27 de definiții pentru prieten prietin


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-.Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-.Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ.

PRIETÉN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană de care cineva este strîns legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere, stimă și devotament reciproc; amic. Prietenă Elisabeta, iți înțelegem disperarea. SAHIA, N. 42. Radu a știut, într-adevăr, să-și aleagă un bun prieten printre camarazii lui. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Tîrziu de tot în noapte trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie. CARAGIALE, O. II 216. La nevoie se cunoaște prietenul. ◊ (Poetic) Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Prieten la cataramă v. cataramă. ◊ (Adjectival, fig.) Ci-ntunerecul prieten stăpînind pînă departe Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte. TOPÎRCEANU, B. 74. 2. Amant, iubit. A mințit... că bărbatul e o rudă a ai. Pe urmă... te-a informat că este vorba de prietenul ei. PAS, Z. I 93. – Pronunțat: pri-e-. – Variante: (regional) prietín,-ă (SADOVEANU, O. VII 29, DAVILA, V. V. 115, ALECSANDRI, T. I 190), pretín, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244) s. m. și f.

PRIÉTEN ~ă (~i, ~e) m. și f. (folosit și ca termen de adresare) Fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; amic. ~ vechi. [Sil. pri-e-] /<bulg. prijateni

prieten m. amic. [Vechiu-rom.: priiaten = slav. PRIĬATELĬ].

priéten (vest) și -in (est), s. (vsl. priĭatelĭ, amic, și priĭatĭnŭ, plăcut, d. priĭati, a prii; bg. priĭatel, amic, priĭaten, plăcut; rus. priĭátelĭ, amic). Amic. – În nord prétin. Vechĭ priétel, prietnic și priátin.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.

PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

priéten (pri-e-) s. m., pl. priéteni

priéten s. m. (sil. pri-e-), pl. priéteni

priétenă (pri-e-) s. f., g.-d. art. priétenei; pl. priétene

priétenă s. f. (sil. pri-e-), g.-d. art. priétenei; pl. priétene


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIÉTEN s. v. asociat, părtaș, tovarăș.

PRIÉTEN s. 1. amic, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întâlnit cu ~ii.) 2. v. amant.

PRIETEN s. 1. amic, (pop.) fîrtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întîlnit cu ~ii.) 2. amant, concubin, iubit, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu. (S-a despărțit de ~ ei.)

prieten s. v. ASOCIAT.PĂRTAȘ, TOVARĂȘ.

Prieten ≠ adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, neprieten

PRIÉTENĂ s. 1. amică, (pop.) surată, (înv. și reg.) soață. (~ din copilărie.) 2. v. amantă.

PRIETENĂ s. 1. amică, (pop.) surată, (înv. și reg.) soață. (~ din copilărie.) 2. amantă, concubină, iubită, (livr.) metresă, (pop.) amoreză, drăguță, ibovnică, țiitoare, (Ban.) bălă, (înv.) posadnică, (grecism înv.) palachidă, (arg.) gagică. (S-a despărțit de ~ lui.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

priéten (priéteni), s. m. – Amic. – Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291), cf. bg. prijatel (› mr. priiatil), sb., cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explică prin analogie cu ieftin, se datorează mai curînd unei confuzii cu sl. prijętinŭ „plăcut”. – Der. prietenă, s. f. (amică); prietenesc, adj. (amical); prietenește, adv. (ca un prieten); prietenie, s. f. (amiciție); prietenos, adj. (amical, afabil); prieteșug, s. n. (prietenie); împrieteni, vb. (a se face prieten, refl., a lega prietenie); neprieten, s. m. (dușman); neprietenos, adj. (vrăjmaș).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul – Filozoful alexandrin Ammonios Saccas, parafrazează în „Viața lui Aristotel”, un text din cartea I a „Eticii nicomachice” a acestuia: A pune adevărul mai presus de prietenia sau stima pentru un maestru.

DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.

OLEUM ET OPERAM PERDIDISTI, AMICE! (lat.) ți-ai cheltuit zadarnic uleiul (din lampă) și osteneala, prietene! – Dicton latin. Se adresează autorului unei lucrări nereușite, pentru elaborarea căreia acesta a cheltuit multe nopți de veghe și multă energie.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

prieten, prieteni s. m. (iron.) rus; sovietic.

a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva).

prieteni la cataramă / la toartă expr. prieteni foarte buni, prieteni nedespărțiți.

Intrare: prieten
  • silabație: pri-e-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prieten
  • prietenul
  • prietenu‑
plural
  • prieteni
  • prietenii
genitiv-dativ singular
  • prieten
  • prietenului
plural
  • prieteni
  • prietenilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prietin
  • prietinul
  • prietinu‑
plural
  • prietini
  • prietinii
genitiv-dativ singular
  • prietin
  • prietinului
plural
  • prietini
  • prietinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)