ibovnic, ~ă smf [At: DOSOFTEI, V. S. 5/2 / V: (îrg) ~ohnic, ~omnic, iub~ / Pl: ~ici / E: vsl любовникъ] (Pop) 1 Iubit. 2 Amant.

IBOVNIC sm., IBOVNICĂ (pl. -ce) sf. lubit(ă), drăguț(ă), amorez (amorează): muierea făcuse pregătirile ce arătai, așteptînd să-i vie ibovnicul (ISP.) [vsl. ljubovĭnikŭ].

IBOVNIC, -Ă, ibovnici,-e, s. m. și f. (Popular) Amant(ă), iubit(ă). Ai fi zis că poposește... la o fostă ibovnică. GALACTION, O. I 268. Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești urîtă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 157. De mă-i pune pe-un cărbune, Ibovnicul nu ți-oi spune. ALECSANDRI, T. I 335.

IBOVNIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. pop. Persoană care întreține relații de dragoste nelegitime cu altă persoană de sex opus; amant. /<sl. ljuboviniku

ibovnic m. drăguț, iubit: ibovnicul nu ti-oiu spune AL. [Bulg. LIBOVNIK].

ibóvnic, -ă s. (vsl. lĭubovĭnikŭ, d. lĭubovĭ, ĭubire; bg. lĭubovnik și li-, amant; rus. lĭu-. V. ĭubesc). Pop. Amant, amantă. – Și ibómnic (vest). Vechĭ și ibóhnic și libovnic.

ibohnic, ~ă smf vz ibovnic

ibomnic, ~ă smf vz ibovnic

iubovnic sm vz ibovnic

❍ IBOMNIC... = IBOVNIC...

ibovnic (pop.) s. m., pl. ibovnici

ibovnic (pop.) s. m., pl. ibovnici

ibovnic s. m., pl. ibovnici

ibovnic.

ibovnic (ibovnici), s. m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s. f. (iubită, amantă). Cf. iubi.

IBOVNIC s. v. amant, concubin, iubit, prieten.

ibovnic s. v. AMANT. CONCUBIN. IUBIT. PRIETEN.

ibóvnic, ibovnici, s.m. (reg.; înv.) Amant, iubit. – Din sl. ljubovnikǔ (Scriban, DEX, MDA).

ibovnic, ibovnici, s.m. – (reg.; înv.) Amant, iubit: „Asta mândră care-i mică, / Asta mi-o fost ibovnică” (Ștețco, 1990: 306). – Din sl. ljubovnikǔ (Scriban; Candrea, DA, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. ljubovi „iubire” (Scriban).

ibovnic, -i, s.m. – Amant, iubit: „Asta mândră care-i mică, / Asta mi-o fost ibovnică” (Ștețco 1990: 306). – Din sl. ljubovnikǔ.