porozău, porozăuri, s.n. (reg.) 1. nisip; nisip fin, praf, cenușă folosite în loc de sugative. 2. (în forma: poraziu) nisip amestecat cu var folosit la spoit. 3. palmă de bătut covoarele, făcută din nuiele de alun.

gingie (gingii), s. f. – Țesut care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se folosește var. gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr. τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăți).

nadoleancă (nadolence), s. f. – Rasă de găini din Anatolia. Tc. Anadolu „Anatolia” (Tiktin; Șeineanu, II, 267). Legătura cu sl. nadoiti „a crește animale” (Cihac, II, 208), este iluzorie. Gîrleanu nu folosea var. odoleancă, prin confuzie cu odolean.

ROUCH [ruʃ], Jean (1917-2004), etnolog și regizor de film francez. Cineast singular prin demersul său de a crea un gen la limita dintre documentar și ficțiune („Eu, un negru”, „Cronica unei veri”), folosindu-și experiența ca realizator de filme etnografice și antropologice (peste 150 filme).

cătilin, (câtilin, cătilinaș, câtilinaș, cătelin), (dial. cătilin), adv. Încet, fără grabă: „Cătilin și cătilin, / Ca soarele pân sărin, / Să nu ne pontăluim” (Papahagi, 1925: 226). ■ Exclusiv în Maram. și Lăpuș; în centrul Trans. se folosește var. câtinel (ALR, 1938. h. 141); termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347; v. și ALRRM, 1969, h. 65; ALRR-Trans., h. 179). – Var. a lui cătinel (< lat. catelinus „cu precauție” < lat. cautela „prevedere”) (Pușcariu, după DER; DLRM).

fránț, franțuri, s.n. (reg.; med.) Sifilis, boală venerică: „Călca-te-ar franțu! D-apoi noi am furat lapte în loc de miere?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). ■ Exclusiv în Maram. și Trans. de nord; semnalat și în Maram. din dreapta Tisei, sub forma franță „sifilis”; în Mold. se folosește var. franță (ALR, 1938, h. 164). – Cf. germ. franz[ösische Krankheit] „boală franțuzească; sifilis”.

arșic (arșice), s. n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se folosește arșice. – Var. (rar) așic. Mr. așic. Tc. așik (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arșicar, s. m. (jucător de arșice).

categorie (categorii), s. f. – Noțiune fundamentală care exprimă proprietățile și relațiile esențiale ale obiectelor și fenomenelor, clasă. – Var. catigorie (înv.). Mr. cătigurie „calomnie”. Ngr. ϰατηγορίς (Gáldi 161). Sec. XVIII. Var. se folosea mai ales cu sensul din mr. – Der. categorisi (mr. cătigurisescu), vb. (a clasifica, a aranja pe categorii; înv., a dojeni; înv., a calomnia); din ngr. ϰατηγορῶ (viitor ϰατηγορίσω); categoric, adj., din fr.

cioacă (cioace), s. f. – 1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui boc › boacă sau al lui bot › butuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc. – Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f. (om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.^[1]

gligan (gligani), s. m. – 1. Porc mistreț. – 2. Persoană ca un cal, uriașă. – Var. găligan, gîligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea, Conv. lit., XXXIV, 1132; DAR); însă originea din bg. nu este cunoscută, cf. Mladenov 101, care pleacă de la un sl. *klikŭ. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.

hrib (hribi), s. m. – (Mold.) Ciupercă comestibilă (Boletus edulis). – Var. hribă. Sl. chribŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Cihac, II, 143; DAR), cf. rut. hryb „ciupercă”, pol. grzyb, slov. hrib, mag. hirip; cf. și gîrbă. Var. se folosește și în Mold. și Trans., cu sensul de „cartof”.

iabașa (iabașale), s. f. – Instrument în formă de clește folosit la stăpînirea animalelor. – Var. iavașa. Tc. yevașa (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 945). Var. se folosește și în Arg., cu sensul de „ochelari”.

madamă (madame), s. f. – 1. Duducă de origine străină. – 2. Menajeră, slujnică. – Var. madam. Mr. madamă. Fr. madame, cf. it. madama (REW 2733). Var. se folosește curent cu sensul de „doamnă”, dar nu a fost admisă în limba literară. – Der. mădămi, vb. (a trata ca pe o doamnă; refl., a o face pe doamna). Pentru mr., cf. ngr. μαντάμα, tc. madama.

mied s. n. – Hidromel. – Var. med, mid. Sl. medŭ (Cihac, II, 191; Berneker, II, 31; Conev 74), cf. bg., sb., cfr., slov., rus. med. Var. se folosesc puțin.

răcodelie (-ii), s. f. – Lucru manual, obiect făcut de mînă. – Var. rocodele, rogodele, rogoade. Sl. rąkodĕlije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Ultimele var. se folosesc și cu sensul de „fructe, poame”, probabil datorită confuziei cu roade. Cf. Bogrea, Vacor., IV, 844. – Cf. și rîncă, rucaviță.

dămăcușan, -ă, dămăcușeni, -e, (dămăcușenar), s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Dămăcușeni. 2. (Locuitor) din Dămăcușeni. Localnicii folosesc frecvent var. dămăcușenar. – Din n. top. Dămăcușeni + suf. -an.

mestecănean, -ă, mestecăneni, -e, (mestecărean), s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Mesteacăn. 2. (Locuitor) din Mesteacăn. Localnicii folosesc frecvent var. mestecărean. – Din n. top. Mesteacăn + suf. -ean.

mireșean, -ă, mireșeni, -e, (mirișean, mirișan), s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Mireșu Mare. 2. (Locuitor) din Mireșu Mare. ♦ (onom.) Mirișan, Mirisan, nume de familie (61 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). Locuitorii folosesc frecvent var. mirișan. – Din n. top. Mireș + suf. -ean (> -an).

porozău sn [At: KLEIN, D. 408 / V: (reg 1) părăzel, ~raziu, purăz~ / Pl: (1) ~ri, (3) ~zaie, ~zauă / E: mg porzó] 1 (Trs) Nisip fin. 2 (Trs; pex) Praf sau cenușă care se presară pe scrisorile proaspăt scrise, spre a absorbi cerneala. 3 (Trs; îf poraziu) Nisip fin din albia și de pe malul râurilor, care, amestecat cu var, se folosește la spoit. 4 (Reg) Palmă¹ din nuiele de alun.

dămăcușán, -ă, dămăcușeni, -e, (dămăcușenar), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Dămăcușeni. 2. (Locuitor) din Dămăcușeni. ■ Localnicii folosesc frecvent var. dămăcușenar. – Din n. top. Dămăcușeni + suf. -an.

mestecăneán, -ă, mestecăneni, -e, (mestecărean), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Mesteacăn. 2. (Locuitor) din Mesteacăn. ■ Localnicii folosesc frecvent var. mestecărean. – Din n. top. Mesteacăn + suf. -ean.

mireșeán, -ă, mireșeni, -e, (mirișean, mirișan), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Mireșul Mare. 2. (Locuitor) din Mireșul Mare. ■ (onom.) Mirișan, nume de familie în jud. Maram. ■ Localnicii folosesc frecvent var. mirișan. – Din n. top. Mireș + suf. -ean (> -an).

VAR¹ s. n. Oxid de calciu obținut prin calcinarea rocilor calcaroase (și prin hidratarea lor), folosit ca liant în construcții, ca materie primă în industria chimică etc. ♦ Lapte de var (v. lapte) folosit pentru spoitul pereților caselor. – Din sl. varŭ.

PALIAG s. n. Aliaj de paladiu și argint, inoxidabil, rezistent, folosit în stomatologie. [Var.: paliac s. n.] – Din germ. Paliag.

TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperte ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătaj s. n.] – Cf. ngr. tetrádhion.

GÂRNIȚĂ ~e f. Arbore asemănător cu stejarul, dar cu frunzele lungi, fără pețiol (care crește, mai ales, la șes și la poalele munților), folosit în construcții. [Var. gârneață] /<bulg., sb. granica

MORTAR ~e n. Material în formă de pastă, pregătit dintr-un amestec de ciment, nisip, var și apă, folosit ca element de legătură între cărămizile unei construcții sau pentru tencuit. /<lat. mortarium

ȘASLA f. Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe rare, de culoare galbenă-verzuie, folosiți ca desert. [Var. ceasla] /<fr. chasselas

DEGAZIFICATOR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].

NITROBACTER s.m. Bacterie care oxidează azotiții formați în sol prin oxidarea amoniacului, formînd astfel azotați care pot fi folosiți de plante. [Var. nitrobacterie s.f. / cf. fr. nitrobacter, germ. Nitrobakter].

șez¹ s.n. (reg.) ocol pentru vite, folosit în timpul verii; zăcătoare.

RESPIRATOR, -OARE adj. Referitor la respirație. // adj., s.n. (Aparat) care folosește pentru respirație. [Var. respiratoriu, -ie adj. / cf. fr. respiratoire].

colonie (-ii), s. f. – Lichid parfumat folosit în cosmetică. – Var. odicolon. Fr. (eau de) Cologne.

gîrbaci (gîrbace), s. n. – Bici. – Mr. gărbace, megl. grăbaci. Tc. kirbaç (Meyer 119; Șeineanu, II, 176; Berneker 568; Lokotsch 1378), cf. ngr. ϰουρμπάτσι, alb. gërbac, bg. gărbač, sb., rut. korbač, pol. karbacz, mag. korbács, germ. Karbatsche (› fr. cravache), sp. corbacho (› fr. courbache), cf. Eguilaz 382. Din forma mag. provine var. corbaci, dublet folosit în Trans. (Gáldi, Dict., 121). Este dublet al lui cravașe, s. f. (bici), din fr. cravache, cu der. cravașa, vb. (a bate cu biciul).

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.

leal (leală), adj. – Credincios, cinstit. It. leale. Este dubletul lui loial, adj. (leal), din fr. loyal, mai puțin folosit. – Der. lealitate (var. loialitate), s. f. (faptul de a fi loial), din it. lealtà, fr. loyauté.

ostîmpi (-pesc, -it), vb. – A retroceda, a ceda, a se retrage. Sl. otustąpiti (Tiktin; Candrea), care se folosea și în var. ostąpiti, ostąpati, ustąpati. Sec. XVI, înv. Cf. postîmpi, vb. (a se apropia, a veni în grabă), din sl. postąpiti, tot înv.

ARȘIC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului deasupra copitelor la vite; os al articulației genunchiului, la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii; p. ext. (la pl.) numele jocului de copii la care se folosesc aceste oase. [Var.: arșică s. f.] – Tc. așık.

MARIJUÁNA [marihuána] (cuv. sp.) s. f. Stupefiant asemănător hașișului prin efecte și utilizări, preparat din florile și frunzele uscate de cânepă indiană (Cannabissativa var. indica) și folosit sub formă de țigarete.

ZÂMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci, cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură [Var.: zimbru s. m.] – Et. nec.

VAR¹, (2) varuri, s. n. 1. Oxid de calciu obținut prin calcinarea rocilor calcaroase (și prin hidratarea lor), folosit ca liant în construcții, ca materie primă în industria chimică etc. ♦ Lapte de var (v. lapte) folosit pentru spoitul pereților caselor. 2. Sortiment de var (1). – Din sl. varŭ.

TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperți ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătaj s. n.] – Cf. ngr. tetrádhion.

Populus nigra L., « Plop negru », dintre varietățile căruia, pentru parcuri și grădini, se folosesc: – P. nigra var. italica (Muenchh.) Duroi (syn. P. pyramidalis Roz.), « Plop piramidal », înflorește primăvara înaintea înfrunzirii. Flori cu solzi glabri, cele mascule cu peste 12 stamine, cele femele lipsesc sau sînt foarte rar întîlnite. Frunze triunghiular-ovate, vîrf ascuțit, baza trunchiată, glabre, cu lungimea mai mică decît lățimea. Arbore cca 25 m înălțime, piramidal, ramuri întinse, muguri mici, lipicioși. – P. nigra var. thevestina (Dode) Bean., înflorește primăvara. Flori cu antere purpurii, amenții femeii cu solzi glabri, laciniați. Frunze verzi, glabre, triunghiular-ovate, lung-ascuțite, la bază rotunjite, pețiol turtit. Plantă, 25-30 m înălțime, cu tulpină cu scoarță albicioasă, coroană piramidală, ramuri erecte în verticil, lujeri glabrii, gri- galbeni. Fructe, capsule.

muruială sf [At: BIBLIA (1688), 591¹/36 / Pl: ~ieli / E: murui¹ + -eală] 1 Pământ sau lut înmuiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau var și nisip cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc. Si: (reg) imală, murluială, tencuială. 2 (Înv) Var. 3 (Ban) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții Si: mortar¹. 4 (Reg) Pământ frământat din care se construiesc pereții. 5 (Teh) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. 6 (Reg) Humă neagră, amestecată cu baligă de cal, cu care se trag brâiele în jurul ferestrelor casei, în exterior. 7 (Buc) Murdărie (1). 8 (Reg) Amestec de făină cu apă și șofran sau gălbenuș de ou, cu care se ung pâinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se introduce în cuptor Si: (reg) cir.

șez² sn [At: LEXIC REG. 86 / Pl: ? / E: pvb ședea] (Reg) Ocol pentru vite, folosit în timpul verii Si: (reg) zăcătoare.

ștrand sn [At: I. BOTEZ, B. I., 26 / V: ~nt / S și: st~ / Pl: ~uri / E: ger Ștrand] Teren (cu nisip) situat în apropierea unei ape sau prevăzut cu unul sau mai multe bazine, amenajat special pentrua putea fi folosit, în timpul verii, pentru plajă, baie sau pentru sporturi nautice.

toc³ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/5 / V: (pop) tioc sn, (reg) tioacă, tiocă sf / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: mg tok cf srb tok] 1 Cutie de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente. 2 Teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). 3 (Îrg) Tolbă (1) pentru săgeți. 4 (Rar) Teacă de sabie. 5 Teacă în care se păstrează cutea pentru coasă Si: (reg) tiocuș (2). 6 (Reg) Vas de lemn în care se păstrează brânză, lapte, apă etc. Si: (reg) bărbânță. 7 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi² de copac scobit, în care se opăresc rufele. 8 (Reg; îf tioc) Ceaun mic. 9 (Ban; îaf) Ciob (1). 10 (Trs) Pâlnie făcută din scoarță de arbore (mai ales de brad), în care se pune rășină. 11 (Reg) Cornet de hârtie Si: (reg) tiocuș (3). 12 (Trs) Învelitoare în care se pun penele unei perne Si: (reg) coș, dos, tocar (1). 13 (Reg) Veșcă făcută din coajă de copac, așezată înjurai pietrelor morii țărănești pentrua împiedica risipirea făinii Si: (pop) ocol, văcălie, (reg) obod. 14 (Trs) Membrană în care este învelit bobul unor plante (mai ales la grâu) Si: (pop) cămașă, găoace. 15 (Înv; îf tioc) Caliciu la flori. 16 (Reg) Boboc de floare. 17 (Reg) Înveliș al cornului la bou. 18 (Reg) Cochilie a melcului. 19 (Ban; îf tioc) Polonic. 20 (Reg) Cupă la moară. 21 (Reg; îf tiocă) Groapă în pământ, căptușită cu scânduri, care se folosește pentru stingerea varului Si: varniță. 22 (Reg; îf tioc) Gaură în pământ, la jocul în nasturi. 23 Cadru de lemn, de metal etc., în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. 24 (Dlg) Matcă. 25 (Dlg) Partea de jos a rindelei în care intră cuțitul. 26 Ustensilă pentru scris (cu cerneală sau cu tuș), constituită dintr-o tijă prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a peniței Si: condei, (reg) tonjâc. 27 (Șîs ~ rezervor) Stilou. 28 (Reg) Țigaret. 29 (Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 (Olt) Melodie după care se execută dansul tocul¹ (29). 31 (Reg) Cutie de chibrituri.

vară [At: PSALT, 148 / Pl: veri, (îvr) vere, (reg) vări / E: ml vera (ver „primăvară”)] 1 sf Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care, în emisfera nordică, corespunde perioadei de timp delimitate convențional între solstițiul din 21 iunie și echinocțiul din 23 septembrie. 2 sf Perioadă caldă în climatele temperate. 3 (Met; îs) ~ra Sfântului Martin sau (pop) ~ra Sfinților Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie. 4 sf (D. plante; îla) De ~ Care ajunge la maturitate și rodește¹ în timpul verii (1). 5 sf (D. fructe; îal) Care se coace vara (22) (de timpuriu) Si: văratic. 6 sf (D. unele activități etc.; îal) Care se efectuează în timpul verii (1). 7 sf (D. unele sporturi; îal) Care se practică în timpul verii (1). 8 sf (Mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte; îal) Care este adecvat verii (1). 9 sf (D. locuințe; îal) Care este folosit în timpul verii (1). 10 sf (D. localuri publice; îal) Care funcționează în timpul verii (1). 11 sf (Îlav) Astă-~ În timpul verii (1) care a trecut. 12 sf (Pop; îlav) An-~ În timpul verii (1) anului precedent. 13 sf (Îla) De astă-~ Din vara (1) precedentă. 14 sf (Pop; îe) Plânge rîsul de astă-~ Se spune despre cineva care regretă prea târziu. 15 sf (Îlav) La (sau, înv, de) ~ În timpul verii (1) următoare. 16 sf (Îal) La începutul verii (1) următoare. 17 sf (Pop; îlav) De cu ~ (sau ~ra) Încă din timpul verii (1). 18 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ În timpul verii (1). 19 sf (Îal) Pe toată durata verii (1). 20 sf (Reg; îe) La ~ra cailor Se spune despre perioada de mijloc a verii (1), când, căldurile fiind foarte mari, caii sunt loviți de streche. 21 sf (Reg; îae; șîf la ~ra calului) Niciodată. 22 av (Îf ~ra, verile) În timpul verii (1). 23 av (Îaf) În fiecare vară (1). 24 av (Îaf) La începutul verii (1). 25 sf (Pop) Timp cald. 26 sf (Înv; fig; îs) ~ra vieții Vârstă de deplină dezvoltare și de maturitate a cuiva.

săcătúră, săcături, s.f. 1. Loc secat. 2. Teren defrișat; curătură. ■ Top. frecvent în zona Chioar, care indică un teren secătuit, ce nu mai poate fi folosit pentru agricultură. – Var. a lui secătură (Scriban, DEX, MDA).

MURUIALĂ s. f. 1. Faptul de a m u r u i¹. 2. Pămînt sau lut muiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau cu var și nisip, cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc.; (regional) imală, murluială. V. t e n c u i a l ă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., COSTINESCU. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea. SLAVICI, N. I, 9. Acuma părintele ședea mai bucuros afară decît în casă, fiindcă din casă nu se vede atât de bine muruiala casei. id. ib. 20, cf. F (1884), 116. LIUBA-IANA, M. 9. După aceea, a pus-o să-i ungă prispa cu muruială de lut galben și bălegar de oaie. CAMILAR, C. P. 68, Cf. REV. CRIT. III, 161, COM. SAT. III, 79, CHEST. III 128/6, ALR I 1 677/348, ALRM II/I h 279, A I 21, V 15,16, 20. ♦ (Învechit) Var. Au ars oasele împăratului Idumeii în muruială. BIBLIA (1688), 591¹/36. ♦ (Prin Ban.) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții. V. m o r t a r¹. Cf. F (1884), 116. ♦ (Regional) Pămînt frămîntat din care se construiesc pereții (Mogoșești-Slatina). CHEST. II 86/80. ♦ (Tehn.) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. Cf. LTR². ♦ (Regional) Humă neagră/amestecată cu baligă de cal), cu care se trag brîiele împrejurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Prin Bucov.) Murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional) Amestec de făină cu apă (și șofran sau gălbenuș de ou), cu care se unge pîinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se băga în cuptor. V. c i r. Se ung pîinile și mălaiele pe deasupra cu muruială de făină de grîu, ca ele să nu crape. GOROVEI, CR. 81, cf. ȘEZ. V, 107, A V 16, VI 26. – Pl.: muruieli. – Murui¹ + suf. -eală.

DAIREA, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: daira s. f.] – Din tc. daire.

INDANTREN s. n. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantronă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

ASTRALIT s. m. Exploziv detonant de siguranță, folosit în unele mine. [Var.: astralită s. f.] – Din fr. astralite.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirept, -eaptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

MOLITVĂ, molitve, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: molitfă, moliftă s. f.] – Din sl. molitva.

FERNAMBUC s.n. Lemn de Brazilia de culoare roșiatică, folosit la fabricarea arcușurilor. [Var. pernambuc s.n. [ < germ. Fernambuk(holz), cf. Pernambuc – provincie din Brazilia].

PAHLAVI s.f. (Lingv.) Limba persană vorbită între sec. III și IX, pentru care se folosea un alfabet semitic. [Var. pehlevi s.f. / < fr., engl. pahlavi < cuv. persan].

ȘTANȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau avînd la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

CVARTĂ s.f. 1. (Muz.) Intervalul dintre patru note consecutive. 2. A patra poziție principală de apărare la scrimă. 3. Sistem de patru conducte electrice izolate între ele și împletite împreună, folosit pentru cablurile telefonice. [Var. cuartă s.f. / cf. fr. quarte, it. quarta, lat. quartus – al patrulea].

HEXAMETRU s.m. Vers dactilic de șase picioare, folosit în poezia epică. [Var. exametru s.m. / < fr. hexamètre, cf. lat. hexameter < gr. hex – șase, metron – măsură].

cauc (-ce), s. n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburuc › țîmburuș), s-a obținut forma căuș, s. n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.

cea interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. – Var. ceala, ța. Lat. ecce hac (Drăganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că var. ceala reprezintă lat. ecce hac illac). După Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandriș, RF, I (1928), 185-8 și DAR, este art. cea (m. cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creație expresivă. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Drăganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici ceaș (var. ceas), interj. (se folosește la mulsul vacilor, pentru a le cere să-și mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creație spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu și, ca aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însă acestă explicație se bazează pe var., mai puțin frecventă decît ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că ceaș, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeași interj. se folosește ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. ciș „urină”.

chefe (-e), s. f. – Periuță, măturică. Mag. kefe. – Der. chefelui, vb. (a peria; a se crăpa), din mag. kefélni (DAR). Puțin folosit, în Trans. De la o var. chefelni, care se folosește tot în Trans., ar proveni, după Scriban, chelfăni, vb. (a bate tare pe cineva), explicație care este ispititoare, chiar dacă nu se lămurește bine circulația extinsă a ultimului cuvînt, în comparație cu aria modestă a celorlalte. – Der. chelfăneală, s. f. (bătaie).

cicea adj. invar. – Drăguț, bun. – Var. cicio, interj. (Se folosește pentru a chema porcii). Creație expresivă infantilă, cf. gigea. Nu este probabilă der. din rut. čiča, propusă de DAR. – Der. cicili, vb. (a dichisi, a împodobi, a îmfrumuseța), pe care Tiktin îl pune în legătură cu pol. czysćić „a lustrui” (cf. Graur, BL, IV, 91), cf. giugiuli.

cifră (cifre), s. f. – Simbol grafic folosit pentru scrierea numerelor. – Var. cifru, (înv.) țifră. It. cifra (sec. XIX). Var. cifru, înv. cu sensul curent, se folosește mai ales cu sensul de „cheie, soluție”; țifră redă pronunțarea germ. Ziffer. Der. cifra, vb. (a socoti, a calcula; a numerota; refl., a însuma, a aduna); descifra, vb., compus pe baza fr. déchiffrer.

costa (-t, at), vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten. – Der. cost, s. n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag.

culbec (culbeci), s. m. – Melc. – Var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă și berc, cu sensul de „fără coadă”, care se potrivește efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiție expresivă, cu alternanța consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înțeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puține studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur și simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug.

îndesa (îndes, îndesat), vb. – 1. A presa, a apăsa. – 2. A înghesui, a burduși. – 3. A strivi, a stîlci. – 4. A bătători, a îndesa. – 5. A înfige. – 6. A hăitui, a hărțui, a prigoni. – 7. (Refl.) A se înghesui, a se îngrămădi. – 8. (Refl.) A se condensa, a se face cît mai compact. – 9. A înmulți, a repeta. – 10. (Refl.) A se sătura. – Mr. (î)ndes, ndisare, megl. andes, andisari. Lat. densāre (Pușcariu 831; Candrea-Dens., 486; DAR), cf. des. Ar putea fi și der. intern al lui des; pare însă mai curînd că acest der. e var. îndesi, care se folosește mai ales cu sensul 9 și care, în acest caz, ar fi mai curînd un dublet neol. (DAR îl consideră var., cu schimbare de suf.; după Densusianu, Hlr., 150, din lat. densῑre, cf. Pușcariu 831). – Der. îndesat, adj. (cu conținutul presat; foarte plin; înfipt; apăsat, rostit cu insistență; dens; mic și gros, rotofei), cf. mr. ndisat; îndesătură, s. f. (înv., insistență).

paradi (paradesc, paradit), vb. – (Arg.) A se strica, a distruge, a deteriora. Țig. parav, part. parado (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 178; Juilland 171). Pentru sensul cf. Iordan, BF, IV, 185. E greu de despărțit acest cuvînt de părădui, vb. (a distruge, a risipi, a toca), care pare, semantic și fonetic, o simplă var. și care se folosește în Mold. Unicul etimon care s-a indicat pentru acest cuvînt, sl. prati, porją „a separa” (Cihac, II, 244), nu pare sigur. Mai probabil este ngr. παρατῶ „a părăsi, a lăsa”, care de asemeni pare a fi etimonul celui țig.

pop (popi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

zăveasă (-ese), s. f. – 1. Perdea. – 2. Covor, scoarță. – Var. zaveasă, zăveadă, zăvează, zăvastră. Sl. zavĕsa (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 470). Var. zăvadă, zăvat, se folosesc cu sensul de „țarc, ocol”, cf. pentru semantism perdea. – Der. zăvădar, s. n. (bîrnă de sprijin al vetrelor de la stînă).

AGAT, agate, s. n. Mineral dur, diferit colorat, folosit ca piatră semiprețioasă. [Var.: agată s. f.] – Fr. agate (< gr.).

MOLIFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molitvă, molitfă s. f.] – Din sl. molitva.

ASTRALIT s. n. Exploziv detonant de siguranță, folosit în unele mine. [Var.: astralită s. f.] – Din fr. astralite.

DAIREA, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: daira s. f.] – Din tc. daire.^[1]

PALIAG s. n. Aliaj de paladiu și argint, inoxidabil, rezistent, folosit în tehnica dentară. [Var.: paliac s. n.] – Din germ. Paliag.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirept, -eaptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

PIEPTĂN, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat¹ părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul¹ fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca folosire, cu un pieptăn (1, 2). [Var.: pieptene s. m.] – Lat. pecten.

INDANTREN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantronă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid secretat de glandele mamare ale femeii și ale femelelor mamifere, alb sau gălbui, dulceag la gust și nutritiv, constituind hrana sugaciului și a puiului de animal. Ar fi dorit să-l întrebe... dacă șerpișorii lui de copii s-au săturat vreodată de lapte. SAHIA, N. 35. Păzea caprele și oile satului și aducea în fiecare sară lapte și făină lui moș Trifu. BUJOR, S. 71. Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Expr. A băga oile în lapte v. băga. (Familiar) A se băga (sau a cădea) ca musca în lapte v. muscă. A fi învățat ca mîța la lapte = a avea obiceiuri rele, năravuri. ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) mic, care nu a fost încă înțărcat. Lapte de pasăre = fel de mîncare servit ca desert, preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea laptelui = calea lactee, v. lactee. ♦ Lapte dulce. Lapte acru. Lapte prins. Lapte covăsit. Lapte de putină. Lapte acidulat. Lapte pasteurizat. Lapte condensat. Lapte bătut v. c. ◊ Compuse: laptele-cîinelui = plantă erbacee, răspîndită pe locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos (Euphorbia Cyparissias). Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-cîinelui. SADOVEANU, N. F. 27; laptele-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; este răspîndită prin locuri necultivate (Euphorbia helioscopia); alior; laptele-stîncii = lăptișor. 2. (Rar, numai la pl.) Diferite feluri de lapte sau de mîncări preparate din (sau cu) lapte. Rămăsese să îngrijească de rostul casei, colindînd prin cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile. MACEDONSKI, O. III 140. Lăpturi, cașcavaluri și unturi... cărnuri și pești proaspeți. ODOBESCU, S. II 96. 3. Suc albicios, asemănător la aspect cu laptele, care se găsește în unele plante sau fructe ori este preparat din acestea. Lapte de nuci. Lapte de migdale. Lapte de cocos. ◊ Expr. (Despre plante, mai ales despre cereale) (A fi) în lapte = (a fi) necopt, crud. Porumb în lapte. 4. (În expr.) Lapte de malț = malț măcinat și frămîntat cu apă, folosit la fabricarea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în diverse industrii; apă de var. Lapte de ciment = amestec de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții, de sonde etc.

veri² [At: SFC IV, 210 / Pzi: ~resc / E: văr] 1 vtrr (Reg; fam) A folosi termenul de adresare „vere”. 2 vr (Reg) A fi văr (1) cu cineva.

PIURE, piureuri, s. n. Preparat culinar din legume sau din fructe fierte (ori crude), trecute prin sită sau zdrobite, folosit de obicei ca garnitură. [Var.: pireu, pire s. n.] – Din fr. purée.

VINIETĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni care se pune la începutul sau la sfârșitul unui text (tipărit sau manuscris), al unui capitol etc.; ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignetă s. f.] – Din fr. vignette.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

ASTRALIT n. Exploziv detonat de siguranță, folosit în mine, în cariere. [Var. astralită] /<fr. astralite

FLIGORN s.n. Instrument de suflat din alamă, prevăzut cu clape, care se folosește mai ales în fanfare. [Var. flügelhorn s.n. / < germ. Flügelhorn].

LECHITOS s.n. (Ant.) Urcior pentru untdelemn, folosit și ca vas funerar. [Var. lecit s.n. / < gr. lekythos, cf. fr. lecythe].

NEFRITIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de rinichi; renal. // adj., s.n. (Medicament) folosit în bolile de rinichi. [Var. nefretic, -ă adj., s.m.f. / cf. fr. néphrétique].

GUAȘĂ s.f. Culoare obținută dintr-un amestec de vopsele de apă cu gumă arabică și miere. ♦ Pictură în care se folosesc asemenea culori. [Pron. gua-, var. guaș s.n. / < fr. gouache, cf. it. guazzo].

UMORIST, -Ă s.m. și f. Scriitor ale cărui opere au mult umor, folosit în scopul biciuirii moravurilor. [Var. humorist, -ă s.m.f. / cf. fr. humoriste].

căsca (casc, căscat), vb. – 1. A deschide gura. – 2. A deschide mult (gura, ochii etc.). – 3. A deschide gura mare, trădînd oboseală, plictiseală, somn. – Mr. cascu, (hascu), megl. casc, (hasc). Lat. *cascare, din gr. χάσϰω (Candrea, Rom., XXXI, 304; Meyer, Alb. St., IV, 123; Pușcariu 306; Candrea-Dens., 282; REW 1733; DAR); cf. sard. kaskare (Wagner 111), it. cascaggine. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 86 și II, 23). Var. din mr. și megl. provine direct din ngr. – Der. căscări, vb. (rar, a căsca 3); căscat, adj. (deschis, răscrăcănat; căscat, holbat); căscat, s. n. (faptul de a căsca); căscătură, s. f. (căscat); cascotă (var. cașcotă), s. f. (se spune atunci cînd nu există nimic de mîncare), formație umoristică, alcătuită cu ajutorul unui suf. care pare ngr.; căscăund, adj. (căscat, tont), formație curioasă, fără îndoială în loc de *căscăun, cu un suf. expresiv ca în bărzăun, gărgăun, și care se consideră nejustificat der. de la un lat. *cascabundus (Candrea, Rom., XXXI, 305; Tiktin; Pușcariu 307; Candrea-Dens., 283; REW 1732; Rosetti, I, 164).

PRESPAN s.n. Carton presat folosit ca izolant în electrotehnică. [Var. preșpan s.n. / < germ. Presspan].

cereviș (-șe), s. n. – Grăsime sau seu de bou topite; se folosea mult în bucătăria turcească. – Var. cerviș, ciriviș. Tc. çerviș (Roesler 607; Șeineanu, II, 102; Lokotsch 413).

STABILIVOLT s.m. (Fiz.) Tub electronic cu descărcare în gaze, folosit ca stabilizator de tensiune. [Var. stabilovolt s.m. / cf. engl. stabilovolt, germ. Stabilovolt].

ȘAMOTĂ s.f. Material obținut prin măcinarea unei argile refractare arse, folosit la fabricarea produselor refractare. [Var. șamot s.n. / < germ. Schamotte].

cunti (-tesc, -it), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.

frasin (frasini), s. m. – Arbore cu tulpina dreaptă, cu coroana rară, cu lemnul elastic folosit în industrie (Fraxinus excelsior). – Var. (Banat) frapsăn, frapsine. Mr. frapsin, megl. frasin, istr. frǫsir. Lat. fraxĭnus (Pușcariu 642; Candrea-Dens., 633; Meyer-Lübke, Studi rum., IV, I; REW 3489; DAR; Graur-Rosetti, BL, III, 70), cf. alb. frasër, it. frassino, prov. fraisse, fr. frêne, sp. fresno, port. freixo. Pierderea lui p (cf. rezultatul frapsăn) nu este clară; Candrea-Dens., o explică prin încrucișarea cu sl. jasenŭ, sau plecîndu-se de la o formă în care grupul ps era protonic, ca frăsinet. Der. frăsinel, s. m. (plantă erbacee, Dictamnus fraxinella); frăsinet, s. n. (pădure de frasini) care, după Pușcariu 643, Candrea-Dens., 634, REW 3488 și DAR reprezintă lat. fraxinetum, cf. mr. frăpsinet, it. frassineto, fr. frênaie, sp. fresneda; frăsinică, s. f. (varietate de frasin); frăsiniu, adj. (se spune despre unii arbori care seamănă cu frasinul). – Din mr. provine ngr. θράψους (Meyer, Neugr. St., II, 74).

jeg (jeguri), s. n. – 1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

peleag (-gă), adj. – Chel, fără păr. – Var. peleg. Origine necunoscută. Se folosește în Banat. Der. dintr-un sl. *plĕchŭ (Tiktin) este incertă, chiar și legătura cu felegos „zdrențăros” (Scriban). Cf. pilug ?

VINIETĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precedă sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignetă s. f.] – Din fr. vignette.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibiu, bididiu s. m.] – Din tc. bedevî.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

PIURE, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: pireu, pire s. n.] – Din fr. purée.

POINTILLISM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilism s. n.] – Din fr. pointillisme.

barbor, barbori, s.m. – (reg.; arh.) Brăzdarul plugului. Termen atestat doar în Moisei; în restul regiunii se folosește seru’ plugului (v. ALRRM, 1973: 843). – Var. a lui barbur „partea de jos a lamei” (< lat. barbula „bărbuță”).

uină sf [At: LIUBA-IANA, M. 4 / Pl: ~ne, ~ni / E: srb ujna] (Ban; Olt) 1 Soția fratelui sau vărului unuia dintre părinți. 2 Termen folosit pentru a vorbi cu (sau despre) uină (1). 3 Termen respectuos de adresare pentru o femeie (mai) în vârstă Si: lele, nană.

uiniță sf [At: LIUBA-IANA, M. 24 / Pl: ~țe / E: uină + -iță] (Reg) 1 Soția fratelui sau vărului unuia dintre părinți. 2 Termen folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o mătușă.

varză s.f. 1 (bot.) Numele mai multor plante erbacee bienale, din familia cruciferelor, cultivate ca legume sau ca plante de nutreț: a) (și varză albă, varză cu căpățînă, varză de toamnă) plantă cu frunzele mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formînd o căpățînă compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea); b) (și varză roșie) plantă asemănătoare cu cea descrisă mai sus, cu frunzele roșii-violacee, folosită în alimentație, mai ales sub formă de salată (Brassica oleracea var. capitata); c) (și varză creață) plantă cu frunzele crețe, de culoare verde-gălbuie, care formează o căpățînă și care se folosește în alimentație, (Brassica oleracea var. sabauda); d) (și varză de Bruxelles) varietate de varză cu tulpina înaltă, cu căpățîna mică, de la care se consumă mugurii formați la subsuoara frunzelor (Brassica oleracea gemmifera). ◊ Expr. A împăca (și) capra și varza sau a împăca capra cu varza = a împăca două interese opuse; a mulțumi pe mai multe persoane care au interese opuse, a mulțumi pe toată lumea; a aduce armonie între două contraste. A se împăca ca capra cu varza = (despre oameni) a fi în conflict permanent, a nu se putea înțelege unul cu altul. ◊ Compuse: (reg.) varză-de-stîncă = a) urechelniță (Sempervivum tectorum); b) rujă (Sedum rosea). 2 Frunze ale unor varietăți de varză folosite la prepararea, în diferite moduri, a unor mîncăruri sau care se pun la murat. ♦ Ext. Mîncare preparată din frunzele (tăiate) ale acestei plante. Am făcut ciorbă, varză și friptură ◊ Varză acră = varză murată tocată, alcătuind o salată. △ Expr. (glum.) E murat în varză acră, se spune despre cineva care a mîncat o bătaie zdravănă. Mai bine varză acră cu învoială, decît zahăr dulce cu cîrteală v. învoială. Varză călită = fel de mîncare preparat din varză murată, tăiată mărunt și prăjită în untură. Zeamă de varză v. zeamă. ◊ Expr. (fam.) A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nici o ispravă. A face varză (pe cineva sau ceva)= a) a tăia în bucățele; b) a bate zdravăn; c) a răvăși, a învălmăși. A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți, caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui. • pl. verze. /lat. *vĭrdia = virĭdia „verdețuri”.

barbor, barbori, s.m. (arh.) Brăzdarul plugului. ■ Exclusiv în loc. Moisei; în restul regiunii se folosește expr. seru' plugului (ALRRM, 1973: 843). – Var. a lui barbur „partea de jos a lamei”.

unterțúg, unterțuguri, s.n. (min.) Jug din lemn folosit în susținerea lucrărilor miniere. – Var. a lui interțug „intersecție a galeriilor de mină” (MDA).

BALUSTRU, baluștri, s. m. 1. Stîlp de balustradă sau de parmaclîc. 2. Compas special, folosit pentru trasarea cercurilor foarte mici. [Var.: balustră s. f.] – Din fr. balustre.

FILER² s. n. Material pulverulent (praf de calcar, de var stins, negru de fum etc.) folosit pentru a mări consistența, adezivitatea și stabilitatea termică a unor materiale. – Din fr., engl. filler.

ȘASLA s. f. 1. Nume dat mai multor soiuri de viță de vie care produc struguri pentru masă. Șasla napoleon, Șasla muscat. 2. Portaltoi hibrid pentru vița de vie, folosit pe solurile bogate în calciu. [Var.: ceasla s. f.] – Din fr. chasselas.

RICOȘEU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic, până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele proiectilelor care au ricoșat. [Var. ricoșet s. n.] – Din fr. ricochet.

ROENTGEN [pr.: röntghen] ~i m. fiz. Unitate de măsură pentru radiații. ◊ Aparat ~ aparat folosit în medicină pentru efectuarea roentgenoscopiei. [Var. röntgen] /<germ. Röntgen

TURMALINĂ f. Mineral cristalizat din clasa silicaților, de diferite culori, cu luciu sticlos și cu duritate mare, folosit în optică și în radiotehnică. [Var. turmalin] /<fr. tourmaline, germ. Turmalin

AMBARCAȚIE s.f. Vas plutitor de dimensiuni mici propulsat cu vîsle, vele sau cu motor, folosit în diferite scopuri. [Gen. -iei, var. ambarcațiune, îmbarcațiune s.f. / cf. fr. embarcation].

KRIPTON s.n. Element chimic din familia gazelor rare, folosit la umplerea becurilor cu incandescență. [Var. cripton s.n. / < fr. krypton, cf. gr. kryptos – ascuns].

căleap (-puri), s. n. – 1. Rășchitor. – 2. Scul. – Var. călep. Tc. kelep (DAR). Puțin folosit. L. Spitzer, Mitt. Wien, 138 a confundat var. călep cu calup.

PACFONG s.n. Aliaj de aramă, de nichel și de zinc, folosit în special la fabricarea tacîmurilor. [Var. pacfon s.n. / cf. germ. Packfong, fr. pacfung].

chiclaz (chiclazuri), s. n. – Vitriol verde. – Var. chiclazăr. Origine incertă. După Scriban, din germ. Giftglas „sticlă otrăvită” (cf. pl. Giftgläser și var.), care convine fonetic, dar al cărui sens nu este clar. Tot Scriban, Arhiva, 1912 propusese înainte mag. kék „vînăt”. Se folosește mai ales în Mold. Dacă var. se bazează pe pl., este vorba de un cuvînt oriental.

chilogram (chilograme), s. n. – Unitate de măsură pentru greutate egală cu o mie de grame. – Var. kilogram (înv.). Fr. kilogramme. Se folosește adesea în forma abreviată kilo, și chiar chil, care este popular.^[1]

comisie (-ii), s. f. – 1. Colectiv organizat care funcționează pe lîngă o instituție, o adunare etc. – 2. Organism internațional. – 3. (Înv.) Secție de poliție. – Var. comision (înv.), comisiune. Lat. commissio (sec. XVIII). Var., care în sec. XVIII se folosea cu sensul curent de „misiune, comisie”, se folosește numai ca termen comercial, cu sensul de „comandă; remunerație procentuală primită pentru mijlocirea unei afaceri”, în timp ce comisie se folosește cu sensul de „colectiv organizat, adunare, delegație”. Var. pare a proveni din germ. Kommission. – Der. comisiona, vb. (a încredința; a însărcina; a împuternici), din fr. commissionner; comisionar, s. m.

coțăi (-ăesc, -it), vb. – 1. A mișca din coadă. – 2. (Refl.) Despre cîini, a se împerechea. – Var. coțoi. Creație expresivă, a cărei intenție primitivă este imitarea unei mișcări ritmice, cf. bîțîi, hîțîi, moțăî; caracterul său imitativ este dovedit, în plus, de terminația caracteristică -ăi, cf. colcăi, foșgăi, etc. Ca și în alte cazuri, coincide cu alte creații spontane, cu care nu poate avea legătură directă, cf. it. cozzare (› fr. cosser) „a lovi cu coarnele”, sau slov. kùcati „despre animale, a se împerechea”, a cărui origine expresivă este evidentă (pentru it. cozzare se propune tradițional un lat. *cottiare, însă cf. Prati). DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite, și pune în legătură primul sens. cu rut. kocofist „codobatură”, și pe al doilea cu cățeli, ambele ipoteze la fel de improbabile. După Cihac, II, 77, în legătură cu rus. kotitisja „despre pisici, a făta”. Der. coțăială, s. f. (împerechere, la cîini; Arg., copulație în general); coțac, s. m. (pește dintr-o specie nedefinită; persoană slabă), pentru al cărui prim sens cf. fiță; coțoi, s. m. (țînc, puști); coțovei, s. m. (cățel); coțoveică, s. f. (femeie stricată); coțob, adj. (palavragiu, flecar; nesupus, recalcitrant); coțobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), var. de la cociobăi; coțobăni (var. coțopăni, coțopeni, coțofeni), vb. refl. (a se ridica, a se înălța; a se mîndri, a se împăuna; a se strădui); coțobîră (var. coțoligă), s. f. (Trans., veveriță), cf. rut. kocobirca; încoțopi, vb. (despre cocoși, a călca găina), cuvînt care lipsește în dicționare (cf. Macedonski: cocoșii se apucau să încoțopească puicile prin bălării); coțofană, s. f. (pasăre, Pica caudata; femeie care vorbește mult; traversă), a cărui der. se explică pornindu-se de la coțofeni „a se împăuna”, datorită îngîmfării atribuite acestei păsări în mentalitatea populară. Acest ultim cuvînt s-ar explica, după Cihac, II, 652 și Scriban, pornind de la ngr. ϰότζυφας „sturz”; după Tiktin, în legătură cu it. gazza. DAR oscilează între a-l pune în legătură cu coțăi, sau cu rut. kocofist „codobatură”; coțoflic, s. n. (coadă de porc), cuvînt folosit aproape exclusiv în ghicitori); coțulă (var. coțușcă), s. f. (femeie provocatoare); coțuș, s. m. (persoană băgăcioasă). Cf. cotei.

fevruarie s. m. – A doua lună a anului. – Mr. flivar. Sl. fevruarie (sec. XVI). Forma mr., de la var. ngr. φλεβάρις. În rom. se folosește astăzi de preferință forma februarie, din lat. (sec. XIX). Cf. Vasmer, Gr., 59.

galfed (-dă), adj. – Palid, veșted. – Var. gălfăd, gîlfed. Origine necunoscută. Cuvînt folosit în Banat și Trans. de Vest. Ar putea fi pus în legătură cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbări de suf. *galbidus?, cf. Pușcariu, Dacor., IV, 684); este însă posibil ca această legătură să fie tîrzie și pur analogică, așa cum este cazul lui gălbează. – Der. gîlfezit, adj. (palid, slab).

iznoavă (iznoave), s. f. – 1. Noutate. – 2. (Mold.) Glumă, banc. Sl. izŭ nova „din nou”. Cuvînt rar, se folosește mai ales în expresia iznoavă (var. de la iznov) „altă dată” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin; DAR). Probabil de aici snoavă, s. f. (glumă, banc), var. znoavă, și poate și snoabă (var. znoabă), s. f. (Banat, poznă).

macru (macră), adj. – Slab, fără grăsime. – Mr. macru. Lat. macer (Pușcariu 1012; Candrea-Dens., 1037; REW 5202), cf. it., sp., port. magro, fr. maigre, prov., cat. magre. Se spune numai despre carne. Var. macră, s. f. (but) se folosește în Bucov., cf. ALR, I, 56. – Der. macrime (var. măcriciune), s. f. (rar, slăbiciune).

stuc (-curi), s. n. – Material folosit în decorații arhitectonice; decorație arhitectonică. – Var. ștuc, și der. Fr. stuc. – Der. stuca, vb. (a orna cu stuc); stucatură, s. f., din it. stuccatura. – Var. din germ. Stuck (Borcea 213).

svîc interj. – Exprimă ideea de start sau de zvîcnet. – Var. zvîc și der. Creație expresivă, cf. sfîr, sgîț, smîc. – Der. svîcni, vb. (a bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv -ni, cf. smîcni (după Cihac, II, 383, din sl. zvĕknąti „a suna”); svîcneală (var. svîcnitură), s. f. (zvîcnet, lovitură); svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita); svoacă, s. f. (Trans., vărguță, vergea); (s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se zbuciuma; a se întoarce de pe o parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *svîrc, care nu se mai folosește (cf. sgîț- › sgîlț-, fîț- › fîrț-, hîc- › hîrc- etc.), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 557, din sl. kolo „roată”; după Weigand, Jb, XIX, 142 și Candrea, din bg. vărkolest „rotund”, bg. vărgaljam „a înfășura” din mag. vergelni, după Drăganu, Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl. zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”; dar, pe lîngă dificultățile fonetice, ideea de „a se întoarce” sau de „rotunjime” este secundară în cuvîntul rom.); svîrcoleală (var. svîrcolitură), s. f. (agitație, frămîntare).

BALUSTRU, baluștri, s. m. 1. Fiecare dintre stâlpii de balustradă sau de parmaclâc. 2. Compas special, folosit pentru trasarea cercurilor foarte mici. [Var.: balustră s. f.] – Din fr. balustre.

ȘASLA s. f. 1. Nume dat mai multor soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru masă. Șasla napoleon. Șasla muscat. 2. Portaltoi hibrid pentru vița-de-vie, folosit pe solurile bogate în calciu. [Var.: ceasla s. f.] – Din fr. chasselas.

FILER² s. m. Material pulverulent (praf de calcar, de var stins, negru de fum etc.) folosit pentru a mări consistența, adezivitatea și stabilitatea termică a unor materiale. – Din fr., engl. filler.

toigă, s.f. – (reg.) Cărucior cu două roți folosit la transportul unor poveri ușoare. – Var. a lui toligă (< magh. taliga) (MDA).

filer³ sns [At: DN³ / E: eg, fr filler] Material pulverulent (praf de calcar, de var stins, negru de fum etc.) folosit pentru a mări consistența, adezivitatea și stabilitatea termică a unor materiale (mai ales a mixturilor asfaltice).

trând² [At: LB / V: (reg) ~nt, ~nz sm, ~nci, trunji smp / Pl: ~nji sm, ~uri, (reg) ~e sn / E: vsl трѫтъ, трѫдъ „bondar, parazit”] 1 sm (Pop; de obicei lpl) Larva unei insecte care trăiește în intestinele cailor sau ale vitelor. 2 sm (Pop) Boală provocată de trând² (1). 3 sm (Reg; d. copii; îe) A avea ~ A fi neastâmpărat. 4 sm (Ent; Buc; Mol; îf trânt, trânz) Băligar (6) (Geotrupes stercorarius). 5 sn (Reg) Întăritură a pielii în palmă sau la călcâi Si: bătătură. 6 sm (Reg; îf trunji) Grunji (1). 7 sm (Reg; lpl) Rămășițe care se așază pe fundul vasului în care s-a topit untul Si: toropit¹ (1). 8 sm (Reg) Zaț de cafea. 9 sm (Reg) Rămășițe de var în cazan, care nu mai pot fi folosite. 10 sn (Înv) Piatră de var albă și moale, care se folosea în școli drept cretă.

azâmă, azâme, (azimă, iazâmă), s.f. (gastr.) Pâine de aluat nedospită; azimă. ■ „Făină de pârgă, apă și sare, fără nimic de dospit” (Memoria, 2001: 39). Se folosește de către catolici la împărtășanie. – Var. a lui azimă, azimos (MDA).

tóigă, s.f. (reg.) Cărucior cu două roți folosit la transportul unor poveri ușoare. – Var. a lui toligă (MDA).

ADUCȚIE, aducții, s. f. 1. Construcție hidrotehnică destinată transportării unui fluid de la punctul de captare până la cel de folosire. 2. Mișcare efectuată de un mușchi aductor. [Var.: aducțiune s. f.] – Din fr. adduction, lat. adductio, -onis.

FLORAR, (2) s. m., (1) florari, s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai⁴. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florer s. m.] – Floare + suf. -ar.

LECITĂ, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramică, de formă cilindrică alungită, cu gâtul strâmt, cu gura în formă de pâlnie și cu o singură toartă, folosit pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor. [Var.: lecit s. n., în DN lechitos s. n.] – Din fr. lécythe.

TURMALINĂ s.f. Mineral cristalizat, format din silicații unor metale și conținînd bor, piatră semiprețioasă de culoare roșie, verde sau violetă, folosit și în optică, în radiotehnică etc. [Var. turmalin s.n. / < fr. tourmaline].

AUTOUTILITAR s.n. Autovehicul mic folosit pentru nevoile întreprinderilor și unităților comerciale. [Var. autoutilitară s.f. [Et. incertă].

MALAHIT s.n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, opacă, folosit ca piatră semiprețioasă. [Pl. -turi, -te, var. malachit s.n. / < fr. malachite, cf. gr. malachites].

hăi interj. – Se întrebuințează pentru a îndemna și mîna animalele. Creație spontană. Se folosește numai la boi, vaci și oi; pentru cai îi corespunde forma hi. – Der. hăi, vb. (a îndemna animalele cu strigăte; a speria vînatul cu țipete); hăicăi, vb. (înv., a hăitui, a goni; a speria); hăit, s. n. (strigăt, îndemn); hăis (var. hăisa, hois(a), his), interj. (se folosește pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hăi (după Nandriș, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explică răspîndirea sa generalizată). Apare cu același sens în sb. ais, mag. hajsz, săs. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hăi (var. hîi), vb. (a apăsa; a se apleca; a se prăbuși), pare de asemenea creație expresivă, și este posibil să exprime aceeași intenție (DAR îl pune în legătură cu mag. hajlani „a se înclina”). Din aceeași rădăcină, cu l expresiv, provin hălăcăi, vb. (Bucov., a striga); hălăciugă (var. hălăgiucă), s. f. (hățiș care servește drept ascunzătoare vînatului, tufișuri, mărăciniș; păr încîlcit; hărmălaie), și hăciugă, s. f. (surcele), de la hăicăi, ca hălăciugă de la hălăcăi (Scriban îl derivă pe hălăciugă din rus. olačuga „colibă”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga „iarbă”, dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halîngă, s. f. „bălării”, cf. DAR); hălăi, vb. (a se certa); halagea, s. f. (Munt., zgomot; larmă); hălălăi, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; hălălaie, s. f. (larmă, zarvă); halău, s. n. (ceartă, bătaie); hălălău, adj. (Munt., greoi, nedibaci); hălăloi, adj. (Trans., leneș, puturos); haladuda, s. f. (femeie murdară și neglijentă; femeie bondoacă); hălățugă, s. f. (femeie stricată); holcă, s. f. (larmă, zarvă, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explică prin sb. huka, și DAR prin rus. golka „rebeliune”.

oară (oare), s. f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puțin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) și încă și mai puțin cea din lat. ala (Tiktin). Se folosește mai ales la pl. – Der. orătanie (var. orătenie), s. f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură).

prișcală (prișcăli), s. f. – Bețișor care se folosește într-un anumit joc de ajun. – Var. drișcală. Sb. drška) „băț”.

sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).

treabă (-ebi), s. f. – 1. Problemă, ocupație, afacere, grijă. – 2. Necesitate, nevoie, exigență. – 3. Nevoi personale, materii evacuate din corp. – 4. Interes, proiect. – Var. pl. treburi. Sl. trĕba „negoț” (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 421; Conev 67), trĕbĕ „necesitate”. – Der. trebălui, vb. (înv., a utiliza, a folosi, a se ocupa cu ceva, a roboti); trebnic, s. n. (altar; ritual al bisericii ortodoxe), din sl. trĕbĭnikŭ cu sensul special de trĕba „sacrificiu”, cf. jertfelnic; trebnic, adj. (util, folositor, capabil), cf. sl. trĕbinŭ; netrebnic, adj. (inutil; mizerabil); trebui, vb. (a fi necesar, a lipsi; a avea nevoie, a se cere; a fi probabil, a fi neîndoielnic; înv., a face, a îndeplini, a aplica), din sl. trĕbovati, cf. megl. tribuiés, tribuiri; trebuință (var. trebuială), s. f. (necesitate; utilitate, folos); trebuincios (var. trebuitor), adj. (necesar, util); netrebuincios (var. netrebuitor), adj. (inutil); întrebuința, vb. (a folosi, a utiliza, a se servi de).

vătaf (-fi), s. m. – 1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă. – 4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. – 7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).

ALICĂ, alice, s. f. Fiecare dintre grăunții de plumb folosiți în cartușele pentru vînarea animalelor mici. [Var.: halice s. f.] – Ngr. haliki „pietricică”.

parastas, parastase și (reg.) parastasuri s. n. 1. Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea morților, care se face la 3, 9, 21 și 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al șaptelea (v. și pomană, panahidă); p. ext. praznic făcut după o astfel de slujbă. 2. (Reg.) Sumă de bani care se dă unui preot pentru oficierea unui parastas (1). 3. (Pop.) Colac care se dă preotului la oficierea unui parastas sau a unui maslu ori persoanelor care au luat parte la un parastas. ♦ (Trans.) Colac folosit la îndeplinirea unor ritualuri de nuntă. [Var.: paraistas (pl. paraistasuri), părăistas, părăstas, părăștas s. n.] – Din sl. parastasŭ, gr. parastasis.

ADUCȚIE, aducții, s. f. 1. Construcție hidrotehnică destinată transportării unui fluid de la punctul de captare până la cel de folosire. 2. Mișcare efectuată de un mușchi aductor. [Var.: aducțiune s. f.] – Din fr. adduction, lat. adductio, -onis.

VÂRCOLAC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcolaci, vârcolag, vârgolag, vârcolic s. m.] – Din bg. vărkolak.^[1] corectat(ă)

RICOȘEU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care au ricoșat. [Var.: ricoșet s. n.] – Din fr. ricochet.

LECITĂ, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramică, de formă cilindrică alungită, cu gâtul strâmt, cu gura în formă de pâlnie și cu o singură toartă, folosit pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor. [Var.: lecit s. n.] – Din fr. lécythe.

FLORAR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai⁴. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florer s. m.] – Floare + suf. -ar.

ZVÎNTA, zvînt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală, a usca puțin; a zbici. [Vîntul] năvălea furtunos pe cîte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvîntînd noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvîntat. PAMFILE, I. C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvîntat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lîngă garduri s-a zvîntat pămîntul. TOPÎRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvîntat De sîngele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las’să plouă!... Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvînta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, cînd el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvîntă-n loc de cîrpă, Mîneca de la cămașă. COȘBUC, P. I 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gind care-i zvîntă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, S. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bîntuirile cumplite ale turcilor... ce zvîntau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvîntă. ▭ Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvîntă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvîntă. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mîna pe însuși armele turcilor, deteră în păgîni de-i zvîntară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvîntă, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvînta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvînt! Vă sparg capetele... Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit)-A ridica, a zvîrli în sus. Guvernul să îndeasă... ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvînte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvîntez (ALECSANDRI, O. 176).

ceaplău, (ciaplău), s.n. – (reg.; înv.) Șiret din fire de lână împletite, curele de piele sau cauciuc, folosit de regulă ca bici. Atestat în var. ciaplău, cu sensul de „șiret”, în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). – Din magh. csapló (MDA).

TIMUR nume tătăresc, var. la dimir „fier”; Temerești s. olt.; folosit în compuneri: A. + tat. khan „suveran”. 1. Timircan, N., act. pare a fi n. compus la fel cu Cantemir; Timircan, Lupul mold. (BCI VII 44). 2. Temircan, mold. (ib. 84); Tămercan, Ioniță, mold.; cf. Temirhan sau Timerhan Mîrza, tătar (Kog 163, 166). B. + tatar lenk „șchiop”, diformat în Tamerlan: 1. Temerliani i s. (Sd XXII 357). 2. Tomărlei, în genitiv (17 A II 226). C. Din tatarul Timurtaș: 1. Tămărtășani s. (17 A I 82); 2. Tămîrtașinți s. (Dm).