olog, ~oagă [At: CORESI, L. 65/10 / V: (reg) ul~ / Pl: ~ogi, ~oage / E: ns cf alb ulok] 1-2 smf, a (Persoană) căreia îi lipsește un picior sau amândouă (rar; o mână sau amândouă) Si: ciung, șchiop. 3-4 smf, a (Persoană) care are un defect de mers. 5 a (Îlv) A lăsa (pe cineva) ~ A ologi (1). 6 sn (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape. 7 sm (Reg) Sărăntoc. 8 sm (Reg) Cerșetor. 9 a (Pan; d. unele plante) Care, deosebindu-se de speciile înrudite, nu are cârcei și nu se agață pe arac Si: (reg) ologuță. 10 sm (Reg) Varietate de struguri. 11 sfa (Reg) Broderie populară nedefinită mai îndeaproape.

OLOG, -OAGĂ adj. și sm. f. 1 🩺 Căruia-i lipsește un picior sau amîndouă, care are picioarele diformate sau paralizate și nu poate umbla: era ~ de amândouă picioarele (ISP.); se nasc ciunți la mîini, ~i la picioare, care-s uscate și sbîrcite ca fusele (SB.); Ciung nu sînt, ~ nu sînt, cap, mîini și picioare am (PANN); F: Judecata-i e oloagă, că-i lipsește’n cap o doagă (PANN); ¶ 2 🌿 FASOLE-OLOAGĂ 👉 FASOLE1 [rus. sulogij, srb. uloga].

OLOG, -OAGĂ, ologi, -oage, adj. 1. Căruia îi lipsește un picior sau amîndouă; care nu poate umbla bine sau nu poate umbla de loc. V. șchiop. Era olog de amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 313. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. De bătături durerea te face olog. NEGRUZZI, S. II 189. ◊ (Substantivat) Făcu milostenie ologului din ușa bisericii. DUMITRIU, N. 121. Stai, ologule... strigă careva către Sender. CAMILAR, N. I 92. Tocmai atunci se tîrăște. pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. REBREANU, I. 15. ♦ Fig. Care are un defect, infirm; stricat. Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. PANN, P. V. I 10. 2. Fig. (Despre unele plante) Care nu are cîrcei și nu se agață pe arac. Fasole oloagă. Mazăre oloagă. ▭ Via oloagă, lăsată cu două capuri, crește scoțînd lăstare de la tot ochiul. I. IONESCU, M. 370.

OLOG oloagă (ologi, oloage) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok

olog a. 1. lipsit de un picior; 2. Bot. mic de volum: fasole oloagă. [Serb. ULOGA].

ológ, -oágă adj. (rus. dial. ulógiĭ, olog, sărac [rut. „șes, neted”]; bg. ulogarka, olog; sîrb. nsl. ulogi [pl.], podagră. E compus ca și po-log). Lipsit de un picĭor (șchĭop) saŭ de amîndoŭă. Fig. Defectuos: judecată oloagă. Fasole oloagă, un fel de fasole cu tulpina joasă și care nu se învălătucește (phaséolus nánus). E originară din America de Sud și se cultivă mult. V. cĭunt.

ulog¹ sm vz olog

ulog², ~oagă a vz olog

ULOG adj. și sm. Băn. = OLOG.

olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

!olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

olog adj. m., pl. ologi; f. sg. oloagă, pl. oloage

olog (oloagă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagră”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere mr. și alb. – Der. ologi, vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (var. ologeală), s. f. (paralizie, dambla).

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

OLOG, -OAGĂ adj., s. f. I. adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia îi lipsește un picior sau amîndouă (rar, o mînă sau amîndouă); (persoană) care nu poate umbla (bine). v. șchiop, ciung. Neputincios de picioare șădea olog. coresi, l. 65/10. Bolnavii au tămăduit, ologii au făcut cu picioare. variaam, c. 99. Tu, lidule, ologule, să fugi la muntile cel gonțos. herodot (1645), 22. I s-au zgîrcit vinele ș-au rămas olog păn la moartea lui. neculce, l. 81. Fost-au din pîntecile maicii lui olog. antim, p; 222, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., CLEMENS, LB. De bătături durerea te face-olog să îmbli. negRuzzi, s. ii, 189, cf. i. ionescu, m. 188. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. alecsandri, t. i, 430. Îi gonea din urmă și-i ucidea ca pe lăcuste cînd sînt oloage. ispirescu, m. v. 24, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., severin, s. 17. Tocmai atunci se tîrăște pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satulu. rebreanu, i. 15. Vor rămîne pe toată viața ologi. camilar, n. i, 34. Tu ești ciont, și eu olog. vasiliu, p. l. 173. Olog, umblă neîncetat: Mut, răspunde răspicat (Ceasornicul). sadoveanu, p. c. 14, cf. șez. i, 38, alr ii/i h 115, alrm ii/i h 162. ◊ Fig. Judecata-i e oloagă Că-i lipsește-n cap o doagă. pann, p. v. i, 10/1. ◊ loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. I-o căzut un butuc peste picioare și l-o lăsat olog. hogaș, dr. i, 71. ♦ (Substantivat, n., regional) Boală de vite (nedefinită mai îndeaproape). cf. h iv 123, xvi 56. ♦ (Substantivat, m., regional) Sărăntoc; cerșetor. cf. caba, săl. 91, alr i 451/508, ib. 452/65. 2. p. anal. (Mai ales la f., despre unele plante) Care, deosebindu-se de speciile obișnuite, nu are cîrcei și nu se agață pe arac. cf. lb, heM 2133. Via cultivată este sau oloagă sau cu haraci. i. ionescu, m. 370, cf. cihac, ii, 227, barcianu, alexi, w., tdrg. Fasolea oloagă crește sub înfățișare de tufă, neavînd lăstari cari să se lege de ceva. pamfile, a. r. 184, cf. scriban, n., i. cr. iv, 250, h ii 297, iv 8, v 88, x 581, xvi 9, xviii 25, 302. ◊ (Regional) Păpușoi olog v. păpușoi. ♦ (Substantivat, regional) Varietate de struguri. cf. jipescu, o. 53. II. s. f. art. (Regional) Numele unei broderii populare (nedefinite mai îndeaproape) (Rîciu – Tîrgu Mureș), alr i 1 762/243. – pl.: ologi, -oage. – Și: (regional) ulog, -oagă adj. alr ii/ii h 115, alr ii 4177/2, 27, 36, 47, 76, 105, 833. – Etimologia necunoscută. cf. alb. ulok „cu picioarele paralizate”.