RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

respira [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) răs~ / Pzi: respir, 3 (înv) și ~rează / E: fr respirer, lat respirare] 1 vi A introduce în plămâni, prin inspirație, aerul din atmosferă și a elimina, prin expirație, aerul din plămâni, încărcat cu bioxid de carbon Si: a răsufla (1). 2 vt A inhala (aer) în plămâni Si: a inspira. 3 vt (Îe) A-și ~ sufletul A muri. 4 vi (Fig) A-și reveni, a se simți ușurat după o emoție, o grijă, un efort Si: a răsufla (4). 5 vt (Fig) A răspândi (3) (idei, sentimente).

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

RESPIRA, respir, vb. I. 1. Intranz. A introduce în plămîni prin inspirație aerul ambiant (conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții) și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. Cobor geamul, aplecîndu-mă să respir. CARAGIALE, O. II 270. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. O parte din lume ieșea în grădinița din față, ca să respire aerul curat și rece care adia dinspre mare. BART, E. 145. Să ne oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. ◊ Fig. Sînt fericit de a respira dulcele aer al țării. ALECSANDRI, S. 205. 2. Tranz. Fig. A răspîndi, a revărsa, a împrăștia, a degaja. Lumina feerică a saloanelor, zgomotul, mișcarea invitaților respirau veselie. BASSARABESCU, S. N. 147. Scrierile unuia... vor respira energie, sănătate, ale altuia, moliciune. GHEREA, ST. CR. II 23. Pădurile, munții respirau o dulce liniște de seară. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. ♦ Intranz. A se degaja, a se revărsa. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară. CĂLINESCU, E. 52. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni. SADOVEANU, E. 218. Din toate manifestările intelectuale, morale și artistice ale acestor clase respiră un aer greoi de descompunere. IONESCU-RION, C. 109.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămîni prin inspirație aer și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. 2. Fig. A răspîndi, a revărsa, a degaja. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară (CĂLINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).

RESPIRA vb. I. 1. intr., tr. A răsufla; a inhala aer în plămîni, a inspira. 2. intr. (Fig.) A-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. 3. tr. (Fig.) A răspîndi, a degaja. [P.i. respir. / < fr. respirer, cf. lat. respirare].

RESPIRA vb. I. intr., tr. a inspira aer din atmosferă și a-l expira din plămâni. II. intr. (fig.) a-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. III. tr. (fig.) a răspândi, a degaja. (< fr. respirer, lat. respirare)

A RESPIRA respir intranz. 1) A inspira aer în plămâni și a-l expira în afară; a răsufla. 2) fig. A răspândi în jur; a degaja; a emana. /<fr. respirer, lat. respirare

respirà v. 1. a răsufla, a atrage aerul în plămâni și a-l împinge afară; 2. a se odihni un moment: lasă-mă să respir; 3. fig. a anunța: aici totul respiră bucurie; 4. a dori cu ardoare: el respiră răsbunare.

răspira v vz respira

respir sn [At: COȘBUC, P. II, 202 / Pl: ? / E: pvb respira] (Rar) Respirație (1).

*respír, a -á v. intr. (lat. respiro, -áre, d. spirare, a sufla, a răsufla. V. aspir, suspin). Răsuflu, trag aeru în plămîĭ și-l daŭ afară: animalele nu pot trăi fără să respire. Trăĭesc: el respiră încă. Fig. Mă manifest foarte viŭ: copil pe obrajiĭ căruĭa respiră sănătatea. Par a fi viŭ: portret care respiră. Mă odihnesc puțin: lasă-mă să respir puțin. V. tr. Răsuflu, trag în pept: a respira un aer curat. Fig. Anunț, exprim: aicĭ tot respiră pace. Doresc cu furie: a respira răzbunare.

respira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. respir, 3 respiră; conj. prez. 1 sg. să respir, 3 să respire

!respira (a ~) vb., ind. prez. 3 respiră

respira vb. (sil. mf. -spi-), ind. prez. 1 sg. respir, 3 sg. și pl. respiră

respir (rar) s. n.

RESPIRA vb. (FIZIOL.) a răsufla, (înv. și pop.) a sufla. (După atâta fugă, abia mai ~.)

RESPIRA vb. a răsufla, (înv. și pop.) a sufla. (După atîta fugă, abia mai ~.)

DUM SPIRO, SPERO (lat.) cât respir, sper – Adagiu din Cicero, „Ad Atticum”, IX, 10: „Dum anima est, spes est” („Cât timp există suflet, există speranță”).