dos sn [At: NEAGOE, ÎNV. 308 / Pl: ~uri / E: ml dossum] 1 (Înv) Partea de dinapoi a trupului omenesc Si: spate, spinare, (pop) îndărăt. 2 (Îvp; îe) A da ~ (sau ~ul ori ~urile), a(-și) arăta -ul, a pune ~ la fugă, a bate ~urile, a da ~ la față A fugi (din fața dușmanului). 3 (Îvp; îae) A se ascunde. 4 (Îla) Bun de ~ Bun de fugă. 5 (Înv; îe) A lua cuiva ~ul A ataca pe la spate. 6 (Pfm; îe) A întoarce (către cineva sau cuiva) -ul A se întoarce cu spatele către cineva (în semn de dispreț sau de încetare a conversației). 7 (Pfm; îae) A nu mai voi să aibă relații cu cineva. 8 (D. ființe) Șezut. 9 (Pop; îe) A pune la ~ A ignora ce i se spune. 10 (Îvp; îe) A ieși cu ~ul la oameni A se purta necivilizat în societate. 11 (Îvp; îe) A se întoarce cu fața ~ului către cineva A întoarce, batjocoritor, spatele. 12 (Îs) ~ul palmei (sau mâinii ori labei) Partea exterioară a mâinii, opusă palmei. 13 (Rar; îs) ~ul limbii Partea de dedesubt a limbii. 14 Partea de dinapoi a unui obiect, a unei construcții, a unei curți. 15 (Îvp; îs) ~ de moară Om de nimic, arțăgos. 16 (La un obiect) Partea mai puțin arătoasă, (neîmpodobită și) neexpusă vederii. 17 Partea de dinăuntru a unei haine. 18 (Înv; pbl; îs) ~uri de calendare Scoarțe. 19 (Îs) ~ de pernă Față de pernă. 20 (Reg; îoc arșiță, feție) Coastă de deal sau de munte. 21 (Reg) Tufiș mărunt orientat spre miazănoapte Si: doștină (3). 22 (Pop) Adăpost. 23 (Reg) Adăpost pe câmp. 24 (Înv; îlv) A da cuiva ~ul (la adăpost) A adăposti. 25 (Îvr; îal) A ascunde. 26 Loc adăpostit (unde nu bate soarele). 27 (Bot; reg) Tei de calitate slabă Si: liștar. 28 (Îlav) De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) Anapoda. 29 (Îal) Cu spatele înainte. 30 (Îlav) Cu ~ul în sus Invers de cum trebuie. 31 (Îal) În mare dezordine. 32 (Îlav) În ~ La spate. 33 (Îal; fig) În absență. 34 (Înv; îe) Nici în ~, nici în față În nici un chip. 35 (Înv; îlav) De ~ Într-ascuns. 36 (Îlav) Din ~ Din spate. 37 (Înv; într-un oraș de provincie; îs) Uliță din ~ Stradă laterală. 38 (Înv; îe) A scăpa pe ulița din ~ A scăpa rușinos și cu mare greutate dintr-o încurcătură. 39 (Pop; îe) A intra pe ușa din ~ A obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). 40 (Înv; îlav) Din ~ de... Dincolo de... 41 (În legătură cu obiecte de îmbrăcăminte; îlav) Pe ~ Cu partea de dinăuntru în afară. 42 (Îal) Altfel de cum trebuie, de cum e firesc. 43 (Fig; d. oameni; îal) Ciudat. 44 (Pfm; îe) A fi întors pe ~ A fi necăjit. 45 (Pfm; îae) A fi furios. 46 (Îlav) Pe din ~ Pe la spate. 47 (Îal; la o clădire) Prin spatele casei. 48 (Îal; într-un oraș) Pe o stradă laterală. 49 (Fig; îal) În taină. 50 (Înv; îlav) Pe după ~ Pe la spate. 51 (Nob; înv; îlav) În după ~ În loc ascuns. 52 (Îlav) Prin ~ Pe intrarea din spatele casei. modificată

