prieten, ~ă [At: PSALT, 181 / P: pri-e~ / V: (înv) preat-, preiatin, ~iat~, ~iatin, ~iiatel, ~iiat~, ~iiatin (îrg) pre~, pretin, ~tin, (îvr) pretien / Pl: ~i, ~e / E: bg приятен cf slv приютєль] 1 smf Persoană de care cineva este legat prin relații afective sau prin idei ori principii comune Si: amic, (iuz) prietnic (1). 2 smf (Pex) Aliat. 3 smf Iubit. 4 smf Amant. 5-6 a (Rar) Prietenos (2, 6). 7 smf (Îvr) Semen. 8 smf (Reg) Asociat. 9 smf (Reg; îlv) A se face ~i A se întovărăși. 10 smf (Pop) Tovarăș de drum. 11 smf (Reg) Cumătru la botez. 12 smf (Trs) Rudă¹.

PRIETEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană de care cineva este strîns legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere, stimă și devotament reciproc; amic. Prietenă Elisabeta, îți înțelegem disperarea. SAHIA, N. 42. Radu a știut, într-adevăr, să-și aleagă un bun prieten printre camarazii lui. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Tîrziu de tot în noapte trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie. CARAGIALE, O. II 216. La nevoie se cunoaște prietenul. ◊ (Poetic) Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Prieten la cataramă v. cataramă. ◊ (Adjectival, fig.) Ci-ntunerecul prieten stăpînind pînă departe Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte. TOPÎRCEANU, B. 74. 2. Amant, iubit. A mințit... că bărbatul e o rudă a ei. Pe urmă... te-a informat că este vorba de prietenul ei. PAS, Z. I 93. – Pronunțat: pri-e-. – Variante: (regional) prietin,-ă (SADOVEANU, O. VII 29, DAVILA, V. V. 115, ALECSANDRI, T. I 190), pretin, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244) s. m. și f.

PRIETEN ~ă (~i, ~e) m. și f. (folosit și ca termen de adresare) Fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; amic. ~ vechi. [Sil. pri-e-] /<bulg. prijateni

PRIETEN s. m. (Ban.) Rudă de sînge. Consaguineus. Pretien. Attyafi. LEX. MARS., 196. Etimologie: bg. prijaten. Vezi și prieteșug.

prieten m. amic. [Vechiu-rom.: priiaten = slav. PRIĬATELĬ].

priéten (vest) și -in (est), -ă s. (vsl. priĭatelĭ, amic, și priĭatĭnŭ, plăcut, d. priĭati, a prii; bg. priĭatel, amic, priĭaten, plăcut; rus. priĭátelĭ, amic). Amic. – În nord prétin. Vechĭ priétel, prietnic și priátin.

preaten, ~ă smf vz prieten

preiatin, ~ă smf vz prieten

preten, ~ă smf vz prieten

pretien, ~ă smf vz prieten

pretin, ~ă smf vz prieten

priaten, ~ă smf, a vz prieten

priatin, ~ă smf, a vz prieten

prietin, ~ă smf vz prieten

priiatel sm vz prieten

priiaten, ~ă smf vz prieten

priiatin, ~ă smf vz prieten

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) = Mi-e drag Platon, dar mai drag îmi este adevărul. Nu este de ajuns ca o părere să fie dată de cineva cunoscut, ci să corespundă și adevărului.

PRETIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.

préten, V. prieten.

prétin, V. prieten.

priátin, V. prieten.

!prieten (desp. pri-e-) s. m., voc. prietene; pl. prieteni

prieten (pri-e-) s. m., pl. prieteni

prieten s. m. (sil. pri-e-), pl. prieteni

prieten (i-e)

prieten.

PRIETEN s. 1. amic, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întâlnit cu ~ii.) 2. v. amant.

PRIETEN s. v. asociat, părtaș, tovarăș.

PRIETEN s. 1. amic, (pop.) fîrtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întîlnit cu ~ii.) 2. amant, concubin, iubit, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu. (S-a despărțit de ~ ei.)

prieten s. v. ASOCIAT.PĂRTAȘ, TOVARĂȘ.

Prieten ≠ adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, neprieten

prieten (prieteni), s. m. – Amic. – Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291), cf. bg. prijatel (› mr. priiatil), sb., cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explică prin analogie cu ieftin, se datorează mai curînd unei confuzii cu sl. prijętinŭ „plăcut”. – Der. prietenă, s. f. (amică); prietenesc, adj. (amical); prietenește, adv. (ca un prieten); prietenie, s. f. (amiciție); prietenos, adj. (amical, afabil); prieteșug, s. n. (prietenie); împrieteni, vb. (a se face prieten, refl., a lega prietenie); neprieten, s. m. (dușman); neprietenos, adj. (vrăjmaș).

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul – Filozoful alexandrin Ammonios Saccas, parafrazează în „Viața lui Aristotel”, un text din cartea I a „Eticii nicomachice” a acestuia: A pune adevărul mai presus de prietenia sau stima pentru un maestru.

DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.

OLEUM ET OPERAM PERDIDISTI, AMICE! (lat.) ți-ai cheltuit zadarnic uleiul (din lampă) și osteneala, prietene! – Dicton latin. Se adresează autorului unei lucrări nereușite, pentru elaborarea căreia acesta a cheltuit multe nopți de veghe și multă energie.

A quoi bon tant d’amis? Un seul suffit quand il nous aime. (fr. „La ce bun atîția prieteni? Unul singur e de ajuns, dacă ne iubește”). Cuvintele aparțin fabulistului francez Florian (secolul al XVIII-lea). Fac parte din fabula: Iepurele, prietenii săi și cei doi căpriori și vor să arate că e mai bine să ai un singur prieten bun, sincer, devotat, care te iubește într-adevăr, decît să te înconjuri cu prea mulți care îți sînt prieteni doar cu numele. Cu două veacuri mai înainte, poetul francez Guy du Faur de Pibrac (secolul al XVI-lea), în Quatrains contenant préceptes et enseignements utiles pour la vie de l’homme (Catrene cuprinzind precepte și învățăminte folositoare pentru viața omului), susținea o idee apropiată într-o formă mai amuzantă: „Les amis de l’heure présente Ont le naturel du melon: Il faut en essayer cinquante, Avant d’en rencontrer un bon.” (Prietenii din ziua de azi / sînt aidoma pepenilor: / Trebuie să încerci cincizeci / pînă dai de unul bun). LIT.

Amicus humani generis – (lat. „Amicul speței umane” sau, mai potrivit, „Prietenul neamului omenesc”, adică: amicul tuturor). În aparență, ar fi un compliment, dar de fapt această expresie se întrebuințează ca un reproș la adresa acelora care își acordă prietenia, fără nici o alegere, oricui. Acest lucru a fost criticat de către un moralist francez, contemporan cu Molière, anume Bourdaloue, care a spus că „amicul tuturor nu-i amicul nimănui”. Dar poate că această cugetare n-ar fi cîștigat o faimă universală, dacă ideea n-ar fi fost reluată de Molière în comedia Mizantropul (act. I, sc. 1). Eroul său, Alceste, reproșînd prietenului său Philinte că a copleșit cu amabilități și efuziuni pe un om care-i era aproape necunoscut, rostește o faimoasă tiradă, din care reproducem următoarele versuri în traducerea Ninei Cassian (Opere de Molière, vol. III): „Cel mai ales din oameni se va simți om șters Văzînd că îl amesteci cu-ntregul univers. Căci orice stimă are o pricină anume: Nu mai stimezi pe nimeni, stimînd o-ntreagă lume… Nu-mi trebuie-o făptură – oricît la mine-ar ține - Ce nu cinstește-un merit, așa cum se cuvine. Această prețuire vreau s-o resimt și eu. Amicu-ntregii specii nu e amicul meu!” Acest ultim vers, care în franceză sună: „L’ami du genre humain n’est point du tout mon fait !”, a devenit cu timpul o maximă rezumată pentru cei care preferă latina, în expresia: Amicus humani generis. LIT.

Amicus Plato sed magis amica veritas (lat. „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”). Cuvintele acestea se găsesc în Viața lui Aristotel, lucrarea filozofului alexandrin Ammonius Saccas, care a trăit în secolul al III-lea al erei noastre. Sensul lor este că nu-i suficient ca o părere sau o teorie să se bucure de autoritatea unui nume atît de vestit și de respectat ca acel al marelui filozof grec Platon, ci pentru a fi admisă, ea trebuie să fie întemeiată și pe adevăr (fiindcă adevărul cîntărește mai mult chiar decît înțeleptul Platon). Vorbele lui Ammonius sînt o parafrază, în latină, a unui text aristotelic („Etica nicomachică” 1096^a): „chiar dacă și prietenia și adevărul ne sînt dragi, se cuvine să dăm precădere adevărului”. FIL.

Donec eris felix, multos numerabis amicos (lat. „Atîta vreme cît vei fi fericit, vei număra mulți amici”) – E un vers celebru din Ovidiu (Tristiile – I, 1, 39). Poetul, surghiunit de către împăratul roman Augustus, a ajuns la Tomis (Constanța de azi). Cînd s-a văzut părăsit de prieteni a făcut îndurerat reflecția de mai sus, care se citează de obicei împreună cu versul următor: Tempora si fuerint nubila, solus eris (Dar dacă cerul se acoperă de nori, vei rămîne singur). Prin cuvintele lui Ovidiu putem ilustra soarta unui om părăsit la nenorocire de toți cei care mișunau în jurul lui, atunci cînd el era bogat, glorios și puternic. LIT.

Grau, treuer Freund, ist alle Theorie (germ. „Cenușie e, prietene scump, orice teorie”) – E un vers (2038) din Faust (partea întîi) de Goethe. Următorul (2039) sună astfel: und grün des Lebens goldner Baum (și verde e al vieții pom de aur). Distihul e pus în gura lui Mefisto, care răspunde unui tînăr școlar ce venise să-i ceară bătrînului Faust sfatul cum să se orienteze în viață și ce studii să îmbrățișeze. În altă operă a sa (Wilhelm Meister), Goethe confirmă părerea că viața îl formează pe om și că, în fața vieții, orice teorie pălește. E ca cenușiul în fața verdelui. Sensul folosirii acestor versuri, devenite în limba germană dictoane, reiese foarte clar din Scrisori cu privire la tactică, în care Lenin, după ce spune că „un marxist trebuie să țină seama de viața vie, de faptele precise ale realității și să nu continue să se cramponeze de teoria zilei de ieri” – citează din Goethe: „Teoria, prietene, e cenușie; numai pomul etern al vieții e verde”. (Opere, vol. 24, pag. 27). LIT.

Il vaut mieux perdre un bon mot qu’un ami (fr. „Mai bine să pierzi o vorbă de spirit decît un prieten”) – dicton creat după Boileau, care în Satira IX (versurile 121 și 122) spune, nu fără ironie: „Mais c’est un jeune fou, qui se croit tout permis/ Et qui pour un bon mot va perdre vingt amis” (Dar e un tînăr nebun cel care crede că-i este totul îngăduit/ Și care pentru un cuvînt de spirit pierde douăzeci de prieteni). Așadar, un prieten prețuiește mai mult decît un cuvînt de duh care ar putea destrăma o prietenie. Boileau răspundea astfel retorului roman Marcus Fabius Quintilian care, în cartea a șasea a tratatului său în 12 cărți De institutione oratoria (Despre știința oratorică), spunea în capitolul III: Potius amicum, quam dictum perdendi (Mai bine să pierzi un prieten decît un cuvînt de spirit). Adică o povață exact contrarie. Cine are dreptate? Depinde și de amic și de vorba de duh. Dacă cuvîntul e într-adevăr de spirit și prietenul într-adevăr prieten, pot foarte bine trăi laolaltă. LIT.

Les bons comptes font les bons amis (fr. „Socotelile bune fac prieteni buni”, sau mai limpede: „Socoteala curată, prietenie nevătămată”). FOL.

Potius amicum, quam dictum perdendi (lat. „Mai bine să pierzi un prieten decît un cuvînt de spirit”) – Vezi: Il vaut mieux perdre un bon mot qu’un ami. LIT.

prieten, prieteni s. m. (iron.) rus; sovietic.

a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva).

preten, preteni s. m. (adol.) prieten, amic.

pretin, pretini s. m. (glum.) prieten.

prieteni la cataramă / la toartă expr. prieteni foarte buni, prieteni nedespărțiți.