adopta vt [At: CĂLINESCU, E. O. I, 233 / Pzi: adopt și -tez / E: fr adopter, lat adoptare] 1 A înfia un copil. 2 A-și însuși felul de a vedea al altuia. 3 A-și însuși comportamentul altuia. 4 A accepta o părere, o metodă etc. 5 A alege cu predilecție. 6 A accepta ceva (prin vot).

*ADOPTA (adopt, -tez) vb. tr. 1 ⚖️ A lua de suflet, a face pe cineva copil de suflet, a înfia: nu pot ~ decît persoanele care la epoca adopțiunii nu vor avea nici copii, nici descendenți legitimi (COD. -CIV.) ¶ 2 A-și însuși (o părere, un plan, etc); a primi ceva ca bun: comisiunea a adoptat proiectul de lege ¶ 3 A alege ceva ca fiind mai bun, mai plăcut, mai frumos, mai vrednic de urmat: au adoptat în totul moda din Paris [fr. < lat.].

ADOPTA, adopt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil după toate formele legale; a lua de suflet. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. ♦ Refl. pas. Planul se făcu, se adoptă și se puse în lucrare. NEGRUZZI, S. I 319. ♦ A accepta în urma unui vot. O lege se socotește adoptată dacă e votată de majoritatea simplă a Marii Adunări Naționale. CONST. R.P.R. 19. – Prez. ind. și: (1) adoptez.

ADOPTA, adopt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc; a accepta ceva în urma unui vot. – Fr. adopter (lat. lit. adoptare).

ADOPTA vb. I. tr. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a fi al cuiva. ♦ A alege cu predilecție, a admite. ♦ A accepta (prin vot). [P.i. adopt, 3,6 -tă, conj. -te. / < lat. adoptare, cf. fr. adopter, germ. adoptieren].

ADOPTA vb. tr. 1. a înfia un copil. 2. a-și însuși felul de a fi al cuiva. ◊ a alege cu predilecție. 3. a accepta (prin vot). (< fr. adopter, lat. adoptare)

A ADOPTA adopt tranz. 1) (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a înfia. 2) (păreri, idei, metode etc.) A accepta considerând valabil și urmând. 3)(legi, hotărâri) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare

adoptà v. 1. a lua de suflet, a înfia; 2. a alege cu preferință pentru sine, a-și însuși: a adopta o părere; 3. a admite, a primi: Camera a adoptat legea.

*adópt, a -á, v. tr. (lat. adoptare. – Adópt, adopțĭ, adoptă; să adopte. V. optez). Iaŭ de suflet, înfiez: Augúst îl adoptă pe Tiberiŭ. Aleg, prefer, admit: a adopta o părere, o sistemă.

adopta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adopt, 2 sg. adopți, 3 adoptă; conj. prez. 1 sg. să adopt, 3 să adopte

adopta (a ~) vb., ind. prez. 3 adoptă

adopta vb. (sil. mf. ad-), ind. prez. 1 sg. adopt, 3 sg. și pl. adoptă; conj. prez. 3 sg. și pl. adopte

adopt.

ADOPTA vb. 1. v. înfia. 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)

ADOPTA vb. 1. (JUR.) a înfia. (~ un nou-născut.) 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)

A adopta ≠ a abandona, a respinge