2 intrări
29 de definiții
din care- explicative (18)
- morfologice (7)
- relaționale (3)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
triumf sn [At: ȘINCAI, HR. I, 2/23 / P: tri-u~ / V: (înv) -iomf / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: lat triumphus, fr triomphe] 1 (În Roma antică) Onoare maximă acordată de către senat unui conducător militar victorios, constând în intrarea fastuoasă a acestuia în Roma, pe un car tras de patru cai albi, urmat de armata învingătoare, de captivi și de prăzile făcute. 2 (Înv; îlav) În (sau cu) ~ Însoțit de manifestări entuziaste. 3 (Îe) A duce (sau a purta) pe cineva în ~ A ridica pe cineva pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 4 Victorie de mare prestigiu în război Si: biruință. 5 (Fig) Succes moral Si: reușită. 6 (Fig) Motiv de glorie Si: fală.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (În vechea Romă) Celebrarea victoriei, prin ceremonia intrării solemne în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatorii, ofițerii principali din armată și prizonierii făcuți în război. Consulii și generalii romani, încărcați de trofee și osteniți de victorii, se retrăgeau la coarnele plugului. Acolo, bătrîni și dezamăgiți, în pacea rustică, găseau consolarea... pentru zădărnicia tuturor triumfurilor. C. PETRESCU, R. DR. 39. ◊ Arc de triumf v. arc. Car de triumf v. car. ◊ Loc. adv. În triumf = însoțit de manifestații entuziaste, cu alai, cu pompă. ◊ Expr. A duce (sau a purta) pe cineva în triumf = a ridica pe cineva în sus (purtîndu-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu, solemn sau vesel. Cînd ieșii afară, unii mă sărutară, alții mă purtară în triumf. BOLINTINEANU, O. 410. 2. Victorie, biruință. Cu cît lupta se va da mai organizat, cu atît triumful va fi mai sigur. SAHIA, N. 40. ♦ Fig. Succes moral, reușită, izbîndă. Lupta împotriva concepțiilor idealiste, pentru triumful materialismului, este lupta pentru progresul științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 55. Omenirea merge într-un progres continuu... fiecare pas al vieții omenești... este un triumf al binelui asupra răului. BĂLCESCU, O. II 10. – Pl. și: (învechit) triumfe (NEGRUZZI, S. I 43).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRIUMF s.n. 1. Celebrare a victoriei în vechea Romă, constînd din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. Victorie, biruință; (fig.) succes moral, reușită, izbîndă. [Pron. tri-umf. / < lat. triumphus, cf. fr. triomphe].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRIUMF s. n. 1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. victorie, biruință (în război). 3. (fig.) succes moral, reușită, izbândă. (< lat. triumphare, fr. triumphe)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
TRIUMF ~uri n. 1) (în Roma antică) Onoare acordată unui conducător de oști care a repurtat o victorie strălucită. ◊ Car de ~ car împodobit în care era purtat biruitorul; car triumfal. 2) Victorie strălucită. 3) fig. Succes decisiv; reușită mare. 4) Sentiment de mare satisfacție generat de o mare reușită. [Sil. tri-umf] /<lat. triumphus, fr. triomphe
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
triumf n. 1. onoare dată la Romani generalilor victorioși și care consta în a le face o intrare pompoasă și solemnă la Roma (v. arc): a duce în triumf, a purta pe brațe spre a-i face onoare; 2. victorie mare, izbândă strălucită: triumfurile lui Alexandru cel Mare; 3. succes splendid: pledoaria sa fu un triumf; 4. fig. efect mare obținut (vorbind de lucruri): triumful carității.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
triomf sn vz triumf
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
triumfa vi [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / P: tri-u~ / Pzi: ~umf (înv) ~fez / E: lat triumphare, fr triompher] 1A repurta o victorie strălucită în luptă Si: a birui. 2 (Fig) A ieși victorios într-o anumită împrejurare Si: a reuși. 3 (Fig) A se impune. 4 A jubila în urma unei victorii, a unui succes Si: a se bucura, se mândri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruință. Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reuși, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. 3. A se mîndri, a se făli (de pe urma unei victorii); a jubila.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRIUMFA vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mîndri cu o izbîndă, a jubila. [Pron. tri-um-, p. i. triumf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRIUMFA vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A TRIUMFA triumf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A încerca o mare satisfacție în urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra în drepturi; a fi recunoscut. Adevărul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
