21 de definiții pentru geamăt gemăt gemet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

geamăt sn [At: ALECSANDRI, P. I, 369 / V: gemăt, gemet / Pl: gemete / E: lat gemitus] 1 Sunet nearticulat scos de o ființă care simte o durere (fizică sau morală) Si: tânguire, vaiet. 2 (Fig) Vuiet (al unor elemente ale naturii).

GEÁMĂT, gemete, s. n. Sunet nearticulat emis de o ființă care simte o durere (fizică sau morală). ♦ Fig. Freamăt, murmur, vuiet (al unor elemente ale naturii). [Var.: gémăt, gémet s. n.] – Lat. gemitus.

GEÁMĂT, gemete, s. n. Sunete nearticulate scoase de o ființă care simte o durere (fizică sau morală). ♦ Fig. Freamăt, murmur, vuiet (al unor elemente ale naturii). [Var.: gémăt, gémet s. n.] – Lat. gemitus.

GEÁMĂT, gemete, s. n. Sunet nearticulat scos de cel care geme de durere (fizică sau morală). S-aud mai tare gemetele surde Din pieptul mulțimilor. BENIUC, V. 31. O săptămînă încheiată își chinui bărbatul cu gemetele ei. ISPIRESCU, L. 66. Un geamăt de durere în vale îl oprește. BOLINTINEANU, O. 53. ◊ Fig. Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd. SAHIA, N. 34. ♦ (Poetic) Freamăt (de vînt). (Atestat în forma gemăt) Gemătul vijeliei pustiitoare își amesteca simfonia sa de nimicire cu urletul rostogolirii clocotitoare a șivoaielor pămîntului. HOGAȘ, M. N. 176. Ascult la a valului cînt, La gemătul dulce din vînt. EMINESCU, O. IV 3. – Variante: gémăt (SADOVEANU, M. 20), gémet (EMINESCU, O. I 28) s. n.

GEÁMĂT gémete n. Sunet înfundat și prelung produs în urma unor dureri chinuitoare. /<lat. gemitus

geamăt n. 1. strigăt tânguios; 2. plângere în genere: gemetele poporului; 3. murmurul vântului. [Lat. GEMITUS].

geámăt n., pl. gemete (lat. gémitus, id.). Zgomotu celuĭ ce geme. – La Al. Cojbuc, Sadov. Sov. (242) gemet, la Em. gemăt, pl. tot gemete. Cp. cu geamăn, freamăt, seamăn, teamăt, treacăt.

GÉMĂT s. n. v. geamăt.

GÉMET s. n. v. geamăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

geámăt s. n., pl. gémete

geámăt s. n., pl. gémete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GEÁMĂT s. scâncet, tânguire, vaier, vaiet, (rar) scânceală, (înv.) scâncitură. (Un ~ de durere.)

GEÁMĂT s. v. freamăt, șuierat, vâjâit.

GEAMĂT s. scîncet, tînguire, vaier, vaiet, (rar) scînceală, (înv.) scîncitură. (Un ~ de durere.)

geamăt s. v. FREAMĂT. VÎJÎIT.

Intrare: geamăt
substantiv neutru (N14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geamăt
  • geamătul
  • geamătu‑
plural
  • gemete
  • gemetele
genitiv-dativ singular
  • geamăt
  • geamătului
plural
  • gemete
  • gemetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gemăt
  • gemătul
  • gemătu‑
plural
  • gemete
  • gemetele
genitiv-dativ singular
  • gemăt
  • gemătului
plural
  • gemete
  • gemetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gemet
  • gemetul
  • gemetu‑
plural
  • gemete
  • gemetele
genitiv-dativ singular
  • gemet
  • gemetului
plural
  • gemete
  • gemetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

geamăt gemăt gemet

  • 1. Sunet nearticulat emis de o ființă care simte o durere (fizică sau morală).
    exemple
    • S-aud mai tare gemetele surde Din pieptul mulțimilor. BENIUC, V. 31.
      surse: DLRLC
    • O săptămînă încheiată își chinui bărbatul cu gemetele ei. ISPIRESCU, L. 66.
      surse: DLRLC
    • Un geamăt de durere în vale îl oprește. BOLINTINEANU, O. 53.
      surse: DLRLC
    • figurat Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd. SAHIA, N. 34.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Vuiet (al unor elemente ale naturii).
      exemple
      • Gemătul vijeliei pustiitoare își amesteca simfonia sa de nimicire cu urletul rostogolirii clocotitoare a șivoaielor pămîntului. HOGAȘ, M. N. 176.
        surse: DLRLC
      • Ascult la a valului cînt, La gemătul dulce din vînt. EMINESCU, O. IV 3.
        surse: DLRLC

etimologie: