TRIUMF s.n. 1. Celebrare a victoriei în vechea Romă, constînd din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. Victorie, biruință; (fig.) succes moral, reușită, izbîndă. [Pron. tri-umf. / < lat. triumphus, cf. fr. triomphe].