TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruință. Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reuși, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. 3. A se mîndri, a se făli (de pe urma unei victorii); a jubila.