obraznic, ~ă [At: AETHIOPICA, 37^r/9 / Pl: ~ici, ~ice / E: obraz + -nic] 1 a (Reg) Timid. 2 a Lipsit de respect Si: impertinent, insolent, nerușinat. 3 a Neascultător. 4 sf (Bot) Telegraf (Tradescantia zebrina).

OBRAZNIC, -ICĂ adj. și sm. f. Care n’are respect sau rușine de cineva, care e îndrăzneț pînă la nerușinare: iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de ~i ce erau (CRG.); o barză ~ă a îndrăznit să-și așeze cuibul lîngă coșul bucătăriei (I.-GH.); (P): ~ul mănîncă praznicul, cel îndrăzneț trage mai adesea folos de pe urma îndrăznelii lui [obraz].

OBRAZNIC, -Ă, obraznici, -e, adj. Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent; (cu sens atenuat) neascultător, neastîmpărat. Unii îi aruncau în treacăt vorbe înțepătoare și aluzii obraznice. BART, E. 316. Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. Oare ce vor fi zicînd boii, în mintea lor, despre acele obraznice păsăruice? ODOBESCU, S. III 23. ◊ Fig. Iarna trecută îl apucase-o tuse obraznică, de care abia a scăpat în primăvară. VLAHUȚĂ, N. 14. ◊ (Substantivat) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet. ALECSANDRI, T. I 38. Obraznicul mănîncă praznicul (= cel care îndrăznește fără rușine trage adesea foloase de pe-urma îndrăznelii sale). ◊ (Adverbial) Tu obraznic îngîmfîndu-te... Vrei să schimbi și rînduiala. CONACHI, P. 264. (F i g.) Castelele latifundiarilor își înalță vîrfurile obraznic. SAHIA, U.R.S.S. 6.

OBRAZNIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival Care nu are rușine; nerușinat; impertinent; neobrăzat. ◊ ~cul mănâncă praznicul se spune despre o persoană care obține ceva datorită impertinenței sale. 2) Care este neastâmpărat; neascultător. Copil ~. [Sil. -braz-] /obraz + suf. ~nic.

obraznic a. și m. care n’are obraz sau rușine. [Cf. înfrunta].

obráznic, -ă adj. (bg. bez-obráznik, adică „fără obraz”, contaminat de omráznik, om scîrbos, omráz, gîlcevitor; rus. bez-o-bráznyĭ, necuviincĭos. V. omîrzesc). Care n’are obraz, gros de obraz, nerușinat, impertinent, insolent, arogant. Neastîmpărat, zburdalnic: copiĭ obraznicĭ. Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, e bine uneorĭ să nu fiĭ modest. Adv.: A răspunde obraznic.

OBRĂZNICUȚ adj. dim. OBRAZNIC: ți-i hazlie Luluța, dar îi cam ~ă, să nu te superi (ALECS.).

!obraznic (desp. o-braz-) adj. m., s. m., pl. obraznici; adj. f., s. f. obraznică, pl. obraznice

obraznic (o-braz-) adj. m., pl. obraznici; f. obraznică, pl. obraznice

obraznic adj. m. (sil. -braz-), pl. obraznici; f. sg. obraznică, pl. obraznice

obraznic

obraznic.

a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu

OBRAZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrânat, (fam.) tupeist, (pop. și fam.) țâfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. v. obrăznicătură.

obraznic adj. v. RUȘINOS. SFIICIOS. SFIOS. TIMID.^[1]

OBRAZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. obrăznicătură. (E un ~!)

OBRÁZNIC adj. ≠ rușinos, sfiicios, sfios, timid.

Obraznic ≠ ascultător, cuminte, cuviincios, respectuos, politicos

OBRAZNIC, -Ă adj., s. f. I. adj. 1. (Prin fostele județe Mehedinți și Ialomița) Timid, sfios, rușinos. Ia, nașă, nu fi obraznică! Ia și mănîncă. cv 1949, nr. 5, 25, cf. com. graur. 2. Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent; (cu sens atenuat) neascultător, neastîmpărat. Cel ce nu să știe [vinovat] este mai zăbavnic, iar cel vădit să face mai obraznic. aethiopica, 37^r/9. Cine va fi atît de obraznic ca să să împrotivească la acest fealiu de mărturie? molnar, ret. 107/20. Ești așa de obraznic și șezi înaintea craiului fiind boierimea de față (a. 1799). gcr ii, 169/34, cf. i. golescu, în pr. dram. 82, lb. În zadar se socotește un obraznic autor Către Parnas cu-a lui versuri să-și ia îndrăznețul zbor. heliade, o. i, 118. Suie-te cu Platon pînă mai presus de ceriuri... Și unind cu nebunie a ta obraznică fire, Vîră-te pînă în sînu-i și cearcă dumnezeire. conachi, p. 275. Măi! că obraznici mai sînt gulerații îști cu săbiuțe. alecsandri, t. i, 111. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. creangă, p. 19. Un tînăr obraznic s-apropie. caragiale, o. iv, 147. Un individ... cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, îmi făcu semn să mă opresc. hogaș, m. n. 56. Unii îi aruncau în treacăt vorbe înțepătoare și aluzii obraznice. bart, e. 316. Protestarea actorului i se păru obraznică. v. rom. decembrie 1954, 94, cf. com. din straja – rădăuți. (Glumeț) Oare ce vor fi zicînd boii în mintea lor despre acele obraznice păsăruice? odobescu, s. iii, 23. Da albina, cuminte, cuminte, dar obraznică, zîsă. șez. iii, 27. ◊ fig. Iarna trecută îl apucase-o tusă obraznică de care abia a scăpat în primăvarăș. vlahuță, n. 14. Era o femeie nostimă, cu obrajii de păpușă, cu născiorul obraznic. rebreanu, i. 104. Matematicianul era... cu mărul lui Adam foarte obraznic și jucăuș. ciaușanu, r. scut. 15. ◊ (Substantivat) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet. alecsandri, t. i, 38. Te rog... să-i tai lui Negoiță nasul și urechile și să-l dai afară ca pe un obraznic. caragiale, o. ii, 239. Obraznicul mănîncă praznicul. alecsandri, t. 333. Obraznicul nu piere, dar nici nume bun nu are. zanne, p. viii, 79. ◊ (Adverbial) Obraznic te semețiș. biblia (1688), 38¹/1. Tu obraznic îngînfîndu-te pe urmă, Vrei să schimbi și rînduiala ce te muncește, te scurmă. conachi, p. 264. Era să-i las, măicuță, Cu gluma, și să tac: Era să țip obraznic, Ori ce era să fac? coșbuc, f. 135. II. s. f. (Bot.) Telegraf (Tradeșcantia virginica). cf. țopa, c. 223. – pl.: obraznici, -e. – Obraz + suf. -nic.