11 definiții pentru orânduire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui.

orânduire sf [At: (a. 1826) GCR. II, 253/25 / Pl: ~ri / E: orândui] (Înv) 1 Grupare într-o anumită ordine Si: aranjare, repartizare. 2 Organizare. 3 (Ban; Trs) Curățenie. 4 Hotărâre. 5 Numire într-o funcție Si: învestire. 6 Pregătire. 7 Punere la dispoziție. 8 Încredințare. 9 Îndeplinire. 10 Ordin. 11 Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații.

ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinările „socială” și „social-economică”) Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații; formațiune socială, formațiune social-economică. ◊ Orânduire de stat = organizare politică și teritorială a statului sub aspectul regimului și al formei de stat, precum și al împărțirii administrativ-teritoriale, determinată, în esență, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.

orânduire f. acțiunea de a orândui: pentru orânduirea dăjdiilor BĂLC.

ORÎNDUÍRE, orînduiri, s. f. 1. (De obicei determinat prin «socială») Formă de organizare a societății într-o perioadă dată a dezvoltării ei, al cărei caracter este determinat de modul de producție a bunurilor materiale, în primul rînd de relațiile de producție dintre oameni. Orînduirea feudală. Orînduirea socialistă.În orînduirea primitivă principala diviziune a societății o constituie tribul. GRAUR, S. E. 115. 2. Așezare, punere într-o anumită ordine, într-un anumit fel; grupare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire, alcătuire; stabilire. Aceste adunări se convocate de domn pentru facerea legilor, pentru orînduirea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 13. 3. (Învechit și regional) Hotărîre, ordin, decizie, dispoziție. Vor urma întru toate tuturor orînduirilor lui pînă la răspicarea judecății. ȘEZ. V 50.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri

orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORÂNDUÍRE s. 1. v. întocmire. 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. v. formațiune. 4. orânduire economică v. bază economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capitalistă.) 6. (IST.) orânduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.

ORÂNDUÍRE s. v. dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă.

orînduire s. v. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. ORDIN. PORUNCĂ.

ORÎNDUIRE s. 1. întocmire, organizare, orînduială, rînduială, (înv.) așezămînt. (Noua ~ a lucrurilor.) 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. formație, sistem. (~ social-economică.) 4. orînduire economică = bază economică, structură economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capitalistă.) 6. (IST.) orînduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.

Intrare: orânduire
orânduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orânduire
  • orânduirea
plural
  • orânduiri
  • orânduirile
genitiv-dativ singular
  • orânduiri
  • orânduirii
plural
  • orânduiri
  • orânduirilor
vocativ singular
plural

orânduire

  • 1. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: aranjare clasare grupare repartizare
    • surse: DEX '09 DEX '98
    • exemple
      • Vor urma întru toate tuturor orînduirilor lui pînă la răspicarea judecății. ȘEZ. V 50.
        surse: DLRLC
    • 1.4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială.
      surse: DEX '09 2 exemple
      exemple
      • Orânduirea feudală. Orânduirea socialistă.
        surse: DLRLC
      • În orînduirea primitivă principala diviziune a societății o constituie tribul. GRAUR, S. E. 115.
        surse: DLRLC
      • diferențiere (Adesea cu determinările „socială” și „social-economică”) Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații; formațiune socială, formațiune social-economică.
        surse: DEX '98
      • diferențiere (De obicei determinat prin «socială») Formă de organizare a societății într-o perioadă dată a dezvoltării ei, al cărei caracter este determinat de modul de producție a bunurilor materiale, în primul rînd de relațiile de producție dintre oameni.
        surse: DLRLC
      • 1.4.1. Orânduire de stat = organizare politică și teritorială a statului sub aspectul regimului și al formei de stat, precum și al împărțirii administrativ-teritoriale, determinată, în esență, de caracterul orânduirii sociale.
        surse: DEX '98

etimologie:

  • vezi orândui
    surse: DEX '98 DEX '09