OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.

obraz [At: CORESI, EV. 412 / Pl: (49-58) ~aji, (1-28, 49-59) ~e, ~uri / E: vsl образъ] 1 sn Parte anterioară a capului omenesc Si: chip, față, figură. 2 sn (Pop; îe) A închide cuiva ușa în ~ A nu primi pe cineva. 3-4 sn (Pfm; îe) A (nu) (mai) avea ~ (să ...) A (nu) mai avea îndrăzneală (să ...). 5 sn (Pfm; îe) Cu ce ~ ? Cu ce îndrăzneală ? 6 sn (Pfm; îe) A-i spune sau a-i zice cuiva (ceva) de la (sau în) ~ A-i spune cuiva ceva direct. 7 sn (Pfm; îe) A ieși (sau a scăpa, a o scoate la capăt) cu ~ (sau cu ~ul) curat A ieși cu bine dintr-o situație dificilă. 8 sn (Pfm; îe) A-și pune ~ul (pentru cineva) A garanta pentru cineva cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea proprie. 9 sn (Pfm; îe) A orbi sau a prosti (pe cineva) de la ~ A-i spune cuiva minciuni vădite. 10 sn (Îae) A încerca să înșele pe cineva în mod grosolan. 11 sn (Pfm; îe) A(-și) scoate ~ul în lume (sau printre oameni) A se arăta printre oameni. 12 sn (Pop; îe) A da (cuiva) ~ A îngădui cuiva prea multe, facându-l astfel să devină obraznic. 13 sn (Îrg; îe) A-și face ~ A se pune bine cu cineva. 14 sn (Îae) A se preface. 15 sn (Înv; îe) A fi cu două ~e A fi nesincer. 16 sn (Pop; îe) Cu ~ curat Cu conștiința curată. 17 sn (Înv; îe) A-și curăți ~ul A se dezvinovăți. 18 sn (Înv; îe) A face ~ (la cineva) A ține piept. 19 sn (Înv; îe) A nu da ~ A nu se prezenta în fața cuiva. 20 sn (Reg; îe) A căuta cuiva la (sau în) ~ A ține seamă de autoritatea cuiva. 21 sn (Reg; îe) A face (cuiva) pe ~ A se răzbuna pe cineva. 22 sn (Reg; îe) Parcă i-a luat pânza de pe ~ Se spune despre cineva cu fața palidă ca de mort. 23 sn (Ban; îc) ~zu-fetei Plantă erbacee ornamentală din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu florile galbene pe margini și roșii-negricioase la mijloc (Coreopsis tinctoria). 24 sn (Fig) Suprafață, în special a pământului. 25 sn (Înv) Înfățișare. 26 sn (Îrg; îe) Pre ~ sau pre (sau după) -ul cuiva La fel cu cineva. 27 sn (Fig) Valoare morală a unei persoane Si: reputație. 28 sn (Fig) Demnitate. 29 sn (Înv) Pildă de urmat. 30 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței. 31 sm Piele care acoperă aceste părți. 32 sm (Îrg; îs) Merele ~ului Umerii obrazului. 33 sm (Îs) Umărul ~ului Parte proeminentă, osoasă, a obrazului (29). 34 sm (Pfm; îe) Să-ți fie rușine -ului! sau să-ți fie în ~! Se spune cuiva care a săvârșit ceva necuviincios. 35 sm (Pfm; îe) A(-i) crăpa (sau a-i plesni cuiva) ~ul de rușine A-i fi cuiva foarte rușine. 36 sm (Pfm; îe) A avea (atâta) ~ A avea bun-simț. 37 sm (Pfm; îe) A avea ~ subțire sau a fi subțire de ~ A fi bine crescut. 38 sm (Îae) A fi susceptibil. 39 sm (Pfm; îe) ~ul subțire cu cheltuială se ține Pentru a putea face față unor pretenții mari, trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 40 sm (Pfm; îe) A fi gros de ~ sau a avea ~ gros (sau, reg, de săftian, de scoarță etc.) sau a-i fi cuiva gros ~ul A fi obraznic. 41 sm (Pfm; îe) A fi fără ~ A fi necuviincios. 42 sm (Îrg; îe) A apuca (sau a prinde pe cineva) de ~ A face pe cineva să treacă drept mincinos. 43 sm (Îrg; îe) A lua (sau a prinde, a dobândi) ~ A se obrăznici. 44 sm (Îae) A îndrăzni. 45 sm (Reg; îe) A îngroșa din ~ (sau a-și îngroșa ~ul) A deveni mai îndrăzneț. 46 sm (Reg; îe) A-i da (sau a-i pune) cuiva o pupăză în ~ A ofensa pe cineva. 47 sm (Reg; îe) A-și tăvăli ~ul A se face de rușine Si: a se compromite. 48 sm (Reg; îe) A-i bate (cuiva) ~ul A-i imputa cuiva ceva Si: a-i reproșa. 49 sm (Pfm; îe) A-i ieși (sau a i se ridica, a i se sui cuiva) sângele în ~ A se înfuria. 50 sn (Înv) Imagine. 51 sn (Înv) Desen. 52 sn Mască. 53 sn (Reg) Căpută. 54 sn (Înv) Persoană. 55 sn (Îs) ~ subțire Persoană fină, aristocratică, pretențioasă, care trăiește în lux. 56 sn (Înv) Personaj în piesele de teatru. 57 sn (Îvr) Reprezentant. 58 sn (Îvr) Condiție. 59 sn (Îrg; îe) A ieși (sau a scoate) la ~e A deveni bogat. 60 sn (Îrg; îe) A ajunge ~ A deveni demnitar.

OBRAZ (pl. -aji) I. sm. 1 🫀 Partea anterioară a capului omului, unde se află fruntea, ochii, nasul, gura, bărbia și bucile: față: ce folosește orbului ~ul frumos! (ZNN.); a-și spăla ~ul; (P): o mînă spală pe alta și amîndouă ~ul 👉 MÎNĂ2; (P): cine scuipă în sus, îi cade pe ~, cine face un lucru împotriva intereselor sale pătimește cel dintîiu din această pricină; de nu era nasul, își belea ~ul, se zice în ironie despre cel ce a căzut cu fața în jos; (P): parcă i-au luat pînza de pe ~, e alb ca varul, ca un mort (de spaimă, etc.); umerii ~ului, umerii obrajilor, fie-care din cele două ieșituri ale oaselor obrazului dedesubtul ochilor: umerii ~ului scoși și nasul numai o fărîmiță de sfîrc (I.-GH.); pe umerii obrajilor îi joacă și se schimbă două pete... de rumeneală (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ A-și scoate ~ul (în lume), a se arăta printre oameni: n’aveai cap să scoți ~ul în lume de rușine (CRG.); nu mi-aș mai scoate ~ul printre oameni (NEGR.); a scăpa cu ~ul curat, a scăpa cu fața curată, a scăpa teafăr, fără a păți ceva; a-i crăpa, a-i plesni ~ul de rușine, a nu mai putea de rușine; F: mi-ai belit ~ul, m’ai făcut să-mi fie rușine, să intru în pămînt de rușine; să-ți fie rușine ~ului! expresiune cu care se mustră, cu care se ocărăște cineva care face un lucru necuviincios, nepermis, neomenos, etc.: nu ți-e rușine ~ului, om bătrîn, în toată firea! (I.-GH.); a avea ~ subțire, a fi o persoană fină, sensibilă, care se rușinează de o faptă sau de o vorbă necuviincioasă; (P): ~ul subțire cu multă cheltuială se ține 👉 CHELTUIALĂ2; a fi gros de sau la ~ 👉 GROS I. 1; a avea ~ de scoarță, a nu se rușina de nimic, a nu-i păsa de ocările, de necuviințele, etc. ce i se adresează ¶ 3 Lipsă de rușine, de pudoare; îndrăzneală: cu ce ~ am să mai ies eu în lume! (ISP.); era îngrijit cu ce ~ să se înfățișeze înaintea lui Scaraoschi (CRG.); ian auzi-l că și rîde! are ~ să rîdă! (ALECS.); tu ești bun de talpa iadului și ai încă ~ să cauți loc în raiu! (NEGR.); mai ai ~ să te atingi de surorile tale cele mai mari! (ISP.); a fi fără ~, a fi fără rușine, cu totul lipsit de rușine, nerușinat; a da ~, a da nas: nu trebue să dăm ~ cavalerilor (ALECS.); nu da ~ lui Ivan, că se suie pe divan (ZNN.); a-și lua ~, a-și lua nas: ei! parcă ei nu-și iau singuri destul ~? (ALECS.); a-i zice de la ~, a-i spune verde, curat, fără înconjur, fără a-i fi rușine ¶ 4 Ⓕ Prestigiu; stare, condițiune: Acest bărbat de mă ține nu e de ~ul meu (PANN); Adela nu-i de ~ul Dv. (ALECS.); a face cuiva ceva pe ~, a-i face ceva după cum merită: na! încaltea v’am făcut și eu pe ~ (CRG.); a căta cuiva la ~, a ținea seama de condițiunea, de reputația cuiva: iți cat la ~, c’acu ți l-aș terfeli (JIP.) ¶ 5 🌿 OBRAZUL-FETEI = LIPSCĂNOAICE ¶ 6 pl. 🫀 Bucile feței: cu obrajii rumeni; sudoarea curgea... pe obrajii lor grași și aprinși (DLVR.). II. pl. ~e sn. Persoană: acesta să chiamă hiclean și hain cinului și ~lui călugăresc (PRV.-LP.); facem fii de suflet ~e bărbătești, femeiești, rude sau străini (LEG.-CAR.); privighetorul, ca un ~ al cîrmuirii, se crezu dator... să închine el cel întîiu pahar (GN.); a făcut... toate cîte se cer de la un ~ bisericesc (VLAH.) [vsl. obrazŭ].

OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.

OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2,3,4) obraze și obrazuri, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. Lacrămi amare năvăleau și-i frigeau obrajii. SADOVEANU, O. IV 347. Îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. REBREANU, R. II 16. Ca partea de la soare a unei caise, așa sînt obrajii tăi și tot așa de mirositori. DELAVRANCEA, O. II 81. Umerii obrajilor = proeminențe formate din oasele obrajilor, dedesubtul ochilor; pomeți. ◊ Expr. (La sg., ca expresie a cuviinței) Să-ți fie în obraz! (sau să-ți fie rușine obrazului!), se spune cuiva care a săvîrșit ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. Îmi plesnește obrazul de rușine cînd mă gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia. CREANGĂ, P. 172. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, obraznic. Lupul e gros de obraz, eu unul nu-i dau crezare cîtă vreme este încă în pielea lui. GANE, N. I 130. A avea obraz subțire = a fi binecrescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. (A fi) fără obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. Cum mergea, dă de niște copii făr-obraz, chinuind un cățăluș. RETEGANUL, P. V 3. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea pe care o ai. Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te hrănească ca pe un trîntor, mare minune-i și asta! CREANGĂ, P. 331. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe, făcîndu-l astfel să devină obraznic; a da cuiva nas. Celui fără rușinare De-i dai ceva obraz, sare Să ți să urce-n spinare. PANN, P. V. III 33. (Ca expresie a cutezanței) Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? Cu ce obraz mă faci pe mine de vină? DUMITRIU, N. 48. Cu ce obraz să se înfățișeze înaintea lui. CREANGĂ, P. 145. A (mai) avea obraz sau a (mai) avea încă obraz să... = a avea îndrăzneala să... Ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te jăluiești. ALECSANDRI, T. 561. Tu ești bun de talpa iadului și ai încă obraz să cauți loc în rai. NEGRUZZI, S. I 93. ♦ Fig. Cinste, valoare morală a unei persoane. Pe obrazul tău nu dau eu nici o dușcă de apă chioară. REBREANU, I. 33. 2. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. Tudor Șoimaru tresări ca izbit în piept pe calul lui și obrazul deodată i se lumină. SADOVEANU, O. VII 84. Își aruncase în obraz un pumn din apa fermecată. GALACTION, O. I 55. ◊ Fig. Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori punctînd cu pistrui negri obrazul pămîntului. REBREANU, R. I 70. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine dintr-o situație dificilă, a o scoate la capăt cu demnitate, fără a se compromite, cu față curată, demn, onorabil. Fuge... scăpînd cu obraz curat. CREANGĂ, P. 216. N-o scos-o la capăt cu obraz curat. ȘEZ. III 6. A-i spune cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct; a-i spune verde în față. I-a spus-o șefului de la obraz, știu eu. GALAN, Z. R. 15. A albi (pe cineva) de la obraz = a-i spune cuiva minciuni vădite; a încerca să înșele pe cineva în chip grosolan. A scoate obrazul în lume = a se arăta printre oameni, a apărea în societate. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine. CREANGĂ, A. 51. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. De atunci căuta și ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. CREANGĂ, P. 29. (Rar) A da obraz = a se înfățișa la cineva, a da ochi cu cineva. Da de unde și pînă unde la noi?... De atîta vreme de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41. 3. (Învechit și arhaizant, adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, personaj, ins. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut. SADOVEANU, B. 116. Vor mai sosi pînă în prînz vreo două obrazuri de la Ploiești, așa că va fi zaiafet. PAS, L. I 14. Va fi slobod stăpînirii să vînză această slobozenie la obrazele care va voi. GOLESCU, Î. 92. ◊ (Cu determinări indicînd funcția, rangul) Asta e treaba obrazelor judecătorești. CARAGIALE, S. 66. ◊ Expr. Obraz subțire = persoană fină, care trăiește în lux, aristocratică, pretențioasă. De obraze subțiri, care vin de-a dreptul de la domnie, eu am început a mă teme. SADOVEANU, F. J. 515. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă... că sînteți obraze subțiri. CREANGĂ, P. 255. 4. (La sg.) Rang, condiție, stare socială. Fură. tratați după obrazul fiecăruia. BĂLCESCU, O. II 173. Acest bărbat ce mă ține nu e de obrazul meu. PANN, P. V. II 104.

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele două părți laterale care formează fața. ◊ A avea ~ subțire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimțit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva ~zul de rușine a se simți extrem de jenat. (A fi) fără (de) ~ (a fi) lipsit de rușine; obraznic. A-și pune ~zul (pentru) cineva a răspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva în ~ a reproba purtarea cuiva fățiș. A trage cu ~zul a păți o rușine. A (mai) avea încă ~ a (mai) îndrăzni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai îndrăznește? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

OBRAZ² ~e n. 1) Partea de dinainte a capului la om; față. ◊ A(-și) scoate ~ul în lume a ieși în public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ◊ ~ul subțire cu cheltuială se ține pretențiile de lux cer cheltuială. 3) Poziție socială; funcție. ◊ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A căuta cuiva la ~ a ține seama de condiția cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

obraz m. (pl. obraji) 1. față omenească: cu ce obraz te vei arăta? a face cuiva pe obraz, a-l trata cum merită: cea mai tânără, găsi acum prilej să-i facă pe obraz CR.; 2. fig. rușine: n’are obraz, e fără obraz; 3. pl. bucile obrazului: cu obrajii roșii ║ n. pl. (obraze) 1. persoană: obraze bisericești; 2. personaj (azi mai mult ironic): obraz subțire; 3. rang: oamenii Domnului fură tratați după obrazul fiecăruia BĂLC. [Slav. OBRAZŬ].

obráz m., pl. jĭ (vsl. obrazŭ, formă, figură, asemănare, față, persoană, obražati, obraziti, a forma; bg. sîrb. obraz, obraz, rușine: rus. óbraz, formă; ung. ábráz, ábrázat, față. V. probozesc). Partea cea maĭ rătundă a fețeĭ (de la ochĭ pînă la falca de jos și urechĭ): obrazu drept și cel stîng. S. n., pl. urĭ și e. Față (ca loc care simte rușinea): n’are obraz să vie, cu ce obraz să vie? Față, persoană, personagiŭ (Vechĭ): un obraz bisericesc (un cleric). Fig. Rang, considerațiune: a-l trata pe fie-care după obrazu luĭ. A fi în doŭă obraze (Vechĭ), a fi cu doŭă fețe, a fi ipocrit. A avea obraz orĭ nu, a avea simțu rușiniĭ orĭ nu. A fi gros de obraz, a nu simți rușine, a fi obraznic. A fi supțire de obraz, a simți ușor rușinea, a fi rușinos. A spune cuĭva ceva în obraz, a-ĭ spune pe față ceva neplăcut, a-l ocărî. Să-țĭ fie rușine obrazuluĭ, rușinează-te de ce-aĭ făcut, e rușinos ce-aĭ făcut! Să-țĭ fie’n obraz (Pop.)! să-țĭ fie’n nas (ca s’o miroșĭ, s’o apreciezĭ, vorbind de o faptă urîtă). Prov. Obrazu supțire cu cheltuĭală se ține, persoanele de considerațiune trebuĭe să cheltuĭască maĭ mult saŭ dacă vreĭ să trecĭ drept boĭer, trebuĭe să aĭ banĭ.

OBRAJI 👉 OBRAZ.

OBRĂJEL sm. 🫀 dim. OBRAZ: mînca-ți-aș obrăjeii cei rumeni (GN.); nu cumva să străbată o rază de soare la obrăjeii mei (SB.).

