SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

sever², ~ă [At: HELIADE, D. J. 23/23 / A și: sever / Pl: ~i, ~e / E: fr sévère, lat severus] 1 a (D. oameni) Care respectă și ține să se respecte cu cea mai mare rigoare un anumit lucru (considerat obligatoriu sau recomandabil). 2 a (D. oameni) Care nu admite abatere de la norme, reguli etc. stabilite. 3 a (D. oameni) Care este înclinat spre a pedepsi sau a blama orice abatere a cuiva Si: aspru, (rar) strașnic (6). 4 av Cu severitate. 5 a (D. aspectul, expresia, manifestările etc. oamenilor) Care caracterizează, exprimă, trădează pe omul sever² (1) Si: aspru. 6 a (Pex) Care arată o anumită gravitate, solemnitate, sobrietate etc. Si: (rar) strașnic (8). 7 a Care este sau trebuie să fie respectat, aplicat etc. cu cea mai mare rigoare Si: aspru, riguros¹, strașnic (9), strict, strâns², (îvr) scuturat². 8 a (D. manifestări, activități etc. ale oamenilor) Care este făcut cu rigoare, cu strictețe. 9 a (D. manifestări, activități etc. ale oamenilor) Care are conținut aspru sau riguros, strict Si: temeinic. 10 a (Rar) Care este primejdios, periculos sau grav. 11 a (Spt; îs) Scor ~ Scor în care diferența dintre punctele marcate și cele primite este foarte mare. 12 a (D. conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcții etc. sau, pex, d. elementele lor componente) Care se caracterizează prin absența ornamentelor, prin simplitate, sobrietate etc. 13 a (D. limba, stilul unor opere literare) Care se caracterizează prin sobrietate, simplitate (extremă).

sever¹ sns [At: PSALT. HUR. 92^v/10 / V: seav~ / E: slv сѣвєръ] (Înv) 1 Nord. 2 Vânt care bate dinspre nord, nedefinit mai îndeaproape.

SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care judecă și pedepsește fără indulgență, care cere îndeplinirea cu strictețe a obligațiilor; exigent, pretențios, riguros, strașnic. Eram... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. Din prag simțeai că intri în locuința unui om sever. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. ◊ (Adverbial) Șeful (sever): Ce poftești d-ta? SEBASTIAN, T. 189. Miron Iuga o ascultă puțin cu ochii mari și pe urmă o opri, sever. REBREANU, R. I 254. ♦ Care exprimă severitate, lipsit de blîndețe, grav; p. ext. solemn. Chelnerul aștepta înclinat de mijloc, cu fața rasă, neclintită și severă. C. PETRESCU, Î. I 5. 2. (Despre noțiuni abstracte) Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu recunoaște circumstanțe atenuante; aspru, rigid. A stat închis doi ani la o mănăstire, Plumbuita, în condiții extrem de severe și de mizerie. SADOVEANU, E. 49. Ordine superioare, severe ca toate ordinele superioare, impuneau măsuri extreme. BRĂESCU, V. A. 95. 3. Sobru, auster. Arhitectură severă.

SEVER, -Ă adj. 1. Aspru, lipsit de blîndețe; grav. ♦ Pretențios; strașnic, riguros. 2. Rigid, aspru, serios. 3. Lipsit de ornamente inutile; sobru; auster. [< fr. sévère, it. severo, lat. severus].

SEVER, -Ă adj. 1. aspru, lipsit de blîndețe; grav. ◊ exigent, pretențios; strașnic, riguros. 2. rigid, serios, solemn. 3. lipsit de ornamente inutile; sobru; auster. (< fr. sévère, lat. severus)

SEVER ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; exigent; aspru; dur. 2) și adverbial (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescripții, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care conține strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectură ~ă. /<fr. sévère, lat. severus

Sever m. V. Septimiu și Alexandru.

sever a. 1. strașnic, care cere o extremă regularitate, puțin dispus la indulgență: legislator sever, lege severă; 2. fără ornamente: arhitectură severă; 3. fig. care denotă rigoarea: o privire severă. ║ n. ceeace este sever.

séver n., pl. e (vsl. sĭeverŭ). L. V. Nord. Vînt de nord.

*sevér, -ă adj. (lat. severus. V. perseverez). Aspru, riguros, fără indulgentă: judecător, examin sever. Care exprimă severitate: privire severă. Aspru, auster, serios: moravuri severe. Fără multe ornamente: arhitectură severă. Adv. În mod sever.

seaver s vz sever¹

șever sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: rs шевер, eg shaver] (Teh) Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită la șeveruire.

ȘEVER s.n. (Tehn.) Unealtă așchietoare pentru supernetezirea roților dințate. [< engl. shaver].

ȘEVER s. n. unealtă așchietoare de oțel folosită pentru șeveruire, pentru supernetezirea roților dințate. (< rus. șever, engl. shaver)

ȘEVER ~e n. Unealtă în formă de disc, confecționată din oțel și folosită pentru netezirea dinților la roțile dințate. /<rus. șever, engl. shaver

Alexandru (Sever) m. împărat roman, just și virtuos, fu ucis de soldați din cauza severității sale (235).

Septimiu-Sever m. împărat roman, părintele lui Caracalla, bătu pe Parți, coprinse Babilonul, Seleucia, etc. (193-200).

+sever² adv. (și: bolnavi ~) corectat(ă)

sever¹ adj. m., pl. severi; f. severă, pl. severe

sever adj. m., pl. severi; f. severă, pl. severe

sever adj. m., pl. severi; f. sg. severă, pl. severe

sever

șever s. n., pl. șevere

șever s. n., pl. șevere

șever s. n., pl. șevere

SEVER adj. 1. v. exigent. 2. v. aspru. 3. v. riguros. 4. v. auster. 5. auster, grav, sobru, (rar) aspru. (O frumusețe ~; linii ~ ale feței.)

SEVER s. v. miazănoapte, nord.

SEVER adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

sever s. v. MIAZĂNOAPTE. NORD.

sever adj. v. GRAV. GREU. MALIGN. PERICULOS. PRIMEJDIOS. SERIOS.

SEVER adj. 1. exigent, pretențios, riguros, (rar) pretensiv. (Un profesor ~.) 2. aspru, drastic,. (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 3. aspru, riguros, strașnic, strict, (rar) strîns. (O ~ disciplină; un regim alimentar ~.) 4. aspru, auster, sobru, spartan. (Duce o viață ~.) 5. auster, grav, sobru, (rar) aspru. (O frumusețe ~; linii ~.)

Sever ≠ blând, indulgent

sever s.n. sg. (înv.) 1. nord, septentrion. 2. nume de vânt care bate dinspre nord.

SEVER și SEVERIN lat. Severus și Severinus < adj. severus. Sinaxarul ortodox conține trei nume Sever, doi Severin și trei Severian; aceste nume explică satisfăcător pe cele de mai jos, folosite în trecut și chiar astăzi, pentru locuri și persoane, spre a nu mai recurge la alte etimologii; în calendarul catolic este și Severinus din Noric, după care un rege ungur a botezat castrul Severin, construit la 1230-33. Greșita etim. lui D. Dan, după tribul slav Severi, și a lui Drăganu din sl. severŭ „vînt nordic” (Drăg p. 261 – 264). Forma calendaristică explică suficient toponimele iugoslave, ungurești și romînești; I. SEVER, 1. -a f. mold., sec. XV (Ștef). 2. Săveri, 1674 (Răc 24). 3. Actuale: Sever, -a, -ia (Paș). 4. + -an: Severani (16 A IV 250) sau Severeni s. (Ștef). II. SEVERIN, frecv. începînd din sec XVI. 1. – mar. (M mar); – mold. (Sd V 221); – cu soră-sa Dronța (16 A IV 196); – munt. (16 B II 304 și VI 26; 17 B II 69 și III 491; Puc; etc.); – Ivan (Sd XVI 217); – ard., 1726 (Paș, Ard); -olt., 1636 (Sd VII 5); Severin sat morlac (Mori 14) și -u fost s. lîngă T-viște (17 B III 112). 2. Seaverin clucer, 1719, mold. (Sd VII 339). 3 + -ca: Severinca f. sec. XVII (Tut 90). III. SEVERIAN. 1. Sevirian (Syn). 2. Severian diacon (Băl I); Severiian (17 A V 303); mon. (17 A III 187); pren. act. (Paș).

AXENTE SEVER, Ioan (1821-1906, n. Frîna, azi com. Axente Sever, jud. Sibiu), om politic român. Prof. la Blaj și București, participant la revoluția de la 1848-1849 din Țara Românească și din Transilvania, prefect în oastea lui Avram Iancu. Unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor transilvăneni.

SEPTIMIU SEVER (Lucius Septimius Severus), împărat roman (193-211), întemeietorul dinastiei Severilor. Proclamat împărat de legiunile din Iliria; în timpul războiului civil, i-a învins pe ceilalți pretendenți la tron (Didius Iulianus, Pescenius Niger și Clodius Albinus). În urma războiului împotriva parților (197-202) a creat prov. Mesopotamia. Sprijinit de jurisconsulții Papinian și Ulpian, a realizat o serie de reforme care au întărit autoritatea imperială.

SEVERI, dinastie de împărați romani (193-235), întemeiată de Septimiu Sever.

Severin (Sever) Nume vechi la români, Severín și fem. Severína reproduc lat. Severinus, la origine un derivat cu sufixul -inus de la cognomenul Severus, cunoscut mai ales datorită Severilor – dinastie de împărați romani, întemeiată de Septimiu Sever. Semnificația cognomenului este aceeași cu a adj. severus, de la care s-a format, reprezentat la noi de neologismul sever. Severus, Severinus și Severianus (derivat tot de la Severus) pătrund în onomasticonul creștin și se răspîndesc în Europa prin cultul unor numeroși martiri și sfinți celebrați de biserică (mai interesant este un sfînt Severinus mort în anul 482, care a propovăduit credința creștină în fosta provincie romană Noricum – între Dunăre și Alpii Retici și Dolomitici – și este considerat patron al Austriei și Bavariei). Prezența acestor nume in onomastica noastră veche trebuie explicată diferențiat, în funcție de regiunile unde apar și chiar de purtători; dacă în Transilvania, Banat și, într-o anumită vreme, în unele părți ale Moldovei numele pot fi o urmare a influenței latino-catolice (deci vin din apus), în celelalte regiuni filiera este cea obișnuită, greco-slavă. Dintre cele trei nume calendaristice amintite Sever, Severin și Severian, doar al doilea s-a bucurat la noi de mai multă popularitate; atestat de la începutul sec. 16, acesta se menține și astăzi în uz ca prenume, alături de fem. Severina. • Fr. Sévère, Séverin, germ. Severin, it. Severo, Severino, Severiano, magh. Szever, Szeverin, bg., rus. Sever, Severin, Severina etc. ☐ Toponimul Severin (municipiul Drobeta Turnu-Severin, Banatul de Severin, comitatul Severin) pare să aibă la bază numele personal în discuție, dat inițial castrului construit în sec. 12.