semnal 1. (în electroacustică) Termen ce desemnează un sunet util (vorbire sau muzică), opus zgomotului*. 2. Funcție străveche a muzicii, constând din elemente melodico-ritmice primitive, și alcătuind pre-sisteme (II) muzicale, cu rol de chemare, avertizare, de coordonare a acțiunilor colective ș.a. S-a păstrat, în formă pur instr. în s. militare, de vânătoare, de poștă. În folc. românesc se întâlnește sub forma s. păstoresc, cântat cu precădere din bucium* și se constituie, din punct de vedere melodic, pe sunetele armonice* naturale ale instr.