turtit, ~ă [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: turti] 1 a (D. obiecte) Deformat (prin lovire, apăsare, comprimare) Si: lățit, sfărâmat, (reg) târșit³ (2), teșit (6). 2 a (D. persoane; plante) Care este strivit Si: zdrobit. 3 av (Pop; îe) A fi ~ de supărat A fi supărat foarte tare. 4 a Care are o fonnă plată. 5 a (D. nas) Care este lățit Si: (înv) tâmpit (1), (reg) pepeșit, târtoș (5). 6 a (Pfm; fig) Amețit de băutură Si: beat. 7 a (Pfm; fig) Care și-a pierdut forțele, energia Si: obosit. 8 a (Pfm; fig) Care și-a pierdut curajul, elanul Si: blazat, decepționat, descurajat.

TURTIT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins, lățit (prin lovire, prin tescuire sau prin apăsare). Am suit mai întîi un munte turtit și dolofan. GALACTION, O. I 345. ♦ Mai mult lat decît lung; lățit, teșit. Aflam multă poezie în nasul lui turtit și ochii mici. NEGRUZZI, S. I 61. 2. Strivit. A fost scos de sub vagon, turtit ca o piftie. PAS, Z. I 146. Plăcinta, trista cauză a acestei dispute, și autorul ei au rămas turtiți și hăcuiți. NEGRUZZI, S. I 286. 3. Fig. Foarte beat.

turtit a. comprimat, lățit, strivit.

turtít, -ă adj. Lățit pin (saŭ ca pin) apesare: nas turtit.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă^[1]. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

turti [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tesc / E: turtă] 1-2 vtr A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare, căpătând o formă lățită, întinsă, ca o turtă (1) Si: (reg) a (se) plahniți, a (se) târși¹ (5-6). 3 vt A strivi (pe cineva sau ceva), accidentând. 4 vt (Pop; pex) A ucide prin strivire sau prin zdrobirea capului. 5 vt (Pfm; fig) A bate pe cineva foarte tare. 6 vt (Pfm; fig) A nimici (pe cineva sau ceva) Si: a distruge. 7 vt (Pfm; fig) A depăși pe cineva în pricepere, cunoștințe etc. 8 vt (Pfm; fig) A învinge pe cineva într-o discuție. 9 vt (Pfm; fig; c. i. bani) A cheltui (7). 10-11 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia Si: a (se) vlăgui, (pop) a (se) blegi. 12-13 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde curajul, elanul Si: a (se) descuraja. 14-15 vtr (Pfm; fig) A (se) îmbăta foarte tare.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

TURTI, turtesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma (prin lovire, apăsare, tescuire) făcînd să capete o formă lățită ca o turtă; a strivi cu o lovitură (și a ucide). Copiii gălăgioși se strînseseră la căldură; pe-alocuri, unii își turteau nasurile de geamurile murdare. SADOVEANU, O. IV 170. Mîinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi... înfricoșate parcă să n-o turtească. REBREANU, R. I 67. Turti cu necaz mucul unei țigări... de buza ceștii. BART, S. M. 85. Buzduganul se-nvîrtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgîni îi și turtea. ALECSANDRI, P. III 416. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou cu părinții și rudele în casa mică, pe care case mari au înghesuit-o cu vremea și au turtit-o. PAS, Z. I 77. ◊ Expr. A-i turti (cuiva) fesul v. fes. ◊ Refl. Luînd buzduganul, îl aruncă în slava cerului și, cînd căzu jos, se turti. ISPIRESCU, L. 139. Dete-n sabii să se taie: Sabia mi se turtea. TEODORESCU, P. P. 32. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Ce mai de-a cumpărături... dar și bani mulți am turtit. CONTEMPORANUL, VI 24. 3. Refl. Fig. A se muia, a-și pierde vlaga. Bea de se turtește și cocă se face. PANN, P. V. I 164.

A SE TURTI mă ~esc intranz. 1) A pierde forma (prin apăsare, presare, strângere etc.); a se strivi. 2) fig. fam. A se îmbăta peste măsură; a se face turtă. /Din turtă

A TURTI ~esc tranz. 1) A face să se turtească; a strivi; a chiflici. 2) fig. (despre treburi, griji etc.) A apăsa peste măsură, doborând. /Din turtă

turtì v. 1. a face turtă, a lăți prin apăsare; 2. fam. a se îmbăta rău.

turtésc v. tr. (d. turtă). Lățesc pin apesare: mĭ-aĭ turtit fesu (V. fes). Fig. Iron. Prefac în turtă pin bătaĭe: fugĭ de aicĭ, că te turtesc! Zdrobesc pin știință, pin glorie: acest poetastru a fost turtit de un poet. Îmbăt răŭ: vinu cel vechĭ îl turtise.

!cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit

turti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, 3 sg. turtește, imperf. 1 turteam; conj. prez. 1 sg. să turtesc, 3 să turtească

cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit; pl. cai-turtiți, art. caii-turtiți

turti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, imperf. 3 sg. turtea; conj. prez. 3 să turtească

cal-turtit s. m.

turti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtesc, imperf. 3 sg. turtea; conj. prez. 3 sg. și pl. turtească

TURTIT adj. 1. v. strivit. 2. teșit, (reg.) târșit. (Nas ~.) 3. lătăreț, plat, (reg.) lătăuș. (Obiect de formă ~.)

TURTIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

turtit adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

TURTIT adj. 1. stîlcit, strivit, zdrobit, (pop.) stropșit, zobit. (O cutie de conserve ~.) 2. teșit, (reg.) tîrșit. (Nas ~.) 3. lătăreț, plat, (reg.) lătăuș. (Obiect de formă ~.)

CAL-TURTIT s. v. libelulă.

TURTI vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.

TURTI vb. 1. v. strivi. 2. v. teși.

cal-turtit s. v. LIBELULĂ.

TURTI vb. 1. a stîlci, a strivi, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a teși, (reg.) a tîrși. (A ~ un obiect.)

turti vb. v. AMEȚI. BLEGI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. MOLEȘI. MUIA. TURMENTA.

a-i turti (cuiva) fesul expr. a face (pe cineva) să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie.

turti, turtesc v. r. 1. a-și pierde forțele / energia 2. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta