POZITIV s. n. (< adj. pozitiv, -ă < fr. positif lat. positivus): grad care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni, neraportate la nimic (fără termen de comparație); formă normală a adjectivului și a adverbului, prin care se constată existența unei însușiri sau a unei caracteristici de o intensitate absolută la un obiect sau la o acțiune izolată. P. este unitatea de referire sau gradul zero al comparației în limba română: harnic, inteligent, pricepută, muncitoare; repede, târziu, departe etc.