PARAI, s. m. pl. (Arg.) Dolari. – De la para².

PÂRÂI, pers. 3 pârăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure etc.) A produce un zgomot surd, ușor prelungit, prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemănător cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc.,p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apăsare, prin lovire sau prin frecare; a scârțâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet ușor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte și repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declanșări succesive ori simultane; a bubui, a păcăni, a răpăi, a șuiera. [Var.: (reg.) pârăi vb. IV] – Pâr¹ + suf.-âi.

para⁴ vt [At: BARCIANU / V: păra / Pzi: ~rez / E: fr parer] 1-2 (La scrimă; c. i. o lovitură a adversarului) A evita, răspunzând cu o contralovitură. 3 (Pgn) A face față.

parau sn vz pârâu

parău sn vz pârâu

păra³ v vz para¹

părăi v vz pârâi

părău sn vz pârâu

părâu^[1] sm vz pârâu

părî v vz pârî

pârai^[1] sn vz pârâu

pârăi v vz pârâi

pârău sn vz pârâu

pârâi vi [At: DRĂGHICI, R. 10/7 / V: (înv) părăi, (reg) ~răi / Pzi: 3 pârâie / E: pâr¹ + -îi] 1 (Fam; d. corpuri dure) A produce un zgomot surd, ușor prelungit prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc. Si: a pârpăi (1), a pocni, a trosni. 2 (D. corpuri dure) A se rupe, a se frânge brusc, producând un zgomot surd Si: a pârpăi (2), a pocni, a trosni. 3 (Rar; d. metale topite) A sfârâi în contact cu apa rece. 4 (D. obiecte de îmbrăcăminte prea strâmte) A plesni ușor, de obicei, la cusături prin întindere exagerată Si: a pocni. 5 (D. încheieturi; pex; d. oase, după verbe ca „a se întinde”, „a strânge”, indică intensificarea maximă a acțiunii) A produce, prin întindere sau la strângeri puternice, un sunet caracteristic Si: a pocni, a trosni. 6 (Îe) Îi ~ie fălcile Se spune despre cineva care cască cu zgomot, deschizând la maximum gura. 7 (D. pepenele verde foarte copt) A produce un trosnet ușor la strângerea în mâini Si: (rar) a pocni, a trosni. 8 (D. scânduri uscate, podele vechi etc.) A produce un zgomot prelung prin apăsare Si: a scârțâi. 9 (D. corpuri metalice sau d. obiecte prevăzute cu inele, arcuri, balamale neunse cu ulei) A produce un zgomot prelung, ascuțit și strident prin frecare Si: a scârțâi. 10 (D. obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu zgomote caracteristice, sub acțiunea forței exercitate de un corp care apasă cu putere, se trântește sau cade brusc Si: a pocni, a trosni. 11 (Pan; d. zăpada înghețată) A produce zgomote specifice, surde, prin presare. 12 (Ban; d. alimente) A scârțâi în dinți din cauza unor impurități. 13 (Mol; Trs; d. crengi, desișuri) A foșni. 14 (Mol; d. foc și d. corpuri inflamabile) A arde repede cu pâlpâiri sau scăpărări dese și cu pocnete scurte, repetate Si: a pâcâi, a pâlpâi, a sfârâi, a țiui. 15 (Trs; Mol; d. obiecte în mișcare) A produce un zgomot caracteristic provovat de viteza mișcării sau a rostogolirii Si: a durăi, a sfârâi. 16 (Îe) Merge (sau fuge) de-i ~ie călcâiele Se spune despre cineva care merge sau fuge foarte repede. 17 (Rar; d. păsări; îf pârăi) A-și lua zborul pe neașteptate. 18 (D. ploaie, grindină) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice Si: a răpăi, a ropoti. 19 (D. ciocane) A produce zgomote ritmice, prin lovirea într-un obiect dur Si: a bocăni. 20 (D. motoare, motociclete) A produce zgomote sacadate și intense în timpul funcționării. 21 (D. arme de foc) A produce zgomote ritmice, repetate, prin declanșări succesive Si: a răpăi, a șuiera, a țăcăni. 22 (Pop; d. proiectile) A pocni repetat la atingerea țintei. 23 (D. pământ, construcții) A bubui din cauza unor lovituri, fenomene naturale, cutremure, tunete etc.

pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău^[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, având, în general, sub 50 km lungime Si: râuleț. 2 sn (Pex) Râu. 3 sn (Reg) Albie a unei ape curgătoare. 4 sn Șiroi de apă provenind din ploi sau din topirea zăpezilor. 5 sn (Pex) Șanț săpat de ape pe pantele de scurgere. 6 sn (Pex) Urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva Si: dâră. 7 sn (Fig; mpl; udp „de”) Cantitate mare. 8 sn (Fig; mpl) Șuvoi. 9 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 10 sn (Pan; reg) Jgheab la teascul de stors struguri. 11 sn (Pan; pop) Canal prin care se scurge murdăria de la grajd. 12 sn (Pan; Trs) Șanț săpat în piatră. 13 sn (Pan; reg) Gardină la fundul unui butoi. 14 sn (Pan; Trs; Buc; îf parău, părău) Vâlcea. 15 sn (Pan; Trs; Buc; îs) Parăul cel strâmt Strâmtoare între doi munți sau între două dealuri. 16 sn (Pan; reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți. corectat(ă)

pâreu sn vz pârâu

pâri v vz pârî

pârî [At: COD. VOR. 2/25 / V: (înv) părî, ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv пьрѣти] 1 vrr (Înv) A avea o dispută cu cineva pentru ceva. 2 vrr (Înv) A se certa învinuindu-se reciproc. 3 vrr (Îrg) A fi în proces cu cineva. 4 vt(a) (Înv) A nu recunoaște fapta incriminată. 5 vt(a) (Înv) A contesta adevărul acuzației. 6 vt (Îrg; cu determinările „la județ”, „la judecător”) A chema în judecată, a reclama în fața justiției. 7 vi (Îvr) A revendica în baza unui drept. 8 vt(a) A se plânge de faptele cuiva Si: a acuza, a învinui. 9 vt A arăta în mod răutăcios și tendențios faptele cuiva, exagerând sau mințind. 10 vt A vorbi pe cineva de rău. 11 vt A trăda pe cineva. 12 vt A denunța.

perâu sn vz pârâu

PÂRÂI, pers. 3 pârâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, ușor prelungit, prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemănător cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc., p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apăsare, prin lovire sau prin frecare; a scârțâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet ușor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte și repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declanșări succesive ori simultane; a bubui, a păcăni, a răpăi, a șuiera. [Var.: (reg.) pârăi vb. IV] – Pâr¹ + suf. -âi.

PARA³, parez, vb. I. Tranz. (La scrimă și la duel, p. ext. la alte sporturi) A evita o lovitură a adversarului printr-o contralovitură. (Fig.) Să ne gîndim din vreme la armele adversarilor noștri. Să parăm loviturile lor. C. PETRESCU, O. P. I 253.

PĂRĂU s. n.^[1] v. pîrău. modificată

PÎRĂI vb. IV v. pîrîi.

PÎRĂU, pîraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, rîu mic care, de obicei, se varsă într-un rîu mai mare. Pe ici, pe colo, pîraie lucii curgeau pe sub sălcii tăcute, încremenite în mîhnirea singurătăților. SADOVEANU, O. I 12. În vale văd căscioara cu streașină de brad; Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. COȘBUC, P. I 258. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. Pînă nu ajungi la pîrău, să nu ridici poalele ( = nu te pripi). 2. Fig. Cantitate mare; șiroi. Un pîrău de sînge țîșni. SADOVEANU, O. I 304. De lacrimi pîraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz. MACEDONSKI, O. I 15. Și vărsînd pîrău de lacrămi din ochi, au mulțămit cu înduioșare. DRĂGHICI, R. 35. – Pl. și: (regional) pîrăie (CREANGĂ, A. 125). – Variante: pîrîu, pîrîuri (ALECSANDRI, P. P. 156), părău (EMINESCU, N. 7) s. n.

PÎRÎ, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți.

PÎRÎI, pers. 3 pîrîie, vb. IV. lntranz. A produce sunetul caracteristic ruperii unui material tare; a scoate un zgomot surd prin lovire, ardere, sfîrtecare etc. Gheața pîrîia ca o uriașă clădire ce stă să se surpe. SANDU-ALDEA, U. P. 119. Brazii pîrîiau în codri, dărîmați ca subt lovituri de secure. RUSSO, O. 114. ◊ Expr. Fuge de-i pîrîie călcîiele v. călcîi. – Prez. ind. pers. 3 și: pîriiește. – Variantă: (Transilv.) pîrăi (REBREANU, R. I 256, RETEGANUL, P. IV 13) vb. IV.

PÎRÎU s. n. v. pîrău.

PARA vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].

PARA² vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)

A PARA ~ez tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

A PÂRÂI pers. 3 pârâie intranz. 1) (despre corpuri tari) A produce un zgomot caracteristic la rupere, frângere, apăsare sau ardere. Crengile pârâie. 2) (despre arme de foc) A produce pocnituri scurte și repetate. /pâr + suf. ~âi

PÂRÂU ~aie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitații atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mișcă într-o direcție. /cf. alb. përrua

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).

pârăì v. a face un zgomot surd și des, vorbind de foc, zăpadă, lucruri tari: îi pârăie oasele ISP. [Onomatopee din prrr! care imită acest sgomot].

pârâu n. 1. râu mic; 2. gârliciul teascului de vie. [Albanez PĂRRUA]. ║ adv. ca un torent: lacrimile îi curgeau pârâu.

