GEAMĂT, gemete, s. n. Sunet nearticulat scos de cel care geme de durere (fizică sau morală). S-aud mai tare gemetele surde Din pieptul mulțimilor. BENIUC, V. 31. O săptămînă încheiată își chinui bărbatul cu gemetele ei. ISPIRESCU, L. 66. Un geamăt de durere în vale îl oprește. BOLINTINEANU, O. 53. ◊ Fig. Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd. SAHIA, N. 34. ♦ (Poetic) Freamăt (de vînt). (Atestat în forma gemăt) Gemătul vijeliei pustiitoare își amesteca simfonia sa de nimicire cu urletul rostogolirii clocotitoare a șivoaielor pămîntului. HOGAȘ, M. N. 176. Ascult la a valului cînt, La gemătul dulce din vînt. EMINESCU, O. IV 3. – Variante: gemăt (SADOVEANU, M. 20), gemet (EMINESCU, O. I 28) s. n.