triumfà v. 1. a obține onorurile triumfului; 2. fig. a învinge în răsboiu; 3. a izbândi: a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
1) *triúnf n., pl. urĭ (lat. triumphus, d. vgr. thriambos; it. trionfo, sp. triunfo). Intrare pompoasă și solemnă acordată a unuĭ general roman învingător: a obține triunfu. Mare victorie: triunfurile luĭ Alexandru cel Mare. Mare succes moral: triunfu virtuțiĭ asupra vițiuluĭ. În triunf, trĭunfînd, triunfal: a duce pe cineva în triunf. – Fals triumf.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) triúnf, și -éz, a -á v. intr. (lat. triumphare). Intru în triunf: Traĭan a triunfat la Roma. Înving cu mare glorie: Cezar a triunfat asupra Galilor. Fig. Înving moralmente: a triunfa asupra dușmanilor tăĭ. Mă bucur de nenorocirea adversaruluĭ: a triunfa de nenorocirea dușmanuluĭ. – Fals triumf.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
triumf s. n., pl. triumfuri (desp. tri-um-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
triumf s. n., pl. triumfuri (tri-um-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
triumf s. n., pl. triumfuri (sil. tri-um-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
triumf, -furi.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
triumfa (a ~) (desp. tri-um-) vb., ind. prez. 1 sg. triumf, 3 triumfă; conj. prez. 1 sg. să triumf, 3 să triumfe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
triumfa (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triumfă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de nsho_ci
- acțiuni
triumfa vb. (sil. tri-um-), ind. prez. 1 sg. triumf, 3 sg. și pl. triumfă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
Triumf ≠ înfrângere
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
triumf (-furi), s. f. – Victorie în război, succes moral, fală. Lat. triumphus (sec. XIX). – Der. triumfa, vb., din lat. triumphare; triumfal, adj., după fr. triomphal, lat. triumphalis; triumfător, adj. (care triumfă); tromf, s. n. (triumf, în anumite jocuri de cărți), înv., din mag. tromf < germ. Trumpf (Scriban).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
- silabație: tri-um-fa
verb (V1) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V201) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
triumf, triumfurisubstantiv neutru
- 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Consulii și generalii romani, încărcați de trofee și osteniți de victorii, se retrăgeau la coarnele plugului. Acolo, bătrîni și dezamăgiți, în pacea rustică, găseau consolarea... pentru zădărnicia tuturor triumfurilor. C. PETRESCU, R. DR. 39. DLRLC
- În triumf = însoțit de manifestații entuziaste, cu alai, cu pompă. DLRLC
- A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. DEX '09 DLRLC
- Cînd ieșii afară, unii mă sărutară, alții mă purtară în triumf. BOLINTINEANU, O. 410. DLRLC
-
-
- 2. Victorie, biruință de mare prestigiu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: biruință victorie antonime: înfrângere
- Cu cît lupta se va da mai organizat, cu atît triumful va fi mai sigur. SAHIA, N. 40. DLRLC
-
- Lupta împotriva concepțiilor idealiste, pentru triumful materialismului, este lupta pentru progresul științei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 55. DLRLC
- Omenirea merge într-un progres continuu... fiecare pas al vieții omenești... este un triumf al binelui asupra răului. BĂLCESCU, O. II 10. DLRLC
-
-
- comentariu Plural și: triumfe. DLRLC
etimologie:
- triumphus DEX '09 DEX '98 DN
- triomphe DEX '09 DEX '98 DN
triumfa, triumfverb
- 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: birui
- Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. DLRLC
- O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. BĂLCESCU, O. I 326. DLRLC
-
-
- Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. DLRLC
- Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. DLRLC
- E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. DLRLC
-
etimologie:
- triumphare DEX '09 DEX '98 DN
- triompher DEX '09 DEX '98 DN