*pozitív, -ă (lat. positivus, d. pónere, pósitum, a pune. V. prepozitiv). Cert, sigur, evident: fapt pozitiv. Bazat pe fapte, pe experiență, pe constatărĭ: științe pozitive. Materialist, realist, (fig.) practic, ĭubitor de materie: om, spirit pozitiv (V. idealist). Scris, nu natural, nu tradițional: dreptu pozitiv. Alg. Cantitățĭ pozitive, cele precedate de semnu plus. Fiz. Electricitate pozitivă, aceĭa care se obține pin frecarea sticleĭ cu o bucată de postav și care se înseamnă cu semnu plus. Probă pozitivă, în fotografie, proba care se obține expunînd la lumină o probă negativă pusă în contact cu o foaĭe sensibilă și care reproduce modelu cu umbrele și lumina reală. (Se zice și un pozitiv, n., pl. e). Gram. Gradu pozitiv, acela care arată adjectivu la punctu luĭ de plecare fără a fi comparat, ca bun față de maĭ bun (comparativ) orĭ cel maĭ bun, foarte bun (superlativ). S. n., pl. e. Lucru pozitiv, material, real. Fig. Care aduce foloase materiale: Jidanuluĭ nu-ĭ place de cît pozitivu. Adv. În pod pozitiv, cert, sigur. Pozitiv! se’nțelege! desigur! evident!