cunoaște pe cineva din vedere. A cunoaște pe cineva personal. ▭ Toți vor să te cunoască, caută să vii pe la noi. DAVIDOGLU, M. 25. Nu-l cunoaște pe tata. Spune și el după noi, bătînd din palme: tata, vine tata – însă habar n-are cine-i... SAHIA, N. 48. Mă cunoșteau vecinii toți- Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. Mă duc în țări străine, Unde nu cunosc pe nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. (Refl. reciproc) Umblînd el razna... se cunoscu cu Pan, un zeu pădurean. ISPIRESCU, U. 107. D-apoi chitești dumneata că nu ne cunoaștem noi cu Ștefan a Petrei? CREANGĂ, A. 58. ◊ (Urmat de o completivă directă) Cu toate că o cunoscuse că-i stăpîna lui... se repezi cel dinții cu bîta. CAMILAR, TEM. 63. ◊ (Cu privire la obiecte) Ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ (Cu privire la stări, situații, împrejurări, sentimente) Nu cunoști ce va săi zică prietenii de petrecere. CARAGIALE, O. III 61. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată. EMINESCU, N. 71. Apoi, cumetre, dacă cunoști rău, de ce nu fugi de el? ALECSANDRI, T. 1539. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil; (despre persoane) a lăsa o amintire neștearsă. Noi nu avem nici timp, nici loc Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine. Vru... să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. A face cunoscut cuiva (ceva) = a aduce la cunoștința cuiva, a da de știre, a avertiza, a preveni. Măria-sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania... vă face cunoscut ca să vă închinați. NEGRUZZI, S. I 172. La acest sfat toți fură de părere și îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestei țări... Spre a face cunoscută împăratului această hotărîre a țării, Mihai îi trimise îndată doi soli. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ A avea de a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Poporului nostru, care de-a lungul istoriei sale a cunoscut asuprirea turcească, jugul imperialist, grozăviile războiului, îi sînt nespus de scumpe independența și pacea. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 473. 4. Tranz. A ști felul de a fi al cuiva, a avea cunoștință despre caracterul cuiva. Să încerce și, cît îl cunosc, va urca. DAVIDOGLU, M. 16. Nu te uita ca un motan blînd, că te cunosc eu cîte parale faci. SADOVEANU, N. F. 8. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști! EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. 5. Refl. (Uneori impersonal) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi, a se distinge. Fiecare strop de apă, cînd pică înapoi la matcă, se face cîte un armean împrejurul lui, și de ce merge se mărește, pînă ce intră iarăși în sînul matcei de unde a ieșit, fără... să se cunoască nici locul unde a picat stropul. ISPIRESCU, L. 34. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață și nu se mai cunoștea pe din afară nici ușă, nici ușori, nici gratii. CREANGĂ, P. 255. Nici nu se cunoștea de unde au mîncat și au băut, că doar mîncare și băutură era acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 260. Se părea neastîmpărat, vorbea singur și se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ A avea efect, a nu se întîmpla în zadar. Unde-o pune umărul se cunoaște. DEȘLIU, G. 25. ♦ Tranz. (în expr.) A cunoaște ceva (de pe urma unei împrejurări) = a se alege cu un profit. Nu-s deprins a îmbla cu croșna în spate, din stăpîn în stăpîn, și vreau să cunosc ceva, cînd voi ieși de la dumneata. CREANGĂ, P. 151. 6. Tranz. A recunoaște. [Rîndunica] zbura ca în vis, despicînd aerul în dungi mari, undulate. Din depărtare cunoscu locul. BASSARABESCU, V. 51. Ea i-au mulțumit cu gingășie, cunoscînd într-însul pe Petrea voinicul. SBIERA, P. 23. Dănilă însă a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. N-ai văzut pe dragul meu?- Poate că l-oi fi văzut. Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. (Cu arătarea mijlocului de recunoaștere, introdus prin prep. «după», «de pe», «pe») De pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. După năframă și turtă, l-au putut cunoaște ca frate. SBIERA, P. 134. ◊ (Urmat de o completivă directă) A ajunge la concluzia că... Și-l cunosc pe fluierat Că e june ne-nsurat. HODOȘ, P. P. 62. ◊ Refl. pas. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ♦ A distinge, a deosebi, a recunoaște o persoană (mai rar un lucru) dintre mai multe de același fel. Puse mîna pe una și zise: tu ești! -Ai avut noroc că m-ai cunoscut, că de nu mă cunoșteai, mergeai precum ai venit. RETEGANUL, P. V. 66. Refl. pas. S-a gîndit mult cum să facă ca să se cunoască bine copilul ei din al bucătăresei. RETEGANUL, P. IV 37. Acum chiar nu se puteau cunoaște unul de celălalt. RETEGANUL, P. IV 37. 7. Tranz. (Adesea urmat de o completivă directă) A admite ca adevărat, a nu tăgădui, a recunoaște. Cunosc că ești mai tare decît mine. RETEGANUL, P. IV 16. Însuși învățații Ardealului sînt astăzi uimiți de rodurile și confuzia produsă... cunosc că sistemele [Școlii ardelene] au întrecut hotarul lucrurilor iertate. RUSSO, S. 80. Simt, cunosc, văd că sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Nu-mi cunosc nici o vină. SEVASTOS, C. 125. ◊ Refl. impers. Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit? CARAGIALE, O. II 214. De pe barbetă și musteți, se cunoștea că era străin. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Refl. (în formă personală, cu sens impersonal) Mă cunosc că-s vinovat. ȘEZ. I 107. 8. Intranz. (Astăzi rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva, a răsplăti. Scapă-mă de necaz, și pe urmă o să cunosc și eu. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana răsplătită) Dacă mă vei cunoaște bine, apoi să știi că pînă mîne ți-a fi fiica sănătoasă. SBIERA, P. 302. (Complementul indică răsplata oferită) O să-ți cunoască vrun har pentru astea toate. GORJAN, H. I 16. (Complementul indică serviciul adus) Lasă-mă... să mulțămesc întîi ziditorului mieu și apoi mă voi întoarce a cunoaște și facerea ta de bine. DRĂGHICI, R. 21. 9. Tranz. (Cu acuzativ dublu; al doilea complement. se introduce prin prep. «ca», «de»,«drept») A admite calitatea sau titlul cuiva. Toate vietățile pămîntului se temea de dînsul și-l cunoștea ca stăpîn. SBIERA, P. 304. Mihai-vodă... nu voi în nici un chip să-l cunoască [pe Basta] de general-căpitan al țării. BĂLCESCU, O. II 269. 10. Tranz. A-și da seama (din anumite indicii) de ceva, a înțelege, a ști. Nimeni nu cunoaște Ce-i în sufletul femeii. COȘBUC, P. I 72. Fata... își aduse aminte de povețele calului, și cunoscînd viclenia, zise... ISPIRESCU, L. 20. Un bătrîn odinioară sfîrșitul său cunoscînd... Chemă la sine pe fiul său. PANN, P. V. III 112.

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membri: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M’Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

Dixi et salvavi animam meam (lat. „Am spus și mi-am izbăvit sufletul!”) – e formularea în limba latină a cuvintelor profetului Ezechiel (capitolul III, versetele 19 și 21) care recomandă să avertizezi atît pe omul ticălos să nu săvîrșească fapte rele, cît și pe omul drept, să nu cadă în păcat – căci numai spunîndu-le acest lucru, „mîntui-vei sufletul tău”. Scurgerea vremii a spălat culoarea biblică de pe aceste cuvinte care au îmbrăcat un veșmînt laic. Cu formula lapidară: dixi (am zis) filozofii își terminau odinioară demonstrațiile, iar avocații pledoariile. În genere, după ce ai făcut mărturisiri ca să-ți descarci conștiința, poți să adaugi ușurat: „Dixi et salvavi animam meam!”. Dar, de obicei, acest „dixi” e folosit astăzi mai mult în glumă decît în serios. BIB.

epidemiolog s. m., adj. Specialist care studiază legătura dintre boli și factorii care sporesc posibilitatea declanșării lor ◊ „Într-un studiu intitulat «Spre o tehnologie mai umanizată», rezultat al investigațiilor efectuate [...] de către un grup de experți epidemiologi, igieniști, statisticieni, ergonomiști, Congresul canadian al muncii avertizează că «riscurile de îmbolnăvire a muncitorilor sunt cu atât mai mari cu cât petrec mai multe ore în fața terminalelor cu ecrane video» [...]” R.l. 14 XII 82 p. 6 (der. regr. din epidemiologie; cf. it. epidemiologo; DN3, DEX-S)

evaporație s. f. (tehn.) Evaporare ◊ „Zilnic, specialiștii de la I.E.L.I.F. Brăila determină, la punctele de avertizare, stadiul evaporației apei din sol pentru a stabili programele de udări.” R.l. 18 VII 77 p. 3 (din fr. évaporation; DN3)

evaporimetru s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei de evaporare a apei ◊ „La stația de avertizare, cercetătorul N. G. face observații cu ajutorul evaporimetrelor în scopul stabilirii necesarului de apă al diferitelor culturi irigate.” Fl. 15 I 72 p. 8 (din fr. évaporimètre, rus. evaporimetr; DTP, LTR; DEX, DN3)

fluiera [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / V: (reg) floiera / P: flu-ie~ / Pzi: fluier (înv, 13) ~rez / E: fluier] 1 vi A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 2 vi (Îe) A ~ a pagubă A fluiera în semn de regret pentru o pagubă suferită sau pentru o nereușită. 3 vi (Îae) A face o prostie, a suferi un insucces, fără a mai putea schimba lucrurile Cf a rămâne cu buzele umflate (sau buzat). 4 vti (Îe) A(-i) ~ cuiva (sau pe cineva) A chema pe cineva printr-o fluierătură (2). 5 vti (Îae) A avertiza pe cineva printr-o fluierătură (2). 6 smi (Îc) ~ră-vânt Om care își pierde vremea Si: haimana. 7 smi (Îc) ~ră-n-biserică Om de nimic. 8 vi (Îe) Domnul ~ră în biserică Se spune despre oamenii înșelați. 9 vi (Îae) Se spune despre oamenii fără căpătâi. 10 vi (Îae) Se spune despre proști. 11 smi (Îc) ~ră-n-bute Bețiv. 12 vi (D. unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). 13 vi A cânta din fluier (1). 14 vi A emite sunete ascuțite întrebuințând un instmment special, mai ales pentru semnalizare. 15 vt A reproduce o melodie fluierând (1). 16 vt(a) A semnala suflând într-un fluier (3) începutul și terminarea unei partide de fotbal, volei etc., oprirea jocului, startul unei competiții atletice etc. 17 vt (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea (sau, rar, aprobarea) prin fluierături (3). 18 vt (Pop; d. vânt, furtună, vijelie etc.; la persoana a III-a) A se abate asupra cuiva. 19 vi (D. vânt, furtună, vijelie; la persoana a III-a) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera.

iluminat¹ sn [At: IOANOVICI, TEHN. 20 / Pl: ? / E: ilumina] 1-3 Iluminare (1-2, 5). 4-5 (Fiz) Tehnică (a producerii și) a răspândirii luminii artificiale. 6 (Elh; îs) ~ direct Sistem de iluminat¹ (4) în care cea mai mare parte a fluxului luminos ajunge direct, fără reflexie, refracție etc., la obiectele de iluminat. 7 (Îs) ~ indirect Sistem de iluminat¹ (4) în care cea mai mare parte a fluxului luminos ajunge la obiecte prin intermediul unor suprafețe difuzante. 8 (Îs) ~ de avertizare Lumină intermitentă care se declanșează pentru a atrage atenția asupra funcționării defectuoase a unor sisteme, instalații, aparate. 9 (Îs) ~ de siguranță Sistem de lămpi electrice, cu generator propriu, care asigură iluminarea în cazul întreruperii alimentării prin rețeaua electrică publică.

ILUMINAT s. n. 1. iluminare (1). ♦ ~ de avertizare = lumină intermitentă care se declanșează automat pentru a atrage atenția asupra funcționării defectuoase a unor sisteme, instalații, aparate. 2. tehnica producerii și răspândirii luminii artificiale. (< ilumina)

INFORMA vb. 1. a cerceta, a se documenta, a studia, a vedea, (înv.) a se pliroforisi. (S-a ~ dacă nu s-a mai scris despre asta.) 2. a se interesa, (înv. și reg.) a cerca. (Se ~ de tot ce-a mai apărut.) 3. a cerceta, (Transilv., Ban. și Bucov.) a știrici. (S-a ~ peste tot.) 4. a anunța, a aviza, a încunoștința, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 5. a anunța, a comunica, a încunoștința, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 6. a avertiza, a înștiința, a preveni, (prin Transilv. și Ban.) a priti, (înv.) a prevesti. (Te ~ că mîine vine controlul.)

INFORMARE s. 1. anunțare, încunoștințare, înștiințare, vestire. (~ cuiva despre ceva.) 2. avertizare, înștiințare, prevenire, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mîine.) 3. documentare, documentație, informație. (Muncă de ~.)

INSTALAȚIA ANTIINCENDIARĂ, ansamblu de aparate și mijloace de a avertiza sonor și optic apariția incendiului și de a declanșa automat sau manual substanța antiincendiară la locul incendiului. Instalația antiincendiară are în componență: extinctoare, blocuri cu supape de sens, blocuri cu robinete repartitoare, sistem de semnalizare a incendiului, conducte, colectoare pulverizatoare pentru substanțe antiincendiare.

INTIMARE s.f. Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, punere în vedere. [< intima].

Iuno, în mitologia romană, soția lui Iupiter și protectoarea femeilor, în special a celor măritate. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează – datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gîște de pe Capitoliu, ce-i erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga(lis), pentru că patrona căsătoriile etc. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicîndu-i să se măcelărească reciproc. Iuno a fost identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende (v. Hera).

încunoștințat, ~ă a [At: DA ms / V: (nrc) ~știin~ / Pl: ~ați, ~e / E: încunoștința] (Înv; d. oameni) 1 Căruia i s-a adus la cunoștință Si: informat. 2 Avertizat.

înștiința [At: M. COSTIN, ap. LET. 14/28 / Pzi: ~țez / E: în- + știință] 1 vt A aduce la cunoștință Si: a anunța, a avertiza, a aviza, a comunica, a informa, a notifica. 2 vr (Înv) A lua cunoștință. 3 vr A prinde de veste.

ÎNȘTIINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a încunoștința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a încunoștința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a încunoștința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 4. a avertiza, a informa, a preveni, (prin Transilv. și Ban.) a priti, (înv.) a prevesti. (Te ~ că mîine vine controlul.)

ÎNȘTIINȚARE s. 1. anunțare, informare, încunoștințare, vestire. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, încunoștințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. (concr.) afiș, anunț, (livr.) placat, (pop.) afipt, (înv.) publicație. (O ~ anunța orarul.) 4. (concr.) anunț, aviz, comunicare, încunoștințare, mesaj. (A primit acasă o ~.) 5. (concr.) comunicare, informație, știre, veste. (O ~ de mare importanță.) 6. (concr.) notă. (O ~ de ziar.) 7. avertizare, informare, prevenire, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mîine.)

ÎNȘTIINȚAT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

înștiințat, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 193 / Pl: ~ați, ~e / E: înștiința] 1 Căruia i s-a comunicat ceva Si: avertizat, avizat, somat. 2 (Înv) Care a prins de veste. 3 (Înv) Învățat.

ÎNȘTIINȚAT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. – V. înștiința.

Judecători mai sînt doar la Berlin, sau mai simplu: „Sînt judecători la Berlin” – Se spune că vorba aceasta vine de la o întîmplare autentică. Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712-1786), voia să-și mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenționa să-și extindă grădina se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar și i-a propus să i-o cumpere. Morarul n-a vrut să i-o vîndă. Și atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forța. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”. Prescurtată, fraza a devenit celebră și e invocată ori de cîte ori cineva vrea să susțină că totuși forța nu va putea încălca dreptul său. Cuvintele morarului sînt citate adesea în franțuzește: „Il y a des juges à Berlin”, datorită scriitorului francez François Andrieux. Contemporan cu Frederic, el a pus povestirea în rime, într-un mic poem intitulat „Morarul de la Sans-Souci” și din care au mai intrat în literatură și alte versuri izbutite, ca de exemplu următoarele două, cuprinzînd o puternică înțepătură la adresa regilor: „Ce sont là jeux de prince: On respecte un moulin, on vole une province”. (Iată-o toană princiară: Respectă o moară și jefuiește o țară). IST.

J’Y SUIS, J’Y RESTE (fr.) aici sunt, aici rămân – Replică atribuită mareșalului Mac-Mahon, avertizat, după cucerirea fortului Malkov, de iminența atacului. Hotărâre neclintită de a nu ceda pozițiile.

J’y suis, j’y reste ! (fr. „Aici sînt, aici rămîn!) – Actul de naștere al acestei expresii poartă data de 8 septembrie 1855. În timpul războiului din Crimeea, trupele conduse de mareșalul francez Mac-Mahon au asediat și ocupat fortul Malacoff din Sevastopol. Cînd a fost avertizat că fortăreața e minată și că sosesc întăriri militare rusești, Mac-Mahon a răspuns: ”Aici sînt, aici rămîn!„ Adevărul istoric este că mareșalul n-a rămas acolo decît scurt timp. În schimb a rămas pînă-n zilele noastre, pretutindeni, expresia lui: ”J’y suis, j’y reste!". Ea exprimă – pe ton serios – ambiția cuiva care nu abdică de pe poziția lui, de la convingerile sale; iar – în glumă – denunță o încăpăținare prost înțeleasă. În ambele ipostaze însă se folosește aproape totdeauna textul francez. IST.

KASACK, Hermann (1896-1966), scriitor german. Influențat de expresionism și existențialism, dar și de filosofia orientală, K. condamnă în versurile („Omul”), în dramele („Misiune tragică”) și în romanele sale („Orașul de dincolo de râu”) excesivă tehnicizare și dezumanizare a lumii contemporane, avertizându-ne, în același timp, în privința pericolului supraevaluării personalității („Țesătorul”).

Mane, tekel, fares – Biblia, în „Cartea lui Daniel” (V-25), povestește că atunci cînd Cirus, regele perșilor, a împresurat cetatea Babilonului, unde domnea regele Balthazar, acesta făcea o orgie, ajunsă de pomină. În toiul petrecerii a văzut deodată o mînă misterioasă care, cu litere de foc, scrise pe pereți aceste trei cuvinte sibilice: Mane, Tekel, Fares... Ce însemnau ele, nu știa nimeni și a fost nevoie să se recurgă la oficiile prorocului Daniel, care, se spune, le-ar fi tradus prin: Numărat, cîntărit, împărțit și le-ar fi tălmăcit în sensul că zilele regelui ar fi numărate, că el cîntărește prea puțin în balanță și că regatul lui va fi împărțit, interpretare ce s-a adeverit. Povestea aceasta a dat loc la mai multe expresii: 1) ospățul lui Balthazar (vezi) 2) litere de foc, pentru a vorbi de o deviză, de un cuvînt de ordine, de un principiu etc. nescrise decît în imaginație, dar menite să înflăcăreze sufletele, și 3) acest Mane, Tekel, Fares, folosit ca semnal de alarmă spre a avertiza că se apropie un eveniment, un fenomen care prevestește o condamnare iremediabilă, o prăbușire imanentă. Heine, în poezia Belsazar a tălmăcit legenda în versuri. „Uluirea, mînia, spaima lui Baltazar zărind inscripția Mane-Techel-Fares nu s-ar putea asemui cu ghețoasa încruntare a lui Grandet” (Balzac, în romanul Eugénie Grandet). BIB.

MĂSURĂ s. f. I. 1. (Învechit și popular) Faptul de a măsura ; măsurare, măsurătoare. Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. S-au rînduit. . . cercetători la starea locului ca să facă hartă și măsură (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 427. De acolo iarăși au întors cu măsura în sus, spre miazănoapte în linie dreaptă (a. 1 815). ib. II, 16/22. ◊ E x p r. (Regional) A-și face (sau a-și lua) măsuri = a chibzui, a judeca, a-și da cu socoteala. Îți dau soroc de opt zile să îți iei măsurile și să hotărăști. GORJAN, H. IV, 95/2. Hei, hei! cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. Stă el, îș faci măsuri; „mai mă cumpîn, sî mă măi duc odatî!” ȘEZ. II, 101, cf. 153, ib. III, 2. A băga oile în (sau la) măsură = a izola oile de miei, spre a stabili cît lapte dă fiecare oaie. Cînd se bagă oile în măsură, adecă cînd se aleg cu totul mieii de la dînsele. ECONOMIA, 86/24, cf. CHEST. V 11/8. ♦ (Transilv.) Recrutare. Cîntă cucu-n vîrf de șură, Merg feciorii la măsură. RETEGANUL, TR. 54, cf. MÎNDRESCU, L. P. 35, BUD, P. P. 39, ȘEZ. IX, 59. 2. Valoare a unei mărimi, a unei cantități, a unei d mensiuni etc., determinată în raport cu o unitate dată. Măsura (n u m ă r u l u i H, D) zilelor meale cîte-s. PSALT. 74, cf. 219. Cine au pusu măsurile lui de știi? DOSOFTEI, ap. GCR I, 267/13. De nu se arată luna. . . în firească [a] sa măsură. CALENDARIU (1 814), 79/14. Dar nu vedem că pre lume, elementuri războite O fac de se ține-ntreagâ și în măsuri cumpenite? CONACHI, P. 267. Bădiță, di piste vale, Nu purta pean-așa mare, Ci o poartă-ntr-o măsură, Pe cum ți-i stogu la șură. MÎNDRESCU, L. P. 152. Îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I, 105. ◊ F i g. Dată amu fi-va voao întocma trudeei și măsură de mîngîiare. CORESI, EV. 474. Vechi rămășițe a gloriei strămoșești făcute pe măsura oamenilor mari. NEGRUZZI, S. I, 184. D-na M. . . nu-și putea da seamă de măsura pasiunii noastre. IBRĂILEANU, A. 23. Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I și pe măsura imperiului său. STANCU, U.R.S.S. 112. ◊ L o c. a d j. și a d v. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Înalți toți de o măsură. PANN, E. H, 25/15. Să-mi scoată mie ochiul stîng iar mai întâi să scoată și cetățeanului ochiul care-l mai are. Să se puie ochii la cîntar, să se vadă dacă-s de-o măsură. SADOVEANU, D. P. 160. (F i g.) Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, POEZII, 387. (E x p r.) A fi de (o) măsură (cu cineva) = a fi de aceeași vîrstă (cu cineva). O fos[t] d'e măsură la copilu miău. DENSUSIANU, Ț. H. 96, cf. A III 13. Să nu fie de o măsură sau n-ar fi de o măsură! = (se spune cînd se vorbește despre o nenorocire, despre o boală, despre un mort etc.) de n-ar fi la fel! Avea niște friguri așa de strașnice încît tremura cum tremur eu acum, n-ar fi de o măsură. GANE, N. II, 165, cf. 162. Băietul meu care a murit semăna cu al dumitale, să nu fie de o măsură. PAMFILE, J. II, 154, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI. A fi pe o măsură (cu cineva) = a se asemăna, a se potrivi (mai ales la fapte rele). Com. din ALBA-IULiA. După (sau pe) măsură = (despre obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului. Îm fac papus dupa măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ L o c. a d v. În largă (sau în mare, învechit cu multă) măsură = în cantitate mare, mult. Iar dintru greci, măcar că au fost și tegheitianii și athinei buni, iar cu multă măsură îi covîrșiră cu vitejiia laconii. HERODOT (1 645), 493. Folosesc în largă măsură materiile prime locale. LEG. EC. PL. 241. În mică măsură sau în măsură neînsemnată = în cantitate mică, puțin. Pămîntul se lucra în Văleni în măsură neînsemnată. AGÎRBICEANU, A. 72. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. În egală (sau în aceeași) măsură = la fel (de mult). Interesînd în egală măsură atît pe lingviști cît și pe criticii literari, problemele limbii literare au constituit obiectul a numeroase articole. V. ROM. aprilie 1 953, 47. (Învechit și regional) La măsură = corespunzător unei mărimi dinainte determinate ; precis, exact. Să nu să facă locuitorilor cît de puțină asuprire, măsurîndu-să fînul cu stînjenu drept și stogurile întocma la măsură (a. 1 814). URICARIUL, I, 204. Crezînd că va căpăta bani mulți, le-a împlinit la măsură poronca. SBIERA, P. 272. (E x p r.) A veni la măsură = a atinge o anumită limită (dinainte stabilită) în ce privește mărimea, dimensiunea, cantitatea etc. V. p o t r i v i, n i v e l a. Și capul ce se-nalță mai sus de apa dreaptă Mi ți-l retează iute să vie la măsură. HELIADE, O. I, 226. A venit cotul la măsură (= a fost exact, nu a fost lipsă). Cf. ZANNE, P. V, 209. (F i g.) Al meu [prieteșug] acmu mărturisesc să fie venit la măsura cea desăvîrșit. AXINTE URICARIUL, LET. II, 173/35. A veni (sau a sosi) la măsura vîrstei sau la măsură de vîrstă = a depăși vîrsta adolescenței, a deveni matur. Cei fără de vrăsti mai puțin să vor certa. . . și aceasta se înțeleage cînd le lipseaște puțină vreame să vie la măsura vrâstei, ce să dzice să le vie mintea la cap. PRAV. 259. Acesta sosindu la măsură de vrăstă. . . miersă la oaste. DOSOFTEI, V, S, noiembrie103^r/3. L o c. p r e p. După (sau pe, în) măsura = în raport cu. . ., potrivit cu. . ., proporțional cu. . . Puse împărțitul limbilor după măsura (s a m a V, n u m ă r u l D) îngerilor lu Dumnezeu. PSALT. 313. Pre măsura credințeei și curăției. CORESI, EV. 317, cf. 369. Fieștecare după starea cinstei lui și după măsura slujbei, va găsi odihnă și sprijineală (a. 1 774). URICARIUL, I, 84, cf. 133. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtuței sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310, cf. 260, 265. De rolul subconștientului, de acela al duratei în evoluția personagiilor au ținut și alții seama în măsura talentului lor. IBRĂILEANU, S. L. 10. ◊ Loc. c o n j. Pe măsură ce. . . = cu cît. . . Și pe măsură ce tristețea ei îl apăsa mai mult, bucuria lui era mai vie. TEODOREANU, M. II, 46. Pe măsură ce luna se ridică deasupra straturilor de praf, aburul de sînge care învăluia pămîntul se împrăștie. BOGZA, C. O. 397. Limba se dezvoltă, se îmbogățește cu noi cuvinte, pe măsură ce mijloacele de producție se dezvoltă, se perfecționează. CV 1 950, nr. 4, 48. În măsura în care. . . = numai atît cît. . . Tu făceai destul pentru noi în măsura în care nu-ți călcai pe suflet. DEMETRIUS, C. 61. ◊ E x p r. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor obiecte de îmbrăcăminte (sau încălțăminte). Tocmind să-i facă o păreache cizme, i-au luat măsură. BĂRAC, T. 29/15. (Popular) I-a pierdut dracul măsura sau i-a uitat Dumnezeu măsura, se spune despre un om foarte înalt. Cf. ZANNE, P. VI, 611, MAT. DIALECT, I, 230. (Regional) A duce măsură = a se cumpăni. Greutatea care duce măsură cu apa (= greutatea de la cumpănă). ALR II 2 547/250. ♦ (învechit) Nivel. Au stătut apa în măsură zile 150. N. COSTIN, ap. DDRF. Au venit apele mari, afară din măsura lor pe cum venia de altă dată. MUȘTE, LET. III, 78/11. 3. Unitate convențională cu care se măsoară dimensiune, o cantitate, un volum etc. Cît iaste la noi o litră de aur, aceasta iaste talantul jidovilor, Că măsura i-era de mult preț de florinți și cu mult trăgea mai mult. CORESI, EV. 283. Stînjenul este o măsură antică pe carii românii au păstrat încă de la romani. ASACHI, E. III, 19/2. ▭ Sistem de măsuri și greutăți. 4. Instrument, unealtă cu care se măsoară ceva ; (regional) unitate de măsură (I 1) de capacitate a cărei mărime variază, după regiuni, între 1/4 de litru și 30 de litri (CONV. LIT. XXXV, 839, LEXIC REG. 14, ALR I 1 602/28, 77, 79,603/516,1 604/63, 77, 79, 85, 87, 90, 106, 107, 166, 1 605/80, ALR SN I h 181, ib. h 182) ; litră (CHEST. V 6/61), ferdelă, mierță (ALR I 1604/343) ; eîntar (ib. 1 599/190, 289, 308) ; (la pl.) greutățile cîntarului (ib. 1 601/251, ALR II 4 279/157, 260, 605) ; compasul tîmplarului (ALR II 6 681/95) ; clupă cu care se măsoară grosimea la trunchi (A II 12). Menciuroși fiii oamerilor întru măsuri (c u m p e n i D, c u [m] p e n e l eH) nu dereptați, ci în deșertu depreură. PSALT. 117. Ceia ce vor avia mierță, sau veadre, sau alte măsuri hicleani mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac, pre aceștia foarte să-i cearte. PRAV 17. Măsură bună îndesată și scuturată. N. TEST. (1 648), 75^r/38. Unii [negustori] cu măsuri de gît Se tînguia amărît, Alții cu cîntare-n nas Se văita cu mare glas. PANN, ap. GCR II, 323/15. Trona cu o pîlnie într-o mînă și în cealaltă cu o măsură de tinichea. REBREANU, I. 483. Pe tejghea stăteau, bine-rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I, 97, cf. H XVII 8, 255, XVIII 103. Vinu-i bun, măsura-i mică. DOINE, 133. Cu ce măsură veți măsura, măsura-se-va vouă (sau cu aceea ți se va măsura) (= după fapte și răsplată). Cf. CORESI, EV. 46, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. F i g. Ah, dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura În ziua din urmă a ta. COȘBUC, P. I, 155. ◊ Expr. A umple măsura = a ajunge la ultima limită. Fratele tău a umplut măsura rușinei sale. I. NEGRUZZI, S. V, 146. A i se umple măsura = a se sătura (de ceva sau de cineva) ; a-și pierde răbdarea, a-și ieși din fire. I s-a cam umplut măsura. ZANNE, P. V, 420. ♦ S p e c. (Pescuit) Instrument în formă de crăcane, întrebuințat la măsurarea, pe frînghie, a distanțelor la așezarea avelor, astfel ca ochiurile mari și cele mici să se potrivească între ele. ANTIPA, P. 531. 5. Conținutul, cantitatea cuprinsă într-o măsură (I 4). Covăseala. . . o luo muiarea și o acoperi în fîină de trei măsuri pînă cînd dospiră toate. CORESI, ap. GCR I, 17/15. Cu 100 de măsuri de untdelemn (a. 1 650-1 675). GCR I, 195/13. Dintr-aceastâ făină pun într-o măsură de apă. IST. AM. 65^r/7. Trimise pre. . . Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri, deci deate fieștecăruia cîte o măsură plină (a. 1812). GCR II, 211/21. l-au pus și vro doao măsuri de beare. BĂRAC, T. 16/14. O măsură hotărîtă [de ovăz], I. IONESCU, C. 223/17. ♦ Cantitate de pulbere și plumb cu care se încarcă un cartuș sau o armă de foc. Cf. STOICA, VÎN. 16. 6. (Muz.) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratelor sunetelor după periodicitatea accentelor tari. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. Degetul uscat părea măsura că bate. ISANOȘ, Ț. L. 8. 7. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV, 356, cf. MAIORESCU, CR. I, 80. Poetul. . . a vrut cu tot dinadinsul să manevreze o prea mare varietate de ritmuri și măsuri. LL I, 148. II. F i g. 1. Putere ; valoare. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură, Ce un uriaș odată in resboaie a purtat; Greutatea ei ne-apucă, trece slaba-ne măsură, ALEXANDRESCU, M. 16. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură. EMINESCU, O. I, 198. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumnitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II, 168, cf. id. C. V. 92. A-și da măsura = a arăta (tot) ce este capabil să facă, să dea. În ultimele rînduri ale acestui capitol se vor menționa numai lucrări modeste sau nume obscure, singurele ce se mai întîmpină pe terenul unde-și dăduseră pînă atunci măsura puterilor fruntașii unei mișcări de regenerare. IORGA, L. II, 262. 2. (Mai ales la pl. ; adesea în construcții cu verbul „a lua”) Hotărîre, prevedere ; mijloc necesar pentru realizarea unui scop. Aceasta socotesc că va înțălepți pe Robinson de a-și lua măsuri mai bune spre îndreptarea urmărilor [primejdiei]. DRĂGHICI, R. 12/13, cf. 37/17, 101/18. Acest furtișag ce se face necontenit înșălîndu-se publicul, anevoie se poate opri prin legiuri și prin măsuri polițienești. CR (1836), 41¹/39. Măsurile extraordinarie luate din apropierea epidemiei (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/19. În 1848 o măsură provizorie s-au hotârît la Constantinopol. ib. 440/22. Oricine să ție cu strictețâ această măsură feritoare de molipsire. CUPARENCU, V. 11. Acolo însă unde o breaslă nu se putea constitui... tot domnia lua măsuri de a se numi un șef. N. A. BOGDAN, C. M. 175. M-ați avertizat și n-am luat măsuri din timp. C. PETRESCU, R. DR. 212, cf. id. Î. I, 4. M-am dus ca să-l văd și să iau măsuri. ULIERU, C. 4. Pentru a se acoperi de creanțele sale nesigure sau în suferință, banca va putea lua orice măsură de conservare, asigurare sau executare. LEG. EC. PL. 184. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. SADOVEANU, M. C. 138. Noul mare vizir e speriat râu și toate măsurile pe care le ia sînt măsuri de panică. CAMIL PETRESCU, O. III, 138. 3. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care este posibil ceva. De vor trece de măsură, atunce acela ce l-au bătut. . . să va certa trupeaște. PRAV. 225. La orice lucru să păzească măsura. MOLNAR, RET. 23/21. Vei vedea ruptă ața atărnărei rînduite Ce le ține în unire și în măsuri îngrădite. CONACHI, P. 270, cf. 272. Cînd vei să vorbești, la gură Să aibi lacăt și măsură. PANN, P. V. I, 3/18. La cuvinte n-au măsuri. id. Ș. II, 53/25. Acel stelagiu. . . era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I, 37. N-ai măsură la vorbă. ZAMFiRESCU, A. 96.. Măsura la toate, cea mai bună dreptate. ZANNE, P. VIII, 381, cf. 380. Sarea-i bună la fiertură însă nu peste măsură (=la toate trebuie chibzuință), id. ib. IV, 105. *Loc. a d v. și (rar) a d j. Peste (sau, învechit, cu asupra de) măsură = foarte, prea, din cale-afară (de mult) ; mai mult decît trebuie, exagerat, excesiv. Prespre măsură învrăjbiia ei. COD. VOR. 76/19. Sâ-i plătească cu asupra de măsură (a. 1 750). GCR, II, 63/39. Colica din îmbuibare (preste măsură mâncare). CALENDARIU (1 814), 170/14. Și ce dormi preste măsură? BĂRAC, ap. GCR II, 174/30. Am iubit! și cunosc gustul dragostei peste măsură. CONACHI, P. 80, cf. 270, 300. Ea bărbat are bun peste măsură Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II, 97/9. Nu vorbi peste măsură Ci pune-ți lacăt la gură. id. ib. III, 9/2. Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I, 82. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. id. ib. 141. Voinicul era ostenit peste măsură. ISPIRESCU, L. 130, cf. 185. Prea slăvite Agamemnon, tu peste măsură de lacom. MURNU, I. 7. Înfuriat peste măsură, ridică pumnul la Ghighi. REBREANU, I. 38, cf. id. R. I, 265. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. Nu trebuie totuși să fii îngrijorat peste măsură, încercă Vancea să-l liniștească. VORNIC, P. 173. La orice învățătură Nu grăbi peste măsură. ZANNE, P. V, 356, cf. I, 105, 686, II, 700, 784, III, 671, IV, 62. Fără (de) măsură = a) din cale-afară, fără socoteală, exagerat. Umnojiră-se fără măsură (p r e s p r e n u m ă r D). PSALT. 76. Cufundarea fără de măsură. CORESI, EV. 45. Va grăi cu glas de urgie fără de măsură (a. 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 458/5. Fără de măsură și cum nu să cade. . . să cheamă bătaia, cînd se face cu toiagul. PRAV. 159. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II, 293. Abramovici țipa. . . fără nici o măsură. SAHIA, N. 82. începu să strige fără măsură. Amenința cu pumnul în aer. PREDA, D. 216 ; b) foarte (mare), nemăsurat. Milostea a lui cea fără de măsură. CORESI, EV. 392. Ai milă fără măsură (cca 1 633). GCR I, 82/24. După aceea au zidit mănăstirea cea fără de măsură frumoasă din Argișu. ȘINCAI, HR. II, 133. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală, moderat. Dascălul ce-ș va bate ucenicul nu să va certa. . . căndu-l va bate cu măsură și spre învățătură. PRAV. 224, cf. 115, 158. Cu măsură bate. MARDARIE, L. 237/23, cf. 176/3. O cîrmuire blîndăși cu măsură (a. 1 773). GCR II, 87/1. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. i, 178. Be cu măsură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. La mâncare să aibi cumpătare Și la băutură să fii cu măsură. ZANNE, P. III, 640, cf. IV, 179. ◊ E x p r. În măsura posibilităților = atît cît se poate, în limita posibilităților. (Regional) A avea măsură bună = a avea fire bună, temperament bun. ALR I 1 374/542. (Învechit) A nu(-i) fi măsură (cuiva sau la ceva) = a fi foarte mare, nemăsurat, nelimitat; a fi foarte mulți, în cantitate foarte mare, nenumărați. Vereră lăcuste și omide ce nu lă era măsură (c î t e n u a v e a n u m ă r H, f ă r ă s e a m ă C, d e n u a v e a s e a m ă(²). PSALT. 221. Mare e Domnul nostru. . . și înțeepciuriei lui nu e măsură (n u m ă r u H, D). ib. 303, cf. 77, 216. III. (Regional) PÎnza de pe fața mortului. (Gura Teghii-Buzău). ALRM I/II h 415/735. – Pl.: măsuri și (învechit) măsure. – Lat. mensura.

minireceptor s. n. Receptor portabil, de mici proporții ◊ „Poșta britanică intenționează să introducă un serviciu special de minireceptoare, care avertizează pe purtători, printr-un semnal sonor, că sunt solicitați de urgență la instituțiile respective.” Sc. 11 IV 75 p. 4. ◊ „Ultima noutate în materie de tranzistori: pentru a se putea urmări în orice moment emisiunea favorită, unele firme occidentale au creat un minireceptor [...] care se poate purta la gât ca un medalion.” Sc. 28 V 78 p. 5; v. și R.l. 1 VIII 75 p. 6 //din mini- + receptor; L. Seche în SMFC V p. 75, atestare din 1967//

monitor¹, ~oare smf, a [At: MAIORESCU, D. II, 102 / Pl: ~i, ~oare / E: fr moniteur, lat monitor] 1-2 smf, a (Îdt) (Persoană) care înștiințează, anunță, face cunoscut. 3-4 smf, a (Persoană) care dă sfaturi, îndrumă, avertizează, mustră. 5 smf (Iuz) Elev însărcinat să supravegheze pe colegii lui, în lipsa profesorului. 6-7 sn Publicații periodice (oficiale).

MONITÓR², -OÁRE adj., subst. 1. Adi.. s. m. și f. (În dicționarele din trecut) (Persoană) care înștiințează, anunță, face cunoscut; (persoană) care dă sfaturi, îndrumează, avertizează, mustră. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. 2. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev însărcinat să supravegheze, să învețe etc. pe colegii lui, în lipsa profesorului. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. Directorul școalei. . . lipsea foarte des și ne lăsa pe mîna monitorului. I. BOTEZ, B. I, 59. Băieții în clasă erau cu monitorii. SADOVEANU, O. III, 53. Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298. 3. S. n. (De obicei urmat de determinări) Titlu dat unor publicații periodice (oficiale). – Cf. COSTINESCU, LM, ȘĂINEANU, D. U., CAMIL PETRESCU, O. II, 523, NOM. PROF. 69, CĂLINESCU, S. 530. – Pl.: monitori, -oare. – Din fr. moniteur, lat. monitor.

MONITÓR², -OÁRE (< fr., lat.) s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (În sistemul Bell-Lancaster) Elev foarte bun la învățătură, care ajută pe învățător la predare, instruind o grupă de elevi. ♦ (În trecut) Elev care menținea ordinea și disciplina într-o clasă ♦ Persoană care învață sau supraveghează pe cei ce doresc să practice schiul. 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, folosit în exploatare (ex. în regia studioului de televiziune, imaginea trimisă de camera de luat vederi este urmărit de regizor pe un m. de control). 3. S. n. Titlu dat unor publicații periodice oficiale. 4. S. n. Componentă a computerului, reprezentând ecranul acestuia. 5. S. n. (MED.) Sistem de control și avertizare, ale cărui semnale sunt reproduse pe un ecran pentru supravegherea funcțiilor importante ale corpului (tensiunea, pulsul, respirația, temperatura etc.) în tratamentul intensiv, pe parcursul unei operații sau în terapia Röntgen.

monoli vt [At: MAT. DIALECT. I, 25 / Pzi: ~lesc / E: nct] (Trs; sst) A avertiza (2).

MONOLÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) „A avertiza”. MAT. DIALECT., I, 25. L-am monolit cu jurații. ib. -Prez. ind.: monolesc. – Etimologia necunoscută.

+nowcasting^[1] (engl.) [now pron. naŭ] s. n. (atenționare / avertizare [de] ~)

OCULOS HABENT ET NON VIDENT (lat.) au ochi și nu văd – „Oculos habent et non videbunt. Quid habet aures audiendi audiat” („Au ochi și vor vedea. Cine nu are urechi de auzit să audă”). Cuvinte care se găsesc de mai multe ori în Evanghelie (Matei, 13, 14; Luca 8, 10; Ioan, 12, 40 ș.a.) urmând parabolele lui Iisus. Se folosesc pentru a avertiza pe cineva că trebuie să țină seama de un sfat.

OPRIMARE, oprimări, s. f. Acțiunea de a oprima; asuprire. V. exploatare. Comuniștii avertizau și învățau pe muncitori să nu aibă încredere în guvernele burghezo-moșierești, care toate urmăresc oprimarea oamenilor muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 116.

ORĂCĂIT, (rar) orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei, orăcăială. Îi e pe plac să vină aici, noaptea, și să cosească papura. S-audă susurul vîntului, cîntecul greierilor, orăcăitul broaștelor. PAS, L. II 85. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune cu bălăngănind lor depărtat, cu strigătele flăcăilor perdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? DELAVRANCEA, T. 259. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. Directorul de scenă o avertizase în orăcăitul de înveselite al camarazilor că nu-i poate da decît roluri de comedie. C. PETRESCU, C. V. 209. ♦ Plînset, țipăt (de copil sugaci). Auzi un orăcăit de copil. ISPIRESCU, L. 146.

PAGER, pagere, s. n. (Anglicism) (Comunic.) Dispozitiv electronic de mici dimensiuni pentru transmiterea unor scurte mesaje scrise și care emite scurte sunete înalte pentru a avertiza persoana care-l poartă că trebuie să dea telefon cuiva. [Pr.: peĭğăr]. – Din engl. amer. to page.

A POMENI ~esc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ține minte (pentru mult timp). ◊ Are să mă ~ească amenințare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârșite. Nici că se ~ește nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinității). 5) (în construcții interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it așa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treacăt (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pominĕti

prealarmă sf [At: DN³ / Pl: ~me / E: it preallarme] Sunet de avertizare care precede declanșarea unei alarme.

PREAVERTIZARE s.f. Avertizare prealabilă; preavizare. [< pre- + avertizare].

preavertizare^[1] sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: pre- + avertizare] Avertizare prealabilă Si: preavizare.

A PREÎNTÂMPINA preîntâmpin tranz. 1) (persoane) A face dinainte atent asupra consecințelor posibile ale unei acțiuni; a preveni; a atenționa; a avertiza; a viza. 2) (fenomene, acțiuni etc.) A face să nu se producă, recurgând la măsuri de precauție; a preveni. /pre- + a întâmpina

presemnal sn [At: DN³ / Pl: ~e, ~uri / E: it presegnale] Semnal care precedă un altul și avertizează asupra acestuia.

PRESEMNAL s.n. Orice semnal care în timp sau în spațiu precedă un altul și avertizează asupra acestuia. [Pl. -le, -luri. / cf. it. presegnale].

PRESEMNAL s. n. orice semnal care în timp sau în spațiu precedă un altul, avertizând asupra acestuia. (după it. presegnale)

preti (-tesc, -it), vb. – (Trans.) A avertiza, a aviza. – Var. priti. Sb. pretiti (Candrea).

PREVENI vb. IV. tr. 1. A înștiința dinainte; a avertiza. 2. A preîntîmpina, a înlătura. 3. (Rar) A împlini dinainte dorințele cuiva. [P.i. previn, conj. -vină. / cf. fr. prévenir, lat. praevenire].

preveni¹ vt [At: DRLU / Pzi: previn, (rar) previu / E: fr prévenir, lat praevenire] 1 (C. i. oameni) A atrage cuiva atenția asupra consecințelor neplăcute sau primejdioase ale unor acțiuni Si: a avertiza, a înștiința, (înv) a prevesti (2). 2 (C. i. dificultăți, neplăceri, primejdii) A lua din timp măsurile necesare pentru a evita, a împiedica, a opri Si: a combate, a para, a preîntâmpina. 3 (Rar; c. i. dorințe, intenții) A îndeplini cu solicitudine înainte de a fi fost formulat de cineva.

PREVENI, previn și previu, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva atent din timp asupra consecințelor acțiunii sale (de obicei cu scopul de a împiedica această acțiune); a înștiința, a informa în prealabil, a anunța dinainte; a avertiza. Te previn, dragă Petre Ivănescu: te afli în fața unei primejdii. AGÎRBICEANU, S. P. 238. Te prevenisem. Nu sînt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96. Ea l-a prevenit de cum a auzit că vrea să se însoare. REBREANU, R. I 253. Adela făcuse pasul cel mai important din viața ei fără măcar să mă poată preveni. IBRĂILEANU, A. 33. 2. A lua toate măsurile, toate precauțiile necesare pentru a evita ceva; a preîntîmpina. Încearcă să previe primejdia. REBREANU, R. I 167. A preveni unirea a duor armate inamice, bătînd dentîi pe cea mai slabă și apoi pe cea mai tare, este una din operațiunile cele mai frumoase în arta militară. HASDEU, I. V. 133. 3. (Rar) A împlini dinainte și în mod spontan dorințele cuiva. Ce faci acolo? – îți previu dorințele. Deschid ușa aceasta. NEGRUZZI, S. III 356.

A PREVENI previn tranz. 1) (persoane) A face dinainte atent asupra consecințelor posibile ale unei acțiuni; a preîntâmpina; a atenționa; a avertiza; a viza. 2) (fenomene, acțiuni etc.) A face să nu se producă, recurgând la măsuri de precauție; a preîntâmpina. 3) rar (dorințe, gusturi etc.) A îndeplini înainte de a fi exprimat. /<fr. prévenir, lat. praevenire

PREVENI vb. 1. a avertiza, a informa, a înștiința, (prin Transilv. și Ban.) a priti, (înv.) a prevesti. (Te ~ că mîine vine controlul.) 2. a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, (rar) a se apăra. (Încearcă să ~ primejdia.)

PREVENI vb. 1. a atenționa, a avertiza, a informa, a înștiința, (prin Transilv. și Ban.) a priti, (înv.) a prevesti. (Te ~ că mâine vine controlul.) 2. v. evita.

PREVENI vb. tr. 1. a înștiința dinainte; a avertiza. 2. a preîntâmpina. 3. a împlini dinainte dorințele cuiva. (< fr. prévenir, lat. praevenire)

PREVENIRE s. 1. avertizare, informare, înștiințare, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mâine.) 2. v. evitare. 3. solicitudine, (înv.) prevenție. (~ lui ne-a impresionat.)

prevenire sf [At: LEG. EC. PL. 279 / Pl: ~ri / E: preveni¹] 1 Avertizare făcută cuiva asupra consecințelor neplăcute sau primejdioase ale unor acțiuni. 2 Luare din timp a unor măsuri pentru a evita, a împiedica, a opri dificultăți, neplăceri, primejdii viitoare Si: (rar) prevenție (7). 3 (Rar) Îndeplinire cu solicitudine a unor dorințe, intenții, înainte ca acestea să fi fost formulate de cineva Si: (înv) prevenință (1).

