Definiția cu ID-ul 930386:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. Om lipsit total sau parțial de libertate, aflat sau ajuns în proprietatea (deplină) a altuia și obligat să muncească pentru acela. V. sclav, iobag. În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, Oo. I 252. ◊ (Glumeț) Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. ♦ Persoană luată în captivitate, prin război (și folosită la munci grele, uneori ținută închisă, izolată). Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n cătuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ♦ (Popular) Deținut, întemnițat. L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. ♦ (În limbajul bisericesc, de obicei precizat prin «lui dumnezeu») Persoană credincioasă; creștin. Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. ◊ (Învechit, în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. ◊ Fig. Aron-vodă domnea în țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. 3. Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau în dativ) Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare, de o obligație. Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. 4. (În expr.) Calea (sau drumul) robilor = calea lactee, v. lactee.