11 definiții pentru lamentare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lamentare sf [At: ARISTIA, PLUT. 13/15 / Pl: ~tări / E: lamenta] 1 (Lpl) Strigăte însoțite de plânsete, care exprimă durerea, amărăciunea sau suferința, mai ales morală Si: lamentație (1), (liv) lament (1), lamento (2). 2 Plângere zgomotoasă și adesea exagerată Si: lamentație (2), jelire, tânguire, (liv) lamento (3). 3 Cerere insistentă de a se îndeplini o dorință, de a se face un serviciu, o favoare etc. Si: lamentație (3), rugăminte. 4 (Nob) Bocire a unui mort Si: lamentație (4). 5 (Cu sens atenuat) Cuvinte care exprimă nemulțumirea, necazul etc. Si: lamentație (5), (pop) văitătură.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tînguire, văicăreală, lamentație. Și pe urmă rugăminți, lamentări, jurăminte, plecăciuni. BOGZA, A. Î. 530. Moartea lui timpurie la Palermo, în Sicilia, a fost, la noi, deseori prilej de lamentări lirice. SADOVEANU, E. 53.

LAMENTÁRE s.f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; lamentație, jeluire. [< lamenta].

lamentare f. plângere cu gemete și strigăte.

*lamentațiúne f. (lat. lamentátio, -ónis). Vaĭet, jălire: lamentațiunile luĭ Ĭeremia. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lamentáre s. f., g.-d. art. lamentắrii; pl. lamentắri

lamentáre s. f., g.-d. art. lamentării; pl. lamentări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LAMENTÁRE s. v. văitat.

LAMENTARE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (O ~ inutilă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LAMENTARE. Subst. Lamentare, lamentație (rar), deplorație (rar); boceală, bocet, bocit, bocire, ieremiadă (livr.), jelanie, jelire, jelit, jeluială, jeluire, plîngere, plîns, plînset, plînsoare, tînguială, tînguire, tînguit, vaiet, văitare, văitătură, văicăreală (pop. și fam.), vaicăr (reg.), vaier, văierare (reg.), căinare. Bocitoare, jeluitoare, plîngătoare (reg.), prefice (rar). Adj. Bocitor, jelitor, jeluitor, plîngăcios, plîngăreț, plîngător, tînguitor, tînguios, văităreț (rar), văitător (rar). De plîns, lamentabil, deplorabil, jalnic. Vb. A se lamenta, a (se) boci, a se jeli, a se jelui, a se plînge, a se tîngui, a se văita, a se văicări (pop. și fam.), a se văiera (reg.), a se căina. A deplînge, a deplora (rar), a boci, a jeli, a plînge, a tîngui, a văita, a căina. V. durere, milă, plîns, regret, tristețe.

Intrare: lamentare
lamentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lamentare
  • lamentarea
plural
  • lamentări
  • lamentările
genitiv-dativ singular
  • lamentări
  • lamentării
plural
  • lamentări
  • lamentărilor
vocativ singular
plural