DOS, dosuri, s. n. (În opoziție cu față) 1. Partea de dindărăt a unui obiect. Dosul cărții. Dosul foii. ▭ Știa să facă și socoteli și să le însemne cu cărbune pe dosul ușii. SADOVEANU, Z. C. 312. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul) În dosul = în spatele, îndărătul, dinapoia. Bibescu simți pași moi în dosul ușii. SADOVEANU, P. M. 58. Au ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Știam că e în dosul storului. IBRĂILEANU, A. 145. Din dosul = din spatele, dindărătul, de dinapoia. Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-aiurea: Ziua-n vînt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. COȘBUC, P. II 275. Un dușman de lup... trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele sau de-a-ndoaselea, pe de-a-ndoasele sau pe de-a-ndoaselea = a) altfel de cum trebuie, de cum e firesc, de cum te-ai aștepta; anapoda, pe dos. Tot ce făcea îi ieșea de-a-ndoasele. ISPIRESCU, U. 108; b) întors, invers. Meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoasele. CARAGIALE, O. I 84; c) cu spatele înainte, de-a-ndăratele. Duțu se depărtă... mai mult de-a-ndoaselea, oprindu-se mereu. SLAVICI, O. I 369. ♦ (În opoziție cu fațadă) Partea de dinapoi a unei case sau a unei curți. Nu se dusese la el pe uliță, ci prin dosurile curților. DUMITRIU, N. 180. Fiecare pămîntean... punea să i se clădească... casa după fantazia momentului, avînd chiar o deosebită plăcere să întoarcă dosul ori coasta către alții. SADOVEANU, Z. C. 79. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu în față, înainte) În dos = în partea de dinapoi a casei; în spate. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd i se înnădise mai tîrziu, în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127. Cine taie lemne-n dos? ȘEZ. I 238. Prin dos = prin intrarea din spate a unei case. Vină, bădițo, prin dos, Că-i portița de rogoz: Cum pui mîna, pică jos. HODOȘ, P. P. 43. ◊ Loc. adj. Din dos = care este situat îndărătul, în spatele casei. Făt-Frumos ieși din casă și intră în grădina din dos. POPESCU, B. II 10. Am fugit pe ușa din dos și am dat pin grădină, ca să scap de dascal. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa (dintr-o încurcătură) cu mare greutate, cu rușine. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a ocupa o slujbă, un post etc. sau a înainta în ierarhia funcționărească prin protecție, nu pe cale ierarhică. 2. (Fiind vorba de partea de dinapoi a corpului omenesc; numai în locuțiuni și expresii) Loc. adv. (În opoziție cu în față) În dos = în spate, pe ascuns. Unul în dos te-a-njurat. – În lipsa mea putea să mă și bată. PANN, P. V. I 169. ◊ Expr. A da dos (la față) sau a da dosul (sau dosurile) sau a pune dos la fugă = a fugi, a o lua la sănătoasa, a o șterge; a se retrage, a dispărea. Ba, tu ai să-i îngropi pe aiștia... Ce dracu? De trei zile, bade Gheorghe, dai dosurile. CAMILAR, N. I 444. Chiorul... a încercat să deie dos la față. SADOVEANU, D. P. 160. Tu cauți să dai dosul, îmi pare?... Vrei să fugi? MACEDONSKI, O. II 83. Manea-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. ALECSANDRI, P. P. 73. (Exclamativ) Dos la față! = ia-o la fugă! șterge-o! M-am dus... Să ne videm cu bine, Măndică! Pe unde să ies ca să nu mă-ntîlnesc cu el? Ha! pe fereastă... Dos la față. ALECSANDRI, T. I 317. A întoarce (cuiva) dosul = a se depărta (de cineva), a rupe relațiile (cu cineva), a ocoli (pe cineva), a întoarce (cuiva) spatele. ♦ Șezut, fund. Doctorul avea obiceiul să-i plesnească [pe copii] ușor, din mers, cu vîrful bastonului, la dos. BART, E. 339. ◊ Expr. A se scula cu dosul în sus = a fi ursuz și indispus (fără motiv). 3. (Urmat de determinări care indică un organ sau o parte a trupului) Dosul mîinii (sau palmei) = partea de din afară a mîinii. Plîngea molcom; din cînd în cînd își ștergea nasul cu dosul palmei și ofta, pomenind șoptit numele lui Vasile. GALAN, Z. R. 42. Făcu semn cu dosul mînii să fie lăsat singur. SADOVEANU, Z. C. 243. Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. Faci pe dosul limbei niște beșicuțe. ȘEZ. II 191. 4. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită) a unui obiect. Dosul stofei. Dosul covorului. ♦ Partea de dinăuntru neexpusă vederii (a unei haine). Dosul paltonului. ◊ Pe dos = a) (loc. adv. în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară. [Era] îmbrăcat la întîmplare, cu haina pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 56. Era Mane cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos. ALECSANDRI, P. P. 73; b) (loc. adv., fig.) altfel (decît în realitate), de-a-ndoaselea. Toate le văd pe dos... Iaca mătușica se dă de-a tumba, ha, ha, ha! ALECSANDRI, T. I 223; c) (loc. adj., fig., despre oameni) cu purtări nefirești; sucit, ciudat, bizar. Iată că sînt și oameni pe dos. IONESCU-RION, C. 37. ◊ Expr. Întors pe dos = necăjit, supărat, indispus. Mai întors pe dos decît înseși buzunarele sale, intră, dimineața, acasă. M. I. CARAGIALE, C. 142. A întoarce (pe cineva) pe dos = a tulbura, a indispune (pe cineva). Dragostea asta te-a cam întors pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 162. 5. (Popular) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. Bate vîntul, îl lași să bată și te dai într-un dos. SADOVEANU, P. M. 180. Vărsa lacrimi, pe cînd luna Răsărea de după-un dos. COȘBUC, P. II 214. Soare a umblat Și a căutat Toate văile, Toate luncile, Toate dealurile Și dosurile. PĂSCULESCU, L. P. 182. – Forme gramaticale: (în loc. adv.) de-a-ndoasele, de-a-ndoaselea.

DOS ~uri n. 1) Partea de dindărăt a unui lucru sau a unei ființe care se opune feței. ◊ În ~ul... în spatele; înapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; în taină. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; în altă ordine decât cea normală. 2) Extremitate dorsală a corpului pe care se șade; fund; șezut. 3) Partea interioară a unei haine. ◊ Pe ~ a) cu fața înăuntru; b) altfel decât trebuie. 4) Loc ferit, adăpostit, unde nu plouă, nu bate soarele, vântul. 5); ~ul mâinii (sau palmei) partea de din afară a mâinii sau a palmei. /<lat. dossum

dos n. 1. partea posterioară a corpului dela umeri până la rărunchi; 2. partea posterioară a unor lucruri: dosul unei cărți; 3. partea opusă feței: dosul unei stofe; pe dos, dea’ndoasele, în partea opusă; a da dosul, a fugi. [Lat. vulg. DOSSUM = clasic DORSUM].

dos n., pl. urĭ (lat. dorsum și dǒssum, dos, spinare; it. dosso, pv. fr. dos. V. jos). Spinare: a călări pe dosu caluluĭ. Parte posterioară, revers [V. revers], parte opusă fețeĭ: doșu cărțiĭ, paginiĭ, stofeĭ, caseĭ, armateĭ. De-a’n-doasele (vest), pe dos, invers, întors: a întoarce cartea pe dos, 1) cu literele inverse și 2) pe partea opusă fețeĭ. Pin dos orĭ pe din dos, pin parte din apoĭ. A ți se întoarce mațele pe dos de greață, a-țĭ vărsa mațele, a-țĭ fi foarte greață. A da dosu (vestu), a fugi ca să scapĭ (lat. tergadare).

A’N-DOASELE (DE-) loc.adv. 👉 DOS.

dos s. n., pl. dosuri

dos s. n., pl. dosuri

dos s. n., pl. dosuri

DOS s. 1. spate. (În ~ul casei.) 2. v. fund. 3. fund. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 4. v. revers. 5. v. verso. 6. (pop.) coș, (Transilv.) toc. (~ de pernă.) 7. v. șezut.

DOS s. 1. spate. (În ~ casei.) 2. fund, spate. (În ~ curții.) 3. fund. (Întoarce vasul cu ~ în sus.) 4. revers, (astăzi rar) areșcă. (~ unei medalii.) 5. verso. (~ al unei file.) 6. (reg.) coș, (Transilv.) toc. (~ de pernă.) 7. (ANAT.) fund, popou, șezut, (rar) posterior, (pop.) cur, (fam.) popsi, (eufemistic) pardon.

Dos ≠ față

dos (dosuri), s. n. – 1. Spate, spinare. – 2. Verso, spate, partea opusă. – 3. Cotor de carte. – 4. Partea de dinapoi. – Istr. dos. Lat. popular dossum, în loc de dorsum (Cihac, I, 81; Pușcariu 546; Candrea-Dens., 507; REW 2755); cf. it. dosso, prov., fr. dos, sp., port. dorso. – Der. dosi, vb. (a pune la o parte; a ascunde; a fura; a fugi, a scăpa); dositor, adj. (care dosește); dosnic, adj. (retras, izolat, îndepărtat); îndosi, vb. (Mold., a ascunde); doștină, s. f. (pantă, versant), poate prin încrucișare cu sb. dolina „căldare”; pidosnic, adj. (Mold., încăpățînat; s. n., plantă, Cerinthe minor). – Der. neol. dosar, s. n., din fr. dossier; andosa, vb., din fr. endosser.

COȚOFENII DIN DOS, com. în jud. Dolj; 2.971 loc. (1991). Stație de c. f. Așezare geto-dacică fortificată (sec. 5-1 î. Hr.).

a da dos la față expr. 1. a pleca pe furiș. 2. a da înapoi în fața unor dificultăți.

a da dosul expr. v. a da dos la față.

a intra prin dos / prin spate expr. (d. bărbați) a practica sexul anal.

a-i întoarce (cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva).

întors pe dos expr. indispus, deprimat, mohorât, trist.