12 definiții pentru triumfa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-.Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.

TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-.Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.

triumfa vi [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / P: tri-u~ / Pzi: ~umf (înv) ~fez / E: lat triumphare, fr triompher] 1A repurta o victorie strălucită în luptă Si: a birui. 2 (Fig) A ieși victorios într-o anumită împrejurare Si: a reuși. 3 (Fig) A se impune. 4 A jubila în urma unei victorii, a unui succes Si: a se bucura, se mândri.

TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruință. Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reuși, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. 3. A se mîndri, a se făli (de pe urma unei victorii); a jubila.

TRIUMFÁ vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mândri cu o izbândă, a jubila. [Pron. tri-um-, p. i. triúmf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].

TRIUMFÁ vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)

A TRIUMFÁ triúmf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A încerca o mare satisfacție în urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra în drepturi; a fi recunoscut. Adevărul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher

triumfà v. 1. a obține onorurile triumfului; 2. fig. a învinge în răsboiu; 3. a izbândi: a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.

2) triúnf, și -éz, a v. intr. (lat. triumphare). Intru în triunf: Traĭan a triunfat la Roma. Înving cu mare glorie: Cezar a triunfat asupra Galilor. Fig. Înving moralmente: a triunfa asupra dușmanilor tăĭ. Mă bucur de nenorocirea adversaruluĭ: a triunfa de nenorocirea dușmanuluĭ. – Fals triumf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă

triumfá vb. (sil. tri-um-), ind. prez. 1 sg. triúmf, 3 sg. și pl. triúmfă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRIUMFÁ vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)

TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)

Intrare: triumfa
  • silabație: tri-um-
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • triumfa
  • triumfare
  • triumfat
  • triumfatu‑
  • triumfând
  • triumfându‑
singular plural
  • triumfă
  • triumfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • triumf
(să)
  • triumf
  • triumfam
  • triumfai
  • triumfasem
a II-a (tu)
  • triumfi
(să)
  • triumfi
  • triumfai
  • triumfași
  • triumfaseși
a III-a (el, ea)
  • triumfă
(să)
  • triumfe
  • triumfa
  • triumfă
  • triumfase
plural I (noi)
  • triumfăm
(să)
  • triumfăm
  • triumfam
  • triumfarăm
  • triumfaserăm
  • triumfasem
a II-a (voi)
  • triumfați
(să)
  • triumfați
  • triumfați
  • triumfarăți
  • triumfaserăți
  • triumfaseți
a III-a (ei, ele)
  • triumfă
(să)
  • triumfe
  • triumfau
  • triumfa
  • triumfaseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • triumfa
  • triumfare
  • triumfat
  • triumfatu‑
  • triumfând
  • triumfându‑
singular plural
  • triumfea
  • triumfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • triumfez
(să)
  • triumfez
  • triumfam
  • triumfai
  • triumfasem
a II-a (tu)
  • triumfezi
(să)
  • triumfezi
  • triumfai
  • triumfași
  • triumfaseși
a III-a (el, ea)
  • triumfea
(să)
  • triumfeze
  • triumfa
  • triumfă
  • triumfase
plural I (noi)
  • triumfăm
(să)
  • triumfăm
  • triumfam
  • triumfarăm
  • triumfaserăm
  • triumfasem
a II-a (voi)
  • triumfați
(să)
  • triumfați
  • triumfați
  • triumfarăți
  • triumfaserăți
  • triumfaseți
a III-a (ei, ele)
  • triumfea
(să)
  • triumfeze
  • triumfau
  • triumfa
  • triumfaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)