OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

TÊTE-À-TÊTE loc. s. (Franțuzism) Convorbire între patru ochi. ♦ Întîlnire a două persoane. ♦ Conversație intimă. [< fr. tête-à-tête – cap lîngă cap].

TÊTE-À-TÊTE [TET-A-TET] s. n. convorbire între patru ochi. ◊ întâlnire a două persoane; conversație intimă. (< fr. tête-à-tête)

TÊTE-À-TÊTE, tête-à-tête-uri, s. n. Convorbire între patru ochi. ♦ Întâlnire a două persoane. [Pr.: tetatet] – Din fr. tête-à-tête.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

PATRU num. card. 1. Numărul care în numărătoare are locul între trei și cinci. Patru și cu patru fac opt. ◊ (Adjectival) Fie-ți milă de două suflete nevinovate care se chinuiesc de patru ani. CREANGĂ, O. A. 176. Am... la brîu patru pistoale. ALECSANDRI, P. I 17. Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi sau între patru pereți = a vorbi, a se sfătui în taină, fără martori. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Al patrulea, a patra. Pavilionul patru. Etajul patru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează acest număr. Scriu un patru pe tablă. b) Nota patru. Elevul a luat un patru. c) Cartea de joc, zarul etc. marcate cu acest număr de puncte. Patru de caro. 2. (În locuțiuni și expresii) Cît patru = de mărimea a patru persoane, de patru ori mai mult decît normal. Iar Gîdea bogatu Se umfla cît patru. DEȘLIU, M. 51. În patru = în patru părți. A tăia pîinea în patru. A despica părul (firul sau firul de păr) în patru v. despica. (A fi) cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, atent, a se păzi bine. Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. F. 71. Trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele. IBRĂILEANU, A. 117.

PRÎNZI, prînzesc, vb. IV. Intranz. A lua masa de prînz, a mînca la amiază; (Transilv., Bucov.) a lua masa de dimineață. O s-avem cinstea și plăcerea de a prînzi între patru ochi? – Ba, cu voia matale, domnule Bădie, s-avem cinstea și plăcerea de a prînzi între douăzeci și patru. HOGAȘ, M. N. 24. Aici să șezi să prînzești, îți dau lapte dulce, acru și smîntînă de poftești. PANN, P. V. I 24. Frunzuliță ș-o nuia, Spune-i bade, maică-ta, Să prînzească, să-i ticnească, Că eu n-o să-i intru-n casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 269. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Părinciorii mei Prînzul ce prînzesc Nu mi-l pot prînzi Tot de mila mea Și de jale grea. TEODORESCU, P. P. 46. ♦ (Regional) A lua masa de dimineață. Deci, în ceasul dimineții, Cînd prînzesc acei ce au, în cetate-aici erau Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326. A doua zi de dimineață... pe cînd prînzeau, baba ieși pînă în grajdi. EMINESCU, N. 22. ♦ (Impropriu) A cina. Parcă aseară ai prînzit acolo... – Am prînzit. D. ZAMFIRESCU, R. 46. ♦ Tranz. (Rar, despre animale) A sfîșia, a devora, a mînca. Știi... de găinile mele? – Hereții, ulii, dihorii și vulpile le prînzesc regulat. VISSARION, B. 141.

aparteu sn [At: MACEDONSKI, O. II, 414 / S: aparte / Pl: ~euri / E: fr aparté] 1 (Teatru) Scurt monolog rostit de personaj pentru sine (și pentru public), presupunându-se că celelalte personaje de pe scenă nu aud Cf aparte (3-4). 2 Convorbire între patru ochi.

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

tête-à-tête ls [At: DN³ / E: fr tête-à-tête] (Frr) 1 Conversație între patru ochi. 2 Întâlnire a două persoane. 3 Conversație intimă.

vorbi vb. IV. (despre oameni) 1 intr. A avea facultatea, capacitatea de a utiliza limbajul articulat. Mioara..., zguduită de emoție, nu poate vorbi, îi dau lacrimile (CA. PETR.). 2 intr. A rosti, a pronunța, a emite sunetele, cuvintele unei limbi; a spune, a zice; (înv., reg.) a vorovi. Cînd vorbea, făcea un zgomot ca și cînd din gură i-ar fi căzut niște noduri (PRED.). ◊ expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi în buze v. buză. A vorbi cu sufletul la gură v. gură. A vorbi monosilabic v. monosilabic. A vorbi în (sau din) vîrful limbii (sau buzelor) v. vîrf. 3 tr. A se exprima într-o anumită limbă. Mulți români ardeleni culți... vorbesc limba maghiară frumos, cum mulți maghiari culți ar dori s-o vorbească (CAR.). ◊ (refl. pas.) A prins o franțuzească curentă, care se vorbește pe la noi, dar franțuzească, în fine (CĂL.). ◊ (intr) În ce limbă vorbeai tu cu Vavila, de nu v-am înțeles deloc? (HOG.). ◊ expr. A nu vorbi aceeași limbă sau a vorbi (două) limbi diferite v. limbă. A vorbi (pe) păsărește v. păsărește. A vorbi turcește v. turcește. 4 intr. A exprima prin cuvinte gînduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi; a vorovi. Nu mai rîdea, nu mai vorbea, nici nu ofta și nici că spunea cuiva vrodată ce vrea (VLAH.). ◊ (tr.) Rafira nu era vorbăreață. Viața... o învățase, între multe altele, să nu simtă nevoia de a vorbi oricînd și orice (STANCU). ◊ expr. A vorbi în numele cuiva = a se exprima în numele cuiva, invocînd autoritatea cuiva sau reprezentînd pe cineva. Sentimentul solidarității umane îl înfioară adesea și îl face să vorbească în numele unei colectivități (PER.). A vorbi în pustiu = a vorbi fără a fi luat în seamă, zadarnic, degeaba. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? (EMIN.). A vorbi aiurea (sau într-aiurea) = a) a spune tot felul de nimicuri, de lucruri nejudecate; b) a spune cuvinte fară sens, inconștient. Toată noaptea a vorbit într-aiurea și te-a chemat (GAL.). A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. Mai marele zeilor se uita la dînsul tot chiondorîș și îi vorbea cu gura altuia, cum se zice (ISP.). (tr.) A vorbi cîte-n lună și-n stele = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. A vorbi ca la (sau ca din) carte v. carte. A vorbi (cam) în dodii v. dodii. A vorbi în ponturi v. pont. A vorbi cu subînțeles (sau subînțelesuri) v. subînțeles. A vorbi în șarade v. șaradă. A vorbi (la sau cîte) verzi și uscate v. verde. A vorbi în vînt v. vînt. A vorbi vrute și nevrute v. vrut. ◊ fig. Nebunia vorbește în mine (CA. PETR.). ♦ analog. A se exprima, a comunica prin alt mijloc natural decît limbajul articulat. Liana vorbea prin ochii ei, prin toată înfățișarea ei (REBR.). 5 intr. A-și exprima o anumită părere, o anumită convingere despre cineva sau ceva, a-și expune punctul de vedere; a aprecia, a considera, a crede; a vorovi. George se scandalizează că un tată poate vorbi astfel despre niște oameni așa de simpatici (REBR.). ◊ expr. (La) drept vorbind = în realitate, de fapt. La drept vorbind, nici nu era mare lucru de înțeles (POPA). A vorbi (pe cineva) de bine v. bine. A vorbi cu parti-pris v. parti-pris. ♦ (cu determ. introduse prin prep. „împotriva”, „contra”, înv., „asupra”) A-și exprima dezacordul, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. Trebuie să vorbim în contra acelor neologisme deprisos (MAIOR.). ◊ expr. A vorbi împotrivă v. împotrivă. ♦ (tr., intr.) A comenta, a bîrfi. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori (CR.). ◊ expr. A vorbi pe (sau de) cineva (de rău ori rău) = a bîrfi, a calomnia pe cineva. Nu te-a vorbit nimeni de rău pe față..., firește, că n-ar fi îndrăznit (CAR.). A vorbi cu păcat v. păcat. 6 intr., tr. A afirma, a susține. A vorbi despre astfel de tendințe înseamnă a considera limba ca o realitate distinctă de realitatea socială (IVĂN.). ♦ fig. A adeveri, a atesta, a confirma. Să lăsăm faptele să vorbească (PER.). ♦ fig. A pleda în favoarea cuiva. Toată cariera ta vorbește pentru tine (CE. PETR.). 7 intr. A aduce în discuție; a aminti, a invoca. Economiștii, oamenii politici vorbesc des astăzi de dezastrul economic și de cel moral sau civic al acelor ani (PER.). ◊ (refl. pas.) N-am auzit niciodată vorbindu-se despre ei! (CA. PETR). ◊ A vorbi defunie în casa spînzuratului v. funie. 8 intr. A se adresa cuiva; a vorovi. Iaca că nu mă mai supăr..., îți vorbesc blînd (EMIN.). 9 intr. A(-i) aduce la cunoștință (cuiva), a comunica ceva prin viu grai, a spune, a zice; a povesti. Mumă-sa... îi vorbise adesea de tatăl său, de acel copil cine știe cum rătăcit în clasele poporului de jos (EMIN.). ◊ expr. (Ca să) numai vorbesc (sau vorbim) de... ori fără a mai vorbi (sau să mai vorbim) de... = trecînd sub tăcere..., excluzînd faptul... (fiind cunoscut, superfluu etc.); independent de... Casa e superbă, poate servi ca local pentru o instituție publică... Cît despre vie, nu mai vorbesc (CĂL.). A vorbi din experiență v. experiență. A vorbi numai prăpăstii v. prăpastie. ♦ (despre autori) A menționa, a semnala în scris (ceva); a expune, a relata prin scris; a trata o temă, un subiect etc. în scris. Se cuvine ca, pomenindu-l, să vorbim și de alții, mulți, din aceeași familie sufletească (GAL.). ◊ (refl. impers.) Citea romane, dar numai dacă se vorbea în ele de amoruri moderne, nu leșinate (PAPAD.). 10 intr. A ține o cuvîntare, un discurs; a lua cuvîntul. Convingerea cu care vorbi notarul învioră numaidecît pe mineri (AGÂR). 11 intr. A discuta, a comenta; a sta de vorbă, a tăifasui. Am vorbit cu țărani bătrîni și tineri (FIL.). ◊ (refl. recipr.) Nu vorbeam cu el... Știți că eram certați (CE. PETR.). ◊ expr. A vorbi între patru ochi (sau pereți) = a discuta (cu cineva) în taină, confidențial, fără martori. Zice că trebuie să vorbească între patru ochi cu dumneata (AGÂR.). A vorbi (cu cineva) pe sîrmă v. sîrmă. A-i vorbi cuiva la ureche v. ureche. ♦ (reg., fam.) A avea relații de dragoste cu cineva, a umbla cu cineva. Cu cine vorghește a Brădeanului? – Cu Niculaie Salcu! (POP.). 12 refl. recipr., intr. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege; a vorovi. După cum se vorbiseră din vreme, luaseră același cabalîc și același număr de cai la fiecare sanie (CA. PETR.). Va veni vremea să îndeplinim fapta de care am vorbit (SADOV.). • prez.ind. -esc. /vorbă + -i.

EN TÊTE-À-TÊTE (fr.) = Între patru ochi.

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amiji (SBIERA, P. 100) vb. IV.

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

PATRU² m. 1) Număr constând din patru unități. Adună ~ cu trei. 2) Cifra 4 sau IV. ◊ Cu ochii în ~ foarte atent. Între ~ ochi (sau pereți) în mare taină; fără martori. A despica (sau a tăia) firul (de păr) în ~ (sau în șapte, în nouă) a cerceta foarte amănunțit. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. quatuor

MIJI¹ vb. IV. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Cu complementul „ochii” sau „din ochi”) A închide pe jumătate strîngînd pleoapele (pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina. ori cu întunericul); p. e x t. a deschide puțin pleoapele, a le ține ușor întredeschise. Cf. ANON. CAR., LB, PONTBRIANT, D. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrînă mea prietenă apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, M. 100. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. id. O. II, 245. Adormitul strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. id. ib. 262, cf. BARCIANU, PUȘCARIU, L. R. I, 398, ARH. FOLK. VI, 175, ALR II/I I 11, A IV 26. ♦ Fig. (Învechit) A deschide mintea, a lumina la minte, (învechit) a înmîndri; a călăuzi, a îndruma. Mărturiia lui D[u]mnedzău . . . mijeaște tinrerii. PSALT. JUR. 14^v/18. Domnul mijeaște orbii. ib. 123^r/15. Domnul înmăndreaște (mijeaște H) orbii. PSALT. 302, cf. 31. ◊ Intranz. (Despre ochi) A se face mici sau a se închide (de somn); p. ext. (rar, despre oameni) a ațipi, a adormi. Cf. POLIZU. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi. VLAHUȚĂ, N. 30. Îl durea capul din ce în ce mai rău, ochii mijeau somnoroși, și abia ciuguleau cîte o vorbă, două din rînd. id. O. A. I , 100. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre ochi) A se împăienjeni. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. 2. Intranz. (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. Cf. MARDARIE, L. 348, LB, II IV 259. II. I n t r a n z. (La pers. 3, mai ales despre obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil, să se zărească; a apărea, a se ivi, a se arăta. Pămîntu-n depărtare în umbră și în raze se mai vedea mijind. BOLINTINEANU, O. 241. Vezi încă mijind printre ierburi licurici. ODOBESCU, S. II, 539. Satul e așezat pe vale, străbătut de apa Slănicului, în care se preling izvorașele ce mijesc de pe sub dealuri. VLAHUȚĂ, R. P. 159. Umbra care mijește. CONV. LIT. XLIII, 1147, cf. AGÎRBICEANU, A. 495. Dimprejurul alb al brațului ei mijeau, cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. Acolo în fund mijește o geană fosforică. C. PETRESCU, C. V. 7, cf. KLOPȘTOCK, F. 22, 43. Se strîng alăturați Nouă frați cu umeri lați, Să privească într-olaltă Creasta muntelui înaltă, Creastă ciungă, peste care Mijește soare răsare. DEȘLIU, M. 62. ◊ Fi g. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. REBREANU, P. S. 78. În mintea mea aburită, miji frica să nu mă fi lovit damblaua. M. I. CARAGIALE, C. 8. Întreg spectacolul părea de înmormântare. . . dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. Simțea clipă cu clipă mijindu-i în adîncul sufletului o bucurie plină de răutate. GALAN, Z. R. Întotdeauna îi mijea în colțul gurii un zîmbet. V. ROM. februarie 1 953, 82. ◊ S p e c. (Despre plante) A încolți, a răsări. O cîmpie prin pielea căreia mijește finul primăvăratic. DELAVRANCEA, T. 56. Mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. l. 123, cf. ALR I 969/592, 1212/690. ◊ Expr. A miji (sau, refl. impers., a se miji) de ziuă sau a miji zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) = a începe să se lumineze de ziuă, a se face ziuă. De cum se miji de ziuă, norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226, cf. 116. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. Și ajungînd el în pădure, pe cînd se amijea de ziuă, a tâiet lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine. CREANGĂ, P. 143, cf. CARAGIALE, O. II, 252. Se porni. . . cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III, 186, cf. DELAVRANCEA, S. 100, MARIAN, S. R. I, 108. Afară abia mijea de ziuă. AGÎRBICEANU, L. T. 305. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Mijea de ziuă și adia vîntișor răcoros dinspre ape. SADOVEANU, O. I, 563. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii. CAMILAR, N. I, 408, cf. 118. Se mijea de ziuă. CĂTANĂ, P. B. II, 98, cf. ALR I 194/96, 255, 265, 350, ALR II 2377/76, 362, 2 378/362, A IV 26. (Rar) Mijește a primăvară, se zice cînd se arată primele semne de desprimăvărare. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară, La fîntîna cu cel nuc Se-ntîlnește cuc cu cuc. ȘEZ. VII, 44. A miji a rîs (sau a rîde) = a schița un zîmbet, a surîde. Kira, mijind a rîs, răspunde. DELAVRANCEA, S. 167, cf. PAȘCA, GL. A miji (sau a-i miji cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) = a începe să-i crească unui tînăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. Un tmar, caruia îi mijea mustața pe buze. GHICA, ap. DDRF. Mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus. ISPIRESCU, L. 229. D-abia îi mijea mustața. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 63, cf. BART, S. M. 24. Înaintea noastră se află un soldat cu mustața abia mijind pe buză. STANCU, U.R.S.S. 37. Mustăcioara li mijește. TEODORESCU, P. P. 306. La chimniță mi-l băga, Dar pe el cînd mi-l băga Musteța că nu-i mijea. REV. CRIT. III, 60, cf. CIAUȘANU, V. 179, ALR II/I h 44. ♦ (Despre foc) A mocni. Cf. ALRM II h 395. - Prez. ind.: mijesc. – Și: (regional) amiji vb. IV; mijá (PONTBRIANT, D.) vb. I. – Din bg. мижа.

OCHI¹ ~ m. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al văzului, situat (simetric) pe partea din față a capului. ◊ Între patru ~ confidențial. Cât vezi cu ~i pe întinderi foarte mari; până la orizont. Cu ~i închiși a) fără posibilitate de a alege; la întâmplare; b) pe de rost; c) fără nici o dificultate; cu ușurință. (A fi) numai ~ (și urechi) (a fi) foarte atent. A păzi (sau a îngriji) ca ~i din cap a păzi (sau a îngriji) cu cea mai mare atenție, cu solicitudine. A nu avea ~ să vezi pe cineva a nu putea suporta pe cineva. A privi pe cineva cu ~ buni (sau răi) a avea sentimente de simpatie (sau antipatie) pentru cineva. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult ca) ~i din cap a iubi sau a fi iubit cu ardoare. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ~ a nu putea suporta pe cineva. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ~i după cineva (sau după ceva) a privi pe cineva sau ceva cu jind. A da cu ~i de cineva (sau de ceva) a observa întâmplător pe cineva (sau ceva). A nu vedea (lumea) înaintea ~lor a fi foarte indispus. A(-și) da ~i peste cap a) a se comporta afectat; a cocheta; b) (a fi pe punctul de) a înceta din viață. A privi cu (sau a face, a deschide) ~ mari a privi cu mirare. A face (cuiva) ~ dulci a arunca cuiva priviri amoroase. (A fi) cu ~i în patru (a fi) foarte atent, precaut. A lua (pe cineva) la ~ a reține în memorie fapta sau vorba cuiva, pentru a i-o putea aminti (la prima ocazie). A deschide ~i cuiva a face pe cineva să înțeleagă lucrurile just. A scoate ~i cuiva a-i reproșa cuiva ceva; a-i aminti mereu de ceva din trecut. Corb la corb nu scoate ~i cei de-o teapă nu-și fac rău unul altuia. Banul e ~ul dracului banul reprezintă un îndemn spre rău. 2) Facultatea de a vedea; văz. ◊ De (sau pentru) ~i lumii pentru a salva aparențele. Sub ~i noștri a) în fața noastră, în văzul nostru; b) actualmente, în prezent. A privi cu ~ de piatră a se uita rece, insensibil. A mânca pe cineva din ~ a privi cu multă dragoste pe cineva. A pierde pe cineva din ~ a înceta de a mai vedea din cauza depărtării. A nu scăpa din ~ a supraveghea îndeaproape; a ține sub supraveghere permanentă. A pune ~ (pe cineva sau pe ceva) a-i veni cuiva pe plac cineva sau ceva. (A spune) verde în ~ (a spune) drept în față, fără ocolișuri, deschis. 3) Embrion vegetativ; mugur. 4) Desen care marchează un punct (pe cărțile de joc, pe zaruri etc.). II. (în îmbinări ce denumesc plante, păsări sau insecte): ~ul-boului a) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze alungite, crestate și cu flori solitare, divers colorate, dispuse în vârful tulpinii; margaretă; b) soi de viță de vie; c) pasăre de talie mică, cu ciocul ascuțit și cu penaj cafeniu-roșcat pe spate și cenușiu-deschis pe pântece; pitulice. /<lat. oculus

patru [At: COD. VOR. 26/13 / Pl: (rar) ~uri / E: ml quattoor] 1 nc Numeral care, în numărătoare, are locul între trei și cinci. 2 a Care sunt în număr de patru (1). 3 a (Înv; îs) ~ clase Învățământ elementar. 4 a (Înv; îas) Curs inferior al liceului Si: gimnaziu. 5 a (Îs) ~ scânduri Sicriu. 6 a (Îe) Între ~ ochi (sau pereți) În taină, confidențial, fără martori Si: în doi. 7 a (Îlav) În cele ~ zări (sau colțuri, vânturi etc.) Spre toate punctele cardinale principale, în toate părțile, pretutindeni. 8 a (Îal; pex) Fără urmă. 9 a (Reg; îe) În ~ ițe Beat. 10 a (Îls) Cu ~ picioare sau în ~ picioare Patruped. 11 a (Reg; îls) ~ popi Capră cu care se ridică piatra unei mori. 12 smf Grup de obiecte de același fel format din patru membri. 13 sn (Îlav) În ~ Împărțit în patru părți egale Si: în sferturi. 14 sn (Îe) A(-și) deschide (sau a-și face, a avea etc.) ochii (și urechile sau, rar urechile în) ~ sau (a fl) (cu) ochii (în) ~ A fi foarte atent. 15 sn (Îae) A proceda cu mare băgare de seamă. 16 sn (Îe) A despica (sau a tăia) firul (de păr sau, rar, un fir de păr, părul) în ~ A cerceta în mod amănunțit, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. 17 sn (Pop; îe) A face pe dracul în ~ A depune toate eforturile, a utiliza toate posibilitățile pentru a izbândi într-o acțiune. 18 sn (Reg; îe) A se face în ~ A munci din greu, a se strădui, a depune eforturi mari. 19 sn (Îav) Cât ~ Foarte mult, depășind limitele obișnuite. 20 a (Îcr trei, cinci) Care este într-o cantitate sau care reprezintă un interval ce poate fi trecut cu vederea, neluat în considerație. 21 nc Număr abstract corespunzător. 22 na (Îcs) De ~ ori În mod repetat sau reluat de acest număr de ori. 23-24 nd (Îcs) Câte ~ (Într-un mod) care este ordonat în serii de patru (1). 25 no Al patrulea, a patra. 26 nf (Înv) Pătrime. 27 sn Semn grafic care reprezintă numărul patru¹ (1). 28 sn (Pex) Desen, figură în forma acestui semn. 29 sn Notă cuprinsă între notele trei și cinci. 30-31 sn (Carte de joc sau) fațetă a zarului marcată cu patru puncte.

NATURĂ s. f. 1. Lumea materială, univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzind vegetația, formele de relief, clima. Natura răcoroasă. calendari (1733), 35/1. Natura sau firea. șincai, înv. 3. Nevinovata natură cuprinde în sine ce e mai plăcut pre lume. maior, t. 45/8. După legile naturii, noi putem fi acum ceea ce trebuie să fim. marcovici, c. 30/1, cf. 8/7, 15/15. Civilizația păgînă ce reprezenta principiul din afară, obiectiv, al naturei. bălcescu, m. v. 1. Universul s-a-ntors și s-a schimbat natura. pann, e. iv, 28/21. Cum putea ei să înțeleagă româneasca, adică: o limbă plămădită două mii de ani în lacrimi, în sînge, în căutarea stelelor și a naturei? russo, s. 36. Tot ce este frumos în natură place mai mult sau mai puțin fiecărui om. filimon, o.i, 114. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. eminescu, o. i, 142. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. id. ib. 152. Și pînă astăzi, din natură nimica n-a îmbătrînit. macedonski, o. i, 63. Albastră era noaptea și fragedă natura, În cer plutea răzleață o pulbere de opal. id. ib. 90, cf. 96, 164, 239, 262. Acești poeți ai Renașterii... slăviră iubirea, natura, artele frumoase. f (1903), 2. Ce pustie e natura și omul în timp de toamnă. ib. (1906), 37, cf. 9. Tunetul era cuvîntul urii, El stăpînea puterile naturii. cerna, p. 158. Ce de lume! Ce de viață! Și ce larm-asurzitoare! A întinerit natura. iosif, v. 26. Cu cît înaintam pe drumul Sihlei, cu atît natura devenea mai aspră. hogaș, dr.i, 15. Eu caut în natură, pretutindeni, Ideile. camil petrescu, v. 9. Rațiunea pentru care atomul cu șase electroni posedă aceste proprietăți remarcabile își are origina în vreo lege primordială a naturii. id. p. 401. Se apropie iarna; a naturii și, poate, și a noastră. bacovia, o. 222. Natura și cerul plin de soare păreau că voiesc să ajute nervii lor obosiți. id. ib. 242. A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă și zăludă, Botezînd natura udă C-un mănunchi de ciumafai. topîrceanu, b. 53. Atitudinea artistului față de natură. oprescu, i. a. iii,13. Îndeletnicirea... vînatului și pescuitului i-ar fi prelungit bucuria luminii în natura veșnic înnoită, în cîmpii și dumbrăvi. sadoveanu, e. 43. Mistral și-a trăit viața laolaltă cu natura, în rînd cu soarele, cu griul, cu fructele. arghezi, t. c. 51. Bălcescu n-a fost un pictor al naturii. vianu, s. 76. Ne-ar trebui luni, poate ani... spre a admira această arhitectură diversă, colorată, adaptată asprelor condiții ale naturii. stancu, u.r.s.s. 124. Studiul fenomenelor naturii. stoilov, t. f. 7. În natură are loc un schimb continuu între aerul solului și aerul atmosferic. agrotehnica, i, 112. Rămase pe gînduri, la prova, cu ochii la peisajul Deltei, redus, pe zeci de kilometri, numai la patru elemente din vastul catalog al naturii: stuful, sălciile, cerul și apa. tudoran, p. 33. Elementele se găsesc în natură libere sau, de cele mai multe ori, în combinații chimice. Chim. an. călit. 16. Problema transformării naturii nu poate fi rezolvată numai de specialiști în domeniul științelor tehnice, fără participarea geografilor. probl. Geogr. i, 19. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect studierea naturii (1); (ieșit din uz) științe naturale. ◊ loc. adj. și adv. După natură = avînd ca model obiecte din realitate. Plăsmuiți după natură, pești din cărnuri delicate. macedonski, o. i, 104. ◊ loc. adv. În natură = în realitate, aievea, în persoană. Aș! poza e moft! s-o vezi în natură, domle... caragiale, o. i, 195. (Învechit) Din natură = în mod natural (12), pe cale naturală. Acolo la țărmurile mării sînt niște văi din natură făcute. călătorie, i, 54^r/10. Pămîntul cel din natură neroditoriu. or. ec. 1/2. Puține țări s-au îmbogățit din natură cu atîta îmbilșugare precum este Țara Rumânească. cr (1832), 289¹/10. ♦ (Învechit; la pl.) (Contribuție în) produse ale solului. Toate naturile cîte sînt trebuincioase pentru curtea domnească să le cumpere cu riza-pazar din banii ce li se vor da de la visterie, iar din țeară să nu se ia nimic. (a. 1815). tes. ii, 388. Răspunderile naturilor ce din vechime era obicinuiți lăcuitorii să dea prin feluri de orînduieli. (a. 1817). ib. 360. ◊ loc. adj. și adv. În natură = în obiecte, în produse (nu în bani). Taxele sau plățile ce iau în bani sau în natură. șincai, hr. iii, 277/4. Am văzut într-o colecție privată ardeleană un contract prin care episcopia din Rîmnic... tocmea un dascăl latinesc, asigurîndu-i o plată în bani și în natură. iorga, l. i, 518. Respectivii vameși... nu primeau vama în natură. n. a. bogdan, c. m. 165. ♦ (Adjectival; învechit, despre aur) Nativ (1). Acești aurari din vechime au fost așăzați a-și răspunde dajdiia... în aur natură (a. 1829). ib. 440. 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă universul; (prin personificare) universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă de anumite legi. Pămîntul lăsat în grija naturii. i. c., poezii, 25. Însuș mama natură ne arată Că toată chivernisirea bună Vine și spînzură dintr-o mînă. budai-deleanu, ț. 340. Înțelepciunea și fericirea, păreche măreață de natură unită. marcovici, c. 37/24. Văzînd-o cineva, trebuia... să o privească ca pe un cap d-operă a naturei. negruzzi, s. i, 38. Natura a pus amorul în inima fiecărui om. filimon, o. i, 114. Însemnat cu pata putrejunii de natură. eminescu, o. i, 150. Natura-l Înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. caragiale, o. i, 246. Cît de vădită se face pretutindenea dreptatea naturei. f (1897), 9. Natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă. anghel, pr. 61. Cuvîntul scris în carte e oare destul de puternic, ca să șteargă cuvîntul scris de natură în inima lor? hogaș, dr. i, 14. Tot ce a avut de pus natura în el, i-a plasat în ochi și în mînă. c. petrescu, o. p. i, 90. Am descoperit că natura a mai așezat acolo și ficatul. id. c. v. 32. Natura luptă cu pericolul evaporării și al uscării. c. antonescu, p. 29. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; structură; fel propriu de a fi, fire, temperament, (învechit și popular) nărav (3), (învechit și regional) natural (III). v. înclinare, caracter, predispoziție. Și-i era urîți ficiorii cei de boier, să nu-i vadză într-ochi, de pe cum îi era nătura lui. neculce, l. 109. Au dat multe daruri solilor nemțești și moschicești... ca să mai lungească, să treacă vara cu amăgele, după cum este nătura turcilor. id. ib. 351. Genunchile late arată holericească, călduroasă... natură sau fire. fiziogn. 110/9. Unghiile lungi pe deagete arată cu natură frumoasă. ib. 121/12. [Unele femei] se nasc cu natură grozavă (a. 1803). uricariul, vii, 129. Amiciția nu ține mult între cei neasemenea la natură (fire, nărav). tomici, î. 38/17. De mînie foarte groaznic tremura, Pentru că și din natura-și pe toți oamenii ura. pann, e. ii, 93/11. Fiecare generație produce naturi felurite de oameni, tipuri caracteristice de un mare interes pentru studiul social și istoric al fiecărei epoce. alecsandri, s. 25. Șiretenia... se află mai ales în natura ființelor celor slabe, la care ea ține locul puterii ce le lipsește. bolintineanu, o. 299. Șer este de șaizeci și șase de ani, natură întîrzietoare, tot este încă june într-însul sau cel puțin el crede. id. ib. 419. Prin natura sa predispusă, el devenea și mai sărac. eminescu, n. 36. Sînt oameni închiși..., naturi posomorîte și refractare, care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. vlahuță, o. a. iii, 86. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. ionescu-rion, c. 64. Totul părea așezat pentru o lungă viață... căreia naturile lor, puțin expansive, îi dau o ușoară umbră de ideal. d. zamfirescu, v. ț. 205. Foarte rar Caragiale dă nume care să nu indice natura personagiului dintr-un punct de vedere oarecare. ibrăileanu, s. l. 87. Natură de artist (era să fie pictor). id. s. 227. E o natură mîndră, deși sfioasă în același timp. sadoveanu, o. xi, 457. Dumneata exagerezi; ești o natură foarte impresionabilă. id. ib. xiv, .232. Aceștia au pierdut natura lor primitivă, și-au schimbat și fondul prim bun pe care-l aveau. bart, s. m. 25. În rîndul primilor realiști stă Costache Negruzzi, natură cumpătată și discretă. vianu, a. p. 47. Era celebru și prin natura sa zvăpăiată. oprescu, i. a. iii, 19. El știa să renunțe la toată bucuria naturii lui, făcută ca să strălucească și să se mistuie-n lumină, putea să rupă o prietenie, să renege un trecut. arghezi, t. c. 64. Zinele ar fi jurat că ceva schimbare a trebuit să se întîmple în natura crăiesei. reteganul, p. ii, 14. Haram-bașă și-or găsit Pe Piperea cel vestit, Voinic ager la natură, Făcut bine la stătură. id. tr. 36. Așa-i e nătura. com. din zagra-năsăud. Ăsta are natură bună. alr i 1 374/12. Are natură iute (să mînie iute). ib. 1374/158, cf. alr ii 3 682/102. Omul ista e rău la natură. com. din oravița. ◊ A două natură = ansamblu de însușiri dobîndite, care au căpătat forța și importanța celor înnăscute. Asprimea cea cu prea asupră a spartanilor, carea să făcusă a doua natură prin creștere. molnar, i. 274/3. Adevărat că obișnuința este o a doua natură. f (1900), 559. ◊ loc. adj. și adv. Din (sau de la) natură = din naștere, înnăscut. Prostia din natură nu se poate iscusi. pann, h. 60/3. De la natură omul are o impermeabilitate, o rezistență. arghezi, b. 7. Boală din natură. alr ii/i mn 56, 4181/836. Prostul uită din natură De la mînă pîn' la gură. zanne, p. ii, 244. ◊ Expr. (Regional) A avea (sau a fi cu) natură = a fi violent, periculos; a fi arțăgos. cf. CONV. LIT. XLIV, 268, FRÎNCU-CANDREA, m. 103. ♦ (Regional) Viciu, patimă (4), nărav (2). Are natura beției. com. din brașov. Lupu părul înschimbă dar natura ba. alr ii 4 958/29. ♦ Ceea ce ține de viața senzorială. Don Juan, așa cum îl cunoaștem, e un om care nu vrea să știe decît de plăcerile naturii. ionescu-rion, c. 81. ♦ Ceea ce este natural (I 3). Politețea este triumful artificiului asupra naturii. Ea este într-un fel contrariul naivității. vianu, m. 73. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică, trăsătură particulară și esențială, calitate; felul în care este alcătuit un lucru, structură, conformație; (mai ales în legătură cu abstracte) substanță, esență; p. ext. fel, soi, gen, varietate. Timpii... sînt trei, cel dă acum, cel trecut și cel viitoriu, aceștia apoi, după firea și natura fieștecăruia chip, să împarte îndăosebiri schimbătoare. vĂcĂREscuL, gr. 61/13. De la natura sau firea pămîntului... atîrnă. înv. vin. 5/14. Octavele proferetice sînt cu totul de altă natură de octavele fonetice. heliade, o. ii, 374. Este vorba de lucruri atît de depărtate de noi prin natura lor și prin trecerea atîtor veacuri. marcovici, d. 307/16. Un episod de astă natură este petrecerea principelui Svindrighelo în Moldova. asachi, s. l. ii, 31. Esența naturii spirituale a omului. bălcescu, m. v. 2. Conștiința naturei limbei. russo, s. 64. Datoria... fiecărui patriot era ca nici un minut să nu înceteze din lucrări, care de natura lor să fie ca o protestație energică. ap. ghica, a. 795. E constatat că nu toate părțile sistemului nervos au aceeași natură și aceeași funcțiune. conta, o. c. 38. Vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșelătoare a lucrărilor lumești. eminescu, n. 61. [Rozele] natura lor nu și-o desmint. macedonski, o. i, 193. Despre natura împrumutului. hamangiu, c. c. 399, cf. 396, 413. În dureri, de orice natură ar fi..., medicamentele opiacee dau rezultate atît de sigure încît nu pot fi înlocuite. f (1900), 592. Suprafața sau numărul de arbori după natura tăierilor. p. antonescu, a. 99. De multe ori împrejurările sînt de așa natură, că încheierile trebuie să se facă și altă dată în decursul anului. i. panțu, pr. 90. Industria manufacturieră se vede de două naturi: sau se face cu materii indigene, sau se mărginește a fasona materiile importate. n. a. bogdan, c. m. 125. Te-ntorci totuși c-o simțire cu totul de altă natură în țintirimul trecutului! sadoveanu, o. ix, 184. Îmi închipui că este un lac de natură vulcanică. id. ib. 460. Oricît s-ar apropia, ca atmosferă, vorbirea familiară (orășenească, deci a oamenilor culți) de cea populară, natura ei este totuși, în multe privințe, alta. iordan, stil. 75, cf. id. g. 18. Nervii senzitivi răspund cu același fel de senzații, oricare ar fi natura agentului care i-ar acționa. vianu, m. 92. Zugrăvirea mișcării este oarecum impusă de natura temei tratate. id. s. 142. Noțiuni și proprietăți de natură topologică. stoilov, t. f. 17. Polenul zbîrcit și anormal al acestor soiuri este o indicație asupra naturii hibride a plantei. bordeianu, p. 305. Preferințe pentru hrana de natură vegetală. c. antonescu, p. 55. Natura solului are o influență însemnată asupra eficacității îngrășării suplimentare. agrotehnica, i, 809, cf. 159. Dacă... mai sînt și alte motive, sînt numai de natură intimă. t. popovici, se. 90. Caracterul popular al limbii lui Creangă se manifestă și în fapte de natură strict lingvistică. contribuții, i, 164. Unele elemente... de natură radioactivă, au fost create artificial de om. Chim. an. călit. 11. Un factor de proporționalitate dependent de temperatură și de natura substanțelor. ib. 30. Cauza fundamentală a tuturor contradicțiilor dintre țările capitaliste trebuie căutată în existența proprietății private asupra mijloacelor de producție, care, prin natura sa, dezbină pe producători. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 25. ◊ loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să... Îndărătnicia cu care defunctul s-a inspirat ani de zile... din mărunțișuri e de natură să releveze o stare sufletească. arghezi, t. c. 84. – Accentuat și: (regional) natură. – pl.: naturi. – Și: (popular) nătură s. f. – Din lat. natura, it. natura, fr. nature, germ. Natur.

EGAL, -Ă, egali, -e, adj. 1. Care este la fel cu altul într-o anumită privință; (despre cetățeni, națiuni etc.) care au aceleași drepturi și aceleași datorii. V. asemenea. Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, și să trăim ca frați! EMINESCU, O. I 60. Cînd romanii ocupară pîmîntul, dacii toți erau liberi și egali; se bucurau toți de aceleași drepturi. BĂLCESCU, O. I 325. ◊ (Construit cu prep. «cu» sau cu dativul introducînd al doilea termen al comparației) Femeia în Republica Populară Romînă are drepturi egale cu ale bărbatului în toate domeniile vieții economice, politice, de stat și culturale. CONST. R.P.R. 39. (Construit cu prep. «în» care introduce domeniul în care se face comparația) Acest teren este egal în suprafață cu cel învecinat. ◊ (Adverbial) Pentru mine părerile sînt egal de legitime, egal de întemeiate și, prin urmare, egal de respectabile. CARAGIALE, O. III 270. ◊ (Substantivat) Femeia participă cu titlul de egală a bărbatului în toate branșele economice și sociale. SAHIA, U.R.S.S. 108. Faust sînt eu, chiar eu – nu altul – și egalul îți sînt eu. MACEDONSKI, O. I 276. (Loc. adj.) Fără egal = fără pereche, excepțional, neasemuit, extraordinar, neîntrecut. Victorie fără egal. (Expr.) A trata (cu cineva) de la egal la egal = a se comporta într-o împrejurare dată ca fiind în aceeași situație, pe aceeași treaptă cu partenerul său, a duce tratative cu cineva în condiții de egalitate. (Sport) A fi la egal = a avea același număr de puncte. ♦ (Mat.) Care are aceeași valoare în aceeași unitate de măsură. Două cantități egale cu o a treia sînt egale între ele. ◊ (În construcții eliptice) Doi și cu doi egal patru. 2. (Despre obiecte, fenomene sau persoane, comparate cu ele însele, sub diverse aspecte, stări) Neschimbat, statornic, uniform, invariabil; monoton. V. liniștit, indiferent. Ochii-s obosiți de această priveliște egală a șesurilor. D. BOTEZ, P. O. 60. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferinților trecute. SADOVEANU, M. C. 174. În tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate. CARAGIALE, M. 325. ◊ (Adverbial, în expr.) A-i fi (cuiva) egal = a-i fi tot una, a-l lăsa indiferent. Mi-e egal dacă pleci sau dacă rămîi.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical sau puțin înclinat, făcut din zidărie, lemn, paiantă etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele și în exterior și susține planșeurile, caturile și acoperișul. V. zid. Se simțea cam încurcat, neștiind cum să înceapă pentru ca să ajungă la țintă. O hartă marină, atîrnată pe un perete în fața lui, îi veni în ajutor. BART, E. 270. Oamenii, la plug, răsturnau pămîntul în brazde mănoase. Nevestele, acasă, văruiau pereții și lipeau pe jos. BUJOR, S. 111. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = avînd unul dintre pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine. Locuiam într-o bojdeucă, perete în perete cu un coteț de păsări. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa) ușa (poarta etc.) de perete = a împinge ușa (poarta etc.) în lături, a deschide larg. A se da cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi desperat, deznădăjduit, a regreta o greșeală săvîrșită. (A spune) cai verzi pe pereți v. cal. (Mai ales în basme) De cînd (se) scria musca pe perete = de mult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret. Închiși între patru pereți, au luat, zic, asupra-și greaua răspundere de a așterne bazele marei reforme. KOGĂLNICEANU, S. A. 133. A bate cu burete piron în perete = a munci în zadar. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage atenția cuiva că poate fi văzut sau auzit de cine nu trebuie. Ca și cum (sau parcă) ai vorbi la pereți, se zice cînd vorbești cuiva care nu te ascultă sau nu dă importanță celor ce-i spui. Casă-n doi pereți, se zice despre o căsnicie nereușită. 2. Masiv pietros, care se înalță vertical. Deasupră-le se ridica un perete de stînci. DUMITRIU, N. 145. [Masivul Coziei] e un perete de piatră care izbucnește din pămînt și urcă în sus, într-un clocot nepotolit. BOGZA, C. O. 348. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc., care se aseamănă cu un perete (1), mărginind sau înconjurînd ceva. Pereții cazanului. Peretele tunelului. ♦ Parte care înconjură o cavitate a corpului. Peretele abdominal. ♦ Piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa anumite spații între ele sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. – Variantă: părete (SADOVEANU, O. VII 89, COȘBUC, P. I 142) s. m.

face [At: CORESI, PS. 197 / V: (reg) fa, făcea / Pzi: fac / Ps: 1 făcui, 2 făcuși, 3 făcu, 4 făcurăm (înv făcum), 5 făcurăți (înv făcunt), 6 făcură (Mun făcutără); (reg) 1 feciu (S și: feci), 2 feciși, 3 feace, (fece), 4 feacemu, 5 feacetu (feceți, fecerăți), 6 feaceră, feapse / Par: făcut, (îrg) fapt / Imt: fă!, nu face! (Mun; rar) nu făcea! / E: ml facere] 1 vt A săvârși o acțiune oarecare. 2 vt (Îe) Tace și ~ Se spune despre un om care acționează rapid și eficient. 3 vt (Îe) Facă ce-ar ~ Orice ar întreprinde. 4 vt (Îe) Fă ce-i ~ Îndeplinește indiferent ce ca să... 5 vt (Îe) Orice aș ~ Oricât mi-aș da silința... 6 vt (Îe) ~ ce ~ și... Încearcă prin toate mijloacele și reușește să... 7 vt (Îae) Nu știu cum procedează că... 8 vt (Îae) Vorba e că... 9 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau ce să facă) A nu avea ocupație. 10 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să schimbe o situație. 11 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze Si: a nu avea încotro. 12 vt (Irn; îae) Se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul de a comite o imprudență, o gafă. 13 vt (Îe) A nu (mai) avea ce-i ~ (sau ce să-i facă) A nu mai putea să repare ceva. 14 vt (Îae) A recunoaște superioritatea evidentă a cuiva (într-o confruntare). 15 vt (Îae) A nu putea influența (în bine) pe cineva. 16 vt (Înv; îe) A nu avea ce-și ~ capului A nu putea evita să... 17 vt (Îe) A nu avea ce ~ cu... A nu avea (nici o) nevoie de... 18 vt (Îae) A nu-i servi la nimic. 19 vt (Îe) Ce puteam ~? Nu m-am putut împotrivi. 20 vt (Îe) Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)... ? Ce ți s-a întâmplat că... ? 21 vt (Îae) De ce... ? 22 vt (Îe) Ce (mai) faci? Cum îți merge? 23 vt (Îe) A ~ totul (sau tot posibilul, în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să)... A depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). 24 vt (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază; îe) Ce ~? Cum?! Cum se poate una ca asta! 25 vt (Îrg; Îlav) Nu ~ alta, decât... Numai. 26 vt (Îe) N-am făcut nimic N-am rezolvat nimic. 27 vt (Îae) Nu m-am ales cu nimic. 28 vt (Îae) Nu sunt vinovat. 29 vt (Îe) Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? Cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva). 30 vt (Îe) Văzând și făcând Procedând în funcție de împrejurări. 31 (Îe) A avea a (sau de-a) ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea ceva în comun cu cineva sau cu ceva. 32 (Îae) A suporta consecințele faptelor sale Si: a o păți. 33 vt (Îe) Ce are a ~? Ce legătură este (între un lucru și altul)? 34 vt (Îae) Ce interesează? 35 vt (Îae) Și ce-i cu asta? 36 vt (Îe) N-are a face! Nu interesează! 37 vt (Îae) N-are importanță! 38 vr (Îe) S-a făcut! Sunt de acord! 39 vr (Îae) Fii fără grijă! 40 vt (Pop; îe) ~ a(ce)lea, a(ce)stea Astfel lucrează. 41 vt (Pop; îe) De-acestea (sau de-acelea) ~ Astfel se comportă. 42-43 vt (Euf; îe) A-și ~ nevoile A urina sau a defeca. 44-45 vt(a) (Euf; îe) A ~ pe el A urina sau a defeca pe el. 46 vt(a) (Dep; complinit și cu „de frică”; îae) A fi îngrozit. 47 vt A provoca. 48 vt A da naștere la... 49 vt A pricinui. 50 vt (Îe) Nu ~ nimic! N-are nici o importanță. 51 vt (Îae) Răspuns de complezență dat celui care își cere scuze că a produs, fără voie, o neplăcere. 52 (Îvp; îe) A ~ mult din ceva A acorda unui lucru o atenție prea mare. 53 vt (C. i. zgomot, gălăgie etc.) A produce zgomot. 54 vt (Înv; îe) A ~ zurbavă A stârni agitație în mulțime. 55 vt (Îe) A ~ capăt (sau sfârșit, înv, coneț) A sfârși. 56 vt (Îae) A face să înceteze. 57 vt (C. i. ființe; îae) A omorî. 58 vt (Îvp; îe) A ~ vârf la ceva A termina ceva. 59 vt (Îvp; îe) A ~ nădejde A da speranțe. 60 vt (Înv; îe) A ~ cercare A cerceta. 61-62 vt (Îvp; îe) A ~ prietenie (sau tovărășie) cu cineva A avea cu cineva relații de prietenie (tovărășie) cu cineva. 63 vt (Îe) A ~ dragoste cu cineva A avea relații sexuale cu cineva. 64 vt (Înv; îe) A ~ pre osândă A osândi pe cineva. 65 vt (Înv; îe) A ~ din plineală (sau, Trs, destul) A satisface. 66 vt (Îvp; îe) A ~ de știre (cuiva) A anunța (pe cineva). 67 vt (Pop; îe) A ~ aiasmă (sau moliftă) A sfinți casa. 68 vt (Îvp; îe) A ~ credința A se logodi. 69 vt (Înv; îe) A ~ mește(r)șug A întrebuința mijloace incorecte spre a realiza ceva. 70 vt (Jur; înv; îe) A ~ lege (sau leage) A da sentința. 71 vt (Îae) A pedepsi. 72 vt (Nob; îe) A ~ cuvânt A ține o cuvântare. 73 vt (Îvp; îe) A ~ inimă bună cuiva A îmbărbăta pe cineva. 74 vt (Îae) A îmbuna pe cineva. 75 vt (Îe) A ~ bine cuiva cu ceva A ajuta pe cineva cu ceva. 76 vt (Îae) A împrumuta pe cineva cu ceva. 77 vt (Îe) A-i ~ rău A-i produce o neplăcere (fizică sau morală). 78 vt (Îe) A-i ~ bine A-i prii. 79 vt (Îe) A nu ~ nimic cuiva A lăsa în pace pe cineva. 80 vt (Îae) A nu agresa fizic pe cineva. 81 vt (Îe) A i-o ~ (bună sau cu vârf și îndesat sau lată) ori a-i ~ (cuiva) una (și bună) A pricinui cuiva un rău, un prejudiciu. 82 (Irn; îae) A juca o festă cuiva. 83 vt (Îvp; îe) A ~ cuiva în silă A produce neplăcere cuiva. 84 vt (Îlv) A-și ~ curaj A se îmbărbăta. 85 vt (Irn; îal) A bea ca să prindă curaj. 86 vt (Îvp; Îe) A-și ~ facerea A se omorî. 87 vt (Îe) A-și ~ gânduri (sau închipuiri ori griji) A fi îngrijorat. 88 vt (Îe) A-și ~ (o) idee A-și închipui. 89 vt (Îae) A înțelege în linii mari. 90 vt (Îe) A-și ~ inimă bună A se înveseli. 91-92 vtr (Îe) A(-și) ~ inimă rea (sau amară sau sânge rău) A (se) supăra. 93 vt (Îrg; îe) A-și ~ măsuri A chibzui. 94 vt (Îe) A-și ~ milă de (sau cu) cineva A se milostivi. 95 vt (Îvp; îe) A-și ~ spaimă A se speria (fără motiv și a fugi). 96 vt (Îe) A-și ~ râs (de cineva sau de ceva) A râde de cineva (sau de ceva). 97 vt (Îae) A batjocori. 98 vt(a) (Trv; îe) A(-și) ~ cu mâna (sau din mână) A se masturba. 99 vt (Pop; îe) A ~ farmece (sau fermecătură, descântec(e)) (cuiva) A fermeca (pe cineva). 100 vt(a) (Pop; îe) A ~ cuiva de urât A fermeca pe cineva pentru ca acesta să urască pe cineva sau pentru a-și pierde pofta de viață. 101 vt(a) (Îae) A descânta pe cineva împotriva farmecelor de urât. 102 vt(a) A-i ~ cu ulcica (cuiva) A fermeca pe cineva pentru a se îndrăgosti de o anumită persoană. 103 vt(a) (Pop; îe) A ~ de ursită A ghici. 104 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe dragoste A face vrăji pentru a atrage dragostea unei persoane. 105 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe fapt A face vrăji ca o anumită persoană să nu aibă noroc. 106 vt (Îvp; îlv a ~ + abstract) Indică acțiunea verbului corespunzător: Fac hotărâre Hotărăsc. Fac (cuiva) chemare Îl chem. 107 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „minuni”, „păcat”) A săvârși. 108 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „păcat”) A comite. 109 vt A manifesta. 110 vt A acorda. 111 vt A îndeplini. 112 vt A realiza. 113 vt (Pop; îe) A ~ (un) târg (sau târgul) A încheia o tranzacție comercială. 114 vt (Spt) A juca (un meci). 115 vt A practica o meserie. 116 vt A exercita. 117 vt A urma un curs sau o formă de învățământ Si: a studia. 118 vt (Pop; îe) A ~ la miliție A îndeplini stagiul militar. 119 vt (D. festivități, servicii religioase etc.) A ține. 120 vt (D. festivități, praznice, servicii religioase etc.) A organiza. 121 vt A realiza o mișcare sau un gest. 122 vt (Îe) A ~ un cerc A descrie un cerc. 123 vt (Îe) A ~ cotituri A coti. 124 vt (Îe) A ~ o temenea (sau un compliment) A se înclina (în semn de supunere și respect). 125 vt (Îe) A ~ (un) semn (cu capul, cu mâna etc. sau din cap) A atrage atenția printr-un gest. 126 vt (Îae) A da să se înțeleagă printr-un semn că... 127 vt (Îe) A ~ cu mâna (sau din mână) A porunci. 128 vt (Îae) A chema. 129 vt (Îe) A ~ cu capul (să... sau că...) A porunci. 130 vt (Îae) A chema printr-o mișcare a capului. 131 vt (Îae) A mișca încoace și încolo capul. 132-133 vt (Îe) A ~ din cap că da (sau nu) A aproba (sau a refuza). 134 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi) A face cuiva un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi). 135 vt (D. femei; îae) A cocheta cu îndrăzneală. 136 vt (Fig; d. mărfuri, alimente etc.; îae) A îmbia. 137 vt (Rar; d. bărbați; îe) A ~ cu mustața A cocheta. 138 vt (Pop; rar; îe) A ~ cu măseaua A zâmbi ipocrit, arătându-și dinții. 139 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu degetul A amenința pe cineva cu degetul arătător. 140 vt (Pop; îe) A făcut hojmâc! „A căzut fără sine!”. 141 vt (Îe) A ~ roată (sau cerc) (în jurul...) A se așeza în cerc) (în jurul... ) 142 vt (D. rochii sau fustele femeilor care dansează; îae) A se înfoia prin rotire. 143 vt A parcurge un drum sau o distanță. 144 vt (Îe) A ~ drum (sau cale) A merge. 145 vt (Îae) A călători. 146 vt (Îe) A ~ un pas (sau câțiva pași) A păși. 147 vt (Îe) A ~ câțiva pași A se plimba. 148 vt (Fig; îe) A ~ pasul (acesta sau, înv, tot pasul) A întreprinde ceva (important). 149 vt (Îe) A ~ pași mari A înainta (rapid). 150 vt (Fig; îae) A progresa mult. 151 vt (Îe) A ~ stânga (sau, înv, hoisa) A merge spre stânga. 152 vt (C. i. o perioadă de timp) A petrece. 153 vt (C. i. o perioadă de timp) A lăsa să treacă. 154 vt (Îe) A-și ~ veacul A petrece multă vreme undeva. 155 vt A serba. 156 vt (Pop; îe) A ~ amiazul A mânca de prânz. 157 vt (Îae; șîe a-și ~ siesta) A se odihni după masă. 158 vt A alcătui. 159 vt A produce un bun material Si: a fabrica (2). 160 vt A construi. 161 vt (Pop; îe) A ~ pereți A zidi. 162 vt (Fig; fam; îe) A ~ trotuarul A practica prostituția. 163 vt (Reg; fig; îe) A ~ rachiu (sau bere) pisicii (sau mâței) A plânge. 164 vt (Rar; fig; îe) A ~ (cuiva) un topor A-i juca o festă cuiva. 165 vt (Îe) A ~ la loc (sau iar) A reface. 166 vt (Tlg; d. divinitate) A da ființă la ceva din neant Si: a crea (6). 167 vt A inventa. 168 vt A scrie o operă literară. 169 vt A realiza o operă artistică. 170 vt A compune muzică. 171 vt (Îe) A ~ muzică A cânta. 172 vt (Înv; îe) A ~ slova A imita scrisul cuiva. 173 vt A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 174 vt A institui. 175 vt (Îvp) A alege (prin vot). 176 vt (D. praf) A stârni. 177 vt A lăsa urme pe ceva. 178 vt A pregăti ceva într-un anumit scop. 179 vt (Îe) A ~ focul (Ban, lumină) A aprinde focul. 180 vt (Îae) A ațâța focul. 181 vt (Îe) A ~ fân A cosi (a usca și a strânge) iarba. 182 vt (Trs; îe) A ~ poală A tivi partea de jos a unei rochii. 183 vt (Îvp; îe) A ~ prânz A mulge oile pentru întâia oară, primăvara. 184 vt (Îvp; îe) A ~ aplecători A se începe mulgerea oilor, pentru brânză. 185 vt (Îvp;îe) A ~ lapți A mulge oile, ca să facă lapte pe timpul iernii. 186 vt (Îe) A-și ~ toaleta A se spăla (și a se îmbrăca). 187 vt A aranja (părul, sprâncenele, hainele etc.). 188 vt (Spc; îe) A-și ~ părul A se coafa. 189 vt (Îe) A-și ~ unghiile A-și face manichiura. 190-191 vtr A (se) farda. 192 vt (Îe) A ~ cărțile (la joc) A amesteca și a împărți cărțile. 193 vt (Îe) A ~ patul (sau, înv, culcușul) A întinde așternuturile. 194 vt (Îe) A ~ masa A pune masa. 195 vt (Înv; îe) A ~ baia A potrivi temperatura apei, pentru baie. 196 vt (Îe) A ~ ghetele A curăța și a lustrui încălțămintea. 197 vt (La biliard; îe) A ~ o bilă (sau un carambol) A nimeri cu bila alte bile. 198 vt (Pop; îe) A ~ cu spoială (sau cu humă, cu var etc.) A spoi (cu humă, cu var etc.). 199 vt (Îrg; îe) A ~ gata A pregăti. 200 vt (Îae) A furniza. 201 vt (Îe) A ~ cuiva cale (sau drum) A lăsa să treacă. 202 vt (Îae) A ajuta să treacă sau să se răspândească. 203 vt (Pex; îae) A ajuta. 204 vt (D. mâncăruri) A găti. 205 vt (Șîe a ~ rost) A procura. 206 vt A comanda confecționarea unui obiect. 207 vt A cumpăra. 208 vt (C. i. bani) A câștiga. 209 vt A agonisi (1). 210 vt A economisi. 211 vt (Spc; îe) A ~ avere (sau bani, îvp, parale) A se îmbogăți. 212 vt (D. femei; fșa) A naște. 213 vt (Pop; îe) Mă-sa l-a făcut dormind Se spune despre o persoană apatică sau leneșă. 214 vt (Pfm; îe) De când l-a făcut mă-sa (sau de când mă-sa l-a făcut) De când s-a născut. 215 vt (Îae) Dintotdeauna. 216 vt (D. soți) A procrea. 217 vt(a) (Pop; d. o femeie; îe) E de-a ~ Este însărcinată. 218 vt (Urmat de pp „cu” și numele partenerului) A concepe cu... 219 vt (Înv; d. bărbați) A avea un copil. 220 vt (D. mamifere) A făta. 221 vt (Reg; îe) A ~ un mânz mort Se spune despre o persoană care a realizat ceva neviabil. 222 vt (D. păsări) A oua. 223 vt (D. pomi) A da roade. 224 vt (D. plante) A da muguri, frunze, flori etc. 225 vt (D. ființe și plante, c.i. paraziți etc.) A căpăta. 226 vt (D. ființe și plante) A-i crește ceva pe corp. 227 vt (C. i. numele unei boli) A se îmbolnăvi de... 228 vt (C. i. membre) A(-i) crește. 229 vt (D. puii unor animale; îe) A ~ ochi A putea deschide ochii (la câteva zile de la naștere). 230 vt (Fam; d. oameni; îae) A se trezi din somn. 231 vt (Îe) A ~ ochi(i) mari (sau ca de bou) A se holba. 232 vt (Pfm; îe) A ~ o gură cât o șură A deschide gura mare. 233 (Pfm; îe) A ~ burtă (sau pântece, fălci) A se îngrășa. 234 vt (Pfm; fig; îe) A ~ fălci A se împotrivi. 235 vt (D. pantaloni; îe) A ~ genunchi A se deforma în dreptul genunchilor. 236 vt A da cuiva posibilitatea de a... 237 vt A îndemna. 238 vt A convinge. 239 vt (Fam; îe) A ~ din vorbe A minți. 240 vt (Îae) A înșela. 241 vt A obliga. 242 vt A predispune la ceva. 243 vt (Îvp) A învăța minte. 244 vt A ajuta pe cineva să ajungă într-o anumită situație (socială). 245 vt (Îe) A ~ copil de suflet pe cineva A adopta pe cineva. 246 vt (Pop; îe) A ~ (de) nevastă A se însura. 247-248 vtr (Îe) A (se) ~ bine (sau sănătos) A (se) vindeca. 249 vt A transforma. 250 vt (Pop; îe) A ~ din două babe o nevastă A coase din două cârpe o cămașă. 251 vt (Pop; îe) A ~ din babă nevastă A repara o casă veche. 252 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) sau a ~ pe cineva ghem A bate (pe cineva) tare. 253 vt (Îe) A ~ pe cineva cobză A lega fedeleș. 254 vt (Îe) A-și ~ ochii roată A se uita de jur-împrejur. 255 vt (Îe) A ~ ochii în patru A fi foarte atent. 256 vt (Îe) A ~ în două (bucăți sau părți) A tăia în două bucăți Si: a despica, a înjumătăți. 257 vt (Înv; c. i. ființe; îe) A ~ întru mii A înmulți. 258 vt (Înv; îe) A ~ un loc în „n” bătrâni A împărți un loc în „n” loturi. 259 vt (Îlv) A ~ ceva cunoscut A anunța. 260 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut cuiva A prezenta pe cineva cuiva. 261 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut (sau, înv, numit) A pune pe cineva în centrul atenției publicului. 262 vt A califica pe cineva drept... Si: a declara, a numi, a zice. 263 vt (Îe) A învinui pe cineva de... 264 vt (Îe) A ~ de minciună pe cineva A arăta, în public, că o persoană este mincinoasă. 265 vt A ~ (pe cineva) cum îi vine la gură A batjocori (pe cineva). 266 vt (Îae) A certa rău pe cineva, fără a-și alege cuvintele. 267-268 vt (Îe) A ~ pe cineva scăpat A lăsa (sau a ajuta) pe cineva să scape. 269 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pierdut A lăsa (ceva sau pe cineva) să se piardă, dând impresia că fără voia lui. 270 vt (Îae) A fura. 271 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) uitat A uita (de ceva sau de cineva). 272 vt (Îae) A nu mai pomeni de cineva sau ceva. 273 vt (Îvp; îe) A ~ scos de vânzare A expune spre vânzare. 274 vt (D. mărfuri sau obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a merita, a valora. 275 vt (Îvp; îe) ~ parale(le) Merită banii. 276 vt (Îe) Nu ~ parale(le) (sau nici o para, o para chioară, nici două parale) Nu are nici o valoare. 277 vt(a) (Îe) (E) scump, dar ~ (sau fie, că ~)! E scump, dar merită (banii)! 278 vt (Fam; îlv) A ~ un dans (pe cineva sau cu cineva) A dansa (cu cineva). 279 vi A proceda. 280 vi A acționa. 281 vi A se comporta. 282 vi (Îe) A ~ (așa) după cum (sau cum, precum) zice (sau poruncește etc.) (cineva) A se conforma unei porunci. 283 vi (Îae) A se comporta după cum i s-a cerut. 284 vr (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel Ce se face acum?. 285 vi A-i merge cuiva bine (sau rău). 286 vi (Pop; în superstiții, determinat de „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti. 287 vi (Îae) A cobi. 288 vi A costa. 289 vim A merita (să...). 290 vim (Îae) A se cuveni (să...). 291 vi (Fam; îe) Nu ~ pentru... Nu e potrivit pentru... 292 vi (Îae) Nu e de prestigiul cuiva. 293 vi A se îndrepta spre... 294 vi A merge. 295 vi A o coti (spre...). 296 vi (Fam; îe) A ~ la stânga A fura. 297 vr (Fam) A se abate. 298-299 vr (Fam) A se duce sau a veni. 300 vr (Fam) a se apropia. 301 vi A zice. 302 vr (D. fenomene atmosferice) A se produce. 303 vr (D. zi) A se ivi. 304 vr (D. noapte, întuneric etc.) A se lăsa. 305 vru (Îe) Se ~ frumos Se înseninează. 306 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) negru (sau roșu) înaintea ochilor A i se face rău (de supărare, mânie etc.). 307 vr (Îae) A se mânia foarte tare. 308 vim (Pop) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație) Se făcea că vede un palat. 309 vr (Pop; d. drumuri, văi etc.) A se desfășura (înaintea ochilor) Se făcea o vale lungă. 310 vr (D. senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A fi cuprins (brusc) de... I s-a făcut frică. 311 vr A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva I s-a făcut de ducă. 312 vr (Îe) A i se ~ cuiva (de ceva sau cineva) A fi puternic atras de... 313 vru (Pop) A se întâmpla Ce s-a făcut cu el? 314 vru (Îe) Ce s-a făcut (cineva)? Ce a devenit? 315 vru (Îae) Cum s-a descurcat? 316 vru (Îe) Cum se face că... (sau de...)? Cum e posibil ca? 317 vr A deveni. 318 vr (Îlv) A se ~ (roșu) ca sfecla (sau ca focul) A se înroși. 319 vr (Îlv) A se ~ galben (ca lămâia, ca șofranul) A se îngălbeni. 320 (Îlv) A se ~ vânăt A se învineți. 321 vr (Îe) A se ~ stăpân pe ceva A lua un lucru în stăpânire, prin forță sau viclenie. 322 vr (D. drumuri, rețele etc.; îlv) A se ~ în două A se bifurca. 323 vr (Îvp) A ajunge la numărul de... Ceata se face de două sute de oșteni. 324 vr A se pune în situația de... 325 vr A îmbrățișa cariera de... 326 vi A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. 327 vr (Îe) A se ~ (o) rană A se umple de răni. 328 vr (Îe) A se ~ trup și suflet A se uni strâns. 329 vr (Îe) A se ~ mare A crește. 330 vr (Îe) A se ~ frumos A deveni frumos. 331 vr (Îae) A se împodobi. 332 vr (Îe) A se ~ mare și tare A-și da importanță. 333 vr (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.; șîe, pop, a se ~ ca întâiu) A redeveni. 334 vr (Îe) A se ~ (tot sau, înv, tot de) una A se contopi. 335 vr (Îe) A se ~ de (sau să...) A ajunge să... 336 vr A-i reveni. 337 vr A împlini o numită vârstă. 338 vr A se aduna. 339 vr (D. plante) A ajunge la maturitate. 340 vr (D. fructe sau grâne) A se coace. 341 vr (D. mâncăruri) A ajunge bune de mâncat. 342 vr (Uneori fără conjuncție) A simula Se face că pleacă. 343 vr A se da drept. 344 vr A pretinde că este... 345 vi A-și lua înfățișarea de... Face pe nevinovata. 346 vi A-și da aere Face pe deșteptul. 347 vi (Fam; d. actori) A juca rolul de...

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. Om lipsit total sau parțial de libertate, aflat sau ajuns în proprietatea (deplină) a altuia și obligat să muncească pentru acela. V. sclav, iobag. În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, O. I 252. ◊ (Glumeț) Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. ♦ Persoană luată în captivitate, prin război (și folosită la munci grele, uneori ținută închisă, izolată). Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n cătuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ♦ (Popular) Deținut, întemnițat. L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. ♦ (În limbajul bisericesc, de obicei precizat prin «lui dumnezeu») Persoană credincioasă; creștin. Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. ◊ (Învechit, în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. ◊ Fig. Aron-vodă domnea în țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. 3. Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau în dativ) Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare, de o obligație. Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. 4. (În expr.) Calea (sau drumul) robilor = calea lactee, v. lactee.

patruzeci [At: COD. VOR. 50/16 / E: patru + zece] 1 nc Număr care, în numărătoare, are locul între treizeci și nouă și patruzeci și unu. 2 a (Udp „de”) Care sunt în număr de patruzeci (1). 3 a (Îe) A aștepta (pe cineva) cu ~ de ochi A aștepta pe cineva cu mare nerăbdare. 4 nc (Îe) A fi cu ~ de inimi A fi foarte atent, a fi numai ochi și urechi. 5 nc (Îc) (Cei-)~(-și-patru)-de-sfinți (sau ~-de-mucenici) Mucenic² (5). 6 a (Ent; îc) ~-de-picioare Scolopendră. 7 smf Grup de patruzeci (1) de obiecte. 8 a (Îcr „treizeci”, „cincizeci”) Care sunt în număr apropiat de patruzeci (1). 9 smf Grup mare de obiecte sau de persoane. 10 sm (Înv; îs) Postul ~lor Păresimi (1). 11 sn (Rar; în imprecații) Desconsiderare a celor sfinte ale celui apostrofat. 12 nc Număr abstract corespunzător lui patruzeci (1). 13 na (Îcs) De ~ de ori În mod repetat de patruzeci (1) de ori. 14 nd (Îcs) Câte ~ Care este repartizat în grupuri de patruzeci (1) de obiecte. 15 no Care ocupă locul patruzeci (1) într-un șir. 16 sm Semn grafic care reprezintă numărul patruzeci (1). 17 nc (Lpl; reg) Număr al colăceilor sau al pâinișoarelor care se dau la pomana mortului. corectat(ă)

NEGURĂ s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Ceață deasă, care apare îndeosebi dimineața și seara, și care reduce mult vizibilitatea; (popular) negureală (1), negureață (1). Neaua sa ca lînra..., negura ca cenușa o varsă. PSALT. HUR. 124^r/7, cf. PSALT. SCH. 305/3. Și-i puse îmbrăcămînt nuor și cu negură învăli ea. coresi, ev. 267, cf. 37. Așa i-au coprinsu pre turci negura, de nu să vedea unul cu altul. ureche, l. 92. Și negura nu-i lăsa să priceapă turcii de unde le-ar fi a da războiu lui Ștefan (cca 1650). gcr i, 192/4. Pre aceia îi ținea întunearecul negurei (a. 1675). id. ib. 224/29. Au trecut demeneața pe o negură pe lîngă Botășeni. neculce, l. 34. Cum sbucnești... sfîntul soari... din toate negurile (a. 1784). gcr ii, 137/35. Acest ostrov, măcar deși este aerul rău, din pricina negurilor din ape ce ies mai totdeauna, dar este roditoriu. amfilohie, g. 30/22. Cînd se ridică negura dimineața. calendariu (1814), 83/8. Jurnalul de Londra din 10 noiemvrie însămnează a se fi întîmplat acolo o așa groasă negură, încît pe la amiazizi au trebuit a se aprinde lumînări. ar (1829), 232¹/16. Comiții sînt cungiurate de un feliu de negură, trăgînd după sine o lungă neguroasă coadă. ib. (1831), 168²/2. Dacă cerul să acoperă cu nori și să întunecă, nu te deznădăjdui, căci peste puțin negura va peri și va urma lumina. marcovici, d. 14/22. Supărătoarele pîcle a negurilor ce s-au lăsat într-acest ostrov. drăghici, r. 224/4. Îmi place a naturii sălbatecă mînie Și negură, și viscol, și cer întărîtat. alexandrescu, m. 57. Bradul verde... printre negură se pierde. alecsandri, p. iii, 21, cf. ii, 17, pontbriant, d. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. eminescu, o. i, 148. Se-arată-n neguri luna. Albe stelele sclipind. vlahuță, o. a, 87. Însă pe cei mergători zeița-i învăluie-n neguri, Negru-ntunerec vărsîndu-le-n jur. coșbuc, ae. 21. Cînd aceste picături se află în apropiere de suprafața pămîntului, ele constituie negurele. poni, f. 189. Se lăsau neguri din ce în ce mai groase. f (1903), 44. Drumul e glodos și greu, Negura se lasă. iosif, v. 74. Dacă negura este deasă și întunecoasă, se crede că aduce ploaie. PAMFILE, VĂZD. 65, cf. 4, 7, 101, AGÎRBICEANU, s. p. 40. Neguri albe se ridicau spre văzduhuri din văile depărtate și adînci. hogaș, dr. i, 147, cf. 193. Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă, Care-i ține de urît. topîrceanu, b. 26. Soarele răsări cu o lumină prietinească, negura se risipi curînd și văzduhul se umplu de strălucire. sadoveanu, o. ii, 94, cf. i, 78, vi, 566. Soarele rămînea ascuns în perdele de neguri cenușii. bart, e. 386. Cîmpul era tot mai întunecat. Cerul mai jos. Negură. Ploaie. barbu, ș. n. 105. Să se ieie negura, Să trec apa Moldova. cardaș, c. p. 93, cf. alr sn iii h 795. Ce trece prin sat Și cînii nu bat? (Negura). gorovei, c. 236, cf. sbiera, p. 324. ◊ Fig. Ca un luceafăr de vară, Rădicând negura toată, Ai adus senin în țară. conachi, p. 40. O negură albă îi prinse vederea. eminescu, n. 76. În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-m-pletește albă dimineață. goga, p. 26. Cît e de ciudată viața! După ceasuri lungi de neguri, vezi că vine dimineața. eftimiu, î. 95. ♦ P. gener. (Urmat de determinări care indică materia) Masă densă și mobilă de particule solide. Plutea în vînt o negură de scrum. v. rom. noiembrie 1954, 86. 2. Întunecime, beznă, obscuritate, (rar) negureală (2). Îngerii ceia ce greșiră nu-i cruță, ce cu pletiturile de negură (cu lanțurile întunearicelor n. test. 1648, întunearecului biblia 1688) leagă-i. cod. vor. 172/8, cf. lm, eminescu, o. iv, 33. Tăcere!... Este ceasul de negură și taină. macedonski, o. i, 50. În negura pădurii, Castelul îngrădit cu șanțuri uriașe Stă trist, mucegăit. coșbuc, p. i, 158. Se iviră în negura de la intrare, unul după altul, cei șase băieși. agîrbiceanu, a. 435, cf. 187. O dată cu negura serii sosiră și cinci gîște sălbatice care căzură ca din cer în ghiol. sadoveanu, o. vii, 310, cf. h iv 61, v 6. Am plicat di diminața la drum, cu negura. alr sn iii mn h 772/2. ◊ fig. Negura credinții ceii reale. mineiul (1776), 98^vl/38, cf. 99^rl/2. Te-au cuprins negura cea multă a necunoștinții. varlaam-ioasaf, 120^r/13. Negura îndoielilor (a. 1826). uricariul, x, 89. Au acoperit ochii principesei cu o negură de întristare. asachi, s. l. ii, 20. Negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer. negruzzi, s. i, 38. Sînt cari nu se mulțumesc cu o noblețe de trei sau patru secule și merg cu originea familiei printre negurile timpilor. ghica, s. 222. Cîntece de veselii, Care fac a da uitării negurile supărării. alecsandri, t. 868. Exegeza unui singur cuvînt... împrăștie toată negura. hasdeu, i. c. i, 13. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului. maiorescu, cr. ii, 110. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. eminescu, o. i, 129. Raza ce a lucit cîțiva ani asupră-mi se stinge și trebuie să intru iarăși în negura vieți-mi trecute. odobescu, s. i, 129. După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitărei. vlahuță, p. 25. Este stăpînit încă în mare parte de negura ideilor scolastice. petică, o. 447. Ți s-o lăsat negurile pe față, măi Hutane. hogaș, m. n. 214. Amesteca această observație într-o prelungă și ostenitoare negură care-i pătrundea în suflet. sadoveanu, o. ix, 161, cf. x, 317. Erai tăcut din fire... Aveai lumini pe frunte și neguri în privire. eftimiu, î. 172. O tristețe și mai plină de neguri îi învălui ochii. stancu, r. a. iii, 232. Coborî și peste el o negură de mîhnire. beniuc, m. c. i, 121. Lumea mai are de străbătut cine știe cîtă negură. camilar, n. i, 341. Ochii lui se întorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. vornic, p. 62. ♦ F i g. (Rar) Haos, neant. De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii. eminescu, o. i, 132, cf. 140. 3. Fig. (Urmat de determinări, de obicei introduse prin prep. „de”) Mulțime, cantitate, număr mare, imens de ființe sau de lucruri; (regional) negurime. v. puzderie. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? negruzzi, s. i, 140, cf. ghica, s. xix, lm. Neguri de brădet se-ntind. iosif, v. 59. Părintele Gherasim cu diaconul și cîntăreții mitropoliei, urmat de toată negura călugărească. hogaș, dr. ii, 62, cf. sbiera, p. 185. Negură de prune, ciaușanu, gl. – pl.: neguri și (învechit și popular) negure. – lat. nebula.

CARTE (pl. cărți) sf. 1 Reuniune de foi scrise sau tipărite, cusute sau legate laolaltă, alcătuind un volum (🖼 924): ~ de citire; ~ bisericească; Ⓕ ~a vieții; ~a norocului ¶ 2 Diviziune însemnată a unei lucrări, mai mare decît un capitol: din istoria Romanilor a lui Titu-Liviu ni s’au păstrat cărțile I-X, XXI-XLV și mici fragmente din cartea XCI; ~a Fecerii, Genesa, cartea întîiu a Iui Moise ¶ 3 Ⓕ Învățătură, cunoștințe de scriere și de citire: om cu ~, om învățat; a ști ~; proverb,: cine știe ~ are patru ochi; cu știință (fără știință) de carte, care (nu) știe să scrie și să citească; a învăța ~; a se pune pe ~, a începe să învețe cu sîrguință; dobă de ~ foarte învățat ¶ 4 † pop. Scrisoare, răvaș: boierul scrise o ~ pe o foaie de hîrtie RET. ¶ 5 Înscris între particulari, sau de la o autoritate; dovadă, încredințare; proverb: ai ~, ai parte; n’ai ~ n’ai, parte, numai dacă ai vre-un înscris la mînă, poți cîștiga pricina ¶ 6 ♠️ Bucată dreptunghiulară de carton subțire cu cîte o figură (rege, damă, fante sau valet) sau puncte de diferite forme (pică, caro, cupă și treflă) tipărite pe o parte, și cu care se joacă (🖼 925): joc de cărți; o pereche de cărți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a tăia cărțile; a da cu cărțile, a da în cărți, a ghici, a spune norocul cuiva cu ajutorul cărților de joc; proverb: a da cărțile pe față, a nu se mai ascunde, a-și da intențiunile pe față ¶ 7 ⚖️ Carte de judecată, hotărîre, sentință judecătorească (dată de un judecător de ocol); ~ de chemare în judecată, înștiințare prin care cineva e chemat înaintea judecății; ~ de despărțenie, hotărîre prin care se desparte bărbatul de femeia sa ¶ 8 ⛪ Carte de blestem, scrisoare din partea unui arhiereu prin care se îndatorează unul sau mai mulți să mărturisească cu jurămînt adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu, etc., amenințîndu-i cu anatema în cazul cînd ar tăgădui ¶ 9 pl. 🐕 Una din despărțiturile stomacului rumegătoarelor, numită și „ghem” [lat. chartae].

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

DEȘERT¹, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei. ▭ În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.^[1]

cinci [At: COD. VOR. 15/70 / E: lat cinque] 1 nc Număr situat între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). 2 nc (Cva; reg; îe) A face numărul ~ A fura. 3 nc (Pop; îs) ~-ghiară Mână. 4 nc (Cva; îc) ~-degete Plantă erbacee târâtoare, din familia rozaceelor, cu tulpină simplă, cu frunze formate din cinci foliole și cu flori solitare, galbene, care crește prin locuri umede la marginea pădurilor, livezilor (Potentilla reptans) Si: (reg) argintie, băerile-inimei, buruiană-de-cinci-degete, frăgărea galbenă, frunză-de-cinci-degete, iarbă-cu-cinci-foi, iarba-degetelor, ochiul boului, scrintitoare. 5 nc (Cva; îae) Plantă erbacee din familia rozacee (Potentilla alba) Si: (reg) găinușe, găinuțe, palma-voinicului, scrintitoare. 6 nc (Cva; bot; reg; îae) Sclipeți (Potentilla erecta). 7 nc (Cva; bot; reg; îae) Buruiană-de-cinci-degete (Potentilla recta). 8 nc (Cva; bot; reg; îc)~-clopoței (sau clopoțele, coade, cote) Căldărușă (Aquilegia vulgaris). 9 nc (Cva; bot; reg; îc) ~clopoțele (sau foi) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 10 nc (Cva; bot; reg; îc) ~-foi (sau ~foi-mari) Sănișoară (Sanicula europaea). 11 sm (Fam; îe) A nu avea (nici) un ~ (în buzunar) A fi lefter. 12 sm Semn grafic cu care se notează acest număr.

ANASTROFĂ 1. În accepție gramaticală, inversare a ordinii normale a două cuvinte strict legate între ele din punct de vedere sintactic (pronume conjunct* sau auxiliar față de verb în formele verbale compuse*): te uită („uită-te”), rogu-te, porni-vom, văzut-am, făcutu-s-a. 2. În retorică, figură* sintactică (de construcție) care constă în schimbarea ordinii normale între termenii grupurilor nominal* și verbal*; cunoscută și sub numele de inversiune* (poetică), anastrofa are funcția de reliefare a elementului deplasat, apropiindu-se ca efect de celelalte tipuri de dislocare*: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; / Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc / Ș-ale valurilor mândre generații spumegate / Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc (Alexandrescu). • Anastrofa se identifică între celelalte anomalii de topică* prin faptul că privește, în general, antepunerea determinării față de determinat: a) atributul adjectival / substantival (genitival sau prepozițional) față de substantiv: prelung și nențeles / răsună zvonul unei mări necunoscute (Blaga); A lumii-ntreagă scăpare (Heliade); De înger suflet, chipul de femeie (Eminescu); b) numele predicativ față de verbul copulativ: Un demon sufletul tău este (Eminescu); Acum o mie de ani / cronicar eram aici unui noroc schimbăcios (Blaga); c) complementul direct /indirect /circumstanțial față de verb: Trandafiri aruncă roșii (Eminescu); Și ochii lui, de patru timpuri pline / Încremeniți pe zare, n-au dormit (Arghezi). Vezi DISLOCARE; HIPERBAT. M.M.

MÍE num. card., s. f. I. Num. card. (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală; de obicei, precedă substantivul determinat, de care este legat prin prep. „de”) Scoseși întru pustie patru mie de bărrbați. COD. VOR. 36/17, cf. 168/11. Mîncători era ca cinci mie de bărbați. CORESI, EV. 256, cf. 282, 327. O mie de anii ca o dzi. id. l. 185/2. Într-acea dzi cădzură . . . așa ca la trei mie de bărbați (a. 1 582). CCR 78/22. Cu 10 pîini cinci mie de năroade sătură (a. 1642). CP 369/28. Un om era datoriu altuia o mie de talanți (a. 1642). GCR I, 95/37, cf. 96/5. Iară carii mîncară era patru mie de oameni. N. TEST. (1648), 21^r/1. Au săturat cu 5 pite cinci mii de oameni (a. 1 678). GCR I, 238/10. O mie de ani Doamne intru ochii tăi, ca dzua de ieri care au trecut (a. 1 692). id. ib. 296/37.0 mie și o sută de zloți tăt&răști (a. 1 785). URICARIUL, XXV, 11, cf. ȘINCAI, HR. II, 62/22. Nectenav mărturiseaște că e datoriu o mie de talanți lui Lichir (a. 1812). GCR II, 210/16, cf. URICARIUL, XXV, 289, BUIDAI-DELEANU, LEX., lb, BARCIANU, V., COSTINESCU. Era. . . îmbrăcat: Cu antereu de canavașă Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie Petece pe ei o mie. CREANGĂ, P. 148, cf. SIMIONESCU, F. R. 404. Trece unul, zece, o sută, o mie. . . de valuri. GALAN, Z. R. 382. Vai, mîndruțo, gura ta Pentru multe nu o-aș da: Pentr-un galben, pentru doi, Pentru două mii de boi. JARNIK-BÎRSEANU, D. cf. ISPIRESCU, L. 36. Mai bună e o bucată de pîne goală, în pace, decît o mie de dulcețuri cu ceartă. ZANNE, P. IV, 53, cf. II, 822. Decît o mie de ani răi, mai bine unul bun. DDRF. Aduci pe dracul în casă cu lăutari și apoi nu-l poți scoate cu o mie de popi, se spune, în glumă, despre o nevastă nepotrivită. Cf. ZANNE, P. VI, 579. (Prin exagerare) Îți cer o mie de iertări. NEGRUZZI, S. I, 47. A împăturit gînditor demisia în patru, în opt, în șaisprezece, a rupt-o repede, dar meticulos, într-o mie de bucățele. GALAN, B. I, 27. (E x p r.) Îl trec o mie de nădușeli (sau de sudori), se spune despre cineva care izbutește cu mare greutate să facă ceva sau care se află într-o situație dificilă. Cf. ZANNE, P. II, 645. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) Roata D[umne]zeului înturearecu și înturearecu în o mie rodeaște-se. PSALT. 128. Dentre voi vor goni pre o sută pre zeace mii (a. 1 560). GCR I, 4/8. Cînd amu au o sută de talanți, nu foarte sînt săraci, ce încă și o mie jeluiesc. CORESI, EV. 431, cf. 1. Las'că te fac eu s-o cunoști și dintr-o mie. CREANGĂ, P. 271. Sută, cum lași tu pe unul munca ta să o mănînce Și tu, mie, cum lași suta în durere să te-mbrace? BELDICEANU, în CV 1 950, nr. 5, 18. D-amiazi pînă în chindie Tăia Novac șapte mie. POP., ap. GCR II, 304. Tu te duci, bade sărace. Eu cu dorul tău ce-oi face? – Da tu, mîndr-ai face bine, Că mai sînt voinici ca mine! – Lasă, bade, las' să fie Chiar o sută, chiar o mie. JARNIK-BÎRSEANU D. 109. (Prin exagerare) Bolnavul zice o mie, Doftorul face ce știe. PANN, P. V. III,140/3.Mai bine o pasăre în colivie decît o mie pe casă. ZANNE, P. I, 580. Dă cu o mînă și ia cu o mie. id. ib. II, 240. (În formule fixe, în poezia populară) Frunză verde dintr-o mie, Altul nu-mi trebuie mie. jJARNIK-BÎRSEANU, d. 35. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe ! id. ib. 164. (Expr.) Dintr-o mie să pui mîna pe el (sau pe ea), se zice despre un om mîndru, falnic. CIAUȘANU, GL. Îi dă (cuiva) o mie înainte, se spune despre un om foarte priceput, inteligent. Cf. ZANNE, P. V, 426. ♦ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Pomeni în veacu leage asa cuvîntu ce dzise în mii de neamuri. PSALT. 218, cf. 256. În mii de griji slăbeaște-și sufletul. CORESI, EV. 289, cf. 3, 234, 282. Vreadnic de mii de laude ești. BIBLIA (1688), [prefață] 8/12. Mii de dezmierdări deșarte (a. 1750). GCR, II, 47/30. Amfilog împărat. . . au plecat la Ierusalim cu atîte mii de oști (cca 1 750). id. ib. 55/34. Deaca în gura a doi sau trei stă și să află adevărul, cu cît mai mult cînd cu mii de guri îi strigă lumea. MOLNAR, RET. 100/8. Cum iarăși întîmplarea a putut să întocmească minunata orînduială a stelelor, a planeților și a comeților care de mii de ani păzesc între dînșii aceeași depărtare. MARCOVICI, C. 12/24, cf. 16/9. Între mii de dobitoace, o, ce multă felurime ! CONACHI, P. 269, cf. 104, 275. Căci mii de glasuri stinse d-al tiraniei fer În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. Mii de duhuri ies la lună. ALECSANDRI, P. I, 12. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și căi de mii de ani treceau în tot atîtea clipe. id. ib. 176; Cînd tăia tata porcul și-l pîrlea și-l opărea și-l învălea iute cu paie. . . eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei. CREANGĂ, A. 41. Îi venea să se dea la umbră sub cîte un copaci. . . în care miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece. ISPIRESCU, L. 17. Sar în joc ștergare albe, Rîd la soare mii de salbe. BELDICEANU, p. 56. Mii de cai în herghelie. EFTIMIU, Î. 14. Se plantează astăzi atîtea mii. . . de flori. CONTEMP. 1961, nr. 782,1/4, cf. ȘEZ. V, 106. (Întărit prin repetare) Podu Mogoșoaiei era înțesat de mii și mii de oameni. CAMIL PETRESCU, O. II, 508. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) Că mai bire o dzi în curțile tale decătu mii. PSALT. 174. Cădea-va de partea ta mii și înturearece de-a dereapta ta. ib. 191, cf. 316. Cum goneaște unul mii și doi rădică untunearece. CORESI, ap. GCR Î, 16/9, cf. id. ev. 194, 274. Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le taie capetele Și le schimbă numele (Moara). FUNDESCU, ap. GCR II, 370. (întărit prin repetare) Opt se pornesc, Patru se-ntîlnesc, Mii și mii se clatină (Berbecii, cînd se bat). GOROVEI, C. 22. (L o c. a d v.) Cu miile (sau, rar, cu mia) = în cantitate sau în număr foarte mare. Dumnedzău le adaoge cu miile binele și darurile. VARLAAM, C. 279, cf. LB, BARCIANU, V., DDRF. În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde Tiranilor ce pier ! EMINESCU, O. I, 25. Fluturi cu miile joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. ◊ (Și la sg.; în corelație cu „sută”) Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decît spun bărbații lucrurile cele mai serioase. CARAGIALE, O. I, 231. Lupul frică n-are de mii și sute de oi. ZANNE, P. I, 150. Mii și sute de întîmplări de la mînă pînă la gură. id. ib. II, 242. (Cu elipsa substantivului determinat) Dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului Nu crede feciorului. . . Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. id. ib, 276. Mai bine un iepure și-n mînă, de cît mii și sute prin crînguri. ZANNE, P. I, 489. (Loc. adv.) Cu mia și cu suta = în cantitate sau în număr foarte mare. Cu mia și cu suta Gălbănași ț-oi număra. ȘEZ. IV, 225. (Expr.) A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, necazuri etc. Cf. CIAȘANU, GL. 2. (Numărul abstract corespunzător) Trec la periodul următor, carile este a miilor. ASACHI, I, 6/2. Mia este și ea considerată ca o unitate. CLIMESCU, A. 10. 3. (Intră în componența numeralului adverbial corespunzător) Cf. LB, DDRF. Am o grebliță Cu cinci dințișori, Pre zi îm trebe De o mie de ori (Mîna). GCR II, 369. ◊ (Prin exagerare) Aflarea tiparului, mulțumită, de o mie de ori mulțumită aceluia care cel dintîi a găsit această artă. KOGĂLNICEANU, S. A. 53. Decît așa viață, mai bine moarte de o mie de ori. CREANGĂ, P. 222, cf. 118. Ți-am spus noi sau nu ți-am spus de-o mie de ori să nu mai lucrezi de capul tău? PREDA, D. 134, cf. 34. ◊ (La pl.; prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Repetează de mii de ori ideea sa. HELIADE, O. II, 20. Un prilej de întîlnire De mii de ori îl aprinde. CONACHI, P. 84, cf. 102. O slujnică . . . vede . . . furca cea minunată torcînd singură fire de aur, de mii de ori mai subțiri decît părul din cap. CREANGĂ, P. 96. 4. (Popular, cu valoare de numeral ordinal) Omul ăl d-o mie. ALR II 2 339/79, cf. 2339/191, 284, 531, 812, 899, 987. ♦ (În componența numerelor care indică anii calendaristici, pe lîngă substantivul determinat „an”) Era și cursul anilor cel de la mîntuire O mie și șase sute și noao zeci și noao (a. 1700). GCR I, 332/11. (Cu elipsa substantivului determinat) În o mie nouă sute patruzeci și cinci a luat sfîrșit cel de-al doilea război mondial. II. S. f. (Ieșit din uz) Bancnotă a cărei valoare era de o mie (II) de lei; (familiar) miar (2). – Pl.: mii și (învechit și regional) mie. – Lat. milia (pl. lui miile).

ochĭ m., pl. tot așa (lat. óculus și óclus, dim. d. *ocus, vgr. ophthalmós, [răd. op, de unde vine optic]; scr. aksha-m saŭ akshi, germ. auge, vsl. oko [V. ocnă]; it. óechio, pv. uelh, fr. oeil, sp. ojo, pg. olho). Fie-care din cele doŭă organe cu care vede omu și cele-lalte animale: unele animale inferioare aŭ maĭ mulțĭ ochĭ. Vedere, privire, uĭtătură: a avea ochĭ ager. Punct colorat pe cărțile de joc: doĭ ochĭ de cupă. A face ochĭ, a-ĭ deschide după ce te-aĭ deșteptat din somn (fam.), ĭar la animalele care se nasc cu ochiĭ închișĭ a-ĭ deschide după 5-6 zile. A deschide saŭ a face ochiĭ în patru (adică: părțĭ), a fi foarte atent: ochiĭ în patru! A lua ochiĭ, a orbi pin strălucire saŭ pin violență: era un soare (saŭ sufla un crivăț) de-țĭ lua ochiĭ. A lua la ochĭ, a ochi, a căuta să loveștĭ pin foc de armă (comanda militară: la ochĭ!) și fig. a însemna, a observa: profesoru l-a luat la ochĭ (în bine saŭ în răŭ) pe acest elev. A-țĭ arunca ochiĭ, a te uĭta, a examina. A mînca (saŭ a sorbi) din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), a privi cu admirațiune, cu nesațiŭ. A da ochiĭ cu cineva, a te întîlni cu el. A scoate cuĭva ochiĭ (fig.), a-ĭ imputa, a-ĭ tot aduce aminte ceva. Văzînd cu ochiĭ, întun mod care se poate constata foarte ușor: acest copil crește văzînd cu ochiĭ. De ochiĭ lumiĭ, pentru lume: surîdea numaĭ de ochiĭ lumiĭ, dar în realitate era trist. A închide ochiĭ, 1. a tolera făcîndu-te că nu vezĭ (fig.); 2. a muri. A deschide ochiĭ (fig.), a observa atent. A face cu ochiu saŭ din ochĭ (sing.), a face cuĭva semn cu ochĭu. A face cuĭva ochĭ dulcĭ, a-ĭ arăta dragoste. Cu ochiĭ închișĭ, orbește, ca orbu. În ochĭ, pe față, verde: ĭ-am spus în ochĭ că refuz. A pune ochiĭ pe, a ochi, a-țĭ alege din ochĭ, a căuta să obțiĭ. Din ochĭ, din privire, cu uĭtătura: a alege din ochĭ. A te uĭta cu ochĭ bunĭ saŭ răĭ, a te uĭta cu simpatie saŭ antipatie. Asta bate la ochĭ, asta atrage atențiunea. N’are ochĭ decît pentru ĭa, nu vrea să se uĭte de cît la ĭa (de mult ce-o ĭubește). A nu perde din ochĭ, a supraveghea continuŭ. A ĭubi ca ochiĭ din cap, a ĭubi foarte mult. Îĭ joacă ochiĭ în cap, are ochĭ foarte viĭ și care se uĭtă’n toate părțile. Între patru ochĭ, numaĭ între doŭă persoane, în secret. A nu închide ochiĭ, a nu putea adormi; Mincĭună cu ochĭ și cu sprincene, mincĭună gogonată, cu coadă, prea evidentă. Adv. Un pahar plin ochĭ, foarte plin. Prov. Banu e ochĭu draculuĭ, îĭ tentează pe toțĭ. Ochĭu stăpînuluĭ îngrașă vita, supravegherea stăpînuluĭ îngrașă vita. Ochiĭ îs oglinda sufletuluĭ, pasiunile, sentimentele se oglindesc pe față. Ochĭ pentru ochĭ și dinte pentru dinte, pedeapsa trebuĭe să fie egală cu greșeala, adică pedeapsa talionuluĭ. S. n., pl. ochĭurĭ. Uŭă întregĭ prăjite în unt. (V. scrob). Geam de fereastră. Mugur (Rar). Fire scoase în relief cu vergeaŭa (ca niște mugurĭ) la o țesătură. Spațiile dintre fire la o țesătură. Laț. Vîrtej, anafor (Munt.). Luminiș (poĭană) într’o pădure saŭ în stuf pe lac. Alte lucrurĭ care seamănă a ochĭurĭ (ca spațiile dintre firele plaseĭ ș. a. Zool. Ochĭu bouluĭ (Mold. Bucov. Trans.) aușel, o păsărică. Ochĭu păunuluĭ, un fel de fluture mare. Bot. Ochĭu bouluĭ, mărgărită. Ochĭu șarpeluĭ (Trans.), urechea șoariceluĭ (V. ureche). Ochĭu soareluĭ, eliotrop. Min. Ochĭ (sing.) de pisică, de tigru, V. cŭarț.

DISLOCARE s. f. (< disloca, cf. fr. disloquer, it., lat. dislocare): procedeu sintactic prin care un grup de cuvinte dintr-o propoziție este frânt și despărțit prin anumite unități lexicale incidente, independente sau dependente (părți de propoziție, propoziții sau fraze) de restul propoziției sau al frazei. D. este o modalitate de structurare a ideilor, un procedeu de plasticizare a ansamblurilor sintactice, întâlnit atât în poezia populară, cât și în poezia cultă, satisfăcând necesitățile de ordin prozodic (sunt dislocate: subiectul de predicat, componentele subiectului multiplu, atributul de elementul regent, componentele numelui predicativ multiplu, complementul direct de verbul regent, complementul circumstanțial de mod de adjectivul regent, complementul de agent de participiul pasiv, complementul circumstanțial instrumental de diateza pasivă, adverbul mai de verbul regent, componentele unei locuțiuni substantivale). De exemplu: „Rele-s, bade, frigurile, / Da-s mai rele dragostile” (Folclor) „Îl străjuiau din muche, dominându-i pururi, ulmii” (V. Voiculescu); „Respirarea cea de ape îl îmbată ca și sara” (M. Eminescu); „Pă cea creastă, mamă, arsă / Mândră ploaie să revarsă” (Folclor); „Pietrișul roșu, boabe, al grădinii / Îi sunt bătuți și risipiți ciorchinii” (T. Arghezi); „Trei sau patru,-n mal, pescari / Stau de ceasuri fără număr” (idem); „Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir...” (idem); „Și ugerii, alături, ai vitelor, cu lapte” (idem); „Pe câtu-i de mare hiara și buiacă..., /Coarnele-n pășune la pământ își pleacă” (Dosoftei); „Făptura ei de aer dă floare de lumină / Și are, ca porumbul și volbura, tulpină” (T. Arghezi) „Numai marginea subțire-a lumii / ar mai fi așa de rece / – de-aș putea să i-o sărut – ca buza ta” (L. Blaga); „Ca să-l întorc apoi pe cărți (gândul) / Nins, cum și tu vrei, de lumini” (T. Arghezi); „Ai bănuit că platoșa-i pătată / Pe care odihniseși, cu rachiu” (idem); „Tu cu mâinile-ncleștate, mai cu degetele depeni” (M. Eminescu); „Pe zările-amăgirii trec încă și mă-mbie / Aduceri vechi aminte” (V. Voiculescu). Poate fi dislocată și o subordonată atributivă de substantivul regent: „Ești ca vioara, singură, ce cântă / Iubirea toată pe un fir de păr” (T. Arghezi). Întâlnim acest procedeu și în proza artistică (sunt dislocate astfel: subiectul, atributul, complementele direct, de agent, circumstanțial de loc, de mod etc.): „Intră în birouri unde se vedeau lucrând, într-o sală vastă, mărginită de-a lungul intrării de o masă ca un dulap, din cap în cap, funcționarii” (T. Arghezi): „Un cap măsliniu cu cioc și două urechi în creștet, ca de lup, încovoiate” (idem); „...și prin ochiul fără pleoape, de scândură, al turlei, se zăreau clopotele rămase spânzurate” (idem); „Născocim cu buna credință a grădinarului, care adună fructe adevărate pentru gură, și livada, și recolta” (idem); „Mi-ar trebui alte cuvinte și nu am, sărac dar fermecat în gospodăria mea fulgerată, din patru părți, pe toate ferestrele, de soare” (idem); „Omul gesticula, alternând cu mâna, ca după o muzică, în aer” (idem); „...el (pisicul)... examinează viața apartamentului chiorâș” (idem) etc. D. dăunează uneori clarității enunțului prin lungimea elementelor intercalate (e greu de urmărit conținutul comunicării – vezi unele exemple de mai sus) sau prin bruscarea legăturilor sintactice existente între regent și subordonat, ca în exemplele din publicistica actuală: „...are nevoie de puncte de referință, de lumini călăuzitoare, de, în fine, rigoare”; „...ne-ar îmbia destule stații de, mai mult sau mai puțin obligată, oprire”; „Ați putea – ziceți în continuare – fi, deci, acuzat că vă ascundeți după deget” (din „România literară”, după N. Mihăescu, Dinamica limbii române literare, București, 1976, p. 46). Au studiat acest fenomen lingvistic acad. Ion Coteanu și prof. Paula Diaconescu.

FĂRĂ² prep. (Adesea urmat de prep. «de») Exprimă lipsa. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute; conține ideea de excludere) Lipsit de... Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. Ea a închis ochii, fără nici o vorbă, fără nici un suspin, ca un copil cuminte. BART, E. 389. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. ◊ Loc. adj. Fără de lege v. lege. ◊ (Adesea în opoziție cu prep. «cu») Între atîtea materii scuipate cu îndîrjire afară, cu voie sau fără voie, urca și aurul, lichefiat și zăpăcit, tîrît în această incandescentă dezlănțuire. BOGZA, Ț. 11. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura) Arată cît lipsește pînă la o măsură deplină. Un kilogram fără 10 grame. Este ora cinci fără zece minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi fac doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. SLAVICI, O. I 278. Simți că, de aci înainte, fără dînsa nu va putea trăi. ISPIRESCU, L. 35. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust așezat peste o apă, o rîpă sau un șanț, și care poate fi trecut numai cu piciorul. Muntele cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii se chema Stînișoara. SADOVEANU, B. 175. Iată punțile de bîrne. MACEDONSKI, O. I 8. Cum treceam puntea peste apa Neamțului... mi-au alunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, O. A. 44. ◊ Fig. [Neamul] să se ridice, să treacă puntea veacurilor și să ajungă a-și da tributul lui la progresul necontenit al umanității. SADOVEANU, L. 12. Ai durat prin aer punte Din fîșii de foc. COȘBUC, P. I 218. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a scăpa dintr-o situație grea. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 24. A se face (sau a se pune) luntre și punte = a depune toate sforțările, a face orice pentru a realiza ceva. Se pune luntre și punte și află că feciorul ei ar vrea să ia pe fata cutăruia. SEVASTOS, N. 26. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, O. A. 186. ♦ Fig. Element de legătură. [Luduș] e puntea între echipele de zi și de noapte. C. PETRESCU, A. 466. 2. Scîndură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă pe care stau sau circulă muncitorii care lucrează la înălțime. O asemenea construcție, cu zidurile roșii neisprăvite și cu punțile schelelor prăfuite de var, li se păru o prezență deplasată. C. PETRESCU, Î. II 215. Punte de comunicație = placă metalică de legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Podeț mobil care leagă vasele de chei. Iată, Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea, înecîndu-se. SAHIA, N. 41. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. Puntea scrîșni pe lanțuri. Omul își lepădă calul și dădu năvală în deschizătura porții. SADOVEANU, F. J. 409. 3. Planșeu (aproape) orizontal, situat în corpul unei nave sau la partea superioară a unei nave; covertă. Pe puntea iahtului rămaseră numai bătrînii serioși, gravi. BART, E. 109. Amîndoi comandanții sînt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice, format din patru brațe în care sînt montate diferite piese. 5. Parte a morii de vînt care susține tigaia prîsnelului. 6. Pluta în care se introduce fitilul candelei.