PREVENIRE s. 1. avertizare, informare, înștiințare, (înv.) prevestire. (~ cuiva asupra controlului de mîine.) 2. evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntîmpinare, (rar) prevenție. (~ unor consecințe neplăcute.) 3. solicitudine, (înv.) prevenție. (~ lui ne-a impresionat.)

prevenit, ~ă [At: BOLLIAC, O. 273 / Pl: ~iți, ~e / E: fr prévenu] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost avertizată asupra consecințelor neplăcute sau primejdioase ale faptelor sale. 3 a (D. neplăceri, primejdii) Împotriva căruia s-au luat măsuri. 4 smf (Jur) Persoană împotriva căreia s-a luat măsura arestului preventiv.

PREVENIT, -Ă, preveniți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care a fost avertizat, încunoștiințat. 2. S. m. și f. (Jur.) Persoană aflată în arest preventiv. – V. preveni.

PREVESTI vb. v. avertiza, bănui, crede, ghici, gândi, imagina, informa, închipui, înștiința, întrezări, presupune, prevedea, preveni, socoti, ști, visa.

prevesti vb. v. AVERTIZA. BĂNUI. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. INFORMA. ÎNCHIPUI. ÎNȘTIINȚA. ÎNTREZĂRI. PRESUPUNE. PREVEDEA. PREVENI. SOCOTI. ȘTI. VISA.

PREVESTIRE s. v. avertizare, informare, înștiințare, prevenire.

prevestire s. v. AVERTIZARE. INFORMARE. ÎNȘTIINȚARE. PREVENIRE.

priptit, -ă, (pretit), adj. – (grâu) Copt înainte de vreme (ALR 1956: 819). – Posibil din preti, priti „a avertiza, a aviza” (< srb. pretiti).

priti vb. v. AVERTIZA. COMANDA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. INFORMA. ÎNȘTIINȚA. ORDONA. PORUNCI. PREVENI. STABILI. STATORNICI.

PRITI vb. v. avertiza, comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, informa, înștiința, ordona, porunci, preveni, stabili, statornici.

PROLOG (< fr. prologue < lat. prologus < gr. prologos; cf. gr. pro, înainte și logos, vorbire, discurs) Caracteristic îndeosebi teatrului antic, folosit și în drama modernă, prologul constituie partea ce precede conținutul unei opere literare. În tragedia greacă, pînă la Sofocle, prologul preceda intrarea corului și avea funcția ca, prin dialogul dintre personaje, să expună subiectul, cum și evenimentele anterioare acelora care se desfășurau în piesa propriu-zisă. În piesele lui Euripide, prologul este pus pe seama unui singur personaj, care rezuma, dinainte, întreaga piesă, procedeu împrumutat și de latini (Plaut, Terențiu). În teatrul grec și latin, prologul avertiza pe spectatori asupra caracterelor personajelor, a cauzelor acțiunii, a deznodământului. Prologul se întîlnește și în miracolele și misterele medievale (v.), precum și în creația epică, în romane (Ciocoii vechi și noi de N. Filimon; Șoimii de M. Sadoveanu), ca și în unele din creațiile populare versificate, ca balada (v.). Ex. prolog în teatru Directorul, poetul teatrului, actorul comic DIRECTORUL „Voi doi, care de-atîtea ori, în neajuns Și la necaz alăturea mi-ați stat, Să-mi spuneți ce nădejdi legați De-ncumetarea noastră. Dați-mi sfat, Ce-i de făcut prin țările acestea. Mulțimii vrem pe plac să-i fim, Îndeosebi fiindcă ea trăiește Și în același timp ne lasă să trăim Și noi. Țărușii-s puși, e scena gata. Și fiecare-o sărbătoare speră. Iată-i pe toți acuma din sprîncene ridicînd, Cu nerăbdare un spectacol așteptînd. Știu ce-ar dori norodul să asculte: Perplex ca astăzi însă n-am fost niciodat' Cu bunătăți, norodul n-a fost răsfățat, Dar a citit grozav de multe. Cum o aducem, ca mai nou oleacă Să pară totul, plin de tîlc, dar să și placă? E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd mulțimea cum o ia către baracă, Înghesuindu-se și dînd din coate, Să-și taie drum prin poarta-ngustă. E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd că încă-n plină zi, la ora patru, Mulțimea-și face loc spre casierie. Și că se-ncaieră pentr-un bilet pe mîne, Ca-n timp de foamete pentru o pîne. Cu gloata pestriță așa de-a dreptul, Face minuni numai poetul. POETUL O, nu-mi vorbi de-acea mulțime! Privind la ea, mă prinde doar sfială. Mă apără, te rog, de a vedea învălmășeala Ce fără voie ne atrage în vîrtej Mă du, de poți, spre treptele celeste, Acolo unde bucuria pură înflorește. Unde iubirea, prietenia, ca-n poveste, Un rod dau inimii, dumnezeiește. Ah, ceea ce din profunzimi de piept răsare, Cu buza doar sfios și-a murmurat, Ce pare-a izbîndi, e înghițit de-o clipă, De forța ei sălbatică și mare. Și-ades, doar după ce-a răzbit prin ani, Un rod desăvîrșit de vede. Ce strălucește e sortit să țină-o clipă, Dar adevărul niciodată nu se pierde.” (GOETHE, Faust, traducere de L. Blaga)

PRUDENȚĂ. Subst. Prudență, precauție, prevedere, circumspecție (livr.), rezervă (fig.), grijă, îngrijire, atenție, băgare de seamă, fereală, ferire. Spirit de conservare, instinct de conservare, conservare, menajament, autocontrol, autoconservare. Prevenire, avertizare; profilaxie. Măsuri de siguranță, asigurare, acoperire. Adj. Prudent, precaut, prevăzător, circumspect (livr.), rezervat, grijuliu, atent. Preventiv; profilactic. Vb. A fi prudent (precaut, prevăzător etc.), a fi cu băgare de seamă, a fi cu ochii în patru, a se feri. A avea grijă de sine, a se conserva, a se menaja, a se autoconserva. A atrage (cuiva) atenția, a preveni, a prevesti (înv. și pop.), a avertiza. A lua măsuri de siguranță, a lua măsuri de precauție, a se pune la adăpost (fig.), a se acoperi (fig.), a se asigura. A-și ține gura, a-și pune pavăză gurii, a-și pune lacăt la gură. A nu risca, a merge la sigur. Adv. Cu prudență, cu precauție, rezervat, cu băgare de seamă, cu atenție. V. apărare, atenție, ocrotire, pază.

RADIOLOCATOR mijloc radiotehnic utilizat în radiolocație (v.) constituit dintr-un emițător de fascicule radio și un receptor care captează undele reflectate de obstacolele întâlnite, bazându-se pe determinarea intervalului de timp dintre emisie și recepție, putându-se calcula depărtarea până la obstacolul întâlnit. Elementul principal al radiolocatorului este osciloscopul catodic, al cărui ecran este gradat în unități de măsură a distanței. Baleiajul pe orizontală este realizat cu o frecvență egală cu cea a emiterii fasciculelor de impulsuri. În momentul emisiei pe plăcile de deflexie verticale se aplică un impuls de tensiune, iar semnalul recepționat este aplicat acelorași plăci, ecranul osciloscopului prezentând două deviații, una prezentând semnalul inițial, iar cealaltă pe cel reflectat. Radiolocatorul determină și coordonatele unei ținte (azimut, unghi de înălțare, distanță și înălțime de zbor) folosind un sistem de coordonate (rectangular, cilindric, conic sau sferic). Radiolocatorul determină și viteza de mișcare a țintei prin radiogoniometrie. Azimutul țintei se determină prin metode bazate pe acțiunea dirijată a sistemului de antene (semnal maxim reflectat, zone cu semnale egale etc.) citindu-se în sensul acelor de ceasornic și măsurat în unități unghiulare (grade și minute). Unghiul de înălțare al țintei în plan vertical se citește de la planul orizontal în sus. Pentru radiolocatorul de bord se poate citi de la axul de zbor al avionului în sus și în jos. Distanța se determină măsurând intervalul necesar de timp propagării undelor electromagnetice la țintă și înapoi. Înălțimea de zbor se determină după calcularea unghiului de înălțare, utilizându-se monograme, abace sau goniometre. Există radiolocatoare: monoimpuls (fiecare impuls reflectat conține informații complete despre poziția țintei în coordonate unghiulare și distanțe, prin compararea simultană a amplitudinii și fazelor semnalelor de către un sistem de antene de recepție cu unul sau mai mulți ???; sunt utilizate pentru însoțirea automată a țintei) și coerente (separă țintele mobile de cele fixe prin compararea semnalelor recepționate cu o oscilație de referință. Radiolocatorul meteo indică la bordul aeronavelor pe un ecran imaginea meteo din fața aeronavei până la o distanță de 350-550 Km și un gizment de 120°, ± 60° față de axa longitudinală a aeronavei, avertizând piloții asupra zonelor de furtună. Norii apar pe ecran cu o nuanță deschisă, centrul furtunii fiind de un alb strălucitor.

semnal 1. (în electroacustică) Termen ce desemnează un sunet util (vorbire sau muzică), opus zgomotului*. 2. Funcție străveche a muzicii, constând din elemente melodico-ritmice primitive, și alcătuind pre-sisteme (II) muzicale, cu rol de chemare, avertizare, de coordonare a acțiunilor colective ș.a. S-a păstrat, în formă pur instr. în s. militare, de vânătoare, de poștă. În folc. românesc se întâlnește sub forma s. păstoresc, cântat cu precădere din bucium* și se constituie, din punct de vedere melodic, pe sunetele armonice* naturale ale instr.

semnal sn [At: ASACHI, P. R. 50/15 / V: (asr) sign~ (Pl: (rar) signaluri), (pop) țign~, (reg) țicn~ / Pl: ~e / E: semn cf fr signal, ger Signal)] 1 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Semn (60) sau succesiune de semne convenționale cu o anumită semnificație, utilizate pentru a transmite (la distanță) mesaje (comenzi, avertismente, interdicții etc.) pe cale vizuală sau acustică. 2 (Pex) Aparat, dispozitiv, instalație etc. care reprezintă sau care emite semnale (1). 3 (Pex) Semnificație reprezentată de un semnal (1). 4 (Îs) ~ de alarmă Instalație auxiliară de comandă a frânării automate a unui tren, a unui metrou etc., care poate fi acționată prin intermediul unui dispozitiv montat în fiecare compartiment sau vagon. 5 (Îas) Sistem electronic cu declanșare automată care împiedică spargerea locuințelor, a automobilelor, a băncilor, a caselor de bani, a muzeelor etc. 6 Avertizare sonoră declanșată prin punerea în funcțiune a semnalului (4-5) de alarmă. 7 (Îe) A trage ~ul de alarmă A (se) atrage atenția asupra necesității de a opri sau de a modifica desfășurarea unei activități , a unui proces etc. care, dacă ar continua ca până atunci, nu ar duce la rezultatele scontate. 8 (Îae) A avertiza asupra unui pericol. 9 (Asr; îf țignal) Fluier mic de metal (folosit de militari sau de agenții de circulație) cu care se emit semnale (1). 10 (Ccr) Sunet emis de un semnal (9). 11 (Asr; îlv) A da țignal(ul) A produce un semnal (10). 12 (Pop; îf țignal, țicnal) Jucărie constând într-un fluier din coajă de salcie, de tei sau rar de tinichea. 13 (Nob; îf țignal) Sirenă. 14 (Adesea cu determinări care indică felul) Oscilație electromagnetică utilizată pentru transmiterea la distanță (foarte) mare a mesajelor. 15 (Spc) Sunet sau succesiune de sunete convenționale pentru a recunoaște un post de radio, de televiziune sau o emisiune. 16 (Ast; îs) ~ orar Succesiune de sunete convenționale care precedă momentul anunțării orei exacte (în cadrul unei emisiuni radio). 17 (Fig; de obicei cu determinări care arată felul) Factor determinant al începutului sau al sfârșitului unei acțiuni, al unui fenomen social, al unei epoci istorice etc. Si: (înv) semn (84). 18-19 (Îe) A (se) da ~ul (sau înv, ~) A se comanda începutul și sfârșitul unei acțiuni. 20 (Îae) A (se) începe o acțiune luând inițiativa. 21 (Rar) Semnalare (1). 22 (Fzl) Stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. 23 (Șîs exemplar ~, număr ~) Exemplar (nelegat) din tirajul tipărit al unei cărți sau al unei publicații periodice, întocmit înainte de difuzare în scopul depistării eventualelor scăpări tipografice și a semnalării acestora într-o erată. 24 (Îs) ~ topografic Baliză (1). 25 (Îs) ~ luminos (sau electric) Dispozitiv folosit pentru dirijarea circulației în orașe, pe calea ferată etc. 26 (Îs) ~ de cale ferată Semnal acustic, optic etc., prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. 27 (Îs) ~ rutier Indicator de circulație. 28 Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 29 Indiciu.

SEMNALA, semnalez, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări în dativ) A atrage atenția cuiva asupra unui fapt, a avertiza pe cineva despre ceva. Drept răspuns, el a semnalat dușmanului său statornic gîndul ce aveau turcii de a-l prinde. IORGA, L. I 321.

semnala [At: GHICA, C. E. II, 409 / V: (înv) sign~ / Pzi: ~l'ez / E: semnal cf fr signaler] 1 vt A scoate în evidență Si: a releva, a reliefa, a remarca, (rar) a semnifica, a semnaliza (3). 2 vt A aduce la cunoștința cuiva Si: a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, (rar) a semnaliza (4). 3 vt A aminti cuiva în treacăt, în linii mari Si: a menționa, (îvr) a semnui (4), (rar) a semnaliza (5). 4 vr (Rar) A se remarca. 5 vt (Rar) A observa. 6 vt (Îdt) A da semnalmentele unei persoane. 7-8 vt A semnaliza (1-2). 9-11 vt A avertiza (1-3).

soma⁴ vt [At: CARAGIALE, O. I, 15 / Pzi: ~mez / E: fr sommer] 1 A cere (cuiva) categoric (și sub amenințare) să facă ceva. 2 A pune cuiva în vedere, cu forme legale să (nu) facă ceva. 3 (Jur; spc) A adresa cuiva o somație (2) Si: (rar) a avertiza (2).

A SOMA ~ez tranz. (persoane) 1) A obliga prin amenințare; a pune cu forța. ~ să răspundă. 2) jur. A cere avertizând conform legilor în vigoare. ~ un debitor să plătească. /<fr. sommer

SOMARE s.f. Acțiunea de a soma și rezultatul ei; înștiințare, avizare, avertizare; somație. [< soma].

somat², ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: soma] 1 Căruia i s-a cerut categoric să facă ceva. 2 Căruia i s-a pus în vedere, cu forme legale să (nu) facă ceva. 3 (Jur; spc) Care a primit o somație (2) Si: avertizat² (2).

SOMAT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; care a primit o somație, avertizat, avizat. – V. soma².

SOMAT, -Ă, somați, -te, adj. Căruia i s-a cerut (sub amenințare, cu forme legale etc.) să execute ceva; înștiințat, avertizat, avizat. – V. soma².

somație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr sommation] 1 Cerere categorică (și sub amenințare) adresată cui pentru a (nu) face ceva Si: somare (1). 2 Ordin scris, emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să (nu) execute ceva Si: somare (2). 3 (Jur; spc) Invitație scrisă făcută de un creditor debitorului de a-și executa obligația de bunăvoie, în caz contrar trecându-se la urmărirea lui silită Si: (rar) avertizare (2), somare (3).

SOMON, somoni, s. m. Pește răpitor care trăiește în Marea Nordului, (vara intră în fluvii pentru a-și depune icrele); are carnea de culoare roz (Salmo salar). Îl avertiza că s-a epuizat provizia de... icre tescuite, somon afumat și lichior. C. PETRESCU, O. P. II 142.