21 de definiții pentru pozitiv pozetiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pozitiv, ~ă [At: ASACHI, ALGHEBRA, 7r/4 / S și: positiv / V: (înv) pozet~ (S și: posetiv) / Pl: ~i, ~e / E: fr positif lat positivus, ger Positiv] 1 a (Mat; d. numere, mărimi scalare etc.) Care este mai mic decât zero sau egal cu zero și care se notează în scris cu semnul plus (+). 2 a (Îs) Semn ~ Semnul plus (+), folosit pentru caracterizarea numerelor, mărimilor scalare etc. mai mari decât zero. 3 a (D. electricitate, sarcini electrice) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina dobândită de un baston de ebonită prin frecare cu o bucată de postav. 4 a (D. polii unei surse electrice) Prin care iese curentul electric. 5 a (D. electrozii sau bornele receptoarelor electrice) Care se leagă la polul pozitiv (4) al sursei electrice. 6 a Care se întemeiază pe fapte, pe date concrete, pe realități. 7 a Care are un caracter de certitudine Si: adevărat, autentic, cert, real, sigur. 8 a (Îs) Drept ~ Totalitate a normelor juridice scrise caracteristice unei societăți, epoci, țări etc. emanate de la organele statului. 9 a (Îs) Religie ~ă Religie oficial acceptată într-o țară și existentă ca atare. 10 a Practic. 11 a Care dovedește simț practic, realist. 12 a Care se bazează pe practică, pe realitatea imediată. 13 a (Îs) Științe ~e Științe experimentale. 14-15 av, a (Într-un mod) care exprimă o afirmație, o aprobare. 16 a (Log; d. noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva. 17-18 a Care (are sau) conferă un sens de afirmare. 19-20 sn, a (Șîs grad ~) (Formă a adjectivului sau a adverbului) cu ajutorul căreia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 21 a (Îoc negativ) Cu însușiri bune Si: bun. 22 a Care se recomandă prin însușirile sale Si: recomandabil. 23 a Care nu produce rău. 24 a Care nu este periculos. 25 a Demn de urmat, de imitat. 26 a Care are o valoare, o semnificație justă Si: valoros. 27 a (Rar) Care produce bunurile materiale. 28 a (Chm; Blg; d. unele reacții ale anticorpilor) Care se produce în prezența antigenului sub influența și în prezența căruia a luat naștere. 29 a (D. analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 30-31 sn, a (Imagine fotografică) la care distribuția luminii și a umbrei corespunde celei reale. 32-33 sn, a (Pex) (Placă, film sau hârtie fotografică) pe care s-a obținut o asemenea imagine.

POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus.

POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) copia unui negativ fotografic care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. – Din fr. positif, lat. positivus.

POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe fapte, pe realități, pe experiență, pe observații, pe constatări; p. ext. sigur, adevărat, real, precis. Binevoiți, domnule, a trimite această scrisoare către nevasta mea și rugați pe cine veți socoti să vă trimită o știință pozitivă despre dînsa. GHICA, A. 633. Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care e folositor, valabil, valoros. A populariza experiența pozitivă a fruntașilor. ♦ Care îndeplinește un rol bun; util, productiv. Această clasă parazită trăiește exploatînd munca claselor pozitive. IBRĂILEANU, SP. CR. 186. Erou pozitiv = personaj într-o operă literară, care reprezintă forțele cele mai înaintate ale societății, întruchipînd curajul, dîrzenia, optimismul și încrederea în viitor. Încă din primii ani ai regimului sovietic problema eroului pozitiv a devenit problema centrală a literaturii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 15/1. 2. (Despre persoane) Realist, practic. Cel dinții [bărbat] era mai pozitiv și a știut să se folosească de șederea mea la țară. BOLINTINEANU, O. 394. 3. (Mat.; despre numere) Care este mai mare decît zero, care este (sau se presupune a fi) precedat de semnul plus. ♦ (Logică; despre. noțiuni, raționamente etc.) Care afirmă ceva. ♦ Electricitate pozitivă = sarcină electrică obținută pe sticlă cînd aceasta este frecată cu mătase. Pol (electric) pozitiv = extremitatea unui circuit electric încărcată cu sarcină electrică pozitivă; anod. ♦ (În expr., și substantivat, n.) Probă pozitivă= copia unui negativ fotografic, care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. ♦ (Gram.; numai în expr.) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă obișnuită a adjectivului sau a adverbului, cu ajutorul căreia notăm existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat sau la un proces exprimat printr-un verb, fără să ne referim la alte obiecte sau procese. «Roșu» reprezintă gradul pozitiv, iar «mai roșu» gradul comparativ al adjectivului «roșu».

POZITÍV, -Ă adj. 1. Întemeiat pe fapte, pe experiență. ♦ Sigur; constant; adevărat. ♦ Valoros. ♦ Care exprimă o afirmație. 2. (Despre numere) Mai mare decât zero. 3. (Despre persoane) Realist, înclinat către o activitate practică, către științe exacte. // s.n. 1. Fotografie care prezintă copia unui negativ fotografic și care redă, în chip asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 2. (Gram.) Grad pozitiv (și s.n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căreia se notează existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat. [< fr. positif, lat. positivus].