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură.

părăŭ, V. pîrăŭ.

pîrăsc, a -î v. tr. (din vechîu pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

pîrăŭ și (nord) părăŭ n., pl. ăĭe (alb. párrua, art. părroi, albie de rîŭ, de unde și bg. poróĭ, torent, din aceĭașĭ răd. cu Prut. Pascu, Arh. 1921, 433). Rîŭ foarte mic (așa cum începe la izvor). A curge pîrăŭ, a curge gîrlă, a curge mult (vorbind de lacrămĭ, sînge, vin, apă). – Greșit pîrîŭ (după rîŭ).

pîrésc, V. pîrăsc.

pîrîĭ, a -i v. intr. (d. pîr-pîr, huĭetu lucrurilor solide care se despică, se desfac orĭ se sparg. V. cîrîĭ). Crăp cu zgomot, mă desfac prin presiune, cum fac lemnele cînd le despicĭ saŭ le frîngĭ, gheața cînd se rupe, pepenele verde copt cînd îl strîngĭ între mînĭ, încheĭeturile oaselor cînd te miștĭ după o lungă ședere ș.a.

pîrîŭ, V. pîrău.

parai (arg.) s. m. pl., art. paraii

parai (arg.) s. m. pl., art. paraii

para¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 parează; conj. prez. 1 sg. să parez, 3 să pareze

!pârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 pârâie, imperf. 3 pl. pârâiau; conj. prez. 3 să pârâie

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, 3 sg. pârăște, imperf. 1 pâram; conj. prez. 1 sg. să pârăsc, 3 să pârască

para² (a ~) vb., ind. prez. 3 parează

pârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pârâi, 3 pârâie, imperf. 3 sg. pârâia; conj. prez. 3 să pârâie

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra, perf. s. 3 sg. pârî, 3 pl. pârâră, m.m.c.p. 1 sg. pârâsem, 2 sg. pârâseși; conj. prez. 3 să pârască; ger. pârând; part. pârât

para vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 sg. și pl. parează

pârâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. pârâie, imperf. 3 sg. pârâia

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra; conj. prez. 3 sg. și pl. pârască

părău (= pîrău) s. n. (pl. păraie)

pîrîu (= pîrău) s. n., pl. pîrîuri (pîraie)^[1]

pîrău, pl. pîraie

pîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pîrăsc, conj. pîrască)

pîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. pîrîie)

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

pârău, -aie.

pârâiu, -râe 3, -râiam 1 imp.

MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.

PARA vb. v. eschiva.

PÂRÂI vb. 1. v. scârțâi. 2. v. trosni. 3. a trosni, (înv.) a prâsni. (Focul ~.) 4. v. păcăni.

PÂRÂI vb. v. fâșâi, foșni, răpăi, ropoti, sfârâi, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti, șușui.

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleț, râușor, (reg.) râurel, râuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~l.) 3. v. șiroi.

PÂRÎ vb. v. denunța.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.

mierlă-de-pîrîu s. v. PESCAR. PESCĂREL. PESCĂRUȘ.

PARA vb. a eschiva, a (se) feri, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.)

pârâi vb. v. FÎȘÎI. FOȘNI. RĂPĂI. ROPOTI. SFÎRÎI. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI. ȘUȘUI.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎI vb. 1. a scîrțîi. (Dușumeaua ~.) 2. a pocni, a trosni. (Îi ~ încheieturile.) 3. a trosni, (înv.) a prîsni. (Focul ~.) 4. a păcăni, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)

PÎRÎU s. 1. (GEOGR.) rîuleț, rîușor, (reg.) rîurel, rîuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~.) 3. șiroi. șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...)

rîndunică-de-pîrîu s. v. LĂSTUN-DE-MAL.

pîrî (-răsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).

pîrîu (-îuri), s. n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde și pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme și lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea și Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiași familie cu roi, noroi, și identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alți cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni și numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenții de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „șuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, față de ponor „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

PĂRĂU, com. în jud. Brașov, situată în E depr. Făgăraș, pe stg. Oltului; 2.008 loc. (2000). Centru de cojocărie. Satul P. este atestat documentar în 1527. În satul Veneția de Jos, menționat documentar în 1235, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă sau Cetatea Breaza (sec. 14) și biserica Adormirea Maicii Domnului (1790-1818, cu picturi originare).

PÂRÂUL RECE, localitate componentă a orașului Predeal, jud. Brașov, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în Clăbucetele Predealului, la 960 m alt., la 34 km SV de Brașov. Climat de munte, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de surmenaj fizic și intelectual, de debilitate, a rahitismului și tulburărilor de creștere la copii.

parai s. m. pl. dolari.