17 definiții pentru muia


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIÁ, moi, vb. I. (În concurență cu înmuia) 1. Tranz. A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. ♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281. ♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118. ♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Tranz. A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52. ◊ Refl. Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70. ◊ Expr. (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva. 3. Refl. (Despre vreme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29. ♦ Tranz. (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o vreme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pas. STĂNOIU, C. I. 57. 4. Refl. (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) gura v. gură. ◊ (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126. 5. Refl. (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C. I. 68. ♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. V. III 49. 6. Tranz. (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.

muià v. 1. a face moale: a muia plumbul prin foc; 2. fam. a bate: a muia spinarea cuiva; 3. a băga în apă sau în alt lichid: a muia pâinea în unt; 4. începe să spele: muia cămășile; 5. a pierde din tărie, a se potoli: furtuna s’a mai muiat; 6. fig. a mai lăsa din pretențiuni: se muiase de tot. [Lat. *MOLLIARE, din MOLLIS, moale].

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar.Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd

muiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 sg. și pl. moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; ger. muínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUIÁ vb. 1. v. înmuia. 2. (pop.) a întinge. (~ pâinea în sos.) 3. v. terciui. 4. v. moleși. 5. v. blegi. 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

MUIÁ vb. v. atenua, calma, ceda, descrește, diminua, domoli, îndupleca, lăsa, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

MUIA vb. 1. a înmuia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) 2. (pop.) a întinge. (~ pîinea în sos.) 3. a se fleșcăi, a se terciui, (pop.) a se cofleși, a se coleși. (Fructele s-au ~.) 4. a (se) moleși, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (S-a ~ de tot din cauza căldurii.) 5. a se blegi, a se moleși, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

muia vb. v. ATENUA. CALMA. CEDA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. ÎNDUPLECA. LĂSA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

A (se) muia ≠ a (se) întări


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

muiá (mói, muiát), vb.1. A umezi, a îmbăia, a se uda. – 2. A se face mai moale. – 3. A (se) înduioșa, a (se) emoționa. – 4. A slăbi, a ceda. – 5. (Despre fructe) A se sparge, a se crăpa; a se face zob, a mărunți. – 6. A pune rufele în apă înainte de spălat. – 7. A fi plin, încărcat de. – Var. înmuia. Mr. mul’at, mol’u, megl. anmol. Lat. mǒlliāre (Pușcariu 1105; Candrea-Dens., 1146; REW 5646), cf. prov. molhar, fr. mouiller, cat. mollar, sp. mojar; cf. moale.Der. amoi, s. n. (Banat, muiat, înmuiere).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a muia oasele cuiva expr. a bate rău de tot pe cineva.

Intrare: muia
verb (VT108)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muia
  • muiere
  • muiat
  • muiatu‑
  • muind
  • muindu‑
singular plural
  • moaie
  • muiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • moi
(să)
  • moi
  • muiam
  • muiai
  • muiasem
a II-a (tu)
  • moi
(să)
  • moi
  • muiai
  • muiași
  • muiaseși
a III-a (el, ea)
  • moaie
(să)
  • moaie
  • muia
  • muie
  • muiase
plural I (noi)
  • muiem
(să)
  • muiem
  • muiam
  • muiarăm
  • muiaserăm
  • muiasem
a II-a (voi)
  • muiați
(să)
  • muiați
  • muiați
  • muiarăți
  • muiaserăți
  • muiaseți
a III-a (ei, ele)
  • moaie
(să)
  • moaie
  • muiau
  • muia
  • muiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)