Mane, tekel, fares – Biblia, în „Cartea lui Daniel” (V-25), povestește că atunci cînd Cirus, regele perșilor, a împresurat cetatea Babilonului, unde domnea regele Balthazar, acesta făcea o orgie, ajunsă de pomină. În toiul petrecerii a văzut deodată o mînă misterioasă care, cu litere de foc, scrise pe pereți aceste trei cuvinte sibilice: Mane, Tekel, Fares... Ce însemnau ele, nu știa nimeni și a fost nevoie să se recurgă la oficiile prorocului Daniel, care, se spune, le-ar fi tradus prin: Numărat, cîntărit, împărțit și le-ar fi tălmăcit în sensul că zilele regelui ar fi numărate, că el cîntărește prea puțin în balanță și că regatul lui va fi împărțit, interpretare ce s-a adeverit. Povestea aceasta a dat loc la mai multe expresii: 1) ospățul lui Balthazar (vezi) 2) litere de foc, pentru a vorbi de o deviză, de un cuvînt de ordine, de un principiu etc. nescrise decît în imaginație, dar menite să înflăcăreze sufletele, și 3) acest Mane, Tekel, Fares, folosit ca semnal de alarmă spre a avertiza că se apropie un eveniment, un fenomen care prevestește o condamnare iremediabilă, o prăbușire imanentă. Heine, în poezia Belsazar a tălmăcit legenda în versuri. „Uluirea, mînia, spaima lui Baltazar zărind inscripția Mane-Techel-Fares nu s-ar putea asemui cu ghețoasa încruntare a lui Grandet” (Balzac, în romanul Eugénie Grandet). BIB.