11 definiții pentru tânguire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.), Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

tânguire f. acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei.

TÎNGUÍRE, tînguiri, s. f. Acțiunea de a se tîngui și rezultatul ei. 1. Jelire, suspinare, lamentare. Pe Laura o revoltau gîndurile bătrînilor, mai ales că veneau totdeauna după tînguiri îndelungate despre sărăcie. REBREANU, I. 86. Văzu că n-o scoate la căpătîi cu tînguirea. ISPIRESCU, L. 55. ♦ (Învechit) Jale, necaz, supărare, mîhnire. Totdeauna veți căuta a cîștiga orice lucru și neputînd apoi... veți căde în mare tînguire. DRĂGHICI, R. 110. 2. Sunet lung plin de jale; plînset, suspin, vaier, bocet. Bătrînul sta amărît la fereastră, pe cînd tînguirile melancolice ale cîntecului umpleau noaptea. SADOVEANU, O. III 106. Visurile ce-așa dulce m-au durut de mult s-au stins, Cum se stinge-o tînguire în amurgul unui plîns. PĂUN-PINCIO, P. 85. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. 3. Plîngere (împotriva cuiva), reclamație. Veșnicile tînguiri ale răzășilor pentru încălcarea, și hrăpirile Orheianului îi sfredeliseră urechile și inima. SADOVEANU, O. VII 103.

tînguíre f. Acțiunea de a se tîngui. Vorbele pin care te tînguĭeștĭ: ascultă-ĭ tînguirea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tânguíre s. f., g.-d, art. tânguírii; pl. tânguíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂNGUÍRE s. 1. v. văitat. 2. v. bocet. 3. v. geamăt. 4. vaier, vaiet, (pop.) vai, (reg.) vaicăr. (Se aude o ~.)

TÂNGUÍRE s. v. plângere, reclamație.

TÎNGUIRE s. 1. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 2. bocet, plîngere, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ de înmormîntare.) 3. geamăt, scîncet, vaier, vaiet, (rar) scînceală, (înv.) scîncitură. (O ~ de durere.) 4. vaier, vaiet, (pop.) vai, (reg.) vaicăr. (Se aude o ~.)

tînguire s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

Intrare: tânguire
tânguire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânguire
  • tânguirea
plural
  • tânguiri
  • tânguirile
genitiv-dativ singular
  • tânguiri
  • tânguirii
plural
  • tânguiri
  • tânguirilor
vocativ singular
plural