POZITIV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus.