ZABRAC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Cf. rus. zabrak.

zabrac, ~ă [At: ISPIRESCU, L. 389 / V: (reg) zavr~ sn, zăb~ a / Pl: ~uri și ~ace sn, ~aci, ~ace a / E: nct] (Înv) 1 sn Mustrare aspră Si: ocară, perdaf, (fam) săpuneală. 2 (Îe) A trage (sau a da) un ~ (cuiva) A certa pe cineva. 3 sn Primejdie (1). 4 sn (Reg) Harababură (5). 5 a (Reg; d. oameni) Care este prost îmbrăcat.

zabrac s.n. 1 (înv., reg.) Mustrare aspră; ocară. ◊ Expr. A trage (sau a da) un zabrac (cuiva) = a certa pe cineva. 2 (înv.) încercare grea; primejdie. Va întîmpina un zabrac (ISP.). • /etimol. nec.; cf. rus. zabrak.

ZABRAC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Et. nec. Cf. rus. zabrak.

ZABRAC s. n. (Învechit și regional) Mustrare aspră, ocară. V. săpuneală, perdaf. ♦ Încercare grea la care este supus cineva; primejdie. Va întîmpina un zabrac bun. din care va scăpa cu fata curată. ISPIRESCU, L. 389. – Variantă: zavrac s. n.

ZABRAC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie.

zabrac n. fam. săpuneală: va întâmpina un zabrac bun ISP. [Origină necunoscută].

zabrác, V. zavrac.

zavrac sn vz zabrac

ZAVRAC s. n. v. zabrac.

zavrác n., pl. urĭ (vsl. zasrakŭ, d. zazrĭeti, a ocărî. V. zăresc). Fam. Ocară, săpuneală: ĭ-a tras un zavrac. – Și zabrac.

zabrac (înv.) (desp. za-brac) s. n.

zabrac (înv.) (za-brac) s. n.

zabrac s. n. (sil. -brac)

ZABRAC s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

zabrac s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.

zabrac (-curi), s. n. – Mustrare, ocară. – Var. zavrac. Sl. zazrakú, de la zazrjeti „a se certa” (Scriban). Der. din rus. zabrak „selecție” (Tiktin) sau din bg. za vrak „la naiba” (Graur, Rom., LV, 251) nu sînt convingătoare.

ZABRAC, zabracuri, s. n. (din sl. zazrakŭ [din zazrjeti = a certa])

ZAVRAC s. n. (Var.) Zabrac.