HOTĂRÂRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî.

hotărâre sf [At: CANTEMIR, HR. 69 / Pl: ~ri / E: hotărî] 1 (Înv) Stabilire a hotarului sau graniței unei regiuni sau unei țări Si: hotărât¹ (1). 2 (Înv) Mărginire cu... Si: hotărât¹ (2). 3 (Înv) Învecinare a stăpânitorilor cu... Si: hotărât¹ (3). 4 Decizie între mai multe posibilități Si: hotărât¹ (4). 5 Luare a unei hotărâri Si: hotărât¹ (5). 6 Poruncă adresată cuiva Si: hotărât¹ (6). 7 Fixare a unei date, a unui termen Si: hotărât¹ (7). 8 Stabilire a unui plan de acțiune Si: hotărât¹ (8). 9 Stipulare a unor condiții într-un act Si: hotărât¹ (9). 10 Determinare a unor factori necunoscuți Si: hotărât¹ (10). 11 Definire. 12 (Grm) Detenuinare prin articole Si: hotărât¹ (12). 13 Menire a cuiva pentru ceva Si: hotărât¹ (13). 14 (Înv) Sfârșire într-un anumit fel Si: hotărât¹ (14). 15 (Îe) A lua o (înv a face, a pune, a încheia, a veni în) ~ A se hotărî (5). 16 (Îlav) Cu ~ (sau cu toată ~ea) În mod hotărât Si: neîndoios, sigur. 17 (Jur; șîs ~ judecătorească) Sentință judecătorească. 18 Fermitate în conduita, în atitudinea cuiva. 19 Dispoziție a unei autorități. 20 Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți.

HOTĂRÂRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. ◊ Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ♦ Sentință judecătorească. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî.

HOTĂRÂRE ~i f. 1) v. A HOTĂRÎ și A SE HOTĂRÎ. 2) Dispoziție a unui organ oficial; decizie. 3) Act în care este fixată o asemenea dispoziție. 4) Îndrăzneală în acțiuni; fermitate. [G.-D. hotărârii] /v. a hotărî

hotărî [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 220/10 / V: ~ri (Pzi: ~resc) / Pzi: ~răsc / E: hotar (cf mg határozni)] 1 vt (Înv) A stabili hotarul sau granița unei regiuni sau unei țări Si: a delimita, (înv) a hotărnici. 2 vr (Înv) A se mărgini cu ... 3 vr (D. stăpânitorii unor regiuni) A avea împărăția lângă a lui... 4-5 vtr A (se) decide (între mai multe posibilități). 6-7 vtr (A lua sau) a face să ia o hotărâre. 8 vt (Rar; cu complement în dativ) A porunci cuiva să facă ceva Si: a ordona. 9 vt A fixa o dată, un termen etc. 10 vt A stabili un plan de acțiune. 11 vt A stipula niște condiții într-un act. 12 vt A determina niște factori necunoscuți. 13 vt A defini. 14 vtr (Grm; înv) A (se) determina prin articole. 15 vt A meni pe cineva pentru ceva Si: a destina. 16 vr (Înv) A se sfârși într-un anumit fel.

otări^[1] v vz hotărî

HOTĂRÎ, hotărăsc, vb. IV. I. Tranz. 1. A lua o hotărîre; a decide. Am hotărît să lucrez mai cu spor, mai frumos. VINTILĂ, O. 34. A doua zi după această solemnitate, hotărîi să merg să vizitez mînăstirile Moldovei. BOLINTINEANU, O. 281. ◊ Refl. Deodată se hotărî, deschise ușa și intră. DUMITRIU, N. 17. S-a hotărît a se duce în toată lumea. CREANGĂ, P. 89. În fața unei asemenea stări de lucruri, comitetul Frăției s-a hotărît la o mișcare revoluționară. GHICA, S. A. 155. ◊ Refl. impers. În urma unui asemenea discurs s-a hotărît ca să se adune cu toții la subprefect. DELAVRANCEA, H. T. 215. ♦ A face pe cineva să ia o hotărîre; a determina; a convinge. Încurajarea și asigurarea lui Ion îl hotărăște să intre și el înăuntru. SP. POPESCU, M. G. 68. ♦ (Construit cu dativul) A lua o hotărîre cu privire la cineva, a porunci cuiva să facă ceva. O să mă duc la Ghiță, se supără Stoica Cerneț, și o să-i hotărăsc să nu se arate dușman satului, c-o să-i meargă rău. SADOVEANU, M. C. 192. Nu demult, o dat Pavăl pe-acasă și-o hotărît fetei așa. MIRONESCU, S. A. 95. Manda împotrivindu-se, tatăl său se aprinse de mînie și-i hotărî ca a doua zi să fie gata de a se cununa cu tînărul polon. NEGRUZZI, S. I 107. 2. A stabili, a fixa. Astfel vorbeau coloniștii cînd umblau cu sania spre Brăila în ziua de duminică pe care au fost hotărît-o. SADOVEANU, P. M. 180. Prin trecutele mele scrisori eu te-am rugat ca să-mi hotărăști o sumă de bani pe fieștecare lună. KOGĂLNICEANU, S. 134. ♦ (Învechit) A considera, a socoti cu fermitate că un lucru este într-un anumit fel. (Atestat în forma hotărește) Văzîndu-i cinevași cum sînt de bine și curat îmbrăcați la vremea muncii, iarăși îi hotărește că sînt fericiți. GOLESCU, Î. 83. 3. (Cu privire la oameni) A destina, a meni. Or să mă hotărască la moarte. ALECSANDRI, T. 609. Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareș, și pre dînsa boierii ucigași o hotărîseră a fi soție unui oarecărui numit Jolde. NEGRUZZI, S. I 144. Brîncoveanul Constantin... De averi ce tot strîngea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra. ALECSANDRI, P. P. 210. II. (Învechit) 1. Tranz. A pune hotar (unei proprietăți, unei regiuni, unei țări); a delimita, a hotărnici. Eu pe Vidra mi-am lăsat Într-un codru depărtat Hotărînd moșiele. ALECSANDRI, P. P. 101. 2. Refl. A se mărgini cu..., a se învecina cu..., a fi vecin cu... (Atestat în forma hotăraște) Județul Putna se hotăraște spre apus și cu Transilvania. I. IONESCU, P. 12. – Prez. ind. și: hotăresc (EMINESCU, N. 62, ALECSANDRI, T. 319), pers. 3 sg. și: hotăraște.

HOTĂRÎRE, hotărîri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî, de a (se) decide (să facă ceva); atitudine neșovăitoare, fermitate în conduita cuiva; ceea ce hotărăște cineva, decizie. Maria lupta cu ea însăși, cu hotărîre tragică. CAMIL PETRESCU, N. 141. Mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. N-a fost cu putință să-l întoarcă din hotărîrea sa. ISPIRESCU, L. 3. Pornesc și la drum, cu hotărîrea să se judece. CREANGĂ, A. 146. ◊ (În construcție cu verbul «a lua») Uite, acum mă cert cu dumneata, în loc să iau o hotărîre. DEMETRIUS, C. 19. Atunci luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Ai putut lua o asemene sumeață hotărîre? NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărîre = ferm, neșovăitor. Vorbi cu un glas de hotărîre. SADOVEANU, O. I 275. ◊ Loc. adv. Cu hotărîre sau cu toată hotărîrea = în mod hotărît, fără ezitare. Partidul nostru luptă cu toată hotărîrea împotriva manifestărilor naționalist-șovine și a cosmopolitismului fără patrie, ambele deopotrivă arme veninoase ale imperialismului înrobitor de popoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Cu hotărîre = fără îndoială, neîndoios, sigur, hotărît. Să știe cu hotărîre că-i va da de soție pe cea mai frumoasă muiere. ISPIRESCU, U. 9. 2. Dispoziție a conducerii de stat sau de partid, a unui organ sau a unei organizații oficiale. Rezoluții și Hotărîri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn [titlu]. ▭ Aplicarea hotărîrilor și dispozițiilor Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romîne este obligatorie pe întreg teritoriul Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 26. ♦ Sentință judecătorească. După pronunțarea hotărîrii, curtea s-a retras.

hotărâre-apel s. f. (Specific epocii comuniste) Hotărâre cu funcție de apel luată într-o plenară ◊ „Hotărâre-apel a plenarei Consiliului Național al oamenilor muncii din industrie, construcții, transporturi, circulația mărfurilor și finanțe” I.B. 8 V 84 p. 1. ◊ „Hotărâre-apel a Plenarei Consiliului Național al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Gospodăririi Apelor” Sc. 23 V 84 p. 1 (din hotărâre + apel)

A SE HOTĂRÎ mă ~ăsc intranz. A lua o decizie (manifestând interes personal). /Din hotar

A HOTĂRÎ ~ăsc tranz. 1) (soluții) A stabili cu fermitate; a decide. 2) A stabili printr-o înțelegere prealabilă; a fixa prin deliberare; a decide. /Din hotar

hotărî v. a pune hotar: 1. a fixa, a preciza: 2. a decide; 3. a rosti sentința.

hotărîre f. fapta de a hotărî: 1. deciziune, rezoluțiune; 2. sentință.

hotărăsc, a -î v. tr. (d. hotar). Limitez, pun hotar. Fig. Decid, pronunț o sentență. Precizez, determin, fixez: hotărăsc ziŭa de întîlnire. V. refl. Mă mărginesc: moșia se hotărăște cu pădurea. Fig. Mă decid: mă hotărăsc să plec.

hotărîre f. Acțiunea de a saŭ de a te hotărî. Deciziune, sentență, rezoluțiune.

hotărâre s. f., g.-d. art. hotărârii; pl. hotărâri

hotărâre s. f., g.-d. art. hotărârii; pl. hotărâri

hotărâre s. f., g.-d. art. hotărârii; pl. hotărâri

hotărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărăsc, 3 sg. hotărăște, imperf. 1 hotăram; conj. prez. 1 sg. să hotărăsc, 3 să hotărască

hotărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărăsc, 2 sg. hotărăști, 3 sg. hotărăște, imperf. 3 sg. hotăra, perf. s. 3 sg. hotărî, 3 pl. hotărâră, m.m.c.p. 3 sg. hotărâse; conj. prez. 3 să hotărască; ger. hotărând; part. hotărât

hotărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărăsc, 2 sg. hotărăști, 3 sg. hotărăște, imperf. 3 sg. hotăra; conj. prez. 3 sg. și pl. hotărască

hotărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărăsc, imperf. hotăra, conj. hotărască)

hotărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rând ger., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

HOTĂRÂRE s. 1. v. dispoziție. 2. fixare, precizare, stabilire. (Hotărârea unui nou termen.) 3. v. voință. 4. decizie. (Vom lua mâine o hotărâre definitivă.) 5. v. decizie. 6. v. sentință. 7. dârzenie, fermitate, intransigență, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (O hotărâre de granit.) 8. v. fermitate.

HOTĂRÎ vb. v. circumscrie, condamna, delimita, demarca, hotărnici, învecina, limita, marca, mărgini, osândi, pedepsi.

HOTĂRÎ vb. 1. v. ordona. 2. v. institui. 3. v. stabili. 4. v. convinge. 5. v. alege. 6. v. decide. 7. v. hărăzi. 8. v. orândui.

hotărî vb. v. CIRCUMSCRIE. CONDAMNA. DELIMITA. DEMARCA. HOTĂRNICI. ÎNVECINA. LIMITA. MARCA. MĂRGINI. OSÎNDI. PEDEPSI.

HOTĂRÎ vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a fixa, a institui, a întocmi, a orîndui, a rîndui, a stabili, a statornici, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (Au ~ un nou termen pentru...) 4. a convinge, a decide, a determina, a face, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 5. a (se) alege, a (se) decide, a (se) fixa, a (se) stabili, (pop.) a (se) îndemna, (înv.) a (se) rezolva, (fig., în Mold. și Transilv.) a (se) cumpăni. (Ei, ai ~ ce să cumperi?) 6. a decide, a determina, a stabili, (fig.) a pecetlui. (Soarta meciului a fost ~ în ultimele secunde.) 7. a da, a destina, a hărăzi, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 8. a lăsa, a orîndui, a rîndui, a statornici. (Așa a ~ Dumnezeu.)

HOTĂRÎRE s. 1. dispoziție, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 2. fixare, precizare, stabilire. (~ unui nou termen.) 3. decizie, voință. (Prin ~ părților.) 4. decizie. (Vom lua mîine o ~ definitivă.) 5. (JUR.) decizie, sentință, verdict, (rar) judecată, (înv.) județ, lege, proces. (~ într-un proces.) 6. dîrzenie, fermitate, intransigență, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (O ~ de granit.) 7. fermitate, siguranță. (Vocea lui căpătase mai multă ~.)

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.