VÂJÂIT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâit¹ sn [At: HELIADE, O. I. 183 / V: ~jăit, ~iet, ~jiet, vojăit, voj~ / Pl: ~uri / E: vâjâi] 1 Mișcare în aer a unui corp, a unui obiect, însoțită de zgomotul caracteristic Si: vâjâire (1), vâjâială (1), vâjâitură (1). 2 Zgomot caracteristic, puternic, prelungit și vibrant, produs de vânt, de un șuvoi sau de un curs de apă, de arbori mișcați de vânt etc. Si: vâjâire (2), vâjâială (2), vâjâitură (2). 3 (Pex) Zgomot puternic și vibrant produs de diferite corpuri care străbat cu viteză aerul Si: vâjâire (3), vâjâială (3), vâjâitură (3). 4 (Pgn) Zgomot puternic și vibrant Si: vâjâire (4), vâjâială (4), vâjâitură (4). 5 Falsă senzație de zgomot, determinată de fluxul mărit al sângelui Si: vâjâială (5), vâjâitură (5). 6 (Pex) Amețeală (1). 7 Zumzăit de albine. 8 Huruit al unei mașini, al unui motor în timpul funcționării Si: vâjâire (5), zumzăit. 9 (Ccr) Loc de cădere a apei Si: cataractă, (reg) vâjoi.

vâjâit², ~ă [At: GANE, ap. CADE / V: văjiit a, vâjăit a, sm, ~jeit a / Pl: ~iți, ~e / E: vâjâi] 1 a (D. copaci) Care este bătut de vânt. 2-3 sm, a (Fam) (Om) zăpăcit. 4 a (Fam; spc) Amețit de băutură Si: cherchelit.

VÂJÂIT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

VÂJÂIT ~uri n. 1) v. A VÂJÂI. 2) Sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insectă care vâjâie. /v. a vâjâi

văjiit, ~ă sf vz vâjâit²

vâjăit¹ sn vz vâjâit¹

vâjâiet sn vz vâjâit¹

vâjiet sn vz vâjâit

vojăit sn vz vâjâit¹

vojâit sn vz vâjâit¹

vîjiit s.n. v. vîjîit¹.

vîjîit¹ s.n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de ceva care vîjîie; vîjîială, vîjîire, vîjîitură. Adormii în vîjîitul stufișului de copaci ce înconjura ca un crîng această casă depărtată (BACOV.). • pl. -uri. și (reg.) vîjiit s.n. /v. vîjîi.

vîjîit², -ă adj. (despre oameni) Care este amețit (de băutură), cherchelit. Macar că-s eu cam vîjîit, da-i vorba, căciula din cap încă nu mi-a picat (SADOV.). • pl. -ți, -te. /v. vîjîi.

VÎJIIT s. n. v. vîjîit.

VÎJÎIET s. n. v. Vîjîit.

VÎJÎIT¹, vîjîituri, s. n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui sau de curgerea năvalnică a apei. De departe, dintr-un colț al iazului, venea vîjîitul înăbușit al unui opust. SADOVEANU, O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al șuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. I 160. Apropiați de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui șlep. DUNĂREANU, CH. 95. – Variante: vîjiit, (regional) vîjîiet (SBIERA, P. 85) s. n.

vâjăit n. urletul vântului.

vîjîít n., pl. urĭ. Sunet vîjîit: vîjîitu vîntuluĭ, al funiilor corăbiiĭ, al gloanțelor.

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

VÂJÂIT s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.

VÎJÎIT s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.)