POZITÍV, -Ă I. adj. 1. întemeiat pe experiență; (p. ext.) adevărat, real, efectiv, incontestabil. 2. (despre numere sau mărimi scalare) mai mare decât zero. ◊ (despre electricitate) obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu o bucată de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leagă la polul pozitiv al sursei. 3. (despre oameni) realist, înclinat către o activitate practică. 4. care exprimă o afirmație, o aprobare. 5. cu calități alese; valoros. 6. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului sau a adverbului care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni. II. s. n. copie a unui negativ fotografic care redă, asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. (< fr. positif, lat. positivus)

POZITÍV1 ~e n. Imagine fotografică a unui obiect, în care distribuția luminii și a umbrei corespunde celei reale; copie a negativului. /<fr. positif, lat. positivus

POZITÍV2 (~i, ~e) (în opoziție cu negativ) 1) Care conține o afirmație; care exprimă aprobare sau acceptare; care are un caracter cert. Răspuns ~. 2) Care are însușiri bune; bun. ◊ Erou ~ personaj dintr-o operă artistică înzestrat cu calități considerate bune. 3) (despre personaje) Care are spirit practic; realist. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mare decât zero sau se notează cu semnul plus. Număr ~. 5) (despre sarcini electrice) Care este de același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina electrică dobândită de un baston de ebonită prin frecare cu postav. 6) med. (despre analize, reacții, probe) Care confirmă prezența în organism a unui agent patogen. 7): Grad ~ formă inițială a categoriei gramaticale a gradelor de comparație la adjective și adverbe. /<fr. positif, lat. positivus

pozitiv a. 1. a cărui siguranță e stabilită: fapt pozitiv; 2. care se sprijină pe fapte, pe experiență: știință pozitivă; 3. care consideră mai ales partea materială a lucrurilor și folosul tras dintr’însele: om, spirit pozitiv; 4. scris, în opozițiune cu natural: drept pozitiv; cantități pozitive, în algebră, cele precese de semnul +.

*pozitív, -ă (lat. positivus, d. pónere, pósitum, a pune. V. prepozitiv). Cert, sigur, evident: fapt pozitiv. Bazat pe fapte, pe experiență, pe constatărĭ: științe pozitive. Materialist, realist, (fig.) practic, ĭubitor de materie: om, spirit pozitiv (V. idealist). Scris, nu natural, nu tradițional: dreptu pozitiv. Alg. Cantitățĭ pozitive, cele precedate de semnu plus. Fiz. Electricitate pozitivă, aceĭa care se obține pin frecarea sticleĭ cu o bucată de postav și care se înseamnă cu semnu plus. Probă pozitivă, în fotografie, proba care se obține expunînd la lumină o probă negativă pusă în contact cu o foaĭe sensibilă și care reproduce modelu cu umbrele și lumina reală. (Se zice și un pozitiv, n., pl. e). Gram. Gradu pozitiv, acela care arată adjectivu la punctu luĭ de plecare fără a fi comparat, ca bun față de maĭ bun (comparativ) orĭ cel maĭ bun, foarte bun (superlativ). S. n., pl. e. Lucru pozitiv, material, real. Fig. Care aduce foloase materiale: Jidanuluĭ nu-ĭ place de cît pozitivu. Adv. În pod pozitiv, cert, sigur. Pozitiv! se’nțelege! desigur! evident!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pozitív1 adj. m., pl. pozitívi; f. pozitívă, pl. pozitíve

pozitív2 s. n., pl. pozitíve

pozitív adj. m., pl. pozitívi; f. sg. pozitívă, pl. pozitíve

pozitív s. n., pl. pozitíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POZITÍV adj. 1. adevărat. 2. v. practic. 3. v. eficace. 4. bun. (Latura ~ a fenomenului.)

POZITIV adj. 1. adevărat, aievea, autentic, cert, nescornit, netăgăduit, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. practic, realist. (Un spirit ~.) 3. efectiv, eficace, eficient. (Tratamentul a dat rezultate ~.) 4. bun. (Latura ~ a fenomenului.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POZITÍV, -Ă adj. (< fr. positif, lat. positivus): în sintagmele cuvânt pozitiv, formă pozitivă, grad de comparație pozitiv, parte de propoziție pozitivă și propoziție pozitivă (v.).

POZITÍV s. n. (< adj. pozitiv, -ă < fr. positif lat. positivus): grad care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni, neraportate la nimic (fără termen de comparație); formă normală a adjectivului și a adverbului, prin care se constată existența unei însușiri sau a unei caracteristici de o intensitate absolută la un obiect sau la o acțiune izolată. P. este unitatea de referire sau gradul zero al comparației în limba română: harnic, inteligent, pricepută, muncitoare; repede, târziu, departe etc.

Intrare: pozitiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pozitiv
  • pozitivul
  • pozitivu‑
  • poziti
  • pozitiva
plural
  • pozitivi
  • pozitivii
  • pozitive
  • pozitivele
genitiv-dativ singular
  • pozitiv
  • pozitivului
  • pozitive
  • pozitivei
plural
  • pozitivi
  • pozitivilor
  • pozitive
  • pozitivelor
vocativ singular
plural
pozetiv
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)