OBRĂJOR sm. 🫀 dim. OBRAZ: toată lumea se mira de ~ii lui cei frumoși (RET.).

UMĂR (pl. -meri) sm., ‡Mold. Trans. (pl. -mere) sn. 1 🫀 Partea corpului care servește să lege de trunchiu brațele omului: ~ul drept, ~ul stîng; are un ~ mai ridicat decît celălalt; iaca ieși Reveca cu veadra pre umerul ei și pogorî la fîntînă (PAL.); umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PAL.); cu obrajii supți și plini de încrețituri, cu umerii aduși, pare de șaptezeci de ani (BR.-VN.); fata Măriilor voastre are soarele în piept... și doi luceferi în cei doi umeri (ISP.); Ⓕ: soarele pune hlămizi de argint pe umerii stîncilor (VLAH.); a da din umeri, a strînge din umeri (ca gest de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, etc.): habar n’am! răspunse el, dînd din umeri (ISP.); așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca, strîngînd cu nedumerire din umere (CRG.); a pune ~ul, a da o mînă de ajutor: și orășanul și săteanul să punem ~ul la greu, să ne scăpăm țara de’ntunerec (JIP.); Ⓟ: a îndrepta lumea cu ~ul, a voi, singur, fără ajutorul nimănui, să schimbe starea în care se află omenirea: nu ai tu alt lucru și v(r)ei să îndrepți lumea cu ~ul? (ȚICH.); ~ la ~, unul alături de altul: cît au trăit ei împreună și au muncit tot ~ la ~, n’au adus-o mai departe decît la o vacă cu vițel (SB.); uniți strînși, ~ la ~... vom putea să ne împotrivim fățiș și pieptiș năvălirii modei (ISP.); Ⓟ: a lua pe cineva peste ~ (PAMF.), a-l lua în rîs, în bătaie de joc; Ⓟ: a se uita la cineva, a privi pe cineva peste ~, a-l privi cu trufie, cu aroganță: parc’ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap și uitîndu-se peste ~ la cei ce-i vorbesc (ISP.); Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste ~ m’ar privi (EMIN.); Olten.: a se uita peste umeri (CIAUȘ.), a fi cu un picior în groapă, a-și aștepta moartea; loc. adv. (a lua, a purta, a duce, etc.) de-a ~, de-a umeri(le), pe umeri: își ia ranița în spate și pușca de-a ~ (CRG.); se întîlnește cu alt om care avea un băț mare de-a ~ și o cîrjă mică în mînă (RET.); îsi luară fie-care desăguța d’a umeri (ISP.); cum îi rîdeau ochii cînd mă zărea pe deal, întorcîndu-mă acasă cu vînatul de-a umere! (ALECS.); el se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere (EMIN.); Ercule... o înhăță d’a umerile și veni cu dînsa la Împăratul lui (ISP.) ¶ 2 🫀 Umerii obrazului, obrajilor 👉 OBRAZ I 1 ¶ 3 👕 Partea cămășii sau unei haine care acopere umerii ¶ 4 Pr. anal. 🔧= MĂSEA3 b); – = CIOACĂ²6 [lat. humĕrus].

obraz¹ (față, persoană, rang) (înv.) (desp. o-braz) s. n., pl. obraze

obraz² (parte a feței) (desp. o-braz) s. m., pl. obraji

obraz² (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obraze

obraz¹ (parte a feței) (o-braz) s. m., pl. obraji

obraz (parte a feței) s. m. (sil. -braz), pl. obraji

obraz (față, persoană, rang) s. n. (sil. -braz), pl. obraze

obraz, pl. obraji

obraz, -ji.

obraz (obraji), s. m. – 1. Individ, persoană. – 2. Față, figură. – 3. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței. – 4. Rang, categorie. – 5. Importanță, considerație, influență. – 6. Îndrăzneală, cutezanță, vioiciune. – 7. Aplomb, nerușire, impertinență. – Var. (1, pl.) obraze. Megl. ubraz. Sl. obrazu (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Conev 88), cf. bg., sb., cr. obraz. De uz general (ALR, I, 22). – Der. obrază, s. f. (ochelari de cal); obrăzar, s. n. (mască; văl cu care se acoperă fața morților); obraznic, adj. (insolent, impertinent, nerușinat), cu suf. -nic (Bogrea, Dacor., III, 416; Spitzer, Dacor., IV, 563-8) sau din sl. obraziniku (Graur, Rom., LIII, 384); obrăznici, vb. (a certa, a dojeni; refl., a se face obraznic); obrăznicie, s. f. (insolență, aroganță, impertinență, prostie); obrăznicesc, adj. (impertinent); obrăznicește, adv. (în mod nerușinat); obrăzui (var. obrăzi), vb. (înv., a înfățișa), cf. sl. obraziti „a forma”; neobrăzare, s. f. (nerușinare); neobrăzat, adj. (nerușinat); preobrăzi (var. probăzi, (îm)probozi, pobrozi), vb. (a certa, a dojeni), înv. și Mold.; (Pre)obrajenie (var. Pobre(a)jeni, Bobre(a)jeni), s. f. (Schimbarea la față), din sl. preobrazenije „schimbarea la față”; obrazovanie, s. f. (înv., orînduire), din rus. obrazovanije, sec. XIX.

OBRAZ cherestea, pingea, șorici.

a avea obrazul / șoriciul / tovalul / gros expr. a fi nerușinat / impertinent

a minți (pe cineva) de la obraz expr. a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător.

a-i plesni (cuiva) obrazul de rușine expr. a-i fi (cuiva) foarte rușine.

a-i râde (cuiva) în față / în nas / în obraz expr. a-și bate joc (în mod) fățiș (de cineva); a sfida (pe cineva).

a-și îngropa obrazul expr. a avea tupeu.

a-și spăla obrazul expr. a se reabilita.

OBRAZ s. v. chip, condiție, față, figură, individ, ins, om, persoană, personaj, portret, poziție, situație, stare.

OBRAZ s. 1. față. (S-a înroșit la ~.) 2. v. față. 3. față, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fizionomie.

OBRAZ s. 1. față. (S-a înroșit la ~.) 2. față, figură, fizionomie, oval, profil. (Un ~ cunoscut.) 3. față, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, mină, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are un ~ mulțumit.)

obraz s. v. CHIP. CONDIȚIE. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ. PERSONAJ. PORTRET. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.

PUMNII OBRAJILOR s. pl. v. pomeți, umerii obrajilor.

UMERII OBRAJILOR s. pl. v. pomeți.

pumnii obrajilor s. pl. v. POMEȚI. UMERII OBRAJILOR.

UMERII OBRAJILOR s. pl. (ANAT.) pomeți (pl.), (rar) umerii feței (pl.), (reg.) pumnii obrajilor (pl.), (înv.) magule (pl.).

OBRAZ s. m. și n. 1. s. n. Partea anterioară a capului omenesc (rar a capului animalelor); față, figură, chip. Văzu drept aceaia obrazul lui Laban și iaca nu era așa cătră el ca eri și mainte. palia (1581), 123/1. Sînt acolo... jiganii multe cu obrazâle în 4 muchi. herodot (1645), 241. De să va prileji neștine vreun filosof sau vreun numărătoriu de steale, cînd va căuta in obrazul cuiva, și de-i va dzice „fur”, nu să va certa. prav. 225. Noi de frică ne-am acoperit obrazele. dosoftei, v. s. octombrie 79^v/33. Obrazile lor unul cătră alalt. biblia (1688), 66²/48. Latinii îl numiia Ianuș și-l zugrăviia cu doaă frunți și cu doaă obraze. n. costin, l. 80. Păcatul în cap și ocara în obrazul lor să fie. cantemir, ist. 95. Atîta îl strujiră cît îi beliră obrazul și pîntecele (a. 1698). gcr i, 321/3, cf. lex. mars. 204. Să spăla pre obraz și pre mîini tare și apăsat (a. 1760). gcr ii, 72/4, cf. budai-deleanu, lex., clemens, lb. Ț-ai fi boit obrazul și trupul cu văpsă roșie. drăghici, r. 158/29. Că orcît de s-ar preface vesel la al său necaz Negreșit poate neștine să-l cunoască din obraz. pann, e. i, 108/14. Ieșiră înainte doao godini cu obrazele de lei. alexandria, 136/22. Altădată să știi, mătușica, că aici în Iași nu este obicei să faci ptu,ptu în obrazul altora. alecsandri, t. i,. 122. Dar ce văd? întristarea ți-e scrisă pe obraz: Ești bolnav? bolintineanU, o. 200. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINEScU, 0. i, 75, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Văd obrazul cum îi rîde într-un soare ce răsare. eftimiu, I. 48. Își aruncase în obraz un pumn din apa fermecată. galaction, o. 55. Nu mai zărise de atunci dulce obraz de femeie. topîrceanu, p. 45. N-aș putea spune cum îi arăta obrazul. camil petrescu. u. n. 155. S-a silit să arate, obraz veșel. sadoveanu, .o. xiii, 383. Bărbați și femei ies rîzînd,cu hainele și obrazurile albe, pudrați de moară. bogza, c. o. 148. Ascultă cu obraz blajin mărturisirea lui. vornic, p. 10. Oamenii abia au zărit obrazul arhiducelui și.pălăria înaltă a fișpanului. t. popovici,. se. 6. Cosii iarbă și năcaz Să pui mîndrii pe obraz. jarnic-bîrseanu, d. 150. Bună maică ai avut Că cinașă te-a făcut. La trupșor ca cînepa, La obraz ca hîrtia. mîndrescu. l. p. 92. ◊ expr. A închide cuiva ușa în obraz = a nu primi pe cineva. Domnița le închise binișor ușa în obraz. delavrancea, v. v. 16. A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...), a (nu) (mai) cuteza (să...). Împărăteasa s-au rușinat... și nu ave obraz să iasă nici într-o parte (a. 1760). gcr ii, 74/11. La vornicul bătrîn Aleargă, că e Bun și priimitor român. – Nici la acesta n-am obraz, Lui an cu niște miei i-am fost făcut necaz. donici, f. 89. Tu ești bun la talpa iadului și ai încă obraz să cauți un loc în rai! negruzzi, s. i, 93. Ai băut cît șăpte și mai ai obraz să le jăluiești! alecsandri, t. 561. Și tot mai are obraz să mă mintă ca pe un gogoman! rebreanu, nuv. 8. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? cum? în ce fel? cf. lb. Nu înțeleg cu ce obraz se mai pot agăța de Parnas. bolintineanu, o. 357. Era îngrijit cu ce obraz să se înfățișeze înaintea lui. creangă, p. 145. Cu ce obraz să mai ies eu în lume? ispirescu, l. 273. A-i spune sau a-i zice cuiva (ceva) de la (sau în) obraz = a-i spune cuiva (ceva) direct, fără înconjur, drept în față. cf. lb. Zdravănă fată... Să le-o zică lor așa, de la obraz. v. rom. ianuarie 1954, 93. l-a spus-o șefului de la obraz, știu eu. galan, z. r. 15. A ieși (sau a scăpa, a o scoate la capăt) cu obraz (sau cu obrazul) curat = a ieși cu bine, cu fața curată, dintr-o situație dificilă. Fuge... scăpînd cu obrazul curat. creangă, p. 216. Aveam mulți sorți de a scăpa cu obraz curat din încercarea duelului. gane, n. m, 72. N-o scos-o la capăt cu obraz curat. șez. iii, 6. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea proprie. Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te, hrănească ca pe-un trîntor, mare minune-i și asta. creangă, p. 331. Îmi pusei pentru tine obrazul. sadoveanu, o. xvn, 195. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune cuiva minciuni vădite; a încerca să înșele pe cineva în mod grosolan. Apoi nu mă orbi de la obraz așa. caragiale, o. vi, 79. Cum, eu le spun că am văzut cu ochii mei și ei mă prostesc de la obraz? preda, d. 72. A(-și) scoate obrazul în lume (sau printre oameni) = a se arăta printre oameni, a apărea în societate. De-aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atăte farafasticuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. negruzzi, s. i, 260. N-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine. creangă, a. 51. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multej făcîndu-l astfel să devină obraznic; a da cuiva nas. Nu-i încungiura nimică cu voroavă Nicolai Vodă, nice le da obraz [turcilor]. n. costin, let. ii, 87/16. Obrazul ce ai dat acestui doctor... îți va aduce jale. gorjan, h. i, 50/32. Celui fără rușinare De-i dai ceva obraz, sare Să ți să urce-n spinare. pann, p. v. iii, 33/21. Nu, drăguță, să nu-i dăm obraz... Las’ pe mătușa, că știe ea ce face. alecsandri, t. i, 343. (Învechit și regional) A-și face obraz = a) a se pune bine cu cineva; a-și face relații. [Acest boier] scrie cărți la Șeremet de-ș făce obraz. neculce, l. 223; b) a se preface. Ia las, măi omule, las! nu-ți mai face obraz. creangă, p. 53, cf. iorga, l. i,. 234. (Învechit) A fi cu două obraze = a fi nesincer. Munteni era cu două obrază: arăta prieteșug și cătră Antiohi Vodă și cătră partpa lui Mihai Vodă. neculce, l. 180. Cu obraz curat = cu conștiința curată. Cu bună cinste și cu obraz curat ziseră. coresi, ev. 172. (Învechit) A-și curăți obrazul = a se dezvinovăți, a se scuza. Ei îș curăție obrazele, cum n-au știut nemică. neculce, l. 267. (Învechit) A face obraz (la cineva) = a ține piept, a face față. A lui Pomer istețime au făcut la toți obraz. beldiman, e. 44/22. A nu da obraz = a nu se înfățișa la cineva, a nu da ochi cu cineva. De unde și pînă unde la noi?... De atîta vreme de cînd nu ne-ai mai dai obraz. alecsandri, t. i, 41. (Regional) A căuta cuiva la (sau în) obraz = a ține seamă de reputația, de autoritatea cuiva. Îți cat la obraz, c-acu ți l-aș terfeli. jipescu, ap. cade, cf. pamfjle, j. ii, 157. (Regional) A face (cuiva) pe obraz = a se răzbuna pe cineva. De atunci căuta și ea vreme cu prilej, ca să facă pe obraz cumătru-său. creangă, p. 29, cf. 254, ddrf. (Regional) Parcă i-a luat pînza de pe obraz, se spung despre cineva cu fața palidă ca de mort. Așa este măicuță, răspunse Harap-Alb, ...galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz. creangă, p. 222. ◊ (Prin Ban., în compusul) Obrazu-fetei = plantă erbacee ornamentală din familia compozeejor, cu tulpina ramificată și cu florile de culoare galbenă-închisă pe margini și roșie-negricioasă la mijloc (Coreopsis tinctoria). panțu, pl. ♦ fig. Suprafață (în special a pămîntului). Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori punctînd cu pistrui negri obrazul pămîntului. rebreanu, r. i, 70. De la marginea orașului, obrazul cîmpului alerga înainte, neted și proaspăt. sahia, n. 61. ♦ (Învechit) Înfățișare, chip. Săntu ceia ce-au purtatu pre pămăntu obradzu îngerescu și ap[o]s[to]leascu (cca 1-580). cuv. d. bătr. ii, 338/16. Pre cum chipul, norocul, mii de mii de obraze să fie avînd. cantemir, ist. 97. Moartea... face o înfricoșată închipuire la ceale mai frumoase obraze ale firii (a. 1783). gcr ii, 130/35. ◊ expr. Pre obraz sau pre (sau după) obrazul cuiva = la fel cu cineva, asemănător cuiva. Sîntem pre obrazul și pre chipul celuia ce ne-au făcut. coresi. ev. 412. Domnezeu făcu pre om lui pre obraz. Pre obraz lu domnezea făcu el. palia (1581), 16/10. Duhul svînt... aduce pre omde-l schimbă... și-l tocmeaște de-l face pre chipul și obrazul lui dumnedzău. Varlaam, c. 142. Adam... născu dupre chipul lui și obrazul lui și puse numele lui Sit. biblia (1688), 4¹/26. ♦ fig. Valoarea morală a unei persoane; cinste, reputație; demnitate. Să nu faceți strîmbătate la judecată, să nu iai obrazul săracului. biblia (1688), 85¹/8. Duca Vodă și Antiohie Vodă... nu ave obraz la Poartă. neculce, l. 282. Mulți [părinți] cari s-au lăsat numai pe obrazul și vorbele pețitorilor s-au înșelat. marian, nu. 130. Nu-mi apăr bătrînețea și zilele amărîte, ci obrazul și cinstea. delavrancea, o. ii, 142. Pe obrazul tău nu dau eu nici o dușcă de apă chioară. rebreanu, i. 33. ♦ (Învechit) Pildă, exemplu, model de urmat. Obrazu preemiți. (luați pildă n. test. 1648, biblia 1688) frații miei, a chinul[u]i celuia reul[u]i și al rebdarieei ceiia lungiei a pror[o]cilor. cod. vor. 134/6, cf. 150/13, 162/11. 2. s. m. și n. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. Să te-are lovi cineva preste fața obrazului de-a dereapta, întoarce lui și ceaialaltă. n. test. (1648), 7^v/18. Unii îl loviia cu palmă peste obraz (a. 1760). gcr ii, 69/28. Cu lacrimi de bucurie pe obraz împodobită. conachi, e. 88. Auritu-ți păr fălfăiește, M-atinge, unda-i mă răcorește, Cade p-obrazii-mi cei înfocați. heliade, o. i, 151. Avea pe frunte naframă albă, Iar flori nici una pe-al seu obraz! alecsandri, p. i, 23. E frumoasă, se-nțelege... Ca copiii are haz; Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz. eminescu, o. i, 159. Moș Nichifor se azvîrle pe capră, dă bici iepelor și lasă pe jupînul... și cu ai săi cu lacrimile pe obraz. creangă, p. 117. Un vînticel adia încît de-abia îl simțeai că vine să-ți mîngîie obrajii. ispirescu, l. 247. Parcă o văd umblînd singură pe cîmp... cu obrajii tineri și rumeniți de vîntul primăverii. păun-Pincio, p. 118. Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zîmbind obrajii Cei albi ca, florile de măr. coșbuc, p. i, 182. Dintr-un pahar poetul înghite cu un pai, Avînd pe-obraji lividul reflex de pipermint. anghel-iosif, c. m. i., 45. Ca partea de la soare a unei caise, așa sînt obrajii tăi și tot așa de mirositori. delavrancea, o. ii, 81. Obrajii îi erau aprinși ca para focului. bujor, s. 82. Grigore îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. rebreanu, b. ii, 16. Lacrimi amare năvăleau și-i frigeau obrajii. sadoveanu, o. iv, 347. Îl înșfăcase de după gît și așternu pe obraz sigiliul mustăcioarelor pomădate. c. petbescu, a. r. 12. Înclină capul și-și sprijini obrazul de mîna inspectorului. stancu, r. a. iii, 49. Obrajii mi-i mîngîie codrii. beniuc, v. 64. Obrajii, despicați în două de niște brazde lungi, verticale, pornite chiar de sub cearcănul ochilor, arătau osteneală multă. galan, z. r. 27. Era fata... Cu ochii ca murele, Obrajii ca rujele. marian, s. r. i. 42. Moș Gligor scapă o lacrimă, dar simțind că-l arde pe obrazi... o șterse. reteganul, p. i, 16. Are tata-un cîne breaz, Și te mușcă de obraz. hodoș, p. p. 43. Și el, frate, că-mi ședea Cu coate dalbe pe masă, Cu palmele pe obraze. balade, i, 348. ◊ fig. Pînă ce-ntr-o zi, spre răsărit, Roșii ca obrajii dimineții, Scînteiară steagurile vieții. deșliu, n. 62. ◊ (Învechit și regional) Merele obrazului = umerii obrazului. Era... lungăreț la mearile obrazului. dosoftei, v. s. ianuarie 1^v/31, cf. tdrg. Umărul obrazului v. umăr. ◊ expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz! se spune cuiva care a săvîrșit ceva necuviincios. dl, dm. A(-i) crăpa (sau a-i plesni cuiva) obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. Îmi plesnește obrazul de rușine cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeiei celeia. creanga, p. 172, cf. i. cr. iii, 219. A avea (atîta) obraz = a avea rușine, pudoare, bun-simț. Uliul ca cumătru va avea atîta obraz, pe lîngă nas, și nu-i va mînca și mai departe puii. marian, o. ii, 41. Dar cum să-i zic? Nu pot! Am obraz. bassarabescu, ap. tdrg. A avea obraz subțire sau a fi subțire de obraz = a) a fi bine crescut, a avea purtări frumoase. cf. dl, dm; b) a fi susceptibil. cf. ddrf, tdrg. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari, trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. cf. zanne, p. ii, 321. A fi gros de obraz sau a avea obraz gros (sau, regional, de săftian, de scoarță etc.) sau a-i fi cuiva gros obrazul = a fi fără rușine, obraznic. cf. lb. Te socoteam ciubotar cu ambiție; dar văd că m-am înșelat... Ai obraz de săftian. alecsandri, t. 1066. La vacu-ăsta burtă dă popă s-ai... obraz dă mascure... că parc-o duci mai netid. jipescu, o. 72. Lupul e gros de obraz, eu unul nu-i dau crezare cîtă vreme este încă în pielea lui. gane, n. i, 130, cf. pamfile, j. ii, 157. Gros obraz ai, becisnicule, dacă, după ticăloșiile pe care le-ai făcut învățătorului, mai îndrăznești să ne treci pragul. rebreanu, i. 246, cf. șez. ii, 47. (Eliptic) Însă ce-i de făcut? ...s-a trece ea și asta, obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. creangă, a. 51. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios, impertinent. Au început a-l blăstăma și a-l sudui și a-i dzice dulău fără de obraz. neculce, l. 22, cf. lex. mars. 222, lb. Fără obraz și gros la piale. țichindeal, f. 121/4. Cum mergea, dă de niște copii făr-obraz, chinuind un cățăluș. reteganul, p. v, 3. (Învechit și regional) A apuca (sau a prinde pe cineva) de obraz = a face pe cineva să treacă drept mincinos. Cf. lb. În zadar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale, căci îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuia numaidecît să rămîie pe-a lor. creangă, p. 284. Aveai tu un inel. – Și-l am și azi... – Te apucă de obraz! Femeile știu veșnic să scape de necaz. coșbuc, s. 120, cf. com. din cîmpeni și din albac – abbud. (Învechit și regional) A lua (sau a prinde, a dobîndi) obraz = a se obrăznici; a cuteza. Luasă cu toții un mare obraz (sfîrșitul sec. XVIII), let. iii, 202/2, cf. ddrf, coșbuc, s. 131. (Regional) A îngroșa din obraz sau a-și îngroșa obrazul = a deveni mai îndrăzneț, mai obraznic. cf. pamfile, j. ii, 157. Mai îngroașe din obraz! ciaușanu, gl. (Regional) A-i da (sau a-i pune) cuiva o pupăză în obraz = a ofensa pe cineva, a jigni. marian, o. 178, cf. 179. (Regional) A-și tăvăli obrazul = a se face de rușine, a se compromite. alr i 302/540. (Regional) A-i bate (cuiva) obrazul = a-i imputa cuiva ceva, a-i reproșa. Să nu-i bată obrazul bărbatul c-a luat-o ca degetul oricu cît îi pe ea. sevastos, n. 47, cf. șez. ii, 73. A-i ieși (sau a i se ridica, a i se sui cuiva) sîngele în obraz v. sînge. 3. s. n. (Învechit) Imagine, icoană, portret; desen, figură. Stihare de adamască cu obraze și cu flore (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 200/16, cf. 197/9. Iară tu leapădă icoanele de în besearecă și rade obrazele de pre ziduri. moxa, 379/33. Teofil împărat le-au scris obrazele pentru sf[i]ntele icoane. dosoftei, v. s. septembrie 24^r/H. Văzu doi stîlpi de piiatră poleiți cu aur și scris într-înșii obrazul lui Eraclie. alexandria, 95/6. ♦ Mască, obrăzar (1). Podobiț cu un fealiu de obraze ghidușești. dosoftei, v. s. ianuarie 25^r/20. ♦ (Regional) Căpută, față (la ghete). cf. alr ii 334/29, 47, 53, 76, 886. 4. s. n. (Învechit, adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. cf. prav. Mold. 79^v/14. Cela ce va face silă a muiare văduo, să va certa cu bani după destoiniciia acelui obraz. prav. 198. Lucrurile Porții să strămuta și obrazele să schimba. R. greceanu, cm ii, 199. Cînd s-au făcut acest zapis a fost multe obraze de cinste (a. 1713). uricariul, vii,15. Pentru mai adevărată credința, ne-am pus numele mai jos, iscălindu-se și alte obraze mărturii (a. 1774). bul. com. ist. v, 265. Eu cu adevărat știu un obraz care înnaintea vezirului au zis. văcărescul, ist. 300. Cîtă nevoie trăgea biata țară; și nu numai țara, ci și fieștece obraz (sfîrșitul sec. xvii). let. iii, 264/2. Să binevoiască pentru bună regulă a slobozi poruncă ca o asemenea exportație de sare... a obrazelor particulari să fie poprită (a. 1836). doc. ec. 624. Va fi slobod stăpînirii să vînză aceasta slobozenie la obrazele care va voi. golescu, î. 65. Să-mi las cărțile la obraze vrednice de a se folosi din-tr-însăle. gorjan, h. i, 52/16. Nu deosebești obrază în vreme de judecată. conachi, p. 45. Cineva împacă la mînie p-un obraz: Iar nu încă să-l mai facă să turbeze de necaz. pann, p. v. ii, 105/11. Asta e treaba obrazelor judecătorești. caragiale, o. i, 28. Anchetele... se fac numai de două persoane – un obraz din partea Chiriarhiei. stănoiu, c. i. 74. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut. sadoveanu, o. x, 571. Vor mai sosi pînă în prînz vreo două obrazuri de la Ploiești, așa că va fi zaiafet. pas, l. 14. ◊ Obraz subțire = persoană fină, aristocratică, pretențioasă, care trăiește în lux. Mangosiților și farfasiților, de cîte ori îți fi dormit în stroh și tîrnomată... Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă... că sînteți obraze subțiri? creangă, p. 255. De obraze subțiri care vin de-a dreptul de la domnie eu am început a mă teme. sadoveanu, o. xii, 683. ♦ (Învechit) Personaj (în piesele de teatru). Obrazele aceștii comedii: ...Cimpoiașul... Vistierul... Trăsnea. i. golescu, în pr. dram. 57. Autorul anonim a pus în scenă trei obraze. alecsandri, ap. ddrf. ♦ (Învechit, rar) Reprezentant. Privighetorul, ca un obraz al cîrmuirii, se crezu dator... să închine el cel întîi pahar. gane, ap. tdrg. 5. s. n. Stare socială, condiție, rang. Domnul... după ospăț i-au dăruit cu postave... fieștecăruia după obrazul lui (începutul sec. xvm). mag. ist. i, 308/21. De vei să trăiești fără de turburare în dregătoriia ta, fă lucruri vreadnice de obrazul tău. antim, ap. gcr ii, 7/26. Străinii... intră și în rîndul boierilor cu dregătorii carii nu sînt de obrazele lor, din care lucru dregătoriile să necinstesc (a. 1764). uricaiuul, v, 337/15. Să urmezi întocmai povățuirilor ce să arată în osibita carte ce s-au făcut pă obrazu dumitale (a. 1819). doc. ec. 204. Oamenii domnului fură... tratați după obrazul fiecăruia. bălcescu, m. v. 245. Acest bărbat ce mă ține nu e de obrazul meu. pann, p. v. ii, 104/22. D-ta însă o împărți după obraz, domnule! rebreanu, nuv. 168. Vinul nostru de-aici nu-i vrednic de obraze ca ale domniilor voastre. sadoveanu, o. x, 50. ◊ expr. A ieși (sau a scoate) la obraze = a (se) face boier, a (se) boieri. Silește-te să-mbraci și vrun caftan... să ieși la obraze mari. c. caragiali, în pr. dram. 241. Lumea nu știa nimica despre boierul dumneaei, pentru că nu era ieșit la obraze. heliade, o. ii, 425. Domnia ta te silești să-l scoți la obraze. filimon, o. i, 152. A ajunge obraz = a deveni persoană cu vază, a ajunge demnitar. Tat-tău intra mîndru în bogăția sa cinstită că multă sudoare îi scăldase mădularile pîn-ajunsese obraz cu ale lui. delavrancea, s. 18. – pl.: (1, 3, 4, 5 și, rar, 2) obraze, (1 și) obrazuri, (2) obraji, (învechit, rar) obrazi. – Din v. sl. образъ.