IBOVNIC, -Ă, ibovnici,-e, s. m. și f. (Popular) Amant(ă), iubit(ă). Ai fi zis că poposește... la o fostă ibovnică. GALACTION, O. I 268. Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești urîtă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 157. De mă-i pune pe-un cărbune, Ibovnicul nu ți-oi spune. ALECSANDRI, T. I 335.