14 definiții pentru convinge


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

convínge [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: convíng / E: lat convincere după învinge] 1 vt A determina pe cineva, prin dovezi și argumente, să adopte o părere. 2 vt A determina pe cineva să recunoască veridicitatea unui lucru. 3 vr A se încredința de ceva. 4 vr A ajunge la recunoașterea unui adevăr. 5 vt A determina pe cineva să facă un lucru.

CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).

CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).

CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. (Construit cu prep. «de», «despre» sau cu o propoziție completivă introdusă prin «că» sau «să») A face pe cineva să adopte o părere, pe bază de dovezi și argumente, să se încredințeze de ceva, să recunoască ceva ca adevărat. Partidul sădește adînc în conștiința comuniștilor învățătura că a conduce înseamnă a ști să convingi masele de justețea politicii partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Refl. A-și da seama, a recunoaște (că ceva este într-un anumit fel). Ion Mititelu crede că a cîștigat lozul cel mare, apoi se convinge că s-a înșelat. V. ROM. noiembrie 1953, 284. În sfîrșit, v-ați convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru. ALECSANDRI, T. I 429. – Forme gramaticale: perf. s. convinsei, part. convins.

CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. convíng, perf. s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].

CONVÍNGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredința de ceva. (< lat. convincere)

A CONVÍNGE convíng tranz. (persoane) A face să se convingă. /<lat. convincere

A SE CONVÍNGE mă convíng intranz. A ajunge să fie sigur (de ceva); a-și da seama; a se încredința. /<lat. convincere

convinge v. 1. a sili prin raționamente sau probe evidente, a recunoaște adevărul unui fapt; 2. a se asigura de realitatea unui lucru.

*convíng, -víns a -vínge v. tr. (lat. convincere, fr. convaincre. V. înving). Fac pe cineva să creadă ce spun eŭ. V. refl. Mă asigur, mă încredințez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns

convínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 1 sg. convinséi, 1 pl. convínserăm; part. convíns


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONVÍNGE vb. 1. a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a (se) asigura, a (se) încredința, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 3. a se încredința, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

CONVINGE vb. 1. a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a (se) asigura, a (se) încredința, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 3. a se încredința, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

convínge (convíng, convíns), vb. – A face pe cineva să adopte o părere. Lat. convincere (sec. XIX), asimilat la conjug. lui a învinge.Der. convicțiune, s. f. (înv.), înlocuit de convingere, s. f.; convingător, adj.

Intrare: convinge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • convinge
  • convingere
  • convins
  • convinsu‑
  • convingând
  • convingându‑
singular plural
  • convinge
  • convingeți
  • convingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conving
(să)
  • conving
  • convingeam
  • convinsei
  • convinsesem
a II-a (tu)
  • convingi
(să)
  • convingi
  • convingeai
  • convinseși
  • convinseseși
a III-a (el, ea)
  • convinge
(să)
  • convingă
  • convingea
  • convinse
  • convinsese
plural I (noi)
  • convingem
(să)
  • convingem
  • convingeam
  • convinserăm
  • convinseserăm
  • convinsesem
a II-a (voi)
  • convingeți
(să)
  • convingeți
  • convingeați
  • convinserăți
  • convinseserăți
  • convinseseți
a III-a (ei, ele)
  • conving
(să)
  • convingă
  • convingeau
  • convinseră
  • convinseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

convinge

  • 1. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Partidul sădește adînc în conștiința comuniștilor învățătura că a conduce înseamnă a ști să convingi masele de justețea politicii partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Ion Mititelu crede că a cîștigat lozul cel mare, apoi se convinge că s-a înșelat. V. ROM. noiembrie 1953, 284.
        surse: DLRLC
      • În sfîrșit, v-ați convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru. ALECSANDRI, T. I 429.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină convincere (după învinge).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN