25 de definiții pentru dar (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DAR2, daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

dar2 sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent1, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) În ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod1. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe.

DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DAR4, daruri, s. n. I. 1. Obiect care se primește de la cineva sau se dă cuiva fără plată, la anumite ocazii, în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. Adevăru-i că toată lumea te răsfață... Mereu primești daruri. CAMIL PETRESCU, T. I 91. Vi le dăruiesc vouă, dar să nu credeți că sînt un dar de mic preț. MACEDONSKI, O. III 35. Nemulțumitului i se ia darul.Fig. Atît de-avar fu cerul cu pămîntul, Că luni de zile n-a bătut nici vîntul, Nici ploi n-au scurs din nori al verii dar. COȘBUC, P. II 280. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a da» și «a primi») În dar = fără plată, gratis; degeaba. Bătrînul tău mi-ar fi dat în dar un buduroi plin cu miere. DAVIDOGLU, O. 75. Acum te și răsplătesc... dîndu-ți în dar iapa. ISPIRESCU, L. 79. Dragostea de lăutar, Ca dulceața din zahar, Că-și dă inima în dar, De nevoi n-are habar. TEODORESCU, P. P. 338. ◊ Loc. adj. De dar = dăruit, primit gratis, fără plată. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ (Locuțiune verbală) A face dar = a dărui. I-am făcut ei dar un inel de preț. CAMIL PETRESCU, U. N. 239. Nu-i pretinsese... să-i facă dar casele din dosul spitalului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 217. ♦ Plocon. La curtea sa cea nouă veneau darurile satrapilor. SADOVEANU, D. P. 8. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. Am adus un colac din darurile de la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 20. ◊ Sfintele daruri = pîinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. (De obicei urmat de determinări) Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. O ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii. BOGZA, C. O. 5. Le arăta cît e de prețios darul de a observa, de a analiza și pricepe viața în toată însemnătatea și frumusețea ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în samă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a..., de...) = a avea puterea, posibilitatea..., a fi în stare să..., a fi de natură să... Primarul... are darul de a fi în tot locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 421. Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încînte M. I. CARAGIALE, C. 79. Novacul avea darul de a culca la pămînt o oaste întreagă. ISPIRESCU, L. 193. Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta... imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47. A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ironic) A avea (sau a lua) darul beției (sau al suptului) = a fi (sau a deveni) bețiv. Cînd am scăpat, nevasta mă lăsase, și eu, de necaz, am luat darul beției. DUNĂREANU, CH. 138. 2. Avantaj, binefacere, merit. Sînt darurile pămîntului și am pus în ele inima noastră. SADOVEANU, P. M. 78. Toate darurile tehnicii moderne IBRĂILEANU, SP. CR. 243. Acest oraș... este unul dintr-acele mai frumoase ce am văzut, pentru multe daruri ce are. GOLESCU, Î. 144. 3. (În credințele mistico-religioase) Ajutor pe care dumnezeu l-ar acorda omului; milă, îndurare, har. Cel de sus varsă darul său și peste cei neputincioși. CREANGĂ, P. 190. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești, consacrare (ca preot).

DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fără plată în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atenție. 2) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul beției. 4) bis. Grație divină acordată omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. /<sl. daru

dar n. 1. ceea ce se dă: cal de dar; 2. dispozițiune naturală, calitate superioară: dar dela D-zeu; 3. pornire rea, învăț: darul beției; 4. dar divin, har: darul preoției; 5. pl. pâinea și vinul destinate liturghiei: când preotul iese cu darurile. [Slav. DARŬ].

1) dar1 n., pl. urĭ (vsl. darŭ, dar, d. datĭ, a da. V. danie, dăruĭesc, zadar). Ceĭa ce se dăruĭește, cadoŭ, prezent: am primit în dar un cal, aduc darurĭ, darurĭ de nuntă, de Anu Noŭ. Dar divin, grație, har: Maĭca Domnuluĭ cea plină de darurĭ, daru de a fi preut, a lua unuĭ preut daru (a-l despreuțĭ). Calitate, talent: acest copil are multe darurĭ. (Iron.) Vițiŭ, defect: daru bețiiĭ, daru tămăduiriĭ (hoția). Sfintele darurĭ, potiru ș.a. în biserica ortodoxă. A fi în starea daruluĭ (Trans.), a fi gravidă. În dar, gratis. Ar în dar (din har în har), de pomană, fără folos: s’au dus și aceștĭ banĭ „ar în dar” (Galați). Prov. Calu de dar nu se caută pe dințĭ, la lucru dăruit nu se caută defectele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DAR s. I. 1. v. cadou. 2. v. donație. 3. v. ofrandă. 4. v. aptitudine. 5. v. însușire. 6. calitate, har, însușire. (Are ~ul de a provoca râsul.) 7. v. avantaj. 8. v. grație. II. v. patimă.

DAR s. I. 1. atenție, cadou, surpriză, (înv., pop. și fam.) peșcheș, (pop.) plocon, (înv.) cinste, dărușag, prezent, prosfora. (I-a făcut un ~ splendid.) 2. donație, (înv. și pop.) danie, (înv.) dănuire, dăruință, hărăzire, oboroc. (~ făcut de domnie unei mănăstiri.) 3. (BIS.) jertfă, ofrandă, prinos, sacrificiu, (înv.) arse (pl.), oblațiune, plocon. (~ adus divinității.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 5. însușire, putere. (Are unele ~uri miraculoase.) 6. calitate, har, însușire. (Are ~ de a provoca rîsul.) 7. avantaj, binefacere, folos, privilegiu. (Se bucură de ~urile tehnicii moderne.) 8. (BIS.) favoare, grație, har, (înv.) măiestrie. (~ divin.) II. cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. și fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dar (dáruri), s. n.1. Cadou, donație. – 2. Calitate înnăscută, fire. – 3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Megl. dar. Sl. darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb., rus. dar.Der. darnic, adj. (generos, mărinimos); nedarnic, adj. (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, s. f. (generozitate, mărinimie); dărui, vb. (a dona, a dărui), din sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), cf. bg. darjavam, sb. darovati; dăruială, s. f. (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, s. m. (persoană care dăruiește). Locuțiunea adv. în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca sp. de balde față de en balde), cf. „în zadar”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DAR. Subst. Dar, cadou, oblație (rar), prezent (înv.), peșcheș (înv., pop. și fam.), atenție, cinste (pop.), plocon (fam.), ploconaș (dim., rar), danie (înv.), dănuire (înv.), donare, donație, dăruință (rar), dăruire, dâruială (rar), dărușag (reg.); puiul tîrgului; donativum (ant.); rodină (pop.); pomană, miluire. Dotă, zestre, zestrișoară (dim.), zestricică, zestricea. Ofrandă, prinos, jertfă. Hrisov (act) de danie. Dăruitor (rar); donator, dănuitor (înv.). Adj. Dotal, de dăruială, dăruit, dat în dar, de pomană. Darnic, dănos (rar), generos, mărinimos, binefăcător, galant, galanton (fam.), filotim (înv.). Vb. A dărui, a da, a da în dar, a face un dar, a oferi în dar, a face cadou, a dona, a face o donație, a face danie, a dănui (înv.), a milui (înv.), a-i da cuiva ceva în cinste, a face cinste, a cinsti (pop.); a dota, a înzestra, a da zestre, a da de zestre. V. bunătate, dărnicie, omenie, plată, recompensă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Floarea darurilor” („Albinușa”), culegere de pilde și de sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de Tommaso Gozzadini în sec. 13 sub titlul „Fiore di virtu” și cu o largă circulație și în țările române începând din sec. 16 (cea mai veche traducere datând din 1620).

DONA PRAESENTIS CAPE LAETUS HORAE (lat.) primește cu bucurie darurile clipei de față – Horațiu, „Ode”, III, 8, 27.

FLOAREA DARURILOR (ALBINUȘA), carte populară, culegere de pilde și sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de călugărul italian Tommaso Gozzadini sub titlul „Fiore di virtù” (sec. 13). Tradusă în numeroase limbi, a avut o largă circulație în literaturile medievale. În Țările Române a pătruns inițial în traducerea lui Gherman Vlahul, făcută direct din italiană. Cea mai veche copie manuscrisă, datată 1620, după o traducere din slavonă, îi aparține lui Ioan Românul (Vlahul) și se păstrează în Codex Neagoeanus. A fost tipărită de Antim Ivireanul la Snagov, în 1700, după o traducere făcută de Filotei Sfântagorețul.

FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.

NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți.

SAEPE QUOD DATUR EXIGUUM EST, QUOD SEQUITUR EX EO MAGNUM (lat.) deseori darul este neînsemnat, dar semnificația lui este imensă – Seneca, „Epistulae”, 81, 14.

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dar, daruri s. n. 1. (intl.) lucru furat. 2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic.

a avea darul beției / suptului expr. a fi alcoolic, a consuma multe băuturi alcoolice

a ieși la strâns daruri expr. (intl.) a ieși la furat.

a prinde darul suptului expr. a se apuca de băut, a da în patima beției.

darul suptului expr. viciul beției.

Intrare: dar (s.n.)
dar1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dar
  • darul
  • daru‑
plural
  • daruri
  • darurile
genitiv-dativ singular
  • dar
  • darului
plural
  • daruri
  • darurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dar (s.n.)

  • 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: atenție cadou 4 exemple
    exemple
    • Adevăru-i că toată lumea te răsfață... Mereu primești daruri. CAMIL PETRESCU, T. I 91.
      surse: DLRLC
    • Vi le dăruiesc vouă, dar să nu credeți că sînt un dar de mic preț. MACEDONSKI, O. III 35.
      surse: DLRLC
    • Nemulțumitului i se ia darul.
      surse: DLRLC
    • figurat Atît de-avar fu cerul cu pămîntul, Că luni de zile n-a bătut nici vîntul, Nici ploi n-au scurs din nori al verii dar. COȘBUC, P. II 280.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală De dar = primit gratis.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială În dar = fără plată.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: degeaba gratis 3 exemple
      exemple
      • Bătrînul tău mi-ar fi dat în dar un buduroi plin cu miere. DAVIDOGLU, O. 75.
        surse: DLRLC
      • Acum te și răsplătesc... dîndu-ți în dar iapa. ISPIRESCU, L. 79.
        surse: DLRLC
      • Dragostea de lăutar, Ca dulceața din zahar, Că-și dă inima în dar, De nevoi n-are habar. TEODORESCU, P. P. 338.
        surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune verbală A face dar = dărui
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • I-am făcut ei dar un inel de preț. CAMIL PETRESCU, U. N. 239.
        surse: DLRLC
      • Nu-i pretinsese... să-i facă dar casele din dosul spitalului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 217.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • La curtea sa cea nouă veneau darurile satrapilor. SADOVEANU, D. P. 8.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09
    • exemple
      • Am adus un colac din darurile de la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 20.
        surse: DLRLC
      • 1.6.1. Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie.
        surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. Însușire (cu care se naște cineva).
    exemple
    • Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29.
      surse: DLRLC
    • O ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii. BOGZA, C. O. 5.
      surse: DLRLC
    • Le arăta cît e de prețios darul de a observa, de a analiza și pricepe viața în toată însemnătatea și frumusețea ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.
      surse: DLRLC
    • Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în samă amarul. CREANGĂ, P. 269.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să...
      surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Primarul... are darul de a fi în tot locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 421.
        surse: DLRLC
      • Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încînte. M. I. CARAGIALE, C. 79.
        surse: DLRLC
      • Novacul avea darul de a culca la pămînt o oaste întreagă. ISPIRESCU, L. 193.
        surse: DLRLC
      • Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta... imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 2.3. expresie ironic A avea (sau a lua) darul beției (sau al suptului) = a fi (sau a deveni) bețiv.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cînd am scăpat, nevasta mă lăsase, și eu, de necaz, am luat darul beției. DUNĂREANU, CH. 138.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Sînt darurile pămîntului și am pus în ele inima noastră. SADOVEANU, P. M. 78.
      surse: DLRLC
    • Toate darurile tehnicii moderne. IBRĂILEANU, SP. CR. 243.
      surse: DLRLC
    • Acest oraș... este unul dintr-acele mai frumoase ce am văzut, pentru multe daruri ce are. GOLESCU, Î. 144.
      surse: DLRLC
  • 4. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; har divin.
    exemple
    • Cel de sus varsă darul său și peste cei neputincioși. CREANGĂ, P. 190.
      surse: DLRLC
    • 4.1. Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești.
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: