Definiția cu ID-ul 900691:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FOÁRTE adv. 1. (Ca determinativ pe lîngă un adjectiv sau adverb) Ajută la formarea superlativului absolut. V. prea, tare, mult. Erau îmbrăcați cu niște haine scumpe și foarte frumoase. ISPIRESCU, L. 38. Nevasta... celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgîrcită. CREANGĂ, P. 37. Lăcuitorii sînt cu stare bună, foarte muncitori, cu purtare bună. GOLESCU, Î. 143. (Așezat după adjectiv, învechit și arhaizant) De asemenea cinste, cucul, supărat foarte, Se duse mai departe. ALEXANDRESCU, P. 120. ◊ (Ca determinativ pe lîngă o locuțiune adjectivală sau adverbială) O căruță cu patru cai bulziș, întovărășită de patru oameni pașnici călări, a căutat loc de găzduire la un han din margine, foarte de dimineață. SADOVEANU, N. P. 321. Păcală era un om foarte de duh. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ (Ca determinativ pe lîngă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vîrsta lui.Expr. (Familiar, adesea glumeț) Nici prea-prea, nici foarte-foarte = potrivit, moderat; nici bun, nici rău, așa și așa. Îmi pare bine că reînnoiesc amiciția cu d-ta. – Așa ș-așa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. ALECSANDRI, T. 1002. Omul nu trebuie să fie nici prea-prea, nici foarte-foarte. PANN, P. V. III 77. 2. (Învechit și popular, ca determinativ pe lîngă un verb; așezat înaintea verbului) Mult, tare. Era om bun și cîntăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. SLAVICI, O. I 53. O mîndră am iubit Și foarte m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 500. ◊ (În legătură cu «a mulțumi», azi mai ales ironic) Iți foarte mulțumesc, dragul meu iubit, îi răspunse atunci broasca. ISPIRESCU, L. 35. Foarte vă mulțămesc... Dar, mă rog, să mă fericesc cu numele dumnilor-voastre. ALECSANDRI, T. I 119. În tot felul eu îți foarte mulțămesc... pentru acei 700 sorocoveți. KOGĂLNICEANU, S. 226. ◊ (Așezat după verb, învechit și arhaizant). Împăratul s-a întristat foarte. ISPIRESCU, L. 2. Pînă la revedere, pe care o doresc foarte, vă trimitem... cordiale salutări. CARAGIALE, O. VII 169. Se mînie foarte de înșelăciunea, nemulțumirea și perfidia împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ (Așezat între auxiliar și participiu, învechit) Feredeile de mare mi-au foarte priit, atîta la piept, cît și la ochi. KOGĂLNICEANU, S. 95.